Silviu Cristache

Noaptea
răstâmporcilor

1
2
Silviu Cristache

Noaptea
răstâmporcilor

3
Tehnoredactare - Irina- Ionela Cristache
Corectură –Liviu Andrei Dobre
Coperta – Olga Androne

Editura pim

Editură acreditată CNCSIS – 66 / 2010

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt – Nr. 4 , Iași- 700497
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407, 0733.004.203
Fax: 0332.440.715
Email: editura@pimcopy.ro
www.pimcopy.ro

DESCRIEREA CIP

4
 Prefață

Prin intermediul cărții de față, Silviu Cristache ne

prezintă înșiruirea unor povești ce au un caracter umoristic,
întâmplări prin care trece un grup de prieteni în cadrul vieții
studențești, cu accent asupra acțiunilor care au loc în cămin.
După cum vă puteți aștepta, scopul principal al
acestora este distracția, și deși eu nu am trecut prin
momente de acest tip, pot spune că m-au amuzat cele citite
și că unele narațiuni par destul de plauzibile, așadar
consider că sunt situații de actualitate, nu doar simple
amintiri.
De menționat este faptul că aceste povestioare nu au
loc într-o ordine cronologică, astfel autorul ne dă de gândit
câteodată, pentru a lega singuri evenimentele, pe măsură ce
descoperim cartea, etapă după etapă.
Pentru început aflăm despre o farsă efectuată asupra
unui membru al acestui grup, pentru a ști în mod precis care
este orientarea sa sexuală. Mai apoi, avem plăcerea de a
lectura cum reacționează un tovarăș de-al lor, beat, închis
în ”rai”, având și poliția intrigată de zgomotele produse.
Farsele continuă, așadar, citim despre „un furt de
identitate” sau cum de unul s-a trezit dimineața cu patul în
mijlocul bulevardului.

5
 Unul dintre amicii noștri devine profesor, dar... care
este legătura dintre acesta și o profesoară care o să fugă de
acasă? Ei bine, trebuie să lecturați povestea pentru a afla
mai multe detalii. Cert este că la un moment dat este
prezentată experiența răsfățată de a sta în gazdă.
În a șaptea secțiune a cărții descoperim mai multe
informații despre fiecare membru al poveștilor, dar și de ce
locuiește cu ei o fată, însă și cum de cineva a cerut buletinul
când a mers să... Revenind. Din următoarea poveste
rămânem uimiți despre cum s-a dat un examen pe geam,
da, ați citit bine. Și totodată, referitor la examene, dăm și
de alte modalități de încercare de a nu pica, fără a învăța.
Farsele telefonice sunt ceva ușor de făcut pentru
protagoniști, iar în urma uneia se ajunge și la poliție,
aproape de arest. Cât despre aventurile de o noapte, alt
membru cere și el buletinul drăguței în cauză. Și dacă tot v-
am spus despre o fată care este membru al grupului, nici ea
nu scapă de poznele celorlalți.
Ajungem la Anul Nou, mai bine zis... la beția de
după sărbătoare și învățăm cum să facem un grătar, fără
grătar. Însă, călătorim puțin și unde a stat Potană în chirie
ani buni, în ciuda celor petrecute acolo, acest fiind salvat
de către Benone. În următoarea narațiune ne întoarcem la
Constanța, Claxon fiind cu mâna ruptă, confundat cu un
cerșetor. Și dacă tot suntem aici, cel menționat anterior
ajunge aproape exmatriculat, datorită „bunei” gestionări a
banilor.

6
 Prin ultimele relatări este vorba de o altă farsă
telefonică, pentru a fi treziți colegii obișnuiți să doarmă un
pic mai mult. De asemenea, grupul nostru de prieteni
ascultă și ei la rândul lor, povești, acestea fiind ale unui
bunic. Cât despre final, acesta este deschis, constituit de
către un interviu de angajare care a fost tranformat într-o
oportunitate de luat la „roast” posibilul viitor angajator.
Desigur, poate credeți că v-am ușurat mult citirea
cărții de față, însă eu doar v-am prezentat câteva detalii, iar
dumneavoastră aveți responsabilitatea să parcurgeți întreg
traseul, pentru a vedea imaginea de ansamblu. Vă asigur că
merită și, cel puțin, o să surâdeți pe alocuri.
Așadar, vă urez lectură plăcută! Iar scriitorului îi
transmit cu drag să ne mai suprindă cu astfel de
povestioare, care prezintă și nuanțe ce poate ne sunt străine
sau nu.

Cu respect,
Liviu-Andrei Dobre

7
 Florile arhiereului

Pe vară, după terminarea anului universitar,

majoritatea camerelor de cămin se goleau. Plecau „capetele
luminate” acasă, să împărtășească și părinților lor ceea ce
învățaseră ei în anul respectiv. Totuși, mai erau destui care
stăteau și vara, având diverse motive: ba era gagica prea
mică și nu voiau să o fure altul, să o crească în locul lor, să-
i lase pe ei cu buza umflată și contul babacilor pe zero, ba
lucrau cu normă întreagă să-și plătească căminul pe tot anul
cu banii câștigați, ba se prăjeau la plajă, la nudiști cât era
ziulica de lungă si dădeau note fetelor în funcție de ce
forme aveau sau cât de ciocolatie se făcea pielea după
bronzare, iar seara făceau beții de pomină, cu ele, pe malul
mării, lângă un „foc de tabără”, improvizat.
Într-una din aceste zile, locatarii vestitei camere, că
rămăsesem toți (din fericire) pe poziții, vrem să facem
glume, că aproape că ne ieșiserăm din mână. Singurul care
lipsea dintre noi era Arhiereul. Era plecat cu câțiva bărboși
de-ai lui și un grup de tinere eleve, foarte evlavioase, dar
slobode la gură, de la Liceul de Artă, să picteze un schit
vechi, pe undeva prin Deltă, aproape de satul bunicilor săi
adoptivi.
- I-o coacem fraților ăstuia?
- Ușor de spus, greu de făcut. Pare el prost, dar alifiile
alea i-au adus ceva beneficii. Mai ales că-s străine. De
calitate superioară, nu de astea contrafăcute în port, pe
vapor, de care mai folosim și noi la zile mari.

8
 - Mă, răstâmporcilor, tot eu să vă scot din belea!
- Ia zi Anemona, ce putem face?
- Da, da, parcă ea le-ar ști pe toate, mormăi Aurel, în
timp ce mânca o ciorbă de burtă.
Mai nou, prinsese un post de paznic de noapte la un
restaurant pe malul mării și pe lângă bani putea lua și
mâncare. Era mulțumit. Avea unde să-și omoare timpul și
unde să se hrănească. Ba, mai lua și un ban cinstit.
- Lasă fata să vorbească! Sări Pandele Cioc (zis și
Obezu) cu gura, să vedem ce–i poate căpșorul ăla fain al ei.
- Ia gândiți-vă voi, ce-i place lui cel mai mult pe lumea
asta? continuă fata pe același ton al vocii.
- Păi... să își țină perdelele alea atârnate!
- În afară de asta. Asta vede și coropișnița aia. Știi bine
că i le-a confiscat de câteva ori, dar el a tot adus altele și
altele, până l-a lăsat femeia baltă, în nebunia lui. Păi să se
pună cu nebunul?
- Să asculte muzică bisericească în timp ce rămân
gagicile peste noapte la noi și avem activități extrașcolare
cu ele! Ăsta este răspunsul, sunt convins!
- Nu, n-ai nimerit!
- Să se închine!
- Lasă, că asta face fără să avem noi vreun amestec.
Nu uita la ce studii este. Unde ai văzut tu preot care să nu
se închine. Ei se închină cel mai mult, mai ales la biserică
și când sunt la rugăciune.
- Păi, nu-s destui care înjură și își înșeală nevestele?
- Asta e altceva, dar preot să nu-și facă cruce, nu
există! Cât ar fi el de mafiot.
- Bărbații!

9
 - Nu, n-ați nimerit niciunul până acum! Mai gândiți-
vă!
- Florile! adăugă Benone Cauciuc cu voce de copil
nevinovat.
Toți în afară de Anemona i-aruncară o privire ca la un
om nebun. Unul din ăia pe care nu dai doi bani când îl vezi
pe stradă.
- Bravo, prostănacule! Bravo!
Și ridică amândouă mâinile în sus în semn de victorie,
apoi trase o serie de aplauze în cinstea lui Benone.
- Păi... doar nu mergem să-i dăm flori acum. Știi, noi
ne-am gândit să-ți dăm o floare ca am aflat că-ți plac și că
ești băiat fain, vorbi altul.
- Astea ne-ar mai trebui. Ne trezim în noaptea
următoare cu el în pat, peste noi, mângâindu-ne sau dându-
ne direct pijamaua jos. Doar nu vrei asta, spune un altul.
- Bă, răstâmporcilor. Nu vă duceți cu florile la el să i
le dați așa pe tavă, în mod direct. Fiți și voi băieți cu capul
pe umeri, ce naiba! Gândiți puțin, fi-ți originali!
- Da, dar e bărbat. Nu avem idei. Cu o femeie e
altceva.
- Păi tu ce crezi? Că mergem cu flori la bărbați, că dăm
bărbaților flori? Asta facem noi în fiecare zi, dăm flori
bărbaților să ne aflăm în treabă și pe voi vă lăsăm cu
ghiveciul gol.
- Doar femeile primesc flori! Ziseră toți în cor.
- Da... și popii.
- Și profesorii și alții. Adăugă Anemona, și mulți alții.
Un medaliat olimpic de exemplu, pe podium, de ce nu, un
medic.

10
 - Ăla ia bani, nu flori. Când mergi să te operezi mergi
cu bani, nu cu flori!
- Flori poate ai dus tu, când te-ai operat de prostie, așa
că taci și ascultă. Uite cum facem. În primul rând, aflăm ce
flori îi plac, apoi, mai vedem. Ne vin idei pe parcurs.
- Morții nu primesc, mă, flori? Ei primesc cele mai
multe flori. Aproape că nu-i mai vezi de câte flori sunt în
jurul lor. Au cele mai multe flori! Până să-l îngropi în
pământ, îl îngroapă lumea de flori. Care mai de care mai
parfumate, mai arătoase, mai știu eu cum. Floare naturală,
de plastic, de hârtie creponată sau Dumnezeu știe ce
material se mai găsește pe fața pământului ăsta, plin de
flori, ca mă tot repet.
- Și acum ce-oi vrea, să-l omorâm ca să-i ducem flori?
Cumetre, ți-am adus flori, dar să știi că ne pare rău că ai
murit, noi voiam să ți le dăm viu, dar pe principiul că
bărbații nu primesc flori, am fost nevoiți să te ucidem ca
să-ți putem aduce florile. Nu merge, cum mai ne distrăm
apoi?
- Atunci îl plângem, nu râdem, zise Pandele Cioc.
- Dar ce mă, tu nu râzi la mort?
- Nu mă, dar la el e altceva. Vom vărsa țuică pe jos în
memoria lui și vom spune bancuri porcoase, sau nu se face
așa pe la voi prin zonă? Pe la mine se joacă și cărți pe bani!
- Bă, răstâmporc prost, nu ești normal la cap? Vezi-ți
de femeia ta, să nu ți-o ia altul și apoi scoate capul de la
fundul butoiului. Cum să spui bancuri porcoase la mort?
Sau să joci cărți pe bani! Să-ți fie rușine! Retrage-ți
cuvintele că e păcat! E mare păcat! Mai calcă și tu pe la
biserică că ți-a luat diavolul mințile de tânăr! Mai fă și tu
fapte bune!

11
 - Bine, bine, dar cum facem? Că doar nu mergem să-l
întrebăm, că am da de înțeles că ne place de el. Tu, nu-l poți
întreba că știi că nu prea te suportă. Știi că nu vrea sa vadă
femeie în fața ochilor. Încă un lucru în plus care-i confirmă
orientarea! Deci, cum și mai ales ce să facem? E greu să...
- Eu sunt mai bătrân, luă cuvântul Aurel. Sunt cel mai
vechi aici și știu toate mișcările. Nu mi-a scăpat nimic în
atâția ani și am auzit multe, dar am tăcut. De mine aveți
nevoie!
- Bă, tu ești atât de vechi încât după moarte o să
îngroape ăștia aici, în mijloc și o să dea căminului numele
tău! Căminul de Răstâmporci „Aurel Pașcu”. Scris cu litere
mari și luminate noaptea, să se vadă tocmai din bulevard!
- Ce căminului mă, întregii Universități!
- Ha, ha, ha, nici așa!
- Ba da, tu ești singurul care îi cunoaște pe toți și știe
ce să facă în situația de față. Numai tu ne poți ajuta.
Degeaba ascultăm sfaturile altora. Tu ești cel mai bun și
ești și de-al nostru, ceea ce un mare avantaj.
- Deci... uite ce trebuie făcut.
Toți erau cu scaunele în jur și cu caietul și pixul în mână.
- Văd că te-ai ajuns, ești și profesor acum!
- Habar n-aveți voi de trecutul meu. Am predat, dar nu
vă zic unde și ce. E secretul meu ascuns!
- Da da, ai predat foamea și prostologia la homeleși!
- Te bag în mă-ta dacă mai mă jignești și-ți dau și una
de îți cântă Arhiereul, Claxon și Benone Cauciuc la cap. Tu
nu te lua de necazurile mele că nu știi ce am și de ce mă
chinui pe aici. Tu crezi că mi-e drag să stau prin străini și
să fac foamea pe aici când bine-mersi pot merge acasă la ai
mei și să-mi fie bine?

12
 - Da, da... tu și casa. Tu nici nu știi cum arată o casă,
darămi-te să mai și ai una!
- Bă, răstâmporcule, nu te-ntinde că ți-o iei, îmi ești
drag și o iau ca pe o glumă proastă, dar, ai grijă data
viitoare. Nu vorbi când nu trebuie și nu râde de necazul
altuia. Nu e amenințare, nici avertisment, nici promisiune,
e doar un sfat prietenesc, data viitoare o poti păți rău de la
alții. Ești destul de tânăr și ai toată viața înainte și de la o
prostie ca asta o poți păți grav. Poți muri nevinovat! Acum
fi-ți atenți cu toții ce trebuie făcut! Te iert! – și-i întinse
mâna în semn de prietenie.
- Ia zi, domn profesor! Suntem ochi și urechi!
- În primul rând, avem nevoie de un calculator.
- La ce-ți trebuie? Ce faci cu el?
- Femei găsești și în viața reală, nu doar acolo, în
lumea virtuală! Chiar așa ai decăzut? Nu te credeam în
stare!
- Nu e vorba de asta mă proștilor! Ne facem o pagină
de net, căutăm o poză la un bărbat musculos și încercăm să-
l agățăm pe Arhiereu. Să vedem dacă pune botul.
- Ești sclipitor! Așa ceva nu ne gândeam în veci. Ești
bun la casa omului.
- Ai două mese pe zi tot restul anului dacă-ți reușește
planul!
- Lasă asta! Mulțumesc, nu e nevoie. O fac de dragul
prieteniei noastre, al glumelor nesărate pe care ni le facem
și al bunei dispoziții. Ca peste ani, să ne aducem aminte cu
drag de perioada asta și dacă ne-om mai găsi vreodată în
formulă completă să spunem: „Mai ții minte, bă, ce cretini
eram?” Aduceți calculatorul până una alta.

13
 Vreo doi au mers și au adus tot ce trebuie. Au conectat
toate dispozitivele, au adus și boxe puternice, microfon,
doar cameră video mai lipsea, dar nu aveau nevoie de ea,
fiindcă nu trebuiau să fie văzuți, pica tot planul apoi.
- Ce nume alegem, frați de suferință?
- Păi, să ne gândim! Care vine cu idei?
- Mihai Sucitu e bun?
- Nu, că miroase a farsă de la o poștă!
- Păi așa-l cheamă pe un văr de-al meu.
- Și ce vrei să spui cu asta? E d*ăla? Îmi pare rău
pentru tine, deși, sincer nu-mi pasă de el. Nu-l cunosc.
- Nu. Dar nu prea-s în vorbe cu el și dacă o să se
îndrăgostească,că e cam nebun, o să-l caute și eu mă fac că
plouă și mă voi simți răzbunat.
- Nu și nu. Nu! Fără bătaie de joc la adresa celor din
jur. Strict în pătrățica noastră, strict între noi, nu implicăm
și publicul. Și parcă spuneai că nu e d*ăla! Cade asta!
- Obezule, zi și tu ceva.
- Pandele Busuioc e bun?
- Ăsta cine mai e?
- Taică-meu!
- Bă, tâmpitule, tu ești normal la cap?
- Da, de ce mă întrebi?
- Cum mă, chiar așa, faci mișto de tac-tu? Ce vorbirăm
până acum?
- Tu mă crezi fraier? De unde să știu eu cine e? E un
nume care mi-a venit acum în minte. Puteam tot așa de bine
să spun Gușter Valeriu. Sau era vreo problemă? O cheamă
pe una din rudele voastre așa și eu nu stiu? Lasă așa că va
fi bine.
- Da, mă, dar dacă nu i-o plăcea numele?

14
 - Păi tu crezi că asta contează, cum te cheamă? Auzi
și tu ce porcărie, Doamne! Nu mă cuplez cu tine că nu-mi
place numele tău! Ia-mi zilele Doamne și dă-mi-le pe ale
lui, Doamne, că așa ceva n-am mai auzit de când băteam
mingea pe maidanul de la marginea satului.
- Hai să lăsăm vorba goală. Uite că e aproape gata
profilul. Mai trebuie atașată poza și e gata.
- Da, dar unde-l găsim noi pe Pandele Busuioc ăsta?
Se trezi Benone.
- Tu ești beat sau prost? Te prefaci? Unde ți-e mintea
aia creață? La femei?
- De ce mă?
- Păi, nu ai zis tu mai devreme de flori?
- Păi și ce legătură are cu ...
- Bă, răstâmporcule, căutăm o poză oarecare pe net, la
un tip arătos ceva, îi schimbăm numele fișierului ca să nu-
i dea prin cap prostului de Arhiereu să-l caute după
fotografie și gata!
- Păi și nu e cam devreme? Adică în aceeași zi facem
pagina, fără nici un prieten și tot în aceeași zi îl abordăm?
Toți rămân fără cuvinte.
- Da, bă!
- Are dreptate prostul!
- Nu e prost degeaba!
- Bravo, coane răstâmporc. Ești și tu bun la ceva. Dar
să aflăm cât mai stă pe acolo, să nu vină, că e vai de noi și
foarte greu apoi să pregătim minuțios toate detaliile.
- Nu vine, mă, o biserică nu se pictează cu una cu
două. Plus că are mână bună și dacă vede și alt părinte la
sfințire poate îl ia și el, deci câștigăm timp!

15
 - Adică să ne dăm drept popa X din satul cutare? Păi
nu e păcat mă? E mare păcat!
- Nu, mă, n-ai înțeles nimic, dar bine ai zis cu pagina.
S-o lăsam moartă câteva zile și apoi vom vedea.
- Rămâne Pandele Busuioc, numele?
- Da!
- Gata! Am terminat! Acum am dat ultimul click, că
ne-am luat cu vorba și n-am mai fost atent aici. Discutăm
pe toamnă, dacă vom rămâne în aceeași formulă!
- E târziu. Săptămâna viitoare i-o coacem!
- Dar...
- Ce mai vrei, mă, Cauciuce?
- Păi... mai avem un Pandele printre noi. Dacă se
prinde prostul?
- Da, mă, are și aici dreptate! Hai să-l numim altfel!
- Tu cum ai vrea? – îl întrebă Anemona
- Brânză Cazimir.
- Bine... facem ca tine.
Și săptămâna trecu în liniște, fără alte incidente, ca
niciodată. A fost cea mai liniștită săptămână din anul acela,
dar cam pe la sfârșitul ei, discuțiile au fost reluate:
- Cum începem, bă? Timpul trece văzând cu ochii!
- Bună, pui, ce faci, frumosule ? Merge?
- Neee, bate la ochi!
- Salut, te-am văzut, îmi place de tine, etc.
- Bă, dar greu e să ne băgăm în seamă.
Cât își storceau băieții creierii să găsească o formulă de
adresare, o modalitate de a intra în vorbă cu omul,
Anemona, cu fața radiind de bucurie, a anunțat!
- Gata, răstâmporcilor, l-am agățat în timp ce voi vă
certați pe nimicurile voastre prostești!

16
 - Zi-ne și nouă, să nu murim proști.
- Prea ne lungim cu vorba. I-am dat întâlnire, e tot ce
vă pot spune. Nu mai contează acum. E secretul nostru ăsta!
- Al cui mă?
- Al nostru, al fetelor adică. Nu-l putem divulga.
- Păi... și... și...
- Și cum se întâlnește dacă nu vede pe cel din poză?
- Lasă că am întunecat poza, am pus-o așa dintr-o
parte, cu capul într-un buchet de flori, ca să nu dăm de
bănuit. Nu și dă seama nici cel mai bun ofițer de miliție
comunistă că e cu totul altă persoană în poză.
Ziua următoare era periculoasă, că rămânea să găsim
unul care să se îndure să meargă la întâlnire cu el. Nici unul
din noi nu putea și nici nu prea aveam pe cine trimite, că ne
cam cunoșteam toti și ne știam și tabieturile.
- Bă, bă, ia fiți atenți olecuță la mine!
- Ia zi, Benonică tată!
- Să... bă, dar să nu râdeți de mine, că vă sparg pe toți!
- Hai mă, zi!
- Să... cum să spun eu?
- Mă, răstâmporcule, ție nu cumva îți place de el și vrei
să te duci tu? Vrei să plecăm din cameră și să vă lăsăm
singuri? Spune, nu te rușina, că te înțelegem! Vrei să-ți
facem favoarea asta?
- Aaa, de asta ai refuzat pe femeia aia în seara aia de
pomină! Și pe banii noștri!
- Care, mă?
- Aia cu țâțe mari, mă, micuță și frumușică! Sau erai
prea beat să-ți aduci aminte acum?
- Acum înțeleg și eu de ce întorcea capul într-o parte
când veneam de la dușuri îmbrăcată în halat și goală pe

17
dedesubt! E singurul în afară de Arhiereu, care întoarce
ochii în altă parte când vede o femeie goală. Și super
frumoasă ca mine!
- Nu, mă! Ia lăsați-mă să termin! Să plătim un
boschetar!
- Bă, răstâmporc prost, păi dacă-l vede jegos nici nu
se apropie. Nu-l știi și nu-l vezi și tu că mereu se laudă că-
și dă cu tot soiul de uleiuri și creme de miroase pe aici mai
ceva ca la parfumeriile lui Coco Chanel.
- Bă, răstâmporci neatenți, îl punem să se spele, apoi
luăm mașina de tuns de la Buton, că știți că mai face pe
frizerul pe aici, să-l ferchezuim puțin pe ăla care l-om găsi.
- Punem mână de la mână câte cinci lei și-l îmbrăcăm
de la „se haș”, îl instruim, și-l trimitem pachet, adăugă altul.
- Și-i mai dăm și zece lei, adăugă Aiurică. Și mai
vorbesc cu șefu să-mi dea și două pachete de mâncare, din
alea babane.
- Bă, bă, dacă punem la bătaie și un bidon de bere,
găsim imediat omul!
- Și țigări mă, ai uitat de țigări, că nu merge băutura
fără țigară.
- Nu vrei, mă, să dăm și o pernă, un pat, chiar să-l luăm
cu noi aici? Dacă se poate în patul nostru și noi să dormim
pe jos.
- Hai, gata, gata, care pleacă să-l caute!
- Păi... tragem la sorți
Și sorții au picat pe Anemona.
- Bă, răstâmporcilor, nu mă duc eu, că dacă se dă la
mine și mai și miroase îngrozitor. Nasul meu sensibil de
domnișoară nu suportă duhoarea asta.

