Sunteți pe pagina 1din 12

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

PROIECT
DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE
Nr. xxx din 28.12.2022

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMPANIA


NATIONALA DE CAI FERATE „CFR” SA prin SC BAICONS IMPEX SRL – reprezentata
de Marian BAICU, cu sediul in Municipiul Bucuresti, strada Dinicu Golescu, nr. 38, înregistrată la
Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa cu nr. 7475 din 20.06.2022, în baza Legii nr.
292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în
cadrul şedinţei Comisiei de analiză tehnică din data de xx.11.2022 că proiectul:
„ELECTRIFICAREA SI REABILITAREA LINIEI DE CALE FERATA CONSTANTA -
MANGALIA”, propus a fi amplasat in extravilan si intravilan, Municipiul Constanta, Comuna
Agigea, Orasul Eforie, Orasul Techirghiol, Comuna Tuzla, Comuna 23 August, Municipiul
Mangalia, Judetul Constanta, necesită efectuarea evaluării impactului asupra mediului si este
necesară parcurgerea celorlalte etape din procedura de evaluare adecvata.

Justificarea prezentei decizii:


Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a
impactului asupra mediului sunt următoarele:
a) proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018, Anexa II, pct. 13, litera a).;
b) proiectul intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, proiectul se suprapune partial cu situl ROSPA0061 Lacul Techirghiol și se află în
vecinătatea siturilor ROSCI0114 Mlaștina Hergheliei – Obanul Mare și Peștera Movilei,
ROSCI0281 Cap Aurora, ROSPA0066 Limanu-Herghelia, ROSAC0197 Plaja submersă Eforie
Nord – Eforie Sud, ROSPA0076 Marea Neagră, ROSCI0293 Costinești – 23 August, ROSAC0273
Zona marină de la Capul Tuzla, ROSAC0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia.
c) proiectul propus intra sub incidenţa prevederilor art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu
modificările şi completările ulterioare,
d) în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa nr. 3 a Legii nr. 292/2018:

1. Caracteristicile proiectelor:
La identificarea caracteristicilor proiectelor se iau în considerare următoarele aspecte:
a) Dimensiunea și concepția întregului proiect:

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 1


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Prin proiect se va realiza dublarea liniei între Costineşti şi Mangalia cu desfiinţarea H.m. Neptun,
astfel că linia Constanţa - Mangalia ar fi linie dublă pe o lungime de 26,4 km (9,6 km Constanta –
Agigea Ecluză H.m. şi 16,8 km Costineşti – Mangalia) şi linie simplă de 16,5 km (între Agigea
Ecluză şi Costineşţi).
În tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile fizice ale proiectului, făcându-se o comparație
între situația existentă și situația proiectată a tronsonului c.f. în ceea ce privește lucrările principale
din cadrul proiectului.
Caracteristici
Obiectiv U.M.
Situaţie existentă Situaţie proiectată
9,6 existentă + 16,8 nouă
Lungime linie c.f. directă dublă km 9,6
= 26,4
Lungime linie c.f. directă
km 33,3 16,5
simplă
9,6 existentă + 33,3 nouă
Lungime linie c.f. elecrificată km 9,6
= 42,9
Viteză maximă de operare km/h 80 120
Declivitatea maximă ‰ 15 15
Pod încrucișare buc. 1 1
Poduri buc. 4 4
Pasaje buc. 5 5
Podeţe buc. 23 22
Treceri la nivel buc. 19 19
Număr puncte de oprire buc. 4 4
Număr de stații buc. 6 6
Număr halte de mișcare buc. 2 1
Sistem de centralizare tip CE/MECANIC CEL
Sistem de protecţie împotriva
km 0 5,895
zgomotului montat pe traversă
Separatoare de hidrocarburi buc. 0 55
Bazine de evaporare, buc. buc. 0 9
Panouri fonoabsorbante km 0 27,38
Perdele forestiere 141650 (supraf. existentă)
mp 141650
antiînzăpezire + 39030 (supraf. nouă)
Spații verzi amenajate din stații mp 0 49530
Subtraversări pentru mamifere
buc. 0 2
medii
Subtraversări pentru mamifere
buc. 0 ~ 166
mici

