UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT
DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

NOTE DE CURS*
- 2018 -
INVENŢIA
TITLUL AL II-LEA
BREVETAREA INVENŢIEI
CAPITOLUL AL II-LEA
CONDIŢIILE DE FOND ALE SUBIECTELOR PROTECŢIEI JURIDICE

………………………………………………………………………………………………………………
CONTINUARE
PARTEA A II-A

5. Angajatorul care revendică dreptul asupra invenţiilor de serviciu lato sensu, în condiţiile
art. 5 alin. (3) din Legea nr. 83/2014.
5.1. Potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 83/2014, „Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3
alin. (1) lit. b) aparţine inventatorului salariat, dacă angajatorul de drept privat sau de drept public nu
revendică invenţia în condiţiile art. 4 alin. (3).” Iar art. 3 alin. (1) lit. b) dispune după cum urmează:
„Invenţiile de serviciu sunt invenţiile prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele condiţii: a) [...]; b)
s-au obţinut, pe durata contractului individual de muncă, precum şi pe o perioadă de maximum 2 ani de la
încetarea acestuia, după caz, prin cunoaşterea sau utilizarea experienţei angajatorului prin folosirea
mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a pregătirii şi formării profesionale dobândite de
inventatorul salariat prin grija şi pe cheltuiala angajatorului ori prin utilizarea unor informaţii rezultate
din activitatea angajatorului sau puse la dispoziţie de acesta.”
5.2. În lumina dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 64/1991, de beneficiul art. 5 alin. (1) al Legii nr.
83/2014 profită:
- persoanele juridice române (cu sediul în România) (inclusiv cele cu participare străină la capital);
- persoanele juridice străine (cu sediul în afara teritoriului României), dacă nu se prevede altfel în
tratatele si convenţiile internaţionale la care este parte România.
5.3. Pentru ca angajatorul să primească brevetul, este necesară îndeplinirea cumulativă a
următoarelor patru condiţii, dintre care cea de-a treia este negativă:
a) Invenţia trebuie să fi fost realizată de către un „salariat” (în înţelesul definit supra, Secţiunea a
II-a, nr. 2.2 - 2.4). Calitatea de salariat trebuie să coincidă cu momentul realizării invenţiei, iar nu neapărat
cu cel al constituirii depozitului reglementar, neavând aşadar importanţă dacă, ulterior realizării invenţiei,

 Copyright © Lucian MIHAI (Bucureşti, 1.02. 2003; 1.03. 2004; 1.03. 2005; 1.03.2006; 14.03.2007;
5.03.2008; 17.10.2011; 26.10.2014; 5.11.2016; 19.11.2017; 29.10.2018). Reproducerea ori utilizarea,
sub orice formă, fără acordul expres al autorului, sunt interzise. Studenţii Facultăţii de Drept a
Universităţii din Bucureşti beneficiază de dreptul de multiplicare, prin orice mijloace, în vederea
pregătirii pentru disciplina Dreptul proprietăţii intelectuale. Prezentele "Note de curs" sunt destinate
exclusiv beneficiarilor menţionaţi. Ele nu constituie o lucrare ştiinţifică ori didactică definitivată.

N.B. Unele părţi din conţinutul "Notelor de curs" publicate în noiembrie 1991 (părţi care se regăsesc în
conţinutul prezentelor "Note de curs") au fost preluate fără acordul autorului într-o lucrare publicată în anul
1997, a cărei comercializare a fost sistată prin sentinţa civilă nr. 522 din 20 august 1997 pronunţată la cererea
autorului acestor "Note de curs" de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, toate exemplarele tipărite
fiind ulterior distruse.

