Sunteți pe pagina 1din 55

actual.consistent.

practic

CONEXIUNI SALVATOARE
Studii biblice pentru adolescenți

Povești cu supraviețuitori
iulie – august – septembrie

Adolescenti 3_2018.indd 1 20/04/2018 09:11:38


Studii biblice pentru adolescenţi

conexiuni Iată ce urmează...


salvatoare Obiectivul Conexiunilor salvatoare este acela de a te conduce la Biblie, pentru
a înţelege marea istorie a relaţiei dintre Dumnezeu şi oa­meni. Aceasta a început
ACTUAL. CONSISTENT. PRACTIC. cu prima generaţie din Eden şi se întinde până la generaţia noastră; este viaţa
oamenilor, prin prisma relaţiei lor cu Dumnezeul Uni­ver­sului.
iulie – august – septembrie Dacă încerci să găseşti un cuvânt actual din partea lui Dumnezeu, vei găsi în
Conexiuni salvatoare mesajul Scripturii şi vei fi provocat să faci conexiuni cu viaţa
Poveşti cu supravieţuitori ta reală.
Cuvântul lui Dumnezeu nu este numai actual, ci şi consistent. Începând
Editor cu prima generaţie de oameni, care au auzit glasul lui Dumnezeu în Grădina
Bonita Joyner Shields Edenului, şi până la ultimul grup de oameni, stând în faţa lui Hristos la a doua
venire, Cuvântul lui Dumnezeu a fost şi continuă să fie demn de toată încrederea.
Editori consultanţi
Kathleen Beagles, Troy Fitzgerald Cuvântul lui Dumnezeu ajunge la noi într-un mod practic, prin intermediul
istoriilor de viaţă ale oamenilor care L-au întâlnit pe Dumnezeu şi au luat decizia
Colaboratori principali fie de a-L urma, fie de a-L respinge.
Dwain Esmond, Troy Fitzgerald, Patty
Froese, Karl Haffner,
Actual. Consistent. Practic. La secţiunea Caz în studiu, vei găsi câte un pasaj
Jean Kellner, Faith Toh
biblic, iar apoi, în Fişă de studiu, ţi se oferă suges­tii cu pri­­­vi­re la modalităţile de a
cerceta şi a pune în practică adevărurile bi­blice.
Secretar editorial În fiecare lecţie, vei mai găsi şi alte rubrici:
Daniella Volf
• Ce părere ai? – activitate ce îţi va deschide mintea şi inima pentru lecţia care
Directorii Departamentului Mondial al urmează. Când vei aborda citatul biblic, îl vei privi din perspectiva vieţii tale de zi
Şcolii de Sabat cu zi.
Jonathan Kuntaraf, Gary B. Swanson • Ştiai că...? – câteva date statistice sau definiţii care sapă puţin mai adânc în
conţinutul studiului sau, pur şi simplu, oferă date utile lecţiei.
Consultant din partea • Text-cheie – un verset care scoate în evidenţă ideea principală din relatarea
Conferinţei Generale biblică. În plus, poţi memora acest verset pentru a-l utiliza ulterior.
Mark A. Finley • Repere – alte versete biblice care punctează ideile principale ale stu­diului.
Poţi vedea că există conexiuni între aceste versete, ex­pu­nerea biblică şi viaţa ta
Consultanţi din partea de zi cu zi.
Biblical Research Institute
Kwabena Donkor, Gerhard Pfandl • Flash – o scurtă prezentare a viziunii lui Ellen White asupra pasajului biblic
studiat. Prin aceste scurte explicaţii, îţi vei face o idee şi despre conţinutul lecturii
Director al periodicelor suplimentare, sugerate din co­men­tariile ei inspirate.
pentru Şcoala de Sabat • Cu alţi ochi – câteva citate din diferite surse contemporane sau istorice, care
Heather Quintana ar putea să-ţi deschidă noi perspective asupra mesajului lecţiei.
• Experienţa ta zilnică – îndrumări cu privire la modul în care poţi personaliza
Director design adevărurile despre Dumnezeu. Începe de aici, dacă parcurgi acest studiu pe cont
Madelyn Gatz propriu – înainte sau după discutarea lui la Şcoala de Sabat. În fiecare zi, vei fi
îndrumat pentru a explora una dintre rubricile studiului, pentru a te raporta la
Tehnician desktop citatul biblic şi a face ca mesajul din partea lui Dumnezeu să ţi se adreseze perso­
Fred Wuerstlin nal.

Serviciu clienţi Bun venit în lumea Conexiunilor salvatoare!


Julie Haines Editorii

Design consulting * Dacă ştii limba engleză şi dacă vrei să afli şi mai multe informaţii, accesează site-ul
Ron J. Pride/square1studio www.cornerstoneconnections.adventist.org

Adolescenti 3_2018.indd 3 20/04/2018 09:11:39


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: 1 Corinteni; 2 Corinteni


Comentariu: Faptele apostolilor,
cap. 29, 30, 31, 32.

Dragostea înseamnă răbdare

conexiuni salvatoare
5

Text-cheie
Flash „Acum vedem ca într-o oglin-
dă, însă atunci vom vedea faţă
„Căci Pavel ştia că atunci când sufletul nu se predă, păcatul nu este
în faţă. Acum cunosc în parte,
părăsit, poftele şi pasiunile încă se luptă pentru supremaţie şi is-
însă atunci voi cunoaşte aşa
pitele fac conştiinţa să fie confuză. Predarea trebuie să fie deplină.
cum am fost şi eu cunoscut.”
Fiecare suflet slab, plin de îndoieli şi luptător, care se predă cu
totul lui Dumnezeu, este pus în legătură directă cu fiinţele care îl (1 Corinteni 13:12)**
fac în stare să biruie. Cerul este aproape de el şi are sprijinul şi aju-
torul îngerilor îndurării în orice timp de cercare şi nevoie.” (Faptele
apostolilor, p. 299*)
* La toate referinţele bibliografice, numărul paginii este cel din ediţia originală,
engleză.
** Textele biblice aparţin versiunii NTR a Bibliei în limba română (www.ntr.ro)

Adolescenti 3_2018.indd 5 20/04/2018 09:11:40


Ce părere ai? Dacă am da-
rul profeţiei şi înţeleg
Care afirmaţie dintre cele de mai jos descrie cel mai bine părerea toate tainele şi am toată
ta cu privire la sexul premarital? cunoaşterea şi dacă am toată
1. Nu e mare lucru. Ceea ce se întâmplă între doi adulţi, care credinţa, aşa încât să mute munţii,
consimt să facă un anumit lucru, ar trebui să fie lăsat în dar nu am dragoste, nu sunt ni-
seama lor. mic. Dacă dau tot ce am şi dacă-mi

Caz
2. Cred că ar trebui să faci sex cu persoana cu care te dau chiar şi trupul să mă laud, dar
căsătoreşti, pentru a vedea dacă eşti compatibil nu am dragoste, nu câştig nimic.
sau nu cu ea.
3. Vreau să aştept să mă căsătoresc şi numai în Dragostea este răbdătoare, dragos-
tea este plină de bunătate, nu este

studiu
după aceea să am o relaţie sexuală cu parte- invidioasă, dragostea nu se laudă,
nerul meu de viaţă. nu este mândră, nu se comportă
indecent, nu-şi urmăreşte propri-
4. Nu mai sunt virgin(ă) şi simt multă vi-
ile interese, nu se supără, nu se
novăţie şi ruşine din această cauză.
„V-am scris în scrisoarea gândeşte la rău, nu se bucură de
5. Nu ştiu ce să cred cu privire la sexul mea să nu vă asociaţi cu nedreptate, ci îşi găseşte bucuria
premarital. cei desfrânaţi, dar nu m-am în adevăr, suportă totul, crede totul,
referit la oamenii desfrânaţi nădăjduieşte totul, suferă totul.
ai acestei lumi sau la cei la-
Ştiai că?
Dragostea nu se sfârşeşte nicioda-
conexiuni salvatoare

comi şi tâlhari, sau la cei ido- tă. Cât priveşte profeţiile, ele se vor
latri, pentru că atunci ar trebui sfârşi; cât priveşte limbile, ele vor
să ieşiţi din lume. Ci vă scriu să înceta, iar cât priveşte cunoaşte-
onform unui studiu re- nu vă asociaţi cu nimeni care rea, ea se va sfârşi. Căci cunoaştem
alizat în anul 2002, până îşi zice frate, dar este desfrânat în parte şi profeţim în parte, însă,
la vârsta de 20 de ani sau lacom, sau idolatru, sau atunci când va veni ce este desă-
75% dintre respondenţii bârfitor, sau beţiv, sau tâlhar. vârşit, ceea ce există doar în parte
americani făcuseră sex premari- Cu un astfel de om nici măcar se va sfârşi. Când eram copil, vor-
tal. Într-un alt studiu, din 2009, 71 să nu mâncaţi! beam ca un copil, judecam ca un
de procente dintre tinerii ameri- De ce să-i judec pe cei de afa- copil, gândeam ca un copil; când
cani cu vârste între 19 şi 29 de ani ră? N-ar trebui să-i judecaţi pe am devenit adult, am terminat
considerau că nu e nimic greşit în cei dinăuntru? Pe cei de afa- cu lucrurile copilăreşti. Acum ve-
6 a-ţi începe viaţa sexuală înainte de ră îi va judeca Dumnezeu. dem ca într-o reflecţie din oglindă,
căsătorie. La întrebarea cum şi-ar «Daţi-l afară din mijlocul însă atunci vom vedea faţă în faţă.
caracteriza viaţa sexuală, 55% dintre vostru pe omul acela rău!»” Acum cunosc în parte, însă atunci
persoanele necăsătorite şi active sexu- voi cunoaşte aşa cum am fost şi eu
al au fost de părere că au o viaţă intimă „Dacă vorbesc în limbi
omeneşti şi îngereşti, cunoscut.
satisfăcătoare. În ceea ce priveşte
dar nu am dragoste, Acum deci rămân acestea trei: cre-
populaţia căsătorită şi cu
sunt un gong de dinţa, nădejdea şi dragostea; dar
vârsta sub 30 de ani, 77
aramă zgomotos cea mai mare dintre ele este dra-
de procente dintre res-
sau un chimval gostea.”
pondenţi au fost de păre-
z ă n g ă n i t o r. (1 Corinteni 5:9-13; 13)**
re că au o activitate sexuală
foarte satisfăcătoare. Multe
studii demonstrează că sexul în ** Citatele biblice aparţin versiunii NTR
cadrul unei relaţii de căsătorie a Bibliei în limba română (www.ntr.ro)
este „mai bun” şi aduce mai multe
satisfacţii. De ce crezi că stau lucru-
rile aşa? (Surse: www. publichealthre-
ports.org şi www.abcnews.go.com/ prime-
time/pollvault )

Adolescenti 3_2018.indd 6 20/04/2018 09:11:41


Fişă Repere
de „Apoi Isaac a dus-o pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, şi s-a că-
sătorit cu ea; ea a devenit soţia lui, iar el a iubit-o. Astfel a fost

studiu mângâiat Isaac după moartea mamei sale.” (Geneza 24:67)


„Astfel, Iacov i-a slujit lui Laban şapte ani pentru Rahela,
dar aceşti ani i s-au părut ca şi cum ar fi fost doar câte-
Cum crezi că am putea armoniza iubirea şi spri-
va zile, datorită dragostei sale pentru ea.” (Geneza
jinirea altora, pe de o parte, şi păstrarea propriilor
29:20)
principii, pe de altă parte?
„Ea l-a convins prin cuvinte stăruitoare şi l-a
sedus cu vorbele ei linguşitoare. Deodată, el
a urmat-o, ca un bou care este dus la măce-
lărie, ca un cerb care aleargă spre laţ.” (Pro-
verbele 7:21,22)
Ce diferenţe ar trebui să existe în aşteptările noastre de la cei „Zideşte în mine o inimă curată, Dum-
credincioşi şi de la cei necredincioşi? nezeule, şi pune un duh nou şi stator-
nic înăuntrul meu!” (Psalmii 51:10)
„Dar El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de

conexiuni salvatoare
ajuns, căci puterea Mea este făcută
desăvârşită în slăbiciune.» Aşadar,
mă voi lăuda mult mai bucuros cu
În 1 Corinteni 13, cum crezi că e prezentată dragostea? Ca un senti- slăbiciunile mele, pentru ca pute-
ment sau ca o acţiune? De ce? rea lui Hristos să poată locui în mine.”
(2 Corinteni 12:9)

Cum apar relaţiile sexuale înainte şi după căsătorie în contextul celor


afirmate în 1 Corinteni 13?

Analizând aceste două pasaje biblice, cum crezi că priveşte Dum-


Cu alţi ochi
nezeu sexul? Este un rău necesar? Un dar? O minunată respon- „Dacă iubeşti pe cineva, vei fi dispus
sabilitate?
să renunţi la tot pentru el sau ea, dar
dacă el sau ea te-ar iubi la fel, nu ţi-ar
cere niciodată aşa ceva.” – anonim

Cum ai defini dragostea în urma studierii acestor „Ceea ce eşti ca persoană necăsătorită vei fi
două fragmente din Biblie? şi ca persoană căsătorită, doar că într-o măsu-
ră mai mare. Orice trăsătură negativă de carac-
ter se va amplifica în relaţia de căsătorie, pentru că
te vei simţi liber să laşi garda jos – respectiva persoa-
nă deja ţi-a jurat credinţă, iar acum nu mai ai teama că
o vei speria şi te va părăsi.” – Josh McDowell, autor şi predicator
contemporan american

Adolescenti 3_2018.indd 7 20/04/2018 09:11:41


Experienţa ta zilnică
Sabat să facă referire şi la situaţia noastră Miercuri
C Î
rezi că ideea de a aştepta până din prezent. Vrem să cunoaştem pe n Biblie, există cele mai impresio-
la căsătorie pentru a face sex deplin persoana iubită şi să fim cu- nante poveşti de dragoste. Iacov a
este ceva nerealizabil în societatea noscuţi de ea. Vrem să existe o ade- fost dispus să lucreze şapte ani îna-
noastră modernă? Se exercită o vărată legătură între noi. Citeşte ur- inte de a se căsători cu Rahela. El a
presiune imensă asupra tinerilor mătoarele afirmaţii şi marchează-le ştiut ce înseamnă pasiunea pentru
să-şi înceapă viaţa sexuală pentru a pe cele cu care eşti de acord: cineva. Isaac şi Rebeca s-au îndră-
putea avea o relaţie „normală”, dar 1. Mass-media prezintă realist rela- gostit la prima vedere. Uneori, ne
Dumnezeu este destul de categoric ţiile dintre băieţi şi fete, faptul de a gândim că ceea ce doreşte Dumne-
în Biblie cu privire la aşteptările pe ajunge repede la o implicare fizică zeu e plictisitor şi nu ne dă senzaţia
care le are. În 2 Corinteni 12:9, se demonstrează cât potenţial are de împlinire, dar dacă vom face to-
spune că harul lui Dumnezeu ne res­pectiva relaţie. tul cum ne-a spus Dumnezeu, vom
este suficient şi că puterea Sa este 2. Mass-media prezintă o versiune avea parte de toată emoţia şi pasiu-
făcută desăvârşită în slăbiciunile distorsionată a ceea ce înseamnă o nea din lume.
noastre. Ce-ar fi ca exact acum să-ţi relaţie adevărată. Dă exemplu de cinci cupluri din
faci ţie însuţi (însăţi) o promisiune 3. Intimitatea se poate realiza doar Biblie şi scrie în dreptul fiecăruia
ca, în următorul moment de slăbi- pe cale sexuală. dacă au urmat planul lui Dumne-
ciune, să-I ceri lui Dumnezeu pute- 4. Dacă fac ce spune Dumnezeu, nu zeu sau au făcut unele lucruri aşa
va mai dori nimeni să aibă relaţii cu
conexiuni salvatoare

rea de care ai nevoie? cum le face lumea. Pentru ce au


mine şi voi fi singur(ă). rămas cunoscute?
Duminică 5. Am încredere că, dacă voi face
totul aşa cum doreşte Dumnezeu,
P rimul dintre cele două pasaje
care alcătuiesc secţiunea Caz
în studiu ne avertizează să nu ne
El îmi va oferi o relaţie fericită şi de
durată.
Joi
Î n 1 Corinteni 13 este definită iu-
birea. Mult prea des, considerăm
asociem cu oameni care fac lucruri că iubirea este un sentiment. Dar
imorale. Da, ar trebui să fim în stare Marţi iubirea este o acţiune. Când ai de
să le dăm tuturor mărturie, dar pen-
tru cei care se consideră creştini, ar N u e uşor să aştepţi. De fapt, s-ar
putea să pară chiar imposibil.
Dar acest lucru nu înseamnă că eşti
dat un test, întâi te simţi pregătit
pentru el şi apoi începi să înveţi sau
trebui să existe un anumit standard invers, întâi începi să înveţi şi abia
la care să se ridice. Al doilea pasaj un om rău. Ci doar că eşti om, pur şi apoi te simţi pregătit? Dragostea
vorbeşte despre faptul că dragos- simplu. Bineînţeles, ai vrea să existe adevărată, durabilă, este ceva prac-
8 tea reprezintă cel mai important acea legătură profundă între tine şi tic. Manifeşti iubire nu doar atunci
aspect din viaţa noastră. Cum pu- el sau ea, însă contează enorm mo- când spui lucruri frumoase, ci mai
tem armoniza cele două învăţături mentul. Deci cum faci să aştepţi? ales când îl pui pe celălalt pe primul
biblice? Caută cuvântul „dragoste” Dumnezeu îţi poate da puterea ne- plan şi dai dovadă de autocontrol,
într-o concordanţă biblică şi citeşte cesară, dar asta doar dacă eşti ferm până se ivesc momentele potrivite
câteva versete. Este o dovadă de hotărât(ă) în această privinţă. Tre- pentru un anumit lucru.
lipsă de iubire faptul de a măsura buie să laşi în seama Sa îndoielile, Întocmeşte o listă cu 10 modalităţi
un creştin în raport cu standardul dorinţele, slăbiciunile şi aspiraţiile prin care îţi poţi demonstra iubirea
lui Hristos? Există vreo modalitate tale. faţă de cineva şi precizează cum
plină de iubire în care poţi sta ferm Astăzi, scrie-I lui Dumnezeu o scri­ poate gestul respectiv să facă rela-
de partea binelui? soare personală, prin care să-I măr- ţia să se dezvolte.
turiseşti cum ai vrea să arate viitorul
Luni tău. Include detalii legate de per- Vineri
soana cu care ai vrea să te căsăto-
T extul-cheie vorbeşte despre fap-
tul că, în prezent, nu cunoaştem
pe deplin toate lucrurile, dar ne
reşti şi ce fel de relaţie ai dori să ai
cu ea. Apoi, meditează la textele
L a ce fel de relaţie visezi? Cum îţi
doreşti să fie iubirea vieţii tale?
Ce fel de persoană crezi că ţi s-ar
promite că le vom cunoaşte în tota- biblice pe acest subiect şi roagă-te
potrivi ca partener de viaţă? Ce
litate cândva, în viitor. Acum vedem ca Dumnezeu să te ajute să ai acea
crezi că trebuie să faci pentru ca
ca în ceaţă, dar mai târziu vom ve- relaţie.
aceste lucruri să se transforme în
dea totul foarte clar. Acest text pare realitate în viaţa ta?

Adolescenti 3_2018.indd 8 20/04/2018 09:11:42


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: 1 Tes. 2:6,9; 2 Tes. 3:8-12; 2 Cor. 11;


1 Tim. 6:10-19; Col. 1:25-29; Tit 2:6-8
Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 33, 34.

Mai mult decât o meserie

conexiuni salvatoare
9

Text-cheie
Flash
„Cel leneş este lipsit de experienţa nepreţuită câştigată de un cre-
„Căci iubirea de bani este ră-
dăcina tuturor relelor, iar unii,
dincios care se achită conştiincios de îndatoririle obişnuite ale care au tânjit după ea, au ră-
vieţii. Nu puţini, ci mii de oameni trăiesc numai ca să consume tăcit de la credinţă şi s-au stră-
binefacerile pe care Dumnezeu, în mila Sa, le revarsă asupra lor. puns singuri cu multe dureri.”
Ei uită să Îi aducă Domnului jertfe de mulţumire pentru bogăţiile (1 Timotei 6:10)
pe care El le-a încredinţat lor. Uită că, prin folosirea înţeleaptă a
talentelor împrumutate lor, trebuie să fie atât producători, cât şi
consumatori. Dacă ar înţelege lucrarea pe care Domnul doreşte
ca ei să o facă în calitate de ajutoare ale Sale, atunci nu s-ar teme
de responsabilitate.” (Faptele apostolilor, p. 353)

Adolescenti 3_2018.indd 9 20/04/2018 09:11:42


Ce părere ai? Urmă­reşte dreptatea,
Gândindu-te bine la profesia pe care vrei să o ai, pune următorii evlavia, credinţa, dragostea,
factori în ordinea importanţei lor în ceea ce priveşte alegerea răbdarea, blândeţea! Luptă-te
respectivei profesii: lupta cea bună a credinţei! Apucă
___ cât este de bine plătită viaţa veşnică la care ai fost chemat
___ cât este de prestigioasă şi pentru care ai depus o bună măr-

Caz
___ care este părerea părinţilor/prietenilor cu privire turie înaintea multor martori!
la ceea ce trebuie să faci Îţi poruncesc înaintea lui Dumne-
___ cât de mult ţi-ar plăcea să faci respectivul
lucru în fiecare zi, în fiecare an în zeu, Care dă viaţă tuturor lucrurilor,
şi înaintea lui Hristos Isus, Care a

studiu
___ posibilitatea ca între profesia respectivă depus o bună mărturie înaintea lui
şi convingerile/standardele tale să se nas- Ponţiu Pilat, să păzeşti fără pată şi
că un conflict fără reproş această poruncă până
___ câte facilităţi ţi se oferă odată cu lo- „N-am mâncat pâinea la arătarea Domnului nostru Isus
cul de muncă (de ex., concediu mare, nimănui fără s-o plătim, Hristos, pe care binecuvântatul şi
masă gratis, călătorii etc.) ci, cu trudă şi muncă grea, singurul Suveran, Împăratul îm-
am lucrat zi şi noapte, ca păraţilor şi Domnul domnilor, o
___ în ce măsură, având respectiva
să nu fim o povară pentru va descoperi la timpul potrivit, El,
profesie, poţi veni în ajutorul oame-
niciu­nul dintre voi. Şi aceasta singurul Care are nemurirea, Care
nilor şi a comunităţii
conexiuni salvatoare

nu pentru că n-am avea acest locuieşte într-o lumină de care


___ ce crezi că te cheamă Dumne-
drept, ci ca să fim un exem- nimeni nu se poate apropia şi pe
zeu să faci cu viaţa ta.
plu pe care să-l urmaţi. Atunci Care niciun om nu L-a văzut şi nici
când eram la voi, v-am dat nu-L poate vedea. A Lui să fie onoa-

Știai că?
această poruncă: «Cine nu vrea rea şi puterea veşnică! Amin.
să lucreze, nici să nu mănânce.» Porunceşte-le bogaţilor din veacul
Auzim însă că unii dintre voi de acum să nu se îngâmfe, să nu-şi
trăiesc în lenevie; ei nu lucrea- pună nădejdea în bogăţiile nesigu-
n Statele Unite, statisticile ză nimic şi sunt sâcâitori. Unor re, ci în Dumnezeu Care ne oferă
spun că un om îşi schimbă astfel de oameni le poruncim din belşug toate lucrurile, ca să ne
profesia de trei până la cinci şi îi încurajăm în Domnul Isus bucurăm. Spune-le să facă binele,
ori pe parcursul vieţii. John Hristos să-şi mănânce pâinea,
10 să fie bogaţi în fapte bune, să fie
Krumboltz, profesor la Universitatea lucrând în linişte.” generoşi, gata să împartă cu alţii,
Stanford, vorbește despre un feno-
„Căci iubirea de bani este ră- adunându-şi astfel drept comoară
men numit „ocupaţionism”, pe care îl
dăcina tuturor relelor, iar o bună temelie pentru viitor, ca să
compară cu sexismul, rasismul şi altele
unii, care au tânjit după apuce adevărata viaţă.”
din aceeaşi categorie. Acest fenomen
se referă la atitudinea de a-i trata pe alţii ea, au rătăcit de la cre-
dinţă şi s-au străpuns (2 Tesaloniceni 3:8-12;
în funcţie de ocupaţia lor,
singuri cu multe 1 Timotei 6:10-19)
nu în funcţie de cât de
bine îşi fac munca sau în dureri. Însă tu, om
funcţie de caracterul de al lui Dumnezeu,
care dau dovadă. Unii chiar fugi de aceste
se consideră rataţi când se lucruri!
compară cu cei care au ocupa-
ţii mai prestigioase. Această formă
particulară de discriminare îi împiedică
deseori pe oameni să-şi aleagă o meserie pe
care şi-ar dori-o, din cauză că aceasta nu are cea
mai strălucită reputaţie. (Sursă: http://news.stanford.
edu/pr/91/910528Arc1355).

