Teleosteeni

Teleosteenii sunt cel mai vast și mai divers grup de pești osoși, acesta cuprinzând
aproximativ 96 % din speciile de pești existente. O sută și optsprezece grupe majore de
tleosteeni sunt recunoscute ca fiind monofiletice pe baza sinapomorfiilor morfologice, în timp
ce o sută douăsprezece sunt clasificate în mod formal. Numai trei din 54 de ordine și un
singur subordin nu sunt admise ca și grupuri monofiletice.
Situația grupului de Teleosteeni la nivel global
Teleosteenii reprezintă urmarea a patru ramificații principale, recunoscută în mod clar acum
circa 50 de ani într-o lucrare publicată de mai mulți conservatori și cercetători aflați în slujba
muzeelor acvatice. Dintre aceste ramificații, cea din apă dulce conținând familia Mormyridae
și câțiva pești giganți, ca de exemplu Arapaima gigas, se consideră a fi cea mai primitivă.
Celelalte două mai puțin avansate grupuri sunt Clupeomorpha care include: heringul (Clupea
Harengus), șprotul (Sprattus sprattus), sardeluța (Sardinella aurita), rizeafca (Alosa taurica) și
Elopomorpha care reunește anghilele, specii de pești osoși din ordinul Albuliformes și alte
specii. Clupeomorfele au un auz extrem de dezvoltat datorită unei legăturii între linia laterală,
ureche și vezica înotătoare. Acest lucru le permite să audă strigătele de vânătoare ale
delfinilor, iar heringilor să evite plasele de pescuit.
În ansamblu, majoritatea speciilor de teleosteeni aparțin grupului Euteleostei, care înglobează
aproximativ 17.419 specii clasificate în 2935 de genuri și 346 de familii. Teleosteeni
precum: crapul (Cyprinus carpio), codul (Gadus morhua), țiparul (Misgurnus fossilis),
somonul (Salmo salar), heringul (Clupea harengus) constituie procentul de 96 % al tuturor
peștilor. Unele specii ale grupului sunt erbivore, cum ar fi cosașul numit și crap de iarbă
(Ctenopharyngodon idella), altele ca și heringul se hrănesc cu elemente planctonice, iar multe
specii sunt carnivore. Interesant este faptul că acestea din urmă mănâncă o pradă limitată, de
exemplu, peștele-soare (Mola mola) supraviețuiește pe baza unei diete de meduze și pește de
vis (Sarpa salpa), iar alți pești mai mici mușcă porțiuni din aripioarele altora sau chiar se
perfecționează în suptul ochilor în afara altor pești.
Teleosteenii sunt răspândiți în majoritatea mediilor acvatice, incluzând mările calde și reci și
apele curgătoare. Un caz de luat în seamă este cel al speciei Cyprinodon macularius care se
găsește în corpuri de apă izolate și uneori în ape sărate și calde din deșerturi.
Dintre grupurile majore de teleosteeni, Elopomorpha, Clupeomorpha și Percomorpha (biban
– Perca fluviatilis, ton – Thunnus albacares, pește ventuză comun – Lepadogaster
lepadogaster ș.a.) sunt în principal marine; Ostariphysi (somn – Silurus glanis, somn negru –
Ameiurus melas, zvârluga – Cobitis taenia, crap – Cyprinus carpio) și Osteoglossomorpha
(Arapaima gigas, peștele cu trompă de elefant – Gnathonemus petersii) cuprind specii de apă
dulce; Atherinomorpha (guppy – Poecilia reticulata, peștele zburător albastru – Exocoetus
volitans, aterina – Atherina boyeri ș.a.) include specii de apă dulce dar și de apă sărată. Ca o
diferență, Esociformele (știuca – Esox lucius, țigănuș – Umbra krameri) sunt reduse la apa
dulce din emisfera nordică, pe când Salmoniformele (păstrăv de munte – Salmo trutta fario,
păstrăv curcubeu – Salmo gairdneri, coregon sau păstrăv argintiu – Coregonus lavaretus,
lostriță – Hucho hucho, lipan – Thymallus thymallus ș.a.) se găsesc în apele dulci din zonele
temperate nordice și sudice. Paracantopterigienii (cod – Gadus morhua, cordea – Ophidion
rochei, peștele pescar sau drac de mare – Lophius piscatorius) sunt răspândiți în emisfera
nordică, atât în apele sărate cât și în cele dulci. Unele specii de pești teleosteeni migrează,
întrucât unele se deplasează anual în sistemele fluviale, altele sunt specii anadrome, adica
trăiesc în mare, dar pentru reproducere urcă în apele dulci ( precum somonul). Alte specii
sunt catadrome, adică trăiesc în ape dulci, dar coboară în mare pentru a se reproduce (cum ar
fi țiparul).
