Codex Sinaiticus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Filă din Codex Sinaiticus

Codex Sinaiticus este cea mai veche Biblie din lume; textul a fost digitalizat, tradus și publicat pe situl
Codex Sinaiticus.[1] Manuscrisul a fost descoperit în anul 1844 de paleograful Konstantin von
Tischendorf la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, Egipt.

Manuscrisul datează din secolul al IV-lea. Deoarece în acel moment procesul de canonizare al Scripturii
nu se încheiase, această Biblie cuprinde cărți considerate azi de către principalele culte creștine drept
apocrife, Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas.[2] Ea nu cuprinde versetele Marcu 16:9-20,[3] pe
care textologii le consideră apocrife.[4] Codex Sinaiticus nu cuprinde nici Comma Johanneum, o referință
biblică apocrifă la dogma Sfintei Treimi[5][6][7] și nici pilda cu femeia prinsă în preacurvie din Evanghelia
după Ioan[8], această pildă fiind un fragment de text recunoscut de textologi ca apocrif.[9]

Manuscrisul are 37 de centimetri înălțime și 34 centimetri lățime.

În prezent o parte din manuscris este păstrată la British Museum din Londra (aproximativ 400 de pagini),
restul fiind la Biblioteca Națională din Leipzig, în Rusia și la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele
Sinai, Egipt..