ADAPTAREA ORGANISMELOR-

REZULTAT AL EVOLUȚIEI

OGLINDA EVELINA
 CUPRINS

01 Dicționar 02 Introducere 03
Tipuri de
schimbări

Adaptările Adaptările Adaptările

04 05 06
organismelor la organismelor la organismelor la
pădurile tropicale zonele de stepă și deșert. Munți și
cele acvatice regiuni polare
DICȚIONAR

Adaptarea reprezintă capacitatea unui

organism de a se modifica în raport cu
schimbările intervenite în condițiile sale de
viață și prin care acesta devine mai apt de a
îndeplini funcțiunile sale.
 Habitatele diferă în mai multe moduri. Unele sunt
fierbinți, în timp ce altele sunt foarte reci; unele
primesc multă ploaie, în timp ce altele sunt foarte

INTRODUCERE uscate. Putem vorbi de zone deluroase, de munți sau

de câmpii. Deoarece fiecare habitat este diferit,
animalele și plantele dintr-un anumit habitat s-au
schimbat și s-au adaptat pentru a supraviețui acolo.
De exemplu, un urs polar este adaptat pentru a trăi
în regiuni polare.
TIPURI DE SCHIMBĂRI

Prin schimbarea corpului lor - Multe plante și animale

dezvoltă părți speciale ale corpului care le ajută să
supraviețuiască în habitatul lor.
Schimbări în comportament - Multe organisme prezintă un
comportament specializat pentru a supraviețui în habitatul lor.
De exemplu, unele animale își reduc activitatea în timpul lunilor
de iarnă și intră într-un "somn profund" pentru a face față
temperaturilor extrem de scăzute. Perioada de activitate redusă
la animale în timpul lunilor de iarnă este cunoscută sub numele
de hibernare.
Schimbări de locație - alte animale își schimbă locația. Anumite
animale, de exemplu unele păsări și pești se deplasează dintr-o
regiune în alta ca răspuns la schimbările climatice. Mișcarea
sezonieră a animalelor dintr-o regiune în alta în căutare de
căldură și hrană se numește migrație.
ADAPTĂRILE ORGANISMELOR LA
PĂDURILE TROPICALE
Frunzele copacilor din pădurile tropicale au forme
specifice pentru a permite mișcarea apei. Vârfurile
de picurare permit picăturilor de ploaie să curgă
rapid, fără a le permite să se lipească de suprafața
frunzei. Acest lucru protejează frunzele de
putrezire. Datorită vegetației dense a pădurilor
tropicale, foarte puțină lumină este capabilă să
ajungă la podeaua pădurii. Astfel, foarte puține
plante sunt capabile să supraviețuiască pe podeaua
pădurii tropicale. Unele plante s-au adaptat la acest
habitat urcând pe trunchiurile copacilor din
apropiere pentru a ajunge la lumina soarelui.
Plantele care cresc în niveluri mai scăzute au frunze
mari pentru a absorbi cât mai multă lumină solară.
ADAPTĂRILE ORGANISMELOR LA
PĂDURILE TROPICALE

Există o mare varietate de animale găsite în

pădurile tropicale. Prin urmare, concurența pentru
hrană este foarte mare. Multe animale s-au adaptat
învățând să mănânce doar un singur tip de
alimente care nu este consumat de niciun alt
animal. Mai multe, animalele au dezvoltat anumite
mijloace de protecție. Capacitatea anumitor
animale de a se ascunde în mediu, făcându-le dificil
de reperat se numește camuflaj. Această adaptare
le permite să se ascundă de prădători. Anumite
insecte au, de asemenea, abilitatea de a se camufla.
 ADAPTĂRILE ORGANISMELOR
LA ZONA DE STEPĂ
Plantele de stepă au de obicei tulpini flexibile, care se îndoaie în loc
să se rupă atunci când vântul este puternic. Aceste plante au, de
asemenea, rădăcini puternice care împiedică vânturile să le
dezrădăcineze. Plantele au frunze înguste sau mici pentru a reduce
pierderea de apă. Arborele baobab poate supraviețui perioadelor
de secetă prin stocarea apei în trunchiul său imens. Unele plante au
rădăcini care se întind adânc în sol pentru a absorbi cât mai multă
apă posibil. Acest lucru oprește, de asemenea, animalele din aceste
zona din tentativele lor de a le dezrădăcina. Rădăcinile lungi ale
salcâmului îi permit să acceseze apă care se află adânc în pământ
Majoritatea animalelor de stepă, cum ar fi gazelele și zebrele, pot
alerga foarte repede, ceea ce le permite să scape de prădători.
Această abilitate le protejează, de asemenea, de incendiile care au
loc frecvent în zonele de stepă din cauza secetei. Animalele mici
supraviețuiesc incendiului ascunzându-se în văgăuni subterane.
Ierburile găsite în pajiștile uscate sunt de culoare maro de cele mai
multe ori. Multe animale de stepă au nuanțe de piele de maro
pentru a se camufla.
 ADAPTĂRILE ORGANISMELOR LA MEDIUL ACVATIC