Vulnerabilitatea Teleosteenilor
Poluarea apelor și pescuitul excesiv au împuținat dramatic numărul peștilor din râuri, lacuri,
mări și oceane. Un bun exemplu de efect negativ este cel din Canada anului 1992. La aceea
vreme, economia locală din Newfoundland era prosperă și se baza pe pescuitul codului de
Atlantic, însă în următorul sezon de pescuit nu a mai apărut niciun banc de cod în apele
locale. Suprapescuitul împreună cu managementul hapsân și eronat în domeniu au dus la
această catastrofă în urma căreia ecosistemul zonal a fost intens afectat. Pe lângă industria
pescuitului și biodiversitatea marină, o succesiune întreagă de activități raportate la pescuit
(industria conservelor, lanțurile de magazine care comercializează pește) au avut de suferit de
pe urma avidității populației.
Există nave perfecționate în prinderea și procesarea speciilor de ton, fiind printre cei mai
valoroși pești marini, nave care au capacitatea de a captura peste 3.000 de tone de pește în
decursul unei singure expediții de pescuit, ceea ce înseamnă o cantitae de pește mai mare
decât capturează anumite țări pe durata unui an de zile. Astfel, cea mai mare navă-fabrică din
lume, celebrul pescador Annelies Ilena are lungimea de 144 metri și poate transporta în
frigiderele sal circa 7.000 tone de pește.
Pescuitul haotic destabilizează puternic și posibil pentru totdeauna echilibrul ecologic al
oceanelor. Aceste dezechilibre pot fi remarcate în numeroase locuri, afectate îndeosebi de
dispariția rapidă a marilor prădători. De exemplu, au dispărut 99 % din populațiile de anghilă
europeană și 90 % din cele de ton cu înotătoare albastre. Somonii au dispărut din multe zone
de pe ambele coaste ale Oceanului Atlantic, începând să fie listați ca specii periclitate.
Specii rare de Teleosteeni
Brachionichthys hirustus („peștele mână”) – este un pește australian pe cale de dispariție. Are
un aspect aparte, prin faptul că are înotătoare pectorale extrem de adaptate, asemănătoare
mâinii, acestea permițându-i să se deplaseze pe fundul mării. Specia poate fi depistată doar în
estuarul râului Derwent din Tasmania și în zonele apropiate.
Hippoglossus hippoglossus (halibut de Atlantic) – se găsește în Oceanul Atlantic, fiind cea
mai mare sepcie dintre peștii plați, putând să ating lungimea de 4,7 m și greutatea de 320 kg.
Stereolepis gigas – pește masiv care poate cântări aproape 272 kg. Specia se întâlnea din
abundență în largul coastei californiene, însă a fost suprapescuit aproape de extincție în
ultimele decenii.
Cyprinodon diabolis – specie pe cale critică de dispariție, depistată numai în Devils Hole, o
cavernă plină de apă din statul american Nevada. De curând, în octombrie 2018, cercetătorii
au numărat aproximativ 187 de indivizi ai acestei specii.
Anguilla anguilla (anghila europeană) – pește cu un ciclu de dezvoltare uimitor, care începe
cu nașterea lor în mare și se continuă în fluxurile de apă dulce unde pot crește până la 4,5 m
lungime. Când ajung la maturitatea sexuală se întorc în mare pentru a depune icre. Dacă
traseul lor către mare este oprit, se întorc în apa dulce și pot trăi 50 de ani, dar dacă reușesc să
ajungă în apa sărată și să se reproducă, mor. Datorită acestui ciclu de viață neobișnuit, orice
individ care este prins pe mare este un puiet care nu a avut vreo șansă să depună icre. Din
acest fapt a rezultat pescuitul excesiv al anghilei europene, fiind o specie puternic periclitată.
Bibliografie
http://gevol.cl/wp-content/uploads/2018/05/Origin-and-phylogenetic-interrelationships-of-
teleosts..pdf
https://en.wikipedia.org/wiki/Teleost
https://www.sciencedirect.com/topics/earth-and-planetary-sciences/teleost
https://www.descopera.ro/stiinta/12632478-pescuitul-industrial-si-apocalipsa-pestilor
https://animals.howstuffworks.com/endangered-species/top-10-most-endangered-fish10.htm
https://rarest.org/animals/fishes