Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare – Egipt

Considerată cea mai veche mănăstire din lume, Mănăstirea Sfântului

Antonie de la Marea Roşie a fost întemeiată după anul 356 de către
ucenicii Sfântului Antonie cel Mare la poalele munţilor Al-Qalzam, în
apropierea peşterii sfântului.

Deşi Sfântul Antonie a trăit în singurătate întreaga viaţă, ucenicii au

format o comunitate. Ei locuiau în chilii separate, dar se întâlneau pentru
a lua masa şi pentru a se ruga împreună.

Spre sfârşitul secolului al V-lea, pustnicii au început să-şi aşeze chiliile

în jurul bisericii.

În secolele VI şi VII, Mănăstirea Sfântului Antonie a devenit adăpost

pentru monahii de la mănăstirile din Sketis (Wadi El Natrun), retraşi din
calea atacurilor beduinilor şi a berberilor. Între cei care au găsit adăpost
aici a fost şi Sfântul Ioan Colov (cel Mic).

După Sinodul Ecumenic de la Calcedon din anul 451, conducerea

mănăstirii a fost pricină de dispută secole de-a rândul între ortodocşi şi
copţi, până în secolul al VIII-lea, când a revenit Bisericii copte.

După o perioadă de înflorire culturală deosebită, spre sfârşitul secolului

al XV-lea, mănăstirea este atacată de beduini, care îi omoară pe toţi
monahii şi distrug o parte dintre clădirile monahale. Peste numai câţiva
ani, mănăstirea a fost restaurată de patriarhul copt Gavriil al VII-lea.
Astăzi în incinta mănăstirii se înalţă şapte biserici. Moaşte Sfântului
Antonie cel Mare se păstrează în biserica închinată sfântului.