1

Sisteme de operare

Andreea Fusea
Anul I

I. Sistemul de operare MS-DOS

Sistemul de operare MS-DOS a fost creat in anul 1981, de catre firma

“Microsoft”, de unde si denumirea sa: “Microsoft – Disk Operating
System”. El face posibila interfata dintre calculator si utilizator.
Un disc este privit de MS-DOS ca o structura arborescenta, de
directori si fisiere, dupa modelul oferit de sistemul de operare UNIX.
Directorul semnifica numai locul propriu-zis, spatiul fara continut, zona de
pe disc, iar fisierul semnifica informatia, datele existente in acea zona. Un
director reprezinta un simplu nume al unei zone, fisierele reprezinta
continutul acelei zone. Intr-un director se pot afla mai multe fisiere si, de
asemenea, mai multi alti directori (subdirectori) ai acestuia.
Orice disc poseda un director radacina, care este punctul de pornire
al arborescentei. Directorul din care porneste un alt director se cheama
parinte al acestuia.
Aceasta organizare a discului permite o grupare a informatiilor de pe
disc. De obicei, fiecare program se afla intr-un director ce ii poarta numele
(de exemplu, fisierele ce compun pachetul de programe “Windows” se afla
in directorul WINDOWS).
Un director sau un fisier se specifica printr-un nume si o extensie,
despartite printr-un punct. Extensia este formata din maxim trei caractere. In
cazul in care extensia este formata din 0 caractere, atunci numai este
necesara prezenta punctului despartitor. Majoritatea directorilor au in
specificatorul lor extensia vida. In schimb, fisierele au, in majoritatea
cazurilor, o extensie nevida, care semnifica familia (clasa) de fisiere careia ii
apartin.
Exemple de nume de fisiere:
README.TXT – fisier de tip text
TEXT2.IMG – fisier de tip imagine
DORA.DBF – fisier tip baza de date
 2

DESIGNER.EXE – fisier direct executabil (program) etc.

Putem spune ca extensia unui fisier este “numele de familie”, iar
numele fisierului este “prenumele” ce il diferentiaza de alti membri ai
familiei.
Discurile unui IBM-PC sunt denumite de MS-DOS printr-o litera,
urmata de caracterul “:”, adica din doua caractere.
De exemplu, un calculator poate avea:
A: - dichetta
B: - discheta
C: - discul fix
D: - CD etc.
In acelasi director nu pot exista doua fisiere cu acelasi specificator
(nume si extensie), deoarece ele nu ar mai putea fi diferentiate.
Specificatorul ambiguu de fisiere se foloseste pentru a desemna cu
ajutorul unui singur specificator o grupa intreaga de fisiere. El are forma
specificatorului complet de fisiere, dar permite in cadrul numelui sau
extensiei caracterul “*”. Acest caracter are semnificatia “orice”.
Exemple:
1. specificatorul
C:\TYPESET\*.TXT
desemneaza toate fisierele de pe discul C:, din directorul TYPESET,
ce au extensia TXT si orice nume.
2. C:\NC\*.*
desemneaza toate fisierele (cu toate extensiile) din directorul NC.
De asemenea, intr-un specificator ambiguu se poate folosi caracterul
“?” ce are un efect similar, cu diferenta ca nu poate tine locul decat pentru un
singur caracter.

Principalele comenzi MS-DOS:

Comenzile MS-DOS pot fi lansate in momentul in care este afisat

prompterul sistemului de operare. Acest prompter este format din numele
discului de lucru curent, numele directorului de lucru curent, numele
precedat de caracterul “\” si, in final de caracterul “>”, urmat de un cursor
care clipeste, “_”. Acest prompter semnifica faptul ca sistemul de operare ne
asculta si este gata sa preia comenzi. Intr-o astfel de situatie urmeaza tastarea
comenzii dorite si apoi tastarea lui Enter. Dupa fiecare comanda a
oricarui program se tasteaza Enter, pentru ca ea sa poata fi
executata de catre calculator. In acel moment, comanda este executata
 3

si pe ecran sunt afisate mesajele corespunzatoare. Comenzile MS-DOS pot fi

tastate cu litere mari sau cu litere mici, distinctia dintre ele nefiind operata.
Daca un parametru al unei comenzi este incadrat in paranteze drepte,
adica [ ], inseamna ca este optional.
Exemplu:
C:\_
Atentie la semnificatia tastei spatiu (blank) in cadrul
comenzilor! Ea delimiteaza comanda propriu-zisa de intrare,
adica sursa (in stanga) si de iesire, adica destinatia (in dreapta).

