Referat

Microbiologie

BACILI PATOGENI

Scheibling Raul
AMG 1
BACILUL E. COLI
Escherichia coli (prescurtata E. coli) este o bacterie ce traieste in tractul intestinal al omului si al
animalelor.Exista la toti indivizii si face parte din flora comensala (totalitatea bacteriilor care traiesc in
organismul unei persoane sanatoase si care nu determina boala).Organismul nou-nascutului vine in
contact cu bateria prin apa,in care sau ca urmare a contactului cu personalul din spital.
Desi majoritatea de E. coli sunt nepericuloase,exista si exceptii cum ar fi serotipul O157:H7,care este
incriminata in aparitia unor toxiinfectii alimentare grave, anemie sau chiar insuficientei renale sau
tulpinile care pot fi agenti
etiologici ai diareelor hemoragice precum E. coli enterohemoragic(EHEC).
Unele tulpini de E. coli sunt incriminate in aparitia infectiilor de tract
urinar.Bacteria este comensala cat timp nu dobandeste factori de virulenta (prin
modificari genetice).
Se considera ca aceasta bacterie se transmite predominant pe cale fecal-
orala,igiena deficitara fiind incriminata adesea in transmiterea ei.
Cum se poate evita transmiterea directa a infectiilor cu e. Coli
Sa ne spalam mainile cu apa si sapun mai ales dupa folosirea toaletei;
Adultii trebuie sa aiba grija ca, copiii cu diaree sa se spele corect si
frecvent pe maini dupa fiecare scaun;
Robinetele chiuvetelor si toaleta trebuiesc curatate periodic cu substante
antibacteriene;
Pacientii care au fost diagnosticati cu infectie E. coli, nu ar trebui sa
manipuleze alimente, carne sau sa lucreze in crese sau in alte institutii de
ingrijire;
Apa piscinelor trebuie clorinata corespunzator, iar cazile spalate cu
substante antibacteriene.
BACILUL DIFTERIC (Corynebacterium diphteriae)
Difteria este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de
Corynebacterium diphteriae, care rămâne la poarta de intrare, se multiplică şi
determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi elaborează o toxină care
difuzează în organism, determinând fenomene toxice la distanţă, în diferite organe.
Corynebacterium diphteriae, bacil cu rezistenţă medie în mediul extern;
Manifestările procesului epidemiologic:
Ca urmare a introducerii imunizării antidifterice, evoluţia acestei boli
este sporadică, fără periodicitate, în ultimii ani nefiind raportat nici un caz
de difterie în ţara noastră.
Rămâne totuşi pericolul circulaţiei agentului etiologic în natură, vaccinul
oferind protecţie faţă de boală, dar nu şi faţă de infecţie. În ultimii ani, în
ţara noastră, nu au mai fost izolate tulpini toxigene de bacil difteric.
Diagnostic clinic:
Incubaţia: 2-6 zile.
Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea procesului
difteric.
ANGINA DIFTERICĂ
Debut: treptat cu febră moderată care creşte gradat, astenie intensă, greaţă
însoţită sau nu de vărsături, anorexie şi/sau nu dureri în gât.
DIFTERIA LARINGIANĂ
Poate fi primară (ca manifestare izolată a difteriei) sau secundară
(extinderea procesului de la angina difterică); apare la 20-30 % din cazurile de
difterie.
Este mai frecventă la copiii mici cu rezistenţă scăzută printr-o viroză
anterioară.
Debut: febră, disfonie, tuse aspră, spastică, stridor, tiraj, dispnee, accese de
sufocare, uneori afonie.
DIFTERIA TOXICĂ
Debutează cu inapetenţă, greţuri, adinamie, agitaţie, insomnie, febră 40°C,
colici abdominale, cefalee.Faringele devine roşu, edemaţiat, apare disfagia.
Localizări rare
 rinita difterică: este foarte contagioasă şi se caracterizează, obstrucţie
nazală, adenopatie submaxilară monolaterală, uneori epistaxis, secreţie
sero-sanguinolentă, care poate eroda narina;
 otita difterică;
 difterie conjunctivalǎ;
 difterie anală, vaginală;
Profilaxie şi combatere
Măsuri faţă de izvorul de infecţie:
 depistare: epidemiologic, clinic, laborator
 declarare: nominală ; orice caz suspect va fi imediat anunţat de către
medicul care l-a depistat, la compartimentul de epidemiologie local.
 izolare: 30 zile în formele uşoare, 50 zile în cele grave, cu instituire de
tratament antibiotic.