Adolescenti 3_2018.indd 10 20/04/2018 09:11:42


Fişă Repere
de „Tot astfel, îndeamnă-i şi pe cei tineri să fie cu stăpânire de sine.
În toate lucrurile, dă-te ca exemplu prin lucrări bune, printr-o

studiu învăţătură curată, prin demnitate.” (Titus 2:6-8)


„El este Cel pe Care noi Îl vestim sfătuind şi învăţând pe
orice om, cu toată înţelepciunea, pentru a putea înfă-
Conform celor spuse de Pavel, cât de important
ţişa pe orice om desăvârşit în Hristos. Pentru aceasta
este să fim mereu ocupaţi cu ceva util?
mă ostenesc, luptându-mă prin puterea Lui, care
lucrează cu tărie în mine.” (Coloseni 1:28,29)
„…[Noi] n-am căutat să fim onoraţi de oa-
meni – nici de voi, nici de alţii.” (1 Tesaloni-
Ni se spune să ne câştigăm pâinea pe care o mâncăm. Cum ceni 2:6)
poţi face tu, personal, acest lucru? Crezi că toată lumea ar tre- „Cine este slab şi eu să nu mă simt slab?
bui să aibă o muncă remunerată sau există şi alte mijloace de a Cine cade în păcat şi eu să nu ard? Dacă
contribui la binele general al omenirii? trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu
lucrurile care îmi arată slăbiciunea.
Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus,
Care este binecuvântat în veci, ştie

conexiuni salvatoare
că nu mint.” (2 Corinteni 11:29-31)
Cum crezi că pot deveni banii o sursă a răului în viaţa ta? „Vă amintiţi, fraţilor, de munca şi
osteneala noastră, cum, în timp ce
v-am predicat Evanghelia lui Dum-
nezeu, am lucrat zi şi noapte, ca să
nu fim o povară pentru niciunul
Ce fel de responsabilităţi financiare avem unii faţă de alţii? dintre voi.” (1 Tesaloniceni 2:9)

Conform acestui pasaj, ce este bogăţia? Cum vede Dumnezeu bo-


găţia? 11

Cu alți ochi
Care ar trebui să fie priorităţile noastre pentru viitor?
„Cel mai negru moment din cariera unui
om este momentul în care îşi imaginează
că există o cale mai uşoară de a face [bani]
decât prin muncă cinstită.” – Horace Greeley, re-
Cum putem găsi echilibrul dintre etica muncii şi dactor de ziar, secolul XIX
„dragostea de bani”?
„Am ratat peste 9.000 de coşuri în cariera mea. Am
pierdut aproape 300 de meciuri. De 26 de ori mi s-a
oferit posibilitatea să înscriu coşul câştigător şi am ratat.
Am ratat de nenumărate şi nenumărate ori în viaţa mea. Şi
tocmai din acest motiv am atins succesul.” – Michael Jordan, jucă-
tor profesionist american de baschet

Adolescenti 3_2018.indd 11 20/04/2018 09:11:42


Experienţa ta zilnică
Sabat Luni spiritul lui de competiţie. În schimb,

Î Î
n Coloseni 1:28,29, Pavel explică n textul-cheie se spune că, pe unii, a muncit din greu pentru a-L pre-
raţiunile muncii sale. El era con- iubirea de bani i-a făcut să rătă- zenta pe Dumnezeu celor care încă
fecţioner de corturi şi muncea din cească de la credinţă. Cum e posibil nu-L cunoscuseră. În Tit 2:6-8, el îi
greu ca să se poată susţine financiar ca banii să-ţi compromită convin- încurajează pe tineri să lucreze în
şi să nu fie o povară pentru membrii gerile? Majoritatea dintre noi ne aşa fel încât alţii să nu le poată re-
bisericii. Dar, indiferent de meseria gândim imediat la păzirea Sabatu- proşa nimic, niciodată.
pe care o avea, pasiunea lui era lui, dar există şi alte căi prin care În fiecare caz de mai jos, gândeş-
aceea de a le vorbi altora despre ataşamentul faţă de bani ne poate te-te cum e de aşteptat să se com-
Isus. Pavel se mândrea foarte mult altera credinţa. Ia în calcul următoa- porte un credincios (îl vom numi X),
cu munca lui asiduă şi îşi folosea rele opţiuni şi notează în dreptul fi- în comparaţie cu un necredincios
meseria practică pentru înaintarea ecăreia suma care te-ar determina (Y):
Evangheliei. Cine ar fi crezut că fa- să faci respectivele lucruri: 1. La casă, cineva din spatele lui X şi
cerea corturilor ar putea servi cau- 1. Să-ţi minţi şeful în legătură Y strigă la casieră că se mişcă prea
zei lui Dumnezeu? Cum ar fi posibil cu o greşeală pe care ai făcut-o. încet.
ca şi meseria ta să fie folosită pen- ________ lei 2. X sau Y face o greşeală care nu e
tru Dumnezeu? 2. Să-i creezi şefului impresia că ai observată de şefi, fiind felicitat apoi
muncit mai mult decât ai făcut-o în pentru modul corect în care şi-a fă-
Întocmeşte o listă cu toate meseri- cut datoria.
realitate. _______ lei
conexiuni salvatoare

ile şi profesiile care îţi vin în minte 3. X sau Y uită complet de o treabă
şi notează în dreptul fiecăreia cum 3. Să realizezi o lucrare şcolară în
locul altcuiva. _______ lei importantă pe care trebuie să o
am putea folosi acea ocupaţie pen- facă în ziua următoare.
tru a-i ajuta pe alţii şi a-L sluji pe 4. Să pui capăt implicării tale la
Dumnezeu. (Foloseşte paginile lini- biserică sau lucrării tale ca volun-
ate de la sfârşitul acestui ghid.) tar, pentru că te solicită prea mult. Joi
Duminică
_______ lei
A legerea profesiei este o decizie
importantă. De ea depinde nu
Marţi doar capacitatea de întreţinere pro-
Î n pasajul biblic studiat în această
săptămână, vedem că este deose-
bit de important simţul muncii. Ar Î n fragmentul de la rubrica Flash,
Ellen White exprimă clar ideea că
prie, ci şi satisfacţia zilnică. Trebuie
să alegi ceva ce îţi place să faci, ast-
nu trebuie să fim doar nişte con- fel încât cele 40 de ore sau mai mult
trebui să avem grijă să facem me- pe care le petreci săptămânal fă-
reu câte ceva util şi să contribuim sumatori. În societatea modernă,
ultima apariţie tehnologică, ultima când acel lucru să fie o bucurie, nu
12 la întreţinerea noastră. Dacă nu pu- o corvoadă. Cum Îl poţi mărturisi
tem avea un loc de muncă fiindcă modă, cea mai frumoasă maşină
şi cea mai de top distracţie sunt pe Dumnezeu prin profesia aleasă?
suntem încă la şcoală, există căi de Cum îi poţi ajuta pe alţii? Cum poţi
a contribui şi în alt fel decât finan- considerate semne ale succesului
social. În realitate, nu e vorba decât face voia lui Dumnezeu? Ce loc ocu-
ciar, până când reuşim să fim pe pă Dumnezeu în decizia de a urma
picioarele noastre. În acelaşi timp, despre consum. Pe Dumnezeu Îl
interesează şi productivitatea noas- o anumită meserie?
vedem cum „dragostea de bani”
poate crea o mulţime de probleme. tră. El ne-a creat pe fiecare pentru a
Cum putem echilibra balanţa între contribui în mod distinctiv şi unic la Vineri
muncă şi câştigarea de bani, pe de
o parte, şi faptul de a nu iubi prea
binele acestei lumi.
Întocmeşte o listă cu 25 de lucruri
D umnezeu te-a creat; El ţi-a
dat calităţile şi punctele forte,
personalitatea, fizicul şi gusturile.
mult banii? Cum crezi că se pot ar- specifice ţie pe care mulţi s-ar pu-
Dumnezeu te-a creat să faci ceva cu
moniza cele două? tea să nu le cunoască. De ce ţi-a dat
timpul pe care ţi l-a dat. Ai un viitor,
Dumnezeu aceste trăsături unice?
iar profesia ta face parte din viitorul
pe care ţi l-a oferit Dumnezeu. Ai
Miercuri discutat cu Dumnezeu despre ce
Astăzi, realizează bugetul personal,
cu veniturile şi cheltuielile pe care
D upă ce citeşti cu atenţie reperele
acestei săptămâni, vei vedea că,
pentru Pavel, nu era important să-i
doreşte să faci cu viaţa ta? L-ai în-
trebat pentru ce te-a creat?
le ai. Cum Îi poţi face loc şi lui Dum- impresioneze pe cei din jur cu rafi-
nezeu în bugetul tău lunar? natele sale gusturi, cu bunăstarea şi

Adolescenti 3_2018.indd 12 20/04/2018 09:11:42


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Romani, Galateni


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 35, 36.

Cum îi vede Dumnezeu pe homosexuali

conexiuni salvatoare
13

Text-cheie
Flash „Hristos ne-a eliberat ca să fim
liberi; rămâneţi deci tari şi nu
„Pavel a stăruit cu multă căldură de aceia care, odată, cunoscuseră
vă supuneţi din nou jugului
în viaţă puterea lui Dumnezeu, să se întoarcă la iubirea lor dintâi
sclaviei.”
faţă de adevărul Evangheliei. Cu dovezi de nezdruncinat, el le-a
(Galateni 5:1)
prezentat privilegiul de a deveni femei şi bărbaţi liberi în Hristos,
prin al cărui har ispăşitor toţi aceia care se predau pe deplin sunt
îmbrăcaţi cu mantia neprihănirii Sale. El a susţinut adevărul că
orice om care va fi mântuit trebuie să aibă o experienţă sinceră şi
personală în lucrurile lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor, p. 388)

Adolescenti 3_2018.indd 13 20/04/2018 09:11:43


Ce părere ai? corupte,
ca să facă lu­cruri pe
care n-ar trebui să le facă.
Precizează-ţi poziţia în dreptul următoarelor afirmaţii, folo- Sunt plini de orice fel de nedrep-
sind cuvintele „da”, „nu”, „poate”: tate, de nelegiuire, de lăcomie, de
____ Homosexualitatea este o alegere. răutate; sunt plini de invidie, uci-
____ Homosexualitatea nu e o mare problemă în ochii dere, ceartă, înşelătorie, sunt duş-
lui Dumnezeu. mănoşi, şoptitori, bârfitori, Îl urăsc
____ Homosexualii nu-şi pot schimba orientarea. Caz pe Dumnezeu, sunt obraznici, aro-
ganţi, lăudăroşi, născocitori de rele,
____ Biserica ar trebui să fie mai deschisă şi să
dezvolte programe pentru cei din comunita- în neascultători de părinţi, necugetaţi,
nu-şi ţin promisiunile, sunt fără
tea gay.
____ Homosexualii şi heterosexualii sunt
egali în ochii lui Dumnezeu.
studiu afecţiune, nemiloşi. Şi, deşi cunosc
hotărârea lui Dumnezeu, potrivit
căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lu-
„De aceea, Dumnezeu cruri sunt vrednici de moarte, ei nu
____ Sexul heterosexual în afara căsăto-
i-a lăsat pradă necurăţiei, numai că le fac, ci îi şi încuviinţează
riei este la fel de păcătos ca sexul ho-
ca să urmeze poftele ini- pe cei ce le înfăptuiesc.”
mosexual.
milor lor, dezonorându-şi „De aceea, fiindcă am fost îndrep-
____ Homosexualii ar trebui să fie si- astfel trupurile între ei. Ei au
guri de mântuire în aceeaşi măsură tăţiţi prin credinţă, avem pace cu
schimbat adevărul lui Dum-
conexiuni salvatoare

în care este sigur un pastor. Dumnezeu prin Domnul nostru


nezeu într-o minciună şi s-au Isus Hristos, prin Care am intrat,
____ Pentru cei care se luptă cu un închinat şi au slujit creaţiei în prin credinţă, în acest har, în care
păcat sexual, siguranţa mântuirii locul Creatorului, Care este bi- stăm; şi ne lăudăm în nădejdea sla-
diferă de experienţa mântuirii. necuvântat în veci, amin! Din vei lui Dumnezeu.[…]
____ Există o diferenţă între a fi ho- pricina aceasta, Dumnezeu i-a Deci, cu atât mai mult acum, când
mosexual şi a practica homosexu- lăsat pradă viciilor ruşinoase, am fost îndreptăţiţi prin sângele
alitatea. căci femeile lor au schimbat re- Lui, vom fi mântuiţi prin El de mâ-
laţiile intime naturale cu unele nia lui Dumnezeu. Căci dacă, în
care sunt contrare naturii; tot timp ce eram duşmani, am fost îm-
astfel şi bărbaţii, au părăsit păcaţi cu Dumnezeu prin moartea
relaţiile intime naturale cu fe- Fiului Său, cu atât mai mult acum,
14
Știai că? meile şi s-au aprins de poftă
unii pentru alţii, săvârşind lu-
cruri scârboase unii cu alţii
fiind împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi
prin viaţa Lui. Şi nu doar atât, dar
stăzi, percepţia generală ne şi lăudăm în Dumnezeu prin
cu privire la creştini (a per- şi primind astfel în ei înşişi Domnul nostru Isus Hristos, prin
soanelor cu vârste cuprin- răsplata pe care o meritau Care am primit împăcarea.”
se între 16 şi 29 de ani) este pentru rătăcirea lor. „Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi;
aceea că sunt „antihomosexualitate”. Mai Pentru că n-au socotit rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi
exact, 91% dintre tinerii necreştini şi 80% că merită să-L aibă din nou jugului sclaviei. Voi aţi fost
dintre tinerii creştini practicanţi consideră că pe Dumnezeu în chemaţi la libertate, fraţilor, dar nu
termenul „antihomosexualitate” caracterizea- cu­­­­noaşterea lor, folosiţi libertatea pentru fire, ci, în
ză creştinismul. În cadrul sondajelor efectuate, Dum­nezeu i-a dragoste, slujiţi-vă unul pe altul.
atât creştinii, cât şi necreştinii au explicat că reli- lăsat pradă Căci întreaga Lege se poate rezuma
gia creştină se opune homosexualităţii, iar creştinii min­ţii lor la o singură poruncă: «Să-l iubeşti
manifestă dispreţ excesiv şi atitudini lipsite de iubire pe semenul tău ca pe tine însuţi.»
faţă de lesbiene şi gay. Una dintre criticile frecvente la Însă dacă voi vă faceţi rău unul altu-
adresa creştinismului a fost aceea că biserica a făcut din ho- ia şi vă mâncaţi între voi, aveţi grijă
mosexualitate un „păcat mai mare” decât celelalte păcate. Unii să nu vă distrugeţi unii pe alţii!”
susţin chiar că biserica nu i-a ajutat să le prezinte prietenilor gay (Romani 1:24-32; 5:1; 2:9-11;
şi lesbiene învăţătura biblică referitoare la homosexualitate. (Sursă: Galateni 5:1,13-15)
www.barna.org/barna-update/article)

Adolescenti 3_2018.indd 14 20/04/2018 09:11:43


Fişă Repere
de „Fugiţi de desfrâu! Toate celelalte păcate pe care le săvârşeşte omul
sunt în afara trupului, dar cel care săvârşeşte desfrâu păcătuieş-

studiu te împotriva trupului său. Sau oare nu ştiţi că trupul vostru


este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi
de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci voi
Ce crezi că au însemnat în lumea antică urmă- aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dum-
toarele cuvinte scrise de Pavel: „[ei] au slujit crea- nezeu în trupul (şi în duhul) vostru (care sunt ale lui
ţiei în locul Creatorului”? Ce semnificaţie au în con- Dumnezeu)!” (1 Corinteni 6:18-20)
textul modern? „Cel care va crede şi va fi botezat va fi mântu-
it, dar cel care nu va crede va fi condamnat.”
(Marcu 16:16)
„Cine ne va despărţi de dragostea lui
Hristos? Necazul sau greutăţile, sau per-
Care a fost adevărul despre Dumnezeu pe care oamenii l-au
secuţia, sau foametea, sau lipsa de îm-
schimbat într-o minciună?
brăcăminte, sau pericolul, sau sabia?”
(Romani 8:35)
„Să nu te culci cu un bărbat aşa cum
te culci cu o femeie; este o urâciune.”

conexiuni salvatoare
De ce cred unii oameni că este o nebunie să-L recunoască pe Dum- (Leviticul 18:22)
nezeu? „Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dra-
gostea faţă de noi prin faptul că, în
timp ce noi eram păcătoşi, Hristos
a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

Care sunt câteva dintre păcatele enumerate în acest pasaj? De care


dintre ele m-am făcut şi eu vinovat(ă) într-o anumită măsură?

Cu alți ochi
„Există tendinţa de a vedea sexul
ca pe ceva degradant. Dar nu e 15
Este îndreptăţirea lui Dumnezeu valabilă în dreptul tuturor păcă-
toşilor? Explică.
aşa. Este ceva magnific, un privile-
giu enorm. Şi tocmai din acest mo-
tiv regulile sunt teribil de stricte, de
severe.” – Francis DeVas, autor şi jurnalist
american
Ce pot face pentru a mă bucura de libertate în Hristos?
„Noi vrem să fim sfinţi, dar în acelaşi
timp vrem să şi simţim toate senzaţiile
trăite de păcătoşi; vrem să fim inocenţi şi
puri, dar vrem să şi gustăm din tot ce oferă
viaţa. […] Nu e de mirare că viaţa este deseori o
Citeşte pasajul din Romani 5 şi meditează întreprindere solicitantă şi suntem deseori obosiţi
asupra siguranţei mântuirii tale. şi bolnavi în urma încercării de a le cuprinde pe toate.”
– Ronald Rolheiser, preşedintele Şcolii de Teologie Oblate, din San
Citeşte pasajul din Galateni 5 şi Antonio, Texas
meditează la experienţa
mântuirii tale.

