Text și ilustrații: Veronica Iani

Layout: Bogdan Dragomir, www.directdesign.ro

Copyright: Veronica Iani, veronicastories.com

Descrierea CIP poate fi consultată pe pagina de

internet a Bibliotecii Naționale a României

ISBN 978-606-94784-2-4
 Copilăria
o poveste despre bucurie

Text și ilustrații de Veronica Iani

Editura Life Learning Education, 2019

– Agent 007?! Agent 007!! Răspunde!! Agent 007, aici
comandamentul central, de ce nu răspunzi? Alo!… Alo!…
Agent 007! Trebuia să ne trimiți rapoartele despre ultime-
le tale misiuni! Ce-i cu tine?

Agentul 007 privește indiferent stația de emisie-recepție

din care se aude acea voce disperată. Soarbe cu zgomot
câteva înghițituri din paharul cu ceai de urzici, îndulcit
cu miere, apoi își învelește grijuliu cu o pătură picioare-
le lungi. Se întinde comod în fotoliu. Nori albi și pufoși
aleargă pe albastrul cerului. Îi trezesc amintiri pe care
acum se străduiește să le alunge. Strânge tare din ochi.

3
– Trebuie să facem ceva! De trei zile nu a mai ieșit din casă.
La telefon nu răspunde…
– Da, dar ce să facem? Sunt cumplit de stresat. Cât timp voi
reuși să îi țin locul lui 007 fără să se afle? Să-ți povestesc ce am
pățit ieri, când am mers să transmit un mesaj, pe care, în mod
normal, ar fi trebuit să-l ducă bunul nostru prieten 007. Bat la
ușa locuinței familiei X. Îmi deschide un cuplu foarte amabil

4
și le întind plicul. Ei îl desfac nerăbdători și apoi încep să sară
în sus de bucurie: „Doi?? Vor fi doi!!” Amabili, m-au invitat
în casă la un ceai și fursecuri. Fericit că am parte de o aseme-
nea tratație, dau să intru, când… nenorocire! Iartă-mă că mă
exprim așa direct, dar fundul mi-a rămas înțepenit în ușă. Nu
am putut nici intra, nici ieși. Ce rușine mi-a fost! Doamna m-a
servit, totuși, cu ceai și fursecuri, acolo, în pragul ușii, până au
sosit pompierii ca să îmi descarcereze fundul. Nu mai vreau să
trec prin așa ceva.
– Dacă ai ști ce am pățit și eu! Ieri am fost să duc un plic într-un
bloc cu nouă etaje. Ca să fiu sigur că nu se sperie lumea de mine,
mi-am scos proteza cu dinți, chit că arăt jalnic fără ea. Dar de-
geaba. Când doamna Y a deschis ușa, a început să țipe de a tre-
zit tot blocul. Am lăsat plicul jos și am tăiat-o pe scări înainte de
sosirea poliției. Era cât pe ce să fiu prins. Un bătrânel care părea
inofensiv mi-a prins coada la ușa de la ieșirea din bloc. Cu greu
am reușit să scap.
– Mda, în ritmul acesta se va afla curând că 007 nu se ocupă de
misiuni și îl vor concedia. Trebuie să îl scoatem din starea asta
de tristețe. Înțeleg că l-a durut foarte tare când a fost anunțat
că berzele nu vor mai transporta bebeluși. Totuși, va face în
continuare o muncă foarte frumoasă: va duce mesaje prin care
dă de știre mămicilor că au în burtică un bebeluș sau mai mulți.
Hipopotamii nu pot face munca asta.
– Și nici crocodilii!

5
Îngrijorarea se citea pe fețele celor doi prieteni, crocodilul Yuri și
hipopotamul Gyuri.
Situația era cât se poate de grea. Prietenul lor, bărzoiul 007,
credea că viața sa nu mai are sens. De când se știa transportase
bebeluși la familiile lor, iar asta îl făcuse atât de fericit. Însă
acum… Urma să devină un simplu poștaș?
După ceva timp de gândire, crocodilul Yuri exclamă victorios:
– Gata, știu cum să îl ajutăm!

6
Însă nu apucă să continue. Un zgomot asurzitor de oale răs-
turnate, amestecat cu strigăte furioase, se aude din locuința de
stuf a lui 007. Dintr-odată, ușa se trântește de perete, aproape
sărind din balamale. În prag își face apariția 007. Este de nere-
cunoscut. Pare un cavaler îmbrăcat în armură, gata de război.
Yuri și Gyuri se uită înspăimântați unul la altul.
– Și-a pierdut mințile, șoptește Yuri.
007 are capul acoperit cu un ibric, pe gâtul lung sunt înșirate
trei cutii de conserve, într-o aripă ține un capac de la o oală, iar
în cealaltă un bătător de carne.
– Am plecat să salvez lumea! Ce vă uitați așa la mine? Nu sunt
nebun. Ascultați și voi ce mesaj am primit! strigă 007 și deschide
înfrigurat stația de emisie-recepție:

Agent 007, avem nevoie de ajutorul tău! Cineva a

intrat în calculatorul în care erau datele tuturor
copiilor: nume, adrese, fotografii, amintiri. Totul
a dispărut! Am găsit doar acest mesaj: „Copilăria
nu va mai exista. O voi distruge.” Agent 007, te
rugăm, ajută-ne!