După ameliorare clinică, se efectuează două culturi din exudatul nazo-
faringian la interval de 5 zile; dacă acestea sunt pozitive se prelungeşte terapia
cu antibiotice.
Fostul bolnav va fi supravegheat timp de 2-3 luni, pentru a surprinde
eventuale complicaţii cardiace (ECG).
Tratament
Igieno-dietetic: repaus la pat 2-4 săptămâni pentru forma comună; 2-4 luni pentru
forma malignă cu complicaţii.
Tratament specific: ser antidifteric administrat precoce în primele 4 zile
de boală; după 6-7 zile se administrează anatoxină.
Antibioterapie: eritromicină.
Patogenetic: corticoterapie.
BACILUL KOCH
Bacilul tuberculos a fost descoperit în anul 1882 de catre Robert Koch, care
a primit premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina în anul 1905.
Tuberculoza este o boala infectioasa, întâlnita foarte frecvent în trecut,
dar si în zilele noastre. Tuberculoza (TBC) este o boala cu vechime foarte mare
(s-a demonstrat prezenta acesteia înca din antichitate).
Cauze:
Agentul etiologic al tuberculozei este Mycobacterium tuberculosis, un bacil
aerob acid-alcoolo-rezistent.
Bacilii de M. tuberculosis au o lungime de 3-4 µm si latime de 0,3-0,4 µm,
fiind usor încurbati, nesporulati si imobili. Sursa de infectie este reprezentata
de om, animale si pasari. De obicei, purtatorii sanatosi ai infectiei sunt putin
importanti, pentru ca acestia elibereaza cantitati mici de germeni.
Cea mai importnata categorie implicata în transmiterea infectiei este
reprezentata de bolnavi, care elimina bacilii pe cale respiratorie (excretori
pulmonari - picaturi Pflugge), pe cale renala (excretori renali) sau prin abcedare
ganglionara (în scrofuloza, numiti excretori ganglionari). Exista si excretori
cutanati, în cazul tuberculozei osoase.
Persoanele cu risc crescut de a face boala sunt: drogatii, personalul
medico-sanitar, pacientii imunocompromisi (HIV pozitivi sau cei sub tratament
imunosupresor)
Bacilul tuberculos rezista luni sau ani de zile în praf, fiind rezistent si
la actiune antisepticelor si dezinfectantelor. Este sensibil însa la radiatiile
solare si la razele UV, fiind distrus de acestea în 1-2 ore
Simptome
Tuberculoza afecteaza de cele mai multe ori plamânii, dar ea poate fi
localizata si la nivelul SNC, sistemului limfatic, sistemului circulator,
sistemului genito-urinar, sistemului gastro-intestinal, sistemului osteoarticular
si tegumentului.
Diagnostic
Diagnosticul de laborator se face pe baza frotiurilor efectuate din
produsele patologice recoltate: sputa, urina, spalatura gastrica etc. Frotiul se
coloreaza Ziehl-Nielsen, iar bacilii tuberculosi apar de culoare rosie
Bolnavului suspect de TBC i se va face si radiografie toracica, o metoda
imagistica ce poate pune în evidenta unele modificari pulmonare specifice acestei
boli.
Diagnosticul diferential se face cu: astmul, meningita, encefalita, infectia HIV,
hipertiroidia, pneumopatiile de alta cauza.
Tratament
3
VIRUSOLOGIE
Tratamentul antituberculos asociaza obligatoriu mai multe antibiotice, fiind
efectuat pe o perioada mare de timp.
Exista 2 tipuri de chimioterapie cu antituberculoase:
1.majore sau de prima algere, din care fac parte: izoniazida, rifampicina,
etambutolul, piranzinamida si streptomicina
2.secundare sau de a doua alegere: etionamida, protionamida, acidul
aminosalicilic, cicloserina, capreomicina, kanamicina, amikacina, ofloxacina,
ciprofloxacina si levofloxacina.
În România, tuberculoza se trateaza dupa regimuri prezentate în Programul
National Antituberculos.
Tratamentul initial prevede doua regimuri diferite ce depind de forma
clinica: izoniazida + piranzinamida + rifampicina + /- streptomicina sau
etambutol, timp de 6-9 luni.
În primele 2 luni, tratamentul se face zilnic, iar urmatoarele luni 3 zile
pe saptamâna cu asocierea a doua chimioterapice (izoniazida si rifampicina, care
sunt de fapt si cele mai active antituberculoase).