18
 - Da, aici ai dreptate. Hai să trimitem pe altul. Care e
cel mai prost dintre noi, ăla se se ducă!
- Nu mă, îl trimitem chiar pe Buton. Îi dăm și de lucru
cu ocazia asta, că știm cu toții că e frizer. Mai învață
meserie. Îl face giugiuc la final!
- Pe cine mă, pe Buton? Ăla e mai giugiuc decât noi
toți la un loc!
- Bă, prost neatent! Pe boschetar, că de el vorbeam!
Buton, după ce a fost informat cu misiunea pe care o
avea de dus la bun sfârsit, pleacă în căutări. Nu trece mult
și vine cu unul vai de capul lui la o primă impresie, murdar,
dar frumușel. Părea a fi unul care a avut necazuri mari în
viață.
- Butoane, cum l-ai băgat pe ăsta aici, mă? Nu te-a
ginit tanti Mihaela?
- Păi nu era acolo. Că dacă ne vedea nu-l lăsa să intre
nici mituită. Știi că și coropișnița aia crea apoi tuturor
probleme, că afla într-un final.
- De unde afla mă, cine-i spunea?
- Din procesul verbal pe care-l scria la venirea
schimbului. Nu știi că trece acolo tot ce se întâmplă mai
deosebit pe tura ei? Și așa fac toți în țara asta, oriunde s-ar
afla și ar lucra! Plus că ăla care intră după citește ce s-a
întâmplat pe tura de dinainte!
- Aha!
- Sau consideri că aducerea unui boshetar printre noi
e ceva normal? Nu știi că din când în când ia registrul și se
uită în el? Uite așa află. Și ne duceam pe copcă cu toții. Tu
mă, ai înteles ce ai de făcut?
Și își îndreptă privirea spre boschetar.
- Nu!

19
 - Cum te cheamă?
- Cristian.
- Vezi să nu te dai de gol sau să te îmbeți înainte. Să
nu te prind cu punga de prenandez la tine, că nu știu ce-ți
fac! Ai înțeles? O să ai de câștigat mai mult dacă ne iese.
Presupun că ți-a explicat Buton cam ce ai de făcut. Așa că
nu vreau să ne lungim iar cu vorba.
- Dar ce aveți fraților cu omul? Cu ce v-a greșit,
adăugă noul amic.
- Nimic, e doar prietenul nostru, mai prost, de care
vrem să facem mișto. Noi ne facem din când în când glume
proaste și cum să-ți spunem noi ție ca să înțelegi, ne e cam
dator și trebuie să-i întoarcem farsa.
- Aha.
- Hai, la treabă. Poimâine, când va veni, mergi la
Delfinariu, cu un buchet mare de crini în mână.
- Păi... și ce zic? Bă, ți-au trimis ăștia flori prin mine?
Și pe deasupra și așa de jegos, vezi bine.
- Da, mă! Tu ce ai fi vrut să zici? Cu treaba cu jegul,
cam ai dreptate. Dar până pleci de aici, rezolvăm și cu asta,
stai fără grijă. Te spălăm noi. Adică, te speli singur, dar îți
punem la dispoziție de ai nevoie, înțelegi tu!
- Păi dacă spun asta, ce rol mai am eu, când puteați voi
să mergeți bine mersi. Și vedeți toți că ați promis că mă spăl
și eu, să mă simt și eu demn.
- Ia uite la el că nu e prost, și știe să se și tocmească!
Adăugă altul! Scuză-mă, Cristi, că te-am făcut prost, dar e
în sensul bun, să știi. Tu nu ești prost. Ești doar în
necunoștință de cauză. Dar nu e o rușine asta, vei învăța ce
ai de făcut.

20
 Aurel, trăgând din țigară, pusă șmecherește în colțul
gurii, îl apucă de guler, cu ambele mâini și-l trage lângă el,
la marginea patului:
- Stai jos! Vrei o cafea? Că destul ai stat în picioare!
- Păi... cam da, te rog și frumos dacă se poate, că n-am
mai băut de mult timp. Sunt și eu om și mi-e poftă uneori,
dar nu am bani să-mi cumpăr! Toți banii îi dau pe mâncare!
- Bine. Hai că vreau să te cred! Care-i faceți, mă, una?
- Dar, ce, mă, am ajuns și slugile lui. Nu facem noi
destul pe slugile pe aici?
- Bă, răstâmporcilor, vreți sau nu vreți să ducem la bun
final gluma? Dacă da, ascultați și de mine, dacă nu, plecați
Doamne iartă-mă de aici pe unde vedeți cu ochii. Omul ăsta
trebuie să știe și el discuțiile purtate de Anemona cu
Arhiereul nostru. Voi cum vreți să meargă bou și să vină
vacă? Dacă tot îl trimitem, îl trimitem ca pe un gigolo
versat, care știe să-ți stăpânească hormonii și când să
acționeze, să-și seducă victima, nu ca pe un vițel la poarta
nouă, să ne facem și de râs apoi. Să râdă studenții din
căminele vecine de noi! Asta ne mai lipsea acum! Să
pierdem puncte în fața lor. La final de an juriul va alege pe
alții, asta vreți? De cinsprezece ani căminul ăsta e in top
trei, de 13 ori campion și tocmai acum să ne facem de râs?
- Nu, nu... dar ...
- Ce? Nu știați că sunt campionate? Păi ce spuneam
mai devreme că nu știți multe? O să aflați voi, dar acum...
?
- Aoleu. De ce nu ați spus că este vorba tocmai de
Sfinția Sa? Nu, mă vede Dumnezeu, oi fi eu amărât, dar mi-
e frică de Cel de Sus, nu vreau. Mă retrag, o zi bună să
aveți. Nu primesc nimic. La revedere!

21
 Și dă să plece. Aurică se ridică și îl trage de mână:
- Cristi, stai jos, nu e vorba de preasfințit. E vorba de
un tovarăș prost de-al nostru, poreclit Arhiereu. Vezi
perdelele alea acolo în colț, dacă le tragi vei vedea patul lui.
De asta îi spunem așa, că stă retras și se dă și mare teolog.
- Eu credeam că acolo vă tineți voi una și alta.
- Vezi, vezi, de ce am zis că ești mic și tu știi nimic?
Taci și ascultă. Tu, Anemona, trage aici calculatorul să fie
pus omul în temă cu discuțiile. Să nu-i pună ăla o întrebare
sau să zică ceva și Cristi să nu știe să răspundă. Să-l
prevenim astfel, să știe să răspundă la orice provocare.
- Că bun cap ai măi, Aurele. Aduc și două cafele
pentru voi?
- Păi, mai devreme parcă ziceai că nu știu ce, că ți s-a
urcat șefia la cap, că nu ești sluga nimănui.
- Uite că omul își schimbă părerea, să mă ierți, te rog.
- Da, mă, zise altul. Propun să nu-i mai spunem
Aiurică de acum înainte. Să-i zicem „Profesorul” propun.
- Lasă asta. Noi să instruim pe Cristi întâi și vedem
apoi. Vom supune la vot secret. Cristi, cu tine ne vom mai
auzi, la revedere! Care-l duceți mă jos?
- Tot așa de jegos? Trimiteți-l, mă, la baie careva, cum
i-am promis, să facă și omul un duș, să-i dați niște haine
curate de la voi și Butoane, tu fă-ți datoria de frizer. Să vadă
omul că suntem serioși.
După toate astea, Cristi arăta giugiuc. Nici tanti
Mihaela, care între timp revenise la post nu și-a dat seama.
O fi crezut ca e prietenul vreunei tipe de pe colo.
- Omule, deci așa rămâne, ne cauți când am stabilit,
da?
- Da.

22
 - Bine, ne auzim, la revedere!
- La revedere!
Cu o zi înainte, hotărâm să urcăm iar în rai, să facem o
mică petrecere. Zis și făcut, luăm lemnele pentru grătar,
cărțile de joc, câteva castroane și tacâmuri, într-un cuvânt
cam ce ne trebuia.
Cum petreceam noi așa, în șosea, care era cam la
vreo 200 de metri de noi, pe cine credeți că vedem de sus,
printre copacii înalți?
- Bă... bă!
- Ce, Aurele? S-au terminat țigările?
- Nu mă, ia luați-vă capul din jocul de cărți și veniți
aici!
- Ce-i mă? Vreo gagică bună se mută la noi?
- Sau pleacă?
- Hai după ea s-o convingem să vină înapoi. Dacă nu
mai are bani de cazare, facem chetă lunar, numai să o ținem
printre noi!
- Nu mă! Departe, la șosea?
- Cine-i mă?
- Arhiereul! A ținut faza, fraților!
- Hai, că și așa am mâncat, repede de aici, în cameră
și facem pe proștii!
- Hai.
Lăsăm totul vraiște acolo, coborâm în grabă, nu înainte
de a asigura lucrurile sub acoperișul acela mic de acolo și a
încuia ușa raiului. Buluc în cameră.
- Ssst, că se apropie, a făcut unul semn, care se uita
discret pe fereastră.
Și în câteva minute, intră colegul nostru, roșu la față și
îmbujorat, parcă câștigase la loterie potul cel mare.

23
 - Lume nouă! Bună seara, Padre!
- Ce-i cu sfinția ta pe aici, făcu altul în batjocură.
- I s-o fi făcut dor de noi, mai știi, adăugă Uscatu.
- Nu mă, a auzit că s-a deschis plaja la nudiști, adăugă
Anemona. A venit repede ca să-mi țină și mie un loc lângă
el.
- Hai noroc, bă, răstâmporcilor! Nu, am treabă pe aici,
de asta am venit.
- Hi, hi hi!
- Ia uite la el, treabă!
- Da, moșule, cum să nu. Succes!
A doua zi, pe o bancă, în parcul uriaș al Universității,
aștepta nerăbdător Cristi - boschetarul. Cum a văzut pe doi
dintre noi, la pufnit râsul, i-au dat lacrimile și s-a asezat pe
jos, pe bancă.
- Bă, fraților, e adevărat. Îi plac bărbații, abia am
scăpat de el.
- Ia povestește-ne și nouă cum a decurs totul, te
rugăm!
- Păi l-am așteptat cu buchetul de crini, așa cum a fost
înțelegerea voastră cu el. A întârziat câteva minute, dar cum
a ajuns și m-a văzut, a sărit într-un suflet din autobuz, s-a
repezit la mine, m-a luat în brațe și a vrut să mă sărute.
- Doar nu l-ai lăsat?
- Nuu! Ferit-ar sfântul! Am încercat să dreg busuiocul
că abia ne cunoaștem, că una, că alta, că hâr, că mâr...
- Și-și?
- Și m-a dus la un local unde am servit fructe de mare
și am băut șampanie. Am mâncat și caviar. Ce o fi și ăla,
nu știu. Avea ceva miros de pește, dar mi-a plăcut.

24
 - Păi sunt icre de pește. De astea miros așa. Îți spun că
nu știi, să nu te faci de râs cu altă ocazie, dacă va mai fi
vreuna în viața ta. Dar ia te uită, darnic mai e taica popa al
nostru cu oamenii. Să nu spui că a și binecuvântat
mâncarea?
- Ba da!
- Ia uite la el!
- Așa... și cum vă spuneam, stăm până se face seară,
ca nu am mai scăpat de el... făcea ce făcea și băga apropouri
să mergem la mine, că la el nu poate,
- De ce nu poate, mă, la noi? N-a zis? Chiar așa, îi e
rușine cu noi, noi nu suntem oameni? L-a ajuns rușinea, te
pomenești! Păi doar să ne fi spus că vrea să vină cu un
tovarăș și plecam rapid din cameră! Doar suntem oameni
serioși și înțelegători!
- Păi s-a nimerit să mă văd cu tovarășii mei de canal și
mai că nu m-au recunoscut. Am strigat eu la ei, s-au mirat
ce e cu mine așa de spălat. Ăsta, când a văzut...
- A fugit?
- Da, a plecat mâncând pământul, chiar și pietrele de
pe drum. Era negru de supărare!
- Bine, Cristi, mulțumim de ajutor. Uite, mai ia aici
500 de mii de la noi!
- Bogdaproste, să fie primit!
În cameră, la întoarcere, șoc total: Arhiereul renunțase
la perdelele lui. Ba chiar le tăia fâșii și îngâna din când în
când: „Lasă că vezi tu ăla care-oi fi, pun eu mâna pe tine.
Te leg cu fâșiile astea de cerceaf, fedeleș și te arunc în
mare! Doamne, iartă-ma, că fac crimă de om!”.
- Ce-ai pătit, Padre? Cine te-a supărat, mă, așa de tare?

25
 Noi știam despre ce e vorba, dar făceam pe prostii și
nu mai puteam de râs în sinea noastră. Ne prefăceam că-i
ținem partea, că batem pe ăla de l-a suparat, că doar e
colegul nostru de suferință, dar în gândul nostru... băăă asta
va rămâne la sertar. N-o vei afla în veci că e prea bine
gândită.
- Mă, Dumnezeu să-l ierte!
- Pe cine, mă? A făcut Arhiereul.
- Pe ăla, ăla de ți-a murit!
- Cine să moară, mă, Obezule?
- Păi, ce ai fața asta? Parcă ți-a murit cineva și-l jelești,
spuse Anemona. Dacă te-ai vedea în ce hal ești! Și eu aș
purta doliu, nu numai tu.
- N-a murit nimeni, mă, mi-a murit mie speranța, oftă
el.
- Atunci... Dumnezeu s-o ierte și pe ea!
- Lasă, mă, că trece și asta, noi să fim sănătoși, adăugă
Benone, zâmbind.

26
 Cum a dormit Chelu în rai

- Bețieeeee! Strigă Benone în timp ce intra pe ușa

veche și scorojită a camerei de cămin și arunca cu foile în
sus, parcă ar fi fost grămada de aur scoasă de pe propria
bătătură. Bă, opriți-vă din ce făceați, că dau de băut! Băăă!
Beție, bă!
- Ce-ai pățit bă, ce sari așa ca maimuțele, că văd că ești
mai limpede la minte ca mine, i-o tăie scurt Pandele Cioc.
- Ai băgat moșu la beci? întrebă Anemona.
- A născut mă-ta iar? - zise și Arhiereul, dând un colț
al perdelei la o parte și retrăgându-se apoi în același mod.
- Bă, dau de băut la toți, că am trecut de un examen
greu.
- Care mă?
- Greaca veche!
- Doamne ajută, îngână Arhiereul de după perdelele
sale și scoate mâna printre ele, a binecuvântare.
- Bă, nu faci misto, chiar l-ai luat?
- Da da, au picat peste jumate și tocmai tu l-ai luat? -
strigă Urzică Busuioc Mișu, zis Claxon, din fața ușii de
intrare, dată de perete.
Baia de jos era încuiată și urcase la cea de la etaj și
auzise fără să vrea, susținea, toată discuția.
- Dar eu ce am?
- Tocmai asta e problema. Mai bine spus, ce nu ai?
- Ia uimește-mă, ce nu am?
- Femeie!
- Tu vorbești, mă, tu care ...

27
 - Bă, lăsați băiatul în pace! Butoane, ia vino mă
încoace! Scoate capul de după ușă, că te văd și pe tine! Ia
aici bani și mergi de cumpără cele trebuincioase, că avem
petrecere în noaptea asta după cum văd, avem paranghelie
mare de tot mai zise Urzică Busuioc Mișu, în timp ce intra
în cameră.
- Păi ce să cumpăr?
- Ce vrei?
- Mici la caserolă, cârnați, pâine, muștar, ceva
murături.
- Voi, ce vreți mă?
- Facem și niște cartofi, ouă, ca la cămin?
- Bine, dar să vii repede!
- Vin! Merg la tanti noastră, aici, mai jos de noi.
- Noi, ăștilalți, să dăm fuga în rai, să nu ne ia alții
locul. Hai, cu grijă, dați mâna Anemonei să urce și ea. Ia
uite nebuna, e pe tocuri! Acum am văzut! Ia-ți niste papuci
sau adidași, cum urci așa? Ăștia din spate, nu vă uitați sub
fusta ei.
- Benone, ai auzit? Să nu te pună păcatul să te uiți!
- Ce să aud, mă? Sunt deja sus, nu vezi de sticlă? Deja
te-ai îmbătat?
- Dar care te uiți, mă, sub fusta ei?
- Nimeni, au urcat toți, nu mai vezi de la atâta băutură?
- Petrecere, bă, lăsați vrăjeala! Nu a băut nimeni, nu
mai umblați cu șopârla!
- Bă, lipsește Chelu! Pe unde umblă? Că de Aurel știm
că e la muncă.
- Nu-l știți, pe la terasa lui. La machedonul ăla unde s-
a angajat, cică! N-are nici două ore lucrate și deja se
plânge!

28
 - La care, mă? Tot acolo unde e Aurel?
- Nu, alături. Nu știi că ăla l-a dat în șuturi afară?
- De ce se plânge, mă?
- Păi... dă mesaje continuu și aberează!
- Păi de asta se plânge mă, că e de muncă, nu de stat
cum e el obișnuit. Eu numai acolo aș sta, chiar și gratis la
ce foame am uneori în mine! Și-o face pomană cu mine
careva!
- S-o crezi tu! Știi cum stă cu ochii pe tine și zbiară
din ghereta aia a lui pe care o numește birou: „Ține bă, cap
de român lipia aia pe flacără! Mă, tu nu auzi să ții mâna mai
aproape? Ești surd sau prost”? Știi că au mai lucrat mulți și
le-a făcut la fel. Așa o fi pățit și el?
- I-o fi ajuns și lui... săra...
- Lumeeee... lumeeee, sorooo, lumeeee!
Se auzea de jos, de pe aleea căminului, la început în
surdină, apoi din ce în ce mai tare:
- C-așa-i lumea trecătoareee, unul naște ș-altul
moare...
- Cine urlă, mă, așa? Hai, unul din voi să dea o fugă
până la marginea raiului să se uite în jos să vadă, să-l
chemăm aici la noi, să ne înveselească mai tare! Care-i mă,
zi repede!
- Cine credeți, mă, că este?
- Păi cine, spune-ne tu, că de asta te întrebăm, de asta
ești acolo? Nu ne ține în suspans!
- Chelu, mă, Chelu este!
- Ce are?
- E rangă de beat, merge de-a bușilea și cântă. Și-n
urma lui o văd și un grup de fete, cred că-s sportivele alea

29
de la parter. Alea venite recent. Le știți si voi. Râd și
chicotesc în urma lui și fac mișto de el.
- Păi dacă e prost. Lasă că merită. Numai să nu-l vadă
coropișnița că am auzit-o când a zis că la prima abatere
afară cu el! De nu va dormi pe malul lacului, în ograda
bisericii de lemn, să-mi spuneți mie „cuțu” de nu va fi așa.
- Când s-o lăsa sec de pâine, și păhăruțul de mine,
poate-atunci m-oi să-tu-raaa. Hai săru*mâna, tanti
Mihaelo, să trăiești... hâc!
- Bă, a avut tupeul să intre așa beat. Ia uite, că l-a luat
la ochi Mihaela. Liniște să ascultăm ce-i spune!
- Mă, băiatule, mă nesimțitule, mă porcomete în
devenire, așa se vine, mă, acasă? Sau poate că da, că dacă
așa fac și ai tăi. Tu ce să înveți? Numai poame stați pe aici,
parcă a trăznit Dumnezeu și v-a adunat la un loc pe toți, să-
mi mănânc eu zilele și urechile cu voi.
- Ha-ha, bine-i zice!
- Cum, mă, bine, nu auzi că vorbește la plural, deci și
noi suntem în aceeași oală. Din cauza lui. Suntem și noi
puși la zid. Putregaiul a distrus toată pădurea, știi vorba aia!
- Bă, pentru chestia asta, eu propun să-l închidem în
rai, îl luă gura pe dinainte pe Benone.
- Bravo, prostule! Ne-ai luminat mințile, îți
mulțumim, uite că ai spus și avem și motive întemeiate, și
știi că și noi avem ceva să-ți mărturisim:
- Ce? întrebă Benone nevinovat.
- Așa, ca răsplată că ai luat examenul, noi ne vorbisem
să te închidem pe tine, să te facem rangă, apoi să te legăm
aici, dar când am văzut cu ochii noștri ce putem păți din
cauza Chelului, o să-l închidem pe el. Poate îi vine mintea
la cap și nu mai vine de-a bușilea și pe 25 de cărări de beat.