Adolescenti 3_2018.indd 15 20/04/2018 09:11:43


Experienţa ta zilnică
Sabat Marţi de ambele sexe) în proporţii de-

A R
nalizează foarte atent fiecare ecapitulează fragmentul redat la osebit de mari, în comparaţie cu
dintre afirmaţiile de la rubrica rubrica Flash, apoi răspunde la populaţia generală. Conform unui
Ce părere ai?. Ce anume stă la baza următoarele întrebări: articol intitulat: „Gay, Lesbian and
opiniei tale: părerea personală, o Ai simţit „prima dragoste pen- Bisexual Adolescents: Providing Es-
Scriptura, mass-media sau părerea tru adevărul Evangheliei”? Dacă da, teem-Enhancing Care to a Battered
prietenilor? Care este cea mai bună cum a fost? Population”, tinerii care adoptă un
temelie pentru convingerile tale? o Care au fost argumentele folosite stil de viaţă homosexual „întâmpi-
de Pavel pentru a-i face pe oameni nă mari dificultăţi în societatea spe-
să devină bărbaţi şi femei liberi în cifică orientării lor sexuale. Aceste
Hristos? greutăţi sunt interiorizate de mulţi,
o Ar trebui să înţelegem din afirma- conducând la cazuri de morbiditate
Duminică ţiile lui Ellen White că este imposi- şi mortalitate ce ar fi putut fi preve-

M editează la următorul verset


biblic: „Pentru că n-au socotit
că merită să-L aibă pe Dumnezeu în
bil să fim salvaţi fără „o experienţă
personală autentică în lucrurile lui
nite.” (Sursă: www. aegis.com/aids-
line/1997/jul)
Dumnezeu?” De ce da sau de ce nu? Cum clarifică textele biblice de la
cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat Repere aceste noi descoperiri, care
Ce putem face pentru a dezvolta
pradă minţii lor corupte, ca să facă asociază stilul de viaţă gay cu „ne-
conexiuni salvatoare

acest tip de experienţă cu Dumne-


lucruri pe care n-ar trebui să le facă” cazul sau greutăţile”?
zeu?
(Romani 1:28).
Ce manifestări crezi că avea „mintea
Miercuri Joi
C
coruptă” în lumea antică şi ce mani-
C iteşte cu mare atenţie versetele iteşte următoarele versete şi re-
festări are acum? zumă ce exprimă ele cu privire la
de la rubrica Repere. Acum com-
pară viziunea pe care o are Biblia cu homosexualitate:
viziunea modernă, bivalentă, faţă o Romani 1:26,27
de homosexualitate. Nu trece o zi o Leviticul 18:22
fără ca o persoană cu orientare ho- o 1 Corinteni 6:9-11
mosexuală să nu aibă parte de ex- o 1 Timotei 1:10,11
În ce măsură textul de mai sus ex- punere la televizor. Pe ecran, stilul o 1 Corinteni 10:13
plică afirmaţiile lui Pavel din Gala- de viaţă homosexual pare că sfârâie
16
teni 5:1: „Hristos ne-a eliberat ca să de farmec şi mister. Dar ce ascunde Vineri
C
fim liberi; rămâneţi deci tari şi nu vă Hollywoodul? După cum reiese, e s-ar întâmpla în biserică, dacă
supuneţi din nou jugului sclaviei.” până la urmă, există şi multe aspec- un creştin homosexual şi-ar de-
te negative în viaţa unui homose- clara public orientarea sexuală? Ai fi
xual activ. Ia în calcul următoarele de acord cu modul bisericii de a tra-
probleme pe care le reclamă dese- ta problema? De ce da? De ce nu?
ori cei din comunitatea gay:
Luni o Ruşine şi vinovăţie
Să presupunem că cineva gay ia le-

C iteşte cu mare atenţie textul-che-


ie, învaţă-l, apoi rescrie-l într-o
parafrazare modernă.
o Discriminare
o Singurătate
gătura cu tine şi te întreabă ce poa-
te să facă pentru a avea siguranţa şi
experienţa mântuirii. Ce i-ai spune?
o Intimidare
o Imagine de sine deficitară
Un studiu publicat de Spitalul Elm­
hurst, Queens, N.Y., sugerează că
Cum pot manifesta acceptare ne-
suicidul, infectarea cu HIV, abuzu-
condiţionată faţă de o persoană
rile violente, lipsa unei locuinţe şi
gay fără să compromit standardele
dependenţa de diferite substan-
biblice?
ţe afectează tinerii homosexuali
(bărbaţi gay, lesbiene şi bisexuali

Adolescenti 3_2018.indd 16 20/04/2018 09:11:43


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Faptele apostolilor 20:4 – 23:35


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 37, 38.

Asta e varianta mea şi rămân la ea

conexiuni salvatoare
17

Text-cheie
Flash
„El a zis: «Dumnezeul strămo-
şilor noştri te-a ales ca să-I
„Dacă ar fi încercat să intre într-o discuţie cu oponenţii săi, aceştia cunoşti voia, să-L vezi pe Cel
ar fi refuzat categoric să-i asculte cuvintele, dar relatarea expe- Drept şi să auzi cuvinte din
rienţei sale era însoţită de o putere convingătoare care, pentru gura Lui, pentru că Îi vei fi mar-
început, părea să le înmoaie şi să le cucerească inimile.” (Faptele tor înaintea tuturor oamenilor
apostolilor, p. 409) pentru lucrurile pe care le-ai
văzut şi auzit. […] Ridică-te, fii
botezat şi fii spălat de păcate-
le tale, chemând Numele Lui!»”
(Faptele 22:14-16)

Adolescenti 3_2018.indd 17 20/04/2018 09:11:43


Ce părere ai? sfatul bă-
trânilor, de la care
am primit şi scrisori către
Care experienţe personale ţi se par cele mai convingătoare şi fraţii din Damasc, ca să merg şi
inspiratoare? De ce? Ordonează-le în funcţie de impactul lor să-i aduc legaţi la Ierusalim chiar şi
asupra ta. pe cei de acolo, ca să fie pedepsiţi.
___ din zdrenţe în lux
___ de la o viaţă decăzută (sex, droguri, muzică agresi- În timp ce eram pe drum şi mă
vă) la o viaţă cuvioasă
___ de la neştiinţă la înţelegere deplină Caz apropiam de Damasc, pe la amiază,
a strălucit deodată împrejurul meu
___ de la mândrie la umilinţă
___ de la un tiran egoist la un eliberator al-
în o lumină puternică din cer. Am că-
zut la pământ şi am auzit un glas

studiu
care-mi zicea: ’Saul, Saul, de ce Mă
truist persecuţi?’ Eu am întrebat: ’Cine
___ de la statutul de nebăgat în seamă la eşti, Doamne?’ El mi-a răspuns: ’Eu
cel de celebritate. sunt Isus din Nazaret, Cel pe Care
De ce eşti intrigat de povestea unei „Tribunul i-a dat voie, iar tu Îl persecuţi!’ Cei care erau împre-
asemenea transformări radicale? Pavel, stând în picioare ună cu mine vedeau într-adevăr
pe trepte, a făcut popo- lumina, dar nu înţelegeau cuvin-
Care ar fi câteva exemple din viaţa
rului semn cu mâna. Când tele Celui Ce-mi vorbea. Am între-
practică pentru situaţiile de mai sus?
s-a făcut tăcere deplină, li bat: ’Ce să fac, Doamne?’ Domnul
conexiuni salvatoare

s-a adresat în limba aramai- mi-a răspuns: ’Ridică-te, du-te în


că astfel: «Fraţi şi părinţi, as- Damasc, şi acolo ţi se va spune tot
cultaţi-mi acum apărarea faţă ce s-a hotărât să faci.’ Cum, din ca-

Știai că?
de voi!» Când au auzit ei că li uza strălucirii acelei lumini, nu pu-
se adresează în limba aramai- team vedea, cei care erau cu mine
că, au făcut şi mai multă liniş- m-au luat de mână şi m-au dus în
ţi vine să crezi că directorii şi te. Pavel a zis: «Eu sunt iudeu, Damasc.
şefii diferitelor companii şi in- născut în Tarsul Ciliciei, dar am
fost crescut în cetatea aceasta Un anume Anania, bărbat temător
stituţii înţeleg puterea experi- de Dumnezeu, după cum cere Le-
enţei personale relatate altora şi am fost educat la picioarele
lui Gamaliel, potrivit cu stric- gea, şi vorbit de bine de către toţi
şi efectul pe care aceasta îl are asu- iudeii care locuiau acolo, a venit
pra întregii organizaţii? teţea Legii strămoşilor noştri,
18 fiind tot atât de plin de râv- la mine şi, stându-mi alături, mi-a
Conform lui Jim Loehr, autorul cărţii zis: ’Frate Saul, recapătă-ţi vederea!’
The Power of Story: Change Your Story, nă faţă de Dumnezeu cum
sunteţi voi toţi, astăzi. Am Chiar în clipa aceea mi-am recăpă-
Change Your Destiny in Busi­ness and in tat vederea şi m-am uitat la el. El a
Life, ceea ce povestim reflectă interpre- persecutat până la moar-
te această Cale, am legat zis: ’Dumnezeul strămoşilor noştri
tarea unică pe care o dăm lumii noastre. te-a ales ca să-I cunoşti voia, să-L
„Povestirile fac ordine în haos; organizează şi am pus în închisoare
bărbaţi şi femei, aşa vezi pe Cel Drept şi să auzi cuvin-
experienţele noastre con­tra­­­­­dic­­torii într-un te din gura Lui, pentru că Îi vei fi
fir coe­­rent; modelează întrea- cum, de altfel, pot
depune mărtu- martor înaintea tuturor oamenilor
ga noas­tră realitate […] De pentru lucrurile pe care le-ai văzut
fiecare dată când povestim rie cu privire la
mine şi ma- şi auzit. Iar acum, ce aştepţi?! Ridi-
ceva, dăm naştere unui lucru”. că-te, fii botezat şi fii spălat de pă-
(http://hpinstitute.com/book_ rele preot
precum catele tale, chemând Numele Lui!’»”
power_of_story.html)
Relatările lui Pavel au dat viaţă şi tot (Faptele 21:40 – 22:16)
istoriei convertirii sale şi puterii
lui Isus de a schimba un om. A fost
o istorie pozitivă. Noi ce povestim celor
din jurul nostru, dar şi nouă înşine?

Adolescenti 3_2018.indd 18 20/04/2018 09:11:43


Fişă Repere
de „Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând: «Acum au venit
mântuirea, puterea, Împărăţia Dumnezeului nostru şi autorita-

studiu tea Hristosului Său, căci acuzatorul fraţilor noştri a fost arun-
cat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului
nostru zi şi noapte. Ei l-au învins prin sângele Mielului
Citeşte cu atenţie istorisirea lui Pavel. Care par- şi prin cuvântul mărturiei lor; ei nu şi-au iubit viaţa,
te ţi se pare cea mai convingătoare? De ce? chiar până la moarte.»” (Apocalipsa 12:10,11)
„I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vor-
bească deloc şi să nu mai dea învăţătură în Nu-
mele lui Isus. Însă Petru şi Ioan le-au răspuns:
‚Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea
Subliniază cuvintele care crezi că sunt esenţiale pentru înţe-
lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de
legerea acestui pasaj.
voi decât de Dumnezeu! Căci nu putem
să nu vorbim despre ceea ce am văzut
Încercuieşte numele de persoane menţionate în acest fragment
şi auzit!’” (Faptele 4:18-20)
şi încearcă să le identifici.
„Ştiu că Răscumpărătorul meu este
De ce crezi că mulţimea a tăcut când Pavel i s-a adresat în limba viu şi că, la sfârşit, se va ridica pe pă-
mânt. Chiar după ce pielea îmi va fi

conexiuni salvatoare
ebraică?
nimicită, în trup fiind, Îl voi vedea
pe Dumnezeu. Îl voi vedea de par-
tea mea, Îl voi vedea cu ochii mei,
şi nu-mi va mai fi un străin! Inima
Dându-i-se o singură şansă să vorbească, Pavel a ales istoria convertirii îmi tânjeşte înăuntrul meu.” (Iov
sale, în loc să încerce să desfiinţeze prejudecăţile cu privire la el. De ce? 19:25-27)
„Căci v-am făcut cunoscută pute-
rea şi venirea Domnului nostru Isus
Hristos, nu urmând nişte mituri
alcătuite cu îndemânare, ci noi am
Despre Anania se spune că era un „bărbat temător de Dumnezeu, fost martori oculari ai măreţiei Lui.”
după cum cere Legea”. Gamaliel şi Anania erau doi evrei devotaţi. (2 Petru 1:16) 19
Alăturând numele lor la reputaţia lui Pavel, ce sentimente crezi că „Căci viaţa a fost arătată, iar noi am
s-au născut în ascultătorii lui Pavel? văzut-o şi depunem mărturie şi vă
vestim viaţa veşnică care era cu Tatăl şi
care ne-a fost arătată – deci ceea ce am
văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă,
ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia
Care dintre personajele biblice şi-a mai povestit converti- noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hris-
rea şi ceea ce a făcut Dumnezeu în viaţa lor? tos.” (1 Ioan 1:2,3)

Care crezi că este mesajul central transmis în


acest fragment biblic?
Cu alți ochi
„Curaj înseamnă să faci ceva ce ţi-e frică să faci. Nu
poate exista curaj fără frică.” – Eddie Rickenbacker, aviator
american, secolul XX

Adolescenti 3_2018.indd 19 20/04/2018 09:11:43


Experienţa ta zilnică
Sabat mediul slujitorului Său credincios dintre aceste versete ai impresia că

R ezolvă exerciţiul de la rubrica Ce Anania. Citeşte acest mesaj de câ- ţi se adresează personal? Ce crezi
părere ai?. De ce crezi că măr- teva ori, reţine-l şi apoi rescrie-l ca că încearcă Dumnezeu să-ţi trans-
turia personală are un impact atât şi când Dumnezeu ţi l-ar transmite mită?
de puternic asupra oamenilor? ţie, personal. Gândeşte-te la posi-
Gândeşte-te la cuvintele rostite bilităţile pe care Dumnezeu poate Joi
de Petru chiar înainte de sfârşitul
vieţii: „Căci v-am făcut cunoscută
le-a creat pentru viaţa ta. Dacă ai
fi chemat să-ţi expui experienţa de
viaţă, ce ai spune despre Hristos şi
P avel ştia că mersul la Ierusalim
însemna să fie prins şi judecat
de conducătorii iudeilor, care se
puterea şi venirea Domnului nostru
Isus Hristos, nu urmând nişte mituri devotamentul tău faţă de El? simţeau ameninţaţi de Biserica
alcătuite cu îndemânare, ci noi am Creştină în continuă dezvoltare.
fost martori oculari ai măreţiei Lui” Marţi Deşi mărturia lui Pavel i-a înmu-
(2 Petru 1:16). Ai relatat vreodată
ceva ce era de necrezut pentru cei C iteşte fragmentul redat la rubri-
ca Flash şi gândeşte-te la mo-
dul în care experienţele personale
iat pe unii dintre ei, alţii au rămas
hotărâţi cu privire la arestarea lui,
ceea ce demonstrează cât de neîn-
care te ascultau? Cum poţi reda o si-
tuaţie care crezi că ar trezi suspiciu- dărâmă ziduri şi elimină tensiunea duplecaţi erau. Există lucruri dificile
nea celorlalţi sau li s-ar părea greu acolo unde argumentele şi dezba- pe care trebuie să le spui sau să le
de crezut? Ce fel de mărturie ai dat terile creează stres. Ai asistat vreo- faci în această săptămână şi pe care
conexiuni salvatoare

despre Hristos cel înviat? dată la situaţia în care ostilitatea s-a ţi-ai dori să le poţi evita? Un proiect
evaporat datorită faptului că cineva dificil sau o discuţie neplăcută? Sau
Duminică şi-a prezentat povestea vieţii? poate că gestul de bunătate sau

P arcurge cu atenţie secţiunea Caz Gândeşte-te la câţiva cunoscuţi iertare pe care ar trebui să-l faci faţă
în studiu şi apoi răspunde la în- de-ai tăi care tind să spună lucrurile de cineva te cam sperie? În acelaşi
trebările de la Fişă de studiu. Cum în aşa fel încât să genereze dezba- fel, Pavel a trebuit să-şi ia inima-n
crezi că era Pavel în timp ce se în- teri virulente. Probabil că această dinţi pentru ceea ce-l aştepta şi să
drepta spre Ierusalim, unde ştia si- abordare îi face pe oameni să gân- fie hotărât să facă ce trebuie, indi-
gur că va fi arestat? dească şi să se exprime, dar dacă se ferent care va fi rezultatul. Roagă-te
ajunge la ostilitate, nimeni nu mai sincer pentru putere şi pentru înţe-
o Hotărât
ascultă pe nimeni. lepciune şi mergi înainte!
o Încăpăţânat
S-ar putea să ştii şi persoane care
20
o Curajos
au tendinţa să aplaneze conflictele Vineri
P
o Plin de speranţă pe subiecte dificile, relatând câte o oate că e timpul să aşterni pe
o Umil ilustraţie. Care crezi că este avan- hârtie istoria convertirii tale.
o Înfrânt tajul/dezavantajul acestui tip de Gândeşte-te la drumul lui Pavel,
Gândeşte-te la atitudinea lui Pavel, abordare? aşa cum este rezumat în studiul
în timp ce se îndrepta spre Ierusa- Există situaţii în care se potriveşte de astăzi. Dacă ar trebui să-ţi po-
lim, unde ştia că era aşteptat pen- doar una dintre cele două abordări? vesteşti convertirea, ce ai spune?
tru a fi arestat şi omorât. Ce calităţi Gândeşte-te la exemple biblice atât Indiferent că ai fost crescut într-o
vezi la apostoli, pe care ţi-ai dori să de oameni care au generat dispute, familie credincioasă sau nu, tot ai
le vezi şi în viaţa ta? Cunoşti per- cât şi de oameni care au comunicat ceva de povestit. Gândeşte-te la
soane care posedă chiar acum, în mai uşor prin intermediul relatărilor. acele momente în care L-ai simţit
prezent, aceste calităţi? Cine sunt pe Dumnezeu foarte aproape de
aceşti oameni şi cum te-au încura- Miercuri tine. Ia în calcul momentele în care

T
jat în relaţia ta cu Hristos? extele biblice de la rubrica Re- ai luat decizii bazându-te pe credin-
pere ne adresează chemarea de ţa în Dumnezeu. Care sunt urmările
Luni a fi martori pentru Hristos în lume. mai mult sau mai puţin furtunoase

T extul-cheie din această săptămâ- Unele reprezintă cuvintele apos- cu care crezi că te vei confrunta
nă se găseşte în Faptele 22:14-16, tolilor, în timp ce altele sunt chiar datorită faptului că L-ai urmat pe
în care Pavel rememorează cuvinte- poruncile lui Hristos, date oameni- Hristos? Aceasta este istoria ta… şi
le rostite de Dumnezeu prin inter- lor care Îl acceptă ca Salvator. Care rămâi la ea!

Adolescenti 3_2018.indd 20 20/04/2018 09:11:44


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Faptele 25:1-12


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 39, 40, 41, 42.

Drept într-un proces nedrept

conexiuni salvatoare
21

Text-cheie
Flash
„Pavel s-a apărat astfel: «N-am
păcătuit nici faţă de Legea iu-
deilor, nici faţă de Templu, nici
„Când întunericul este cel mai intens, lumina unui caracter sfânt faţă de Cezar!»”
va străluci cel mai puternic. Când toate sursele de încredere au (Faptele 25:8)
eşuat, se va vedea cine are o încredere de neclintit în Iehova. Şi,
în timp ce oponenţii adevărului sunt peste tot, dorindu-le răul
slujitorilor lui Dumnezeu, Dumnezeu le va dori pentru totdeauna
binele.” (Faptele apostolilor, p. 432)

Adolescenti 3_2018.indd 21 20/04/2018 09:11:44


Ce părere ai? Ierusalim
s-au pus în jurul lui
Ce e mai frustrant sau enervant să vezi? (1) Cum cineva categoric şi au adus împotriva lui
vinovat este eliberat pe motive de procedură? (2) Sau cum ci- multe acuzaţii grele, pe care nu
neva complet nevinovat este condamnat şi pedepsit pentru le puteau dovedi.
fapta altcuiva? Pavel s-a apărat astfel:
Care dintre cele două variante este cea mai nedreap- – N-am păcătuit nici faţă de Legea

Caz
tă în viziunea ta? De ce? Care ar trebui să fie reac- iudeilor, nici faţă de Templu, nici
ţia unui creştin când este acuzat pe nedrept sau faţă de Cezar!

în
greşit reprezentat? Ce este mai bine pentru li- Însă Festus, vrând să câştige favoa-
bertatea umană: ca vinovaţii să fie pedepsiţi rea iudeilor, l-a întrebat pe Pavel:
sau ca nevinovaţii să nu fie condamnaţi pe
nedrept?
studiu – Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii
judecat acolo pentru aceste lucruri
înaintea mea?
„La trei zile după ce Pavel i-a răspuns:
a sosit în provincie, Fes-
tus s-a suit din Cezareea – Eu stau înaintea scaunului de ju-
decată al Cezarului, unde trebuie

Știai că?
la Ierusalim. Conducătorii
preoţilor şi fruntaşii iudeilor să fiu judecat. Nu le-am făcut ni-
i-au făcut cunoscute acuza- mic rău iudeilor, după cum ştii şi tu
conexiuni salvatoare

ţiile împotriva lui Pavel şi l-au foarte bine! Dacă am făcut vreun
n limba engleză, despre pro- rău sau dacă am săvârşit ceva vred-
cesele incorecte, în care exis- rugat să le facă favoarea de a-l
trimite pe Pavel la Ierusalim. Ei nic de moarte, nu încerc să scap de
tă corupţie, discriminare şi în ea, dar dacă nu este nimic adevărat
care nu se ţine cont de lege, puseseră la cale un complot,
ca să-l omoare pe drum. Fes- din lucrurile de care mă acuză ei,
se spune că au loc într-un „tribunal nimeni nu mă poate preda lor! Fac
de canguri” (kangaroo court). tus le-a răspuns că Pavel este
păzit în Cezareea şi că el însuşi apel la Cezar!
„Ideea tribunalului de canguri a urmează să plece acolo cât de Atunci Festus, după ce s-a sfătuit cu
apărut pentru prima oară la înce- curând. «Deci, a spus el, cel consiliul său, a răspuns:
putul secolului XIX. Cercetătorii îi mai însemnat dintre voi să se – Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te
leagă originile de existenţa jude- coboare cu mine în Cezareea vei duce!”
cătorilor itineranţi de la frontiera şi, dacă omul acela a făcut
22 (Faptele 25:1-12)
Statelor Unite. Aceşti judecători am- ceva rău, să-l acuze.»
bulanţi erau plătiţi în funcţie de cât
de multe procese aveau, iar în unele A rămas printre ei nu mai
situaţii, salariul lor depindea de amen- mult de opt sau zece zile,
zile date celor condamnaţi. Expresia tri- apoi s-a coborât în Ceza-
bunal de canguri (kangaroo court) reea. În ziua următoare,
are legătură cu imaginea s-a aşezat pe scaunul
acestor judecători mer- de judecată şi a po-
gând dintr-un loc în altul, runcit să fie adus
mânaţi mai puţin de inte- Pavel. Când a so-
resul pentru dreptate şi mai ­­sit Pavel, iu­­deii
mult de dorinţa de a da gata care se co-
cât mai multe procese într-o zi.” borâse -
(Sursă: West Encyclopedia of Ame- ră de
rican Law, pe http:// answers.com/topic/ la
kangaroo-court)
Când Pavel a stat înaintea lui Festus, fiind acuzat pe
nedrept de iudei, el, cetăţean roman, putea spune patru
cuvinte care să-l salveze din tribunalul de canguri: „Fac apel
la Cezar!” Legea romană este categorică în această privinţă!