1
calitatea de salariat a dispărut (prin demisie, pensionare etc.).1 Este asimilată invenţiei realizate „pe durata
contractului de muncă” şi invenţia realizată „pe o perioadă de maximum 2 ani de la încetarea acestuia”.
b) Trebuie ca angajatorul să fi revendicat invenţia conform art. 4 alin. (3).
c) Trebuie să nu fie vorba despre o invenţie de serviciu stricto sensu (cu „misiune inventivă”).
d) Trebuie ca invenţia să fi fost realizată în cel puţin una din următoarele trei ipoteze (care, deci,
nu sunt prevăzute cumulativ) enumerate de art. 3 alin. (1) lit. b):
(i) prin cunoaşterea sau utilizarea experienţei angajatorului prin folosirea mijloacelor
materiale ale angajatorului;
(ii) ca urmare a pregătirii şi formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin
grija şi pe cheltuiala angajatorului;
(iii) prin utilizarea unor informaţii rezultate din activitatea angajatorului sau puse la
dispoziţie de acesta.
O discuţie se impune în legătură cu ipoteza (i), şi anume dacă nu cumva trebuie considerat că
textul respectiv include două ipoteze distincte („prin cunoaşterea sau utilizarea experienţei angajatorului”
şi, respectiv, „prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului”) care însă în mod eronat apar reunite
ca urmare a neglijării plasării între ele a unei virgule.2 Problema are consecinţe practice. Astfel, într-o
variantă, ar trebui considerat că există în mod implicit o virgulă între cuvintele „angajatorului” şi „prin
folosirea”, fiindcă - altfel - invenţia ar fi acordată (injust) salariatului atunci când a fost creată „prin
cunoaşterea sau utilizarea experienţei angajatorului”, dar într-o situaţie care nu implică neapărat
„folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului”. Credem însă că redactarea textului analizat nu conţine
nicio eroare, deoarece teza întâi din cea de-a treia ipoteză („prin utilizarea unor informaţii rezultate din
activitatea angajatorului”) acoperă situaţia în care invenţia este creată prin cunoaşterea sau utilizarea de
către salariat a experienţei angajatorului şi altfel decât ca urmare a folosirii mijloacelor materiale ale
angajatorului - cu consecinţa (justă) că şi de această dată brevetul se va acorda angajatorului, iar nu
inventatorului salariat.
5.4. Care este diferenţa dintre, pe de o parte, situaţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) şi (2) (cu
referire la alin. (1) lit. a) din art. 3)3 şi, pe de altă parte, situaţia reglementată de art. 5 alin. (3) (cu referire la
alin. (1) lit. b) din art. 3), câtă vreme în toate aceste cazuri titular devine angajatorul ?
Cu precizarea prealabilă că în toate aceste situaţii inventatorului salariat i se va plăti salariul
aferent funcţiei pe care o ocupă4,5 diferenţa constă în aceea că, în cazul invenţiei pentru care angajatorul
devine titular de brevet (deci al dreptului subiectiv de proprietate industrială) în baza art. 5 alin. (3), sunt
aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 83/2014 („Pentru invenţiile de serviciu prevăzute la art. 3 alin.
(1) lit. b) care au fost revendicate de către angajator, inventatorul salariat are dreptul la o remuneraţie
stabilită de către angajator, în condiţiile prevăzute la art. 7”). Conform art. 7, „Angajatorul defineşte prin
prevederi specifice din regulamentul intern criteriile de stabilire a remuneraţiei. În lipsa prevederilor
specifice, angajatorul are în vedere, în funcţie de fiecare caz concret, unul sau mai multe dintre
următoarele criterii:
a) efectele economice, comerciale şi/sau sociale care decurg din exploatarea invenţiei de către
angajator sau de către terţi cu acordul angajatorului;

