Imaginea renului este asociată încă din primii ani ai copilăriei cu venirea lui Moş Crăciun şi întinderile

albe ale Nordului.

Dincolo de utilitatea şi simbolistica sa, renul rămâne un animal cu adaptări extrem de interesante.
Pentru populaţiile tradiţionale nordice, renii reprezintă şi în prag de secol XXI un factor-cheie al
supravieţuirii în unul dintre cele mai ostile medii de de viaţă de pe Terra.

Cele mai cunoscute rude ale cerbului şi căprioarei, renii populează un imens areal din nordul Terrei, în
speţă tundrele şi imensele păduri boreale. Astăzi, sub presiunea exercitată de fenomenul încălzirii
globale şi de vânătoarea exagerată, renii au dispărut din multe zone unde erau prezenţi de mii de
ani. Din fericire, se mai întâlnesc populaţii stabile în Siberia, Groenlanda, Alaska, Scandinavia şi Canada.

Renii pot fi gasiti si observati in Rusia, America de Nord, Canada, Alaska, Norvegia, Suedia de Nord,
Finlanda de Nord, Svalbard și Islanda.

Renii au fost adusi în Islanda, in secolul al 18-lea, in dorinta de a se ajuta de ei in agricultura. În anii
1771-1787 au fost făcute mai multe incercari pentru a importa si adapta renul din Norvegia de Nord in
Islanda, dar majoritatea din ei au murit.

Renii au fost eliberati în Insula Vestmannaeyjar, Peninsula Reykjanes, Vaðlaheiði în fiordul Eyjafjörður și
în fiordul Vopnafjörður din Islanda de Est. Vremea rece, iarna aspră și hrana putina, au fost motivele
pentru care adaptarea si supravietuirea lor nu a fost posibila.

În anul 1939, nimeni nu mai credea ca exista reni in islanda, dar, spre surpriza lor, au gasit in jur de 100
de reni în Islanda de Est, reni care au rezistat, s-au adaptat si s-au perpetuat pe taramuri islandeze.

În anii următori, numarul lor a crescut rapid, iar astăzi se pot găsi în jur de 6000-7000 de reni în timpul
verii în Islanda, dar numai în partea de est a țării, la est de râul Jökulsá á Fjöllum și la nord de ghețarul
Vatnajökull.

Renii sunt cervide de talie medie, nu ajung la dimensiunile impresionate ale elanilor, cerbilor wapiti sau
cerbilor din Carpaţi. Un mascul de ren atinge în medie 180-214 centimetri în lungime, la o greutate
corporală de 92-210 kg, în funcţie de subspecie. Masculii deosebit de bine dezvoltaţi ating şi greutăţi de
peste 300 kilograme. Femelele au dimensiuni mai modeste, dar prezintă coarne, o particularitate a
speciei, renii fiind singurii reprezentani ai familiei cervidelor la care atât masculii, cât şi femelele au
coarne.

Curiozitati:

1. Culoarea blănii variază în funcţie de individ, subspecie şi anotimp. În general prezintă nuanţe de gri,
brun şi alb. Blana este compusă din două straturi de păr, un strat dens, lânos şi un strat superior cu perii
lungi, aspri, rezistenţi. Perii din stratul superior sunt goi în secţiune şi umpluţi cu aer, adaptare specială
la temperaturile scăzute sau pentru momentele în care renii traversează înot cursurile de apă.
2. Alte adaptări la mediu se regăsesc în structura nărilor specializate, care prezintă compartimente în
care aerul extrem de rece este încălzit înainte de a pătrunde în plămâni.

3. Un alt secret al supravieţuirii renilor constă în forma copitelor. Pe timpul verii, când solul tundrei este
îmbibat de apă, articulaţiile mobile ale degetelor împiedică renii să se scufunde, oferind în acelaşi timp
extra-tracţiune. Iarna, copita se compactează, iar animalul ia contact cu solul doar prin intermediul
vârfului ascuţit al copitelor, care taie gheaţa şi zăpada bătătorită şi împiedică astfel alunecarea.

4. Renii sunt singurele mamifere care pot vedea lumina ultravioletă, adaptare esenţială în mediul
Arcticii, unde siluetele obiectelor se confundă în teren.

Animal inconfundabil, renul este prezent în imaginaţia tuturor mai ales în apropierea sărbătorilor de
iarnă, fiind considerat un spirit bun!