Sunteți pe pagina 1din 1

Scheletul uman - evaluare orală

În primul rând, sistemul osos este alcătuit din 3 tipuri de oase, tubulare(femurul), plate(osul
parietal al craniului) și neregulate(osul sfenoid al craniului). Acestea au nevoie de elemente ce le
unesc între ele, numite articulații, care sunt clasificate în 3 categorii, sinartrozele(imobile),
amfiartrozele(semimobile) și diartrozele(mobile). Scheletul uman reprezintă două regiuni,
scheletul axial, format din scheletul capului, coloana vertebrală și cutia toracică și scheletul
apendicular. Scheletul capului are 22 de oase de bază și 7 oase asociate( 3 perechi de oscioare
auditive și osul hioid), se deosebesc craniul cerebral și cel facial. Craniul cerebral include 4 oase
impare( frontal, etmoid, sfenoid și occipital) și 2 oase pare(parietal și temporal), pe când craniul
facial este format din 6 oase pare(lacrimal, nazal, palatin, zigomatic, cornetul inferior, maxilarul)
și 2 oase impare(vomerul, mandibula). Coloana vertebrală este alcătuită din 5 regiuni. Prima este
numită regiunea cervicală, în care sunt amplasate 2 vertebre ce asigură articularea craniului
(atlasul, axisul), a doua toracică, a treia lombară, a patra sacrală și a cincea coccigiană. Cutia
toracică este alcătuită din 12 perechi de coaste, primele 7 sunt articulate cu osul stern, numite și
coaste adevărate, următoarele 3 perechi sunt articulate cu cartilajele coastelor inferioare, numite
coaste false și ultimele 2 perechi inferioare, care se termină în mușchi, au denumirea de coaste
flotante. Scheletul apendicular al omului este format din scheletul centurilor scapulare și
pelviene și scheletul membrelor superioare și inferioare. Centura scapulară este alcătuită din 2
oase pare(omoplatul și clavicula), ce asigură legătura dintre oasele membrului superior și oasele
cutiei toracice. Membrul superior constă din braț - humerus, antebraț - radius și ulna și mâna –
oase carpiene, metacarpiene și falange. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care
rezultă din unirea a 3 oase diferite(ilionul, ischionul și pubisul). Membrul inferior este alcătuit
din coapsă –femurul, gambă –tibia și fibula și picior(oase tarsiene,metatarsiene și falange).

S-ar putea să vă placă și