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 2


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Caracteristici
Obiectiv U.M.
Situaţie existentă Situaţie proiectată
Panouri anticoliziune (tip plasă) ml. 0 2605
Sisteme de avertizare sonoră buc. 0 2
Traverse tip lemn și beton beton
Ghene de colectare selectiva a
buc. 0 5
deșeurilor din stații și halte
Centrale pe gaz/electrice buc. 11 9
Cladiri reconstruite,
buc. 7 7
modernizate
Peroane reconstruite buc. 9 14
Panouri fotovoltaice mp 0 2532
Stații încărcare mașini electrice buc. 0 5
Grupuri sanitare noi buc. 14 40
Lucrări de scurgere ape
ml ~ 11900 ~ 46300
meteorice

Lucrările care se vor realiza în cadrul acestui proiect sunt următoarele:


 infrastructură și suprastructură c.f.;
 lucrări de artă (poduri și podețe);
 instalații de semnalizare feroviară;
 instalații de telecomunicații feroviare;
 linie de contact;
 protecția instalațiilor din cale și vecinătate;
 energoalimentare;
 construcții civile (inclusiv instalații noi și racorduri la rețelele existente) și arhitectură;
 consolidări;
 protecția mediului.
În afara lucrărilor specifice specialităților tehnice de mai sus vor mai fi lucrări de relocare/protejare
cabluri și conducte, precum și lucrări de dezafectări instalații nefuncționale și demolări platforme și
construcții.

b) cumularea cu alte proiecte existente si/sau aprobate – proiecte de dezvoltare feroviara.

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 3


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

c) utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității – nu


este cazul.
d) producţia de deşeuri – în perioada lucrărilor de executie rezultă deşeuri specifice activităţii de
construire, ce vor fi gestionate conform Legii nr. 92/2021 privind regimul deseurilor:

Principalele tipuri de deseuri care se vor genera in perioada de constructie sunt:

Cantitate
Unitate de Starea
Denumire deşeu estimată a fi Cod deşeu** Modul de gestionare
măsură fizică*
generată
Etapa de execuţie
Deşeuri municipale t/ perioada Eliminare la depozit de
62,9 S 20 03 01
asimilabile execuţie deşeuri autorizat
Hârtie şi carton 9,5 S 20 01 01
Plastic 12,3 S 20 01 39
Metale 1,4 S 20 01 40 Reciclare şi valorificare
Amestecuri metalice (în
principal linii de cale 1543,3 S 17 04 07
ferată)
Deşeuri din lemn cu
conţinut de substanţe
73,3 S 17 02 04* Valorificare energetică
periculoase (traverse
contaminate cu creozot)
Beton 102534,2 S 17 01 01 valorificare.
Deşeuri din materiale
47,3 S 17 02 03
plastice
Sticlă 0,6 S 17 02 02
S 15 01 01 Reciclare şi valorificare
Ambalaje fără conţinut
18,9 S 15 01 02
de substanţe periculoase
S 15 01 03
Ambalaje cu conţinut de
2,4 S 15 02 10* valorificare
substanţe periculoase
Absorbanţi, materiale
filtrante (inclusiv filtre
de ulei fără altă
specificaţie), materiale 0,2 S 15 02 02* Valorificare /eliminare
lustruire, îmbrăcăminte
de protecţie contaminată
cu substanţe periculoase
Alte uleiuri de motor, de 4,7 S 13 02 08* Vor fi colectate în
transmisie şi de ungere recipienţi închişi,
etichetati, depozitate într-o
incintă închisă prevăzută
AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 4
Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Cantitate
Unitate de Starea
Denumire deşeu estimată a fi Cod deşeu** Modul de gestionare
măsură fizică*
generată
cu platformă betonată. Vor
fi predate către unităţi
autorizate în vederea
colectării şi valorificării
Amestecuri de beton,
cărămizi, ţigle şi
Utilizare ca material de
materiale ceramice, 2494,3 S 17 01 07
umplutură
altele decât cele
specificate la 17 01 06
Deşeuri de la sudură 2,4 S 12 01 13 Valorificare
Reutilizare ca material de
umplutură (în zone
m3/ perioada
Pământ şi pietre 164054,7 S 17 05 04 acceptate de autorităţi
execuţie
conform NTF nr. 71-
002:2006)
Componente periculoase
demontate din 1,9 t/ perioada S 16 02 15* Valorificare/eliminare
echipamente casate execuţie
Cabluri 1,4 S 17 04 11 valorificare
Etapa de operare
Deşeuri municipale Eliminare la depozit de
9,5 S 20 03 01
amestecate deşeuri autorizat
Hârtie şi carton 0,9 t/an S 20 01 01
Amestecuri metalice 0,5 S 17 04 07 Reciclare şi valorificare
Materiale plastice 0,2 S 17 02 03
Amestecuri de grăsimi şi
uleiuri de la separarea
amestecurilor apă/ ulei 141,9 m3/an SS 19 08 10* Eliminare
din alte sectoare decât
cel specificat la 19 08 09
Etapa de dezafectare
Se vor realiza spaţii special
amenajate prevăzute cu
Deşeuri municipale containere tip pubele.
65,8 S 20 03 01
amestecate Periodic vor fi ridicate de
t/perioada către operatori autorizaţi
dezafectare pentru eliminare
Hârtie şi carton 10,4 S 20 01 01 Se vor colecta separate si
Plastic 13,2 S 20 01 39 depozita pana la predarea
Metale 1,4 S 20 01 40 in vederea valorificarii

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 5


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Cantitate
Unitate de Starea
Denumire deşeu estimată a fi Cod deşeu** Modul de gestionare
măsură fizică*
generată
Amestecuri metalice 1580751,6 S 17 04 07
Lemn 52,5 S 17 02 01
Materiale plastice 263,5 S 17 02 03
Sticlă 13,2 S 17 02 02
Absorbanţi, materiale
Vor fi colectate în saci
filtrante (inclusiv filtre
etanşi şi depozitate în spaţii
de ulei fără altă
special amenajate şi vor fi
specificaţie), materiale 0,5 S 15 02 02*
predate operatorilor
lustruire, îmbrăcăminte
autorizaţi în vederea
de protecţie contaminată
eliminării.
cu substanţe periculoase
Vor fi colectate în
recipienţi închişi,
etichetati, depozitate într-o
Alte uleiuri de motor, de
5,2 S 13 02 08* incintă închisă prevăzută
transmisie şi de ungere
cu platformă betonată. Vor
fi predate în vederea
colectării şi valorificării.
Amestecuri de beton,
cărămizi, ţigle şi Vor fi depozitate în
materiale ceramice, 1317,2 S 17 01 07 containere şi ulterior
altele decât cele valoriifcate sau eliminate
specificate la 17 01 06
Depozitate în zona
fronturilor de lucru şi
Beton 39518,6 S 17 01 01 ulterior valorificare la un
depozit de umplutură cu
acordul autorităţilor locale.
Se vor depozita temporar
separat pe platformele
special prevăzute
Asfalturi, altele decât (impermeabilizate),
cele specificate la 17 03 39518,6 S 17 03 02 prevăzute în cadrul
01 organizării de şantier.
Acestea vor fi reciclate
pentru producere de asfalt
nou în staţii autorizate.
Depozitate în zona
Pământ şi pietre altele fronturilor de lucru şi
m3/ perioada
decât cele specificate la 5269,1 S 17 05 04 ulterior valorificare la un
execuţie
17.05.03* depozit de umplutură cu
acordul autorităţilor locale.