30
 - Și pe deasupra, cântând și în gura mare, zise
Anemona, revoltată.
- Bine, bine, zise Pandele Cioc.
Apoi, întorcându-se către Uscatu, l-a luat la rost:
- Hai, ce mai stai, dă fuga jos și adu-l pe bețiv. Ești cel
mai sprinten dintre noi. Zii că e strașnică petrecerea și în
toi. Numai el mai lipsește. Dar, ia-l cu binișorul, știi cum
face când tragi de el!
- Zii că e aia cu țâțe mari aici, îl așteaptă dezbrăcată
pe o pătură, sus în rai, după cașcarabetă.
- Păi și dacă urcă și nu o vede, ce facem? Doar n-o să
mă puneți pe mine să i le arăt, că vă sparg!
- Nu, fato, stai liniștită! Îl ademenim doar.
- Da, mă, răstâmporcilor, dar mai bine ați spune că ați
vorbit cu ea și vine, nu că îl așteaptă deja în rai. Sau mai
bine îi mai dați un pahar să-l îmbătați și mai bine și îi
spuneți că e deja acolo și...
- Da, până urcă să fie dublu clampă. Așa e mai bine.
Benone, dă mă sticla aia de Stalinskaia.
- Mai e mai puțin de jumăte în ea!
- Dă-o mă, nu contează! Nu-mi pasă cât ai băut!
- Ia-o!
- Am plecat, ține-ți-mi pumnii!
- Bă, să-l aduci, că altfel te punem pe tine!
În timpul ăsta, Buton venea cu de-ale gurii. Era încărcat
ca un țap! Ajunge în dreptul ușii de la intrare, dă să treacă,
dar tanti Mihaela îl ia și pe el la rost, nevinovat:
- Ce faci, mă, te-a trimis animalul ăla să-i mai aduci
băutură? Nu i-a ajuns cât de beat a venit? Vreți să vă fac
referat la amândoi să vă dea afară mâine la prima oră din
cămin?

31
 - Ce-am făcut?
- Păi ce-ai făcut?
- Păi ce-am făcut, că nu știu?
- Cum să nu știi? Vă vorbiți să vină ăla înainte, mort
de beat și să mai stai puțin și să apari și tu cu sticlele în
pungă în urma lui și să intrați așa pe sub nasul meu?
- Ce sticle, mă, femeie, că nu știu ce vorbești. Și de
care bețiv zici? Că nu văd niciunul pe aici! Arată-mi-l și
mie dacă îl vezi pe undeva!
- Te faci că nu stii?
- Dar, chiar nu știu!
- Ăla mă, cu față de prost, de la ultimul etaj!
- Chelu?
- Ce chel, mă , zii cum il cheamă! Degeaba vă faceti
voi chelioși, muți și șchiopi, eu vă știu după nume!
- Șubler Demostene parcă îi spune!
- Aha, ăla! Despre el vorbesc! E un om de nimic, un
pierde-vară care ține locul ocupat degeaba! Sunt destui
studenți fără posibilități care ar vrea să vină să stea la noi,
chiar dacă nu prea avem condiții, dar nu pot din cauza
animalelor astea care profită de un loc de cazare!
- Ce-a făcut?
- A venit rangă de beat și clampă pe deasupra și acum
te-a pus să îi bagi băutura în cămin? Ia, plasa la control să
văd cu ochii mei băutura. Abia aștept să vă fac referatul să
scap. Și doi, dintr-un foc!
Și deschide plasa, fără să mai ceară voie. Noroc că nu-i
mai ajunseseră bani să ia și alcool. Luase doar o sticlă de
suc. Se vedea că e sigilată. A scăpat la mustață și printr-un
noroc chior.

32
 - Mă, tu zi unde ai ascuns băutura! Ai ascuns-o pe aici
prin boscheții ăstia? Zi repede ca să-ți mai ușurezi din
pedeapsă! Vezi că las vorbă la schimbul de tură să fie
vigilent când intră cineva și mai ales cu ce intră... Nu de
alta, dar să nu vă împingă păcatul să puneți pe altul să
introducă alcoolul. Ce credeați, dacă plec din tură, nu pot
să vă controlez în continuare? Dacă nu sunt eu, e altcineva!
E același lucru. Valabil pentru toată lumea! Nu se mai intră
cu alcool aici!
- N-am ascuns nicio băutură – zise acesta și plecă mai
departe.
Dar în capul scărilor, strigă în șoaptă, să nu audă
Mihaela:
- Băă, Chelule, bă răstâmporc beat, unde ești? Pe unde
îți faci veacul? Zi mă dacă ești pe aici! Spune ceva, să te
aud! Bă, Demostene, trăiești mă? Zi ceva dacă ai murit!
Șublere... mai trăiești, mă?
Ăsta adormise pe rândul următor de scări, cam pe la
jumătatea lor. Începuse și să sforăie. Uscatu, coborâse din
rai și alega pe scări să-l prindă din urmă, să-l pescuiască să-
l ducă pachet în rai. Dădu nas în nas cu Buton, care era
șocat de așa priveliște.
- Butoane, bine că ai venit! Ce facem cu ăsta? Îl lăsăm
aici sau îl cărăm?
- Aducem roaba de la nea Sifir?
- Ha-ha-ha, ce glumă bună!
După o lungă luptă cu Chelu, de a-l trezi și a-i aduce
la cunoștință că este așteptat în rai, cei trei ajung la locul
cu pricina, în aplauzele celorlalți:
- Bine, băăă!
- Bravoooo!

33
 - Să ne trăiești!
- Ia aici și bea, în cinstea victoriei lui Benoneică!
- Dar ce-a făcut mă? Abia articulă Chelu.
- Nuu, nu cu moșu, stai liniștit! A luat un examen
important!
- Mă, tâmpiților, numai să băgați moșu, altceva nu
aveți în cap! Haideți aici, dați-vă aproape cu toții, îi îmbie
Obezu, curaj, avem destulă băutură, mâncarea a venit
acum, deci...
- Petrecereee! Urlă Benone.
- Să ne trăiască greaca veche, că fără ea nu eram aici
acum!
- Să ne trăiască. Să ne trăiască!
- Să ne trăiască, zise și Chelu, cu limba împleticită,
amețit de băutură, prăbușindu-se la câteva minute după,
într-un somn adânc.
- Bă, a adomit?
- Da!
- Hai, repede, să strângem ce avem pe aici și să plecăm
din rai în liniște deplină. La cine este lacătul ?
- La mine!
- Bine, ai grijă să nu pierzi cheia. Lăsați-i de mâncare
ceva, un bilet așa de amuzament și jos cu noi.
- Ce să scriem în bilet?
- Ce i-am scris și lui Potană, cum ce să scriem! Că tot
vorbeam de el! Uite-l că e jos, în cameră, îi văd colțul
tricoului
- Potanăă, bă, Potană, e bine mă? Ai auzit discuția?
Facem sau nu? Strigă unul, aplecat pe marginea raiului,
spre geamul unde avea camera Potană.

34
 - E bi-bine mă, am auzit to-totul - răspunse ăsta.
Mulțumesc de ră-răzbunare! Rămân dator cu o, cu o vodcă
mare! Din aia aia bună, de la mama mama ei, de import!
Rusească, Rusească!
- Nu-i nevoie! Hai, restul jos, dar cu grijă, să nu trezim
răstâmporcul! Să fim totuși cu ochii pe el, că... cine știe ce
mai face nebunul. Presimt că va fi groasă rău! Rău de tot!
- Adică să fim cu ochii pe el să nu facă vreo prostie?
- Mai știi? În halul în care este îl cred în stare de orice.
Să-l urmărim, totuși!
Și nu după multe ore se trezește ăsta din beție. Nu
sesizează unde se află, că avuseserăm grijă să-l punem pe
banca aia veche care era urcată tot de noi. Ba îl și învelisem
cu o pătură, să nu-l tragă briza la oase.
Se mișcă de colo-colo, pe jumătate adormit și începe
să urle de l-a trezit și pe nea Sifir, care era în baraca lui:
- Băăă, care sunteți pe aici? Unde v-ați ascuns? Ce
caut eu pe aici? Unde sunt bă?
Noi, nu eram departe. Eram în sălița de pe casa scării,
acolo unde veneau de obicei studenții să învețe când în
camerele lor era vreo petrece ceva sau vreunul dintre ei era
cu femeia. Stăteam acolo și beam sucuri și jucam cărți.
Noroc că nu luasem sticla de alcool cu noi. Sau mai bine
spun, ce rămăsese din ea.
- Ce ți-am zis, mă, că va face urât? Uite că a și început.
- Barem să nu-l audă tanti Mihaela, că nebuna...
- Ce, ce, cine urlă pe aici, strigă Mihaela pe scări,
parcă ar fi auzit că vorbim de ea? Arată-te mă, care urli?
Bă, ești aici? Și băgă capul pe ușă.
- Bună seara! Nu știm, bre. E unul nebun pe afară, care
urlă prin boscheți! Nu-l cunoaștem. Noi suntem băieți

35
serioși. Uite, jucăm cărți și bem suc. Doriți să beți un pahar
cu noi? Facem cinste!
- Nu, mulțumesc!
- Dar, insistăm!
- Nu...
- Bă, care m-ai încuiat aici mă? Dă-mi, mă, drumul că
sar de aici!
- Ați auzit și voi?
- Ce să auzim?
- Mă, voi nu auziți? Mă sinucid! Mă aveți pe
conștiință! Și mai sunt și beat pe deasupra. Băăă!
Noi încercam să-l acoperim pe nebun, că dacă-l
prindeau era dat afară din cămin. Era, totuși, colegul nostru.
Ghinionul nostru, al tuturor, a fost că exact în acel moment,
poliția a venit să facă razie pe acolo. Au auzit cum urlă și
au oprit mașina. Intervenise o schimbare de plan. Întâi
trebuiau să prindă persoana recalcitrantă ca să redea liniștea
publică, abia apoi vor continua razia. Totuși erau conștienți
că nu vor avea sorți de izbândă, deoarece masina stătea prea
mult în fața căminului și blatiștii ar fi avut timp să sară prin
spate, pe geamurile de la baie, acolo unde grilajul se putea
da ușor la o parte. Au luat lanternele lor puternice și cu
portavocea, au început să-l someze să se arate la față pe cel
care făcea ca toate animalele pe acoperiș:
- Poliția! Vă rugăm să vă identificați sau să coborâți în
liniște! Cine sunteti?
Mihaela, a îngălbenit dintr-o dată, ne-a întors spatele și
a dat fuga la recepție. Știa că poliția avea tot dreptul să o
amendeze, dacă nu era găsită în post.
- Bună seara, vă rog să mă scuzați, am fost pe sus să
verific, că aud că urlă unul, dar nu-mi dau seama cine este.

36
Poate rezolvați dumneavoastră. Impuneți mai mult respect
decât mine. Pe mine mă văd ca pe o colegă, deși nu e
normal.
- Da, stați liniștită, vă înțelegem, v-ați făcut datoria.
Acum, ține de noi să ne-o facem. Am văzut și noi mișcare
sus, pe acoperiș, l-am somat, dar nimic. Ar fi bine dacă am
putea urca după el. Ne dați voie?
- Păi, poftiți, nu trebuie să-mi cereți voie, urcați și dați-
i amendă nemernicului, poate se potolește. Aveți tot dreptul
să veniți în control. Eu credeam la început că e pe jos, pe
aici prin boscheții ăștia, vreun bețiv, ceva, nu-mi imaginam
că este un student de-al nostru. Și sigur este! Eu cred că îl
acoperă colegii. Presimt că ei știu ceva, dar nu vor să spună!
- Orice este posibil, doamnă!
- Adică?
- A mai rămas cineva peste noapte? Aveți buletine la
recepția le dumneavostră?
- De ce?
- Păi poate unul dintre cei care au rămas peste noapte
face scandal. Nu trebuie să fie neapărat un student cazat
aici.
- Uite că la asta nu m-am gândit. Poftiți, au rămas doi.
- Cine sunt și unde au mers?
- Sunt doi profesori de la Cluj. Stau la apartamentul de
protocol. Au conferință mâine la Universitate, dar nu cred
că sunt ei! Sunt oameni serioși. Au mai fost de atâtea ori pe
aici. Ne cunoaștem de ani de zile. Când vin în concediu cu
familia la mare, stau tot la noi, se simt ei mai bine deși nu
avem condiții foarte bune. Uitați buletinele lor.
- Da, mulțumim, am notat în agendă. Dar nu par a fi
vocile lor! Ei par mult mai în vârstă. Noi am auzit voce mai

37
copilăroasă. Ei sunt oameni serioși, am auzit de ei! Am citit
articole de-ale lor publicate în diferite reviste! Nu s-ar
coborî la așa nivel de nesimțire. Vedeți că urcăm!
- Pofțiți! Sunteți invitații mei!
Până să urce ăștia sus, bețivului ce credeți că i-a dat prin
căpățâna aia, plină de alcool? A luat o funie folosită din
când în când pentru a ridica materiale de construcții, care
era pusă colac la adăpost, să nu putrezească de la ploaie, a
legat-o strâns de niște fiare, uitate acolo de la o reparație
trecută, și-a trecut-o pe sub brâu și și-a dat drumul în primul
balcon. Acolo stăteau niște fete foarte bisericoase, studente
la arte. Au simțit ceva mișcare și s-au ridicat speriate de la
rugăciune, țipând îngrozitor. Ăsta, ca să nu fie văzut, a
trecut peste balustradă, s-a ținut bine cu mâinile să nu cadă
și s-a dus în balconul următor. Și tot așa până a trecut prin
vreo zece camere. Apoi, s-a așezat pe burtă, nemișcat, fără
să respire. Beat, dar îi intrase frica de amendă în oase! Era
una din camerele în care știa că nu va fi nimeni în noaptea
respectivă. Nici vreo două camere în urma lui nu se locuia,
sau veneau destul de târziu locatarii, abia la ivirea zorilor,
când sosea trenul în gară. Știa că doar așa avea șanse să nu
fie prins și amendat.
Polițaii, au urcat la ultimul etaj și au bătut în prima ușă
pe care le-a căzut ochii. Se vedea lumină în interior.
Întâmplarea face că era camera fetelor care țipaseră mai
devreme.
- Poliția, deschide!
- Nu, că ne este frică! Umblă unul nebun pe aici! Dacă
ești tu?
- Poliția! Vă rugăm să deschideți ușa, să vorbim!
Venim cu paza de jos dacă nu aveți încredere!

38
 - Bună seara, zice una din ele cu ușa întredeschisă! Vă
rugăm, să cercetați că ni s-a părut că ar fi sărit cineva la noi
în balcon. Intrați să vedeți.
- Nu, mulțumim. Sunteți bine?
- Da! Mulțumim lui Dumnezeu!
- Bine, dacă vi se întâmplă ceva, vă rugăm să sunați la
urgențe să vă venim în ajutor! Bună seara!
Dar, când să urce în rai, și-au dat seama că au uitat
lanternele la intrare, în cămăruța paznicei. Au revenit să le
ia, nu înainte de a urca unul dintre ei, pentru așa-zisa
recunoaștere. S-au învârtit mult și bine, că nu era nimeni pe
acolo, iar bețivul se abținea să nu se dea de gol. În nebunia
lui uitase că stă acolo și credea că primește amendă că e
blatist, cum spuneam noi.
Ăștia, au văzut că alte probleme nu sunt, au crezut că s-
a potolit recalcitrantul și au plecat. Dar, nu au plecat bine
și limba începe să-l mănânce pe bețivan:
- Băăă, ați chemat și poliția ca să mă aresteze că am
intrat fără buletin aici? Și ce dacă, bă? Și așa eu am obiceiul
să merg fără buletin pe stradă. Ce puteți să-mi faceți?
- Noi, am urcat cu grijă în rai și de acolo ne uitam în
jos, încercând să-l distingem pe unde își face veacul.
- Pe unde ești, nebunule? Arată-te la față!
- Nu, că mă dați pe mâna poliției!
- Bă, prostule, aici locuiești! Vrem să te ducem în
cameră.
- Nu, că mă dați la poliție, și ăia mă bat!
- Bă, răstâmporcule, unde ești mă, că nu te vedem?
- M-am ascuns!
- Unde, mă?
- Aici!

39
 - Unde?
- Mă, nu auzi că nu vin! Dacă vrei să vin, pleacă tu!
Altfel, nu vin!
- Ce facem, mă, cu nebunul? întrebă Uscatu.
- Nu știu, fraților! Dacă îl lăsăm pe unde e, vin ăștia
acasă și dacă-l găsesc pe unde o fi îl acuză de furt și dă de
belea prostul. Intră nevinovat în belele. Hai să ne retragem
și să ne facem că plouă.
- Bine, mă!
- Mă, noi plecăm! Salut, somn ușor, ai grijă de tine!
- Îți aruncăm o pătură? Să nu îngheți în noaptea asta
de frig!
- Nu, o țigară dacă aveți. Dar o lăsați acolo, lângă ușa
raiului ca să o iau când vin. Și o gura de bere dacă se poate
- La cât de beat ești tot mai vrei să bei?
- Eu nu sunt beat.
- Hai, mă, să plecăm !
Și ne-am prefăcut că am plecat. Ne-am ascuns în camera
aia unde învățam de obicei. Nu trece mult timp și îl auzim
pe ăsta pe scara raiului, cum cobora:
- Mă, unde e, mă, țigara promisă? Ia te uită, eu m-am
ținut de cuvânt, dar voi, de ce nu v-ați ținut? Păi da, că așa
sunteți voi. Plecați la femei fără mine. Unde sunt, Doamne,
că la ce beat sunt, mai că-mi vine să mă arunc din rai, să
cad să mă zdrobesc de boscheții de pe alee! Să mă vadă și
Anemona, că mult o mai iubesc!
Și se ținea cu mâinile de pereți să nu cadă.
- Dar stai că parcă mi-e cunoscut culoarul ăsta. Oi fi
în cămin la aia cu tâțe mari? Ia te uită, ce colegi buni am!
Să le dea Dumnezeu sănătate, că-mi fac surprize plăcute!
Dar, iar vin beat la ea și mă dă afară. Mă ia de nenorocit

40
apoi și nu mai am eu bucurii la ea în vecii vecilor. Nu, nu,
nu... trebuie să ajung acasă. Eu o iubesc pe Anemona. Merg
în direcția opusă, poate așa ajung acasă. Parcă e ușa mea
asta. Să o pipăi mai bine. Da, are scrijeliturile alea făcute
anul trecut. Și în același loc. Sunt acasă!
- Ce zice, mă, ăla acolo?
- Vorbește singur! Zice că te iubește la nebunie. Îl
omor dacă se va da la tine vreodată! Nu-l auzi ce prost e?
Plus că pe de altă parte se crede în căminele mari, crede că
este în fața ușii la aia cu țâțe mari, că am fost la ea în gașcă
și l-am uitat pe acolo. Că i-am facut-o și lui cum i-am făcut-
o lui Benonică.
- Bă, nu-mi mai amintiți de ce mi-ați făcut, că nu fost
frumos din partea voastră! Să vă fie rușine la toți!
- Lasă, lasă, că acum îți place și râzi cu gura până la
urechi când auzi, zi că nu-i așa?!
- Cam așa, recunosc cu jumătate de gură în fața
voastră că am fost și prost pe deasupra.
- Păi, vezi? Atunci pune capul în pământ și taci. Acum
să vedem ce face bețivul ăsta să nu se sinucidă pe aici, să-l
avem pe conștiință. Hai să-l băgăm în cameră! Urgent!
- Mai stai puțin. Ai răbdare și vei vedea!
- Bine, dar încuie raiul, să nu se arunce de acolo!
- Băăă, ăsta care ești în interior! Ieși afară bă, să-mi
spui dacă asta e camera mea! Ieși să îmi spui dacă mă
recunoști sau nu! Stau sau nu stau aici? Vreau acasă! Băăă!
striga bețivul și bătea cu putere în ușa de la camera în care
locuia, mai-mai să o spargă.
- Ce face, mă? Ia scoate unul capul și vezi.
- Este în ușa noastră, dă în ea să o spargă și mai multe
nu. A trezit toată lumea! Sunt toți pe culoar și se uită la el.

41
 - Păi, zi, nu-i zice nimeni nimic?
- Nu, că nebunul are și un cuțit la el și amenință că îl
înfige în cine se apropie. E prea beat ca să-i cunoască pe
ăștia de pe palier.
- Păi mergeți să-i deschideți nebunului, să nu omoare
pe cineva. Asta mai lipsea. Înainte trebuia să-l păzim ca să
nu se sinucidă, acum să fim pe fază să împiedicăm o crimă!
- Păi...
- Păi, ce?
- Văd că e și Claxon pe acolo?
- Ce caută și așchimodia aia?
- Vine de la baie, nu știi că a lor de jos e stricată și
acum?
- Și ce face? Lasă asta cu baia, nu mă interesează!
- Acum a dat un picior la ușă și a dat-o de perete.
- Să vezi ce picioare îi dau eu mâine, zise și Anemona.
Ca să poată apoi să mă spioneze când mă îmbrac, să mă
vadă goală, să vezi ce-i fac eu lui. Să-și caute femeie, că nu
sunt eu aia...
- Ce-ai, nebuno?
- Păi... face anatomia pe mine, o să-l omor eu cu ușa
aia! Să vezi ce-i voi face. Pun pe cineva să-l bată! Nu vreau
să mă vadă goală nici în ruptul capului. Mai bine mă vede
Benone decât Claxon!
- Stai, nebuno, că și așa era veche. Era vorba să ne-o
schimbe în toamnă, când începe anul universitar. Las-o așa
acum. Bați și tu două cuie și pui un lanț! Hai să mergem la
el, poate ne recunoaște și se calmează!
- Bună seara, răstâmporc bețiv. Ce faci, taică, pe aici?
Pe unde ai umblat? Ne-ai îngrijorat, altădată să ne lași
vorbă!

42
 - Eu... eu... vreau să dorm. Vreau în patul meu!
Și adormi buștean, în mijlocul camerei, căzut de-a
curmezișul.