1
Pentru detalii, a se vedea supra, Secţiunea a II-a, nr. 2.4.
2
Recurgerea la compararea textului din legea română cu textele corespunzătoare din legile
franceză şi germană nu facilitează identificarea răspunsului la problema analizată.
3
A se vedea supra, nr. 3 şi 4.
4
Plata salariului se face, desigur, numai cu condiţia îndeplinirii corecte a obligaţiilor curente de
serviciu (şi aceasta indiferent de faptul dacă s-a realizat sau nu o invenţie, ori de faptul dacă invenţia
realizată a fost sau nu aplicată).
5
Reamintim că, în cazul invenţiei pentru care titularul de brevet este, conform art. 5 alin. (2),
angajatorul persoană de drept public ce are în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, inventatorul
salariat are dreptul la „o cotă procentuală din valoarea venitului realizat de angajator, în urma aplicării
invenţiilor” (art. 11).
2
 b) măsura în care angajatorul este implicat în realizarea invenţiei de serviciu, inclusiv resursele
puse la dispoziţie de angajator pentru realizarea acesteia;
c) aportul creativ al inventatorului salariat, când invenţia a fost creată de mai mulţi inventatori.”
5.5. Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 83/2014, „Dreptul asupra invenţiilor create de
salariaţi şi care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) aparţine
inventatorului salariat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie,
republicată, cu modificările ulterioare.”
Aceasta este situaţia în care, deşi invenţia este realizată de o persoană care are calitatea de
salariat la data creării acesteia6, angajatorul inventatorului nu poate să o revendice în mod legal ca
„invenţie de serviciu”, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru o asemenea calificare; de
exemplu, angajatorul nu este persoană juridică, ci persoană fizică (cu referire la art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 83/2014), sau este vorba despre o invenţie care nu are nici un fel de legătură cu angajatorul (bunăoară, o
invenţie creată ca urmare a unui hobby al inventatorului într-un domeniu diferit de cel al obiectului de
activitate al angajatorului şi în afara sediului acestuia) etc.
Fiind, aşadar, o ”invenţie liberă”7, devin aplicabile (chiar şi în eventuala lipsă a prevederii
exprese din alin (4) al art. 5)8 dispoziţiile de principiu ale art. 3 din Legea nr. 64/1991, potrivit cu care
„"Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului său în drepturi."

(Partea a III-a)

SECŢIUNEA A IV-A
SUBIECTELE PRIMARE (ORIGINARE) LATO SENSU

1. Sediul materiei. Acesta este constituit din prevederile art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (2) şi (3), art. 9
alin. (3) şi (4) şi art. 10 din Legea nr. 83/2014, din cuprinsul cărora rezultă existenţa categoriilor următoare
de subiecte primare (originare) lato sensu.

2. Inventatorul salariat în privinţa invenţiei de serviciu nerevendicate de către angajator în

condiţiile art. 4 alin. (3), dacă există acordul scris al angajatorului pentru divulgarea sau publicarea
invenţiei, conform art. 10 din Legea nr. 83/2014.

2.1. Reamintim că, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4): „(3) În absenţa unui termen mai lung prevăzut în
regulamentul intern al angajatorului, în termen de 4 luni de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2),
angajatorul înştiinţează inventatorul salariat asupra încadrării invenţiei în categoria invenţiilor de serviciu
şi dacă revendică dreptul asupra acesteia.
(4) Inventatorul poate contesta modul de încadrare a invenţiei sale de către angajator, la instanţa
judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, în termen de 4 luni.”
Aşadar, în această ipoteză, vocaţia legală la dobândirea brevetului de invenţie (indiferent dacă este
invenţie stricto sensu ori lato sensu9) aparţine angajatorului10, dar atunci când angajatorul decide să nu
revendice dreptul asupra invenţiei respective, aceasta devine disponibilă pentru inventatorul salariat, care – fără
a fi obligat în acest sens – o poate breveta pe numele său, ca şi când ar fi o „invenţie liberă”, însă numai în
măsura în care nu există impedimente la o asemenea brevetare rezultând din dispoziţiile art. 10 al Legii nr.
83/2014.