7
– Acum ați înțeles? se holbează 007 la prietenii lui ră-
mași cu gurile căscate.
– Ăăă… nu prea, șoptește încurcat Yuri.
007 ridică amenințător „buzduganul” de bucătărie:
– Îl voi distruge pe cel care îndrăznește să facă ceva
Copilăriei!
– Vom fi alături de tine! se entuziasmează și hipopota-
mul Gyuri. Toți pentru…
– Ce-i gălăgia asta? Nu se înțelege barză cu barză din ca-
uza voastră, îl întrerupe o voce hodorogită. Cine sunteți
voi, că nu prea văd bine? V-am auzit vorbind despre…
Cei trei prieteni își îndreaptă nedumeriți privirile spre
personajul straniu apărut ca din senin din spatele casei
lui 007. Un bărzoi cu penele încărunțite de bătrânețe
înainta cu greu spre ei, sprijinindu-se într-un toiag no-
duros. O pereche strâmbă de ochelari i se clatină pe
cioc la fiecare pas pe care îl face.
Gyuri se îndreaptă amenințător spre el:
– Ne spionai cumva?

8
– Aiurea. Vorbeați așa de tare, încât era imposibil să nu aud.
M-am gândit că vă pot fi de folos.
– Tuuu? îi răspunde sarcastic 007.

9
Fără să ia în seamă obrăznicia, bătrânul bărzoi scoate de
sub aripă un album foarte gros, cu coperțile uzate.
– Am acest album de pe vremea când încă mai lucram.
Am păstrat legătura cu copilașii pe care îi duceam la fami-
liile lor. Drăguții de ei mi-au trimis o mulțime de desene
despre Copilăria lor. Voi v-ați întrebat vreodată ce este, de
fapt, Copilăria?
007 tușește încurcat:
– Nu m-am gândit la asta până acum. Păi, Copilăria
este… este ceva foarte frumos?
– Așa am crezut și eu multă vreme, dar simt că este mai
mult decât atât, se încruntă bărzoiul. Copilăria le-a fost
dată oamenilor ca să învețe ceva.
– Da? Probabil… Ne poți împrumuta albumul?
007 întinde nerăbdător aripa spre album.
– Vi-l dau, dar să aveți mare grijă de el. Dacă toate datele
din calculator au fost furate, acest album este foarte pre-
țios… Și dă tinichelele alea jos de pe tine! Este nevoie să
vă folosiți scăfârliile.
Cu o lovitură precisă de toiag, bătrânul bărzoi zboară
ibricul de pe capul agentului 007.

10
Intimidat, acesta ia cu grijă valorosul album. Yuri și
Gyuri se apropie și ei, curioși. Pe prima pagină, un
desen în care câțiva copii se jucau fericiți. Acesta a fost
ultimul lucru pe care cei trei au mai apucat să-l vadă.

11
12
Apărută de nicăieri, o negură înghețată îi prinde cu brațele ei ne-
văzute ca într-un clește, paralizându-le orice mișcare. Restul s-a
petrecut foarte rapid. A urmat un trosnet sec, iar negura s-a făcut
nevăzută, ca și cum nici nu ar fi existat. Când s-au dezmeticit, cei
trei prieteni au descoperit catastrofa: 007 avea doar o mică parte
din album. Restul dispăruse împreună cu negura și cu bărzoiul
pensionar. Ochelarii și toiagul acestuia zăceau în iarbă.
– Priviți cât a rămas din album! țipă disperat 007. Bărzoiul
l-o fi luat?
Hipopotamul Gyuri ia restul de album și îl studia-
ză, întorcându-l pe toate fețele:
– Atunci de ce ne-ar mai fi dat albumul? Ca apoi să
îl ia înapoi? Nu are sens. A fost ceva în
pâcla aceea… Poate era chiar cel care
vrea să distrugă Copilăria! Tre-
buie să mergem să îi anunțăm pe
oameni cât mai repede!
Dar cât mai repede!
Cei trei prieteni pornesc grăbiți spre orașul din apro-
piere. Fiecare secundă era extrem de prețioasă. Vă-
zând că sunt mult prea înceți, Yuri și Gyuri hotărăsc
să îl trimită pe 007 înaintea lor. Acesta își ia zborul și
ajunge repede în oraș. Nu după multă vreme, găsește
un polițist:
– Domnule polițist! Domnule poliţist! Cineva… cine-
va încearcă să distrugă… să distrugă Copilăria. Ome-
nirea este în mare pericol!
Polițistul își coboară nemulțumit privirea spre barza
agitată din fața lui.
– Copilăria? Ce este Copilăria? De ce mă deranjezi
cu astfel de prostii? Eu am de vegheat la păstrarea
liniștii publice, iar tu, din câte se pare, o cam tul-
buri cu agitația ta.
– Copiii… Copilărie, încearcă 007 să îi dea
câteva indicii.
Însă, văzând că polițistul are de gând să
scoată bastonul de cauciuc, agentul 007 îi
arată un desen din album.
– Ce scrie acolo? mormăie polițistul.