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 6


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Cantitate
Unitate de Starea
Denumire deşeu estimată a fi Cod deşeu** Modul de gestionare
măsură fizică*
generată
Se vor colecta şi depozita
separat, în zone special
destinate. Acestea se vor
Componente periculoase
preda operatorilor
demontate din 2634586,1 S 16 02 15*
economici autorizaţi pentru
echipamente casate t/ perioada
colectarea deşeurilor de
execuţie
echipamente electrice şi
electronice (DEEE).
Se vor colecta şi depozita
Cabluri 26,5 S 17 04 11 separat până la predarea
spre valorificare.

e) poluarea și alte efecte nocive: zgomotul şi vibraţiile sunt cele produse prin funcţionarea
utilajelor specifice în perioada lucrărilor si in perioada de functionare, acestea putand afecta
semnificativ biodiversitatea din siturile Natura 2000 din zona proiectului
f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele
cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: se vor analiza in RIM.
g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării
atmosferice): se vor analiza in RIM.

2. Amplasarea proiectelor
Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată
în considerare, în special în ceea ce privește:
a) utilizarea actuală și aprobată a terenurilor: intravilanul si extravilanul UAT Mun. Constanta,
Comuna Agigea, Oras Eforie, comunaTuzla, comuna 23 August, municipiul Mangalia, avand
destinatia stabilita prin planurile de urbanism si de amenjare a teritoriului aprobate: „teren aflate in
itravilan, terenuri aflate in extravilan si teren cu destinatie speciala” si folosinta actuala: cai ferate
CF; curti-constructii, arabil padure, altele; constructii industriale si edilitare, constructii anexa
(conform C.U. nr. 24/10.03.2022, eliberat de Consiliul Judetean Constanta).
b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale
(inclusiv solul, terenurilor, apa si biodiversitatea) din zona și din subteranul acesteia: nu este cazul.
c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se o atenție specială următoarelor zone:
i) zone umede, zone riverane, guri ale râurilor: – Lacul Techirghiol sit RAMSAR.
ii) zone costiere și mediul marin: nu este cazul.
iii) zonele montane şi forestiere: nu este cazul.
iv) rezervaţii și parcuri naturale Lacul Techirghiol - Rezervație naturală
v) zone clasificate sau protejate de dreptul național; zone Natura 2000 desemnate de statele
membre în conformitate cu Directiva 92/43/CEE și cu Directiva 2009/147/CE: siturile Natura
AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 7
Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

2000 ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSCI0114 Mlaștina Hergheliei – Obanul Mare și Peștera
Movilei, ROSCI0281 Cap Aurora, ROSPA0066 Limanu-Herghelia, ROSAC0197 Plaja submersă
Eforie Nord – Eforie Sud, ROSPA0076 Marea Neagră, ROSCI0293 Costinești – 23 August,
ROSAC0273 Zona marină de la Capul Tuzla, ROSAC0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la
Mangalia.
vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului
prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de
cazuri: nu este cazul.
vii) zonele cu o densitate mare a populației: Municipiul Constanta, Comuna Agigea, Oras
Eforie, comuna 23 August, Oras Techirghiol, comuna Tuzla, Municipiul Mangalia.
viii) peisaje si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este
cazul.
3. Tipurile si caracteristicile impactului potenţial
Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport
cu criteriile stabilite la punctele 1 si 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului
asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1), și ținând seama de:
a) importanta și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea
populației care poate fi afectată): posibil impact prin deteriorarea calitatii factorilor de mediu aer,
apa si sol, biodiversitate
b) natura impactului: posibil impact asupra factorilor de mediu aer, apa si sol, biodiversitate, in
perioada lucrarilor de construire, dar si in perioada de functionare
c) natura transfrontaliera a impactului: proiect fără impact transfrontalier.
d) intensitatea și complexitatea impactului: impactul asupra mediului poate semnificativ, riscul
potential de poluare fiind dat de pierderi accidentale de carburanti sau lubrefianti de la utilaje,
intensificarea zgomotului si a vibratiilor, perturbarea speciilor de interes comunitar din ariile
naturale protejate.
e) probabilitatea impactului: semnificativa, urmare a argumentelor menţionate la punctele a si b.
f) debutul, durata, frecvenţa şi reversibilitatea preconizate ale impactului: se vor analiza in RIM
si EA
g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate: proiecte de
modernizare infrasstructura feroviara, industriala
h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin respectarea conditiilor de realizare a
proiectului, ce vor fi impuse în acordul de mediu.

