Ministerul culturii și cercetărilor al Republicii Moldova

Referat

Adaptări ale plantelor la mediul ambiant

Efectuat de : Andoni VIctor

Controlat de : Brînză Lilia

 Adaptări ale plantelor la mediul ambiant
Adaptările se formeaza cu timpul și depinde de mediu, care se află în continuă schimbare, deși lentă.
Acestea permit unui organism să reducă concurența pentru spațiu și nutrienți, să reducă prădătorii și să
crească reproducerea. Cu toate acestea, există mai mulți factori care pot limita aceste adaptări:

 Disponibilitatea apei
 Lumina
 Prădătorii
 Temperatura.

Plantele din deșert arată foarte diferit față de plantele care trăiesc în apropierea oceanului sau în munți.
Fiecare tip de plantă prosperă într-un tip diferit de mediu.

Există 5 tipuri principale de nutrienți pe care plantele le folosesc: Azot, fosfor, potasiu, calciu și
magneziu. Nutrienții sunt substanțe care furnizează energie și materiale pentru ca plantele să crească,
dar nu toate plantele le folosesc în mod egal. De exemplu:

 Un pin ar putea folosi mult azot, dar nu foarte mult fosfor

 Un cactus ar putea folosi mult fosfor și nu prea mult azot

Plantele au adaptări care le ajută să supraviețuiască în diferite zone. Aceste adaptări pot face ca planta
să aibă dificultăți în a supraviețui într-un alt loc. Acest lucru explică de ce anumite plante se găsesc într-o
zonă, dar nu și în alta. De exemplu: Plantele din deșert cresc la distanțe mari pentru a putea obține apă
și nutrienți dintr-o zonă mai mare. Spinii ascuțiți ai unui cactus împiedică animalele să îl mănânce.
Plantele din munții înalți cresc aproape de sol pentru a se proteja de vânt. Frunzele, tulpinile, rădăcinile
și părțile reproductive ale plantelor pot fi foarte diferite în funcție de locul în care trăiește planta. În
același mod, mușchii sunt plante moi care trăiesc în locuri umede. Mușchii au puține sau deloc tulpini.
Sunt plante nevasculare. Ele cresc aproape de sol. Ele rețin solul într-o pădure și împiedică ca acesta să
fie spălat de ploile abundente. Aceste plante nu au rădăcini, așa că cele mai multe dintre ele cresc
aproape de sol pentru a nu se usca. Unii mușchi, cunoscuți sub numele de mușchi de turbă, absorb apa
ca niște bureți și rețin apa în tulpinile lor. Mușchii formează adesea plăpumi umede și spongioase între
copaci în pădurile umede.

Unele dintre adaptările plantelor în diferite medii sunt următoarele:

 Păduri tropicale
Pădurile tropicale sunt păduri cu copaci înalți, cu climă caldă și cu multe ploi. În unele păduri tropicale
plouă mai mult de un centimetru aproape în fiecare zi a anului. Pădurile tropicale sunt cele mai vechi
ecosisteme vii de pe Pământ. Aceste păduri se găsesc în Africa, Asia, Australia și America Centrală și de
Sud, în Mexic și în multe dintre insulele din Oceanul Pacific, Caraibe și Oceanul Indian. Cea mai mare
pădure tropicală din lume este pădurea amazoniană din America de Sud.

Adaptarea plantelor la pădurea tropicală:

Pentru a supraviețui mai bine în zonele tropicale calde și umede, plantele din pădurile tropicale au
trebuit să dezvolte caracteristici speciale. Unele adaptări ale plantelor sunt următoarele:

1. Vremea din pădurea tropicală este caldă și umedă, astfel că arborii au în general o scoarță
subțire și netedă, deoarece nu au nevoie de o scoarță groasă pentru a împiedica umezeala, așa
cum fac plantele din pădurile temperate de foioase. Netezimea scoarței face dificilă creșterea
altor plante pe suprafața lor.
2. Frunzele copacilor din pădurile tropicale s-au adaptat pentru a supraviețui cu cantitatea mare de
ploaie. Frunzele sunt mari, groase și ceroase și au "vârfuri de picurare" pentru a permite
scurgerea rapidă a ploii. Plantele trebuie să piardă apa pentru a evita dezvoltarea ciupercilor și
bacteriilor în pădurile tropicale calde și umede.
3. Acoperișul pădurii tropicale este legat de liane și de ferigi, iar pe copaci cresc mușchi. Lianele
sunt lemnoase, cățărătoare, care înfășoară copacul din pădurea tropicală. Acestea au rădăcinile
în pământ și se cațără sus în coronamentul copacilor pentru a ajunge la lumina solară
disponibilă.
4. Mulți copaci mari au creste uriașe numite contraforturi în apropierea bazei, care se pot ridica la
30 de metri înălțime înainte de a se contopi cu trunchiul. Rădăcinile contraforturilor asigură o
stabilitate suplimentară și măresc suprafața unui copac, astfel încât acesta poate "inspira" mai
mult dioxid de carbon și "expira" mai mult oxigen.
5. Unii copaci au rădăcini supraterane, numite rădăcini de sprijin, care le oferă un sprijin
suplimentar. Aceste rădăcini pot crește aproximativ 85 cm într-o lună.
6. Epifitele sunt plantele care cresc în principal pe crengile, trunchiurile și chiar pe frunzele
copacilor din pădurile tropicale, pentru a putea beneficia de soare. Rădăcinile acestor plante nu
se află în sol, din această cauză își obțin hrana din aer și apă. De exemplu: orhideele.
7. În pădurile tropicale, concurența pentru lumină este intensă, astfel că plantele și-au aranjat
frunzele în unghiuri diferite, astfel încât o plantă să evite să își umbrească propriile frunze.
8. Plantele tinere din pădurile tropicale pot avea frunze roșii pentru a se proteja de lumina
soarelui, în timp ce organele lor interne pentru fotosinteză sunt încă în curs de dezvoltare.
Acestea acționează ca o protecție solară prin reflectarea luminii roșii în timp ce frunza este încă
tânără.
 Savana tropicală