14
Poliţistul se încruntă și mai tare în momentul în care descifrează scrisul:
– Ăăă… „Copilăria este joaca cu prietenii”. Văd niște oameni mici. Unul îi
împinge pe ceilalți doi. Nu înțeleg de ce o face. Și nici expresia de pe fețele
lor. Sunt bolnavi? Ce e aceea joacă? Prieteni?!
007 se uită perplex la polițistul care continuă:
– Se pare că avem de-a face cu un caz grav de indisciplină. În loc să mun-
cească, oamenii aceștia mici pierd vremea.
– Dar se joacă…
007 vrea să continue, însă este nevoit să își ia zborul. Polițistul scosese o pe-
reche de cătușe și dăduse alarma. În câteva clipe au apărut câteva echipaje
de poliție. Desenul a fost oprit ca probă la dosar, iar agentului 007 i s-a făcut
un portret robot pentru a fi dat în urmărire generală.

15
Ajuns la prietenii lui, 007 le povestește păța-
nia cu polițistul.
– Îngrozitor! Am ajuns prea târziu. E o adevă-
rată nebunie! Parcă lumea s-ar fi răsturnat cu
fundul în sus, gesticulează 007 nervos.
– Te rog, mormăie jenat hipopotamul Gyuri.
– Scuză-mă că am zis fund. În fine, lumea nu
mai e la fel cum o știam.

16
Copiii sunt numiți oameni mici. Ei nu se mai
joacă. Iar jucăriile… JUCĂRIILE SUNT ARUN-
CATE!! Pe bulevarde am văzut camioane care
cărau jucării la groapa cu gunoi. Înseamnă că,
până de curând, copiii se jucau cu ele. S-a pe-
trecut ceva care a schimbat lumea…
– Norul acela… strigă Yuri.
– … a furat Copilăria, continuă
Gyuri cu o față îngrozită.

17
– Și acum ce facem? A căuta un nor e ca și cum ai că-
uta acul în carul cu fân. Doar tu, 007, poți zbura, dar
încotro să zbori? Și, apoi, cum să te lupți cu un nor? se
frământă Gyuri, învârtindu-se pe loc în căutarea unei
soluții… Dar, știți ceva, s-a făcut noapte și mi-e groaz-
nic de foame. Hai să traversăm șoseaua. Am văzut niș-
te tufe foarte apetisante. Și o baltă. Pe Yuri l-ar înviora
cu siguranță o baie.
Încântat de idee, 007 este de acord că un stomac plin
poate ajuta mult în găsirea unor soluții. Din două bătăi
de aripi ajunge deasupra bălții:
– Băieți, e grozav! E plin de broaște!

18
În ciuda greutății sale, hipopotamul ajunge și el cât ai
clipi lângă baltă și, cu o săritură amplă, aterizează fix în
mijlocul ei, spre disperarea lui 007:
– Ai secat jumătate de baltă!! O broască nu mai văd!
– Caută-le pe mal! strigă Gyuri fericit.

19
20
– Da, bine că voi vă lăfăiți în apă, iar pe mine
m-ați lăsat singur. Pe deasupra car și albu-
mul, se plânge de pe cealaltă parte a drumu-
lui crocodilul Yuri.
Picioarele lui scurte, precum și coada lungă și
grea, îl fac mult mai încet decât prietenii săi.
Ajuns în mijlocul șoselei, se oprește
să își tragă sufletul:
– Stați și mâncați nepăsăto-
ri în loc să vedeți cât de
minunat este cerul. Oare
a numărat cineva stelele?
oftează el străbătut de un
fior de emoție. Uitați-le pe
acelea două. Strălucesc cel
mai tare. Și sunt din ce în ce mai
mari. Or fi doi meteoriți?

21
Atât a apucat să spună Yuri înainte de a dispărea sub roțile unui
tir, care reuși să oprească după câțiva zeci de metri cu un scrâșnet
îngrozitor, lăsând în urma sa un nor înecăcios de cauciuc încins.
– Yuuuuri!!! strigă îngroziți 007 și Gyuri, alergând la prietenul lor.
Între timp, din tir coborâse șoferul, un bărbat burtos. Se văita, tră-
gându-se de barbă și de mustăți:
– L-am făcut una cu pământul! Ce căutai, măi, omule, în mijlocul dru-
mului? Așa, îmbrăcat în verde, nu aveam cum să te văd. Vai, l-am
turtit cu totul!
– Yuri, Yuri, dragul nostru, te rugăm, spune ceva! se tânguie și pri-
etenii lui.

22
– Așa m-a făcut mama, turtit, reu-
șește să vorbească cu greu Yuri din
cauza tusei provocate de fum. Și
verde sunt de când mă știu.
– Yuri, ești întreg? Te poți mișca?
Ești viu?
Gyuri și 007 țopăie fericiți în ju-
rul prietenului lor. Yuri se ridică
cu grijă de pe asfalt și își pipăie
corpul pentru a se încredința că
totul este în regulă:
– Se pare că da. Mașina a trecut
pe deasupra mea.