6
Sau, în cazul de la art. 3 alin. (1) lit. b), într-un interval de cel mult 2 ani de la încetarea
contractului de muncă.
7
A se vedea supra, nr. 2.
8
Care însă, în cazul dat, constituie rezultatul unei bune tehnici legislative, fiindcă astfel se
împiedică tentativele de interpretare contrară.
9
A se vedea supra, Secţiunea a III-a, nr. 3.3.
10
Indiferent de faptul că angajatorul este persoană juridică de drept privat sau de drept public.
3
 2.2. Articolul 10 alin. (2) fraza întâi din Legea nr. 83/2014 stabileşte că „Inventatorul salariat are
obligaţia de a nu divulga sau publica invenţia care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1), fără acordul
scris al angajatorului. […].”11 Întrucât brevetarea unei invenţii nu se poate face decât prin divulgarea acesteia,
precum şi - în cele mai multe cazuri - prin publicare, absenţa acordului scris al angajatorului pentru divulgarea
sau publicarea invenţiei de serviciu nerevendicate echivalează cu interdicţia de a fi brevetată de către
inventatorul salariat. În această situaţie, invenţia respectivă, deşi brevetabilă, va rămâne să fie protejată numai
prin regimul juridic aferent „secretului comercial” (astfel cum rezultă din alin. (1) al art. 10: „Invenţiile care se
încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) pot face obiectul unui secret comercial”).12

2.3. În lumina dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 64/1991, de beneficiul art. 4 alin. (3) al Legii nr.
83/2014 profită:
- cetăţenii români, indiferent de domiciliul acestora;
- cetăţenii străini sau apatrizii cu domiciliul în România;
- cetăţenii străini sau apatrizii cu domiciliul în străinătate, dar numai dacă aplicarea art. 4 alin. (3)
nu contravine tratatelor si convenţiilor internaţionale la care România este parte.

3. Inventatorul salariat în privinţa invenţiilor de serviciu stricto sensu de la art. 5 alin. (2) din
Legea nr. 83/2014, dacă există o prevedere contractuală favorabilă acestuia.

3.1. Reamintim că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 83/2014, „Dreptul asupra invenţiilor prevăzute
la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului, în absenţa unei prevederi contractuale contrare, dacă acesta
este persoană de drept public şi are în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea” (sublinierea noastră, L.M.).

Este evident că o astfel de prevedere contrară are ca semnificație recunoaşterea dreptului la obţinerea
brevetului în favoarea inventatorului salariat. Nu mai puţin, prin”prevedere contractuală contrară” se poate
înţelege şi situaţia eliberării brevetului pentru angajator şi inventatorul salariat împreună (în calitate de cotitulari
de brevet).

3.2. Sunt valabile şi aici precizările anterioare (supra, nr. 2.3.) cu privire la sfera persoanelor române
sau străine beneficiare, în baza art. 5 din Legea nr. 64/1991.

4. Inventatorul salariat în privinţa invenţiilor de serviciu stricto sensu de la art. 5 alin. (1) din
Legea nr. 83/2014, dacă există o prevedere contractuală favorabilă acestuia.

4.1. Reamintim că, deși potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 83/2014 „Dreptul asupra invenţiilor
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului”, am ajuns la concluzia că nu există o interdicție

11
„(3)În cazul divulgării invenţiei de serviciu de către persoanele prevăzute la alin. (2), poate fi
antrenată răspunderea rezultând din contractul individual de muncă încheiat între salariat şi angajator,
când acesta conţine o clauză de confidenţialitate.
(4)Când contractul individual de muncă nu conţine o clauză de confidenţialitate, iar divulgarea
invenţiei de serviciu este făcută de către persoanele prevăzute la alin. (2) şi are drept consecinţă
cauzarea unui prejudiciu, aceasta poate atrage răspunderea civilă, aşa cum este reglementată de art.
1.349 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 1.357 din Codul civil” (art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr.
83/2014).
12
Conform art. 11 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (cu
modificările şi completările ulterioare), prin „secret comercial” se înţelege „orice informaţie care, total
sau parţial, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se
ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că
este secretă, pentru care deţinătorul legitim a luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe,
pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atât timp cât condiţiile
enunţate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ”.
4
(implicită) a încheierii de către angajator și salariat a unei „prevederi contractuale contrare” în această ipoteză, ci
există doar (i) dreptul angajatorului de a refuza încheierea unei asemenea clauze, precum și (ii) dreptul
salariatului de a încheia pe riscul său o asemenea „prevedere contractuală contrară” atunci când angajatorul
este de acord.13