II. MOTIVELE CARE AU STAT LA BAZA LUĂRII DECIZIEI ETAPEI DE ÎNCADRARE


ÎN PROCEDURA DE EVALUARE ADECVATĂ SUNT URMĂTOARELE:

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 8


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

- Proiectul se suprapune parțial cu situl Natura 2000 ROSPA0061 Lacul Techirghiol și se află
în vecinătatea siturilor ROSCI0114 Mlaștina Hergheliei – Obanul Mare și Peștera Movilei,
ROSCI0281 Cap Aurora, ROSPA0066 Limanu-Herghelia, ROSAC0197 Plaja submersă
Eforie Nord – Eforie Sud, ROSPA0076 Marea Neagră, ROSCI0293 Costinești – 23 August,
ROSAC0273 Zona marină de la Capul Tuzla, ROSAC0094 Izvoarele sulfuroase submarine
de la Mangalia.
- Există în zona în care se va implementa proiectul specii sălbatice de interes comunitar care
pot fi afectate direct sau indirect de implementarea acestuia, ceea ce poate conduce la
afectarea obiectivelor specifice de conservare ale ariilor naturale protejate ROSPA0061
Lacul Techirghiol, ROSCI0114 Mlaștina Hergheliei – Obanul Mare și Peștera Movilei,
ROSCI0281 Cap Aurora, ROSPA0066 Limanu-Herghelia, ROSAC0197 Plaja submersă
Eforie Nord – Eforie Sud, ROSPA0076 Marea Neagră, ROSCI0293 Costinești – 23 August,
ROSAC0273 Zona marină de la Capul Tuzla, ROSAC0094 Izvoarele sulfuroase submarine
de la Mangalia.
- Există alți factori care ar trebui luați în considerare care ar putea duce la afectarea ariilor
naturale protejate de interes comunitar în care se va realiza proiectul și există un potențial
efect cumulativ cu alte PP existente sau propuse.

- Proiectul poate avea o influență directă asupra ariilor naturale protejate prin perturbarea
speciilor de interes comunitar din zona de implementare a acestuia prin zgomot, vibrații și
prin cresterea ratei de mortalitate în rândul acestor specii prin coleziune.

III. In conformitate cu decizia nr. 15116/11.08.2022 emisă de ADMINISTRATIA


BAZINALA DE APA DOBROGEA LITORAL , proiectul nu necesita elaborarea studiului
de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.
Masurile si conditiile de realizare a proiectului in conformitate cu Avizul de Gospodarire a Apelor
nr. 65 din 18.08.2022 emis de Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral sunt:
- se vor solicita si obtine, inainte de inceperea lucrarilor, toate avizele si autorizatiile
necesare, conform legislatiei in vigoare;
- In timpul executarii lucrarilor sa nu afecteze stabilitatea malurilor Valea Agigea si a
constructiilor hidrotehnice;
- In cazul producerii unei poluari accidentale in timpul executiei lucrarilor, beneficiarul va
anunta imediat Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral, intreaga raspundere din
punct de vedere al depoluarii zonei si suportarii eventualelor costuri revine beneficiarului si
constructorului;
- In timpul executiei lucrarilor, sa aiba in permanenta in dotare material absorbant de produse
petroliere pentru interventia operativa in caz de poluare accidentala;
- Se interzice depozitarea oricaror tipuri de materiale pe malul, in albia sau in zonele de
protectie Valea Agigea;
AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 9
Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