Adolescenti 3_2018.indd 22 20/04/2018 09:11:44


Fişă Repere
de „Să nu răspândiţi minciuni. Să nu te alături celui rău pentru a fi un
martor mincinos. Să nu te iei după mulţime, când aceasta să-

studiu vârşeşte răul; când depui mărturie la judecată, să nu treci de


partea celor mulţi ca să perverteşti dreptatea şi nici să nu-l
favorizezi pe cel sărac la judecată.” (Exodul 23:1-3)
„Cel drept umblă în integritatea lui; binecuvântaţi îi
Cum ai descrie atitudinea şi comportamentul ma-
sunt copiii după el!” (Proverbele 20:7)
relui-preot şi ale conducătorilor preoţilor?
„Să numiţi judecători şi dregători în toate cetă-
ţile pe care Domnul, Dumnezeul vostru, vi le
dă, iar ei să judece poporul cu dreptate. Să
nu pervertiţi judecata: să nu fiţi părtinitori
Cum crezi că ar fi putut justifica liderii iudei un complot pen- şi să nu luaţi daruri, pentru că darurile
tru a-l omorî pe Pavel înainte de a fi judecat? orbesc ochii înţelepţilor şi pervertesc
cuvintele celor drepţi. Să urmaţi cu râv-
nă dreptatea, ca să trăiţi şi să stăpâniţi
teritoriul pe care Domnul, Dumne-
zeul vostru, vi-l dă.” (Deuteronomul

conexiuni salvatoare
Cum l-ai descrie pe Festus în acest episod? (Citeşte capitolul 40 din 16:18-20)
cartea Faptele apostolilor, de Ellen White, pentru a înţelege mai bine
„La fel şi voi, tinerilor, fiţi supuşi
interacţiunea dintre conducătorii evrei, Pavel şi Festus.)
celor bătrâni! Şi toţi îmbrăcaţi-vă
cu smerenie unii faţă de alţii, pen-
tru că «Dumnezeu este împotriva
celor mândri, dar celor smeriţi
El le dă har». Smeriţi-vă deci sub
Care crezi că sunt expresia şi versetul-cheie din acest pasaj? De ce?
mâna tare a lui Dumnezeu, pentru
ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe!
Aruncaţi toată îngrijorarea voastră
asupra Lui, fiindcă Lui Îi pasă de voi!”
(1 Petru 5:5-7)
Pavel a preferat să fie judecat de un necredincios decât de Sanhe- 23
drin. Ce spune acest lucru cu privire la conducătorii evrei? De ce
crezi că Pavel a avut încredere, mai degrabă, într-un judecător se-
cular?
Cu alți ochi
„Există multe situaţii în care nu avem
puterea să împiedicăm nedreptatea,
Ce calităţi ale lui Pavel ies în evidenţă în timp ce este tra- dar nu trebuie să existe nicio situaţie în
tat nedrept? care să nu reuşim să protestăm.” – Elie Wie-
sel, scriitor, profesor, activist politic, laureat al Pre-
miului Nobel şi supravieţuitor al Holocaustului

„Întunericul nu poate elimina întunericul; numai


Ce lecţii de viaţă vezi reieşind din această lumina poate face acest lucru. Ura nu poate elimi-
istorie biblică?
na ura; numai iubirea poate face acest lucru.” – Dr. Martin
Luther King, Jr., luptător pentru drepturile omului şi cleric american,
secolul XX

Adolescenti 3_2018.indd 23 20/04/2018 09:11:44


Experienţa ta zilnică
Sabat Marţi faţă în faţă cu soldaţi, avocaţi, gu-

R P
ăspunde la întrebările de la rubri- arcurge cu atenţie fragmentul ci- vernatori şi regi înainte ca timpul lui
ca Ce părere ai?. Indiferent dacă tat la rubrica Flash. Încearcă să-ţi pe acest pământ să ajungă la final.
cel vinovat scapă sau cel nevinovat imaginezi cum ar fi să-i auzi pe Este- Înainte ca viaţa ta să se sfârşească,
este pedepsit, elementul care leagă ra, pe Daniel şi pe Iosif rostind aces- vei întâlni mulţi oameni pe care i-ai
aceste două realităţi este ideea de te cuvinte. Femeia care a uns trupul influenţat fie spre Hristos, fie depar-
dreptate. În pasajul biblic studiat în lui Isus (Marcu 14) ar fi putut să te de Hristos prin modul în care ţi-ai
această săptămână, Pavel este ju- rostească şi ea aceste cuvinte după trăit viaţa de creştin. Gândeşte-te la
decat atât de lideri corupţi, cât şi de seara în care a fost tratată cu atâta oamenii cu care ştii că intri des în
un conducător corect. De la început răutate. Ellen White spune despre contact şi notează un cuvânt care
până la sfârşit, Pavel stă ferm ca om Ioan Botezătorul că, în ultima oră să descrie impresia pe care vrei să
de caracter. Citeşte Deut. 17:8-13 a vieţii sale, ar fi putut sta drept în o laşi asupra lor. În dreptul unui
şi întreabă-te: Cum ascult eu de Cu- faţa regilor, pentru că se plecase în prieten, ai putea scrie „bucurie” sau,
vântul lui Dumnezeu atunci când faţa lui Dumnezeu. Tu ce atitudine dacă este un coleg care se luptă sin-
conducătorii care ar trebui să repre- vei avea când vei fi tratat(ă) cu rău- gur cu viaţa, ai putea scrie „tovără-
zinte dreptatea o încalcă? Care ar tate, acuzat(ă) pe nedrept sau gre- şie”. Sau poate că cineva cu care nu
trebui să fie reacţia credincioşilor? şit înţeles. Cum va ieşi în evidenţă te înţelegi prea bine are nevoie să
caracterul tău? Ai vreun cunoscut simtă „compasiune”. Identifică cinci
conexiuni salvatoare

Duminică care s-a confruntat cu asemenea si- persoane şi scrie un cuvânt lângă

C iteşte pasajul biblic şi răspun- tuaţii dificile şi căruia i-ai putea cere numele lor, rugându-te ca Dumne-
să se roage pentru tine? Prezentul zeu să te ajute să fii o binecuvânta-
de la întrebările care îl succed.
este cel mai bun moment să te pre- re pentru viaţa lor.
Gândeşte-te la situaţii în care ai fost
găteşti pentru încercări viitoare în
acuzat(ă) pe nedrept sau ai fost gre-
şit înţeles de oameni care credeau
umblarea ta cu Dumnezeu. Vineri
că fac ce trebuie. Ce exemple din
experienţa lui Pavel poţi aplica în
Miercuri N i se spune deseori că, pe măsu-
ră ce lumea se apropie de sfâr-
viaţa ta? Gândeşte-te şi la situaţii
în care ai greşit, dar nu ai primit
R eperele acestui studiu readuc
în atenţia credincioşilor planul
lui Dumnezeu în ceea ce priveşte
şit, autorităţile şi oamenii vor face
nedreptăţi în ceea ce-i priveşte pe
creştini. Unii îşi imaginează ace-
ceea ce ai fi meritat – adică să se
adevărul, dreptatea şi corectitudi- le zile şi se îngrijorează, însă doar
facă dreptate. În relatarea de astăzi,
24 nea. Citeşte versetele şi subliniază faptul de a şti despre existenţa
Pavel este un model de integritate,
expresiile sau cuvintele care crezi acelor zile nu te va ajuta să le faci
dar el se şi apără. Când ar trebui
că sunt deosebit de importante. faţă cu bine. A-L cunoaşte pe Hris-
creştinii să vorbească în apărarea
Dacă ai pune în practică unul dintre tos, a avea o viaţă de devoţiune şi
lor şi când ar trebui să facă apel la o
aceste texte în săptămâna aceasta, devotament faţă de El te ajută să-ţi
autoritate mai înaltă, la autoritatea
care dintre ele crezi că ar produce dezvolţi acel caracter care îţi va da
Cerului? Gândeşte-te la câteva sce-
narii pentru ambele posibilităţi. cea mai mare schimbare în viaţa curaj în vremuri grele. Isus a spus:
ta? Roagă-te ca în această săptă- „Când vă vor duce înaintea sinago-
mână să întâlneşti pe cineva care gilor, a conducătorilor şi a autorită-
Luni nu ştie prea multe despre ideea lui
T extul-cheie al acestei săptămâni ţilor, să nu vă îngrijoraţi cu privire la
Dumnezeu de dreptate sau despre cum vă veţi apăra sau ce veţi spune,
este Faptele 25:8. Gândeşte-te la
istoria lui Pavel şi gândeşte-te cum pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa
personaje din Scriptură, din istorie
ai putea să-i împărtăşeşti ce ai des- chiar în ceasul acela ce trebuie să
şi din propria ta viaţă, care au acţio­
coperit tu în acest studiu. spuneţi” (Luca 12:11,12). În timp ce
nat în apărarea lor, afirmându-şi
te gândeşti la sfârşit, nu uita ce ai
nevinovăţia cu umilinţă. Cum i-a Joi putea face chiar azi pentru a umbla

L
ajutat încrederea în Dumnezeu să ecţia din această săptămână sur-
fie curajoşi şi liniştiţi în vremuri de credincios cu Hristos, ca şi Pavel, cu
prinde una dintre desele scene multă vreme în urmă.
persecuţie? de judecată din ultima perioadă a
vieţii lui Pavel ca apostol. A fost pus

Adolescenti 3_2018.indd 24 20/04/2018 09:11:44


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Filimon


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 43

În pielea altuia

conexiuni salvatoare
25

Text-cheie
Flash
„De aceea, cu toate că am toa-
tă libertatea în Hristos să-ţi
poruncesc ce ar fi potrivit să
„Printre cei care şi-au predat inima lui Dumnezeu ca urmare a ac-
faci, totuşi vreau să-ţi fac o ru-
tivităţii lui Pavel în Roma se afla şi Onisim, un sclav păgân care
găminte în numele dragostei.”
greşise faţă de stăpânul lui, Filimon, un creştin din Colose, şi
fugise la Roma. În bunătatea inimii lui, Pavel a căutat să alunge (Filimon 8 şi 9)
sărăcia şi nefericirea din viaţa sărmanului fugar, pentru ca apoi
să îndrăznească să răspândească lumina adevărului în mintea lui
întunecată. Onisim a luat aminte la cuvintele de viaţă, şi-a măr-
turisit păcatele şi a fost convertit la credinţa lui Hristos.” (Faptele
apostolilor, p. 456)

Adolescenti 3_2018.indd 25 20/04/2018 09:11:44


Ce părere ai? Când-
va, el ţi-a fost
nefolositor, dar acum
Gândeşte-te la o situaţie în care a trebuit să împrumuţi haine de îţi este folositor atât ţie, cât
la cineva. Ce obiect de îmbrăcăminte ai luat? A generat acest şi mie.
lucru vreo confuzie sau vreo situaţie amuzantă? Ai reuşit să Ti-l trimit înapoi, pe el, inima mea. Aş
găseşti în garderoba altcuiva ceva ce ţi-a plăcut? Sau te-ai fi dorit să-l ţin lângă mine, ca să-mi
simţit aiurea şi incomod pentru că îmbrăcămintea nu slujească în locul tău, cât timp

Caz
te reprezenta deloc? sunt în lanţuri pentru Evanghelie,
dar nu am vrut să fac nimic fără

în consimţământul tău, pentru ca


binele pe care-l faci să nu fie din

studiu
obligaţie, ci un lucru făcut de bu-
năvoie. Poate că el a fost despărţit
de tine pentru un timp tocmai ca
„Îi mulţumesc Dum- să-l ai înapoi pe vecie, dar nu ca pe
nezeului meu ori de un sclav, ci mai presus de un sclav,

Știai că?
câte ori îmi aduc aminte ca pe un frate preaiubit, mai ales
de tine în rugăciunile mele, de mine şi cu atât mai mult de tine,
pentru că am auzit de cre- atât în chip firesc, cât şi în Domnul.
onform NODEX-ului, com- dinţa ta în Domnul Isus şi de Aşadar, dacă mă consideri părtaş
conexiuni salvatoare

pasiunea este „sentimentul dragostea pe care o ai faţă de alături de tine, primeşte-l ca pe


de înţelegere şi de compă- toţi sfinţii. Mă rog ca această mine însumi! Iar dacă ţi-a făcut
timire faţă de suferinţele părtăşie a ta la credinţă să fie ceva rău sau îţi datorează ceva,
şi nenorocirile cuiva; milă; compă- eficace, astfel încât să ai cunoş- pune aceasta în socoteala mea. Eu,
timire; milostenie.” tinţă de tot binele care se face Pavel, scriu aceasta cu mâna mea:
Noul Testament a fost scris în lim- între noi în Hristos. Am avut o eu îţi voi plăti înapoi – ca să nu zic
ba greacă. În Coloseni 3:12, cuvin- mare bucurie şi încurajare da- că tu însuţi mi te datorezi mie. Da,
tele folosite pentru a reda ideea torită dragostei tale, pentru că frate, vreau să am un câştig de la
de compasiune sunt splangchna simţămintele sfinţilor au fost tine în Domnul; înviorează-mi sim-
oiktirmou. Splangchna înseamnă înviorate prin tine, frate. ţămintele în Hristos!
„măruntaie, viscere, organe interne”,
iar oiktirmou înseamnă „compasiu- De aceea, cu toate că am toa- Îţi scriu fiind convins de ascultarea
26 ne”, „milă” şi „compătimire”. tă libertatea în Hristos să-ţi ta, ştiind că vei face chiar mai mult
Când le-a scris colosenilor, Pavel li se poruncesc ce ar fi potrivit decât îţi spun.”
adresa şi corintenilor. În 2 Corinteni 1:3, să faci, totuşi vreau să-ţi fac (Filimon 4-21)
el foloseşte acelaşi cuvânt pentru a se o rugăminte în numele
referi la „Tatăl îndurărilor”. Putem trage, dragostei, eu, Pavel, un
astfel, concluzia că Pavel vrea să spună bătrân, şi acum şi un
că suntem umpluţi cu sen- prizonier de dragul
timente de compasiune lui Hristos Isus: te
atunci când vedem că rog pentru copilul
cineva suferă şi simţim meu, Onisim, pe
impulsul de a face ceva care l-am năs-
pentru a îmbunătăţi situaţia, cut în timp
de a da o mână de ajutor. Com- ce eram
pasiunea nu este doar o atitu- în lan-
dine de faţadă, ci trebuie să fie ţuri.
o reacţie viscerală – venind din
profunzimile fiinţei noastre.

Adolescenti 3_2018.indd 26 20/04/2018 09:11:45


Fişă Repere
de „În schimb, fiţi buni unii cu alţii, plini de compasiune, iertându-vă
unii pe alţii, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu, în Hristos.” (Efeseni

studiu 4:32)
„Purtaţi-vă poverile unii altora şi veţi împlini astfel legea
lui Hristos!” (Galateni 6:2)
Cui îi adresează Pavel această scrisoare? Rezu-
„Aşadar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iu-
mă conţinutul ei şi descrie destinatarul şi prota-
biţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu
gonistul ei, aşa cum pot fi văzuţi prin ochii lui Pavel.
bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu răbdare!”
(Coloseni 3:12)
„Bucuraţi-vă cu cei care se bucură, plângeţi
cu cei care plâng!” (Romani 12:15)
„Aşadar, dacă este vreo încurajare în
Hristos, dacă este vreo mângâiere în
dragoste, dacă este vreo părtăşie cu
Ce anume cere Pavel? Ce asigurare exprimă el? Ce crezi că l-a de- Duhul, dacă este vreo afecţiune şi
terminat să exprime atâta siguranţă? vreo îndurare, faceţi-mi bucuria de-
plină şi aveţi o simţire, o dragoste, un

conexiuni salvatoare
duh şi un gând! Nu faceţi nimic din
ambiţie egoistă, nici din îngâmfare,
ci, în smerenie, consideraţi-i pe alţii
mai presus decât voi înşivă. Fiecare
dintre voi ar trebui să fie preocupat
Imaginează-ţi că eşti Filimon. Care ar fi reacţia ta? Explică.
nu doar de interesele lui, ci şi de
ale altora.” (Filipeni 2:1-4)

În ce mod exemplul lui Pavel de a apela la dragoste, în loc de forţă te


ajută în relaţiile tale cu cei din jur? 27

Cu alți ochi
„Când suntem cu adevărat conso-
laţi şi mângâiaţi? Atunci când cineva
ne învaţă cum să gândim sau cum să
Care crezi că este „imaginea de ansamblu” a pasajelor de acţionăm? Atunci când primim sfat cu
mai sus? Într-o singură frază, rezumă ideea principală din privire la locuri în care să mergem şi ce
acest pasaj biblic şi explică ce anume te-a motivat să faci
să facem sau atunci când auzim cuvinte
această afirmaţie.
de speranţă şi siguranţă? Uneori, poate că
da. Dar ceea ce contează cu adevărat este ca,
în momente de durere şi suferinţă, cineva să fie
alături de noi. Mai importantă decât orice faptă
sau sfat este simpla prezenţă a cuiva căruia îi pasă.”
– Henri Nouwen, Compassion: A Reflection on the Christian Life
(Doubleday, 1983)

Adolescenti 3_2018.indd 27 20/04/2018 09:11:45


Experienţa ta zilnică
Sabat Luni „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de

Î P
mpărtăşeşte într-un mic grup de avel nu i-a poruncit, pur şi sim- îndurare, cu bunătate, cu smerenie,
prieteni răspunsurile la întrebările plu, lui Filimon să-l primească cu blândeţe, cu răbdare!” (Coloseni
de la rubrica Ce părere ai?. Îţi vine pe Onisim înapoi acasă, ci a pledat 3:12). Care ar fi o modalitate de a
să crezi sau nu, din partea noastră pe lângă Filimon să-l primească în manifesta bunătate faţă de un om
se cere să împărţim cu alţii nu doar virtutea iubirii. Pavel regreta situa- complet străin?
hainele, ci absolut tot ce avem – in- ţia în care se afla Onisim sau avea
clusiv poverile. Citeşte următoarele compasiune pentru el? Există vreo
versete şi discută ce idei transmit, diferenţă între cele două atitudini?
referitoare la compasiune.
o Faptele 2:42-47
Marţi „Fiţi buni unii cu alţii, plini de com-

Î n capitolul 43 din cartea Faptele pasiune, iertându-vă unii pe alţii.”


o Faptele 4:32-35 (Efeseni 4:32). Conform acestei po-
apostolilor, Ellen White explică
mai pe larg ce s-a întâmplat în ca- runci, ce trebuie să fac astăzi?
o Galateni 6:2 zul lui Onisim. Citeşte acest capitol
în întregime şi vei afla că Onisim
conexiuni salvatoare

era un hoţ, dar Pavel era dispus să


o Coloseni 3:12 pledeze pentru el în faţa lui Filimon.
De ce? Ce înţelegem, în urma aces-
tei situaţii, cu privire la următoarele
o 2 Corinteni 1:3 concepte?
Joi
Pocăinţă C e mă împiedică să duc poverile
altora sau să îi ajut pe cei din ju-
rul meu? Cum pot schimba situaţia
Duminică actuală, dând dovadă de mai multă

R ecapitulează istoria lui Onisim şi


Filimon, apoi meditează la urmă-
toarele întrebări: Iertare
compasiune pe viitor?

Pavel era convins că Onisim s-a


28 schimbat şi era dispus să garanteze
pentru el în faţa lui Filimon. Ai fost
vreodată alături de cineva în tim- Compasiune
pul unei crize majore din viaţa lui/
ei? Prezintă în faţa grupei situaţia Vineri
respectivă. Cum te-ai simţit după
aceea?
Miercuri
P une-ţi următoarea întrebare: În
ce privinţă lumea de azi ar fi dife-
rită dacă mai mulţi oameni ar avea
Poţi avea compasiune faţă de o
persoană pe care nu o cunoşti? Dar
R ăspunde la întrebările care ur-
mează fiecărui text, aplicând la
viaţa ta mesajul biblic.
compasiune unii pentru alţii?

să-ţi pese de oameni dintr-o altă „Purtaţi-vă poverile unii altora…”


ţară? Ce forme ar lua compasiunea (Galateni 6:2). Care ar fi câteva po-
în această situaţie? veri pe care le-ai putea purta în lo-
cul prietenilor tăi?
Cunoşti pe cineva care trece prin-
tr-o situaţie dificilă chiar în prezent?
Cum îi poţi veni în ajutor?

Adolescenti 3_2018.indd 28 20/04/2018 09:11:45


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Coloseni, Filipeni


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 44, 45.