Și aici o astfel de prevedere contrară are ca semnificație recunoaşterea dreptului la obţinerea brevetului
în favoarea inventatorului salariat. Nu mai puţin, prin”prevedere contractuală contrară” se poate înţelege şi
situaţia eliberării brevetului pentru angajator şi inventatorul salariat împreună (în calitate de cotitulari de brevet).

3.2. Sunt valabile şi aici precizările anterioare (supra, nr. 2.3.) cu privire la sfera persoanelor române
sau străine beneficiare, în baza art. 5 din Legea nr. 64/1991.

5. Inventatorul salariat prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 83/2014, în cazul în care
există o prevedere contractuală favorabilă acestuia cu privire la invenția de serviciu lato sensu.

5.1. Reamintim că, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 83/2014, dreptul asupra invenţiilor
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) (adică asupra invențiilor de serviciu lato sensu14) aparţine inventatorului
salariat, dacă angajatorul de drept privat sau de drept public nu revendică invenţia în condiţiile art. 4 alin.
(3).
De asemenea, reamintim15 și că, în situaţia în care, deşi invenţia este realizată de o persoană care
are calitatea de salariat la data creării acesteia16, se constată că nu sunt totuși întrunite condițiile legale
pentru ca angajatorul să o poată revendica în calitate de ”invenție de serviciu”, art. 5 alin. (4) din Legea nr.
83/2014 dispune că inventatorul salariat o va putea, breveta pe numele său, și anume în baza dispoziţiilor
de principiu ale art. 3 din Legea nr. 64/1991 („Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau
succesorului său în drepturi").

5.2. Ipoteza pe care o avem în vedere aici este însă diferită de aceea reglementată prin art. 5 alin.
(4), fiindcă este plasată anterior momentului în care, invenția fiind deja creată, se poate efectua verificarea
dacă aceasta îndeplinește ori nu condițiile stabilite de art. 3 alin. (1) lit. b) pentru invenția de serviciu lato
sensu, cu consecința ca angajatorul să poată decide dacă o revendică sau nu. Aici examinăm dacă este
valabilă sau nu instituirea unei clauze contractuale favorabile inventatorului salariat care ar putea
realiza o invenție de serviciu lato sensu, astfel încât brevetul (contrar prevederilor alin. (3) al art. 5)
fie să nu i se acorde angajatorului, ci inventatorului salariat, fie să se acorde angajatorului și
inventatorului, împreună, în calitate de cotitulari.

Răspunsul este afirmativ, cel puțin pentru următoarele argumente:

(i) deși alin. (3) al art. 5, spre deosebire de alin. (2) al aceluiași articol (referitor la unul dintre cele
două ”tipuri” de invenții de serviciu stricto sensu), nu stabilește în mod expres că numai ”în absența unei
prevederi contractuale contrare” brevetul se acordă angajatorului, nu se poate totuși identifica vreun
interes general care, stând la baza reglementării invenției de serviciu lato sensu, să facă inadmisibilă
derogarea de la dispozițiile alin. (3) al art. 5;