43
 Percheziție corporală

Potană și Chelu. Amândoi stăteau la nea Vasile

Spătaru, cunoscut în sat pentru vorba sa blajină, dar mai
ales pentru iapa sa albă ca spuma laptelui cu care se
mândrea nevoie mare. Fusese rotar de meserie, iar tanti
Caterina, baba lui, fochistă la Primărie. Avea o pensie mică
și, de când bătrâna căzuse la pat, avea nevoie de bani ca să
vadă de ea și de asta își închiriase camera de la drum. Nu
ar fi intrat în ea nici să-l pici cu ceara, obicei păstrat cu
sfințenie pe la țară din moși-strămoși, darămite să dea la
altul. Dar și banii erau buni. Nu mulți, dar mergeau în
vremurile astea grele pentru familia lui.
- Mnaaaa, este 7:25, mai am câteva ore de somn, că
am ore de la 10. Să mai dorm puțin. Și așa azi e zi de lucrări
de control la toate clasele și nu voi preda nimic.
- De-de-de parcă ar învăța ceva-ceva! - strigă colegul
de cameră, tovarăș vechi, medic veterinar în aceeași
comună.
- Învață, mă, învață. Cât să știe să socotească, să nu
moară proști. După puterile lor. Sunt și ei mici și cu părinți
sărmani, fără carte, ce să ceri de la ei.
- Da-dacă tu zici.
- Zic mă, zic, că dacă nu ne rupeam noi opincile pe
aici, rămâneau neștiutori de carte. Duceau toata ziua vaca,
în vale, dincolo de derea și beau apă de la cișmeaua satului.
De foame, vara mănâncă din pomii fructiferi, în restul
anului iau o mămăligă cu ei. Și așteaptă ajutorul social, pe
care tot în aceeași zi îl consumă la nea Curcanu, la bodega

44
lui umbrită de sălcii. Hai, nu te mai preface că nu îi știi, că
ai și tu ceva vechime aici. Plus că tu intri în casele lor, nu
ca mine.
- Vezi-vezi că-că-ți sună ceasul-ceasul!
- Da, am plecat! Să ai o zi plină de realizări
profesionale!
Ăsta, ca să nu stea în banca lui, că-l mânca diavolul în
limbă, sună pe cel mai bun prieten al lui, pe Buton:
- But-Butoane, vvvezi că... Chelu tocmai a plecat la
ore-ore!
- Și ce să-i fac eu, mă? Să fie sănătos peste tot!
- Bă, bă... știi că în seara aia-aia a băut până iii-a stat
limba plu-plută și și-a pierdut bu-bu-buletinul?
- Da, mă, și cei cu asta?
- Să-să facem mișto de de el!
- Da, că prea ne-a chinuit sufletul, să vadă și el cum
este. Dar, cum facem, bă?
- Ete-te cum, știi, știi tu! Eu nu-nu pot, că-s, că-s
aaaici!
- Aha... Lasă în seama mea! Am eu ac de cojocul lui!
Buton, escroc de primă mână, merge la un magazin și-
și cumpară o cartelă nouă de telefon, cu număr. Și apoi,
după ce o activează sunând la întâmplare la câteva numere
și dând tot așa mesaje, sună în cele din urmă la poliția din
comună.
- Alo, bună ziua! Avocat Codirlă Barbu la telefon.
Domnule, vreau să raportez o posibilă tentativă de
sustragere de la urmărirea penală a unui fost client de-al
meu. Am informații că se ascunde la dumneavostră în
comună!

45
 - Bună ziua, domnule avocat! De la cine aveți
informația?
- Nu auziți că este confidențială?
- Ba da, doar vă întrebam! Dar, cum se numește?
- Cine?
- Ăsta, infractorul.
- Păi așa spuneți! Gherasim se numește.
- Gherasim și mai cum?
- Potârcă!
- Domnule avocat, îți respect profesia, dar cu tot
respectul, dumneata faci mișto de noi? Nu ai alteceva mai
bun de făcut la ora asta?
- De ce, domnule, dacă așa-l cheamă pe om, Gherasim
Potârcă, ia-te de tac-su nu de mine! Sau de nași-su, de ăla
care i-a pus numele ăsta, care o fi el, că nu știu, nu am avut
curiozitatea să-l întreb. Întreabă-l dumneata când îl găsești
și mă anunți și pe mine apoi.
- Bine, domnule. Cum arată, semnalmente, ceva,
unde-l putem găsi, o caracterizare pe scurt așa să ne oferiți,
pentru a ajuta mai bine pe colegii noștri să-l identificăm
mai repede
- Da, vă transmit prin mail datele. O zi bună!
- Mulțumim, asemenea.
Incompetența celui ce a preluat cazul și-a spus cuvântul
în felul următor: în primul rând asemănarea era destul de
evidentă cu Chelu, dar restul datelor nu aveau nici cea mai
mică legătură cu el. În drum spre școală, aproape de bodega
satului, în văzul celor 10-12 bețivi clienți fideli ai barului,
oprește o mașină de poliție cu girofarul pornit.
Din portavoce, se aude vocea organului, neprotocolar:

46
 - Stai pe loc. Tu n-auzi? Stai pe loc! Băăă! Stai!
Ăștia de la mese, se opresc toți din ceea ce făceau. Au
rămas care cu cărțile de joc în mână, sau le-au aruncat rapid
pe jos, care cu mâna pe pălarie, pregătit să o ridice, în semn
de salut, care cu gura deschisă, care cu mâna întinsă, care
cu paharul la gură, mă rog, cum au fost somați. Chelu,
știind că e curat, mergea mai departe spre școală. Vocea se
aude din nou:
- Gherasime, dă-te prins! Nu mai ai nicio scăpare! Te-
am localizat, în sfârșit! Voi ăștilalți, continuați, nu am
treabă cu voi!
Ăștia de la masă, răsuflă ușurați, auzind vestea.
Începură să discute între ei:
- Totuși, care o fi mă? Pe cine cheamă mă, Gherasim,
dintre noi?
- E profesorul ăla nou, mă, nu vezi că face pe niznaiul?
- Nu, mă, ăsta e om serios, nu are nicio treabă cu
poliția! Doar a venit să ne învețe copii carte! Cum să fie
tocmai el infractor! Nici nu vreau să aud așa ceva!
- Are mă, are, nu vezi că deja a oprit mașina și-l ia la
întrebări. Ia, tăceți toți, să ascultăm conversația:
- Bună ziua, domnule Gherasim! În ce direcție vă
deplasați și cu ce scop?
- Nu mă cheamă așa!
- Dar, cum te cheamă, domnule Gherasim? Dacă nu te
cheamă Gherasim? Te-o fi chemând Potârcă? Ți-e rușine
cu numele tău? Să nu-ți fie. Pe mine mă cheamă Rață
Borcan și chiar mă mândresc cu numele ăsta. Îl am de la
tata, iar tata îl are de la tatăl lui și tot așa. Să-ți fie cu fapta
pe care ai făcut-o pentru care poți sta o perioadă lungă la
închisoare!

47
 - Domnule, în afară de faptul că am băut o vodcă mică
la bodegă, aseară, nu am făcut nimic! A ieșit din sânge, nu
sunt beat! Eu nu merg beat la muncă! Și nici nu-s la volan!
- Daaa? Te dai șmecher? Ia pune tu mâinile pe capotă,
aici, să te controlez! Acum văd eu cât ești de cinstit!
- Stai, domnule, că mă duc la muncă! Sunt om serios!
Uite, își arăt buletinul ca să vezi că nu mă cheamă așa!
- Și eu sunt om serios. Îmi fac doar datoria, măi,
Gherasime!
- Nu sunt eu Gherasim, mă, om bun, nu-s eu! Nu auzi
că-ți arăt buletinul?
- O fi Potârcă! Și nu am nevoie de buletinul tău! Poate
e falsificat! În lumea vostră știți cum să fugiți de brațul
legii. Eu am încredere doar în hârtiile mele. Doar sunt
polițist!
- Nu-s nici Gherasim, nici Potârcă! Și nu e nici 1
Aprilie să faceți mișto de mine. Hai că nu mai mă trag de
șireturi cu voi! Ia lăsați-mă în pace cu bălăriile voastre!
Și dă să se smucească, dar nu are șanse, deoarece este
prins de braț și strâns cu putere:
- Gherasime, dă-te prins! Ți-am mai spus. Nu face
mișcări bruște și nu ne induce în eroare cu numele tău! Știm
că tu ești. Suntem serioși și asta-ți cerem și ție, să-ți mai
îndulcești din pedeapsă, să recunoști ce ai făcut, să dai
declarație și o să-ți pun și eu o vorbă bună. Ia uite câți
oameni s-au strâns aici, măcar de rușinea lor să recunoști!
- Dar nu-s nici Gherasim, nici Potârcă, nici cine crezi
dumneata că sunt. Mă cheamă Șubler Demostene, din
neamul lui Cioc, și–s profesor aici. Mi se spune în
intimitate Chelu.

48
 - Aha, oi fi făcând parte dintr-o bandă de spăgători
ceva de-ți spui Chelu, să induci organul legii în eroare. Să
îl duci pe o pista greșită și să scapi basma curată. Ei, află
de la mine ca ți s-a înfundat. Gata, în mașină cu tine, că m-
ai amețit destul. Dă și mâinile să-ți pun cătușe, ca să nu
fugi.
- Nu, bre, mi se spune asa deoarece bâtul meu purta
cioc. Asta e și porecla lui tata. Al lui Cioc.
- Și ce legătură are cu asta?
- Eu... mă rad în cap de obicei. Mi se pune Chelu.
Acum, nu am avut timp, de asta am părul cam mare. Dar
chelie tot am, vreți s-o vedeți?
Și întoarse capul într-o parte, să le arate că nu minte.
Câțiva copiii, priveau șocați scena din fata lor.
Aleargă repede la directorul școlii și-i spun vestea teribilă.
Ăsta, era afară... în toaletă, că se stricase la stomac.
- Domn profesor, domn profesor, bre, domnul
director... zbiară ăștia mici ca din gură de șarpe. Unde
sunteți? E urgență! Ieșiți bre, afară, unde sunteți?
- Domnu, domnu... e jale!
- Domnuuuuuu!
- Băăă, strigă nervos unul, văzând că omul nu
răspunde!
- Ce-aveți, mă, de urlați așa, sunt aici, vin acum!
Lăsați-mă puțin, nu vă e rușine?
- Dar veniți, că îl arestează pe domn profesor!
- Cine mă?
- Poliția!
- De ce?
- Pai nu știm, i-a pus alea la mâini, cum le zice că nu
știm, acum l-a luat și l-au dus cu ei în mașină.

49
 - Cercurile alea, domn profesor. Hai veniți! Vă rugăm,
mai zise altul.
- De ce mă? Ce s-a întâmplat și cum? Calmați-vă!
- Nu știm, noi acum am venit, fugisem de la doamna
de muzică și voiam să batem mingea în spatele școlii, pe
teren și am văzut că strigă unu tare și am mers să vedem și
era domn profesor cu poliția. Mai avea puțin și-l lua la
bătaie pe domn profesor!
- Da! Îl ținea nenea Borcan pe botul mașinii, aplecat
peste el, strângându-l de mâini și altul era la volan, ăla nou,
mai grăsunel și mai bronzat, domn director! Hai repede, că-
l bate rău!
- Mă, voi sunteți copiii?
- Da, domn director! Suntem copiii dumneavoastră,
elevii dumneavostră!
- Nu asta am întrebat!
- Dar ce ați întrebat, că nu am înțeles?
- Voi faceți glume cu mine? Este cumva 1 Aprilie și
eu nu știu?
- Nu este, domnu director! A trecut demult 1 Aprilie!
Haideți, să vedeți cu ochii dumneavoastră! Asta a întrebat
și domnul profesor pe nenea Borcan.
- Da, da, adăugă altul.
Domn director, ce să facă. A ieșit din WC, s-a uitat la
ceas, era fără un sfert, mai era puțin și începea ora lui. Nu
avea timp să meargă să vadă cine are ore acum să anunțe
că este posibil să întârzie și să-și roage colegul care avea
ore acum să stea cu ei în continuare dacă are fereastra. A
plecat direct la locul faptei. A văzut doar mașina poliției în
zare și prin lunetă chelia lucitoare a profesorului, coleg și

50
subordonat de-al său. S-a dus în grabă la mașina personală
și a plecat în fugă la postul de poliție din comună.
A luat-o la goana și a ajuns din urmă mașina, tocmai
când intrau în curtea poliției.
- Staaaați! Staaați, oameni buni! striga directorul, abia
răsuflând. Staați!
- Ce-i, domn director, strigă șeful de post, care era pe
trepte, așteptându-și noul client.
- Mi-ai luat omul, ce sa fie?
- Pe cine, domnule, pe ăsta? și arătă spre Chelu.
- Da. E colegul meu, un om de nădejde și de bază al
școlii!
- S-o crezi dumneata, e Gherasim Potârcă, cel mai
pervers om din câți poți întâlni! Am primit semnalmentele
pe fax și pe mail de la un avocat mare și ce să vezi?
Corespunde semnalmentelor. Acum, ce mai aveți de spus,
domnule?
- Nu e adevărat, domnule, cine v-a spus așa ceva? E
Demostene Șubler, din neamul lui Cioc, profesor la noi în
școală, se poate verifica oricând, la orice oră. Vă invit să-i
vedeți dosarul personal, să vedeți că nu minte. Sun
secretara să-l pregătească, ca să-l vedeți?
- Păi am primit un telefon și... și avem și datele...
- Și voi v-ați dus?
- Păi daca asta ne este meseria! Așa cum ne înveți
dumneata copiii carte, așa și noi apărăm cetățenii de
elementele negative, ca să putem trăi în pace și armonie!
- Domnule, măi, tinere, că ești un copil pe lângă mine,
ai cuvântul meu că ăsta e un om corect, nu cel pe care-l
cauți dumneata. Uită-te la părul meu alb!
Și-și ridică pălăria, arătând creștetul capului.

51
 - Da, domnule director, îți respect vârsta, dar te rog ca
și dumneata să mă respecți pe mine și meseria mea.
- Nu-s vinovat, colega, apucă să strige Chelu! N-am
făcut nimic!
N-a trecut mult timp și a ajuns și Potană la fața
locului, că bețivii satului au dus vestea mai departe cât ai
clipi. S-au strâns în fața clădirii vreo 20 de oameni mai de
vază ai satului și absolut toți luau apărarea tânărului
profesor.
Incompetența celui care l-a arestat își spunea în
continuare cuvântul:
- Păi, stați să vedeți că ...
- Niciun să vedem. Tu nu auzi? Acum îi dai drumul!
Acum, acum!
- E nevinovat! Eliberați-l! Rușine că vă încredeți în
niște simple telefoane!
- Ne vrem profesorul înapoi, plângeau câțiva elevi pe
la gard, că nu aveau curajul să intre în curte. El este bun cu
noi și ne dă note mari. Învățăm de drag cu dumnealui!
- Potană, trimite vorba la ai mei ca am pățit-o
nevinovat!
- Stai-stai, mă! Stai să-să văd ce fac-fac!
Și scoate ăsta telefonul și începe să dea mesaje lui
Buton:
- Ce-ai facut, mă, cretinule, că l-au legat pe ăsta, ce-ai
zis? Mai, mai să-l omoare! Noroc că țin sătenii cu el că
altfel îl linșau milițienii ăștia!
- Aoleu!
- Sună, mă, nebunule, înapoi și zi că a fost o farsă!
- Cum mă, că mă leagă pe mine apoi!

52
 - Nu mă interesează! Tu sună! Și așa încă nu ne ascultă
telefoanele nimeni! O poți face! Ai curaj! Salvezi un
prieten vechi! Aștept vești bune!
După vreo juma de oră de zarvă și alte văicăreli și
amenințări, Chelu iese triumfător pe ușa poliției, cu
zâmbetul cât lama la sapă de mare și zice:
- Băutură, fraților, ca era să fac pușcărie nevinovat!
- Cine te-a scă-scăpat, mă, Che-Chelule?
- Dumnezeu, frate Potană, Dumnezeu. A sunat
telefonul la șeful de post și el știe ce a vorbit, ce a făcut, că
a dat apoi câteva telefoane de lămurire și mi-a dat două
după ceafă și m-a alungat din sediu zicând să nu mai fac
mișto de ei! Bine că am scăpat numai cu atât!

53
 Scuarul lui Moș Ene

Benone terminase facultatea și se mutase în alt

cămin, al Facultății de Teologie. Făcea studii de masterat și
era mândru nevoie mare. Își găsise între timp și o creștină
și anunța pe toți că până cel târziu la sfârșitul anului viitor
va avea și parohie.
- Hai să te ajute Dumnezeu, părințele, că vrednic ești
- îi spuneau foștii colegi de cameră.
- Da, vreau să mă fac serios, să mă așez la casa mea,
să uit de glumele proaste și de faptul că m-ați dus forțat la
femei în noaptea aia de pomină!
- Nevastă-ta știe?
- Știe, că i-am spus.
- Și ce a zis?
- Că am fost prost că i-am cerut buletinul. Că trebuia
să tac din gură și să bag moșu la beci fără alte întrebări, așa
cum mă sfătuirăți și cum ați procedat și voi. Că m-am
îmbătat și n-am făcut nimic. Voi nu ați pus întrebări și ați
băgat și moșu la beci și ați rămas și prieteni cu ea. Pe mine
nici acum nu vrea să mă vadă. M-a luat de alcoolic încă de
atunci!
- Păi, crezi că-l băgăm de ieri, de alaltăieri? Practicăm
de mult asta. Tu ai fost mic și prost, poate de asta te-ai
comportat așa. Mai ai de învățat. Lasă, ai nevastă acum, te
va învăța ea, dacă tu nu ai fost în stare să înveți! Ha, ha, ha!

54
 - Păi... dacă tot ne-am găsit, hai să petrecem ca în
vremurile bune!
- Nu, nu și nu. Mâncăm, dar nu bem, că o să mă dea
părintele pedagog afară dacă mă îmbăt și chiar că nu mai
am unde să stau apoi. Aici stau doar oameni serioși, e
strictețe mare, nu cum era la noi în cămin. Aici nu ești de
capul tău. Ești urmărit din umbră și ți se urmărește evoluția
vieții tale. Dacă nu corespunzi, ești dat afară! Nu vreau să
risc. E șansa mea să fiu preot și de ce să o stric pentru un
pahar în plus? Cu ce mă aleg apoi? Nu, refuz și evit din
start.
- Haide, mă, măcar o halbă acolo. Și ce dacă te dă
afară din cămin, te muți la nevastă, că tot umblă zvonul că
te însori.
- Nu pot, mă, că stă și ea în gazdă și bătrânii ăia nu o
lasă să vină cu băieți acasă. Știți doar că așa fac toți. Abia
a găsit și ea și dacă o prind că mă aduce acasă o dă și pe ea
afară și ce ne facem?
- Vă mutați cu chirie, ce puteți face?
- Ne, e rost să strângem bani de nuntă, nu să dăm
aiurea, când putem sta gratis. Domnul are grijă de noi!
Adăugă Benone și se puse în genunchi în fața icoanei de pe
peretele de răsărit și făcu câteva cruci mari, rămânând apoi
în rugăciune minute bune.
- Hai, hai, că acum dacă tot ne-am găsit trebuie să ne
cinstești! Așa e obiceiul pământului! Așa e la români!
- Da, mă, știi cum făceam când erai pe la noi!
- Sau în ziua aia în care ne-am cunoscut, de ai băut tot
vinul de sub patul Arhiereului!

55
 - Da, mă, fraților! De a rămas unchiul Vasile șocat
când a auzit că trebuie să-mi trimită iar 30 de sticle după
nici o saptămână! Și acum crede că eu le-am băut. Abia
dacă mai vorbește cu mine.
- Lasă, Padre, că a trecut!
- Da, mă, dar e unchiul. Doar pe el îl mai am în viață
și vreo 3 mătuși văduve de mulți ani.
- Mă, noi nu suntem aici să facem arborele tău
genealogic. Noi suntem aici să bem! Taică, așteptăm
băutura aia, că ne e tare sete! Ne arde buza. N-am mai băut
de aseară! zise Benone, ridicându-se de la rugăciune.
- Eu nu am mai băut strașnic de la pomana lui Coco!
- Care Coco, mă? Ce Coco visezi?
- L-ați și uitat? Așa repede?
- Nu l-am uitat pentru că nu știm cine este.
- Coco, mă, de la Sportiv!
- Care mă, ăla mort acum vreo 8 ani?
- Da, el! Ăla care a băut până a făcut ciroză și a murit.
- Ce-i cu el?
- Nu auzi? De atunci n-am mai băut așa strașnic!
- Păi nu vezi unde suntem? Unde găsești tu băutură
aici?
- Am zis și eu anticipat. Să știe că mi-e sete tare că
vreau să beau până mă ia salvarea și trece pe fișa mea de
observație comă etilică!
- Aoleu! Așa însetat ești? Așa bețivan te-ai făcut?
- Da, mă! Ai ceva împotrivă?
Și se întoarse să facă cu ochiul, să nu vadă Benone, că
era doar un joc de-al său și cel care urma să fie îmbătat

56
strașnic era chiar Benonică. Altul, făcu așa semn din mână,
bă, sigur i-o coacem? Primi răspuns afirmativ, cu o mișcare
a capului.
- Păi, măi, băieți, cu ce bani ?
- Păi... mă-ta nu-ți mai trimite?
- Nu auziți mă, că strâng pentru nuntă? Am nuntă anul
viitor și mă fac serios. Nu că nu aș fi fost și înainte. Strâng
fiecare leuț cu greu și pun de-o parte ca să îmi fac nunta cu
creștina asta. Pe banii noștri.
- Hai, bă, răstâmporcule! Du-te de aici și nu mai face
de astea cu noi. Te zgârcești cu foștii tăi colegi?
- Nu auzi că eu pun ban cu ban să-mi fac nunta?
- Și ce ne interesează pe noi? Noi vrem să bem!
- Eu nu mai beau! M-am lăsat de sporturi de-astea și
de glume proaste! Singurul lucru care-l fac și știu că mă
vede Dumnezeu, e că iau prea mulți bani la înmormântări.
Dar nu cer eu, lumea îmi dă!
- Păi, tu nu ești popit mă, nebunule!
- Da, dar la strană; țin slujba cu părintele și la sfârsit
zice către familia îndurerată: „Taică, dă și la băiatul de la
strană cât te lasă inima că e și el sărac”. Eu zic
„Bogdaproste, să fie primit! Dumnezeu să-l ierte sau să o
ierte!” și asta e, mi-am luat bănuțul și-l pun de-o parte
pentru nuntă.
- Dar, bă, răstâmporcule tu nu auzi că nu ne
interesează de nunta ta! Ce o dai cotită acum? Hai, fuga și
ia ceva de băut că ne arde gâtul de sete!
- Bine, dar să știți că vă vede Dumnezeu!
- De ce să ne vadă?