23
– Albumul, unde e albumul? își amintește brusc 007.
După câteva minute de căutări cu lanterna, îl găsesc în șanțul
de lângă șosea. Șoferul se apleacă și ridică o foaie care căzuse
din el.
– De… de… de unde aveți asta? De unde?
Sărea în sus de bucurie, după care se oprea și începea să plângă
sărutând foaia. Apoi iar sărea și iar săruta foaia.
– Hei, dă-o încoace că o strici cu lacrimile tale. Ce-ți veni? se
repede 007 să i-o smulgă din mâini.
Mai iute, șoferul reușește să o păstreze.
– Vedeți ce scrie pe ea? strigă el. „Copilăria este brăduțul de
Crăciun.” Crăciun!… Crăciun!
Cei trei prieteni îl privesc lung. Gyuri, milos, zice:
– Săăăracul, din cauza sperieturii a înnebunit.
– Nu, nu… suspină cu glas gâtuit de emoție șoferul… Eu sunt…
Eu sunt Moș Crăciun!
– Fugi d-aci! sare 007. Moș Crăciun merge cu sania trasă de reni,
nu cu tirul. În plus, are părul și barba albe. Ne vinzi gogoși.
– Ba eu sunt. Uitați!
Șoferul scoate din buzunarul de la piept actul de identitate.
Cel din fotografie chiar semăna cu el, doar că avea părul și
barba albe.

24
– Da, semeni. Iar pe act scrie că ești Moș Crăciun. Dar unde ți-e
sania? întreabă Yuri.
– Mi-au confiscat-o. Renii – la fel. Jucăriile… De-abia am reușit
să scap. Am fost nevoit să îmi vopsesc părul și barba și să re-
nunț la hainele roșii. E o tragedie ceea ce se petrece. Totul era
bine și, dintr-odată, lumea s-a întors cu f…

25
– Cu josul în sus? îi ia repede vorba din gură 007.
– Da, cu josul în sus. M-am dus plin de jucării și de dulciuri la
o școală. Ce credeți? Copiii au început să arunce cu gume și cu
creioane în mine. Eu strigam: „Copii, v-am adus jucării, dul-
ciuri!” Un coșmar! Au chemat poliția. M-au acuzat că deranjez
procesul de învățământ. Nu înțelegeam cu ce am greșit. Mi-
am cerut scuze și i-am rugat să mă lase să le duc acasă jucării-
le. Se uitau toți la mine ca și cum aș fi vorbit limba păsărească.
Am aflat apoi cu groază că ei locuiesc în internate. Am zis:
„Bine, dar familiile voastre… părinții voștri? La ei când vă du-
ceți?” Atunci au spus că sunt un nebun periculos, care vorbește
despre lucruri nemaiauzite. Cu greu am scăpat din mâna po-
liției. Mi-e greu să înțeleg ce se întâmplă. Înainte eram primit
cu căldură, iar acum sunt urmărit… Vă rog, dați-mi desenul!
Am nevoie de această amintire prețioasă din vremurile în care
copiii stăteau împreună cu părinții lor, când știau ce înseamnă
CRĂCIUN, FAMILIE, MAMĂ, TATĂ. Când mă iubeau.
– Dar unde te duci? Și de ce fugi cu un tir? întreabă 007. Nu pu-
teai găsi un mijloc de transport mai mic? Toată lumea te poate
vedea de la o poștă. Mă rog, mai puțin Yuri.
– Merg spre Polul Nord. Salvez niște prieteni. Veniți!

26
Moș Crăciun deschide cu grijă ușa containerului de pe
tir. Lumina puternică a lanternei descoperă o mulțime
de oameni de zăpadă.
– Sunteți bine? îi întreabă grijuliu Moș Crăciun.
Închizând la loc ușa, Moș Crăciun oftează:
– Încerc să salvez oamenii de zăpadă. Nici pe ei nu îi
mai vor copiii.
Se lasă o liniște adâncă.
– Și noi încercăm să salvăm Copilăria, spune trist Gyuri.
Cine știe dacă…

27
– Predați-vă! Sunteți înconjurați! Nu aveți nicio șansă!
Deodată, zeci de reflectoare se aprind în jurul lor. Șoseaua era
blocată de mașinile poliției. Cei patru înlemnesc. Cum de nu
auziseră nimic?
Hipopotamul Gyuri își revine primul din șoc. Le spune
printre dinți:
– Retrageţi-vă încet cu spatele. La semnalul meu urcați în tir
și porniți cu cea mai mare viteză. Eu îi voi ține pe loc cât pot
de mult.
– Nuuu, protestează Yuri și 007. În niciun caz. Vino cu noi!
– Plecați! țipă Gyuri.
Moș Crăciun îi împinge pe Yuri și 007 spre cabină. Polițiștii
se reped spre tir, dar Gyuri le blochează drumul. Enervat,
căpitanul strigă la el:
– Mișcă-ți fundul ăsta imens din calea noastră, infractorule!
– Nu ziceți fun… apucă să strige 007, privind peste umăr
la Gyuri, care se făcuse roșu de furie. Apoi din roșu deveni
violet, după care albastru vinețiu.
Cu capul lăsat în pământ hipopotamul înaintează câțiva pași,
pufnind amenințător pe nări. Polițiștii îndreaptă armele spre
el, însă Gyuri nu se lasă intimidat.