13
A se vedea supra, Secțiunea a III-a, nr. 4.6.2.
14
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b), „Invenţiile de serviciu sunt invenţiile prevăzute la art. 1, care
îndeplinesc următoarele condiţii: a) [...]; b) s-au obţinut, pe durata contractului individual de muncă,
precum şi pe o perioadă de maximum 2 ani de la încetarea acestuia, după caz, prin cunoaşterea sau
utilizarea experienţei angajatorului prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a
pregătirii şi formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin grija şi pe cheltuiala
angajatorului ori prin utilizarea unor informaţii rezultate din activitatea angajatorului sau puse la
dispoziţie de acesta.”
15
A se vedea supra, Secțiunea a III-a, nr. 5.5.
16
Sau, în cazul de la art. 3 alin. (1) lit. b), într-un interval de cel mult 2 ani de la încetarea
contractului de muncă.
5
 (ii) mai mult, dacă alin. (2) al art. 5 permite derogarea printr-o prevedere contractuală (deci
favorabilă inventatorului salariat) în privința unei invenții de serviciu cu misiune inventivă realizată în
relație cu un angajator ”care este persoană de drept public” (și are în obiectul de activitate cercetarea-
dezvoltarea), cu atât mai mult o asemenea prevedere contractuală favorabilă inventatorului salariat trebuie
să poată opera valabil în cazul unei invenții fără misiune inventivă și care nu importă în relație cu ce
anume fel de angajator (persoană juridică de drept public sau de drept privat) este realizată.

5.3. Sunt valabile şi aici precizările anterioare (supra, nr. 2.3.) cu privire la sfera persoanelor române
sau străine beneficiare, în baza art. 5 din Legea nr. 64/1991.

6. Inventatorul salariat în ipotezele reglementate prin art. 9 alin. (3) si (4) din Legea nr.
83/2014.

6.1. Potrivit art. 9 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 83/2914: „(3)În situaţia în care angajatorul nu mai
doreşte continuarea procedurilor ulterioare depunerii cererii de protecţie pentru invenţia de serviciu sau
nu este interesat să protejeze invenţia de serviciu în anumite state, altele decât România, angajatorul
cedează salariatului dreptul la acordarea protecţiei, sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o
licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc
prin prevederi specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice,
condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor. Angajatorul transmite, în timp util, şi înscrisurile
necesare continuării procedurilor.
(4)La solicitarea salariatului, pentru statele în care angajatorul comunică salariatului că nu este
interesat să obţină drepturi de proprietate industrială, angajatorul cedează salariatului dreptul de a
solicita protecţia invenţiei de serviciu, într-un termen care să îi permită să beneficieze de termenele de
prioritate prevăzute de convenţiile şi tratatele internaţionale din domeniul proprietăţii industriale, la care
România este parte.”

6.2. Sunt valabile şi aici precizările anterioare (supra, nr. 2.3.) cu privire la sfera persoanelor române
sau străine beneficiare, in baza art. 5 din Legea nr. 64/1991.

7. Succesorul inventatorului ori al angajatorului, în oricare dintre situaţiile în care, potrivit

legii, brevetul s-ar elibera acestora.
7.1. Temeiul legal se regăseşte, parţial, în art. 3 teza a doua din Legea nr. 64/1991: "Dreptul la
brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului său în drepturi" (sublinierea noastră, L.M.).
Pentru celelalte cazuri de "succesor" al inventatorului (altele decât în situaţia "invenţiei libere",
reglementate prin art. 3) sau de "succesor" al unităţii, temeiul este reprezentat de reglementările de drept
comun referitoare la "succesiune" în sens larg (incluzând legislaţia privind moştenirea şi legislaţia privind
persoanele juridice).
În toate cazurile, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative:
a) inventatorul ori angajatorul trebuie să îndeplinească, după caz, exigenţele legale expuse mai sus
în privinţa oricăruia dintre subiecte primare (originare) - fie stricto sensu, fie lato sensu;
b) trebuie să ne aflăm în prezenţa unui succesor, după caz, universal, cu titlu universal sau cu titlu
particular;
c) calitatea de succesor trebuie să fi fost dobândită anterior eliberării brevetului către "autorul"
transmisiunii, deci transmisiunea trebuie să fi purtat asupra dreptului la eliberarea brevetului, iar nu asupra
dreptului la un brevet eliberat anterior. În această din urmă situaţie, ne-am afla în prezenţa unui subiect
derivat (propriu-zis).
7.2. Atunci când succesorul este o persoană fizică, sunt valabile şi aici precizările anterioare (supra, nr.
2.3.) cu privire la sfera persoanelor române sau străine beneficiare, in baza art. 5 din Legea nr. 64/1991.
Prin aplicarea aceluiași text legal, următoarele persoane juridice pot beneficia de calitatea de ”succesor”
conferită de art. 3 teza a doua din Legea nr. 64/1991:
- persoanele juridice române (cu sediul în România) (inclusiv cele cu participare străină la capital);