Comanda de schimbare a discului de lucru:

Un nume de disc urmat de apasarea tastei Enter semnifica “mutarea”

pe acel disc. Din acel moment discul respectiv va deveni discul de lucru
curent.
Exemplu:
Daca este afisat prompterul:
C:\_
Si tastam “A:Enter”, vom obtine prompterul:
A:\_
care semnifica faptul ca discul de lucru curent este “A:”.

Comanda DIR

Semnifica afisarea continutului unui director (numele fisierelor,

extensia lor, data si ora la care s-a lucrat ultima data in ele, adica la care s-au
facut ultimele modificari etc.).
Exemple:
1. C: \ANTIVIR>DIR
Afiseaza la ecran tot continutul directorului ANTIVIR.
2. C: \ANTIVIR>DIR *.EXE
Afiseaza toate fisierele executabile din directorul ANTIVIR.
3. C: \ANTIVIR>DIR /p /w
- parametrul /p determina afisarea pe ecran a continutului
directorului pagina cu pagina, asteptand din partea
utilizatorului confirmarea pentru afisarea pe ecran a pagini
urmatoare;
 4

- paramentrul /w determina afisarea doar a numelor de fisiere

si subdirectori, fara informatiile suplimentare.

Comanda CD

Aceasta comanda permite mutarea din directorul curent in alt director.

Noul director, specificat in comanda, devine director de lucru curent si
asupra sa au efect in mod implicit celelalte comenzi referitoare la fisiere sau
directori. Ea poate avea urmatoarele forme particulare, modul lor de gandire
fiind valabil pentru toate comenzile MS-DOS:
1. CD
Afiseaza directorul curent al discului de lucru curent.
2. CD d:
Afiseaza directorul curent al discului specificat (d: poate fi A:, B:, C:
etc.).
3. CD <nume director>.
Exemplu:
C: \COPY>CD PASCAL
C: \COPY\PASCAL>_
4. CD\<nume director>
Stabileste ca direcor curent directorul “nume director” al directorului
radacina (root).
Forma consdensata generala a comenzii CD este
urmatoarea:
CD [d:][\director]
Aceasta forma include formele prezentate anterior, plus alte variante
posibile.

Comanda RD

Formatul general al comenzii este:

RD [d:]director
efectul ei fiind stergerea de pe discul specificat al directorului
specificat in comanda.

Comanda MD

Formatul general al comenzii este:

 5

MD [d:]director
si efectul ei este crearea pe discul specificat a directorului specificat in
comanda.

Comanda COPY

Este comanda care permite copierea de fisiere. Se pot copia fisiere de

pe un disc pe altul sau pe acelasi disc, dintr-un director in altul. Formatul
general al comenzii este urmatorul:
COPY <sursa> <destinatie> [parametrii]

Comanda DEL

Denumirea provine de la verbul englez “to delete”, care inseamna “a

sterge”.
Forma generala a comenzii este:
DEL <specificator-ambiguu-fisiere> [/p]
si are ca rezultat stergerea de pe disc a fisierelor specificate. Prezenta
paramentrului /p va determina sistemul sa ceara din partea utilizatorului
confirmarea stergerii pentru fiecare fisier in parte.

Comanda UNDELETE

In cazul stergerii unui fisier, acesta nu este sters efectiv de pe disc.

Singura operatie realizata de sistemul de operare este marcarea cu un
caracter special a primului caracter din numele fisierului. Odata operata
aceasta marcare, fisierul nu mai este afisat de comanda DIR sau de celelalte
comenzi si spatiul de pe disc in care se afla fisierul devine disponibil pentru
celeleate fisiere. Informatia continuta in fisier nu este inca alterata.
In momentele imediat urmatoare comenzii DEL, se poate lansa
comanda UNDELETE, pentru cazul in care ne-am razgandit si vrem sa
recuperam fisierul sters. Sistemul de operare va intreba care era primul
caracter al numelui fisierului si va opera recuperarea lui. Intre comenzile
DEL si UNDELETE nu trebuie sa efectuam prea multe alte operatii,
deoarece spatual afectat fisierului pe care dorim sa-l recuperam poate fi
folosit pentru o alta scriere pe disc. Formatul comenzii este urmatorul:
UNDELETE <specificator-ambiguu-fisier>

Comanda XCOPY
 6

Este o comanda similara comenzii COPY, dar opereaza la nivel de

directori, nu de fisiere. Formatul ei este identic cu cel al comenzii COPY.

