Diftongul EA

Exerciţiul 1

Textul următor se va citi în titalitate cu ajutorul unui creion, apoi, parcurgeţi acest text cu
voce tare şi fără creion:

Era întinsă pe podea cu dimineaţa în perdea şi nu vedea dacă pe şosea era vopsea sau
altceva. Devenise vorbăreaţă nevoie mare şi povestea despre peripeţia de pe deal, julitura
provocată de alunecarea de pe cărare, despre creanga de mesteacăn pe care se aşezase o
cucuvea care ba vrea, ba nu vrea să cînte cu toată convingerea. Apoi îşi amintea că nu putea
să urce pe creasta dealului decît dacă poposea pe partea dreaptă a şoselei, înainte de
pădurea deasă ce-nverzea de parc-ar fi fost pictată în vopsea.

Şi-a dat seama că se făcuse seară, aşa că se scurgea treaptă cu treaptă pe covorul de
catifea şi încerca să priceapă de ce n-a adormit pe canapea, c-avea saltea şi nu-i chiar rea şi-
acum o durea spinarea.
Se tot prindea de o vergea şi promitea că numai ea nu va ajunge mireasă, că tot vedea cum
se pierdea la cacealma, în plus, îi prevestea o cucuvea şi îi ghicea adesea într-o cafea, că
nimenea nu o va plăcea şi nu va lua nici o bezea.
Ce făcea, ce nu făcea, se înverzea mereu aşa şi visează că schiază şi dansează şi se mai
apleacă oleacă dar i-e frică să petreacă şi, dintr-o greşeală, ea prindea fără pripeală sau
tocmeală o răceală banală. Nu murea ea din aşa ceva, dar nici bine nu-i era. Povestea că
vara-i trece c-o mireasmă grea de fidea condimentată cu odolean şi seminţe de dovleac,
ceapă şi hrean, toate strînse-n găleată grea ce stătea pe-o treaptă dreaptă, sub perdea în
casa de catifea.

O lua ameţeala şi greaţa cînd se apleca şi aprindea jarul ce lucea şi se oglindea în

mintea sa, ca o femeie proastă cu basma, care lingea o acadea, dansează pe o manea, se
prostea cu o mărgea şi bea cafea, fuma cu iuţeală dintr-o lulea şi-şi dorea să fure pîinea cu
peltea, din cafenea.

Se pregătea să meargă la dumnealui, în zi de leafă, cu gînd mare să petreacă şi scoase

din geacă o lalea ce se deschidea doar dimineaţa, dar avea un aer beteag ce îi dădea în
vileag starea rea din mintea sa.

Se mai legase cu o curea, de teamă să nu intre în belea şi o cheamă ca la teatru să

înceapă îmbrăcarea, dezbrăcarea, mutarea, căutarea, împachetarea, despachetarea, că
vedea că pleacă fără să petreacă şi cu mintea seacă.
 Fierbea de nervi căci nu reuşea să dea în vileag sau să-nţeleagă jalea celor ce-au
luptat pentru nemurirea neamului şi toate acestea rămîneau răspunsuri nerostite la
întrebarea sa, nu a mea:

Într-o dimineaţă, fără ceaţă deasă, se vedea totuşi că valea e sub deal şi cărarea nu
este chiar o şosea, dar el mergea pe ea cu toată convingerea, pentru că trebuia să meargă.

Dinspre partea dreaptă pătrundea o mireasmă dulceagă de odolean şi de mesteacăn,

şi se auzea un freamăt de creangă lîngă creangă. Nu-şi dădea seama că fără teamă ,ergea şi
venea de colo-colo, şi cînd putea, mai poposea oleacă să-şi astîmpere oboseala. Mai sus,
deasupra pe o creastă, se vedea cum înfrunzea şi se-nverzea pădurea deasă, dar aici el
visează la mireasa aleasă, glumeaţă şi cam vorbăreaţă, învelită-ntr-o beteală creaţă şi
măreaţă.

Îşi amintea că fără pripeală ieri ungea şi întindea pe podea ceara cu o bidinea, prindea
o perdea pe o vergea şi iar visa tot la ea, dar înspre seară, vrea-nu vrea, trebuia să ceară
nişte vopsea pentru saltea şi canapea.

Ar vrea să priceapă, de ce în povestea lui întreagă ceva nu se leagă, nici nu seamănă

cu zicerea: „promitea marea cu sarea”; întrebarea e prea grea şi acum îl durea o măsea, iar
afară-i vremea rea; dar de ce n-o-ntreabă pe ea fără sfială, dacă ne-a scăpat vreo greşeală!?
Tot el neagă fără seamă că-n preajma-i o cheamă, ca-n foi de ceapă să-nceapă să-i ghicească
cea soartă firească, apoi ciulea urechea cînd auzea o cucuvea, vedea cum se deschidea o
lalea, încăpea pe o treaptă dreaptă ca să stea, în gură cu o lulea cînd bea cafea-ntr-o
cafenea sau făcea, colea, o coşcogemite cacealma cu belea ca o lichea sadea.

Din zbor prindea o bezea, nu pe-a mea, cu mişcare aleasă, nu ştiu de unde culeasă, că
n-avea leafă decît pentru o acadea din care beteag rămînea dintr-un cheag de la peltea, şi îl
prindea la iuţeală o ameţeală, iar atunci îşi dădea în vileag tot aleanul. Cînd aprindea
lumînarea îl apuca jalea şi întristarea şi rămînea aşa cu o curea ce lucea pe pantalonii săi de
catifea, după toate acestea, dumnealui n-avea mintea întreagă să-nţeleagă că nimeni nu-l
aşteaptă cu pîinea şi sarea să-l petreacp pînă pleacă!