Veşti bune

conexiuni salvatoare
29

Text-cheie
Flash
„Tot ceea ce faceţi, cu vorba
sau cu fapta, să faceţi în Nu-
mele Domnului Isus, mulţu-
„Nu era de aşteptat ca Pavel, un deţinut sărac şi fără prieteni, să fie mind, prin El, lui Dumnezeu
în stare să reţină atenţia claselor bogate şi educate de cetăţeni ro- Tatăl.”
mani. Pe aceştia, viciul cu toate farmecele lui strălucitoare îi ţinea
(Coloseni 3:17)
captivi de bunăvoie. Dar dintre victimele opresiunii lor, dintre cei
obidiţi şi loviţi de nevoi, chiar şi dintre sărmanii sclavi, mulţi ascul-
tau bucuroşi cuvintele lui Pavel şi, în credinţa lui Hristos, au găsit
speranţa şi pacea atât de necesare lor sub povara greutăţilor. To-
tuşi, deşi lucrarea apostolului a început printre cei umili şi de jos,
influenţa lui s-a extins până a ajuns tocmai în palatul împăratului.”
(Faptele apostolilor, p. 461)

Adolescenti 3_2018.indd 29 20/04/2018 09:11:45


Ce părere ai? Hristos, în
cer îi aşteaptă o ma­
re răsplată.
Apostolul Pavel a dat dovadă de o mare credinţă, chiar dacă era În următoarele pasaje adresa-
întemniţat. Marchează în lista de mai jos lucrurile care consti- te filipenilor, Pavel doreşte ca toţi
tuie dovada credinţei: credincioşii să fie convinşi că toate
___ a te ruga pentru ceva ce pare imposibil greutăţile prin care el trece sunt
___ a ieşi cu câinele la plimbare spre bine – spre înaintarea Evan-
___ a ierta un prieten
___ a-i iubi pe cei care nu te iubesc
Caz gheliei. Şi îi încurajează să continue
lucrarea.
___ a-ţi pregăti singur micul dejun
___ a bârfi
în „Îi mulţumesc Dumnezeului meu

studiu
de fiecare dată când mă gândesc la
voi. În toate rugăciunile mele pen-
tru voi toţi, mă rog cu bucurie pen-
tru părtăşia voastră la Evanghelie,
Pavel este în arest la din prima zi şi până acum, şi sunt

Știai că? domiciliu în Roma, pen- sigur că Acela Care Şi-a început
tru că a predicat Evanghe- în voi buna Sa lucrare o va isprăvi
lia lui Isus Hristos. Chiar şi până în ziua lui Hristos Isus.”
ăcând o analogie cu un ais-
în lanţuri, îşi exprimă bucu-
berg, partea conştientă a
ria în scrisori adresate unora „Vreau să ştiţi, fraţilor, că lucrurile
conexiuni salvatoare

minţii noastre poate fi văzu-


dintre bisericile din regiune. care mi s-au întâmplat au ajutat
tă ca partea cea mai mică a
Bucuria lui nu depinde de cir­ la înaintarea Evangheliei. Astfel,
aisbergului, cea de deasupra apei,
cumstanţele exterioare, ci este toată garda palatului şi toţi ceilalţi
pe care toată lumea o poate ve-
generată de faptul că Îl cu- ştiu că eu sunt închis din pricina
dea. Subconştientul este partea
noaşte pe Hristos, răspândeş- lui Hristos, iar cei mai mulţi dintre
mai mare a aisbergului, aflată sub
te vestea bună a mântuirii şi fraţi, încurajaţi în Domnul datorită
apă şi care nu se poate vedea cu
este slujitor al semenilor săi lanţurilor mele, au şi mai mare în-
uşurinţă. Însă cele mai profunde
credincioşi. Chiar şi arestat, el drăzneală să vestească fără teamă
conflicte rezidă în partea cea mai
îi roagă pe fraţii şi pe surorile Cuvântul. […] Dorinţa mea puter-
adâncă şi sunt cel mai dificil de
lui creştine să înalţe rugăciuni nică şi speranţa mea sunt să nu fiu
descoperit.
ca să i se ivească mai multe făcut de ruşine cu nimic, ci să am,
30 „Noi… ne putem direcţiona influen- ocazii de a-şi mărturisi cre- acum şi întotdeauna, destul curaj,
ţele din subconştient în sentimen- dinţa. Le scrie bisericilor că astfel încât să-L slăvesc pe Hristos
te şi acţiuni, formând consecvent a primit rapoarte bune cu în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie
imagini puternice în conştient.” (John privire la lucrarea lor sili- prin moartea mea.”
Mike, M.D., Brilliant Babies, Powerful toare pentru Evanghe­lie.
Adults, pp. 55, 59, 60). (Filipeni 1:3-6,12-14,20)
Îi sfătuieşte pe toţi să
Meditând la viaţa lui Hris- persevereze în cre­­
tos şi umplându-ne min- din­ţă, în iubire şi în
tea cu relatări şi principii unitate. Le reamin­­­­-
din Cartea sfântă a lui teş­te fap­tul că,
Dumnezeu, noi „vom for- dacă vor con­
ma imagini puternice în con- ti­nua să um-
ştient”. Aceste imagini ne vor ble cu
modela gândurile şi ne vor
determina să facem şi să spu-
nem acele lucruri demne de nişte
copii ai Regelui. Când un copil al lui
Dumnezeu săvârşeşte faptele lui Hristos,
le oferă celorlalţi cea mai puternică mărturie.

Adolescenti 3_2018.indd 30 20/04/2018 09:11:45


Fişă Repere
de „Nu din cauza unei nevoi vă spun aceasta, pentru că eu am învăţat
să fiu mulţumit în orice împrejurare m-aş afla. Ştiu ce înseamnă

studiu să fii sărac şi ştiu ce înseamnă să ai din belşug. Am învăţat


secretul de a fi mulţumit în orice situaţie – fie sătul, fie
flămând, fie în belşug, fie în nevoie. Pot totul în Hristos,
care mă întăreşte. Însă aţi făcut bine că aţi luat parte
În Coloseni 3:2, Pavel spune: „Gândiţi-vă la lucru- cu mine în necaz.” (Filipeni 4:11-14)
rile de sus, nu la cele de pe pământ.” La ce lucruri de „Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu, Tatăl
pe pământ crezi că se referă el? Domnului nostru Isus Hristos, când ne rugăm
pentru voi, fiindcă am auzit despre credinţa
voastră în Hristos Isus şi despre dragostea
pe care o aveţi pentru toţi sfinţii […] dacă
rămâneţi cu adevărat bine întemeiaţi şi
fermi în credinţă, fără să vă abateţi de
Căror dificultăţi trebuie să le faci faţă din cauza alegerii de a-L la nădejdea Evangheliei pe care aţi
urma pe Hristos? Cu ce greutăţi crezi că ai putea să te confrunţi în auzit-o, care a fost vestită tuturor oa-
viitor, ca urmaş al lui Hristos? menilor de pe pământ şi al cărei slu-
jitor am devenit eu, Pavel.” (Coloseni

conexiuni salvatoare
1:3,4,23)
„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!
Vă spun din nou: bucuraţi-vă!” (Fili-
peni 4:4)
Experienţa ta creştină i-a influenţat pe cei din jurul tău (prieteni, fami- „Tot ceea ce faceţi, cu vorba sau
lie, vecini sau colegi)? cu fapta, să faceţi în Numele Dom-
nului Isus, mulţumind, prin El, lui
Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17)
„Rugaţi-vă în acelaşi timp şi pentru
noi, ca Dumnezeu să deschidă o
uşă pentru Cuvânt, să putem vorbi
despre taina lui Hristos, din pricina 31
De ce crezi că Domnul a permis ca Pavel şi ceilalţi să fie trimişi la
căreia sunt închis.” (Coloseni 4:3)
închisoare şi să fie persecutaţi pentru că au predicat Evanghelia?
(Vezi Filipeni 1:12-14 pentru a-ţi face o idee.)

Cu alți ochi
„Dragă prieten, în timp ce citeşti aceste
În scrisorile adresate filipenilor şi colosenilor, Pavel vor-
beşte despre veştile bune pe care le-a primit despre cuvinte, El este Cel care face ca plămânii
creştinii din acele biserici. Crezi că este important tăi să respire şi inima să-ţi bată în piept. Te
ca alţii să primească veşti bune despre compor- iubeşte atât de mult, încât a murit, doar ca tu
tamentul tău? De ce da sau de ce nu? să nu pieri. […] Acum, dacă toate acestea sunt
adevărate, nimic nu este mai important decât a-L
cunoaşte şi a te pregăti pe tine şi pe alţii pentru reve-
nirea Sa! Dacă nu ar fi adevărate, atunci nimic nu ar conta
cu adevărat.” – Doug Batchelor, To See the King, Seven Steps to Salvation,
p. 92

Adolescenti 3_2018.indd 31 20/04/2018 09:11:45


Experienţa ta zilnică
Sabat 1. conducător al Egiptului, al doilea

C iteşte textul-cheie al acestui stu- după faraon (citeşte istoria lui Iosif,
diu, memorează-l, iar pe liniile în Geneza 39:1-23; 41:37-40).
2.
de mai jos scrie ce crezi că înseam- Ce impact a avut exemplul lui asu-
nă. Dă exemple din viaţa reală de pra vieţii tale? Ce anume ai făcut
cuvinte şi/sau fapte care sunt re- 3. altfel, datorită exemplului dat de
flectări ale lui Hristos. Iosif?

Marţi Joi
C omunicarea este un instrument
important care poate fi folosit
pentru bine sau pentru rău. Putem
C ompletează următoarele propo-
ziţii:
Duminică comunica gânduri, idei şi convin- „Domnul mă va scăpa de ______ şi

Î n citatul de la rubrica Cu alţi ochi,


Doug Batchelor spune că „nimic
nu este mai important decât a-L
geri, verbal sau nonverbal. Comu-
nicarea nonverbală ia una dintre ur-
mă va ______________ pentru
Împărăţia Lui cerească.” (2 Timotei
4:18)
mătoarele forme: scris, muzică, arte
cunoaşte [pe Hristos] şi a te pregăti vizuale, dans, gesturi, pantomimă, „Căci Dumnezeu nu ne-a dat ___
pe tine şi pe alţii pentru revenirea expresii faciale etc. ______________, ci de putere,
conexiuni salvatoare

Sa. Dacă acest lucru n-ar fi adevă- Alege trei sau patru forme de co- de dragoste şi de ___________.”
rat, nimic altceva nu ar mai conta municare nonverbală şi exemplifică (2 Timotei 1:7)
cu adevărat.” De ce crezi că nimic modul în care pot fi folosite pentru
altceva nu ar mai conta cu adevărat, „De acum mă aşteaptă _______
a da mărturie despre credinţa ta.
dacă vestea bună despre Isus şi ce ______________, pe care mi-o va
a făcut El pentru noi nu ar constitui 1. da Domnul, Judecătorul cel Drept,
adevărul? în ziua aceea, şi nu numai mie, ci
2. ____________ care vor fi iubit ară-
tarea Lui.” (2 Timotei 4:8)

3.
Vineri
Luni
A flat în arest la Roma, Pavel pri-

A
32 lege din dreptunghi câte un si- 4. mea veşti despre credincioşii
nonim pentru cuvintele de mai din cetăţile învecinate, veşti despre
jos: lucrarea pe care o fac prin răspân-
Miercuri direa Evangheliei lui Isus şi prin re-
comportament mărturie
convingere observator Iosif s-a comportat întotdeauna ca
un copil al lui Dumnezeu, chiar şi
atunci când s-a confruntat cu difi-
laţiile bune dintre ei. La rândul lor,
şi el le dădea veşti bune cu privire
la experienţele lui din Roma. Ca în-
model anunţ
cultăţi. Nu s-a răzbunat niciodată temniţat, se bucura în Domnul şi le
pe cei care au greşit faţă de el. Po- dădea mărturie gărzilor şi celor din
Conduită ____________________ tifar a fost atât de impresionat de casa cezarului. Viaţa lui Pavel este
Supraveghetor ________________ modul în care se comporta Iosif, un exemplu cu privire la importan-
Exemplu ____________________ încât l-a numit pe el, care era un ţa vitală a comportamentului nos-
sclav, în poziţia de administrator al tru pentru mărturia pe care o avem
Credinţă _____________________ de dat despre iubirea lui Hristos.
întregii gospodării. Când a fost pe
Probă _______________________ nedrept acuzat şi trimis la închisoa- Multe inimi pot fi câştigate pentru
Înştiinţare ___________________ re, până şi supraveghetorul a ob- Hristos doar ca urmare a faptului că
servat comportamentul frumos al au văzut un bun exemplu în altcine-
Alege trei cuvinte dintre cele de lui Iosif şi l-a făcut mai mare peste va. Poţi numi o persoană care a fost
mai sus şi precizează-le importanţa ceilalţi întemniţaţi. În final, reputa- pentru viaţa ta un bun exemplu şi o
pentru tine, ca urmaş al lui Hristos. ţia lui Iosif a dat roade, ajungând bună mărturie?

Adolescenti 3_2018.indd 32 20/04/2018 09:11:46


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: 2 Timotei


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 46, 47.

O parte, dar nu aparte

conexiuni salvatoare
33

Text-cheie
Flash „Străduieşte-te să vii la mine
cât de repede!”
„Dorinţa după iubire şi înţelegere este sădită în inimă chiar de
(2 Timotei 4:9)
Dumnezeu. Hristos, în ceasul agoniei Sale în Ghetsemani, Şi-a do-
rit foarte mult compasiunea ucenicilor Săi. Şi Pavel, deşi se părea
că nu dă importanţă greutăţilor şi suferinţei, suspina după sim-
patie şi prieteni. Vizita lui Onisifor şi mărturia despre credincioşia
sa, într-o perioadă de singurătate şi părăsire, i-au adus bucurie şi
încurajare aceluia care-şi petrecuse viaţa, slujindu-i pe alţii.” (Fap-
tele apostolilor, p. 491)

Adolescenti 3_2018.indd 33 20/04/2018 09:11:46


Ce părere ai? că ştiu în
Cine am crezut şi
sunt convins că El poate să
Conform unor studii, persoanele care se implică mai activ în viaţa păzească, până în ziua aceea, ce
bisericii tind să aibă o sănătate mai bună şi să fie mai longevi-
ve. De ce crezi că stau lucrurile aşa? Documentează-te, apoi I-am încredinţat. Păstrează mode-
întocmeşte o listă cu trei posibile motive pentru care lul cuvintelor sănătoase, pe care
faptul de a face parte din comunitatea bisericii contri- le-ai auzit de la mine, împreună

Caz
buie la o sănătate mai bună. Prezintă-ţi concluziile cu credinţa şi dragostea care sunt
în cadrul grupei. în Hristos Isus! Păzeşte lucrul acela

în
bun care ţi-a fost încredinţat prin
Duhul Sfânt, Care locuieşte în noi!

studiu Tu ştii că toţi cei ce sunt în Asia


m-au părăsit, între care sunt şi Fi-
gel, şi Hermogen. Fie ca Domnul
„Căci Dumnezeu nu să-Şi arate îndurarea peste casa lui
ne-a dat un duh de frică, Onisifor, pentru că, de multe ori, el
ci de putere, de dragoste m-a încurajat şi nu i-a fost ruşine de
şi de înţelepciune. lanţul meu. Dimpotrivă, când a fost
Știai că? Aşadar, să nu-ţi fie ruşine să
mărturiseşti despre Domnul
în Roma, m-a căutat cu mult efort
şi m-a găsit. Să dea Domnul să gă-
conexiuni salvatoare

abbi Naomi Levy, autor nostru şi nici despre mine, sească îndurare de la Domnul în
al cărţilor Talking to God prizonier de dragul Lui, ci su- ziua aceea! Tu ştii bine cât de mult
şi To Begin Again, scrie: „O feră împreună cu mine pentru mi-a slujit în Efes.”
comunitate de credinţă Evanghelie, prin puterea lui „Străduieşte-te să vii la mine cât de
poate oferi mai mult sprijin atunci Dumnezeu. El ne-a mântuit repede! Dima, din dragoste pentru
când avem nevoie de ajutor. Mem- şi ne-a chemat cu o chema- lumea de acum, m-a părăsit şi s-a
brii unei comunităţi de credinţă ne re sfântă, nu datorită faptelor dus la Tesalonic; Crescens s-a dus
pot întări determinarea de a ne noastre, ci datorită planului şi în Galatia, Titus în Dalmaţia. Numai
vindeca, îşi pot uni rugăciunile cu harului Său, pe care ni l-a dat Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi
rugăciunile noastre şi ne pot rea- în Hristos Isus înainte de vre- adu-l cu tine, pentru că îmi este de
duce la credinţă. Ne pot învălui în murile veşniciilor, dar care a folos în slujire!”
grijă şi dragoste. [...] fost descoperit acum prin
34 Un bărbat din comunitatea mea, pe „Însă Domnul a stat lângă mine şi
arătarea Mântuitorului nos-
nume Mark, era deprimat în urma m-a întărit, pentru ca, prin mine,
tru, Isus Hristos, Care a des-
unei intervenţii chirurgicale pe cord. mesajul să fie pe deplin vestit şi
fiinţat moartea şi a adus la
A început să slăbească, iar medicii toate neamurile să-l audă. Şi am
lumină viaţa şi nemurirea,
erau îngrijoraţi ca nu cumva să renunţe fost izbăvit din gura leului. Domnul
prin Evanghelie. Iar eu
la dorinţa de a trăi. Când le-am povestit mă va scăpa de orice lucru rău şi
am fost pus predicato-
situaţia lui unora dintre mă va mântui pentru Împărăţia Lui
rul, apostolul şi învă-
cei pe care îi păstoream, cerească. A Lui să fie slava, în vecii
ţătorul ei.
aceştia au trecut la acţi- vecilor! Amin. Salută-i pe Prisca
De aceea sufăr şi Aquila şi pe cei din casa lui Oni-
une. Au început să-i gă- aceste lucruri,
tească, să-l viziteze acasă sifor! Erastus a rămas în Corint, iar
dar nu mi-e pe Trofim l-am lăsat bolnav în Mi-
şi să înalţe rugăciuni şi bine- ruşine,
cuvântări. Chiar dacă s-a opus let. Străduieşte-te să vii înainte de
pentru iarnă! Eubulus, Pudens, Linus, Cla-
într-o anumită măsură, o feme-
ie a început să-l ia cu maşina şi udia şi toţi fraţii te salută. Domnul
să-l aducă la sinagogă, unde a fost să fie cu duhul tău! Harul să fie cu
potopit de-a dreptul cu binecuvântări, voi! (Amin.)”
rugăciuni şi cântări. Transformarea lui Mark (2 Timotei 1:7-18; 4:9-11;
a fost remarcabilă. Brusc, a început să se simtă 2 Timotei 4:17-21)
foarte bine, să mănânce şi să râdă din nou.”

Adolescenti 3_2018.indd 34 20/04/2018 09:11:46


Fişă Repere
de „Încurajaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, atâta timp cât se spune
‚astăzi’, astfel încât niciunul dintre voi să nu fie împietrit prin
studiu înşelarea adusă de păcat!” (Evrei 3:13)

„Dacă unul dintre ei va cădea, celălalt îl va ridica, dar


Întocmeşte o listă cu persoanele menţionate în vai de cel care cade şi nu există un altul care să-l ridi-
acest pasaj biblic. Ce spune Pavel că au făcut sau ce!” (Eclesiastul 4:10)
că vor face? Care au fost acele lucruri care l-au ajutat
pe Pavel, dar şi cele care l-au rănit? „Fiţi bucuroşi în nădejdea voastră! Fiţi răbdă-
tori în necaz! Dedicaţi-vă rugăciunii! Ajutaţi-i
pe sfinţii care sunt în nevoi! Fiţi ospitalieri!”
(Romani 12:12,13)

„Noi toţi am fost botezaţi într-un singur


Duh, într-un singur trup, fie iudei, fie
greci, fie sclavi, fie oameni liberi, şi
tuturor ne-a fost dat să bem dintr-un
singur Duh.” (1 Corinteni 12:13)

conexiuni salvatoare
„De aceea, încurajaţi-vă unii pe al-
În 2 Timotei 1:7, Pavel menţionează trei trăsături distinctive ale vieţii
ţii şi întăriţi-vă unii pe alţii, aşa cum,
umplute cu Duhul Sfânt. Scrie-le mai jos, în cuvintele tale. Acum, ci-
de fapt, şi faceţi.” (1 Tesaloniceni
teşte Galateni 5:22,23 şi adaugă la listă şi aceste caracteristici. În ce
5:11)
măsură această listă vine în completarea textelor din Romani 12:4,5?

35

Cu alți ochi
Pavel scrie: „Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru
ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit şi toate neamurile
să-l audă” (2 Timotei 4:17). Pavel era singur şi aproape de sfârşi-
tul vieţii, dar nu a uitat niciodată care era ţinta vieţii sale: să-i
ajute pe alţii. Ţinta ta care este? „A face parte din familia lui Dumne-
zeu este cea mai mare onoare şi cel mai
mare privilegiu pe care îl vei avea vreoda-
tă. Nimic nu se compară cu acest lucru. Ori
de câte ori te simţi neimportant, neiubit, nesi-
gur, nu uita cui aparţii.” – Rick Warren, Purpose Driven
Life, p. 121

„Totul se poate obţine în solitudine, mai puţin caracterul.”


– Marie Henri Beyle, biograf şi scriitor francez, secolul XIX

Adolescenti 3_2018.indd 35 20/04/2018 09:11:46


Experienţa ta zilnică
Sabat Există vreo persoană căreia ar tre- Joi
R P
ăspunde la întrebările de la ru- bui să-i dai un telefon? Există ci- entru că suntem nişte fiinţe im-
brica Ce părere ai?. Este nevoie neva căruia s-ar cuveni să-i scrii o perfecte şi avem preferinţele şi
de curaj şi umilinţă pentru a lega scrisoare de apreciere? Există vreun aversiunile noastre, nu este ceva
o relaţie autentică. Înseamnă să fii cunoscut căruia îi poţi alunga sin- neobişnuit ca, din când în când, să
onest cu privire la propriile defecte, gurătatea? avem conflicte cu unii sau cu alţii.
să ierţi şi să-i accepţi pe cei din jur. Citeşte Romani 12:18 şi 2 Corinteni
Care ar fi lucrul pe care îl poţi face 5:18.
chiar astăzi pentru a cultiva o rela- Există vreun prieten cu care ai ne-
ţie mai sinceră şi mai onestă cu un voie chiar astăzi să repari relaţia?
alt credincios din biserica ta? Dacă da, cum poţi începe procesul
Marţi de vindecare?

C iteşte pasajul de la rubrica Flash,


scris de Ellen White. În situaţii
dificile, credinţa noastră în Dum-
nezeu poate să se clatine. Şi tocmai
Cum pot următoarele trăsături de atunci avem nevoie de un grup de
conexiuni salvatoare

caracter să mă ajute să dezvolt re- oameni de încredere care au cre-


laţii autentice? dinţă în Dumnezeu şi care îşi vor
Putere _____________________ folosi credinţa pentru a ne scoate la
liman din acele vremuri tulburi.
Care ar fi primul pas pe care grupa Vineri
Dragoste ___________________ ta de la Şcoala de Sabat sau grupa
ta de tineri îl poate face pentru a
pune în practică Galateni 6:2?
E xistă multe motive de dezilu-
zie când vine vorba de familia
lui Dumnezeu: ipocrizie, legalism,
Autodisciplină _______________ răutate şi multe alte motive. Este
numai normal să ne confruntăm
cu diferite comportamente negati-
ve, pentru că suntem cu toţii nişte
Duminică păcătoşi.
Î
36 n Evrei 3:13 şi în Romani 12:5, ni
Ce faci, la nivel personal, pentru a
se reaminteşte că, în calitate de
contribui la unitatea bisericii şi a
familie a lui Dumnezeu, avem res-
ponsabilitatea de a ne purta de Miercuri crea un mediu precum cel din Co-
grijă unii altora, de a ne implica în
viaţa celor din jur. C iteşte cu atenţie textele biblice
care alcătuiesc rubrica Repere.
Care dintre ele ţi se pare cel mai
loseni 3:14?

În ce măsură nivelul implicării tale expresiv? De ce crezi că tocmai acel


în viaţa bisericii arată nivelul devo- verset ţi se pare astăzi cel mai rele-
tamentului tău faţă de familia lui vant?
Dumnezeu?