6
 - persoanele juridice străine (cu sediul în afara teritoriului României), dacă nu se prevede altfel în
tratatele si convenţiile internaţionale la care este parte România.

8. Situaţia tranzitorie reglementată prin art. 68 alin. (4) din Legea nr. 64/1991.
8.1. Articolul 68 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 stabileşte că "Dreptul asupra brevetului de
invenţie se transmite inventatorului, prin efectul legii, în cazurile în care la data intrării în vigoare a
prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute la art. 14 din
Legea nr. 62/1974 nu a aplicat invenţia sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei." 17
8.2. Potrivit art. 14 din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile (abrogată prin Legea nr.
64/1991), existau situaţii (referitoare la cele mai importante categorii de invenţii) când brevetul, indiferent
de condiţiile în care fusese realizată invenţia (inclusiv în ipoteza "invenţiei libere"), se acorda obligatoriu
unităţii (îndeosebi "organizaţiilor socialiste de stat"), iar nu inventatorului, care primea doar un "certificat
de inventator", pe baza căruia încasa premii sau recompense. Mai mult decât atât, nu era obligatoriu ca
brevetul să fie acordat acelei unităţi la care sau în legătură cu care se realizase invenţia, existând dreptul
organelor administrative centrale (ministere etc.) de a desemna ca titular o altă "organizaţie socialistă de
stat", care, astfel - pe calea unei "cesiuni legale", cum se exprimă art. 68 alin. (4) din actuala lege -,
devenea "titular desemnat" al brevetului unei invenţii pentru realizarea căreia nu contribuise în nici un fel
şi cu al cărui autor nu avea nici o relaţie.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991, în încercarea de îndepărtare a efectelor unor
asemenea inechități, art. 68 alin. (4) sancţionează, prin mecanismul juridic al unei cesiuni legale, unitatea
titulară de brevet (fosta "organizaţie socialistă de stat", devenită "titular desemnat" prin cesiunea legală
prevăzută de art. 14 din Legea nr. 62/1974) care, până la data intrării în vigoare a noii legi (21 ianuarie
1992) nu aplicase invenţia sau nu luase măsurile necesare în vederea aplicării ei. Sancţiunea constă în
transferarea, pe calea unei cesiuni legale, a calităţii de titular al brevetului către inventator.
Dispoziţiile art. 68 alin. (4) sunt lacunare, nereferindu-se la procedura realizării transferului
dreptului asupra brevetului, îndeosebi atunci când unitatea consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile
textului (de exemplu, susţine că luase măsurile necesare în vederea aplicării invenţiei). Pentru o asemenea
situaţie, apreciem că inventatorul are la dispoziţie acţiunea în constatare, conform art. 35 din Codul de
procedură civilă.18

9. „Contractorii” care executa în mod direct activitatile prevazute în contractul de finantare

si/sau angajatii, in cazul inventiilor obtinute în baza derularii unui contract finantat din fonduri
publice, conform art. 75 alin. 1 si 2, coroborat cu art. 74 alin. 1 preambul, alin. 1 lit. b) și alin. 3 din
OG nr. 57/2002

Art. 74. - (1) În sensul prezentei ordonante, prin rezultatele activitatilor de cercetare-dezvoltare
obtinute în baza derularii unui contract finantat din fonduri publice, denumite în continuare
rezultatele cercetarii, se întelege:
a) documentatii, studii, lucrari, planuri, scheme si altele asemenea;
b) brevete de inventie, certificate de înregistrare a desenelor si modelelor industriale si altele
asemenea;
c) tehnologii, procedee, produse informatice, retete, formule, metode si altele asemenea;
d) obiecte fizice si produse realizate în cadrul derularii contractului respectiv.