Profiaxia nespecifica se face prin depistarea, izolarea si tratarea sursei
de infectie.
Profilaxia specifica se face prin administrarea de vaccin BGC
(Bacille/Bacillus-Calmette-Guerin), imediat dupa nastere. Vaccinul BCG este un
vaccin cu bacili vii atenuati.
BACILUL LEPROS
LEPRA-boala infectioasa cronica ce se caracterizeaza printr-o atingere a
pielii, mucoaselor si nervilor. Lepra este inca o boala frecventa in regiunile
intertropicale ale Africii, Asiei, Oceaniei si Americii Latine. Este o boala
endemica, adica o boala care face in permanenta un numar mare de victime.
Cauze -afectiunea este cauzata de o bacterie in forma de bastonas, bacilul
lui Hansen sau Mycobacterium leprae.
Contagiunea nu este posibila decat in unele forme de lepra (lepra
lepromatoasa); ea se face pornind de la secretiile nazale sau de la plagile
cutanate ale unui bolnav, care contamineaza pielea sau mucoasele (mucoasa
respiratorie) ale unui subiect sanatos.
Simptome si semne - evolutia leprei este foarte lenta si se intinde pe mai
multi ani. Primele leziuni sunt mici pete depigmentate, in general albe, cu
diametrul de cativa milimetri, unde pielea este insensibila si nu transpira. Boala
ia apoi fie o forma numita tuberculoida, fie o forma zisa lepromatoasa, sau chiar
o forma intermediara.
LEPRA TUBERCULOIDA , cea mai frecventa, se intalneste la subiectii care au
mijloace de aparare imunitara relativ eficace. Ea lezeaza mai ales nervii,
indeosebi in regiunile cotului, gambei sau gatului, si acestia devin palpabili sub
forma unor cordoane groase regulate sau avand portiuni cu umflaturi si
strangulatii. Evolutia se face catre o extindere a leziunilor, o deshidratare
progresiva a pielii, alterari ale muschilor si nervilor care duc la ulceratii,
retractii ale tendoanelor si aponevrozelor picioarelor si mainilor.
4
VIRUSOLOGIE
LEPRA LEPROMATOASA , cea mai grava, se intalneste la subiectii cu mijloace de
aparare imunitara insuficiente. Ea se traduce prin aparitia de leproame, noduli de
culoare rosie-bruna durerosi, care sangereaza sub piele si sunt suficient de
numerosi pentru a fi mutilanti. Fata, atunci cand este atinsa de astfel de
leziuni, se numeste leonina (amintind de un leu). Leproamelor li se asociaza o
rinita inflamatorie foarte contagioasa care poate antrena o prabusire a
cartilagiilor, atingeri ale ochilor, gurii si viscerelor, o febra si o insemnata
oboseala generala.
Tratament - Lepra este tratata prin administrarea de sulfone; totusi,
deoarece au aparut numeroase fenomene de rezistenta la acest medicament in ultimii
ani, actualmente se face apel la alte produse (sulfamide, rifampicina,
dofazimina).
Tratamentul trebuie sa fie urmat vreme indelungata, intre 6 luni si 2 ani, chiar
si mai mult in formele evoluate. El duce la vindecarea formelor debutante si
impiedica evolutia formelor grave.
Sinonim: boala lui Hansen
BACILUL TETANIC
Tetanosul este o intoxicatie acuta a sistemului nervos central produsa de
toxina bacilului sporulat gram-pozitiv anaerob Clostridium tetani; este o boala
infecto-contagioasa tratata in cadrul serviciilor de boli infectioase, rolul
chirurgului fiind acela de a preveni producerea infectiei (in cazul plagilor cu
risc tetanigen), iar odata infectia aparuta, de a trata poarta de intrare.
Etiologie
Bacilul tetanic este un germene teluric (e gasit cel mai frecvent sub forma
de spori in pamant, mai ales in zonele fertilizate cu balegar); poate exista si in
intestinul gros si chiar subtire al oamenilor si animalelor, de unde este eliminat
odata cu materiile fecale.
Aceasta explica posibilul tetanos postoperator si posibila aparitie la
bolnavi ce au suferit in urma cu multi ani rani de razboi, inmagazinand in
cicatrice spori de bacil tetanic, cu eliberarea acestora in cursul interventiilor
chirurgicale recente si trecere in forma vegetativa.