57
 - Pentru ce-mi faceți!
- Ce-ți facem, mă? Sărăcești la un bax de bere?
- Nu, mă, dar simt că mă jefuiți. Îmi luați și ultimul
bănuț...
- Da, când stăteai cu noi nu te mai jefuiam, când beam
în fiecare seară și făceam una și-alta nu mai făceai gât și nu
mai te rățoiai că ești nedreptățit. Acum, când te-ai ajuns,
faci pe ăla cu noi. Să-ți fie rușine! Dacă nu eram noi tu nu
mai existai în camera aia, erai demult împachetat și trimis
acasă la mă-ta! Crezi că ești protejat sau ce?
- Da!
- De cine?
- De Dumnezeu. El vede tot! El mă apără!
- Vorbești ca un preot!
- Păi asta voi deveni. Voi ce deveniți? Nimic. Stați de
ani buni în cămine și vă faceți că faceți alte școli numai să
aveți cazare gratis și acces la noile fete care vin, boboace,
altceva nu aveți în cap. Ziceați de mine că nu știu să bag
moșu la beci, dar voi, de cât l-ați băgat altceva nu mai știți
să faceți. Nici să vorbiți, mâncați, socializați, știți numai să
amenințați și să vă dați mari că voi ați făcut atâtea, că nu e
nimeni ca voi. Dar, fie, e pentru ultima dată. Mă duc să aduc
de băut!
- Bețieee, cum strigai tu, când ai luat la greaca veche,
zise Uscatu.
- Hai, să bem, adăugă Chelu. Dar, ce facem, îl
chemăm și pe Buton?
- Nu mă, că-s certat cu el!

58
 - Opaaa. Aici e rost de farse. Hai să i-o coacem. Uite-
l că vine deja.
- Are sacoșa plină?
- Bă, dar numai băutură ai în cap!
- De ce, mă, Obezule, tu ești mai breaz? De când te-ai
despărțit de Anemona, bei și mai mult!
- Beau, mă, beau de supărare că mi-a furat-o Chelu.
Uite, mai au puțin și fac nunta! Eu am rămas cu buza
umflată și cu datorii în bancă!
- Cum așa, mă?
- Păi ai uitat că am făcut credit să iau apartament la
Mangalia? Mi-am pus pielea la saramură pentru 30 de ani
cel puțin. Ies la pensie și tot voi plăti. Și pentru ce? Am vrut
să ne facem un viitor, să ne luăm o casă, să facem copii și
să îmbătrânim frumos împreună. Acum înțeleg eu semnul
ăla cu ochiul făcut de Chelu. Și eu ca prostul zâmbeam și
făceam mișto că-l vom duce pe Benone la femei. Și eu încă
de atunci aveam femeia pierdută. Asta-i viața!
- Lasă, mă, Obezule, măcar am rămas prieteni, i-o
întoarse Chelu. Plus de asta, ceea ce nu știai și afli abia
acum, este că eu am fost primul ei iubit. Nu mă crezi,
întreab-o! Asta în cazul în care mai vrea să vorbească cu
tine!
- Bă, bă, zise Aurel, iar o dați cu femeile și uităm de
băutură. Hai, care merge să ia? Și să vina repede cu ea. Până
atunci, haideți afară, la aer, mai fumăm și noi o țigară!
- Da, mă! Aici nu e de noi. Nu poți să bei, să fumezi,
să vii cu femei! Nu poți să faci nimic. Ești ca la pușcărie!

59
Bă, vino mai repede cu berea aia că murim de sete? Ai
plecat?
- Am și venit!
- Care ai fost. mă?
- Eu, mă, eu am fost, mai contează? Uite-mă că am
venit!
- Părinte Benone, vrei să mergem acolo, pe malul
mării la locul nostru? Uite, ție ți-am luat o sticlă de suc, că
ai zis că nu bei! Vezi, am fost băieți cu tine! Am avut obraz!
- Da. Îmi pare rău că v-am judecat greșit!
- Dar adu, te rog, un cearceaf ceva ca să stăm și noi
ca băieții, facem un foc de tabără ceva acolo și înnoptăm pe
plajă.
- Și dacă vine poliția ce spunem?
- Că suntem turiști și nu mai avem bani de cazare și
mâine plecăm, la prima oră, spre gară!
- Si dacă ne da amendă? Sau ne întreabă dacă avem
biletul cumpărat?
- Și cu tine acum! E contravaloarea a trei beri cel mult.
Așa că nu-i mare pierdere. Benone, ai plecat?
- Da, acum mă duc!
- Bă, ia fi-ți voi atenți aici, zise Claxon. Știți ce am
făcut?
- Ce-ai făcut mă?
- Bă, am botezat sucul ăsta cu mult alcool. Mangă și
clampă îl facem pe ăsta. O să fie show mare de tot. M-am
gândit la toate. Deja am vândut toate biletele! Știm cu toții
că el are camera la etajul doi, corect?
- Corect.

60
 - La fiecare etaj, în rondul de la scara principală este
câte un paznic. Corect?
- Corect. Dar unde vrei să ajungi?
- Mă lăsați?
- Zi, mă, repede, până nu vine ăsta!
- Știți că mai sunt și scări de serviciu aici? Uite-le
colo! Și au și geamul ăla cam la 1 metru jumate înălțime
față de nivelul trotuarului.
- Ce ți-a dat în cap, mă?
- Îl îmbătăm, și...
- Ce, ce, doar nu mă bârfiți? zise Benone, care venea
într-o fugă. Am avut și altele de făcut!
- Stai, mă liniștit, nu ne spune nouă, știm ce ai făcut,
zise unul în glumă. Suntem bărbați, te înțelegem. Hai,
mulțumim că ai adus-o. Ai avut probleme?
- Ce probleme să am?
- Păi te-a lăsat să ieși cu cearceaful așa, pe sub nasul
lor?
- Dar ce are?
- Păi la ce strictețe spui că ai aici, mă mir!
- Nu, mă, că cearceafurile putem să le luăm, sunt ale
noastre. Și până una alta nu-s chiar așa de răi.
- Să plecăm!
- Bă, stați puțin! Pe mine mă cam taie. Intru puțin la
baie să... că nu mai pot să mă țin!
- Stai, mă, să pun vorbă pentru tine, să te lase la poartă.
Ce te crezi pe bulevard? Ți-am spus doar mai devreme că
nu e cum era odată, acolo unde am stat cu voi! Aici sunt
alte reguli! Trebuie să ne supunem, altfel, ne sancționează!

61
 - Acum, mă, hai că faci pe plajă!
- Bă... și le făcu discret cu ochiul. Vin repede! Hai cu
mine să pui vorbă la paznic!
După prezentările de rigoare și ceva minute de
așteptare, destul de multicele, ăsta vine cu un zâmbet pe
buze și chicotind.
- Ce-ai pățit, mă, era vreo femeie închisă pe acolo și te
aștepta? Ți-ai făcut pomană cu ea? glumiră restul.
- Nu, mă, o să vă spun eu, când ajungem, dar hai să
luăm o gură de băutură până una alta. Să ne facem curaj că
pornim la drum!
- Să luăm, să luăm.
- Să bem în cinstea lui Benone!
- Să ne trăiești!
- De ce, mă, în cinstea mea? Ce am eu și nu aveți voi?
- Nevastă? Noi avem doar femei. Înțelegi?
- Nu!
- Păi dacă ești prost, de asta nu înțelegi! Noi dacă nu
mai vrem una, mergem la alta sau stăm pe uscat, tu te însori,
ceea ce este foarte bine! Casă de piatră! Să bem în cinstea
ta!
- În cinstea nevestei tale!
- În cinstea la amândoi, mă, răstâmporcilor! Adăugă
Aurel.
Și începură să bea. Câte o gură, câte două, ei de bere,
Benone de suc, până aproape că termină fiecare prima
sticla. Alcoolul din sticla lui Benone începe să-și facă
discret efectul și limba începe să i se dezlege și vă
vorbească gura fără el:

62
 - Și cum spuneați, măi fraților, că am făcut atunci când
m-ați dus la femei? Sper că nu mergem iar, că sunt în prag
de căsătorie.
- Nu mă, stai liniștit. Mergem să bem. Vrei o bere
totuși? Uite că avem destule!
- Da, parcă mi s-a făcut și mie sete, așa dintr-o dată. O
fi de la căldura de afară? M-am moleșit cu totul, parcă nu
sunt eu. Abia îmi mai simt picioarele, abia mai vorbesc.
- Nu-ți dăm, avem grijă de tine. Dacă ți se face rău
apoi? Să ne acuzi că te-am îmbătat? Să stricăm prietenia?
Bea sucul ăla pe care ți l-am cumpărat! Sau am dat bani
degeaba pe el?
- Păi așa aveți, mă, grijă de mine? Voi beți bere și eu
beau suc? Adică eu sunt mai prost, sau ce? Aha, acum
înțeleg, eu sunt prostul vostru. M-ați adus aici să beți pe
săturate și eu să mă uit la voi. Vă mulțumesc că vă bateți
joc de mine. Dar mai vreau o gură de bere. Asta e ultima.
Apoi nu mai beau!
- Ia câte vrei, numai să iei! Țuiculiță de prună nu vrei?
E iute ca focul de tare! Și are o aromă de te îmbeți numai
uitându-te la ea. E tot de la nea Vasile, moșul Arhiereului!
- Vreau, vreau să beau cu voi în cinstea căsătoriei
mele. Să fie asta noaptea burlacului, că cine știe dacă ne
vom mai vedea vreodată în viață în formulă completă?
- Ce vorbești, mă, acolo?
- Păi, nu vedeți? Coco, de care spuneați voi e deja mort
de 8 ani, Anemona nu e acum cu noi. Ălalat...

63
 - Păi e cu mine, mă, acum, e acasă la ai mei, face
pregătirile de nuntă, de asta nu a venit, dar să știi că-ți
transmite gândurile ei bune!
- Da, da...
- Știu eu ce gânduri bune avea ea...
- Măăă, nu începe, că ți-o iei și de la mine, cât aș fi de
supărat acum, că nici nu mai știu să vorbesc și ce vorbesc!
- Tu ce mai ai, Obezule?
- Uite că am! Că am rămas și cu buza umflată și dator
zeci de ani pe la bănci și fără femeie, doar pe ai mei părinți
îi mai am și pe voi, panarame ce sunteți!
- Da, mă, suntem răstâmporcii tăi, asta voiai să spui,
nu?
- Ce vremuri, mă! Ce vremuri!
- Băăă, strigă Benone, care între timp se făcuse
clampă. Eu vreau să merg să bag moșul la beci! Dar, care
mă ajută, că nu pot să mă ridic?
- Păi... dacă nu poți nici măcar să te ridici, cum îl bagi
mă?
- Culcat, culcat îl bag!
- Și până acolo, cine vrei să te ducă?
- Voi, nu vedeți și voi că eu nu mai pot să merg? Eu
stau culcat și... Dar nu poate ea veni la mine, că eu deja am
fost la ea?
- Cine, mă?
- Aia, mă, aia la care m-ați dus voi!
- Bine... mă, cum spui tu, dar mai ia o sticlă și bea-o
înainte, știi ce curaj îți face?
- Da, mă?

64
 - Da, îl bagi și dintr-o parte, nu doar culcat!
- Voi nu faceți mișto de mine?
- Tu bea sticla aia și mai vorbim apoi! Hai, spor!
- Ce facem, mă, cu ăsta, că iar s-a îmbătat ca mistrețul?
- Păi nu știm! Haideți să ne gândim bine!
- Dar, tu, mă, ăstalalt, de ce ai mai rămas în cămin
când ne pregăteam să plecăm, i-a zi-ne și nouă, să nu murim
proști?!
- Bă, păi cum îl scoatem pe ăsta de aici dacă se
îmbată?
- Păi de ce să-l scoatem, dacă nici măcar nu a intrat?
De unde de aici, că în primul rând este aici și este afară, așa
că de unde să-l scoatem? Vorbește clar, să te înțelegem toți!
- Păi după ce intră înapoi în cămin, eu vreau să ne
furișăm discret în interior și să-l scoatem afară!
- Adică, să mergem cum ar veni la furat? Sau să-l
răpim?
- Într-un fel spus, dar pe el îl vom fura, răpi, cum ai
spus și tu și bine ai spus! Altceva nu! E curtea Domnului
totuși și ne facem păcate mari. Eu de asta am intrat la baie,
cică! Păi voi chiar credeți că am fost la baie? Nu vă
spuneam de geamul ăla din capul scărilor care e la
înăltimea potrivită și până să termin de vorbit a venit ăsta
înapoi? Plus că am avut timp să operez, că prostul a rămas
de vorbă, nu a venit după mine, m-a lăsat să caut singur.
Au avut toți încredere în mine.
- Aaa, începem să înțelegem.
- Exact. Întră doi dintre noi și îl scoatem afară după ce
adoarme, că altfel sunt paznicii și avem probleme.

65
 - Păi și așa nu avem probleme mai mari?
- Nu, mă, că dacă ar fi treaz ar urla, ar trezi toată paza
și am avea mari probleme cu poliția apoi, așa dacă doarme
îl scoatem în liniște cu tot cu pat, înțelegi? Paza doarme și
ea.
- Și unde-l ducem? La femei din nou? Vrei să ne
omoare aia cu țâțe mari de data asta? Nu, fraților! Votez
contra! Restul, graba voastră, dar eu mă opun!
- Bă, am alt plan de data asta, dar până una alta, hai
să-l urnim din loc, să mergem acasă. Uite, deja s-a înnoptat
bine afară.
- Ia vedeți dacă mai trăiește în primul rând, adăugă
Uscatu. Că tare mi-e teamă să nu avem nevoie de popă la
cât de mult a băut.
- Trăiește, mă! Bă, Benonică, tată, hai acasă! Hai
acasă taică, că e noapte!
- Neee, eu vreau să dorm! De ce m-ați dezvelit?
- Bă, ești afară, trezește-te, nu mai dormi! Ești cu noi
pe plajă! Ai băut până n-ai mai putut!
- Nu. Eu vreau să dorm! Lăsați-mă-n pace!
Și se întoarse pe partea cealaltă, înfășurându-și
cearceaful cu care venise în jurul lui.
- Închide, mă, geamul ăla, că mă ia curentul, mai
îngână Benone și adormi, începând să sforăie îngrozitor.
- E clar. E prea beat ca să-și dea seama ce a făcut. Hai
veniți să-l luăm pe brațe să-l ducem acasă!
- Păi și cum intrăm cu el așa? Nu a zis el cu gura lui
că dacă vine băut acasă va fi dat afară?

66
 - Lăsați în seama mea asta! Întâi să ajungem cu el la
internat și apoi mai vedem! Noi l-am băgat în asta, noi îl
scoatem! Și basma-curată pe deasupra! Veți vedea cum!
După ceva efort depus, gașca ajunge cu Benone la
internat. Aproape de ușa de intrare, ăștia îi dau cu mult
parfum pe el și pun tămâie în buzunare, să ia „miros de
biserică”, îl lasă pe băncuța de afară și dau să se retragă.
- Păi așa ne-a fost, mă , vorba? Intrați unul acolo și
anunțați paza că e un băiat afară care nu se simte bine,
susține că locuiește aici, să iasă careva să vadă dacă-l
recunoaște!
- Mă duc eu, zise Claxon, că poate am noroc.
- Bine, taică, dar vezi cum faci! Noi, ăstilalți să
mergem peste drum la terasă, să ne facem că bem ceva și
să observăm discret totul.
- Bună seara, e un băiat afară care se simte rău, e de-
al dumneavostră? Întrebă Claxon cu toată seriozitatea.
Ieșiti afară să vedeți, vă rog!
Paza se schimbase demult, intrase cea de noapte, care
nu știa ce se întamplase pe zi, deci nu i se adusese la
cunoștință că fuseseră cu toții pe acolo pe zi. Nici in
registru cu vizitatori nu se uitase și nici cel de dinainte nu
a divulgat nimic. Toate s-au potrivit de minune! Halal
strictețe!
- Păi, el de ce nu intră? întrebă paznicul.
- Se simte cam rău, nu am putut să vorbesc cu el prea
multe, se pare că îi este foarte rău. Nu vrea nici la spital să
meargă.

67
 - E cumva beat? Dacă e de al nostru, îi fac referat pe
loc și mâine la prima oră are bagajul făcut de plecare
definitivă de aici. Noi nu tolerăm asemenea comportamente
- Nu, nu miroase deloc a băutură. Miroase mai
degrabă a tămâie. O fi fost pe la vreo mănăstire ceva, că știi
și matale că azi a fost zi de sărbătoare mare și cu căldurile
astea de afară s-o fi deshidratat, săracul. Mai ales dacă a
ținut post negru!
- Ia să văd cine e! Stai să încui ușa aici și vin acum să
îmi arăți unde este căzut!
Păi îl cunosc, e de-al nostru! E un băiat foarte serios și
silitor la învățătură! Ai dreptate, nu miroase deloc a
băutură. Parcă zicea zilele trecute, dacă îmi aduc bine
aminte, că vrea să meargă pe la o mănăstire ceva. E plecat
de azi dimineață. Eu am o cămăruță aici unde dorm și l-am
văzut pe geam cum ieșea din cămin și mergea spre
autogară. O fi ținut post negru toată ziua săracul, vorba ta.
Stai să chem pe cineva să-l urcăm sus, parcă că stă la 411.
Să mai mă uit odată în hârtii, să fiu sigur de cameră, să nu-
l duc în alta. O să iasă un preot bun din el! Mulțumesc, o
seară bună!
Claxon, când a ieșit, s-a uitat să vadă unde se
ascunseseră restul. Mai trecuseră vreo două ore între timp.
I-a văzut peste drum, la terasă. Se închisese demult, dar ei
stăteau pe băncile de afară și beau în neștire.
- Bă, am aflat și numărul camerei lui. E 411. Sper că
nu v-ați îmbătat între timp.
- Nu. Bine ai făcut! Hai, să ne facem puțin curaj și apoi
vedem dacă mai e geamul deschis să intrăm după el!

68
 - Da, mă, dar tot nu ne-am gândit la ceva!
- Ia zi?
- În camera lui, cum intrăm?
- Uite așa, zise Uscatu și scoase o cheie. I-am luat-o
pe plajă, preventiv. Mă gândeam să nu facă și el ce a făcut
Chelu când s-a îmbătat și a vrut să coboare din rai în cameră
la el, de era naibii să se sinucidă. Preventiv am luat-o, nu
m-am gândit că aici paza e mai strictă și există și chei de
rezervă în caz de pierdere sau alte evenimente neplăcute. Și
acum dacă mă gândesc bine dacă nu avea cheie de intrare
și intra pe geam, tot același lucru pentru el. Nu-l ajuta cu
nimic lipsa sau prezența cheii. Eram obișnuit ca la noi, ai
nimănui și ai coropișnitei pe deasupra!
- Bravă, mă, ai făcut un lucru mare, dar hai să mergem
că uite, deja e foarte târziu de când stăm de vorbă și tot nu
am făcut nimic. Care intră?
- Toți, toți intrăm, dar în liniște deplină, pe scara de
serviciu mergem, că acolo nu sunt încă instalate camere
video și îl luăm cu pat cu tot și-l scoatem afară!
- Ăsta era, mă, planul tău?
- Da, ăsta!
- Păi, nu ți-e milă de el?
- Lasă-mă, să vadă că noi știm încă să ne distrăm, nu
așa ca el, să fim seriosi. Merită o ultimă chestie de care să-
și amintească toată viața!
- Hai, care e traseul, că uite că geamul încă e deschis.
Au uitat de el. Intră tu primul, că știi drumul!
- Ba nu, intru eu, că-s mai sprinten,

69
 - Bine, Uscatule, dar ai grijă, să nu faci zgomot și să
ne dai mâna apoi să urcăm și noi.
După ce intră toți în clădire, urcară la etajul unde era
cazat Benone Cauciuc și în plină beznă începură să pipăie
cifrele de pe uși.
- Bă, l-am găsit. Aici este! Hai să intrăm! Dar în
liniște deplină! Să facă unul lumină cu bricheta să vedem
care e patul lui să nu-l luăm pe altul!
- Vedeți întâi dacă se doarme și apoi mai vorbim.
Dacă-s cu lumina aprinsă ăia peste care dăm în cameră și...
- Da, da ne așteaptă pe noi, ce să vezi! Ne întind și
berile și ne punem pe tocat țigări și semințe bulgărești.
- Nu, mă! Să creadă că suntem hoți la furat, ne găsim
altă belea!
- Că ai dreptate! Nu ești atât de beat pe cât am crezut!
- Sshttt. Intru ușor. Văd că e întuneric, dă bricheta,
zise unul în șoaptă. Da, e liniște, deplină. Și văd că este
singur în cameră. Haideți și voi, intrați usor, fără zgomot.
- Vezi dacă doarme!
- La cât de beat este, nu mai mișcă până mâine! Hai,
ușor, aplecați-vă și apucați patul în mâini. Cu grijă!
- Păi și unde-l ducem, mă, nebunule?
- Afară, în mijlocul bulevardului, pe scuar.
- Aoleu, dacă ne vede poliția? Sau dacă începe o
ploaie torențială? Răcește la plămâni și poate muri apoi de
pneumonie, că e prea beat să se trezească!
- Păi, restul ce păziți? Hai, fuga pe geam să țineți de
șase să nu ne vadă careva că scoatem patul, să zică că furăm

70
ceva. Referitor la ploaie, nu vezi ce stele sunt pe cer? N-o
să plouă! E liber?
- Da!
- Hai! Afară cu el!
- Păi să nu cadă din pat între timp! Hai să-l și legăm!
Un mic efort și Benone este scos pe geam cu pat cu tot,
în liniște deplină. Apoi, făcând mereu schimbul, că roaba
nu am putut-o arvuni că avea pană și era prea din scurt să-
o umflăm, Benone e purtat până pe scuarul din mijlocul
bulevardului și lăsat acolo, nu înainte de a fi dezlegat și
învelit cu ceva mai gros.
În cea mai mare liniște, am plecat cu toții la căminul
nostru, unde am ajuns frânți de oboseală.
A doua zi, unul din noi, care își lua în fiecare dimineață
cafeaua de la chioșc, vine și ne anunță solemn că Benone a
apărut deja pe prima pagină a ziarului local alături de un
articol care suna cam asa: „Student, găsit dormind cu patul
în stradă! Numai la noi se poate așa ceva” și urmat apoi de
un amplu interviu pe care l-a citit tuturor celor de față.

