TAIGAUA: pă durea de conifere

TAIGAUA este zona de vegetație specifică zonei reci

boreale(boreal=nordic, respectiv acest tip de vegetație e
specific numai emisferei nordice), în zonele cu climat rece
continental(cu iarnă rece și lungă, cu precipitații reduse) și
continental extrem(cu iarnă foarte rece).

Taigaua continuă spre sud tundra, iar pe măsură ce

valoarea latitudinii scade, temperaturile și valorile
precipitațiilor cresc, așadar și vegetația devine mai bogată.
În taiga regăsim cele mai mari păduri de conifere din
lume.

Caractereizare climatică

Iarna și vara taigalei coincid cu ziua și noaptea polară. Vara, care durează între 3 și 4 luni, e
caracterizată de lumina slabă, dar aproape permanentă, iar iarna de întuneric constant.
 Aurora boreală este un fenomen specific zonei nordice, și se produce atunci când particule de
vânt solar ajung în atmosferă.

Flora

Pădurea boreală de conifere(taigaua) reprezintă circa o treime din totalul pădurilor de pe planeta
noastră, însumând 14 milioane de km pătrați, ceea ce demonstrează rezistența deosebită a coniferelor și
la temperaturile reci...

profilul vegetației pădurii boreale

Stratul superior al vegetației este format în principal din conifere, iar mușchii și lichenii acoperă solul

Rezistența speciilor de aici se datorează adaptărilor fiecăreia la condițiile de mediu. De exemplu:

Acele tuturor coniferelor sunt acoperite de ceară, ceea ce împiedică înghețarea apei din ele,
respectiv uscarea la temperaturile iernii de până la 40 de grade
Molidul își crește nivelul zahărului din celule pe timpul iernii, sporind astfel rezistența lor în fața
frigului
Acele triunghiulare ale coniferelor le ajută să absoarbă cât mai multă lumină solară
Lichenii au o nutriție saprofită, hrănindu-se cu materie organică moartă. Astfel nu depind de
lumina soarelui sau apă pentru a supraviețui
Specii de conifere:

Molidul
Pinul
Bradul

Pădure de molizi, Picea abies Pădure de pini și molizi în spatele unui câ

Pinus sylvestrus, pinul, are ace triunghiulare, care îi permit să capteze

cât mai multă lumină solară. Specia se găsește în principal pe soluri
mai sărace, nisipoase, aflorimente stâncoase, turbării sau aproape de
limita pădurii. 

Solul tundrei este înghețat pe tot parcursul anului(=permafrost).

Acest lucru face dificilă supraviețuirea micilor arbuști sau a florilor, însă, pe perioada verii, solul se
dezgheață la suprafață și începe perioada de vegetație. Solul se umple de mușchi, licheni* și ciuperci.
Aceste plante au avantajul unor rădăcini de foarte mică adâncime și nevoia de foarte puțină apă sau
lumină.

Lichenii sunt o asociere simbiontică(utilă ambelor părți),

cu nutriție saprofită. Aceștia se reproduc prin spori(de aici și
ușurința cu care colonizează suprafețe impresionante din
taiga) și trăies pe sol și pe trunchiurile copacilor.

Parmelia surcata,
dezvoltându-se pe
scoarța de copac

Lichenii-soldați-britanici,
Cladonia Cristadella, numiți astfel după pălăriile roșii

Diversitatea speciilor de licheni din taiga relevă

nebănuita capacitate de adaptare a vieții, dar și frumusețea
tăcută a acesteia, într-un ecosistem autosuficient prin
adaptările speciilor și simbioza specie-ecosistem.

Fauna
În taiga, fauna e bine reprezentată printr-o diversitate impresionantă de animale de pradă, precum:

Ursul brun/negru
Linxul
Lupul

Pentru a supraviețui atâtor prădători, iepurele(lepus americanus), își schimbă culoarea blănii o dată la
fiecare sezon, pentru a se camufla eficient.: iarna, are blana de un alb imaculat, iar vara, de un maro-
cenușiu.

Fluctuațiile ciclice ale densității

populației iepurelui de zăpadă și efectul
acestuia asupra populației prădătorului
său, râsul. 

*Graficul se bazează pe date derivate din

înregistrările Companiei Hudson's Bay. Observăm
interdependența speciilor în spațiul condițiilor dure
de viață din taiga.