28
Își ridică încet capul și deschide gura.
Oamenii legii privesc înspăimântați gura ce pare a se des-
chide la infinit. Pe neașteptate, din gâtlejul ca un tunel al
lui Gyuri țâșnește un răget înfiorător și asurzitor. Mii
de pumnale nevăzute străpung timpanele po-
lițiștilor. Pentru a scăpa de această tortură, ei
năvălesc disperați în mașini și pornesc în trombă
spre oraș.
Gyuri rămâne singur în mijlocul drumului.
– Succes, dragii mei prieteni, zice el, privind în
zare spre camionul lui Moș Crăciun.
Pe șosea, o foaie se desprinsese din album. Zâm-
bește și o ridică cu grijă, apoi dispare în liniștea
nopții, în timp ce câteva lacrimi de tristețe îi
brăzdează obrazul gros.

29
Un vuiet prelung, apoi o bufnitură puternică zguduie pământul,
ridicând un nor gros de zăpadă. În timp ce zăpada se așază lin la
locul ei, gemete și vaiete se aud din troiene. Primul care își face
apariția este Moș Crăciun. Merge de-a bușilea, privind nedu-
merit în jur. După o vreme, apare și crocodilul Yuri… apoi
agentul 007. La fel de nedumeriți și de buimaci, încercă
să înțeleagă unde se află.
– Ce-i cu zăpada asta? reușește să articuleze Yuri
câteva cuvinte. Când ne-am culcat în cabina
tirului era totul verde în jur. Să fi nins atât
de mult între timp?

30
– Nu… Nu se poate! zice Moș Crăciun și arată spre un
pâlc de foci din depărtare. Uite și un urs… polar! Cred că
suntem… Dar cum se poate așa ceva?
– Spune odată unde suntem! se enervează Yuri, simțind
că îngheață.
– Suntem la Polul Nord!
– La Polul Nord?!! strigă 007. Doar nu am zburat cu tirul
până aici.
– Nu știu dacă am zburat, dar cu siguranță am căzut din
cer, zice Moș Crăciun în timp ce își îndreaptă mijlocul. De la
șocul căzăturii am fost aruncați afară din cabină. Bine că…
Moș Crăciun începe să strige disperat, alergând spre tirul
căzut într-o râpă:
– Oamenii de zăpadă! Oamenii de zăpadă!

31
 Reușește să deschidă cu greu ușile deformate ale
containerului, iar imaginea care i se înfățișează îna-
intea ochilor îl face să își pună mâinile în cap:
– Vai, nu!

32
Oameni de zăpadă fără cap sau cu două capete, morcovi, cratițe,
fulare, bețe și mături, totul era un talmeș-balmeș de nedescris.
Moș Crăciun se pierde cu firea și începe să plângă, mustățile
transformându-se în scurt timp în doi țurțuri de gheață.
– Nu te necăji, îi facem la loc cât ai clipi, îl încurajează 007.
Operațiunea a durat însă mult mai mult decât s-au așteptat, de-
oarece oamenii de zăpadă țineau cu tot dinadinsul să li se dea
exact aceeași înfățișare pe care au avut-o inițial. Din fericire,
Yuri, care era foarte răbdător, a rezolvat imensul puzzle de ca-
pete și trunchiuri.
– Bine că măcar oamenii de zăpadă sunt salvați, însă noi nu știm
unde ne aflăm și nici cum am ajuns aici. Mâncare nu avem…
Vom muri degeaba la Polul Nord fără să fi apucat să salvăm Co-
pilăria, începe să se vaite agentul 007.
– Hei, ce-i smiorcăiala asta? se revoltă Yuri. Încă nu am murit.
Am putea încerca să vânăm o focă.
– Bleah! Yuri, ai uitat? stai de vorbă cu o barză care nu a mâncat
și nici nu va mânca vreodată…
– Și nici nu cred că vei apuca să mănânci foci, dacă ajungem în
burta acelui urs polar care vine în fugă spre noi. Repede în ca-
bină! țipă Moș Crăciun.

33
Reușesc să închidă
ușile chiar în momentul în
care ursul sare asupra cabinei. Vă-
zând că nu poate ajunge la pradă,
acesta atacă răcnind geamurile și
portierele. Yuri, 007 și Moș Cră-
ciun privesc îngroziți ghearele ca
niște pumnale de oțel ce lasă urme
adânci pe uși. Scrâșnetul lor me-
talic le taie respirația. Dar și mai
înspăimântătoare este privirea tur-
bată a fiarei dezlănțuite.