Factorii de risc
O serie de situatii favorizeaza dezvoltarea acestui germene:
 plagi (anfractuoase, delabrante, muscate, contaminate cu pamant);
 intepaturi, arsuri, degeraturi, fracturi deschise;
 avorturi septice (instrumente nesterilizate - tetanos postabortum);
5
VIRUSOLOGIE
 catgut insuficient sterilizat (tetanos chirurgical; posibil si tetanos
neonatolium, in cazul contaminarii bontului ombilical);
 la care se adauga prezenta tarelor organice sau a starilor de
imunodeficienta.
Simptome
Debut (dupa 3-20 zile de incubatie): apare durere surda, senzatie de arsura,
sensibilitate la frig si parestezii la nivelul unei plagi aparent vindecate sau pe
cale de vindecare (plaga necicatrizata devine uscata, cu oprire a granularii),
urmate de fibrilatii musculare si chiar contracturi ale grupurilor musculare
perilezionale (fenomene usor atenuate la unii indivizi in cazul existentei unei
profilaxii antitetanice insuficiente).
Evolutie
Mortalitatea declarata in cazul acestei boli este de 40% pe plan mondial,
afectand cu precadere tinerii si varstnicii. Evolutia este cu atat mai grava cu
cat plagile contaminate sunt situate la cap, fata sau gat. In cazul
supravietuirii, vindecarea este completa.
Tratament
Tratamentul poate fi de doua tipuri.
Tratamentul profilactic , urmareste 2 directii:
 tratament chirurgical corect al plagilor potential tetanigene
 asigurarea imunizarii antitetanice a populatiei.
Tratamentul curativ :
 toaleta corespunzatoare si lasare deschisa a plagii
 la care se adauga imunizarea activa si/sau pasiva (in functie de starea de
imunitate prezenta stabilita printr-o anamneza riguroasa)
 antibioticoterapie (penicilina G in doze mari timp de 7-10 zile)
 reechilibrare hidroelectrolitica si metabolica.
La toate acestea se adauga izolarea bolnavului la pat in camere ferite de
orice agenti excitanti, cu administrare de sedative, relaxante musculare, eventual
oxigenoterapie.
BACILUL CĂRBUNOS (Bacillus anthracis)
Antraxul este o boala potential fatala data de bacteria Bacillus anthracis.
Aceasta bacterie produce sporii care raspandesc infectia. Sporii sunt bacterii in
repaus. La fel ca semintele plantelor, sporii nu se activeaza pana nu germineaza.
Antraxul este rar la oameni in afara situatiei in care este raspandit in mod
intentionat. Antraxul apare la vite, cai, oi si capre. In antecedente sunt
mentionate infectii cu antrax in America de Nord la persoane care lucrau cu
animale, ca veterinarii si fermierii.
Oricum, in prezent infectiile cu antrax sunt rare la animalele din America
de Nord, datorita programului de vaccinare a animalelor
Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infectii cu antrax:
- antrax cutanat , printr-o leziune a pielii
- antrax gastrointestinal , prin ingestia de alimente contaminate
- antrax orofaringian (regiunea posterioara a cavitatii bucale), prin ingestie de
alimente contaminate
6
VIRUSOLOGIE
- antrax respirator , prin inhalarea sporilor.
Dintre cele patru forme antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent.
Simptome
Perioada medie de pentru antrax este de pana la 7 zile dar poate lua 60 de
zile sau mai mult pana la aparitia simptomatologiei. Simptomele depind de tipul de
transmitere a infectiei.
Alte simptome pot fi:
- ganglioni limfatici mariti in apropiere de zona cu leziunea cutanata
- febra
- migrene (dureri de cap)
- un sentiment de disconfort.
ANTRAXUL CUTANAT
Antraxul cutanat apare de obicei cand sporii bacteriei ajung pe o leziune a
tegumentelor.
Antraxul cutanat are urmatoarele caracteristici:
- infectia pielii apare ca o mica, cu sau fara prurit (mancarime), asemanatoare cu
muscatura de insecta sau paianjen
-in una pana la doua zile se transforma intr-o bula plina cu un lichid, de
aproximativ 1 cm pana la 3 cm in diametru
- iIn 7 pana la 10 zile apare un punct negru in mijlocul leziunii, inconjurat de o
zona rosie si edematiata (infiltrata cu lichid seros); bula este de obicei
nedureroasa; pot aparea mai multe bule in diferite stadii.
ANTRAXUL GASTROINTESTINAL
In S.U.A. nu s-au gasit cazuri confirmate de antrax gastrointestinal.