Comanda REN

Denumirea comenzii provine de la verbul englez “to rename”, care

inseamna “a redenumi”.
Ea permite schimbarea specificatorului unui fisier (a numelui sau a
extensiei sale). Cele doua moduri posibile de utilizare a comenzii sunt:
REN <specificator vechi> <specificator nou>
REN <specificator-ambiguu-vechi> <specificator-ambiguu-nou>

Comanda TYPE

Aceasta comanda permite vizualizarea pe ecran a continutului (nu a

numelui, ca in cazul lui DIR) unui fisier. Formatul comenzii este urmatorul:
TYPE <specificator fisier>

Comanda COMP

Este utila pentru a compara continutul a doua fisiere. In general, dupa

efectuarea unei copieri de pe un disc flexibil sau pe un disc flexibil este
indicata lansarea acestei comenzi, pentru a constata daca s-a efectuat corect
copierea (discurile flexibile sunt considerate materiale consumabile,
deoarece sunt mai expuse la erori si au o viata cu mult mai scurta decat
discurile fixe). Formatul comenzii este urmatorul:
COMP <specificator ambiguu sursa> <specificator ambiguu destinatie>

Comanda PRINT

Este comanda de tiparire a fisierelor (continutului fisierelor) la

imprimanta. Tiparirea se realizeaza pe baza unei “cozi de asteptare”. In
aceasta coada se introduc, prin intermediul comenzii PRINT, numele
fisierelor ce trebuie tiparite. Chiar daca tiparirea unui fisier nu s-a terminat,
in “coada” pot fi introduse si alte fisere. Acestea vor astepta, in ordine
(sunt fisiere, nu oameni), pana le va veni randul pentru a fi listate.
Tot cu comanda PRINT se poate interveni in “coada” pentru
eliminarea unui fisier sau se pot vizualiza numele fisierelor ce asteapta a fi
listate.
Formatul comenzii este urmatorul:
 7

PRINT <specificator fisier> [parametrii]

Unde cei mai importanti parametrii sunt:
/d:<dispozitiv> - specifica perifericul la care se efectueaza tiparirea;
/t – sterge toate fisierele din coada de tiparire;
/c – sterge fisierul specificat din coada de tiparire;
/p – adauga la coada de tiparire fisierul specificat.
Comada PRINT, fara un specificator de fisiere si fara parametrii,
afiseaza numele fisierelor aflate in coada de asteptare.
De multe ori este preferat un echivalent al comenzii PRINT:
COPY <specificator fisier> LPT1:
Unde “LPT1:” reprezinta imprimanta (sau “PRN:”), care comanda
realizeaza, de asemenea tiparirea de fisiere. Diferenta este ca din momentul
lansarii unui astfel de COPY si pana in momentul terminarii tiparirii,
calculatorul nu poate primi alte comenzi.

Comanda ATTRIB

Este comanda care poate manevra atributele fisierelor. Pe langa nume

si extensie un fisier poseda si atribute. Acestea sunt:
- “read-only” = numai citire;
- “arhive” =arhiva;
- “system” = system (fisierele cu acest atribut contin, in
general, sistemul de operare);
- “hidden” = ascuns (fisierul cu acest atribut nu este afisat de
comanda DIR, nu poate fi copiat etc.)
si pot avea valorile + (acordare atributului) sau – (stergerea atributului).
Prin intermediu comenzii ATTRIB, atributele “read-only” si “archive”
pot fi revocate sau acordate fisierelor. Forma comenzii este urmatoarea:
ATTRIB [+r] [ -r} [+a] [-a] <specificator ambiguu fisiere>

Comanda BACKUP

Este folosita pentru salvarea de fisiere de pe un disc pe altul. Forma

comenzii este urmatoarea:
BACKUP <specificator fisier sursa> <specificator destinatie> [parametrii]
 8

Comanda RESTORE

Este comanda complementara lui BACKUP si realizeaza restaurarea

de fisiere de pe un disc pe altul. Forma comenzii este aceeasi cu a comenzii
BACKUP.

Comanda DISKCOPY

Este o comanda care asigura copierea rapida si integrala a discurilor

flexibile. Copierea se realizeaza la nivel fizic, deci se obtine un disc identic
cu cel original. In cazul in care discul destinatiei nu este formatat (cu
comanda FORMAT), DISKCOPY realizeaza automat formatarea identica a
destinatiei. Comanda DISKCOPY are urmatoarea forma:
DISKCOPY <sursa> <destinatie>
unde sursa si destinatia pot specifica aceeasi unitate de disc flexibil.
Exemple:
1. DISCKCOPY A: B:
copiaza integral discul din unitatea A: pe discul din unitatea B:, daca
cele doua unitati sunt identice.
2. DISKCOPY A: A:
Copiaza un disc pe alt disc, folosind o singura unitate.

Comanda DISKCOMP

Este folosita pentru a compara doua discuri flexibile la nivel fizic.