Luni
T extul-cheie ce trebuie memorat
în această săptămână conţine
cuvintele lui Pavel prin care îl im-
ploră pe Timotei să vină la el (2 Ti-
motei 4:9,21). Când eşti departe de
prieteni şi familie, singurătatea te
poate cuprinde cu uşurinţă.

Adolescenti 3_2018.indd 36 20/04/2018 09:11:46


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Luca 21:12; 2 Timotei


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 48, 49.

Singur, dar nu fără apărare

conexiuni salvatoare
37

Text-cheie
Flash „De acum, mă aşteaptă cunu-
na dreptăţii, pe care mi-o va
„La greci şi romani era obiceiul ca unui învinuit să i se acorde favoa-
da Domnul, Judecătorul cel
rea de a beneficia de un avocat care să pledeze cauza sa înaintea
Drept, în ziua aceea, şi nu nu-
tribunalului. Prin puterea argumentării, printr-o elocvenţă plină
mai mie, ci tuturor celor care
de căldură ori prin cereri stăruitoare, rugăminţi şi lacrimi, un ase-
vor fi iubit arătarea Lui.”
menea apărător obţinea deseori o hotărâre în favoarea întemni-
(2 Timotei 4:8)
ţatului sau, dacă nu reuşea acest lucru, câştiga cel puţin îndulcirea
pedepsei. Dar când Pavel a fost chemat înaintea lui Nero, nimeni
nu a riscat să fie sfătuitorul sau avocatul lui... Dintre creştinii din
Roma nu s-a găsit nimeni să facă un pas în faţă şi să stea alături de
el în acest ceas al încercării.” (Faptele apostolilor, p. 492)

Adolescenti 3_2018.indd 37 20/04/2018 09:11:47


Ce părere ai? „Să ştii că în
zilele din urmă vor fi
vremuri grele. Căci oame-
Apostolul Pavel a fost extrem de persecutat pentru că predica nii vor fi iubitori de sine, iubitori
despre mântuirea în numele lui Isus Hristos. Poţi da exemplu de bani, lăudăroşi, aroganţi, blas-
de alte două personaje biblice care s-au confruntat cu per- femiatori, neascultători de părinţi,
secuţie din cauza credinţei lor în Dumnezeu? Descrie-le nemulţumitori, lipsiţi de sfinţenie,
pe scurt experienţa: fără afecţiune, neînduplecaţi, acu-
1.
Caz zatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubi-
tori de bine, trădători, nechibzuiţi,

în încrezuţi, iubitori mai degrabă de


plăceri decât de Dumnezeu, având

2.
studiu doar o formă de evlavie, dar negân-
du-i puterea. Îndepărtează-te de
astfel de oameni!”
„Aşadar, să nu-ţi fie
ruşine să mărturiseşti „Te rog solemn înaintea lui Dumne-
despre Domnul nostru şi zeu şi a lui Hristos Isus, Care urmea-
nici despre mine, prizonier ză să judece viii şi morţii, şi având
de dragul Lui, ci suferă îm- în vedere arătarea Lui şi Împărăţia
preună cu mine pentru Evan- Lui: predică Cuvântul; fii pregătit la
conexiuni salvatoare

ghelie, prin puterea lui Dum- timp potrivit sau nepotrivit; mustră,

Știai că? nezeu. El ne-a mântuit şi ne-a corectează, încurajează cu toată


chemat cu o chemare sfântă, răbdarea şi învăţătura! [...] M-am
nu datorită faptelor noastre, ci luptat lupta cea bună, mi-am sfâr-
xistă încă în lume ţări în datorită planului şi harului Său, şit alergarea, am păzit credinţa. De
care se aplică pedeapsa cu pe care ni l-a dat în Hristos Isus acum mă aşteaptă cununa dreptă-
moartea. În Statele Unite, înainte de vremurile veşnicii- ţii, pe care mi-o va da Domnul, Ju-
legea federală permite pe- lor, dar care a fost descoperit decătorul cel Drept, în ziua aceea,
deapsa capitală pentru 40 de fapte acum prin arătarea Mântuito- şi nu numai mie, ci tuturor celor
penale, inclusiv crimă cu premedi- rului nostru, Isus Hristos, Care care vor fi iubit arătarea Lui.”
tare, trădare, crime ca urmare a de- a desfiinţat moartea şi a adus (2 Timotei 1:8-12; 3:1-5; 4:1,2,7,8)
turnării de avioane, trafic de droguri la lumină viaţa şi nemurirea,
38
şi violarea drepturilor omului. În alte prin Evanghelie. Iar eu am
ţări, preponderent islamice, pedeap- fost pus predicatorul, apos-
sa cu moartea este dată şi pentru viol, tolul şi învăţătorul ei. De
adulter, incest, homosexualitate sau aceea sufăr aceste lucruri,
trafic de droguri. În România, pedeapsa dar nu mi-e ruşine, pen-
capitală a fost abrogată în anul tru că ştiu în Cine am
1990, ultimii condam- crezut şi sunt con-
naţi executaţi fiind soţii vins că El poate să
Ceauşescu. păzească până în
Mulţi oameni ai lui Dum- ziua aceea ce
nezeu au fost trataţi ca in- I-am încre­
fractori de rând şi trimişi la din­ţat.”
moarte pentru că au predicat
Evanghelia lui Hristos. Citeşte
Apocalipsa 20:4 pentru a afla ce
răsplată vor primi aceştia.

Adolescenti 3_2018.indd 38 20/04/2018 09:11:47


Fişă Repere
de „Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere şi să vă facă să staţi
fără pată şi plini de bucurie înaintea slavei Lui, a Lui să fie slava,

studiu măreţia, puterea şi autoritatea, înainte de toţi vecii, acum şi


pentru toţi vecii.” (Iuda 24 şi 25)
„Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să
În 2 Timotei 1:8, Pavel îi spune lui Timotei să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul
nu-i fie ruşine ca martor pentru Domnul şi, de ase- vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus
menea, să nu-i fie ruşine cu Pavel din cauza suferin- Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:23)
ţelor îndurate de el pentru Domnul. Ti-a fost vreodată
„Aşadar, după cum L-aţi primit pe Hristos Isus,
ruşine cu o persoană care a dat mărturie de credinţa ei?
Domnul, tot aşa să şi continuaţi să trăiţi în El,
Ai fost pus vreodată în situaţia de a apăra mărturia cuiva?
înrădăcinaţi şi zidiţi în El, devenind tot mai
Explică.
puternici în credinţă, cum aţi fost învăţaţi,
aducând din belşug mulţumire.” (Colo-
seni 2:6,7)
„Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă
Reciteşte pasajul de la rubrica Flash. Când a trebuit să apară în faţa neîncetat! Mulţumiţi în orice împre-
lui Nero, Pavel nu a avut avocat. Nu era nimeni în sală pentru a vorbi jurări, pentru că aceasta este voia lui
în apărarea sa. Cine va lua cuvântul în apărarea noastră, atunci când Dumnezeu, în Hristos Isus, pentru

conexiuni salvatoare
vom avea nevoie de apărător? (Citeşte 1 Ioan 2:1.) Când se va desfă- voi! Nu stingeţi Duhul!” (1 Tesaloni-
şura acest proces? ceni 5:16-19)
„Străduieşte-te să te înfăţişezi îna-
intea lui Dumnezeu ca un om în-
cercat, ca un lucrător care nu are
Care este vestea bună la care se referă Pavel? de ce să-i fie ruşine, care explică
corect Cuvântul adevărului.” (2 Ti-
motei 2:15)

Cum poţi şi tu, asemenea lui Pavel, să le anunţi vestea bună celor din
familia ta, prietenilor şi vecinilor? 39

De ce trebuie să aibă de suferit persoana care răspândeşte ves- Cu alți ochi


tea bună?
„Câţi dintre noi le-am putea spune ce-
lor pe care îi cunoaştem că, indiferent
ce ne-ar face nouă sau împotriva noastră,
o să-i iertăm? Dumnezeu exact acest lucru
Care este elementul care, conform textului, ne va
împiedica să devenim egoişti, mândri, lacomi, ne- ni-l spune.” – The Prayer that Changes Everything,
ascultători, nerecunoscători, neiubitori, neiertă- de Stormie Omartian
tori şi nechibzuiţi?
„Sărutările acestei lumi sunt ca sărutările lui Iuda.
Sunt sărutări de trădare şi de moarte. Dar sărutările
Domnului Isus Hristos sunt sărutări de har, prietenie, bu-
nătate şi dragoste.” – This Is Love, de dr. Samuel Koranteng-Pipim

Adolescenti 3_2018.indd 39 20/04/2018 09:11:47


Experienţa ta zilnică
Sabat siderau că afirmaţia aceasta este o cări pentru atitudinea lor de a apăra

C iteşte cu multă atenţie textul-­ blasfemie. De asemenea, erau de binele şi adevărul. Meditează la ur-
cheie din această săptămână, părere că Pavel predica şi acţiona mătorul pasaj despre John Wycliffe.
apoi învaţă-l pe de rost, iar pe liniile contrar învăţăturilor şi legilor tra- El a considerat că oamenii simpli
de mai jos redă-l în cuvintele tale. diţionale ale iudeilor. Pavel era însă trebuie să aibă acces la Biblie, astfel
nevinovat de aceste acuzaţii care i încât să poată citi şi afla adevărul ei
se aduceau. Într-o zi, Isus va reveni înşişi, în loc să accepte pur şi sim-
să judece lumea, dar adevăraţii Săi plu interpretarea câtorva învăţaţi
urmaşi vor fi găsiţi nevinovaţi de şi prelaţi, care deseori predicau o
faptele de care sunt acuzaţi. Cum doctrină falsă:
este posibil acest lucru? „Pe când era încă în colegiu, Wycliffe
s-a avântat în studiul Scripturii. În
Miercuri timpurile acelea, când Biblia exista

Duminică G ândeşte-te la câteva personaje


din Vechiul Testament a căror
viaţă a fost ameninţată sau care au
numai în limbile vechi, cei învăţaţi
puteau să-şi găsească uşor drumul

Î n 2 Timotei 2:15 se spune: „Stră- către izvorul adevărului, care era


fost chiar omorâte, pentru că au închis pentru clasele neinstruite.
duieşte-te să te înfăţişezi înaintea
făcut ceea ce trebuia. (Citeşte ur- Pe această cale se pregătise lucra-
lui Dumnezeu ca un om încercat, ca
conexiuni salvatoare

mătoarele texte, pentru câteva idei: rea viitoare a lui Wycliffe ca refor-
un lucrător care nu are de ce să-i
Estera 3:1-9; Geneza 4:1-8; 1 Împ. mator. [...]
fie ruşine, care explică corect Cu-
19:1-3.)
vântul adevărului.” Ce înţelegi prin Când atenţia lui Wycliffe a fost
cuvintele: „explică corect Cuvântul îndreptată către Scripturi, el s-a
adevărului” (citeşte acest text şi din avântat în cercetarea lor cu aceeaşi
traducerea Cornilescu şi alte tradu- sârguinţă care-l făcuse în stare să
ceri disponibile în limba română). stăpânească învăţătura în şcoli. [...]
Aici a văzut planul de mântuire des-
coperit şi pe Hristos împuternicit ca
singurul Apărător în favoarea omu-
lui. S-a predat în slujba lui Hristos şi
Luni s-a hotărât să vestească adevărurile
Joi
40
A lege din chenarul de mai jos si-
nonime pentru cuvintele de sub
chenar: C ompletează următoarea fra-
ză: Domnul mă va scăpa de
pe care le descoperise.
Asemenea reformatorilor de mai
târziu, Wycliffe n-a prevăzut de
___________________ şi mă va
la începutul lucrării lui unde va
deţinut nedreptate ruşine ______________ pentru Împărăţia
ajunge. El nu s-a aşezat cu preme-
proces convingere apărător Lui cerească. (2 Timotei 4:18)
ditare în opoziţie cu Roma. Dar de-
votamentul lui faţă de adevăr nu
certitudine __________________ Vineri putea decât să-l aducă în conflict
arestat _____________________
jenă _______________________
judecată ___________________
A postolul Pavel a fost un mare
războinic pentru cauza lui Hris-
tos. Mulţi ani după ce el şi-a înche-
cu minciuna. [...] Mulţi oameni nu
mai erau mulţumiţi cu credinţa lor
de mai înainte, vedeau nelegiuirea
persecuţie__________________ iat viaţa pe acest pământ, bărbaţi şi care abunda în biserica romană şi
avocat _____________________ femei ai lui Dumnezeu s-au ridicat salutau cu o bucurie neascunsă
pentru a proclama Evanghelia lui adevărurile scoase la iveală de Wy-
Marţi Hristos şi adevărurile găsite în Cu- cliffe; dar conducătorii papali s-au
P avel a trebuit să se ridice în faţa
curţii lui Nero şi să se apere. Era
acuzat de blasfemie şi erezie. Mulţi
vântul lui Dumnezeu. Mulţi dintre
ei au fost persecutaţi pentru credin-
ţa lor. În cartea Tragedia veacurilor,
umplut de mânie când şi-au dat
seama că acest reformator câştiga
o influenţă mai mare decât a lor.”
dintre evrei nu acceptau ideea că Ellen White aminteşte despre aceşti (Tragedia veacurilor, pp. 80, 81)
Isus este Fiul lui Dumnezeu. Ei con- oameni care au suferit grele încer-

Adolescenti 3_2018.indd 40 20/04/2018 09:11:47


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: 1 Ioan 1:5-10; 4:7-16;


2 Ioan 1:7-11.
Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 53, 54, 55.

Puterea iubirii

conexiuni salvatoare
41

Text-cheie
Flash
„Vedeţi ce dragoste mare ne-a
dăruit Tatăl: să fim numiţi co-
pii ai lui Dumnezeu. Şi sun-
„În viaţa ucenicului Ioan este exemplificată adevărata sfinţire. În
tem! De aceea nu ne cunoaşte
timpul anilor de strânsă legătură cu Hristos, el a fost adesea aver-
lumea: pentru că nu L-a cu-
tizat şi atenţionat de Mântuitorul şi a primit aceste mustrări. În
noscut nici pe El. Preaiubiţilor,
timp ce caracterul Celui Divin se manifesta înaintea lui, Ioan şi-a
acum suntem copii ai lui Dum-
văzut propriile lipsuri şi a fost umilit prin această descoperire. Zi
nezeu. Şi ce vom fi, n-a fost
de zi, în contrast cu firea lui violentă, el a privit blândeţea şi îngă-
arătat încă, dar ştim că, atunci
duinţa lui Isus şi a auzit lecţiile Sale de umilinţă şi răbdare. Zi de
când Se va arăta El, vom fi ase-
zi, inima lui a fost atrasă către Hristos până ce el, din iubire pentru
menea Lui, pentru că-L vom
Învăţătorul său, s-a pierdut pe sine din vedere.” (Faptele apostolilor,
vedea aşa cum este.”
p. 557)
(1 Ioan 3:1,2)

Adolescenti 3_2018.indd 41 20/04/2018 09:11:47


Ce părere ai? că dragos-
tea este din Dum-
nezeu şi oricine iubeşte
Notează cu A (adevărat) sau cu F (fals) fiecare dintre afirmaţiile este născut din Dumnezeu şi-L
de mai jos, în funcţie de părerea pe care o ai: cunoaşte pe Dumnezeu! Cel ce nu
___ Iubirea este importantă pentru minte şi trup în aceeaşi iubeşte nu L-a cunoscut pe Dum-
măsură ca oxigenul. nezeu, pentru că Dumnezeu este
___ Adevărata dragoste este doar cea care te face să dragoste. Prin aceasta a fost arătată
simţi că pluteşti.
Caz dragostea lui Dumnezeu între noi:
Dumnezeu L-a trimis în lume pe

în
___ Majoritatea oamenilor află ce înseamnă cu singurul Său Fiu, ca să trăim prin El.
adevărat dragostea abia după ce citesc Biblia. Dragostea constă în aceasta: nu că
___ Dragostea este o persoană.
___ Dragostea şi adevărul sunt două lucruri
diferite.
studiu noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că
El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe
Fiul Său ca jertfă de ispăşire pen-
Dumnezeu este lumină tru păcatele noastre. Preaiubiţilor,
___ Este imposibil să iubeşti lumea şi pe dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu,
„Mesajul pe care l-am au-
Dumnezeu în acelaşi timp. atunci şi noi suntem datori să ne iu-
zit de la El şi pe care vi-l
___ Iubirea este un sentiment. vestim este că Dumnezeu bim unii pe alţii. Nimeni nu L-a vă-
___ Adevărata iubire te schimbă. e lumină şi în El nu este în- zut vreodată pe Dumnezeu. Dacă
tuneric deloc. Dacă spunem ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu
conexiuni salvatoare

că avem părtăşie cu El, dar rămâne în noi şi dragostea Lui este


umblăm în întuneric, minţim făcută desăvârşită în noi.
şi nu ne purtăm potrivit cu Prin aceasta cunoaştem că rămâ-
adevărul. Dacă însă umblăm în nem în El, şi El în noi: pentru că
lumină, după cum El este în lu- ne-a dat din Duhul Său. Iar noi am
mină, avem părtăşie unii cu alţii, văzut şi depunem mărturie că Tatăl
iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al

Știai că?
curăţeşte de orice păcat. lumii. Dacă cineva mărturiseşte că
Dacă zicem că nu avem păcat, Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci
ne înşelăm singuri şi adevărul Dumnezeu rămâne în el, iar el în
utorul Evangheliei după nu este în noi. Dacă ne măr- Dumnezeu. Şi noi am cunoscut
Ioan a scris mai multe turisim păcatele, El este cre- şi am crezut dragostea pe care o
42 cărţi din Noul Testament, dincios şi drept ca să ne ierte are Dumnezeu în noi. Dumnezeu
adică cele trei epistole care păcatele şi să ne curăţească este dragoste, iar cine rămâne în
îi poartă numele, plus cartea Apo- de orice nedreptate. Dacă dragoste rămâne în Dumnezeu, şi
calipsa. El şi-a petrecut cea mai mare zicem că n-am păcătuit, Îl Dumnezeu rămâne în el.”
parte a vieţii în cetatea grecească Efes. facem mincinos, şi Cu-
Scrisorile lui Ioan – în special 1 Ioan – au vântul Lui nu este în noi.” Dumnezeu este adevăr
fost scrise ca un contraatac la „Căci în lume au ieşit mulţi înşe-
fenomenul răspândirii Dumnezeu este dra- lători, care nu recunosc că Isus
idei­lor false printre cre- goste, deci trebuie Hristos a venit în trup. Acesta este
dincioşii din Efes. Una să iubim înşelătorul şi anticristul. Vegheaţi
dintre aceste erezii era „Preaiubiţilor, asupra voastră ca să nu pierdeţi
aceea că spiritul omului era să ne iubim lucrurile pentru care am lucrat, ci
sfânt şi separat de trup, care unii pe al- să primiţi răsplată deplină. Oricine
este rău. Aşadar, oamenii înţele- ţii, pen- o ia înainte şi nu rămâne în învăţă-
geau că puteau face cu trupul t r u tura lui Hristos, nu-L are pe Dum-
lor orice, din moment ce sufletul nezeu. Cel ce rămâne în învăţătura
aceasta Îl are şi pe Tatăl, şi pe Fiul.
nu putea fi afectat de nimic. Aceas-
Dacă vine la voi cineva care nu
tă concepţie le crea oamenilor premi-
aduce învăţătura aceasta, să
sele pentru păcat. Existau şi alte erezii, însă
nu-l primiţi în casă şi
aceasta era deosebit de periculoasă.
să nu-i spuneţi

Adolescenti 3_2018.indd 42 20/04/2018 09:11:47


‚Bun venit!’
Căci cel ce-i spune Repere
‚Bun venit!’ se face părtaş
„Întrucât, în Hristos Isus, nici circumcizia, nici necircumcizia nu
la lucrările lui rele.”
au nicio valoare, ci numai credinţa care lucrează prin dragoste.”
(1 Ioan 1:5-10; 4:7-16; 2 Ioan 7-11) (Galateni 5:6)
„Tineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, aşteptând îndu-
Fişă rarea Domnului nostru Isus Hristos, care vă va duce la
viaţă veşnică!” (Iuda 21)
de „Nu luaţi parte la faptele nefolositoare ale în-

studiu tunericului, ci mai degrabă demascaţi-le” (Efe-


seni 5:11)
„Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit prin-
Încercuieşte ideile noi pentru tine care apar în pasajul biblic
tre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă
din 1 şi 2 Ioan.
ca a Singurului născut din Tatăl, plin de
har şi de adevăr.” (Ioan 1:14)
Marchează care crezi că este ideea cea mai importantă din fieca-
re fragment în parte. „Ştiu că, după plecarea mea, vor veni
între voi lupi feroce, care nu cruţă tur-
De ce crezi că Ioan începe prin a-L descrie pe Dumnezeu ca „lumi- ma.” (Faptele 20:29)

conexiuni salvatoare
nă”? De ce afirmă că în Dumnezeu nu este întuneric?

Care sunt afirmaţiile pe care le face Ioan despre păcat?