Aceasta forma de antrax apare dupa consumul de carne contaminata cu bacteria care
da antrax. Antraxul gastrointestinal poate fi mai grav decat antraxul cutanat dar
poate fi tratat eficient prin administrarea prompta de antibiotice.
Netratat, antraxul gastrointestinal duce la:
- ulcere la baza limbii sau amigdalelor
- angina faringiana
- inapetenta (lipsa poftei de mancare)
- voma
- febra.
Aceste simptome sunt urmate de:
- dureri abdominale
- voma cu (hematemeza )
- scaun diareic cu sange .
In doua pana la patru zile dupa aparitia acestor simptome, apare (lichid in
abdomen) iar socul si decesul survin peste 2 pana la 5 zile.
ANTRAXUL RESPIRATOR
Antraxul inhalator are ca sursa cea mai grava forma de expunere. Perioada de
incubatie pentru aceasta forma poate fi 60 de zile sau mai mult, dar de obicei
este de 2-3 zile.
Simptomele de debut pot include:
- angina faringiana
7
VIRUSOLOGIE
- subfebrilitati
- febra musculara.
Simptomele se pot accentua rapid in doar cateva zile pana la:
- dificultati la respiratie (dispnee )
- soc, care poate aparea rapid
- meningita care apare frecvent.
Decesul poate surveni in 24 pana la 36 de ore dupa aparitia acestor complicatii.
Simptomele respiratorii pot mima o pneumonie.
O data ce boala se agraveaza este dificil de tratat si supravietuirea este mica.
Antraxul inhalator nu este contagios. Aceasta forma de antrax apare dupa inhalarea
sporilor de antrax din aer. Acest tip de contaminare este foarte rar.
Simptomele antraxului inhalator pot semana cu cele ale gripei, in afara de
acestedoua diferente:
- senzatia de lipsa de aer, care apare in infectiile cu antrax dar nu este
frecventa in gripa
-rinita abundenta, care apare des in gripa si nu este frecventa in antrax.
ANTRAXUL OROFARINGIAN
Aceasta forma este cea mai rara. Perioada de incubatie este de una pana la
sapte zile.
Simptomele de debut sunt:
- febra
- ganglioni limfatici mariti ai zonei cervicale
- angina faringiana severa
- dificultati la inghitire (disfagie)
- ulcere la baza limbii.
Pe masura ce infectia progreseaza si edemele cresc, respiratia poate deveni
dificila.
Consult de specialitate
Daca o persoana banuieste ca a fost expusa la spori de antrax, trebuie sa
anunte medicul sau autoritatile locale. Deoarece antraxul nu se transmite
interuman, persoanele din jur nu suntin pericol,decat in cazul in care au fost
expuse la spori de antrax.
Tratament
Antibioticele pot preveni toate tipurile de infectii cu antrax. Totusi,
tratamentul precoce dupa infectie este esential numai pentru antraxul respirator
si gastrointestinal. O data ce s-a ajuns la infectii severe, tratamentul nu este
eficient de obicei.
In general antraxul poate fi tratat cu antibiotice in primul rand ciprofloxacina,
doxiciclina si penicilina . Aceste antibiotice se administreaza timp de 60 de zile.
Specialistii recomanda tratamentul asociat, din doua sau mai multe
antibiotice, pentru tratarea antraxului inhalator, deoarece aceasta este forma cea
mai grava.
BACILUL BOTULINIC Clostridium botulinum este un bacil anaerob mare care formeaza
spori. Este larg raspandit in sol, sedimentul lacurilor si baltilor, sau vegetatie
in descopunere. Astfel tractul intestinal al pasarilor, pestilor si al anumitor
mamifere poate contine, tranzient, aceasta bacterie. Exista sapte tipuri
toxigenice ale acestui microorganism, fiecare producand o forma distincta
8
VIRUSOLOGIE
imunologic de toxina botulinica. Toxinele sunt denumite cu litere, astfel: A, B,
C1, D, E, F si G. NU toate tulpinile de C. botulinum produc aceasta toxina.
Exista mai multe tipuri de botulism:
1.Botulismul alimentar
In acest caz, toxina botulica este ingerata impreuna cu alimentele in care
au germinat spori si in care a crescut Clostridium botulinum. Toxina este absorbita in
partea superioara a tractului gastro-intestinal in duoden si jejun, ajunge in
fluxul sangvin si este transportata la nivelul sinapselor neuromusculare
periferice.