17
Semnalăm, de asemenea, prevederile art. 67: “Cererile de brevet de invenţie înregistrate la
OSIM în condiţiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau de respingere,
se soluţionează potrivit prevederilor prezentei legi.”
18
Pentru ipoteza în care - deşi, în fapt, nu era întrunită condiţia ca invenţia să nu fi fost aplicată
ori să nu fi fost luate măsurile necesare în vederea aplicării acesteia - unitatea a fost, totuşi, de acord cu
aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (4), s-a susţinut că este posibilă "repararea acestei ilegalităţi […] fie
prin anularea actului de transmitere a dreptului asupra brevetului de invenţie de către O.S.I.M., fie prin
constatarea nulităţii sale de către instanţa de judecată" (I. Vucşan, Transmiterea dreptului asupra
brevetului de invenţie de la întreprindere către inventator, în revista "Dreptul" nr. 3/1995, p. 89).
7
 e) colectii si baze de date continând înregistrari analogice sau digitale, izvoare istorice, esantioane,
specimene, fotografii, observatii, roci, fosile si altele asemenea, împreuna cu informatiile necesare
arhivarii, regasirii si precizarii contextului în care au fost obtinute.
(2) Achizitiile efectuate în vederea executarii prevederilor unui contract de cercetare nu fac parte din
rezultatele cercetarii, cu exceptia achizitiilor care sunt înglobate în unul dintre rezultatele cercetarii
încadrate în categoriile prevazute la alin. (1).
(3) Persoana juridica executanta este considerata persoana juridica care a obtinut oricare dintre
rezultatele cercetarii prevazute la alin. (1), în mod direct si nemijlocit.
(4) Instrumentele de evaluare si monitorizare a activitatilor de cercetare-dezvoltare finantate din fonduri
publice, elaborate de autoritatile sau organismele competente conform legii, iau în considerare numai acele
rezultate ale cercetarii care sunt relevante pentru evaluarea si monitorizarea avuta în vedere, dupa caz.
Art. 75. - (1) Rezultatele cercetarilor obtinute pe baza derularii unui contract de cercetare-
dezvoltare sau inovare finantat partial sau total din fonduri publice apartin contractorilor care
executa în mod direct activitatile prevazute în contractul de finantare si/sau angajatilor acestora,
conform contractelor de finantare si legislatiei în vigoare referitoare la titlurile de proprietate industriala si
drepturile de autor. În cazul executiei de catre mai multi contractori, repartizarea între contractori a
drepturilor asupra rezultatelor se face conform acordului prealabil al contractorilor, stabilit în scris.
(2) Rezultatele cercetarilor prevazute la alin. (1) sunt administrate de proprietarii acestora, cu
toate drepturile care decurg din calitatea de proprietar.
(3) Documentatiile, colectiile si bazele de date de interes national, precum si unitatile sau institutiile în a
caror custodie acestea sunt pastrate sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii de stat pentru
cercetare-dezvoltare. La nivelul autoritatii de stat pentru cercetare-dezvoltare se înfiinteaza si se pastreaza
registrul documentatiilor, colectiilor si bazelor de date de interes national.
(4) În cazul desfiintarii persoanei juridice care pastreaza în custodie o documentatie, colectie sau baza de
date de interes national, acestea sunt preluate în custodie de catre o alta institutie publica desemnata de
autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, ramânând în continuare sub controlul autoritatii de stat
pentru cercetare-dezvoltare.
(5) Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare poate stabili, prin ordin, o metodologie de identificare,
evaluare si luare în evidenta a documentatiilor, colectiilor si bazelor de date de interes national, care sa
includa si procedurile de asigurare a unor seturi de copii ale acestora, în cazurile în care acest lucru este
posibil.

........................