43
Conform lui Ioan, cum demonstrăm că Îl iubim pe Dumnezeu?
Cum Îşi manifestă Dumnezeu iubirea faţă de noi?

Cu alți ochi
„Păcatul este expresia religioasă a re-
muşcării.” – Emil Cioran, filozof şi scriitor ro-
De ce este important ca oamenii care spun că au credin- mân, secolul XX
ţă în Dumnezeu să „persiste” în adevăr?
„Cea mai măreaţă ştiinţă, cea mai fină specu-
laţie, cea mai puternică filozofie care ne poate
capta atenţia este numele, natura, lucrarea, fap-
tele şi existenţa marelui Dumnezeu.” – Charles S. Spur-
geon, predicator englez, secolul XIX

Adolescenti 3_2018.indd 43 20/04/2018 09:11:47


Experienţa ta zilnică
Sabat Luni Miercuri
D iscută cu ceilalţi membri ai gru-
pei afirmaţiile de la rubrica Ce
părere ai?. Conceptul de dragoste
T extul-cheie din această săptă-
mână conţine unul dintre cele
mai frumoase adevăruri ale întregii
C are dintre reperele acestui stu-
diu îţi atrag atenţia în cea mai
mare măsură? Care ţi se pare că îţi
este unul dintre cele mai greşit în- Scripturi. Învaţă acest verset pe de vorbeşte personal?
ţelese concepte din lumea noastră. rost şi meditează la sensul lui timp
Ne dăm seama ce e aceea dragoste de câteva minute. Ce ne-ar putea
atunci când o întâlnim, dar putem împiedica să ne bucurăm că am Pe vremea lui Ioan, au existat câţi-
învăţa să iubim? Ei bine, Ioan, mai fost mântuiţi, pentru că acum ştim va învăţători falşi care susţineau că
mult decât oricare alt ucenic, a în- că suntem copii ai lui Dumnezeu? Isus nu este Fiul lui Dumnezeu. Ei
cercat să clarifice ce este iubirea şi predicau că, din moment ce toată
Citeşte Isaia 59:2. Păcatul rupe legă- materia este rea – inclusiv trupul
puterea ei de a ne transforma.
tura strânsă dintre noi şi Dumnezeu. uman –, Dumnezeu nu ar permite
Citeşte 1 Ioan 4:16. Conform lui Ne simţim departe de El. Ne pără- niciodată ca Fiul Său desăvârşit să
Ioan, dragostea este o persoană seşte Dumnezeu (1 Ioan 1:9)? Deşi aibă vreo legătură directă cu trupul
sau un obiect? Dumnezeu ne iubeşte în continua- uman păcătos.
re, care este pericolul comiterii con- De ce crezi că era periculoasă
ştiente şi persistente a unui păcat această doctrină? Ce s-ar întâmpla
Pornind de la concluzia lui Ioan cu
conexiuni salvatoare

(1 Timotei 4:1,2)? cu omenirea, dacă viaţa perfectă,


privire la sursa iubirii, poate cineva
ajunge la adevărata iubire fără o re- moartea şi învierea lui Isus ar fi eli-
laţie cu Dumnezeu? minate?

Ce putere specială este inerentă iu-


Marţi Cum i-a numit Ioan pe cei care ex-
birii lui Dumnezeu? 2 Cor. 5:14
C itatul de la rubrica Flash este
unul dintre pasajele care descriu
cel mai bine modul în care o relaţie
cludeau existenţa şi sacrificiul lui
Isus pentru păcat (1 Ioan 2:22,23)?
Există şi astăzi oameni care fac
strânsă de iubire cu Isus Hristos îi acest lucru? Explică.
Duminică poate transforma pe oameni. Ioan

C iteşte cu mare atenţie pasajele L-a iubit pe Isus. Când a început


biblice de la Caz în studiu şi apoi să-L urmeze, el era departe de a fi
44 răspunde la întrebări. În primele un om perfect, dar cu fiecare zi pe- Joi
versete ale primei sale epistole,
Ioan declară că Dumnezeu este
trecută în prezenţa lui Isus, Ioan a
început să se schimbe. C iteşte 1 Ioan 3:13-18. Potrivit
afirmaţiilor lui Ioan, de unde
ştim că am trecut din moarte şi pă-
lumină. Lumina ne ajută să vedem Citeşte 1 Ioan 1:1-4 pentru a vedea cat la viaţa în Hristos?
lucrurile din jurul nostru, luptând cum Îl descrie Ioan pe acel Isus pe
contra întunericului, atât fizic, cât şi care Îl prezintă înaintea altora. No- Exemplifică în dreptul persoanelor
spiritual. tează cuvintele descriptive folosite de mai jos modul în care poţi mani-
de Ioan prin care arată că Îl cunoaş- festa dragoste faţă de ele:
Citeşte Luca 9:49. Ce punct întune- 1. părinţi
te pe Isus.
cos vezi în caracterul lui Ioan? 2. persoană în vârstă
3. coleg de şcoală care este tot tim-
pul subiect de glume.
Pasajul biblic studiat în această săp-
tămână a fost scris de Ioan după ce Vineri
I
a petrecut foarte mult timp alături Ioan a umblat, a vorbit şi a trăit, la a-ţi un moment şi meditează la
de Isus, după ce Duhul Sfânt l-a propriu, împreună cu Isus. Din mo- următoarele întrebări: Îl cunoşti pe
ajutat să înlăture o bună parte din ment ce Isus nu Se mai află fizic Dumnezeu? Dumnezeu te cunoaş-
întunericul caracterului său. Ce as- printre noi, cum putem ajunge să-L te pe tine?
pecte întunecate din caracterul tău „cunoaştem” aşa cum L-a cunoscut
au nevoie de lumina lui Dumnezeu? Ioan? Citeşte Ioan 16:12-15.

Adolescenti 3_2018.indd 44 20/04/2018 09:11:47


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Apocalipsa 1:9


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 56.

Izolat pe o insulă

conexiuni salvatoare
45

Text-cheie
Flash „Eu, Ioan, fratele vostru, care
sunt părtaş împreună cu voi
„Conducătorii iudeilor erau plini de o ură amară împotriva lui Ioan din
cauza fermei sale credincioşii faţă de cauza lui Hristos. Ei au declarat la necazuri, la Împărăţie şi la
că eforturile lor împotriva creştinilor nu vor avea niciun rezultat atâ- răbdarea în Isus, mă aflam
ta timp cât mărturia lui Ioan mai răsună încă în urechile oamenilor. pe insula Patmos, din pricina
Pentru ca minunile şi învăţăturile lui Isus să poată fi uitate, glasul în- Cuvântului lui Dumnezeu şi a
drăzneţului martor trebuia să fie adus la tăcere. Prin urmare, Ioan a mărturiei lui Isus.”
fost somat să se prezinte la Roma spre a fi judecat pentru credinţa sa. (Apocalipsa 1:9)
Învăţătura apostolului a fost prezentată înaintea autorităţilor într-un
mod cu totul neadevărat. Martori mincinoşi l-au învinuit că predică
nişte rătăciri instigatoare. Prin aceste învinuiri, opozanţii lui sperau să
obţină moartea ucenicului.” (Faptele apostolilor, p. 569)

Adolescenti 3_2018.indd 45 20/04/2018 09:11:48


Ce părere ai?
le
noastre
prin sângele Lui şi
ne-a făcut să fim o Împă-
Pune următoarele situaţii în ordine de la 1 la 10 răţie şi preoţi pentru Dumnezeu,
(1 – cel mai mult; 10 – cel mai puţin), în funcţie de cât de mult Tatăl Său, a Lui să fie slava şi pute-
te supără: rea în vecii vecilor! Amin.
___ să-ţi pierzi cheile Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl

Caz
va vedea, chiar şi cei care L-au stră-
___ să mănânce fratele tău toată mâncarea, iar tu să puns. Toate neamurile pământului
nu mai ai ce mânca se vor jeli din pricina Lui. Da! Amin!
___ să primeşti o palmă de la părinţi
___ să ţi se termine bateria la telefonul mobil
în «Eu sunt Alfa şi Omega, zice Dom-

studiu
nul, Dumnezeu, Cel Care este, Care
___ să iei nota 5 la un examen final era şi Care vine, Cel Atotputernic!»
___ să te tai la deget Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt
„Descoperirea lui Isus părtaş împreună cu voi la necazuri,
___ să ţi se fure iPod-ul
Hristos pe care I-a dat-o la Împărăţie şi la răbdarea în Isus,
___ să se spună minciuni despre tine Dumnezeu, ca să le arate mă aflam pe insula Patmos, din
___ să fii implicat într-un accident mi- robilor Lui ce trebuie să se pricina Cuvântului lui Dumnezeu
nor întâmple în curând. Le-a şi a mărturiei lui Isus. În ziua Dom-
___ să nu mai ai acces la internet făcut-o cunoscută trimiţân- nului eram în Duhul şi am auzit în
conexiuni salvatoare

timp de trei zile du-Şi îngerul la robul Său Ioan, spatele meu un glas puternic, ca
care a depus mărturie în legă- sunetul unei trâmbiţe, care-mi spu-
tură cu tot ce a văzut cu privire nea: ‚Scrie pe un sul ceea ce vezi şi
la Cuvântul lui Dumnezeu şi la trimite-l celor şapte biserici: în Efes,
mărturia lui Isus Hristos. Ferice Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Fi-
de cel ce citeşte şi aude cuvin- ladelfia şi Laodiceea.”
tele profeţiei şi de cel ce păzeş- (Apocalipsa 1:1-11)
te lucrurile scrise în ea, căci vre-

Știai că? mea este aproape!


Ioan, către cele şapte biserici
care sunt în Asia: har şi pace
nsula Patmos, pe care aposto-
46 lul Ioan a primit viziunile relatate vouă de la Cel Care este, Care
în cartea Apocalipsa, există şi as- era şi Care vine, de la cele
tăzi. Este localizată în Marea Egee şapte duhuri care se află
şi are aproape 3.000 de locuitori. În înaintea tronului Său şi de
prezent, este o destinaţie cerută de tu- la Isus Hristos, Martorul
riştii care caută o oază de linişte, depar- credincios, Întâiul năs-
te de atracţiile preferate de cut dintre cei morţi şi
toată lumea. Dar pe tim- Conducătorul regilor
pul lui Ioan, Patmos era pământului!
o colonie de condamnaţi, A Celui Care ne
care erau obligaţi să scoa- iubeşte, Care
tă pietre din carierele de pe ne-a elibe-
insulă. Era o muncă asiduă, me- rat din
nită să-i înmoaie chiar şi pe cei păca-
mai îndârjiţi răufăcători. te-

Adolescenti 3_2018.indd 46 20/04/2018 09:11:48


Fişă Repere
de „Dar El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea este
făcută desăvârşită în slăbiciune.» Aşadar, mă voi lăuda mult mai

studiu bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos


să poată locui în mine. De aceea, eu sunt mulţumit în slă-
biciuni, în insulte, în greutăţi, în persecuţii şi necazuri,
de dragul lui Hristos, pentru că atunci când sunt slab,
Ai citit până acum vreun fragment din cartea Apo- sunt puternic.” (2 Corinteni 12:9,10)
calipsa (sau Revelaţia)? Ce te şochează la modul în „V-am spus aceste lucruri ca să nu fie pentru voi
care începe Ioan? un prilej de poticnire. Vă vor da afară din sina-
gogi; mai mult, vine vremea când oricine vă
va omorî va crede că-I aduce închinare lui
Dumnezeu!” (Ioan 16:1,2)
Cui i se adresează Ioan? Cine sunt destinatarii? „Cuvântul Domnului se răspândea prin
toată regiunea. Dar iudeii le-au incitat
pe femeile devotate, care aveau influ-
enţă, şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o
persecuţie împotriva lui Pavel şi a lui
Care este tonul mesajului lui Ioan? Este unul trist sau fericit? Expri- Barnaba şi i-au alungat din ţinuturi-

conexiuni salvatoare
mă într-o propoziţie care crezi tu că este tonul mesajului de început le lor.” (Faptele 13:49,50)
al lui Ioan.
„De multe necazuri are parte cel
drept, dar Domnul îl izbăveşte din
toate.” (Psalmii 34:19)
„Domnul Care deschide ochii or-
Unde se afla Ioan când a primit această viziune din partea lui Dumne- bilor, Domnul Care îi îndreaptă pe
zeu? Ce făcea acolo? cei încovoiaţi, Domnul Care îi iu-
beşte pe cei drepţi.” (Psalmii 146:8)

Citeşte din nou versetul 9. De ce fusese Ioan trimis pe Insula Patmos?


47

Cu alți ochi
Care au fost acuzaţiile care i se aduceau?

„Dacă vei considera că necazurile


Ce alte lucruri noi ai aflat despre autorul Apocalipsei din intro- tale sunt nişte experienţe şi dacă îţi
ducerea acestei cărţi? vei aduce aminte că fiecare experi-
enţă dezvoltă o anumită forţă latentă
din interiorul tău, te vei dezvolta viguros
şi fericit, indiferent cât de potrivnice par
Ce ne învaţă mesajul lui Ioan despre răbdare în să fie circumstanţele în care te afli.” – John
timp ce trecem prin greutăţi? Heywood, dramaturg şi poet englez, secolul XVI

„Încercările de foc nasc nişte creştini de aur.” – Char-


les H. Spurgeon, predicator englez, secolul XIX

„Mările liniştite nu fac marinarii iscusiţi.” – anonim

Adolescenti 3_2018.indd 47 20/04/2018 09:11:48


Experienţa ta zilnică
Sabat Luni Este acesta un sfat realist? Explică

C T
are dintre situaţiile enumerate extul-cheie al acestui studiu ex- în cuvintele tale modul în care poţi
la rubrica Ce părere ai? te irită primă clar ideea că Ioan ştia de să cauţi pacea, dar în acelaşi timp să
cel mai mult? Cum reacţionezi în ce fusese exilat. Predicase Cuvântul nu fii obiectul bătăii de joc al celor
situaţiile în care ai avea motive să lui Dumnezeu şi dăduse mărturie din jur.
te înfurii? că Isus este, cu adevărat, Mesia. Me-
Citeşte 2 Corinteni 4:17. Cum se morează acest text şi gândeşte-te la Miercuri
raportează apostolul Pavel la gre-
utăţile cu care s-au confruntat el şi
el de fiecare dată când te confrunţi
cu dificultăţi. C iteşte textele biblice de la rubri-
ca Repere, care tratează proble-
ma rezistenţei în faţa dificultăţilor şi
semenii lui de lucrare? Care sunt cuvintele din Apocalipsa
a încercărilor. Analizează mai atent
1:9 care arată exact modul în care
Ioan 16:1,2. Isus le-a spus ucenicilor
Ioan reacţionează la acest test al
Acum citeşte 2 Corinteni 11:25-28 că unii oameni le vor face rău, pre-
credinţei?
pentru a face cunoştinţă cu greu- tinzând în acelaşi timp că Îi slujesc
tăţile asociate „luminii” la care se lui Dumnezeu.
referă Pavel. Oamenii au tendinţa Oamenii fac tot felul de lucruri
de a nu suporta de bunăvoie un în numele lui Dumnezeu. Ce i-ai
asemenea tratament. Care a fost Acum citeşte Apocalipsa 14:9-12.
conexiuni salvatoare

spune unui creştin care crede că


atitudinea lui Pavel? Acest pasaj se referă la urmaşii lui
avortul este o crimă şi, prin urmare,
Hristos care vor trăi chiar înainte de
omorârea doctorilor care provoacă
a doua Sa venire. Cum vor face ei
avorturi este total justificată?
Cum crezi că l-a influenţat pe Ioan, faţă greutăţilor vremii lor?
în timpul persecuţiei lui, mărturia
plină de credinţă a lui Pavel?

Care este cea mai mare problemă Joi


M
pe care o ai în prezent? Ai încredere ajoritatea dintre noi nu vom fi
Există vreo persoană care reprezin- că Dumnezeu te va ajuta să o depă- chemaţi să facem sacrificiile pe
tă pentru tine o adevărată sursă de şeşti? Vei aştepta intervenţia Sa? care apostolul Ioan le-a făcut pen-
putere în vremuri de criză? tru credinţa sa. Dar, la un moment
48 dat, „toţi cei ce vor să trăiască o via-
Duminică ţă evlavioasă în Hristos Isus vor fi

C iteşte pasajul biblic de la secţiu-


nea Caz în studiu, şi apoi răspun- Marţi persecutaţi” (2 Timotei 3:12).

P arcurge cu atenţie citatul din Completează următoarea afirmaţie


de la întrebările de la Fişă de studiu.
Ellen White de la rubrica Flash. în conformitate cu umblarea ta cu
Ti s-a cerut să sesizezi tonul scrierii
Ioan a fost adus înaintea împăratu- Dumnezeu: Dacă ar trebui să explic
lui Ioan, ţinând cont că este supus
lui Domiţian şi i s-au adus acuzaţii de ce cred în Isus Hristos, în faţa co-
la muncă silnică într-o colonie de
false. Nu greşise cu nimic, totuşi legilor de şcoală sau în faţa vecinilor,
condamnaţi, pe insula Patmos.
mărturia mincinoasă a celor răi aş spune
Parcurge pasajul biblic cu atenţie
avea să-i aducă sfârşitul.
şi notează lucrurile pe care Ioan le
afirmă despre Isus şi despre Dum- Ce sfat ne-a dat Isus cu privire la
nezeu. situaţiile în care suntem acuzaţi pe
Ai observat că Ioan lasă la o parte
nedrept? (Luca 6:22) Vineri
greutăţile prin care trece imediat ce
priveşte la Dumnezeu şi la viziunea Ce atitudine ar trebui să luăm faţă C iteşte Romani 8:28-39. Alege un
verset din pasaj, parafrazează-l
şi roagă-L pe Dumnezeu să te ajute
primită? Ce te învaţă acest lucru de oamenii care încearcă să ne facă
despre cum trebuie să reacţionezi rău? (Luca 6:27-36) să simţi cu adevărat siguranţa ex-
la dificultăţi şi probleme? primată în aceste texte.

Adolescenti 3_2018.indd 48 20/04/2018 09:11:48


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Apocalipsa


Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 57.

Devotament etern

conexiuni salvatoare
49

Text-cheie
Flash „Ferice de cel ce citeşte şi aude
cuvintele profeţiei şi de cel ce
„Pentru că nu poate explica semnificaţia fiecărui simbol din Apo- păzeşte lucrurile scrise în ea,
calipsa, nimeni să nu considere că este inutil să cerceteze această căci vremea este aproape!”
carte în efortul de a cunoaşte înţelesul adevărului cuprins în ea. (Apocalipsa 1:3)
Cel care i-a descoperit lui Ioan aceste taine îi va da cercetătorului
căutător după adevăr o pregustare a lucrurilor cereşti. Cei a că-
ror inimă este deschisă pentru primirea adevărului vor fi făcuţi în
stare să înţeleagă învăţăturile ei şi li se va acorda binecuvântarea
promisă acelora care ’ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc
lucrurile scrise în ea.’” (Faptele apostolilor, pp. 584, 585)

Adolescenti 3_2018.indd 49 20/04/2018 09:11:49


Ce părere ai? Du­
eram în
hul şi am auzit
în spatele meu un glas pu-
Marchează varianta cu care eşti de acord: ternic, ca sunetul unei trâmbiţe
WW Eu cred că Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni cu care-mi spunea: «Scrie pe un sul
darul profeţiei în acelaşi fel în care l-a binecuvântat pe ceea ce vezi şi trimite-l celor şapte
Ioan cu darul profeţiei atunci când a scris Apocalip- biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tia-
sa/Revelaţia. SAU Eu cred că Ioan a avut un dar tira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea!»”
unic al profeţiei şi nimeni de atunci nu a mai
fost binecuvântat în acelaşi fel. Caz „Atunci balaurul s-a mâniat pe fe-
meie şi s-a dus să poarte război cu
WW Cartea Apocalipsa este, în principal, des-
pre Isus. SAU Cartea Apocalipsa este, în în rămăşiţa seminţei ei, cei care pă-
zesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin
primul rând, despre profeţie.
WW Mesajele transmise în Apocalipsa ce-
studiu mărturia lui Isus. [...] Am văzut un
alt înger, care zbura în înaltul ce-
lor şapte biserici din Asia au fost mai „Descoperirea lui Isus rului. El avea de vestit Evanghelia
mult pozitive decât negative. SAU Hristos pe care I-a dat-o veşnică celor ce trăiesc pe pământ
Mesajele transmise în cartea Apo- Dumnezeu, ca să le arate – la fiecare neam, seminţie, limbă
calipsa celor şapte biserici din robilor Lui ce trebuie să se şi popor. El spunea cu glas puter-
Asia au fost mai mult negative întâmple în curând. Le-a nic: «Fiţi temători de Dumnezeu şi
decât pozitive. făcut-o cunoscută trimiţân- daţi-I slavă, pentru că a sosit ceasul
conexiuni salvatoare

WW Conform Revelaţiei, Biserica du-Şi îngerul la robul Său Ioan, judecăţii Lui! Închinaţi-vă Celui Ce
Adventistă de Ziua a Şaptea care a depus mărturie în legă- a făcut cerul, pământul, marea şi
este rămăşiţa. SAU Conform tură cu tot ce a văzut cu privire izvoarele de apă!»
Revelaţiei, rămăşiţa este com- la Cuvântul lui Dumnezeu şi la Un alt înger, al doilea, a urmat spu-
pusă din urmaşi ai lui Hristos mărturia lui Isus Hristos. Ferice nând: «A căzut, a căzut Babilonul
– indiferent de confesiune. de cel ce citeşte şi aude cuvin- cel mare, cel care a dat să bea la
tele profeţiei şi de cel ce păzeş- toate neamurile din vinul mâniei,

Știai că? te lucrurile scrise în ea, căci vre-


mea este aproape! [...]
datorat desfrânării lui!»
Un alt înger, al treilea, le-a urmat
ajoritatea cercetăto- «Eu sunt Alfa şi Omega, zice spunând cu glas puternic: «Dacă i
rilor sunt de acord că Domnul, Dumnezeu, Cel Care se închină cineva fiarei şi imaginii
50 cele şapte biserici din este, Care era şi Care vine, Cel ei şi primeşte un semn pe frunte
Asia cărora le-a adresat Atotputernic!» sau pe mână, va bea şi el din vinul
Ioan cartea Apocalipsa erau perse- Eu, Ioan, fratele vostru, mâniei lui Dumnezeu, turnat nea-
cutate de împăratul Domiţian (90-95 care sunt părtaş împreu- mestecat în paharul mâniei Lui, şi
d.Hr.). Pe Wikipedia.com găsim: „Ca nă cu voi la necazuri, la va fi chinuit în foc şi pucioasă îna-
împărat, Domiţian a consolidat econo- Împărăţie şi la răbdarea intea îngerilor sfinţi şi înaintea Mie-
mia imperiului, întărind moneda roma- în Isus, mă aflam pe lului. Fumul chinului lor se ridică în
nă, mărind forţele de apărare a graniţelor insula Patmos, din vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici
imperiului şi iniţiind un program masiv de pricina Cuvântului ziua, nici noaptea, cei ce se închină
construcţii în vederea refacerii Romei, grav lui Dumnezeu şi fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc
afectate. [...] Guvernarea lui Domiţian a avut a mărturiei lui semnul numelui ei.» Aici este răb-
accente totalitariste. Ca împărat, el s-a considerat Isus. În ziua darea sfinţilor – a celor ce păzesc
noul Augustus, un despot luminat, având menirea D o m - poruncile lui Dumnezeu şi credinţa
de a conduce Imperiul Roman în noua eră a renaşte- nului, în Isus.”
rii flaviene. Propaganda religioasă, militară şi culturală a „Am căzut la picioarele lui, să mă
contribuit la naşterea cultului personalităţii, iar prin auto- închin, dar el mi-a zis: «Vezi să nu
proclamarea sa ca cenzor etern, Domiţian a încercat să contro- faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor
leze morala privată şi publică.” (en.wikipedia.org/wiki/Domitian) împreună cu tine şi cu fraţii
tăi, care ţin mărturia lui