Simptomele clinice ale botulismului incep sa se mainfeste dupa 18-36 ore de la
ingestia toxinei si sunt urmatoarele: slabire, ameteli si senzatie de uscare a
gurii. Deasemnea pot sa apara greata si voma. La scurt timp apar probleme
neurologice: vedere incetosata, incapacitatea de a inghiti, dificultati de
vorbire, slabire a muschilor scheletici si paralizie respiratorie.
2. Botulismul infantil
Botulismul infantil apare in urma infectarii cu Clostridium botulinum.
Boala apare la copii cu varsta intre 5-20 saptamani care au fost expusi
alimentelor solide care pot constitui cauza infectiei (contin spori). Se
caracterizeaza prin constipatie, slabirea capacitatii de supt si slabiciune
genralizata. C. botulinum se localizeaza in intestinele copilului, inainte de
stabilirea florei intestinale normale. Producerea toxinei in tractul gastro-
intestinal duce la aparitia simptomelor. Aceast tip de infectie-intoxicatie apare
numai la copii. Atat toxina botulica cat si bacteriile C. botulinum pot fi depistate
in materiile fecale ale copiilor infectati. Majoritatea copiilor se recupereaza
dar se este posibil ca botulismul infantil sa aiba un rol in sindromul SIDS
(sudden infant death syndrome - moarte subita a copilului).
Prevenire
Cel mai important aspect al prevenirii botulismului il constituie pregatirea
si prepararea adecvata a alimentelor. Sporii de C. botulicum pot supravietuii
fierberii la 100 oC pentru mai mult de o ora. Toxina este sensibila la caldura si
astfel, prin fierbere, este dezactivata.
VIBRIONUL HOLERIC (Vibrio Cholerae)
Holera este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor de carantină şi
intestinale, provocată de mai mulţi vibrioni (asiatic, El-tor, non O139), care
pătrund în organismul uman prin tractul digestiv, caracterizându-se clinic prin
simptome de deshidratare şi crampe sau convulsii musculare, manifestându-se prin
diaree şi vome repetate, ce duc la dereglări circulatorii şi a metabolismului
hidrosalinic.
Primele 6 pandemii de holeră au fost provocate de vibrionul asiatic, iar
acea de astăzi – de vibrionul El-tor. Ultimul este cu mult mai rezistent în mediul
ambiant.
El se păstrează destul de îndelungat la temperaturi joase (în experimente –
până la 127 zile), în bazinele acvatice – câteva luni; în lapte şi produse lactate
– 14-30 zile; pe suprafaţa legumelor şi a fructelor – 5-7 zile; în intestinul
muştelor – 4-5 zile; în organismele hidrobionţilor (peşti, moluşte, broaşte, raci,
crabi, stridii etc.) – un timp mai îndelungat.
9
VIRUSOLOGIE
Vibrionul El-tor după structura antigenică se subdivizează în serotipurile:
Ogava, Inaba şi Higoşima. În epidemia din 1995 în ţara noastră preponderent (97%)
s-a înregistrat serotipul Ogava.
Sursa de infecţie o constituie omul bolnav şi purtătorii de vibrioni.
Ultimii în holera El-tor se întâlnesc mai frecvent decât în cea asiatică şi sunt
periculoşi, deoarece pacientul nu are semne clinice.
Holera, ca şi celelalte infecţii intestinale, se transmite prin intermediul
apei, produselor alimentare, mâinilor murdare, obiectelor de uz casnic contaminate
cu excreţiile bolnavilor holerici şi prin intermediul muştelor.
Un pericol evident în privinţa molipsirii de holeră El-tor îl prezintă
contaminarea cu hidrobionţii (animalele acvatice sus menţionate) şi chiar
consumarea în hrană a unor din ei.
GANGRENA GAZOASĂ ( Miozita Clostridiană )
Infecţie difuză necrozantă deosebit de gravă a ţesutului muscular, cu
extensie rapidă favorizată de prezenţa ţesuturilor devitalizate.
Clostridiile gangrenei gazoase cele mai frecvente specii sunt:
 Cl. perfringens
 Cl. histolyticum
 Cl.oedematiens
 Cl. septicum
 Cl. sporogenes
Pot provoca la om tabloul clinic al gangrenei gazoase:
o mai frecvent la muşchii membrelor,
o infecţia uterină postabortum,
o infecţia post-operatorie, post-colecistectomie,
o abces cerebral, infecţie sinuzală, poate afecta orice ţesut sau organ.