Cele doua discuri trebuie sa fie formatate identic. Forma comenzii este
urmatoarea:
DISKCOMP <sursa> <destinatie>
Exemplu:
DISKCOMP A: B:

Comanda LABEL

Este comanda care permite vizualizarea sau modificarea etichetei unui

disc (“volume label”). Forma comenzii este urmatoarea:
LABEL [d:][eticheta]
Exemplu:
LABEL
Afiseaza eticheta discului de lucru curent.
 9

LABEL A:
afiseaza eticheta din unitatea A:.
LABEL A:DATE5
stabileste eticheta DATE5 pentru discul din unitatea A:

Comanda ASSIGN

Aceasta comanda permite redirectarea acceselor la un disc catre un alt

disc. Forma comenzii este urmatoarea:
ASSIGN <sursa>=<destinatia>
Exemplu:
ASSIGN A:=B:
Aceasta comanda transmite sistemului de operare urmatorul mesaj:
“de acum inainte discul B: inlocuieste discul A:”, adica orice citire sau
scriere care apeleaza discul A: este reorientata pe discul B:. Comanda
ASSIGN fara parametrii sterge toate redirectarile anterioare. Comenzile
DISKCOPY, DISKCOM si FORMAT neglijeaza redirectarile stabilite de
ASSIGN.

Comanda CHKDSK

Verifica daca pe un anumit disc exista erori. In cazul in care

depisteaza erori logice (nu fizice), poate opera corectarea acestora daca
utilizatorul confirma operatia. Forma comenzii este urmatoarea:
CHKDSK [d:] [/f] [/v]
unde d: reprezinta discul de verificat.
/f reprezinta corectarea erorilor;
/v afiseaza in timpul verificarii numele fisierelor care sunt verificate.

Comanda TREE

Aceasta comanda afiseaza structura de directori a unui disc, pornind

din punctual specificat. Forma comenzii este urmatoarea:
TREE [d:][director]
 10

Comanda MEM

Furnizeaza informatii despre memoria interna a sistemului si despre

programele incarcate in memorie. Sintaxa comenzii este urmatoarea:
MEM [/PROGRAM] [/DEBUG] [/CLASSIFY]
Parametrii au urmatoarea semnificatie:
/PROGRAM = informatii despre programele incarcate in memorie;
/DEBUG = informatii despre programele si driver-ele incarcate in
memorie;
/CLASSIFY = informatii despre programele si driver-ele incarcate in
memorie si cantitatea de memorie pe care o ocupa.
In cazul absentei oricaror paramentrii, comanda are rol doar de
afisare, ca orice comanda fara parametrii. Ea afiseaza valorile celor
trei tipuri principale de memorie: memoria de baza, memoria expandata si
memoria extinsa.

Comanda VER
Afiseaza versiunea de MS-DOS. Forma comenzii este:
VER

Comanda CLS

Sterge ecranul calculatorului si pozitioneaza cursorul in partea stanga

– sus a ecranului. Forma comenzii este urmatoarea:
CLS

Comanda DATE

Permite introducerea in calculator a datei calendaristice.

Forma comenzii este urmatoarea:
DATE [ll-zz-aa]
Unde,
- ll = luna
- zz = ziua
- aa = anul.
 11

Comanda TIME

Permite introducerea in calculator a orei curente. Forma comenzii este

urmatoarea:
TIME [oo:mm:ss]
Unde,
- oo = ora (doua cifre)
- mm = minutul (doua cifre)
- ss = secunda (doua cifre)

Comanda FORMAT

Orice disc, inainte de a putea fi folosit, trebuie formatat. Aceasta

operatie pregateste discul pentru pentru utilizarea efectiva. Discul, ca unitate
fizica, este format din piste si sectoare. Practic, formatarea marcheaza pe
disc etichetele de pista si de sector, etichete ce vor fi utilizate pentru a putea
accesa aceste piste si sectoare ale discului. Daca un disc nu ar avea marcate
aceste etichete (spre exemplu, o pista ar fi o insiruire de octeti), unitatea de
disc nu ar putea determina unde incepe un sector si unde se termina. Din
acest motiv, se creeaza mai intai marcaje pe disc, care delimiteaza pistele si
sectoarele sale. Abia dupa aceasta operatie, pe disc se poate memora
informatie utila. Operatia de formatare distruge intregul continut al discului.
Daca pe disc existau fisiere, acestea vor fi pierdute. Ele se pot recupera
numai cu comanda UNFORMAT. Deci, inainte incercarii de reparare a unui
disc prin formatarea sa, se salveaza toate informatiile utile de pe acel disc.
Deci, comanda formateaza un disc flexibil sau un disc fix. Formele ei
sunt urmatoarele:
FORMAT d: [/n:sectoare] [/t:piste] [/v:eticheta] [/s]
sau
FORMAT d: [/f:tip-formatare] [/v:eticheta] [/s]
unde,
- d: = discul ce va fi formatat
- /v = eticheta de volum care va fi atribuita discului
- /s = pe disc se va transfera si sistemul de operare (nu va fi
necesara comanda SYS)
- /n: si /t: = specifica numarul de sectoare si numarul de piste
cu care va fi formatat discul
- /f: = specifica tipul de formatare ce va fi aplicata discului (de
exemplu, 1,44 Mb etc.)
 12