34
La un moment dat, ursul pare să renunțe. Se depărtează de
mașină, căutând prin zăpadă.
– Porneşte mașina! îl zgâlțâie 007 pe Moș Crăciun. Altfel aici
ne rămân oasele.
– Încerc, încerc, țipă Moș Crăciun, în timp ce un huruit jalnic
se aude dinspre motor.
Degeaba învârtea cheia în contact, motorul refuza să pornească.
– Se întoarce ursul! strigă Yuri. Cară în brațe o bucată imensă
de gheață. Faceţi ceva!
Ajuns lângă mașină, ursul face o sforțare și aruncă gheața în
parbriz, spărgându-l în mii de cioburi. 007 reușește să se fereas-
că la timp de blocul de gheață. Dintr-o săritură, ursul se agață
cu labele de bordul cabinei, iar imensul lui cap se îndreaptă
fulgerător spre gâtul lui 007.
– Yuuuriii! apucă să strige 007 înainte de a leșina.
Fără a sta pe gânduri, Yuri își înfige dinții ascuțiți în laba ursu-
lui. Urletul de durere al acestuia sfâșie văzduhul, însă Yuri nu
renunță la strânsoare până când ursul nu își desprinde gheare-
le de pe bord și cade în zăpadă.
– Acum! țipă Yuri.
Moș Crăciun apasă accelerația, pornind în trombă.
– Am scăpat! Am scăpat! strigă Yuri, privind în oglinda retro-
vizoare ursul rămas să își lingă laba însângerată… Tiii, am ră-
mas fără o groază de dinți!

35
– Ce-i, ce-i? întreabă 007 după ce își revine din leșin.
Am murit?
– Nu încă. Gata, am rămas fără motorină. Mai de-
parte nu putem merge, anunță Moș Crăciun și
sare din cabină, luând cu el blocul de gheață cu
care ursul spărsese parbrizul.
Însă, cum îl aruncă în zăpadă, i se taie răsuflarea:
– Veniți repede! Veniți repede!
007 și Yuri se apropie speriați, neștiind ce pericol a apărut
între timp.
– Bărzoiul pensionar!! strigă 007 și se dă înapoi îngrozit.
În interiorul bucății de gheață se afla chiar bătrânul bărzoi care
le dăduse albumul despre Copilărie. Îi privea cu ochi sticloși
și cu ciocul deschis, ca într-un ultim strigăt.
– Hei, noi suntem!

36
007 bate cu ciocul în gheață, sperând la un răspuns din
partea bărzoiului sau măcar la o clipire din ochi.
– Repede, să îl scoatem cumva de acolo! Poate trăiește,
începe să se agite Yuri. Ar trebui să topim gheața. Uite o
peșteră. Facem un foc și gata. Haideți să căutăm prin ma-
șină ceva de ars.
– Mai întâi să vedem ce e în peșteră. Nu cumva să fie
chiar bârlogul ursului, zice precaut Moș Crăciun.
Ia o lanternă și intră cu grijă în peșteră, însă, după câte-
va secunde, iese în goană:
– Un mamut! Un mamut! În peșteră este un mamut!
– Viu? se interesează curios 007, după ce îi trece sperie-
tura. Parcă dispăruseră.
– Viu, neviu, nu știu. Stătea în picioare și se uita la mine.
– Lasă că mă duc eu, își face curaj Yuri și ia lanterna, in-
trând la rândul său în peșteră.
– Gyuri?? Gyuri!! Veniți repede… E Gyuri! Dragul nos-
tru prieten, cum ai ajuns în halul acesta?

37
Gyuri, hipopotamul, îi privea, fără să cli-
pească, dintr-un bloc imens de gheață.
– Nu mai înțeleg nimic, strigă disperat
007. Mai întâi bărzoiul, apoi
Gyuri. Cum au ajuns aici?
Așa înghețați… Și noi cum
de am aterizat tocmai la
Polul Nord? Înseamnă că…
– Exact! Înseamnă că veți sfârși
și voi la fel, se aude o voce ca
venită din adâncul pământu-
lui. Eu v-am adus aici.

38
 Moș Crăciun, 007 și Yuri văd cu
groază cum aceeași negură înfiorătoa-
re, care furase o parte din album, îi învă-
luie și îi imobilizează.
– Dar, pentru început, voi recupera de la voi și restul de-
senelor din album, se face auzită aceeași voce sinistră.
– Mai bine murim decât să ți le dăm! strigă Moș Cră-
ciun și 007.
– Vai, ce emoționant, hârâie a râs negura. Grasul cu
fund mare a zis la fel și uite că i-am luat desenul.
Desenul ce rămăsese la Gyuri trece prin fața lor, dispă-
rând apoi în negură.
– Și acum: hocus-pocus-preparatus, iată cum dispar și
desenele voastre!
Fără a putea schița măcar un gest, Moș Crăciun și
007 rămân fără niciun desen.
– Te urăsc! Te urăsc din toată inima, ară-
tare fără inimă ce ești! țipă 007, încer-
când să zgârie cu ciocul și ghearele
negura. Tu ai furat Copilăria și acum
ai tot albumul!