71
 Tâmplarul

Într-o seară de vară așa, la puțin timp după susținerea

examenelor de licență, în vestita cameră de cămin, au loc
discuții serioase referitoare la viitoarea carieră a unuia
dintre colocatari:
- Băi, băieți, se cam strânge lanțul, trebuie să fac și eu
ceva, că am terminat și aș vrea să predau până mă preoțesc.
- Tu, mă, tu să fii preot? zise Arhiereul.
- Dar ce am eu, mă?
- Nevastă! – i-o tăie scurt Arhiereul
- Lasă, vine și ea, eu până atunci pot preda la școală.
Nu scrie nicăieri că trebuie să fii însurat și pentru asta.
Sfintele canoane ne învață să fim însurați doar pentru
preoție, nu și pentru profesorat. Poate că-mi găsesc și o
profesoară și mă voi preoți.
- Dă, Doamneee! Adăugă Arhiereul din „garsoniera”
lui.
Apoi, schimbând tonul vocii, spuse cu glas încurajator:
- Bă, răstâmporcilor, mâine la prima oră uite cum
facem: ne sculăm, ne spălăm, ne îmbrăcăm frumos și
mergem să-l susținem pe juniorul nostru. Sunteți de acord
sau nu?
- Unde, mă, la femei? Păi am mai fost odată și știți și
voi cum s-a comportat.
- Da, mă, în loc să bage moșu la beci a cerut
buletinul... ha-ha-ha, ce fraier!

72
 - La mă-sa acasă, îl facem pachet și-l trimitem? – i-o
tăie altul.
- Nu, mă bețivanilor! La Episcopie să ia binecuvântare
de la Preasfințitul, apoi la Inspectorat să întrebe de posturi.
- Bă, bă, apropo de posturi. Are în sat la mine unde
predau eu un post liber. Avem un preot bătrân acolo, căruia
nu-i mai arde de elevi și vine cam rar pe la școală. Îl acoperă
cu orele ba bibliotecara satului, ba femeia de serviciu, ba
domnul Bancea, învățătorul, zis și Furnalul în intimitate.
- De ce, mă, Furnalul? A lucrat în Turnătorie?
- Nu, dar fumează foarte mult și pe deasupra este și
foarte înalt, cu două capete peste noi și cât te uiti la el de
departe, când scoate fumul de la trabuc pe gură, zici că este
furnal de combinat siderurgic. Numai trabuc fumează.
Parcă ar fi cine știe ce boier din vechime! Și mai poartă și
ochelari din ăia stil aviator, zici că e mafiot.
- Sigur, mă, Chelule? Păi de ce nu ai vorbit până
acum?
- M-ai întrebat? Mă vezi doar că mai mereu plec și
când vin vă povestesc ce e pe acolo. Și am mai zis și de
părintele ăsta bătrân, dar nu mi-a dat prin cap să-ți spun,
sincer să fiu.
- Dar ce, trebuia să vin la tine, să te întreb. Mă scuzați
domnule, nu știam că așa se procedează.
- Nu, mă, dar am și eu pe ale mele. Și până la urmă e
interesul tău să-ți cauți post, nu al meu sau al ăstora de aici.
- Bă, bă, bă! Gata cu gluma! striga Anemona, care
intră pe ușă, cu prosopul pe ea și părul strâns deasupra
capului. Ce am pierdut?
- Benonică, vrea să se facă profesor, cică!
- Opaaa! Ai băgat...

73
 - Nu, mă, profesor, din ăla care merge la școala, nu ce
crezi tu. Se duce în învățământul gimnazial. Să predea
religia și mai pune-ți și tu lacăt la beciul ăla, că prea scârțâie
când cobori scările!
- Daaa? Succes! Ai grijă să nu lași gravide pe acolo.
Nu de alta, dar am auzit că s-a mărit pensia alimentară.
Și se întoarse spre ăla care vorbise si adăugă:
- Nesimțitule!
- ...
- Merci! Nu vrei să te faci preoteasă? Hai că va fi bine,
o să vin zilnic cu colaci și cu colivă acasă!
- Benone, nu te întrece cu gluma, adăugă Obezu.
- Întrebam și eu... încercam și eu marea cu degetul.
- Adică mă faci grasă? Măgarule!
- Nu, mă, prostănaco, e o vorbă în popor, nu ai auzit-
o și tu? Chiar așa ....
- Ba da, dar căutam motiv să te bat! Așa de proastă mă
crezi? Urât din partea ta! Să știi că nu mai avem ce vorbi
amândoi! Dacă nu locuiam în aceeași cameră nici că te mai
băgam în seamă vreodată!
- Bă, gata, culcarea, că mâine avem treabă, zise și
Aiurică din colțul lui, sorbind ultima gură de cafea și
scoțând pe nas fumul țigării. Uite, mai am puțin, termin și
țigara și mă culc și eu.
Și cu un gest reflex întinse mâna, să mai arate chiștocul
din care mai erau 2 fumuri de tras.
- Poate tu să te culci, că mâine dimineață intri la
muncă. Te așteaptă nea Pricopie, patronul. Vezi și ce ne
aduci diseară, te rugăm. Plătim. Ne suni și ne anunți și dacă
ne convine meniul, îți dăm banii când ajungi acasă. Noi
mai...

74
 - Dar de unde aveți, mă, voi bani? Ce e cu voi? În ce
afaceri dubioase v-ați băgat și cu cine?
- Lasă... lasă. Ne este doar foame și vrem să mâncăm
pe săturate. Ce e rău în asta?
- Da, măi, amarilor, dar voi... voi care erați cu
pomanageala mereu, tocmai acum v-ați găsit să plătiți, să
dați bani? Ați găsit vreo comoară ceva, ați spart o bancă, ați
furat de la vreo văduvă pensia? Nu-mi pot imagina nici în
ruptul capului că voi aveți bani de cheltuială! Voi,
pomanagii căminului! Halal mie, Doamne!
- E, și cu tine acum, tu chiar ne credeai? Lasă că
întoarcem noi favorul tău, știi bine, ca de fiecare data, frate,
ca de fiecare dată. Dar până una-alta, la somn. Noapte bună,
tuturor!
Și se culcară. În curând în cameră începu corul de
grohăieli din ce în ce mai puternic, de vibrau geamurile mai
mai să se spargă. Benone nu dormea... se foia când pe
stânga, când pe dreapta, când sta cu fața în sus și ochii în
tavan, când sta pe o parte, cu fața spre ușa camerei.
Începu să se uite în jur, să-și rotească ochii prin
cameră, să-i vadă pe ceilalți, doar-doar va adormi și el.
Gândul că a doua zi exista posibilitatea să nu primească
post, nu-i dădea pace. Aiurică adormise cu fața în sus și
gura deschisă. Avea mâna stângă, în care ținuse țigara,
căzută din pat. Noroc că pusese chiștocul într-o conservă
de pateu, pe post de scrumieră că altfel ar fi ars ca șobolanii
cu toții. Chelu mormăia în somn, ceva legat de coama unui
cal, imaginar poate. Arhiereul dormea și el. Se vedea bine,
că avea perdelele strânse într-un colț. Le uitase așa, poate
de lene, poate de oboseală.

75
 Numai Anemona nu dormea. Se auzeau zgomote
ciudate, în surdină. Obezu lipsea din cameră. Pesemne că
nu și-a pus lacătul la beci, așa cum a fost sfătuită - gândi
Benone înainte să adoarmă.
A doua zi, Benone, se duce la Inspectorat, să-și ia un
post de profesor. Cu noaptea în cap, la prima oră, bătea la
poarta Inspectoratului...
- Bună ziua! Am venit și eu să-mi dați un post. Am
terminat facultatea și vreau să predau!
- Băăă, tu unde te crezi aici, la piață? Ieși, bă, afară și
intră cum se cuvine!
- Adică cu șpagă?
- Afarăăă!
- Stați puțin, scuzați-mă, nu suntem la piață, dar știți
cum se spune, când foamea începe să roadă, și să-ți dea
târcoale, te duci în piață să-ți iei de mâncare. Deci, cum mă
roade foamea, am venit după mâncare. Și cum mâncarea o
poți obține doar de pe urma banilor câștigați, da, se poate
spune și asta. Dumneavoastră aveți nevoie de profesori, că
am înțeles că s-a ajuns să predea și vânzătorii de la magazin
în unele zone, deoarece directorii de școli țin blocate
posturile până le termină neamurile studiile, eu am nevoie
de mâncare. E un întreg lanț ce se învârte.
- Bă, dar inteligent mai ești tu. Și ia spune, unde ai
vrea să-ți dau post? Dar întâi de asta, unde ai auzit tu că
directorii... Cine face asemenea măgării, denunță-l imediat
că-l dau afară și te pun pe tine director în locul lui, imediat!
Doamne, că mă ia gura pe dinainte! Nu mă lua în seamă,
dar nu-mi vine să cred. Hai, spune acum, m-am mai calmat.
Unde spuneai că dorești?

76
 - Păi... în satul ăsta... aici vreau să predau...
Și hotărât, fără a cere voie se îndreaptă spre harta din
stânga biroului. Întinse mâna și arătă un sat micuț.
- Aici, tu ești nebun? zise inspectorul, asezându-și
ochelarii mai bine pe nas, crezând că nu a văzut bine. Aha,
deci aici se fac măgăriile. Au mai scăpat ceva zvonuri, dar
am crezut că sunt false. Aud aceleași lucruri. Deci, din
păcate e adevărat ce spui! Voi face o anchetă curând!
- Nu, uite am acte aici că-s sănătos la cap și pot să
predau. Știam dinainte că se cer acte de al medicul
specializat în „tra-la-la” și am dosarul făcut brici!
Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos la cap. Ca de
altfel peste tot.
- Scuză-mă, dar ești cumva prost?
- Nu. De ce?
- Păi tu știi unde este? Nu vezi că e pe granița
bulgărească, acolo unde nu ai semnal la mobil?
- Da, știu. Care e problema?
- Atunci, ești un fel de aventurier, dacă vrei să te
arunci în gura lupului! Tu singur spuneai că acolo e vizuina
lupilor. Eu văd prea mic ca să te iei la trântă cu ei.
- Domne, e treaba mea ce și cum, mie să-mi dai hârtie
la mână, că de lup am eu grijă să nu mă muște!
- Bine, tinere, văd că ai toate actele în regulă, ești
dezghețat și frumușel pe deasupra. Chiar dacă răspunzi
uneori cu nesimțire, ai tu finețea ta, te miros bine. Uite și
hârtiile de la noi, mai rămâne să te prezinți la post. O zi
bună și succes în noua ta activitate și Dumnezeu să te ajute
să luminezi copiii ăia cu cunoștințele dobândite! Că tare
neștiutori sunt săracii. Se plâng profesorii de liceu că nu au

77
învățat nimic la ei în sat și mai vin și cu medii de zece pe
linie. Orice materie, nu doar religie!
- Mulțumesc din suflet. Doamne ajută!
Și făcu câteva cruci mari, în timp ce se îndrepta spre
ieșirea din birou. Iese apoi afară, triumfător:
- Am reușit, băăă, fraților, puteți să-mi spuneti oficial,
domnul profesor!
- Nu vrei să ne luăm de mă-ta? Vedem că deja ți s-a
urcat la cap învățământul. Nici nu ai ieșit bine pe poarta
Inspectoratului și te și vezi cu catalogul în mână. Mai bine
dă fuguța la biserică, uite-o colea, aprinde o lumânare,
roagă-te la Dumnezeu că l-a luminat pe inspector și abia
apoi poți să ne iei și nouă o ladă de bere să bem in cinstea
ta.
- Benone, mâine dimineață, la patru jumate, ne trezim
și plecăm! zise în glumă Chelu. Nu lua glumele astea în
seamă!
- La cât?
- Patru jumate! Dimineața, pe întuneric!
- Păi de ce?
- Să mergem la muncă.
- Păi, de ce să mergem la muncă?
- Pentru că esti prost! De asta mergem la muncă!
- Și dacă eram deștept mergeam mai târziu? Sau nu
mai mergeam deloc? La ora aia? Păi nici găinile bunică-mii
nu s-au trezit! Auzi și tu... la ora aia!?
- Ce treabă au găinile mă-tii mari cu noi?
- Păi au!
- Ce au, mă, răstâmporcule?
- Ele încă dorm. Ele...
- Băi! Ești atent?

78
 - Da!
- Ce treabă au cu noi?
- Nu le mâncați voi, mă, când îmi aduce pachetul?
Nici măcar punga cu oase nu o mai găsesc când vin seara
acasă, după biserică!
- Bă, repet întrebarea! Tu ești atent la ce vorbim noi
acum?
- Acum, da! Sunt atent. Sunt numai ochi și urechi la
tine.
- Păi, până la 5 îmbrăcarea, apoi autobuzul până la
autogară vreo juma´ de ora de mers, că este liber, deși în
rest faci peste o oră, știi bine, apoi încă vreo 3 ore de mers
prin praful Dobrogei, cu totul...
- Dar, unde mama dracului mă duci?
- Acolo unde nu a ajuns asfaltul. Nu ai vrut tu asta? Te
duc acolo unde ți-am spus să pui degetul pe hartă. Unde ți-
am arătat, ai și uitat? Sau te gândești cum să scapi de noi să
dai fuga la biserică, să aprinzi lumânarea și apoi tu să te faci
că plouă să nu mai ne cinstești? Lasă, mă, să vezi că va fi
frumos. E foarte frumos satul. E zonă deluroasă, e
înconjurat de păduri, are izvoare multe, oameni harnici.
- Păi... am crezut că e o glumă!
- Eu și gluma, ha ha ha, mă cunoști bine, facem de
atâția ani glume proaste.
- Mă gândeam și eu că...
- Ce gândeai, mă?
- Că...
- Ce mă, zi!
- Că ne-o fi venit și nouă mintea la cap, că ne-am
maturizat și noi, că am lăsat în urmă glumele proaste, că..

79
 - Stai mă, abia acum încep alea adevărate, astea au fost
nimicuri. Apă de ploaie, praf în ochi... cum se spune. Hai,
i-ați la revedere de la femeile de pe aici, fă-ți bruma de
bagaj, cere binecuvântarea duhovnicului tău și... la drum,
taică, că avem cale lungă de mers.
- Unde vom locui?
- Păi... la gazda mea. Nea Vasile Spătaru, un om al
dracului, cu paharul sub nas tot timpul. M-a exasperat cu
nedreptățile ce mi le face.
- Ce-ți face mă?
- Păi, îți povestesc când ajungem, dar nu în casă!
- De ce mă?
- Vei vedea!
- Bine mă, atunci hai să mâncăm ceva pe aici pe
undeva, să și bem și apoi ne retragem la bază, că mâine
dimineață, uite, tre´ să plecăm! Stați numai puțin să mă duc
la biserică.
După ce iese ăsta din sfânta biserică, gașca începe cu
întrebările cretine:
- Cum a fost?
- Cine mai era înăuntru?
- Cum te simți?
- Băăăă! Am fost în casa Domnului, unde e liniște și
pace! Cum să fie? Doar nu ați vrea să fie ca la noi acasă,
adică mizerie, femei și glume proaste! Aici e sfințenie! Mai
dați și voi pe acolo, nu doar trimiteți pe alții. Eu intram și
fără să mă împingeți voi de la spate. Eu nu sunt ca voi, eu
sunt un pic mai altfel, dar, hai să lăsăm astea și să mergem
să mă țin de cuvânt față de voi.
Și trag ăștia un chef monstru și o petrecere de
pomină. Au venit seara în cămin pe 25 de cărări, nu 7, că l-

80
au șocat si pe nea Sifir, paznicul de la blocul în construcție
de alături. Noroc că era un geam la baia din spate deschis
și au intrat pe acolo în cea mai mare liniște. Mihaela,
paznica, dormea dusă. Sforăia si mormăia în somn ceva
legat de un marinar, poate iubitul ei, plecat de ceva vreme
în voiaj, pe Atlantic.
Dimineața, încă mahmuri, Chelu și Benone, cu ochii
încă lipiți de somn și mirosind puternic a băutură, s-au dus
cu bagajele la autogară. După orele de mers pe drumul
șerpuitor al Dobrogei, cei doi ajung în satul cu pricina.
- Nea Vasile, să trăiești. Uite, ăsta e băiatul despre care
ți-am tot povestit!
- Să trăiești taică, bine ai venit în curtea mea!
- Bă, îi dă Chelu cu cotul în coaste, discret. Bă... dă-i
sticla aia de vin.
- Ziua bună, unchiule. Bine te-am găsit. Uite ceva din
partea mea, de bun venit.
Și-i întinse sticla cu vin de-ăla bisericesc, de primă
mână.
- Ohooo, bine ai făcut taică, că nu ai venit cu mâna
goală în curtea mea pentru prima dată, dar nu trebuia, îți
multumesc!
Și plecă vesel spre baba lui, aflată pe un pat, în bucătăria
de vară, deschisă. Bucuros de sticla primită, n-a văzut că ei,
cei doi erau beți. Sau poate s-a făcut că nu vede.
- Băbuțo! Ia uite ce am primit, băbuța mea...
Ăștia doi, rămași singuri, au intrat în casă, și-au lăsat
bagajul, apoi, dau să plece.
- Psst! Bă, joacă teatru moșul, să nu te uiți în gura lui!
Să nu zici nimic, să nu ne audă! Hai la el, să-i spunem că
plecăm!

81
 - Păi de ce să-i spunem?
- Iar ești prost?
- Nu, de ce?
- Pleci ca de la o casă pustie?
- Păi da...
- Da, dar la țară aici, e altfel! Mă duc să-l caut, ca să
vorbesc cu el!
Moșul era tot afară, cu baba lui.
- Bre... vezi că noi plecăm pe aici prin sat! Să arăt satul
lu´ colegu! Bre... bre, ai auzit?
- Se vede ca deja s-a amețit, nu vezi că nu aude – zise
Benone. E bun vinul dacă e clampă de acum! Se vede că i-
a plăcut mult!
- ...
- Bine bine, aveți grijă de voi! Tinere, te-am auzit, să
știi că nu m-am îmbătat! Încă nu s-a găsit omul care să mă
îmbete pe mine! Țin la băutură, deși nu-s bețiv!
Și-au plecat spre pădure. În poiană, era o masă cu câteva
bănci. S-au așezat și au început discuțiile pornite din ajun.
- Bă, răstâmporcule, cum Doamne iartă-mă te plângi
tu de moșu ăsta, că ia uite ce om bun este. M-a primit că pe
copilul lui, n-a stat la bârfă mult ca babele alea de la „radio-
șanț” sa te tragă de limbă câte-n lună și în stele, a venit, am
dat mâna cu el, s-a uitat puțin la mine, cu coada ochiului și
apoi plecat.
- S-o crezi tu, prostule! Dacă veneai fără băutură, ăla
erai. Ia stai tu aici cuminte și ascultă-mă să vezi, numai așa,
pe scurt cât am suferit eu de pe urma lui. Dar, pe de altă
parte, mulțumesc lui Dumnezeu că am stat aici, și nu am
mai dat o groaza de bani pe navetă. Măcar de asta să fiu
mulțumit.

82
 - Păi...
- Păi ce?
- Păi... eu... am văzut...
- Păi... n-ai văzut nimic. Ba îmi consumă toată butelia
dacă o las acolo pe vară, ba îmi cere bani împrumut pe
motiv că nu are și când vine ziua de plată nu-i scade,
motivând că „taică, iartă-mă că eram beat”, sau „taică, sunt
om bătrân, am uitat, iartă-mă”, ba mă spionează printr-un
gemuleț cât palma care dă spre camerele mele. L-am
astupat cu o hârtie, am zis că pun aragazul acolo și să nu
sară ulei pe perete sau pe geam, dar tot se vede umbra. Mai
ales când vorbesc la telefon, stă și ascultă de dincolo,
crezând că-l bârfesc. E fraier moșu că face d-astea, dar și
eu nu-s atât de prost pe cât crede el să-l bârfesc în casa lui.
De asta te-am adus aici să-ți spun să ai mare grijă cu el!
- Lasă, lasă, avem noi ac și de cojocul lui, tu numai să-
l întrebi dacă mă primește și în schimb o să-l pun eu cu
botul pe labe. Batem palma?
- Păi... batem, ce să fac acum, dar ai grijă, să nu-i faci
rău.
- Doar nu sunt nebun!
- Hai acasă atunci, că acolo avem altele de vorbit, mai
importante, dar care se pot vorbi în casa omului fără teama
de a fi priviți chiorâș.
- ...
- Te faci că nu știi? Sau ai uitat?
- Ce să uit mă?
- Că esti prost!
- ...
- Bă, tu chiar ești prost rău, sau doar te prefaci?
- De ce mă?

83
 - Păi ce făceam, mă, noi în Constanța?
- Farse!
- Bravo!
- Doar nu oi vrea să...
- Normal. Am boală pe cineva aici și... mie îmi
cunoaște vocea și nu pot face nimic. Pe când tu, ești nou și
mai greu de dibuit la voce.
În primele seri, ăștia doi, au discutat numai despre
asta, cum să continue cu farsele, despre ce colectiv era
acolo, care cum se numea, ce poreclă să poarte, când să fie
sunat și pe ce motiv pueril și... total neîntemeiat. Totul era
trecut în tabel, ca să nu apară probleme pe parcurs. După
nopți întregi de discuții, a picat păcatul pe o colegă mai
„deosebită”.
Era în școala aia o colegă de muncă grasă, obeză
chiar, peste 150 de kg, în vârstă, aproape de pensie,
nemăritată, fără copii și nebună cu acte pe deasupra. Și mai
era și micuță de înălțime, aproape două capete mai jos,
decât noi, restul oamenilor. Cică fusese măritată în tinerețe,
dar o traumă a adus-o în starea asta. Nu se manifesta boala,
că o ținea în frâu. Și tocmai pe ea a picat beleaua.
- Bă, sună tu, ca mie deja îmi cunoaște vocea și mă ia
de bau!
- Aha... ție rușine, te-a ajuns din urmă.
- Nu mă, dar... ce să fac?
- Păi, ce să-i spun eu, mă, nebunule, că nu o cunosc,
nu mă cunoaște. Nici nu am cunoscut colectivul, abia
poimâine începem, așa că...
- Niciun „așa că”. Tu o vei suna. O să-ți lumineze
mintea aia creață Zeul răstâmporcilor
- Bine, mă! Cum spuneai că o cheamă?