- Alimentarea cu carburanti si lubrefianti a utilajelor si autovehiculelor, precum si


interventiile tehnice asupra acestora, se vor face in locuri special amenajate;
- Pe tot intervalul executiei lucrarilor de la podul km 252+697 se va asigura sectiunea de
scurgere a canalului, necesara preluarii debitului de apa in orice situatie;
- In timpul executarii lucrarilor vor fi luate toate masurile necesare pentru a nu fi afectat
malul si apa lacului Techirghiol, precum si zona de protectie a acestuia;
- Se interzice depozitarea a oricaror tipuri de materiale pe malul sau in zona de protectie a
Lacului Techirghiol;
- Se interzice realizarea oricaror constructii pe o distanta de 5 m fata de malul lacului spre
uscat care ar putea impiedica accesul liber in zona malului lacului Techirghiol;
- Lucrarile nu se vor realiza in perioadele de ape mari;
- Dupa finalizarea lucrarilor se va elibera amplasamentul de orice fel de obstacole, materiale
sau alte deseuri si terenul se va aduce la starea initiala;
- Se interzice distrugerea sau deteriorara unitatilor si instalatiilor retelei nationale de
observatii, a reperelor, a mirelor hidrometrice sau a altor insemne tehnice sau topografice , a
forajelor hidrogeologice, a statiilor de determinare automata a calitatii apelor si a altora
asemenea;
- Responsabilitatea privind alegerea solutiei si dimensionarea lucrarilor revine, integral,
beneficiarului si proiectantului lucrarilor;
- Beneficiarul are obligatia să anunțe in scris ABADL, data de începere a lucrărilor, cu 10 zile
înainte de aceasta, precum si data de finalizare a acesora;
- Sa permita accesul personalului de gospodarire a apelor in incinta obiectivului, in scopul
indeplinirii atributiilor de control, conform prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996,
modificata si completata;
- Avizul de gospodarire a apelor isi mentine valabilitatea pe toata durata de realizare a
lucrarilor, daca executia acestora a inceput in cel mult 24 de luni de la data emiterii acestuia
si daca au fost respectate prevederile inscrise in aviz, in caz contrar avizul isi pierde
valabilitatea;
- Daca pe parcursul derularii investitiei, apar modificari ale datelor care au stat la baza
emiterii prezentului aviz, se va solicita aviz de gospodarire a apelor modificator, conform
prevederilor Ordinului Ministerului Apelor si Padurilor nr. 828/04.07.2019 privind
aprobarea Procedurii si competentelor de emitere, modificare, retragere a avizului de
gospodarire a apelor, inclusiv procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apa,
aprobarea Normativului de continut al documentatiei tehnice supuse avizarii, precum si a
Continutului cadrul al Studiului de evaluare a aimpactului asupra corpurilor de apa.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în
care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică
condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica
autoritatea competentă emitentă.

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 10


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente
pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile
autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de
dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie
neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind
evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că
acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.
Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se
atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia
de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare
sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.
Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la
art. 21 din Legea nr. 292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private
asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21
alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii.
Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a
deciziei.
Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art.
22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.
Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie
să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018, privind
evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004,
cu modificările şi completările ulterioare.

DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU A.A.A.,

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 11


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

Celzin LATIF Lavinia Monica ZECA

ŞEF SERVICIU C.F.M.,


Simona CONSTANTIN

Întocmit,
Consilier Camelia COSTACHE
Nota: redactat in 4 exemplare. Consilier Adina-Iuliana MIU

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA 12


Adresa: Strada Unirii, nr.23, Constanţa, jud. Constanţa, Cod 900532
E-mail: office@apmct.anpm.ro; Tel/Fax(tasta7): 0241.546.596; 0241.546.696; 0241.543.717
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679

S-ar putea să vă placă și