Bunica mea

Pe bunica mea o cheamă Georgeta. Ea este înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui și puțin
robustă.
Îngăduitoare cu mine, îmi îmbrățișează inima de câte ori ne vedem. Fascinată de lumea
poveștilor, bunica îmi farmecă fiecare clipă, căci de fiecare dată îmi spune câte o istorisire. Când părinții
nu sunt acasă, mă ajută la teme.
Iubitoare de natură, bunica îngrijește florile din glastră. Imi place foarte mult să o ajut. Când
terminăm ceea ce avem de făcut, jucăm diverse jocuri.
Așa e bunica mea bună, harnică și iubitoare.
Neagu Filip Dimitrie

Autoportret
Numele meu este Neagu Filip-Dimitrie.Am zece ani și sunt elev în clasa a III-a D la Școala
Gimnazială “Duiliu Zamfirescu” din Focșani.
Nu sunt foarte înalt, dar nici scund. Am ochii albaștri, părul blond, fața cu obraji cărnoși. Îmi
place să fiu harnic acasă și adesea îmi ajut părinții la treabă. Fire competitivă, îmi plac concursurile și
aștept cu nerăbdare rezultatele acestora. Îmi place să-mi petrec pauzele cu colegul meu și ne uităm adesea
pe cataloagele Playmobile și Lego.
Iubesc natura și îmi plac drumețiile în aer liber. Vara călătoresc cu părinții mei la mare unde
savurez de dimineață jocurile în apă. Când mergem la munte, îmi place la săniuș. Fie iarnă sau vară admir
natura cu veșmintele albe sau verzi.
Îmi place să mă țin de cuvânt în fața colegilor. Prefer orele de comunicare, deoarece întâlnim eroi
viteji. Doamna învățătoare ne ajută să pătrundem în lumea fascinantă a cărților.
E minunat să fii un copil sănătos și să te poți bucura de frumosul din lucrurile mărunte.

Neagu Filip Dimitrie

 La munte
Este o zi friguroasă de ianuarie. Împreună cu părinții și cu vrișoara mea Raluca am pornit dis-de-
dimineață spre Brașov.
Pe drum am observant cum s-a pornit deodată o ploaie de fluturi albi ca un vârtej ce-și întețea
ritmul. Se pare că Zâna Iarnă își deschisese caierul înghețat și dorea să depene deasupra pădurilor povești
de iarnă. Astfel, puteam observa cum zăpada cernută din norii ca de vată îmbrobodește acoperișurile
caselor ca pe niște băbuțe. Copacii ca niște soldați nemișcați aveau o zale argintie ce sclipea în bătaia
soarelui. Mândrul vânt scutura când și când dantela alba de zăpadă depusă peste cetina falnicilor brazi.
Ajunși la munte am fost fermecat de pârtia zglobie și veșnic neobosită. Chiote de veselie răsunau
în văzduh. Șiraguri de săniuțe se repezeau la vale trântindu-i pe cei mici. După ce ne-am aprins rubine în
obrajii calzi am urcat cu telecabina la Cota 2400. Acolo sus, parcă ajunsesem în împărăția lui Dumnezeu.
Totul era alb în jurul nostru. Doar doamna Luna își arăta fața palidă cu sclipiri de argint ca într-o poveste.
Schiorii păreau niște puncte negre care nu aveau astâmpăr pe oceanul de ninsoare.
După o zi de joacă oboseala se cam instalase. Am pornit spre casă. Pe drum am spus glume și
distanța mi s-a părut scurtă. E minunat să fii călător pe drumuri de munte!
Neagu Filip Dimitrie

Iarna în pădure
Este o zi minunată de iarnă. Soarele rotund și palid se prevede printer norii ca de vată. Țurțurii ca
niște lacrimi înghețate împodobesc streșinile caselor. Florile dantelate din geamurile aburinde dispar și
rămân turtite nasurile copiilor hazlii.
Ionică împreună cu familia sa pornește spre pădurea cufundată sub nămeții sclipiori de nea să le
ducă mâncare animalelor înfometate. Tatăl lui, fiind pădurar cu inimă mare a construit păsărelelor
zgribulite căsuțe noi.
Copiii hanici le-au amplasat în copaci și le-au pus boabe de cereale. Căprioarele au primit fân
proaspăt iar iepurașii jucăuși au gustat o masa copioasă de morcovei fragezi. De bucurie animalele
zburdau în jurul familiei. Acum chiar dacă cumplita iarnă își desface din fuiorul său noi fulgi de zăpadă,
animalele sunt adăpostite și au hrană suficientă.
Este minunat să faci fapte bune!
Neagu Filip Dimitrie