Sunteți pe pagina 1din 1

vietuitoarele marii negre

Marea Negra adăposteşte şi numeroase specii de scoici şi crustacee, crabi, rmi


şi felurie specii de peşti. În zonele c pere sunt ft des întâniţi guvizii, una dintrcele
i ăspândte specide peşti di Mara Neară. Atunci când apă este liniştită, aceştia
pot fi observaţi la suprafaţă.
Fauna maritimă a Mării Negre este bogată şi diversă. Dacă ai ocazia să ajungi pe
litoralul românesc într-o zi liniştită, în care apa mării este limpede vei avea ocazia
să observi multe specii de vietăţi care trăiesc aici.
La adâncimi de peste trei metri trăiesc peştii de noapte, cambulele, boul de mare
sau râmele Arenicolă .
În zonele cu pietre sunt foarte des întâlniţi guvizii, una dintre cele mai răspândite
specii de peşti din Marea Neagră. Atunci când apă este liniştită, aceştia pot fi
observaţi la suprafaţă.
O altă vieţuitoare, extrem de îndrăgită de toată lumea, pe care o poţi găsi în
Marea Neagră, este căluţul de mare. Alături de căluţii de mare mai trăiesc şi
creveţii, dar şi acele de mare.
Foarte aproape de ţărm vom găsi la malul Marii Negre meduzele, acele
vieţuitoare transparente cu aspect gelatinos.
Tot în Marea Negra trăiesc vulpea de mare şi pisica de mare, dar şi câinele de
mare care este o specie de rechin. Aceasta este singura specie de rechini
întâlnită în Marea Neagră, o specie care însă nu este periculoasă.
Şi nu în ultimul rând, în Marea Negra trăiesc şi trei specii de delfini, dar şi foca
Mării Negre, o specie pe cale de dispariţie.
Marea Neagră conține 198 specii de pești care trăiesc în apele Mării Negre. Lista
include atât reprezentanți ai faunei indigene, cât și specii invazive sau introduse.
În listă sunt incluși peștii osoși (Osteichthyes), peștii cartilaginoși
(Chondrichthyes) și ciclostomii (Cyclostomata). Lista cuprinde specii marine și
salmastre. Apele salmastre litorale (în România complexul Razelm-Sinoe,
melelele de la gurile Dunării) sunt populate de specii eurihaline, fie dulcicole, fie
marine, precum și de specii migratoare. Speciile migratoare (peștii diadromi)
întreprind migrațiuni periodice din mare în apele dulci (pești anadromi) și invers
(pești catadromi).

S-ar putea să vă placă și