Savanele sunt, de obicei, o zonă de tranziție între pădure și deșert sau pășune. Savana ocupă jumătate
din zona tropicală globală. În savane, sezonul de vară este umed timp de aproximativ 6-8 luni, în timp ce
sezonul de iarnă este uscat. Sezonul uscat este marcat de luni de secetă și de incendii, dar aceste
condiții sunt esențiale pentru menținerea savanelor. Învelișul deschis permite ajungerea la sol a unei
cantități suficiente de lumină pentru a susține un strat erbaceu neîntrerupt format în principal din
ierburi.

Plantele care se adaptează la savana tropicală:

Plantele din savanele tropicale supraviețuiesc cu sol uscat, incendii periodice și amenințări din partea
erbivorelor. Ele sunt foarte bine adaptate la aceste condiții extreme. Unele dintre aceste adaptări ale
plantelor sunt următoarele:

1. În perioada în care apa este suficientă, ierburile din savanele tropicale cresc foarte repede, iar
când apa devine insuficientă, acestea se brunifică pentru a minimiza pierderile de apă. Ele
stochează nutrienți și umiditate în rădăcini în timp ce așteaptă ploaia. Cu rezervele de hrană și
apă stocate sub pământ, ierburile sunt capabile să supraviețuiască efectelor focului. Acest foc
stimulează o nouă creștere și umple solul cu nutrienți.
2. În timpul sezonului umed, arborele Baobab produce frunze sub forma unor mici ciorchini
asemănători unor degete. Această dimensiune mică a frunzelor ajută la diminuarea pierderilor
de apă. Arborele baobab poate stoca până la 120 de litri de apă în trunchiul său, iar această apă
stocată ajută arborele baobab să supraviețuiască în lunile lungi de secetă. De asemenea, are o
scoarță groasă care îl poate proteja împotriva focului și îl ajută să rețină mai multă umiditate.
3. Arborele de salcâm poate supraviețui în condiții de secetă, deoarece a dezvoltat rădăcini
pivotante lungi care pot ajunge la surse de apă subterană, la mare adâncime. De asemenea, este
rezistent la foc. Unele vițe cresc din coroana de rădăcini atunci când porțiunea supraterană a
arborelui este afectată de foc.
 4. Lăbuța cangurului s-a adaptat la condițiile de uscăciune, astfel că are nevoie de mai puțină apă
decât majoritatea celorlalte plante și poate tolera, de asemenea, temperaturi ridicate. Aceste
plante perene sunt remarcate pentru florile lor unice care atrag păsările.
5. Lăbuța cangurului are, de asemenea, mici fire de păr lânos care rețin picăturile de apă.
6. Majoritatea copacilor din savană au capacitatea de a-și lăsa frunzele în perioadele secetoase,
astfel încât să poată conserva energia și apa.
7. Copacii din savană au un sistem de rădăcini hidrofile care pot extrage apa de la o adâncime mai
mare în sol.
 Taigaua

Taiga este cel mai mare biom terestru din lume. Principalele anotimpuri din taiga sunt iarna și vara.
Primăvara și toamna sunt foarte scurte. În această zonă se găsesc unii licheni și mușchi, dar majoritatea
plantelor sunt arbori conifere. Nu există multe specii de plante în taiga din cauza condițiilor aspre,
deoarece nu multe plante pot supraviețui frigului extrem din timpul iernii din taiga.

Adaptarea plantelor la taiga:

Plantele care trăiesc în taiga sunt mai bine adaptate la viața într-un ținut cu lumină solară limitată și cu o
nutriție slabă a solului.

