Sunteți pe pagina 1din 1

Discurs pentru 1 septembrie

1 septembrie coincide, în mod tradițional, cu momentul unui nou început, cu timpul


regăsirilor și al revenirii la carte, la studiul aprofundat al diverselor materii și discipline. Cu
prilejul începutului unui nou an școlar, vă urez sănătate,  bună dispoziție și revederi agreabile. Să
vă mențineți optimismul, elanul tineresc și efervescența creatoare pe tot parcursul anului de
învățământ, pe care vi-l doresc cât mai rodnic și cu cât mai multe împliniri. Micuţii, care trec
pragul școlii pentru prima oară, să aibă profesori minunați, să-şi facă prieteni adevărați, să obţină
succese  în procesul de studiu și să profite din plin de perioada cea mai frumoasă a vieții – anii de
școală. Părinților, care la început de septembrie își însoţesc plini de emoție și speranță copiii la
școală, citadela cunoştinţelor, le doresc să-şi vadă odraslele maturizând-se frumos, pregătindu-și
aripile pentru zborul înalt al vieții, realizându-şi astfel propriile vise, căci "educația este cea mai
puternică armă ce poate fi folosită pentru a schimba lumea." (Nelson Mandela). Iar cadrelor
didactice le urez multă inspirație în instruirea tinerii generații, pe care să o pregătească pentru
școala vieții după principiul exprimat de Confucius în felul următor: „Dă-i unui om un castron cu
orez şi-l vei hrăni o zi. Învaţă-l cum să-şi crească propriul orez şi îi vei salva viaţa." Sper că anul
acesta va fi unul de succes pentru voi. Astăzi, vreau să vă felicit pe fiecare dintre voi cu prima zi de
școală și vă doresc perseverență, diligență, dedicare, răbdare și succes, pentru a reuși tot ceea ce v-
ați propus. Școala și-a deschis deja ușile și vă așteaptă cu cordialitatea obișnuită!

S-ar putea să vă placă și