39
– Vai, ce încercare eroică, hârâie vocea. Da, am furat-o,
am distrus-o. Spune cum vrei. Important e că a dispă-
rut orice urmă din Copilărie. Iar faptul că mă urăști
nu e ceva nou pentru mine. Și mă vei urî și mai tare! Ia
uite cum se transformă în gheață prietenii tăi!
007 vede îngrozit cum Yuri și Moș Crăciun se acoperă
treptat, treptat cu un strat de gheață. Degeaba încearcă
să îi protejeze cu aripile lui, stratul de gheață crește tot
mai mult.
– De ce nu m-ai înghețat și pe mine odată cu ei, uciga-
șule! strigă 007.
– Ca să vezi ce înseamnă cu adevărat a urî. Am în mine
de un milion de ori mai multă ură decât ai tu acum.
Deși clocotea de furie, 007 se forțează să se calmeze.
– Dar cine ești tu? întreabă el.
– Sunt ceea ce vezi că sunt.
– O negură înghețată.
– Am diferite nume. Dacă vrei să-mi spui negură în-
ghețată, spune-mi așa.
– Dar de ce ai atâta ură în tine?
– Știi cum e ca toată lumea să fugă de tine? Știi cum
e să fii urât de toți? Oriunde apar aud: „Vai, ce vreme
groaznică! Ce ceață insuportabilă! Ne-a stricat toată
ziua.” Și tot așa… tot așa. Chiar și copiii vorbesc astfel
despre mine. Știi cum e ca NIMENI să nu te iubească,

40
în schimb toți să te urască? Nu știi. De aceea
m-am răzbunat. Într-o zi am văzut o pagină
din acel album cu desene. Scria: „Copilăria
este BUCURIA”. Din acel moment, nu-
mai asta mi-a răsunat în cap: BUCU-
RIA… BUCURIA… Am hotărât să
distrug Copilăria și odată cu ea și
BUCURIA. Am reușit!
– Da, ai reușit, suspină 007.
Gheața îi acoperise picioarele.
Simțea cum se întinde pe aripi,
pe gât, pe cioc. Nu îl durea și nici
nu îi era frig. Aruncă o ultimă privi-
re spre prietenii lui:
– S-a sfârșit…

41
 X2410 mergea abătut prin pădure, cău-
tând ciuperci. Rucsacul îi era gol.
„Nu a plouat de atâta vreme, de
unde ciuperci? Dar parcă suprave-
ghetorul de la internat poate să înțe-
leagă asta. Zice că așa scrie în fișa mea,
să culeg ciuperci, iar fișele sunt făcute
încă de la începutul anului. Asta e, iar
voi fi certat. Nu că ar avea cineva ceva cu
mine, dar așa e în regulament. Cine nu înde-
plinește o sarcină este certat… Of, dar ce ceață se lasă
peste pădure. Aproape că nu văd la doi pași! Și e atât
de frig. Nu am pomenit o asemenea negură înghețată.
Mai bine stau pe loc ca să nu mă rătăcesc… Oare negura s-o
fi rătăcit și ea? Poate e chiar mai speriată ca mine. Ia te uită,
știe să picteze. Ce steluțe frumoase a făcut pe frunze! Ba chiar
și pe bluza mea. Hei, vrei să treci și pe la internat ca să dese-
nezi câteva steluțe pe geamul de la camera mea? Aș vorbi cu
ele când mă voi simți singur. Știi, noi, oamenii mici, nu
avem voie să discutăm între noi… Tu te simți vreoda-
tă singură? Nu cred. Tu poți vorbi cu vântul, cu norii,
cu soarele. Și eu vorbesc cu ele, dar numai în gând,
pentru că, altfel, aș fi certat.
Sunt reguli pentru orice. O regulă zice că nu avem
voie să facem lucruri nefolositoare, iar vorbitul cu norii

42
nu e prea folositor. Pe tine cum te chea-
mă? Eu sunt X2410… Știu, sună ciudat…
Vai, dar mi-e din ce în ce mai frig! Parcă
mi-ar curge gheață prin vene. Mă transform
într-o statuie de gheață. Însă de ce să mă plâng,
când tu nu ai nici măcar o bluză subțire pe tine.
Dacă ai avea dinți, cred că ți-ar clănțăni. Uite, ia eșarfa
de la gâtul meu ca să nu faci guturai. Noi avem siropuri multe
pentru gât la internat, dar tu sigur nu ai. Cum vei vorbi cu norii
dacă răgușești?”
Printre genele acoperite de gheață, lui X2410 i se
păru că zărește în ceața deasă doi ochi din care că-
zură câteva picături strălucitoare.
– Mulțumesc, dragă copile! se auzi o voce
hârâită, venită ca din adâncul pământu-
lui, apoi negura dispăru, lăsând loc unui
curcubeu plin de strălucire.