Comanda UNFORMAT

In cazul formatarii accidentale a unui disc fix sau flexibil exista o

solutie de recuperare a informatiilor de pe disc, prin aceasta comanda, care
trebuie lansata imediat dupa formatare.
Forma comenzii este urmatoarea:
UNFORMAT d:
unde d:este numele discului ce trebuie readus la forma anterioara
formatarii.

Comanda SYS

Transfera sistemul de operare pe discul specificat. Aceasta operatie

inseamna scrierea programului de incarcare in sectorul de boot si copierea
fisierelor ce compun sistemul de operare (si anume IO.SYS, MSDOS.SYS,
COMMAND.COM). Comanda nu distruge informatiile de pe discul pe care
va transfera sistemul de operare.
Forma comenzii este urmatoarea:
SYS d:

Sistemul de operare MS-DOS poate fi utilizat de catre calculatoarele

legate in retea (MS-DOS multiuser).
Editorul de texte al sistemului de operare MS-DOS poarta denulirea
de EDIT.
II. Sistemul de operare WINDOWS

Pachetul de programme WINDOWS poate fi considerat un sistem de

operare multitasking, extrem de prietenos cu utilizatorul. El se bazeaza pe
lucrul cu ferestre, care este foarte rapid, dar ocupa multa memorie in
calculator. De fapt, WINDOWS este o aplicatie ce ruleaza sub MS-DOS, ca
oricare alta aplicatie.
El ofera trei mari servicii:
a. pe ecran, fiecare pachet de programe este reprezentat printr-un icon,
construit sugestiv pentru a semnifica tipul aplicatiei;
b. din oficiu, pachetul WINDOWS se livreaza cu un set de utilitare de
larga folosinta, gata instalate: editor de texte, editor grafic, baza de date
personale, agenda electronica etc. Toate aceste utilitare au aspect
 13

standardizat, precum si meniurile si “butoanele”, care au intotdeauna

aceiasi semnificatie;
c. WINDOWS ofera un suport de programe (rutine, functii). Pe baza unui
astfel de suport, programatorii pot concepe mai rapid si mai sigur aplicatii
cu un inalt nivel de prezentare, cu aspect unitar, similar in exploatare.
Timpul de adaptare a unui utilizator de la o aplicatie la alta este minim si
exista foarte multe facilitati de lucru in retea.

III. Alte sisteme de operare

Toate calculatoarele, ca sa poata fi utilizate, trebuie sa aiba mai intai

instalate un sistem de operare, care sa faca legatura intre calculator si
utilizator (MS-DOS, WINDOWS, UNIX, XENIX – care este UNIX pentru
IBM-PC, LINUX). Toate sistemele de operare au, ca baza, aproape aceleasi
comenzi ca si MS-DOS. UNIX este destinat marilor baze de date si
aplicatiilor utilizate simultan de foarte multi utilizatori in retea, realizate pe
microcalculatoare, nu pe minicalculatoare (adica pe PC-uri). Un stramos al
lui UNIX, utilizat pana acum cativa ani si in Romania a fost RSX-11M.

IV. LINUX

Este un sistem de operare foarte nou; acum un an exista versiunea 4.2,

pentru ca intr-un an de zile sa se ajunga la versiunea 6.1. Face parte din
familia UNIX, este foarte puternic si se utilizeaza in retele cu multi
utilizatori si legaturi Internet. Sub el se poate instala pachetul de programe
X-Windows, totul facand parte dintr-o contra-oferta cel putin pe masura
ofertei de la Microsoft, daca nu chiar mai superioara ei. LINUX este o
varianta a UNIX, foarte versatila fata de sistemul de baza, si poate fi
obtinuta si distribuita liber in termenii licentei publice generale (GNU,
adica GPL), spre deosebire de produsele Micorsoft, foarte costisitoare.
Dezvoltarea de programe pentru UNIX si LINUX se face in limbajele
C/C++. Compilatorul standard pentru aceste limbaj este gcc. Sub LINUX
mai sunt disponibile si limbajele Fortran, Pascal, Lisp, Ada, Oracle.
Depanatorul standard este gdb. LINUX este un mediu ideal pentru
dezvoltarea de programe; portarea pe alte sisteme de tip UNIX este foarte
mult usurata. Studiul programarii sub LINUX este usurat si de faptul ca toate
sursele sistemului de operare sunt disponibile.
 14

Principalele comenzi LINUX:

- cat – concateneaza fisierele date ca argument si tipareste rezultatul la

iesirea standard. Prin redirectare, rezultatul poate fi memorat intr-un
fisier pe disc;
- cd – schimba directorul de lucru;
- chgrp – schimba grupul proprietar al unui fisier. O optiune importanta a
comenzii acesteia si a celorlalte comenzi este –R, care determina
aplicarea recursiva a modificarii. Daca un fisier argument este
director, atunci comanda va fi aplicata si fisierelor pe care le contine.
De exemplu:
chgrp wheel *.lst
face ca toate fisierele al caror nume se termina in lst sa aiba grupul
proprietar “wheel”;
- chmod – schimba permisiile de acces ale unui fisier:
chmod [optiuni] mod fisier
unde “mod” este “+” sau “–“ iar optiunile sunt:
r – citire; w – scriere; x – executie; u – permisiile proprietarului; g –
permisiile grupului proprietar; o – permisiile altora decat cei din grupul
proprietar;
- chown – schimba proprietarul si grupul unui fisier. Spre deosebire de
chgrp, aceasta comanda poate modifica si utilizatorul proprietar al
fisierelor. De exemplu:
chown co:admin /home/prof/*.c
face ca noul proprietar la fisierelor cu extensia .c din directorul
“/home/prof” sa fie “co”, iar grupul proprietar sa fie “admin”;
- cksum – calculeaza suma de control si numarul de octeti dintr-un fisier.
Scopul comenzii este sa permita stabilirea integritatii unui fisier dupa
un transfer;
- compress – comprima fisiere. Fisierele comprimate (arhivate) au
numele terminat in “Z”, in rest avand aceleasi atribute ca si originalele.
Refacerea fisierului original se face cu ajutorul comenzii uncompress;
- cp – copiaza fisiere. Format: cp [optiuni] sursa destinatie;
- date – tipareste / modifica data din sistem;
- dd – copiaza si converteste fisiere;
- df – afiseaza spatiul liber de pe disc (/dev) sau de pe sistemele de fisiere
montate, partitii (/hd);
 15

- diff – afiseaza diferentele dintre doua fisiere sau dintre acelasi fisier
avand versiuni diferite;
- du – afiseaza modul in care este utilizat spatiul de pe disc;
- e2fsck – verifica un sistem de fisiere de tip extins secund;
- echo – afiseaza o linie de text pe ecran;
- env – executa un program in alt mediu de executie (un mediu de
executie modificat prin optiuni);
- exit – termina executia interpretorului de comenzi;
- expr – evalueaza o expresie. De exemplu, “expr 4+5” va afisa “9”;
- false – nu face decat sa se termine cu un cod de retur eroare;
- fdformat – formateaza un floppy disk (discheta) la nivel scazut;
- fdisk – editeaza si modifica tabela de partitii a unui disc;
- find – cauta fisiere intr-o ierarhie de fisiere;
- free – afiseaza informatii despre memoria sistemului;
- grep – afiseaza liniile unui fisier care se potrivesc cu un sablon dat.
Cauta in fisierele primite ca argument (sau in intrarea standard, daca
acestea lipsesc) linii de text care contin siruri de caractere care se
potrivesc cu modelul continut in primul argument. Astfel,
grep A?www*doi FISIER
va afisa acele linii din fisierul “FISIER” care incep cu caracterul “A”
urmat de orice alt caracter, trei de “W” si care, dupa un numar de
caractere, se termina cu “doi”;
- groups – afiseaza grupurile de care apartine un utilizator;
- gzip – comprima un fisier;
- hostname – afiseaza sau modifica numele sistemului;
- id – afiseaza identificatorii (numarul si numele) de utilizator si de grup;
- install – copiaza fisiere, permitand controlul permisiilor si al
proprietarului;
- joe – editor de texte compatibil WordStar (editor in mod ecran);
- kill – termina procesele;
- less – vizualizare de fisiere. Il inlocuieste pe more;
- ln – creeaza legaturi hardware intre fisiere (implicit) sau legaturi
software (daca se foloseste opriunea –s);
- logname – afiseaza numele de login (conectare). Numele de login se
pastreaza pe toata durata unei sesiuni de lucru;
- ls – listeaza continutul unui director;
- make – utilitar de intretinere a unui grup de fisiere. A fost creat pentru
intretinerea programelor mari, compuse dintr-o multime de fisiere
sursa, a caror compilare este o problema. Pe baza unui fisier de
 16

descriere, make determina care componente trebuie recompilate si

executa comenzile corespunzatoare pentru recompilare;
- man – formateaza sau afiseaza pagini de manual corespunzatoare
oricarei comenzi sau utilitar. De exemplu, man printf ne va afisa
documentatia pentru comanda printf;
- mkdir – creeaza directoare;
- mke2fs – creeaza un sistem de fisiere de tip extins secund. Tipul extins
secund (ext2) este principalul sistem de fisiere utilizat de LINUX, iar
mke2fs este modul in care acesta este obtinut pe o partitie de disc. Acest
program se ruleaza macar o data in momentul in care instalam LINUX
pe calculator, chiar daca acest lucru este facut implicit de programul de
instalare;
- mkfs – creeaza un sistem de fisiere pe un dispozitiv, uzual o partitie de
disc;
- mknod – creeaza un fisier special pentru acces la echipamente
periferice, adica un fisier care nu memoreaza date, ci poate primi sau
emite date la cerere. Aceste fisiere speciale corespund dispozitivelor
periferice ale calculatorului: porturi seriale, retea locala, imprimanta
etc. Uzual, ele sunt create la instalarea sistemului. Exista doua tipuri de
fisiere speciale: caracter si bloc, dupa unitatea de informatie pe care o
transfera o data;
- mkswap – creeaza spatiu de swap. Spatiul de swap este modul in care
unul sau mai multe procese care ruleaza simultan pe un calculator pot
folosi mai multa memorie decat memoria fizica instalata. De exemplu:
mkswap –c /dev/hda2
creeaza spatiu de swap in partitia /dev/hda dupa ce verifica la citire aceasta
partitie. Optional se poate adauga un argument, specificand dimensiunea in
blocuri a spatiului swap, cea nu poate depasi aproximativ 128 MB. In
schimb, se pot crea mai multe spatii de swap. Se poate creea un spatiu de
swap intr-un fisier, dar acesta trebuie sa fie contiguu sau sa ocupe o zona
compacta pe disc. Crearea fisierului se poate face cu comanda dd:
dd if=/dev/zero of=/tmp/swapfile bs=1024 count=8192
in care fisierul special /dev/zero este folosit ca sursa nelimitata de date.
Aceasta comanda creeaza fisierul contiguu /tmp/swapfile, continand 8192
blocuri, de cate 1 KB;
- more – vizualizeaza fisiere. In ultima vreme s-a inlocuit cu less;
- mount – monteaza un sistem de fisiere, adica serveste la integrarea unui
sistem de fisiere in ierarhia unui sistem UNIX. Forma standard a
comenzii este:
 17

mount –t TIP DISPOZITIV DIRECTOR

unde TIP este tipul sistemului de fisiere, DISPOZITIV este locul unde se
gaseste sistemul (in mod obisnuit, o partitie), iar DIRECTOR este un
director in sistemul de fisiere accesibil. DIRECTOR este punct de montare si
continutul lui initial devine inaccesibil: din acel moment, el va reprezenta
radacina sistemului de fisiere proaspat montat. O serie de sisteme de fisiere
trebuie montate automat la fiecare incarcare de sistem. Acest lucru se
realizeaza automat cu comanda mount –a .
Fara nici un argument, mount are rol de afisare, ca orice comanda fara
argumente. Ea afiseaza sistemele de fisiere montate;
- mv – muta sau redenumeste fisiere si directoare;
- nice – modifica prioritatea de executie a unui program;
- nl – numara liniile unui fisier;
- od – afiseaza un fisier in octal sau in alte formate;
- passwd – schimba parola unui utilizator. Poate primi ca argument
utilizatorul a carui parola trebuie schimbata;
- patch – aplica unui fisier modificarile continute intr-un fisier diff.
Fisierul rezultat este pus in locul originalului, care este salvat cu
extensia .orig . Optiunea –R poate aplica o corectie invers, atunci cand
comanda diff a fost executata cu argumentele inversate;
- pathchk – verifica portabilitatea numelor de fisiere;
- pr – formateaza un text in pagini si coloane. Imparte textul in pagini cu
antet care contine data, numele fisierului si numarul paginii, corpul si
piciorul paginii. Optiunea –n tipareste corpul in n coloane, -f foloseste
formfeed pentru a separa paginile, -h ANTET inlocuieste numele
fisierului din antet cu sirul ANTET, -l PAGv stabileste lungimea paginii
la PAG linii (implicit este 66), -o MAR lasa marginile stanga de MAR
caractere si –w LAT face ca latimea paginii sa fie de LAT caractere
(implicit este 72);
- printenv – listeaza variabilele de mediu;
- printf – formateaza date si tipareste rezultatul;
- rdev – afiseaza sau modifica unele caracteristici ale unui nucleu. Poate
afisa sau modifica sistemul de fisiere radacina, adica cel care se va
monta in punctul /, spatiul de swap, dimensiunea disului RAM sau
modul video. Programul este util cand compilam un nucleu pe care il
vom instala pe alt suport, de exemplu pe discheta, sau va fi destinat
incarcarii prin retea. In aceste cazuri, cu rdev modificam sistemul de
fisiere radacina;
- rm – sterge fisiere;
 18

- rmdir – sterge directoarele din care s-au sters fisierele;

- shutdown – opreste (deconecteaza) calculatorul, adica sistemul de
calcul. Comanda tipica este:
shutdown –h now
adica ‘opreste calculatorul acum’. Este similara cu apasarea simultana a
tastelor CTRL/ALT/DEL;
- sleep – face o pauza. De exemplu,
sleep 5m
face o pauza de 5 minute;
- sort – sorteaza fisiere;
- split – imparte un fisier in mai multe parti, adica creeaza fisiere de
iesire care contin sectiuni consecutive din fisierul initial;
- stty – modifica sau afiseaza caracteristicile unui terminal;
- su – permite schimbarea temporara a utilizatorului;
- swapon – activeaza un spatiu de swap;
- swapoff – dezactiveaza spatiul de swap;
- sync – scrie toate modificarile pe disc. Pentru optimizarea accesului la
date, UNIX si LINUX nu scriu fiecare modificare de fisier pe disc.
Utilizatorul poate determina sistemul sa faca acest lucru cu comanda
sync;
- tail – tipareste ultima parte a unui fisier (coada), implicit insemnand
ultimele 10 linii;
- tar – este utilitarul de arhivare a fisierelor sub UNIX si LINUX.
Numele lui inseamna TAPE ARCHIVER, adica arhivar de banda
magnetica. Este util la stocarea fisierelor, chiar pe alt suport decat cel
de lucru (salvare pe alt suport), si la transportul lor prin retea. Cu
ajutorul lui se castiga spatiu de lucru pe disc. Optiunile comenzii sunt:
o –c – creare arhiva
o –t – listare arhiva
o –x – extragere din arhiva
o –r adaugare la arhiva
o –v – vizualizare
o –z – trecere arhiva prin programul de compresie gzip.
Fisierele de arhiva au extensia .tar . De exemplu,
tar –cvf arhiva.tar *.ch
va crea fisierul ‘arhiva.tar’, in care se vor arhiva toate fisierele cu
extensiile .c sau .h din directorul curent;
- tee – copiaza intrarea in iesire si in fisier argument. Sunt situatii cand
dorim o copie a datelor dintr-un anumit moment al unui sir de
 19

prelucrari, de exemplu cele care traverseaza iesirea unui program catre

intrarea altuia. In acel moment putem insera o comanda tee, obtinand o
copie a datelor intr-un fisier;
- top – afiseaza procesele din sistem si cativa parametrii, cum ar fi
incarcarea sau utilizarea memoriei;
- touch – schimba tipul de acces sau modificare al unui fisier;
- true – nu face decat sa intoarca un cod de retur succes;
- tty – tipareste numele fisierului dispozitiv, adica numele fisierului
special care reprezinta linia de terminal la care este conectat
utilizatorul, de exemplu /dev/tty3;
- umask – masca de biti pentru crearea de fisiere. Este folosit pentru
permisiile de acces pe care fisierele le primesc la creare, de la
gestionarul de sistem. Ele pot fi citire si scriere pentru proprietar si doar
citire pentru restul utilizatorilor;
- umount – demonteaza un sistem de fisiere. Argumentul este punctul de
montare sau fisierul special care reprezinta partitia in care se gaseste
fisierul. Un sistem de fisiere nu poate fi demontat daca are fisiere
deschise;
- uname – tipareste informatii despre calculator si sistemul de operare.
Argumentul –a produce afisarea tuturor inforamatiilor. Implicit se
afiseaza numai numele sistemului de operare;
- uncompress – decomprima fisierele comprimate cu compress. Se pot
decomprima si cu gunzip;
- users – afiseaza utilizatorii cu sesiuni deschise;
- wc – afiseaza numarul de caractere, de cuvinte si de linii;
- who – afiseaza utilizatorii cu sesiuni deschise in sistem;
- whoami – tipareste identificatorul efectiv de utilizare. Ea se intereseaza
doar de un nume de utilizator, in timp ce who se intereseaza de sesiune;
- xargs – executa o comanda cu parametri din intrarea standard.
Comanda implicita este echo. Este modul in care o alta comanda isi
poate citi argumentele din intrarea standard (de exemplu, printf);
- yes – tipareste argumentele. Se dezactiveaza apasand simultan pe
CTRL/C;
- zcat – decomprima fisire.
 20

Bibliografie:

- “PC – manualul incepatorului” – Marinescu si

Trandafirescu;
- Revista CHIP (numarul CHIP SPECIAL LINUX –
1998)