Oglinda Evelina

„Credința și bunătatea-două sentimente ce înnobilează ființa umană în timp”

Credința și bunătate reprezintă două dintre multele valori care definesc personalitatea și caracterul unei
ființe. Consider că, bunătatea definește sufletul unei persoane, dând dovadă de această valoare în orice situație,
nemijlocit vei avea parte de respect necondiționat, însă, cel mai important te vei simți bine din punct de vedere
moral. Credința completează bunătatea, este o parte componentă a acesteia, semnificând puterea interioară de
care dă dovadă fiecare în parte. Credința face diferența între persoane, deoarece acesta însumează valorile pe
care le avem și de care dăm dovadă.

Operele lui Ion Druță sunt exemple potrivite, în care se regăsesc personaje care au ca valori principale
bunătatea și credința. În „Povara bunătății noastre”, personajul principal, Onache Cărăbuș este prototipul
țăranului credincios, care a rămas fidel locului unde s-a născut, a încercat să transmită valorile neamului, ideea
de demnitate națională și credință, tradiții și obiceiuri specifice Basarabiei. În „Păsările tinereții noastre”,
mătușa Ruța, personaj principal, care păstrează tradițiile și valorile spirituale, reprezintă prototipul bătrânei
darnice, simbol al înțelepciunii bătrânești și al cumpătării.

Mătușa Ruța din „Păsările tinereții noastre” este plasată într-un spaţiu sacru: cocioaba din mijlocul
satului, o căsuţă veche, moştenită de la părinţii ei. Anume această ultimă cocioabă din localitate, în antiteză cu
celelalte case moderne, declanşează o luptă dintre vechi şi nou, dintre mare şi mic, dintre puternic şi slab.
„Bojdeuca de demult” şi stăpâna ei „devin un simbol al spiritualităţii conservate a strămoşilor, promovând alte
dimensiuni ale existenţei umane decât goana după bunurile materiale” . În acest sens, mătuşa Ruţa reprezintă
stâlpul spiritual al satului, al neamului, al Universului, al bunătății, salvându-le din prăpastia dezumanizării.
Marea ei bunătate vine din cunoaşterea sufletului omenesc, din harul de a-i asculta şi înţelege pe alţii,
întinzându-le o mână de ajutor, oferindu-le „reţete” proprii de vindecare şi molipsindu-i de înţelepciune şi
bunătate. Mătuşa Ruţa înţelege sufletul omului şi necazurile lui aşa cum nimeni nu o poate face. Bunătatea ei
izvorăşte din inimă, din credinţa pe care o are înrădăcinată.

Onache Cărăbuș din „Povara bunătății noastre” reprezintă însuși statornicia unui neam, spiritul de
dreptate, credință și adevăr, iar, având certitudinea că temeliile acestuia se clatină, reușește să înfrunte amnezia
poporului și să-i readucă pe alții la matricea spirituală proprie acesteia, prin păstrarea fidelității față de
principiile sale și rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul.

Mătușa Ruța este descrisă ca fiind o vindecătoare a sufletului omenesc „Nu la cărţile Ruţei vine Artina,
ci la magia cuvântului consolator, la omul bun şi înţelept, capabil să împărtăţească o durere străină; nu la vrăjile
ei vine Paulina, ci la vorba ei aducătoare de voie bună şi încredere, la sfătoşenia ei alinătoare”. Dă dovadă de o
bunătate fără de margini și în momentul în care vine acasă la nepotul său, Pavel Rusu, pentru a se ierta, după
cum este şi creştineşte, atunci când acesta se află pe patul de moarte. În acest sens, Ruţa este un terapeut al
sufletului, căci reuşeşte să pună capăt conflictului care se dădea de ani de zile între cei doi. Ambii sunt oameni
de la sat, respectă datina străbună, ţin la valorile sacre ale neamului, ale satului lor.

În concluzie, credința și bunătatea reprezintă două sentimente ce înnobilează ființa umană în timp, două
valori care nu vor putea fi distruse sau uitate niciodată.