Propagarea Luminii În Diferite Medii

Viteza Luminii și Anul Lumină

Propagarea luminii se referă la modul în care o undă își transferă

energia dintr-un punct în altul. Trei procese principale au loc în general
atunci când lumina trece între granițele de la un mediu la altul:
Transmiterea | Reflexia | Refracția
Lumina vine de la sursele de lumină. Acestea se clasifică în două
categorii: surse primare și surse secundare de lumină. Sursele primare sunt
cele care produc singure lumină. Printre acestea se află soarele, fulgerul,
licuricii. Acestea sunt naturale însă există și surse artificiale,
adică care sunt realizate cu ajutorul omului: becul, focul,
laserul. Sursele secundare, cum ar fi Luna, sunt corpurile ce
primesc lumină de la cele primare si o împrăștie apoi mai
departe.
Reflexia este schimbarea direcției unui front de undă la o interfață între
două medii diferite, astfel încât frontul de undă să revină în mediul din care
a provenit. Exemplele comune includ reflectarea luminii, a sunetului și a
undelor de apă. Dacă suprafața care reflectă este foarte netedă, reflexia
luminii care apare se numește reflexie speculară.

Legile reflexiei sunt următoarele:

Raza incidentă, raza reflectată și normala la suprafața de reflexie în
punctul de incidență se află în același plan.
Unghiul pe care raza incidentă îl formează cu normala este egal cu
unghiul pe care raza reflectată îl face față de aceeași normală.
 Refracția este schimbarea direcției unei unde care trece dintr-un mediu
în altul sau dintr-o schimbare treptată a mediului.
Refracția luminii poate fi văzută în multe locuri din viața noastră de zi
cu zi. Face ca obiectele aflate sub apă să pară mai aproape
decât sunt în realitate. Refracția se află la baza lentilelor
optice, permițând instrumentelor precum ochelarii,
camerele, binoclurile, microscoapele sa fie create. Refracția
este, de asemenea, responsabilă pentru unele fenomene
optice naturale, inclusiv curcubee și miraje.

O explicație corectă a refracției implică două părți separate, ambele

rezultate din natura ondulatorie a luminii.
1. Lumina încetinește pe măsură ce călătorește printr-un alt mediu
decât vidul (cum ar fi aerul, sticla sau apa).
2. Când lumina intră, iese sau schimbă mediul în care călătorește, la
un unghi, o parte sau cealaltă a frontului de undă este încetinită înaintea
celeilalte.
Viteza luminii în vid este egală cu 3 x 10⁸ m/s
sau mai exact 299.792.458 m/s
Aceasta încetinește în alte medii din cauza a doi factori: densitatea
optică si indicele de refracție a mediului respectiv. Densitatea optică sau
absorbanța unui material este un raport de intensitate logaritmică a luminii
care cade asupra materialului și a luminii transmise prin material. Indicele
de refracție determină cât de mult este îndoită calea luminii atunci când
intră într-un material.
De exemplu, indicele de refracție a apei este 1.33 iar viteza cu care
lumina trece prin aceasta este de 226.000.000 m/s. Prin diamant, care are
indicele de refracție egal cu 2.42, lumina trece cu o viteză de
125.000.000 m/s. Corpul cu cel mai mare index de refracție este de 3.22,
hematitul, o piatră prețioasă, prin care lumina are o viteză de
93.167.700 m/s.
 Anul lumină, cum mulți poate credeau, nu măsoară timpul. Acesta este
o unitate de lungime și este egal cu distanța pe care lumina o parcurge în
vid într-un an. Astfel putem spune că un an lumină = viteza luminii x un
an (în secunde)
3× 108 m
ly= s
×31536000 s

Anul-lumină este folosit atunci când se exprimă distanțe față de

stele și alte distanțe pe o scară galactică.