Adolescenti 3_2018.indd 50 20/04/2018 09:11:49


Isus! Lui
Dum­­­nezeu închi-
Repere
nă-te! Căci mărturia lui Isus „Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste,
este duhul profeţiei.»” sunt un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.
(Apocalipsa 1:1-3,8-11; Dacă am darul profeţiei şi înţeleg toate tainele şi am toată
12:17; 14:6-12; 19:10) cunoaşterea şi dacă am toată credinţa, aşa încât să mute
munţii, dar nu am dragoste, nu sunt nimic.” (1 Corinteni
13:1,2)

Fişă
„Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul
mării, totuşi numai rămăşiţa va fi mântuită.”
(Romani 9:27)
de „Tot aşa este şi acum: există o rămăşiţă care

studiu
a fost aleasă prin har.” (Romani 11:5)
„Această Evanghelie a Împărăţiei va fi
vestită întregii omeniri, ca o mărturie
Citeşte pasajele biblice, apoi meditează la aceste afirmaţii făcute pentru toate neamurile; şi atunci va
de pastorul Morris Venden: veni sfârşitul.” (Matei 24:14)
„Biserica Adventistă are o doctrină unică. Nu există alţii care să crea- „Dacă însă umblăm în lumină, după
dă în adevărul despre Sabat şi care să rămână la acest adevăr pen- cum El este în lumină, avem părtăşie
tru atât de mulţi ani. Există alţii care cred în aceeaşi manieră ca şi noi,

conexiuni salvatoare
unii cu alţii, iar sângele lui Isus, Fiul
doar că în privinţa condiţiei omului după moarte. Alţii acceptă darul Său, ne curăţeşte de orice păcat.”
profeţiei şi există mulţi, foarte mulţi, aproape în fiecare confesiune, (1 Ioan 1:7)
care cred în a doua venire a lui Hristos. Singura noastră contribuţie
specifică la lumea religioasă este aceea privitoare la mesajele celor trei
îngeri şi la legătura pe care acestea o realizează cu învăţătura despre
Sanctuar şi judecată.” (Morris Venden, The Pillars, p. 32)

Gândeşte-te bine:
a) Care este esenţa mesajelor celor trei îngeri? Cu alți ochi
„Nu trebuie să ne deranjeze că îi
insultăm pe oameni, atâta timp 51
b) Ce face biserica ta locală pentru a proclama solia celor trei îngeri, cât respectându-i pe ei, Îl jignim
din Apocalipsa 14? pe Dumnezeu.” – Sfântul Ioan Gură
de Aur, arhiepiscop de Constantinopol,
secolul III
„Biserica este ca o corabie mare pur-
c) Ce impact concret au aceste mesaje asupra modului în tată pe valurile diferitelor preocupări
care ne trăim viaţa? ale vieţii. Datoria noastră este aceea de
a nu abandona corabia, ci de a-i menţine
direcţia.” – Bonifaciu, misionar creştin în Imperiul
Francilor, secolul VIII
d) Cum ar arăta viaţa mea, dacă ar fi să aplic „Isus este singurul care nu Se schimbă într-un uni-
aceste mesaje în modul cel mai concret
vers aflat în permanentă schimbare. Isus este Cre-
posibil?
atorul, Susţinătorul, Salvatorul, Prietenul, Dumnezeu
Fiul şi Dumnezeu Însuşi.” – Site-ul oficial al Bisericii Adventiste
de Ziua a Şaptea (adventist.org)

Adolescenti 3_2018.indd 51 20/04/2018 09:11:49


Experienţa ta zilnică
Sabat ţeles că îl reprezintă pe ________ avut vreo importanţă concretă pe

P robabil că ai observat faptul că (11) ________. timpul lui Noe?


variantele de la rubrica Ce păre- ________ (6) ________ a pornit Cum este influenţat modul tău de a
re ai? au la bază temele majore ale la război împotriva ________ (9) cheltui banii de faptul că faci parte
cărţii Apocalipsa. În dreptul fiecărei ________ – cei care ascultă de po- din rămăşiţa lui Dumnezeu? Dar
teme de mai jos, notează ceea ce runcile lui Dumnezeu şi ţin mărtu- asupra obiceiurilor, ce impact are?
crezi tu că învaţă Apocalipsa în acea ria lui Isus.” (Apocalipsa 12:17, MLT Sau asupra modului în care îţi pe-
privinţă: [Mad Lib Translation redată în lim- treci timpul liber? Asupra prietenii-
ba română]) lor cu necreştinii? Asupra înţelegerii
Darul profeţiei _______________ lui Dumnezeu?
Isus ________________________ Luni
Biserica _____________________
C iteşte şi învaţă pe de rost tex- Vineri
C
Rămăşiţa şi misiunea ei _______ tul-cheie, apoi explică diferenţa ei care formează rămăşiţa lui
dintre a citi cuvintele profeţiei, a Dumnezeu ar trebui:
Duminică auzi cuvintele profeţiei şi a învăţa
WW Să rămână uniţi şi separaţi de
T ransformă Scriptura în ceva viu, cuvintele profeţiei.
A citi: lume?
formându-ţi obiceiul de a redac-
ta propria versiune. Începe prin a da WW Să meargă în lume şi să trăiască
conexiuni salvatoare

propriile definiţii cuvintelor de mai A auzi: asemenea ei?


jos:
WW Să rămână curaţi în timp ce
1. un animal înfricoşător =
A învăţa: interacţionează cu lumea, în
2. ceva care miroase urât =
încercarea de a afla mai multe
3. o persoană înfricoşătoare sau un
despre Dumnezeu şi rămăşiţa
monstru =
Sa?
4. culoarea ta preferată = Marţi
5. un obiect cu o formă ciudată =
6. cel mai puternic zgomot pe care
îl cunoşti =
T e-ai simţit vreodată intimidat de
cartea Apocalipsa? De ce da sau
de ce nu?
„Au fost odată ca niciodată trei boa-
be de mazăre care locuiau într-o
păstaie. S-au uitat unele la altele
7. sinonim pentru „furios” = şi la pereţii din jurul lor şi au decis
8. alt sinonim pentru „furios” = că lumea este verde. Vara a trecut,
9. biserica ta = Ce crezi că vrea să spună Ellen a venit toamna, iar păstaia a poc-
52 White când afirmă că putem avea o
10. sinonim pentru „urât” = nit. Spre disperarea lor, boabele de
11. sinonim pentru „Satana” = „pregustare a lucrurilor cereşti”? mazăre au descoperit nu numai că
Acum citeşte următorul pasaj inse- întreaga lume nu este verde, dar
rând soluţiile date de tine mai sus: Ce binecuvântări ţi-ar plăcea cel că există şi diferite nuanţe de maro.
„A fost odată un dragon mai în- mai mult să ai în urma studiului Existau chiar şi alte nuanţe de ver-
spăimântător decât ________ (1) Apocalipsei? de. În disperare, una dintre boabe a
_________. Respiraţia îi mirosea ca apucat marginea păstăii şi a încer-
________ (2) ________, iar ochii cat să o închidă, astfel ca lumea să
îi erau ca ________ (3) ________. fie din nou verde. A doua boabă de
Miercuri mazăre a căzut din păstaie şi, cât

D
Capul îi era acoperit cu ________ upă fiecare text de la rubrica Re-
(4) ________ şi avea formă de de repede a putut, s-a făcut cât de
pere, scrie ce crezi că poate să în- maro a putut, astfel încât să nu fie
________ (5) ________. Scotea su- semne el pentru Biserica Adventistă
nete mai puternice decât ________ observată. A treia boabă s-a uitat la
şi misiunea ei. păstaie şi la lumea de afară verde şi
(6) ________. Acest dragon era
________ (7) ________, de-a drep- maro şi s-a hotărât că nuanţa ei de
tul ________ (8) ________ pe o fe- Joi verde era exact elementul de care
meie. Femeia reprezintă ________
(9) ________. Acest dragon C e anume presupune în viaţa mea
faptul de a face sau nu parte din
poporul rămăşiţei lui Dumnezeu? A
avea nevoie lumea de afară.” (Jack
W. Provonsha, A Remnant in Crisis,
p. 169)
________ (10) ________ bineîn-

Adolescenti 3_2018.indd 52 20/04/2018 09:11:49


a c tu a l.consistent.prac tic

CONEXIUNI SALVATOARE

Referinţa biblică: Matei 16:18; Apocalipsa 7:9-17;


Efeseni 2:19-22.
Comentariu: Faptele apostolilor, cap. 58.

Du-te şi luminează!

conexiuni salvatoare
53

Text-cheie
„Aşadar, acum nu mai sunteţi
Flash străini sau de alt neam, ci sun-
teţi cetăţeni împreună cu sfin-
ţii şi membri ai casei lui Dum-
„Hristos i-a dat bisericii o misiune sfântă. Fiecare membru trebuie nezeu, fiind zidiţi pe temelia
să fie un canal prin care Dumnezeu poate împărtăşi lumii como- pusă de apostoli şi de profeţi,
rile harului Său, bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos. Mântuitorul piatra din capul unghiului fi-
doreşte foarte mult ca slujitorii Săi să prezinte lumii Spiritul şi ca- ind Hristos Isus. În El, întreaga
racterul Său. Nu există nimic de care lumea să aibă atâta nevoie ca clădire, bine închegată, creşte
de manifestarea prin oameni a iubirii Mântuitorului. Întreg cerul până devine un templu sfânt
în Domnul. Şi, prin El, şi voi
aşteaptă bărbaţi şi femei prin care Dumnezeu să poată manifesta
sunteţi zidiţi împreună pentru
puterea creştinismului.” (Faptele apostolilor, p. 600) a deveni o locuinţă în care tră-
ieşte Dumnezeu prin Duhul
Său.” (Efeseni 2:19-22)

Adolescenti 3_2018.indd 53 20/04/2018 09:11:49


Ce părere ai? Stă­teau înaintea tro-
nului şi înaintea Mielului,
Scrie mai jos primele cuvinte care îţi vin în minte când auzi cuvân- erau îmbrăcaţi în robe albe şi
tul „evanghelist”. aveau ramuri de palmier în mâini.
Ei strigau cu glas tare: «Mântuirea
Dă exemplu de cât mai mulţi evanghelişti: este a Dumnezeului nostru, Care
şade pe tron, şi a Mielului!» Toţi
Caz îngerii stăteau de jur împrejurul
tronului, al bătrânilor şi al celor pa-
Notează trăsăturile pozitive şi cele negative
asociate deseori unui evanghelist:
în tru fiinţe vii. Ei au căzut cu feţele la
pământ înaintea tronului şi I s-au
Pozitiv
_______
Negativ
________
studiu închinat lui Dumnezeu, spunând:
«Amin! Lauda şi slava, înţelepciu-
nea şi mulţumirea, onoarea, pute-
_______ ________ „Iar Eu îţi spun că tu
_______ ________ rea şi tăria să fie ale Dumnezeului
eşti Petru şi pe această nostru în vecii vecilor! Amin.»
_______ ________ piatră Îmi voi zidi Biserica,
_______ ________ Unul dintre bătrâni m-a întrebat:
iar porţile Locuinţei Morţi- – Cine sunt aceştia îmbrăcaţi în robe
lor n-o vor birui.” albe şi de unde au venit?
conexiuni salvatoare

„Aşadar, acum nu mai sunteţi I-am răspuns:

Știai că? străini sau de alt neam, ci sun-


teţi cetăţeni împreună cu sfin-
– Domnule, tu ştii!
El mi-a zis:
– Aceştia sunt cei care vin din neca-
iserica nu este o clădire. ţii şi membri ai casei lui Dum-
Nu este un serviciu divin. nezeu, fiind zidiţi pe temelia zul cel mare; ei şi-au spălat haine-
Biserica nu este o funda- pusă de apostoli şi de profeţi, le şi le-au albit în sângele Mielului.
ţie şi apoi nişte cărămizi piatra din capul unghiului fi- De aceea sunt ei înaintea tronului
peste. Biserica este o forţă che- ind Hristos Isus. În El, întreaga lui Dumnezeu şi I se închină zi şi
mată să strălucească în întuneric. clădire, bine închegată, creşte noapte, în Templul Lui; iar Cel Ce
Biserica suntem noi. Când slujim, până devine un templu sfânt şade pe tron Îşi va întinde cortul
iubim, oferim, încurajăm, ajutăm şi în Domnul. Şi, prin El, şi voi peste ei. Nu le va mai fi nici foame,
luminăm – atunci suntem biserica. sunteţi zidiţi împreună pen- nici sete şi nu va mai cădea peste
54 Aceasta înseamnă că suntem singu- tru a deveni o locuinţă în ei arşiţa soarelui, nici vreo altă căl-
rii evanghelişti pe care Isus Îi are pen- care trăieşte Dumnezeu dură arzătoare, pentru că Mielul
tru biserica Sa. prin Duhul Său.” din mijlocul tronului îi va păstori
În primele secole, oamenii au înţeles şi îi va conduce la izvoarele apelor
care este viziunea lui Hristos în ceea „După toate acestea, vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice
ce priveşte biserica Sa. Cei din jur erau m-am uitat şi iată că era lacrimă din ochii lor.”
uimiţi de bunăvoinţa exem- o mare mulţime, pe (Matei 16:18; Efeseni 2:19-22;
plară manifestată de creş- care nimeni n-o pu- Apocalipsa 7:9-17)
tini faţă de oamenii din tea număra, din
jur – faţă de bolnavi, săraci, toate neamurile,
marginalizaţi. Dar această seminţiile, po­-
categorie de credincioşi nu poa­­rele şi
avea un nume. Erau numiţi simplu lim­bile.
„ecclesia” – care nu înseamnă
„clădire” sau „slujbă de închina-
re” sau „turle”. Înseamnă „adunare”,
pentru că aceasta este biserica – o
adunare de oameni obişnuiţi, hotărâţi să
facă să strălucească lumina lui Isus peste tot pe
unde merg.

Adolescenti 3_2018.indd 54 20/04/2018 09:11:49


Fişă Repere
de „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate
să rămână ascunsă. Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună

studiu sub un obroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează


tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voas-
tră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre
Subliniază cuvintele care crezi că surprind ide- bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în
ile principale. ceruri.” (Matei 5:14-16)

Încercuieşte cuvintele care îţi creează o senzaţie de „Căci milă doresc, nu jertfă, şi cunoştinţă de
speranţă. Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot.”
(Osea 6:6)
Marchează cu o steluţă cuvintele care se referă la Isus Hristos. „Lăudaţi-L pe Domnul, chemaţi Numele
Lui, faceţi cunoscute printre popoare
Care este ideea principală din următoarele texte: faptele Lui!” (1 Cronici 16:8)
Matei 16:18
„Iar voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zi-
diţi ca o casă duhovnicească, pentru a
fi o preoţie sfântă, ca să aduceţi jert-
fe duhovniceşti plăcute lui Dumne-

conexiuni salvatoare
Apocalipsa 7:9-17 zeu, prin Isus Hristos.” (2 Petru 2:5)
„Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu
sunt al lui Hristos!” (1 Corinteni
11:1)
Efeseni 2:19-22

Care este tema comună celor trei texte?

Cu alți ochi 55

Care este mesajul transmis de acest pasaj biblic şi care are o legă-
tură strânsă cu viaţa ta actuală? „Află cât de mult a dat Dumnezeu
pentru tine şi ia de acolo ce ai nevo-
ie; de ceea ce a rămas au nevoie alţii.”
– Sfântul Augustin, conducător al bisericii, se-
În ce mod ideea că suntem „zidiţi împreună pentru a de- colul IV–V
veni o locuinţă în care trăieşte Dumnezeu prin Duhul
Său” îţi schimbă viziunea asupra bisericii? „Când m-am lăudat că stau singur, mă aflam
în situaţia ridicolă de a avea în spate toată
creştinătatea.” – G. K. Chesterton, autor englez, înce-
putul secolului XX
Cum poţi fi o lumină în această lume
întunecată?

Adolescenti 3_2018.indd 55 20/04/2018 09:11:49


Experienţa ta zilnică
Sabat e) o mărturie directă din partea ta. l-am putea avea pe bărbatul pose-

G ândeşte-te la imaginea pe care 3. Dacă ai fi profesor şi ar trebui să-i dat de demoni care a fost vindecat
o au evangheliştii în mintea ta. înveţi pe elevi cum să se comporte de Isus (vezi Marcu 5:18,19).
La cine te-ai gândit mai întâi? La astfel încât să se vadă că sunt creş-
vreun personaj îmbrăcat bizar, cu tini autentici, ce variantă ai alege să Luni
Biblia într-o mână, predicând prin
tramvai sau metrou? Sau la un băr-
bat cult şi manierat, cum ar fi Billy
le prezinţi?
a) Să ştie multe texte pe de rost, ca
să-şi poată apăra convingerile.
M emorează textul-cheie. Apoi ana­­
lizează-l în contextul urmă­to­
rului pasaj din Life Application Bible:
Graham sau Mark Finley? b) Să lege prietenii cu necredincioşi Biserica este uneori numită „casa
Sau poate că te-ai gândit la un şi când sunt suficient de apropiaţi, lui Dumnezeu”. În realitate, casa lui
evanghelist oarecare, la tine, de să-i invite la serii evanghelistice. Dumnezeu nu este o clădire, ci o co-
exemplu. Slabe şanse, nu-i aşa? c) Să prezinte adevărul convingător munitate de oameni. El locuieşte în
Totuşi Biblia ne numeşte pe fiecare ori de câte ori se iveşte ocazia. noi şi Se manifestă prin noi înaintea
dintre noi nişte „evanghelişti”. d) Să se implice ca voluntari în pro- lumii care ne priveşte.
Nu intra în panică! Isus nu ţi-a cerut iecte umanitare, astfel încât oame-
niciodată să fii altcineva decât tu nii să poată vedea în ei o adevărată Marţi
C
însuţi. Descoperă stilul tău specific predică de evanghelizare. ompară următorul paragraf cu
de a da mărturie. Apoi, caută ocazii e) Să-şi cunoască propria experien- punctul de vedere al lui Ellen
de a da mărturie despre credinţa ta
conexiuni salvatoare

ţă foarte bine, astfel încât să o poa- White exprimat în citatul de la ru-


aşa cum te pricepi cel mai bine. tă împărtăşi în orice ocazie se iveşte. brica Flash:
Rezultate: Dacă ai mai multe răs- „Nu este doar datoria pastorului, ci
Duminică punsuri A, atunci înseamnă că pre- a fiecărui membru în parte aceea
F ă următorul test pentru a afla
care este stilul tău evanghelistic:
1. Eşti în autobuz şi o femeie înce-
feri stilul intelectual. Îţi place să
apelezi la raţiunea oamenilor. Un
de a-L prezenta pe Hristos lumii. Fi-
ecare trebuie să prindă razele care
exemplu de acest fel este Pavel vin de la Isus şi să le reflecte peste
pe să te întrebe despre biserica ta. (vezi Faptele 17:17). sufletele orbite de eroare şi cu pri-
Care este ceea mai probabilă reac-
Dacă ai avut mai multe răspunsuri virea întunecată de doctrinele fal-
ţie din partea ta?
B, înseamnă că preferi stilul care im- se.” (Ellen White, Pastoral Ministry
a) Îi împărtăşeşti un număr de texte
plică o invitaţie. Îţi place să-i inviţi [1995], p. 153)
biblice care îţi susţin convingerile.
pe alţii să audă un mesaj evanghe-
b) O inviţi la o serie evanghelistică
56 organizată de biserica ta.
listic. Un bun exemplu este femeia Miercuri
c) Îi prezinţi adevărul în mod ex-
plicit, fără să-ţi pui problema dacă
de la fântână (vezi Ioan 4:28-30.39).
Dacă ai avut, în majoritate, răspun-
suri C, preferi stilul care implică
C iteşte cu atenţie textele biblice
care formează rubrica Repere şi
încercuieşte-l pe cel care îţi vorbeş-
este sau nu lezată în vreun fel.
d) Îi spui câte ceva despre convin- prezentarea strictă a adevărului. Îi te cel mai direct. De ce crezi că acest
gerile pe care le ai, după care te ofe- obligi pe oameni să te asculte în verset are o importanţă deosebită
ri să o ajuţi la bagaje, când coborâţi timp ce le prezinţi adevărul fără pentru tine în prezent?
din autobuz. menajamente. Un exemplu în acest
e) Îi povesteşti cum ai devenit creş- sens este Petru (vezi Faptele 2:14). Joi
tin(ă).
2. Tatăl tău nu e o persoană religi-
Dacă, de cele mai multe ori, ai răs-
puns cu D, înseamnă că preferi sti- C iteşte capitolul 58 din Faptele
apostolilor şi roagă-te ca Dum-
nezeu să-ţi arate cum să continui să
oasă. Ce abordare crezi că i-ar stârni lul care implică slujire. Îi slujeşti pe
interesul pentru lucruri spirituale? săraci şi îi laşi pe oameni să observe construieşti pe bogata moştenire a
a) o abordare intelectuală singuri mărturia ta. Un exemplu ar pionierilor bisericii.
b) o invitaţie la biserică fi Tabita (vezi Faptele 9:36).
c) o explicare lacrimogenă a adevă- Dacă ai cele mai multe răspunsuri E, Vineri
rului despre Iad şi Rai şi apoi aştep-
tarea unei decizii pe loc.
atunci eşti genul care preferă stilul
bazat pe experienţa personală. Pur P une-ţi următoarea întrebare
în timp ce te afli în rugăciune:
„Doamne, cum pot fi o lumină în lu-
d) o viaţă trăită de tine astfel încât şi simplu le povesteşti altora ce a
să-L cunoască treptat pe Isus făcut Isus pentru tine. Ca exemplu, mea din jurul meu?”

Adolescenti 3_2018.indd 56 20/04/2018 09:11:50


Poveşti cu supraviețuitori
IULIE – AUGUST - SEPTEMBRIE

CONEXIUNI SALVATOARE

Studii biblice
pentru adolescenţi

Adolescenti 3_2018.indd 64 20/04/2018 09:11:57

S-ar putea să vă placă și