43
– Radu! Radu!
Băiatul o privea nedumerit pe femeia ce alerga speriată spre el. Se sim-
țea confuz, ca și cum s-ar fi trezit brusc dintr-un vis. Nu înțelegea unde
este și ce se întâmplă cu el. Negura se ridicase, iar razele soarelui înce-
peau să-i dezmorțească trupul înghețat.
– Radu!!
Femeia îl ținea acum strâns în brațe.
– Cine…? Cine ești? Mami?! Mami, tu ești?
– Da, Radu, eu sunt. Vai, ne-ai speriat îngrozitor. Tati încă te caută
prin pădure. Cred că și tu ești speriat. Am crezut că te-ai pierdut în
negura aceea înfiorătoare. Doamne, aproape ai înghețat! Și nici eșarfa
nu o mai ai la gât.
– A fost ceva atât de straniu! A venit ceața aceea și nu am știut unde
mă aflu. Era ca și când aș fi trăit într-o altfel de lume. Una îngrozitoare,
în care nu mai eram Radu, ci X2410, iar de tine și de Tati nu îmi adu-
ceam aminte. Știam doar că plecasem să caut ciuperci, trimis de cei de
la internatul în care locuiam împreună cu o mulțime de alți oameni
mici. Ni se spunea că suntem oameni mici, nu copii. Toți aveau nume
la fel de ciudate ca și al meu. Jucării nu existau în acea lume și noi nu
ne jucam unii cu alții. Totul era lipsit de bucurie. Era… era ca și cum

44
COPILĂRIA nu mai exista. Negura ace-
ea care se lăsase mă îngheța încetul cu
încetul. Îmi era atât teamă… apoi am
văzut ce steluțe frumoase făcea frigul
pe frunze și pe bluza mea. M-am liniș-
tit. Mi s-a făcut deodată milă de negură.
Dacă și ei îi era frig? I-am dăruit eșarfa de la
gâtul meu. Apoi ceața s-a făcut nevăzută și pe
cer a apărut un curcubeu minunat. Mami, spu-
ne-mi că nu a dispărut COPILĂRIA!
– Vai, ce coșmar! Stai liniștit, Copilăria nu a
dispărut și nici nu are cum să dispară. Ea este
un izvor nesecat cu apă vie prin care cunoaș-
tem BUCURIA și DRAGOSTEA. Copilăria
ne-a dăruit-o Dumnezeu pentru a putea
înțelege că El ne iubește și ne ocrotește.
Dar și pentru a învăța, la rândul nos-
tru, să iubim și să ocrotim.

45
 – Agent 007, agent 007! Azi ai de dus zece scrisori,
se aude în stația de emisie-recepție.
– Aici 007! Recepționat! Zece scrisori? Se rezolvă.

– Agent 008, agent 008! Ești pe recepție? Ai de dus

cinci scrisori. Te descurci?
– Aici 008. Recepționat! își drege emoționat vocea
hipopotamul Gyuri, noul agent 008. Se rezolvă!

– Agent 009! Ai de distribuit șapte scrisori.

– 009 se descurcă, răspunde crocodilul
Yuri, fericit pentru noua lui slujbă.

– Agent 006! Sunt trei scrisori pentru Alaska. Doar tu

poți rezolva asta. Ce zici?
– Agent 006 la datorie! se aude o voce hârâită, ca
din adâncul pământului.
– Agent 006, ești răgușit? Ai nevoie de îngrijiri?
– Sunt foarte bine. Am umblat o vreme cu gâtul
gol, dar acum am o eșarfă călduroasă. Mi-a dăru-
it-o un copil cu suflet de aur.

46
– Agent 001! Cum e la pensie? Sperăm că nu te plictisești.
– Nici gând, chicotește bărzoiul pensionar, aranjându-și pe
cioc ochelarii cu rame groase.
De dimineață primise încă trei desene de la copii. Le așază
cu grijă în albumul gros cu coperți uzate.
– Măi, măi, ce copii năzdrăvani!

47
Copilăria este darul lui Dumnezeu
Dragi copii,

Acestea sunt doar câteva din desenele pe care copiii mi le-au trimis de-a lungul timpului.
Accesați veronicastories.com pentru a vedea tot albumul. Desenele din el pot fi descărcate
și folosite în diverse activități educative.

Cu drag,
Bărzoiul
Puterea Veronicăi Iani de a construi povești are în
miezul său chiar această BUCURIE despre care deapă-
nă volumul de față, ce pare a fi un comprimat narativ.
Difuzat corect în inimioarele mai mari sau mai mici,
poate să nască încă o sută de istorisiri, fiindcă ideile și
adierile de emoție sunt tot atâtea. Prietenia, empatia,
singurătatea, îngrijorarea, familia, amintirile pre-
țioase, ceea ce oamenii – cei mici, dar, mai ales, cei
mari – numesc „copilărie”, se regăsesc trasate sub-
țirel, cu un condei de zefir, al cărui parfum inefabil
ne este restituit, ca într-o glumă serioasă, de această
scriitoare cu har de ilustrator și de izvoditor de poveste.

prof. monica șerbănescu

Colecția „Fiecare viață

este un dar”
1. Bebe. O poveste din burtică
2. Ioana. O poveste despre Sindromul Down
3. Tudor. O poveste despre adopție
4. Copilăria. O poveste despre bucurie
5. Leo. O poveste despre prietenie

9 786069 478424