1. Copacii veșnic verzi au o formă conică, ceea ce le permite să se descotorosească de zăpezile

grele cu daune minime pentru ramurile copacilor. De asemenea, arborii veșnic verzi tind să
crească înalți și apropiați, ceea ce îi ajută să se protejeze de frig și vânt.
2. O mulțime de arbori au ace de culoare verde foarte închis, care stimulează fotosinteza atunci
când temperaturile cresc.
3. Copacii din Taiga au o suprafață relativ mică a acelor veșnic verzi, ceea ce ajută la diminuarea
pierderilor de apă prin evaporare, mai ales iarna, când apa este înghețată și nu este disponibilă
pentru plante.
4. Acele veșnic verzi au un înveliș ceros care servește drept protecție împotriva vântului și a
secetei.
 Tundra
Tundra arctică este un biom uriaș și cu o arie de răspândire largă, caracterizat de o populație de plante
cu statura scurtă, încorporată într-un strat subțire de sol dezghețat în funcție de anotimp. Solurile din
regiunea de tundră, conțin aproape jumătate din carbonul organic (C) din sol la nivel mondial, iar
procentul maxim al acestui carbon organic a fost confiscat în solurile care au fost înghețate perene de la
ultimele glaciațiuni. Există două tipuri diferite de tundră, "tundra arctică" și "tundra alpină". Tundra
arctică este situată în jurul Polului Nord, iar tundra alpină există în munții din întreaga lume. Ambele au
un climat extrem de rece, precum și o diversitate foarte scăzută a vieții, deoarece nu multe animale și
plante sunt potrivite pentru a supraviețui în condiții atât de severe.

Adaptarea plantelor la tundră:

Tundra este un tip de biom care se distinge prin temperaturile foarte scăzute, lipsa precipitațiilor și
absența copacilor. În ciuda acestor condiții dure, mai multe plante s-au adaptat la climatul tundrei.
Câteva adaptări ale plantelor sunt următoarele:

 Tundra conține, de asemenea sol înghețat permanent. Stratul activ mai gros permite rădăcinilor
să pătrundă mai adânc în substratul solului și, astfel, crește absorbția nutrienților.
 Tundra se caracterizează prin vânt puternic, care suflă în general cu 40 până la 80 de km pe oră,
ceea ce face dificilă supraviețuirea multor plante.
 Plantele se adaptează la tundră crescând aproape de sol, devenind latente pe timpul iernii,
reproducându-se prin divizare și dezvoltând învelișuri protectoare. De exemplu mușchi, licheni,
uscăturile arctice, mesteacănul arctic, toate prosperă în tundră.
 Plantele sunt de culoare închisă - unele sunt chiar roșii - acest lucru le ajută să absoarbă căldura
solară, cum ar fi salcia arctică.
 Unele plante sunt acoperite cu păr, ceea ce le ajută să se încălzească.
 Unele plante cresc în tufe pentru a se proteja unele pe altele de vânt și de frig.
 Unele plante au flori în formă de farfurie care urmăresc soarele, concentrând mai multă căldură
solară în centrul florii, ajutând planta să rămână caldă, de exemplu macul arctic.
 Frunzele mici ajută plantele să rețină umiditatea.
 Din cauza sezonului scurt de creștere, majoritatea plantelor din tundră sunt plante perene.
Plantele perene nu mor în timpul iernii.
 Unele plante, cum ar fi lichenii, pot supraviețui pe rocile goale, deoarece nu au nevoie de sol
pentru a crește.
 Mușchiul poate crește în locuri umede sau pe stânci goale.
  Mușchii sunt plante fără flori, cu frunze foarte mici și fără rădăcini. Fiecare plantă are mici
rădăcini filiforme (numite rizoizi) care absorb umezeala și mineralele din sol. Pe solul umed, sute
de plante mici de mușchi formează perne spongioase sau covoare.
 Unele păsări și mamifere mici folosesc mușchiul pentru a-și căptuși cuiburile.

Concluzie
Mediul și adaptările plantelor nu diferă doar de depărtarea plantelor si poziția lor față de ecuator sau
poli, dar depinde și de prezența apei (ploi, râuri, baltă, ocean, mări, lacuri), curenților maritimi,
altitudinea, depărtarea de efectele curenților maritimi si al mărilor sau oceanelor, depinde de asemenea
si de factorul antropic, în special in ultimele secole. Desigur influența a acestei totalități de factori
generali, principalul fiind apa, in rezultat formează diferite medii caracterizând temperatura, gradul de
umiditate al solului și aerului, prezența sărurilor necesare și altele.

Natura a trăit in armonie sute și mii de secole, fără a fi mari diferențe în schimbările mediului, însă in
ultimii aproximativ 200 de ani, după prima revoluție energetică, mediul sa schimbat semnificativ pe
întreg globul pământesc, drept pricină fiind factorul antropic.

Deși în ultimele decenii au început multe țări să execute planuri și programe diferite pentru oprirea
poluării mediului, problema totuși crește în fiecare an, datorită convenției de la Paris și a unei convenții
mai puțin semnificative de la Edinburg, a început să sporească gradul de atenție si rezolvare a acestei
probleme, însă deși această problemă se rezolvă de către persoanele mari, fiecare om poate pune
impactul său asupra rezolvării acestei probleme, cum?, depinde de fantezie fiecărui.

Let's keep our nature, let’s keep ourself healthy.