Plantele care trăiesc în apă curgătoare au tulpini lungi și înguste. Acest lucru împiedică plantele să fie
transportate de către curenții de apă. Tulpinile au camere de aer care permit plantelor acvatice să plutească în
apă. Frunzele plantelor precum lotusul și crinul de apă au o acoperire ceroasă care le împiedică să
putrezească.
Animalele acvatice prezintă o varietate de adaptări specifice pentru a supraviețui în apă. Rațele au labe care le
ajută la înot. De asemenea, au oase goale care le ajută să plutească. Uleiul produs o glandă de sub cozile lor
face ca penele lor să fie impermeabile. Peștii au și ei anumite modificări pentru a trăi în apă. Branhiile sunt
organe speciale care ajută peștii să respire sub apă. Aripioarele îi ajută să înoate și să mențină echilibrul
corpului. Forma corpului lor le permite să înoate rapid prin reducerea rezistenței față de curenții de apă. Unele
animale marine, cum ar fi caracatița și calmarul își schimbă forma corpului atunci când înoată.
Animalele precum delfinii și balenele nu au branhii pentru a respira în apă. Ei au găuri de suflare situate în
părțile superioare ale capului.Ei vin la suprafața apei și respiră aer prin găurile de suflare din când în când.
Acest lucru le permite să rămână sub apă pentru o lungă perioadă de timp.

 ADAPTĂRILE ORGANISMELOR LA DEȘERT

Plantele au dezvoltat adaptări specifice pentru a supraviețui în climatul cald și uscat al deșerturilor. Majoritatea
plantelor au rădăcini lungi care intră adânc în sol în căutarea apei. Un cactus are următoarele modificări:
Frunzele sunt modificate sub formă de spini pentru a minimiza pierderea de apă.
Tulpina este verde pentru a face mai ușoară fotosinteza.
Tulpina este umflată și cărnoasă pentru a stoca apă.
Cactusul are un strat gros, ceros, care previne pierderea apei și îl ajută să rețină apa.
Animalele din deșert s-au adaptat pentru a trăi în acest habitat arid în următoarele moduri.
Genele lungi ale cămilei și firele de păr ale urechii protejează ochii și urechile de nisip.
Grăsimea depozitată în cocoașa unei cămile acționează ca o rezervă de hrană.
Picioarele sale lungi țin corpul departe de nisipul fierbinte.
Copitele largi ajută la mersul pe nisip fără a se scufunda în el.
Cămila poate bea o cantitate imensă de apă la un moment dat și poate trăi fără apă pentru o lungă perioadă
de timp.
Corpul său pierde foarte puțină apă sub formă de urină.
Își poate ține nările închise pentru a ține departe nisipul.
De asemenea, multe animale și insecte deșertice rămân în vizuini subterane adânci în timpul zilei pentru a scăpa
de căldură. Un exemplu des întâlnit în deșert ar fi șobolanul cangur. Acesta nu bea apă. El primește toată apa de
care are nevoie din mâncarea sa, mai ales din semințe. Oxigenul de care are nevoie se combină cu alimentele
pentru a produce apă în interiorul corpului.
 ADAPTĂRILE ORGANISMELOR LA
MUNȚI ȘI REGIUNI POLARE
Plantele din aceste regiuni s-au adaptat în mai multe moduri. Plantele de munte
cresc aproape de sol pentru a evita să fie dezrădăcinate de vânturi puternice. De
asemenea, ele produc frunze mai mici pentru a preveni pierderea de apă. Unele
plante sunt, de asemenea, capabile să crească sub un strat de zăpadă.
Animalele din munți prezintă si ele diferite adaptări pentru mediul de munte și
reginea polară. Unele animale de munte hibernează sau migrează în zone mai
calde în timpul lunilor mai reci. Ursul polar are mai multe adaptări pentru a
supraviețui în regiunile polare. Blana albă se potrivește cu împrejurimile ceea ce
îl face să fie dificil de reperat. Urechile și coada mică minimizează pierderile de
căldură din organism. Picioarele căptușite ajută ursul polar să meargă pe
zăpadă. Blana groasă și stratul de grăsime de sub piele protejează animalul de
frig.
Iacul are și el mai multe adaptări pentru a supraviețui în munți. Gura iacului este
adaptată pentru pășunat indiferent de plantele pe care acesta le găsește. Stratul
gros de blană protejează iacul de frig. Pieptul mare și plămânii sunt adaptați
pentru aerul cu conținui scăzut de oxigen din munți. Iacul își folosește copitele și
coarnele pentru a sparge gheața de pe pământul înghețat și a consuma iarba de
sub gheață.
 CONCLUZIE

Adaptările organismelor au făcut posibilă evoluția. Acestea s-au

conformat schimbărilor climatice și de locație, fiind în permanentă
dezvoltare.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Adaptare_(bio
logie)

SURSE https://www.twinkl.ro/teaching-
wiki/adaptarea-plantelor-si-animalelor-la-
diferite-medii-de-viata
MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE