O scrisoare năstrușnică

Alexandra, o fetiță de 8 ani și jumătate, se plimbă de colo-colo prin cameră. E în pijama și cu

picioarele goale. Ar fi trebuit să doarmă deja, dar e tare îngrijorată de când a auzit la televizor că vremea
se încălzește. Se așează pe pat oftând, când simte sub palmă un fel de material subțire și rece. E o foaie
argintie care luminează blând cuvintele jucăușe de pe ea.

Dragă Alexandra,

În primul rând află că ții în mână o hârtie “ghelbină”,  care se va topi după ce vei termina de citit.
Și asta e bine, pentru că toți trei am fi aspru pedepsiți dacă s-ar afla ce e scris aici. Vrem să îți
împărtășim un mare secret. Oricât ar părea de ciudat, noi suntem Zamfir și Sofica, oamenii tăi de zăpadă.
Ne plac numele pe care le-ai ales pentru noi!
Știm de ce ești supărată și fiindcă te iubim, vrem să te liniștim. Dacă noi ne topim acum că vine
primăvara NU înseamnă că gata, am dispărut pentru totdeauna! Topitul asta e ca un fel de ușă către altă
lume. E un fel de-al nostru de a călători; ne transformăm, pătrundem în pământ și apoi de acolo … să te
ții veselie! Ne regăsim cu toții în Nieve - țara noastră, a oamenilor de zăpadă. Poate că tu nu te-ai gândit,
dar să știi că avem și noi nevoie de-o pauză. Nu ne e ușor să stăm tot timpul aşa în picioare, vreme de 2-3
luni, înțepeniți și nemișcați. Mai ales când vă vedem și vă auzim pe voi copiii … aveți atâtea lucruri
interesante de făcut iar pe noi nu ne invitați niciodată! Suntem foarte curioși - e defectul oamenilor de
zăpadă, poate din cauza frigului în care stăm! Nieve e un ținut minunat. E plin de căi ferate pe care
zburdă trenulețe de gheață verde. Întâlnești peste tot poduri albastre și violet care au la capete magazine
de dulciuri sau patinoare. Dar ce ne place mai mult și mai mult … sunt școlile! Toți oamenii de zăpadă își
doresc să înțeleagă măcar puțin din obiceiurile voastre, aşa că ce crezi? Noi când plecam de aici în
vacanță … ne ducem la tot felul de școli trăznite! Când Zamfir te-a văzut mâncând o prăjitură acum trei
săptămâni, și-a pus în cap să meargă la un curs de patiserie. Apoi și-a dat seama că o să aibă nevoie să-și
fotografieze covrigeii, gogoșile și biscuiții, aşa că a pus pe listă și un curs de fotografie. Eu, Sofica, abia
aștept să  învăț să dansez. Să pot valsa, în rochii lungi, la braț cu un om de turtă dulce ... sau cu vreun urs
polar, depinde pe cine o să mai întâlnesc acolo, la școală! Omul ăla gras și înalt de pe strada din dreapta,
abia așteaptă să afle cum se fac artificiile și l-am mai auzit pe cel din curtea școlii că e interesat de jocul
ăsta, cum îi zice… “Minecraft”. Ce e și bine dar și rău este că în Nieve nu există bani. Pentru a plăti ce
avem nevoie, folosim accesoriile pe care ni le dați voi, copiii. Trebuie să recunosc, anul asta am fost
răsfățați! Eșarfa mea e aşa de frumoasă încât o s-o pot da la schimb pentru toate orele de dans plus niște
căști argintii cu care să ascult melodiile de la repetiții, o rochie roșie și două perechi de pantofi de dans!
Doi dintre nasturii mei o să-mi cumpere o grămadă de înghețată de brad. Dacă mă gândesc mai bine, o să
dau al treilea nasture pe un curs de băut ceai. Mi-e dragă bunicuța ta, cum stă ea la televizor și are în
mână o cană rotundă, cu desene aurii și albastre. Vreau neapărat să știu și eu ce este acela un ceai!
Și Zamfir are o umbrelă! Asta înseamnă că va fi un fel de milionar în Nieve și o să fie foarte
ocupat cu școala și cumpărăturile! Sigur că o să îi ajutăm și pe alți prieteni de-ai noștri, construiți de copii
dezordonați sau prea grăbiți. Ce milă ne-a fost anul trecut de un coleg, bietul de el avea în loc de nasturi
doar 3 boabe de porumb și nimic mai mult! Băiețelul care l-a construit a fost tare neglijent și aş îndrăzni
să spun … un pic cam leneș! Prietenul nostru abia și-a putut cumpăra într-o seară niște nucă învelită în
ciocolată și un bilet la filmul “Călătoria pinguinilor”. În rest a mâncat toată vacanța numai țurțuri
presărați cu puțin zahăr și dacă nu-i dădeam noi din când în când câte un măr, nu știu zău ce s-ar fi ales
de el…
Ne tot distrăm aşa până când încep să sune țurțurii de la granițe; atunci fulgii de nea se adună în
coloane uriașe care ne absorb ca niște aspiratoare strălucitoare. Călătorim mult, purtați de vânt, până când
norii ne lasă pe pământ sub formă de zăpadă nouă, curată și lucioasă. Așteptăm cu inima sunând a
clopoței de sanie să apară un copil și ne reconstruiască - noi sperăm mereu să fie cineva vesel și atent,
darnic și cu multă imaginație, să ne pună nasturi frumoși, pălării colorate, eșarfe, cercei sau papioane,
poșete sau pantofi de alergare, câte-o revistă sau cine știe ce alte obiecte pământești  cât mai neobișnuite!
 Îți mulțumim dragă Alexandra pentru că ne-ai oferit o iarnă jucăușă. Nu te necăji, o să fim bine
cu toții, și tu și noi!  Să nu ne uiți și să construiești la anul alți oameni de zăpadă, la fel de frumoși. Noi o
să povestim tuturor despre tine!  

Te îmbrăţişăm cu drag,
Sofica și Zamfir

Și în noaptea aceea Alexandra i-a visat pe Zamfir și pe Sofica, făcându-i semne vesele de la
fereastra unui trenuleț de gheață verde, trecând peste un pod albastru.