84
 - Ce contează, zi și tu acolo, cum îți vine în minte, că
nici ea nu mai știe cum o cheamă, la cum este.
- Bine, hai, dă-mi numărul. Stai să-mi fac puțin curaj.
- Ia-l!
- Alo! Bună seara!
- Bună seara!
- Doamna Nuțica?
- Da, ea este, dar cine o caută?
- Eu.
- Care eu?
- Eu, eu. Vreau să-ți spun că te iubesc. Ești visul meu
de-o viață, ești viața mea, ești pasiunea mea nobilă din
nopțile singuratice, femeia de care m-am îndrăgostit subit.
Vreau să-ți întorc foile, să-mi împart fiecare pagină a vieții
mele neîmplinite, cu tine!
- Ce să-mi faci mă?
- Să-ți trag clopotele!
- Mă, nenorocitule! Săriți, vecini, săriți, oameni buni,
că vrea unul să mă omoare în casa mea! Să-mi tragă și
clopotele cât sunt încă vie! Doamne, Dumnezeule, auzi și
Tu! Cum să-ți tragă clopotele cât ești încă viu? Doar dacă...
băă, ieși mă unul afară să-mi spui dacă am murit, ca să știu!
Și ieși în fugă afară, dar cu telefonul în continuare la
ureche.
- Săriți, oameni buni, săriți, că mă omoară!
Lumea o știa de dusă și nu a intervenit. Credea ca avea
iar o criză. Dacă a văzut că nu rezolvă nimic, s-a liniștit și
a zis, pe un ton amenințător:
- Care ești, mă, acolo? Ce vrei de la mine? Eu sunt
femeie în vârstă, bolnavă, serioasă, cu banii cheltuiți pe
medicamente de cap, nu sunt de tine! I-ați una de vârsta ta

85
și distrează-te cu ea și lasă-mă pe mine în pace! Te rog! Te
implor!
- Nu-i nimic. Eu vreau să fii nevasta mea. Pot să te țin,
să știi. Asta numai dacă nu ești vreo materialistă de aia
nebună după bani. Numai să mă iubești și tu cum te iubesc
eu. De când ți-am văzut chipul de înger, m-am îndrăgostit
nebunește de tine.
- Hi hi hi... așa! Zi mai departe! Ești bun!
- Bă, băiatule, câți ani ai, bă, băiatule? Ce vrei, mă, de
la viața mea? Oi fi vreun elev de-al meu. Gata, știu cine
ești, să știi că mâine te scot la lecție. Zi mă, care ești acolo,
că-ți simt mirosul de oaie prin telefon!
- ...
- Mă, tu nu auzi?
- Ce să aud?
- Cine ești?
- Nu auzi că eu sunt. Iubitul tău! Te vreau, ești viața
mea!
- Mă, nebunule, cine ești mă? Ce-ai fumat, mă,
băiatule, că toți de pe aici sunt vai de ei!
- Eu sunt!
- Care eu?
- Ăla care te iubește, de câte ori să-ți repet?
- Câți ani ani?
- Ai mai întrebat asta, să știi!
- Da, și n-ai răspuns, dacă îți aduci bine aminte.
- Păi... 20, nu sunt elev de-al tău, dacă de asta ți-era
frică. Așa că poți să stai liniștită.
- Eu am 63, pot să-ți fiu bunică chiar, bă, copilule!
- Și?

86
 - Nesimțitule! Prostovane! Oi fi din neamul lui
Cămilă, ciobanul ăla din marnea satului. De aia simt eu
miros de oaie în nas de cum am răspuns la telefon!
- Tu miroși a oaie, iubita mea, nu eu, dar să știi că tot
te iubesc și așa, oița mea dragă!
Nu apucă să mai zică ceva că-i închide telefonul în
nas
- Bă, mi-a închis telefonul asta, ce facem?
- Sun-o iar, ce mai stai. N-o lăsa, joacă tare!
- Alo, mi-ai închis data trecută! Să știi că nu te mai
iubesc, dar tot te vreau.
- Da. Ești nesimțit. Ești un măgar, chem poliția!
- Ce poliție, mă? Pe ăla cu trei clase care l-a luat
nevinovat pe ăla, cum îl cheamă? Ăla cu față de prost – și
se întoarse spre coleg, făcându-i semn să nu intervină, ca să
nu-i dea de gol.
Prin gesturi i-a dat de înțeles că nu e prost, dar a
trebuit să-l facă așa, ca să dea bine, cum s-ar zice.
- Ce îndrugi, mă, acolo?
- Te faci că nu știi? Zic de prostovanul ăla care a
încercat să aresteze pe profesorul ăla nou, cică avea el un
pont cum că va aresta un mare mafiot și-și freca mâinile de
bucurie că va primi sporul de salariu. Pe ăla îl trimiți, mă,
la mine, pe fraierică ăla? Și banca aia de lemn de la poarta
bisericii știe mai multă carte decât el.
- Mă, băiatule, o s-o pățesti rău... să...
- Tu nu auzi ce vreau, ești surdă, sau ce ai?
- Bă, băiatule... eu sunt profesoară, am pretenții, tu ce
ești? Eu învăț oamenii carte, tu cine știe ce prost oi fi, nu
mă încurc eu cu tine!

87
 - Ce să-i zic mă la agramata asta? suflă ușor spre
coleg, cu mâna pe telefon, să nu se audă.
- Profesor. Să dea bine. De limba română! Asta și
vrea, nu vezi?
- Ne... nu merge. Bate la ochi!
Câteva secunde de liniște, în care se auzeau și bătăile
inimii. Liniște și de-o parte și de cealaltă.
- Sunt... tâmplar, draga mea.
- Mă, băiatule, mă, pârlitule, mă, sărăcia pământului,
tu nu înțelegi că eu sunt profesoară? Cum să mă încurc eu
cu un tâmplar? Eu am studii superioare, am învățat carte ca
să ajung aici, stau doar 5 ore pe zi la muncă, am bani, tu...
- Eu, ce, draga mea?
- Tu ești o sărăcie, murdar de rumeguș și în dos. Cum
să mă încurc, mă, eu cu tine. Mă, parazitule, eu nu te țin la
ușa mea. Poate că nu ai bani, de aia mă vrei.
- Nu înțelegi, femeie, că te iubesc. Vreau să fii nevasta
mea. Și să știi că sunt tâmplar în aluminiu, nu în lemn.
- Ce mai e și aia?
- E clar, e proastă rău – zise în șoaptă, către Chelu, cu
mâna pusă la receptorul telefonului, să nu îl audă...
„iubita”.
- Bă, băiatule, bă, nebunule, nu mă sperii tu pe mine!
Dar îi tremura vocea și se vedea că îi intrase frica în
oase.
- Ne vedem mâine?
- Cum să ne vedem, mă? Bă, băiatule, să știi că am 20
de milioane, te dau la poliție și procuratură și-mi angajez și
detectiv particular dacă nu mă lași în pace. O să văd și eu
cine ești și ce vrei de la viața mea. O să ne vedem la tribunal

88
și o să-ți cer daune morale de toată viața o să mă plătești. O
să am un venit în plus la pensie de pe urma ta. Eu sunt
femeie serioasă, nu mă încurc cu tâmplari, sudori, sau ce
oi mai fi.
- Dar e o meserie frumoasă și băno...
Și îi trânti telefonul în nas, nelăsându-l să-și termine
fraza. Apoi, de frică și-a încuiat ușa și a plecat la frați, cu
ocazie, lucru aflat abia luni, dis de dimineață, când a fost
găsită de femeia de serviciu în fata ușii de intrare, așteptând
să se descuie.
Se uita în stânga și dreapta, murmurând ceva
inteligibil.
- Ce-ai pățit, doamnă?
- M-a atacat unul cu telefonul... m-am măritat cu el și
nu l-am vrut, că a zis că mă iubește și era ciobanul ăla din
marnea satului...
- Cine, fată bătrână, cine?
- Băiatul ăla mijlociu al lui Cămilă!
- Ăla cocoșat și chior? Nu are bani de ochelari, fato,
de aia vede așa prost. Are amândoi ochii, dar nu-și permite
o pereche de ochelari. Poate punem mână de la mână în
școală și-i dăruim de sărbători, să vadă și el bine. Am auzit
că vrea să se facă mecanic auto. E băiat muncitor să știi. Și
fără vicii!
În timpul ăsta au mai venit vreo 4-5 oameni: proful de
româna, învățătorul, aia bătrână de geografie, secretara
școlii și directorul, profesor de educație fizică, fost
campion la șah pe județ, care doar ce venise. Nu cel din
toaletă, că i se terminase mandatul.

89
 - Nu, lua-l-ar boala, ălalalt, piticul, cu nas mare. M-a
văzut pe mine mică de înălțime, crede că mă uit eu la el. A
mai zis că e și tâmplar.
- Ce a zis, mă? Cine, mă? Întrebă directorul care nu
fusese de la începutul discuției. Ce s-a întâmplat?
Și femeia de serviciu explică pe scurt discuția de
până atunci, încercând să acopere bazaconiile profesoarei.
- Ahaaaa... am înteles!
- Tâmplar. Auzi și tu... tâmplar de aluminiu. Păi și eu
ca profesoară, trebuie să fiu de aur, cel puțin de argint. Păi
cum să compari aurul și argintul cu aluminiul? E metal
nobil, așa ca mine. El e un pârlit, îl găsești pe toate
drumurile aluminiul. E și ieftin tare!
- Colega, te simți bine? încercă să dreagă busuiocul,
directorul, jenat de discutie. Dacă vrei, ia-ți câteva zile
libere și stăm altfel de vorbă.
- Da. Eu vând și cumpăr aur mereu... auzi și tu...
aluminiul lui să se compare cu aurul meu. Păi am aur de îmi
pun și-n poală!
- Unde-l ții, că noi nu-l vedem?
- Da, hai, zi-ne și nouă, nu ți-l furăm, să știi!
- Păi, îl vând la sfârșitul lunii la amanet să am bani de
țigări și de tratament.
- Păi... stai, că nu înțelegem nimic. Adică tu cumperi
aur la preț întreg, și-l vinzi la sfert pentru tratament? Păi de
ce nu-i păstrezi pe toți, să ai mai mulți?
- Păi... nu m-am gândit la asta până acum!
- Cum adică nu te-ai gândit?
La cât era de dusă, nimeni nu a crezut-o ce a pățit și
o luară peste picior, agravând și mai mult starea ei.

90
 Dar, asta nu a fost tot... seara, mai bine spus, cam la
vreo două zile după întâmplarea asta, telefonul îi sună din
nou.
- Aloo... bună seara...
- Mă, măgarule! Lasă-mă în pace că te acuz de viol. O
să-ți muști mâinile de necaz apoi în pușcărie! Stai, că m-am
gândit mai bine, că o să ai nevoie de ele acolo. Că vei sta
închis mult și bine și ai nevoie de mâini!
- Eu...
- Niciun eu... Lasă-mă să vorbesc, că mă ia groaza cu
tine. O să vorbesc eu de data asta, ore întregi, să vezi și tu
cum este. Păi tu compari aurul cu tinicheaua de tine? Păi e
posibil? Eu am valoare, sclipesc oriunde mă duc, am mintea
brici, tu ce faci? Arunci doar cu rumeguș în stânga și-n
dreapta și faci praf... mai intoxici și oamenii... Cu mine nu-
ți merge, ți-am mai zis, eu am nevoie de bătrâneți liniștite,
nu de gagicăreală de asta ieftină. Destul am tras...
Și făcu o pauză, ca să răsufle, când o voce căzu ca un
trăsnet asupra ei:
- Sunt psihiatrul dumneavostră. Vă aduc la cunoștință
că vă voi interna definitiv în sanatoriu. Avem dovezi. Vă
rog să ieșiti afară că suntem la poartă deja. Știm unde
locuiți. Nu aveți nevoie de bagaj. Vă luăm direct în cămașa
de forță.
Întâmplarea face ca în momentul acela, o ceată de
copii, de la clasa unde era ea dirigintă să fie prin preajmă.
- Bună seara, fă, doamnă!
- Ce bună, mă, nesimților, ajutați-mă, nu stați acolo ca
niște popândăi!
- Păi, cu ce să vă ajutăm, doamnă?

91
 - Nu vedeți că mă răpesc ăștia, nu vedeți că mă duc la
abator să mă taie? Uite, au venit îmbrăcați și în alb, ca
măcelarii. Și mai sunt și murdari de sânge. Săriiiți! Săriiiiți,
oameni buni! Nu mă lăsați să mor!
Și se zbătea în mâinile lor, ca să scape, dând dovadă încă
odată că nu mai era întreagă la minte. Voia să fugă, dar...
unde? Nici ea nu știa, numai să scape. Să fugă în pădure, să
se ascundă de teama „criminalilor” care o luaseră pe sus.

Și plecă definitiv, în neant, fiind uitată curând de întreg

colectivul didactic, dar și de foștii săi elevi.

92
 Sluga perfecta

Era într-un weekend, aproape de începutul

examenelor din al doilea semestru. Toți din cameră
învățam pe rupte. Aurel, neavând treabă cu învățatul, picase
păcatul pe el să ne verifice cunoștințele, evident cu notițele
fiecăruia dintre noi în fața sa. Primea țigări și cafea pentru
această măruntă faptă. Atât ne înțeleseserăm. De mâncare
nu mai avea nevoie că-și procura de la restaurantul
„Gândacul de argint”, unde era angajat.
Evident, niciunul nu avea chef de învățat, darămite
să dea examene, care puteau însemna viitorul fiecăruia.
Ca să ne oxigenăm creierii și să avem cât de cât
liniște, am hotărât să urcăm „în rai”, adică pe acoperiș, de
unde, aveam o priveliște superbă, anume marea cea mare,
cu izul ei mirific și briza îmbătătoare.
- Ia, bă, scaunul, trage de el în sus! Nu vezi că mă dor
mâinile de când țin de el? Și tu nici nu te simți să-l iei
măcar!
- Stai, bă, să urc mai intâi si apoi îl impingi tu, ca să-l
trag eu. Ce te grăbești așa? Avem loc toți!
- Bă, nu fi răstâmporc, nu vezi că am mâna în ghips?
- Ai pe dracu! Ai creierul în ghips, nu mâna. Nu fi
răstâmporc și lasă-mă să urc, nu mai mă bate la cap. Nu
vezi ce îngustă și abruptă e scara asta, cum să mă țin de ea
și să trag și scaunul după mine? Gata, am urcat, dă-l mai
repede!

93
 - Hai, care mai vine? Anemona, îți dau mâna să urci?
- Da, mulțumesc! Benonee, nu te uita la chiloții mei,
că te sparg, răstâmporc prost ce ești! Și încerca să-și tragă
rochița în jos.
- Da da... mormăia Benonică cu ochii beliți cât cepele
la fundul Anemonei. Stai că ai o scamă pe picior, pot să ți-
o iau?
- Nu!
- Atunci... poți să ți-o dau?
- Ce să-mi dai tu, mă, pișpirică?
- Hai că știi tu! Nu face pe naiva!
- Ce să știu, mă? Poate vrei un picior în dinți, să te
cumințești.
- Hai , hai, se auzeau glasuri de sus, lăsați cearta și hai
la aer. Nu vă luați la mișto tocmai acum. Să nu cădeți de pe
scară. Așteptați măcar să urcați și apoi faceți ce vreți voi!
- Bun, suntem toți? Ne-am numărat?
- Da!
- Da!
- Aurele, ce mâncăm azi? Cu ce ne servești? Ce-ai
adus?
- Păi...
- Păi... ce?
- Păi... tot eu mă să vă aduc și aici. După ce că am adus
mai multă acum, tot eu s-o car în rai? Voi nu erați în stare
să luați? Ciorbă de perișoare și fasole v-am adus. Merge?
- Bodgaproste și mulțumim. Hai, care merge repede să
aducă?
- Eu mă duc - a zis Arhiereul.
- Bine, Padre, dar să vii repede!
- Da!

94
 - Până atunci, temă de gândire. Valabilă și pentru tine:
cea mai tare chestie pe care ați trăit-o voi până acum!
- Cum facem? zise Pandele Cioc, care între timp
încingea grătarul pentru a face mici. Spune fiecare, sau
tragem la sorți?
- Face careva pe voluntarul? întrebă Anemona, mai
mult prin gesturi, că era ocupată să facă salata, dar mai mult
mânca ea decât să facă.
- Stați, mă, să vină și Arhiereul!
- Uite-l că a venit!
- I-auzi Padre, cum vrei să facem?
- Bă, mă ofer eu, că am una prea tare!
- Ia spuneți fraților, îl lăsăm pe Chelu să zică sau
tragem la sorți?
- Lasă-l să zică, răsuflă Anemona ușurată, că dacă pica
pe mine, nu știam cum s-o dreg!
- Opaaaa, dar ce-ai făcut?
- Cu altă ocazie!
- Bine, dar te avem în vedere, nu scapi până nu spui!
- Gata, avem toți scaune? Micii sunt gata, strigă
Pandele Cioc. Chelule, ia o bere din ladă și începe!
- Mă, fraților, nu știu cum să încep, că-s multe de
spus...
- Începi cum vrei, numai să începi – mai zise un altul.
- Măi, oameni buni, mă, răstâmporcii mei iubiți, îmi
aduc aminte cu drag de primul meu an de muncă, când,
după ședința de rigoare cu toți colegii și primirea
responsabilităților și obligațiilor profesionale, am plecat
agale, în stație, uitându-mă în stânga și-n dreapta, cât e
zarea de lungă, să văd dacă s-o îndura cineva de mine. Mai
bine zis, valea, nu zarea, că eram în mijlocul unui sat uitat

95
de lume, chiar în fundul străchinii cum se spune, că dacă
ploua, primii inundați oamenii de acolo erau. Buton era în
satul vecin, detașat cu cabinetul lui veterinar, dar s-a făcut
că plouă, m-a lăsat baltă în mijlocul hienelor.
Și cum mă uitam eu așa și așteptam să pice ceva, că
aveam de mers peste 15 kilometri, nici măcar nu știam
exact unde trebuie să ajung, văd pe unul din noii mei colegi
că mă abordează:
- Domn profesor, (auziți și voi, domn profesor, eu care
abia reușisem să-mi iau diploma) ce faceți?
- Păi, ce să fac, domnule, nu știu, o să văd, mă culc sub
banca aia sau intru într-o bodegă și beau până nu mai pot
până la ziuă și mâine mă duc la cămin, la Constanța și-mi
aduc bagajul și încerc să-mi caut o băbuță pe la care să stau!
- Se poate, domn profesor, suntem oameni, haideți la
mine acasă. Nu am eu un palat, dar e o casă de oameni
serioși, zic eu. Adică, nu numai eu, ci și cei care mi-au
călcat pragul. S-o găsi loc și pentru dumneavoastră, nu vă
pot lăsa aurolac pe străzi.
- Nu, nu, mulțumesc, nu-mi place să deranjez – zic,
dar în capul meu: „Doamne, lungea-mi-ai gâtul până la cer
să-ți pup tălpile sfintelor picioare, sau coboară-le Matale
până la pământ, să ți le sărut, că așa pleașcă mai rar îmi
pică. Am unde să stau moca. Bogdaproste, Doamne, aprind
și o lumânare la biserică mâine dimineață în semn de
arvună și mulțumire.
- Nu, domn profesor, dar dacă dumneavoastră
insistați, accept, cu umilință și lacrimi de bucurie în ochi,
accept!
- De ce umilință? Nu vă umilește nimeni! De ce
lacrimi?

96
 - Ia uite bețivul, ce noroc a avut, se repezi Aurel, care
admira marea. Și se apropie, parcă s-ar fi dat băutură gratis.
- Bă, răstâmporcule, nu mai băga bățul prin gard după
indicațiile altora! Stai și ascultă dacă vrei, dacă nu, marș de
aici.
- Gata, cumetre. Tac, dar nu lungi vorba, că... uite acuș
apune soarele și trebuie să plec la muncă!
- Ce apus, bă, Tâmpilă, nu vezi că nici nu e trecut de
prânz? Ai început să vezi triplu de la atâta cafea și tutun de
proastă calitate! Marș cu picioarele pe pământ și nu mai
visa!
- Hai, bă, continuă, nu face mișto, adăugă Pandele
Cioc. Gata, liniște. Vorbește Chelu acum! El are cuvântul!
Mingea e în curtea lui azi!
- Terenul mă, nu curtea! Terenul! sări Aurel cu gura.
- Când vorbește Chelul, și morții tac, adăugă și
Benone, ca să se afle în treabă.
- Morții de obicei tac, Cauciuce. Și mai vrei să fii și
preot! Unde ai văzut tu mort să vorbească?
- Păi... nicăieri!
- Și cum vă spuneam, iubiți răstâmporci, m-a luat
omul ăsta în mașină la el și m-a repezit în satul în care
aveam să-mi mănânc ficații cu niste elevi care habar nu
aveau cum arată o șosea asfaltată, darămite Marea Neagră,
de exemplu.
- Hai, mă, prea miroase a minciună. Cum așa?
- Uite așa! Dacă nu mă crezi, te duc să vezi!
- Și?
- Și n-am intrat bine pe poartă, când, Fănica, nevastă-
sa a strigat să ne așezăm la umbrar, să bem o cafea, să
fumăm o țigară, să ne simțim bine și orice oi avea nevoie,

97
să le spun, la orice oră, că ei vor încerca să mă ajute ca pe
propriul lor copil.
- Și?
- Eu am băgat la cap și în fiecare dimineață mă
trezeam pe la patru jumate – cinci și făceam zarvă pe acolo,
numai de-al dracu, doar-doar s-or trezi.
- De ce, mă?
- Cum de ce? Să-mi facă cafeaua! Eu nu pot fuma fără
să beau o cafea bună. Știți și voi asta. Să fiu apt de muncă,
apoi.
- Tu nu ești apt nici de frecat menta, bă,
răstâmporcule, darămite de muncă. Cum, mă, să faci așa
ceva?
- Păi... nu mi-a zis el mie să mă simt ca la mine acasă?
Acum ce, doar nu întoarce vorba! Înseamnă că nu este om
de cuvânt, mă! Și mai este și profesor de-o viață!
- Păi da, dar la tine acasă tot așa faci?
- Adică?
- Adică scoli pe mă-ta să-ți dea de mâncare și să-ți facă
cafeaua?
- Păi... e mama, mă!
- Și dacă e mă-ta, ce?
- E mama!
- Băăă. Păi că e mă-ta tocmai de asta nu zice nimic,
dar omul ăsta, în casa lui, tocmai lui să-i faci, nu ți-a fost
rușine la obraz?
- Și ce dacă? Dacă nu se trezea, mergeam la geamul
lui și-i puneam lanterna în interior, să vadă că m-am trezit,
să se scoale, să-l fac să se simtă, să aibă grijă de chiriașul
lui. Doar nu era să merg eu în bucătăria omului, să fac cafea
sau la frigider, să iau mâncare!