Având un atu comun, rapiditatea,

iepurele și linxul au și o adaptare comună:
labele supradimensionate, sub formă de
rachetă de zăpadă. Acestea îi ajută să nu
se scufunde în zăpadă și să câștige astfel
viteză.
 Elanii sunt cele mai mari animale ce colindă taigaua.
Ei petrec vara polară în tundră, unde se hrănesc cu mușchi și
licheni, și coboară iarna în taiga, unde se hrănesc cu
crenguțe și muguri.

Migrația lor
e o formă de
adaptare la ciclicitatea anotimpurilor, în funcție de nevoile lor.

Jderul, un locuitor mai mic al

taigalei

Solurile taigalei

Sunt:

Permanent înghețate. Un sol în care

temperatura nu a trecut de 0 grade
Celsius timp de 2 ani se numește
permafrost. Suprafața, sau stratul activ
al permafrostului se dezgheață în
sezonul cald și îngheață în timpul iernii,
dar solul de sub stratul activ rămâne
continuu înghețat.
 Acide (pădurile de conifere sporesc această trăsătură a solurilor taigalei)
Mlăștinoase. Permafrostul și, uneori, un strat de rocă, împiedică drenarea apei de la suprafața
solului. Astfel, acesta devine moale și mlăștinos. În perioadele de dezgheț, pădurile ce se
înclină(din cauza solului moale și a rădăcinilor de suprafață) creează peisaje spectaculoase.

Taigaua și amenințările antropogene

Pentru a supraviețui în medii reci și neprimitoare, precum taigaua, oamenii au avut nevoie de adăposturi
sigure, iar acestea au fost construite din lemn. Astfel, putem vorbi de defrișări din cele mai vechi timpuri,
dar acest fenomen a fost accentuat de industrializarea și de dobândirea valențelor economice ale
defrișării.

De exemplu, exportul de lemn, cherestea, carton și

hârtie este cea mai importantă industrie a Canadei, din
punct de vedere economic.

Tăierea netă este cel mai popular și periculos mod de

exploatare a lemnului din taiga. Acesta presupune
tăierea tuturor copacilor dintr-o anumită zonă:

Fauna specifică rămâne fără adăpost.

Rădăcinile copacilor nu mai ancorează
stratul activ(dezghețat) al
permafrostului, iar apa nu poate fi drenată în solul înghețat.
Se formează mlaști(muskegs), iar solul e erodat de vânturi și îngheț. Pădurile nu se pot
regenera în astfel de soluri, și ecosistemul e distrus.
Încălzirea globală are efecte dramatice și asupra zonei
extrem de reci a taigalei: speciile native nu se pot
adapta temperaturilor în creștere, ceea ce pune în
pericol viața speciilor deja pe cale de dispariție, precum
tigrul amur. Acesta are o blană impresionantă, și un
depozit de grăsime pe măsură, pentru a-l proteja de
frigul extrem, însă la temperaturi mai ridicate, acesteaîi
cauzează disconfort și dificultăți în activități esențiale.
Încălzirile cauzează și migrația speciilor non-native, precum gândacul de scoarță. Acesta depune ouă în
specii de conifere precum molidul, infestându-i și cauzând moartea a milioane de hectare de taiga.

Ce rămâne de făcut?

Diversitatea vieții pe planeta noastră este un dar neprețuit și extrem de fragil. Trebuie să-l protejăm și
să-l conservăm, pentru ca umanitatea să se bucure de el mult după ce noi vom fi murit.

Este intersant că atât locuitorii taigalei, cât și noi, cei care locuim la multe milioane de kilometri de taiga
putem influența direct sănătatea acestei păduri de conifere care cuprinde o treime din toată pădurea
planetei noastre.

Industria lemnului trebuie echilibrată cu programe responsabile de reîmpădurire, dar și de o tăiere la fel
de responsabilă, selectivă, și nu în masă.

Iar noi, cei ce locuim la mii de kilometri de taiga, putem să avem un impact pozitiv asupra schimbărilor
din interiorul ecosistemului fragil al taigalei, folosind responsabil lemnul(și pe cel din pădurile noastre!!)
și reducând emisiile de carbon .

Bibliografie

Manual de geografie fizică pentru clasa a 9a, Octavian Mândruț;

Taiga, encycolpedic entry, National Geographic resouces

The Taiga, Britannica.com