98
 - Păi, nu-i plăteai, mă?
- Eu mă? Să mai și plătesc, păi nu mi-aduc aminte să
mă fi înțeles și la bani cu el!
- Păi și cum ai stat la el așa fără să dai bani?
- Păi am stat până m-a dat pe ușă afară într-o zi. Mai
bine spus noapte, că era noapte! Și nu era băut!
- Bine ți-a făcut!
- Păi da, dar nu m-a dat așa în stradă, m-a dus la
căminul fostului C.A.P., unde erau două camere libere, în
care m-am instalat.
- Unde mă, acolo unde au venit bețivanii ăia de
prieteni ai tăi?
- Prieteni, pe dracu! Niște bețivi ordinari, că din cauza
lor era să mă dea poliția afară din comună, nu din clădire.
Să-mi pună și interdicție de intrare în comună!
- Cine, mă, tot papagalul ăla care te agresase pe stradă
atunci? Rață Borcan ăla!
- Nu, mă, șeful lui, mustăciosul ăla între două vârste.
- De ce, mă?
- Păi, tu de ce crezi?
- De la băutură! Stați-ar în gât, că numai beat te știu
de când ne cunoaștem! Abia dacă-mi dau seama când ești
treaz!
- Vezi că ți-o iei! Nu mă încurca cu Coco, Dumnezeu
să-l ierte! Eu beau doar la ocazii. Și știi și tu bine că-s rare.
- Și? Lasă asta! Zi mai departe...
- A venit iar omul ăla și m-a luat înapoi la el acasă, a
zis că-i pare rău, că una, că alta, că să-l iert, să ne apucăm
să creștem iepuri.
- Ce să creșteți, mă?
- Iepuri. Sau nu auzi?

99
 - Păi și tu ce ai făcut?
- Am început să-i vând pe ascuns și să fac bani. Nu s-
a prins nici până în ziua de azi. Acum, când mă vede prin
școală, se face că plouă, că nu mă cunoaște!
- Te știe de poamă și de asta reacționează așa, mă!
- Lasă, mai bine că te-a luat Buton în sat la el.
- Hai, lăsați poveștile și la masă! Destul pe ziua de azi,
să avem poftă!

100
 Femeile lui Benone Cauciuc

Locuiam încă în căminul acela infect, aproape de

malul mării, dar în același timp departe de civilizație. Era
un bloc confort redus, cu băile la capătul culoarului și
camerele destul de mari, chiar foarte mari. Puteai încropi
niște băi în ele, și o mică bucătarie, dar erau închiriate de la
un liceu și nu puteai interveni la recompartimentarea
clădirii. Caloriferele erau reci uneori, dar noi, plini de
inspirație, furam BCA-uri de la blocul care se construia
alături și improvizam un reșou. Dacă era nea Sifir prin
zonă, ne înțelegeam noi cu el, îi dădeam ba o pulpă de
pasăre primită de acasă de la părinți, ba un kil de vin, din
ăla binecuvântat de taica părintele, pe care îl șuteam de sub
patul Arhiereului, un tip cam ciudățel, care avea patul la
geam și care își încropise un fel de garsonieră în cameră,
atârnând de jur împrejurul patului cearceafuri. Era... pudic.
Umbla vorba pe palier că îi plăceau crinii și... bărbații. Era
student la teologie (ciudată asociere de termeni: teolog și
dosnic, vorba cuiva).
Lângă el, dormea un tip, Pandele Cioc, zic Obezu,
alături de prietena lui, de altfel singura fată care avea voie
să urce la ultimul etaj, unde eram cazați noi. Numele ei din
acte era Nătărău Clitemnestra Frusina, dar deoarece numele
Clitemnestra limbă-plimbă limba-n gura, iar Frusina, zicea
ea, e nume de babă vagaboandă, iar ea este o domnișoară
cuminte, a cerut tuturor în mod răspicat, să o strige
Maricica sau Anemona, nume de divă.

101
 Șpaga pe care o dăduse la coropișnița aia de
administratoră îî permitea să stea acolo. Tanti Mihaela,
paznica noastră, i-a pus vorbă bună. Coropișnita, ce să
facă, a lăsat-o, că alte locuri nu mai aveau.
Patul următor era ocupat de un alt ciudat, pe nume
Aurel Pașcu, dar toți îl alintau Aiurică. Era fan
Universitatea Craiova și urmărea toate meciurile echipei
favorite. Când TV-ul din cameră nu mergea, pleca prin
cămin și aproape că intra neinvitat, neținând seama că e
cameră de fete sau băieți. Îl lăsau toți în pace. Îl știau că e
nebun după fotbal. Numai despre asta vorbea. Urla din toți
bojocii și, din toată sărăcia făcea cinste la toți cu o bere
când câștigau meciuri importante. Pe de altă parte, când
echipa de suflet pierdea meciul, arunca cu sticle goale,
stânse stivă sub pat, pe geam, de era să spargă capetele
profesorilor care–și mai făceau veacul pe acolo, pe la o
studentă singurică și neconsolată. Fuma mult, mânca puțin,
murea chiar de foame uneori, nimeni nu știa nimic de
familia lui, nimeni nu știa de ce stă gratis în cămin, nimeni
nu știa de unde mănâncă, deși nu avea venituri. Filozofa
mult. De milă, din prietenie, sau din cine știe ce alte cauze,
teologii îi aduceau mai mereu mâncare. Era foarte
inteligent, slab ca un țâr și hârâit de la atâta tutun. Se aude
ca s-ar fi însurat prin Teleorman și că este bine. Studiile
încheiate, despre care știau foarte puțini oameni, i-au prins
bine.
Dar cel mai amuzant dintre toți, era un tânăr student
la teologie. Venea din nordul Moldovei, Dumnezeu știe ce-
l îndemnase să se pună bine cu Dumnezeu tocmai la malul
mării, în condițiile în care Iașul, un mare centru universitar

102
era la câțiva pași de sătucul lui. Era și el foarte deștept, dar
foarte cuminte. Se auzea că ar fi virgin. Îl chema Benone
Cauciuc.
Demostene Șubler, zis Chelu, un alt coleg de cameră,
vecin de pat cu el, veni cu o idee într-o seara, zi de
sărbătoare la sfânta biserică, când tânărul aspirant în ale
tainelor sfintei scripturi era la datorie: cânta la strană cu
colegii lui. Își făcea temele, cum glumeam noi pe seama lui.
- Bă, fraților, zice. Eu vreau să i-o coc rău de tot la
fraierică ăsta!
Noi, restul băieților, ne-am strâns grămadă în jurul
lui, pe paturile vecine.
- Ia zi, Chelule, ce ai de gând, luminează-ne și pe noi,
umilii tăi colegi de cameră.
- Bă! Eu vreu să-l duc pe ăsta micu´ la femei!
- Hai mă, că asta e imposibil. Zice Arhiereul. Tu nu
știi cât a tras Elena de el în noaptea aia de pomină de
dinaintea examenelor, când s-a îmbătat muci de a dormit
sub scara de serviciu. A vrut să-l ia de acolo și el o ținea
una și bună că e plină de păduchi și nu vrea să ia. Auzi și
tu... fată cuminte, cu părinți profesori, ea viitoare asistentă
să fie plină de păduchi. N-a mai vorbit cu el o lună, știi bine.
- Lasă asta. Eu am alte metode. Nu învechite ca ale
voastre. Batem pariu că brici vi-l aduc. Treaba mea cum. Să
nu-mi spuneți mie pe nume de n-oi reuși!
- Gata, frate! Batem pariu?
- Pe ce?

103
 - Ne faci pantofii, ne adunci mâncare la pat pe banii
tăi și speli chiloții două luni dacă nu reușești! - îl luă gura
pe dinainte pe Aiurică, care postea de ieri săracul.
- Bine, mă!
- Dar dublăm dacă iese ca mine!
- Gata?
- Gata!
- Preacucernice arhiereu! Padre! Dă 3 kile din vinul
ăla de la taica unchiul tău să bem în cinstea planului nostru,
să ne meargă strună!
- Bun vin mai ai, bre, nea Vasile, vorbi Pandele Cioc,
să-ți trăiască nepotul să ne mai aducă. Și matale să fii
sănănos!
Și se ridică în picioare și închină spre răsărit un pahar
în cinstea moșului la arhiereu.
- Să ne trăiască, să ne trăiască! au zis și ceilalți.
- Ia vedeți, e trecut de ora 18.00, trebuie să apară
Benonică. Liniște!
- Sttttt! mai zise unul. Să nu ne audă!
- Taci, mă, dacă ne aude ce, știe el despre ce vorbim?
Doar nu are antene de efant. Vorbim de femei, că și așa el
se ferește de ele ca ăla de tămâie.
Mai zic eu una, mai zic alta, Aurică umple capul tuturor
cu ultimele transferuri ale echipei și aud dintr-o dată ușa
metalică de la parter că se deschide.
- Bună seara, nea Sifire! îi zise Benone, adesând un
salut politicos, în fugă, omului de la blocul vecin, în
construcție.
- Hai să trăiești părinte! zise în glumă paznicul din
ghereta lui. Hai să trăiești!
Și ridică sticla de bere în aer, în semn de salut.

104
 - Băă!
- A venit, l-am auzit cum vorbea cu paznicul!
- Gata, făceți-vă de lucru fiecare, să nu se prindă!
- Bă, Chelule, striga Aiurică într-o ultimă sforțare, nu
uita de pariu! Pariul e sfânt!
- Da, mă. Uite, că îmi ești drag îți dau și o arvună. Ia
100 de mii și mergi de ia-ți ceva!
Aurel nu s-a lăsat rugat de două ori, a luat banii și a dat
să fugă pe ușă. Tocmai atunci intra Benone în camera. Mai,
mai să-l lovească pe Aurel.
- Te-am lovit? Scuză-mă! Unde te grăbești așa?
- Am făcut un ciubuc și eu și acum merg să-mi rezolv
niște treburi importante.
- Bine, poftă bună!
- Dar, de unde știi ce fac?
- Toți știm asta dragule, toți știm!
- Hai să fii al...
Dar nu apucă să termine, că Benone intră în cameră.
- Opa, lume nouă. Bună seara! Ne-ai adus de mâncare,
urmă un cor de voci, care râdeau pe înfundate.
- Colivă, e bună?
- E bună, bogdaproste. Dumnezeu să-l odihnească pe
cel care s-a stins dintre noi!
- Amin!
În timpul ăsta, ăștia își dădeau picioare pe sub masă și
câte o ocheadă așa pe ascuns, gen: „Bă, pariul e pariu!”
Trec câteva zile în care nu s-a întâmplat nimic deosebit,
când, într-o noapte intră Chelu cu mâinile ținându-se de
burtă și abia reușind să rostească printre lacrimi:
- Băăă, trezirea... e groasă rău treaba!

105
 - Ce-i, nebunule, e ora trei dimineața, ce-i cu tine? Iar
te-ai îmbătat și vezi cai verzi pe pereți?
- Băăă. Tu miroși a femei, strigă Arhiereul de după
perdelele lui.
- Minune, fraților. E prima oară în doi ani când îl aud
pronunțând cuvântul „femeie” pe ăsta, mormăi Pandele
Cioc, de sub cearceaful lui.
- Stați mă, vreți să vă mai spun sau nu? zise
Demostene, calmându-se puțin.
Ăștia toți se reped ca vulturii lângă el. Numai prietena
Obezului a rămas în pat, că era cam dezbrăcată săraca și
făcea pe sfânta acum. Tocmai acum când devenea mai
interesant!
- Da, da, vrem, cum să nu vrem?
- Aducem și pantofii, mai zise unul?
- Mâncarea e pregătită? întrebă Aurel, care acum era
sătul, că prinsese câteva ore de meditații cu niște elevi care
rămâneau în urmă cu chimia, specializarea lui. Începea de
săptâmâna viitoare, dar deja primise niște bani, care l-au
pus pe picioare.
- Mă, nu poate omul să zică ceva, că toți săriți pe el.
- Stai, mă, zgârcă, nu o mai vreau, o dau la altul mai
amărât ca mine.
- Opa. Văd că te-ai ajuns. Dai și la alții.
- Păi așa e creștinește - zise arhiereul cu glas tânguit,
de preot.
- Băăă! - tună Chelu.
- Musca!
Liniște deplină!

106
 - Să vedeți, fraților, și nu vă mint, că am și martori care
să confirme cum e, că e prost tare ăsta mic. Îl îmbăt eu bine
cu vinul și...ce credeți?
- ????
- Ia zi!
- Hai, bă, spune!
- Liniște! - strigă altul
- Bă, putorilor, vreau să dorm, strigă fata de sub
plapumă. Lăsați-mă dracu în pace cu panaramele voaste.
Numai panarame aveți în capul ăla sec. Parcă n-ați mai fi
văzut femeie goală în viața voastră. Păi se ridică fata acum
și vă arată. Să vă beliți ochii și ce mai vreți voi pentru câte
zile o-ți mai avea!
- Daaa, vrem, vrem să te vedem, frumoaso! - zise unul,
dar se feri repede că pumnul Obezului era să-l trimită în
lumea veșniciei!
- Mă, fraților, vouă vă arde s-o vedeți goală pe
Anemona? zise Demostene și în același timp se întoarse
spre ea făcându-i discret cu ochiul, sau vreți să ascultați
bomba zilei. Lasă că pe ea o vede destul Obezu.
Obezu zâmbi și se umflă în penele de curcan plouat:
- Dacă ați știi voi ce faină e... Mamă, Mamăăă!
- Băăă!
S-a făcut iar liniște.
Și cum spuneam, îi veni pofta de femei. Dar cu condiția
să plătesc eu. Bine, mă, i-am zis, plătesc eu, dar nu te faci
că plouă apoi că... e groasă. Te dau afară la câini, să dormi
cu ei, în boscheți, să nu mai vii acasă!
- Bine, moșule! Mi-a răspuns.

107
 - Benonică, tată, dar tu știi să bagi moșul la beci? îl
întrebai așa dintr-o dată, politicos, să văd dacă înțelege. Să-
l iau ușor, să nu se sperie.
- Dumnezeu să-l ierte, că e mort demult săracul!
- Păi și cum vrei să mergi la femei?
- Păi ce legătură are bunicul meu cu femeile? Era om
cinstit de la țară, cu frică de Dumnezeu și de băbuța lui care
nu-l mai lăsa în ultimii ani să pună gura pe băutură? Și nici
nu aveau beci. Țineau merindele într-o magazie, în spatele
casei.
- Băăă! Eu te-am întrebat dacă știi să bagi moșul la
beci, nu de tactu mare, că nu mă interesează de el. Nu-l
cunosc și nici nu am treabă cu el, dacă trăiește să fie
sănătos, dacă s-a dus dintre noi, să fie iertat!
- Da, ce mă întrebi mă, că nu-mi dau seama?
- Iar ești prost?
- Nu!
- Păi..?
- Păi, ce?
- Băăă, să bagi parizeru-n desagă, acum ai înțeles?
- Nu. Ce tot îndrugi tu acolo? Vorbește pe înțelesul
oamenilor. Fă-te înțeles, nu fi așa de... academic cu mine.
Și așa aud că mă faceți prost, pe la spate. Așa că, spune în
limba mea, nu mă lua pe ocolite, vorbește direct, să înțeleg.
- Ai mai umblat vreodată la contoar?
- Nu, că mi-e frică să nu mor curentat. Cu curentul nu-
i de joacă. Ai mei îmi acopereau prizele când eram copil și
mă lăsau singur acasă și mereu mă învățau că nu iartă
curentul. Ucide pe loc, așa ca mi-e frică să nu mor.
- Mori pe dracu! O să mori de prost ce ești, nu de
femeie.

108
 - Păi și ce legătură are femeia cu asta?
- Are, așa bine. Are și prea are legătură, așa e, mă,
hliziților?
Și întoarse capul spre restul, care dădeau semne că
înțeleg perfect despre ce era vorba. Prin semne, că erau
pe jos de atâta râs. Râdeau cu o poftă nebună și în
hohote.
- Păi...
- Păi, ce?
- Bă, tu nu te lua de mama, că stric prietenia cu tine și
te bat rău de tot.
- Bă, răstâmporc prost, și iarăși prost, ce treabă are
mă-ta cu ce facem noi?
- Păi, e femeie!
- Și dacă e femeie ce?
- E mama!
- Și dacă e mă-ta ce?
- Tu... tu... nu te da la ea!
- De ce? Ți-e frică că-ti fac un frate? Bă, prostule, tu
înțelegi măcar ce vreau să zic? Tu ești atent la mine? Știi
unde ne aflăm?
- Da la prima întrebare, da și la a doua. Ne aflăm în
parcul orașului.
- Băăăă, răstâmporc prost și iarăși prost!
- Da, mă! Ce vrei să spun? Că de când a plecat tata la
muncă în străinătate, în Cehia, mama și-a tras ca amant un
electrician care a umblat la contoar și nu plătim curentul
când folosim prizele? Asta e trauma mea și a familei mele,
a mea și a lui tata. De mama... ce să mai zic? Să zic și eu ca
tata, că e... nu știu cum să zic!
- Băă!

109
 - Da, mă!
- Bă, să bagi moșul la beci!
- Ce moș să bag, mă? Nu-l bag, că mi-e milă de el!
Ești mulțumit acum? Cum să închid eu un bătrân
neputincios în beci? Părinții m-au învățat să-i iubesc pe
bunici, nu să-i chinui, numai un animal și-ar chinui bunicii!
Sau părinții, bătrânii în general!
- Bă, nebunule. Să mergi la femei, asta înseamă!
- A, da? Și parizerul în traistă, ce înseamnă, tot asta?
- Da, mâncați-as, pupate-aș pe banii pe care o să-i
scoți acum din portofel!
- De ce?
- Vezi că iar ești prost, tu de ce crezi?
- Păi...
- Iar începi?
- Întâi să vedem cum procedăm! (mai adaugă Benone)
- Băăă, dar se vede că nu știi nici pe ce lume ești.
Cumpărăm un ziar și sunăm. Cum credeai că se face?
- Păi, știi tu, acolo la ieșire din oraș, cum treci calea
ferată, pe centura orașului, lânga baraca de la bariera
trenului...
- Bă, prostule, noi mergem la femei, nu la zdrențe!
- Păi și cum le găsim altfel?
- Mă, nebunule, tu știi să citești?
- Normal, altfel nu aveam ce căuta aici!
- Tu știi cum arată un ziar?
- Bineînțeles! E o foaie de aia mare, cu anunțuri,
articole, fotografii, etcetera, mă rog, grămadă de foi legate
între ele.
- Bun. Și mai departe?
- Mai departe ce?

110
 - Ce mai găsești într-un ziar?
- Păi... anunțuri!
- Ce fel de anunțuri?
- „Cumpăr porc”, de exemplu!
- Bă, tu-ți bați joc de mine, mă faci porc?
- Nu, mă, asta mi-a venit în minte acum.
- Să zicem... trec peste. Altceva?
- Altceva, ce?
- Bă, tu ești atent la mine? Ești aici, cu mine? Sau ți-e
gândul în altă parte?
- Da!
- Păi, zi!
- Păi, ce să zic?
- Ești prost, sau te prefaci?
- De ce, mă?
- Bă, boule... ce mai găsești într-un ziar?
- De unde să știu eu, mă? Scrie acolo despre ce se
întâmplă în lume, cine cu cine s-a mai cuplat, cine a mai
murit, ce inovații apar în diverse domenii, fotografii, rețete
culinare, reclame la papuci, știu eu... modă, mașini, flori...
- Și femei, mă!
- Femei goale?
- Băăă... tu n-ai ținut ziar în mâna ta în veci. Parcă ai
fi ținut altceva în mână, nu ziar!
- Hai, mă! Chiar așa prost sunt? Ia uimește-mă, să nu
mor prost, ce am mai ținut?
- Bățul de mânat oile pe deal la păscut!
- Da... da!
- Mă, colega, acolo unde-s paginile cu anunțuri,
printre altele găsești și femei!
- Unde, mă? Cum așa? Eu nu le-am văzut!

111
 - Uite așa bine!
Și îi intind un ziar proaspăt cumpărat și-i zic:
- Ce scrie aici? Citește, te rog!
- Tânără fierbinte, dimensiuni ideale, curată, discretă,
ofer companie la mine acasă sau la hotel.
- Așa. Și mai departe?
- Păi, văd un număr de telefon. O sun?
- Păi... tu ce-ai vrea? Să te sune ea?
- Da. Dacă eu nu am credit? Că știi că sunt pe cartelă?
- Bă, prost mai ești! De unde Doamne iartă-mă să știe
ea numărul tău de telefon? Doar dacă ai mai fost îl știe, că-
l are memorat, altfel, nu! Dă telefonul încoace, popândău
prost ce ești și nu te mai preface că nu ai credit.
După un apel ceva mai lung, tipa răspunde.
- Gata mă, i-am zis de tine. A zis că abia așteaptă. Deja
e uda toată! Ai mare noroc, să știi!
- Hait de mine? Unde e udă?
- La... creier prostule, la creier e uda! Acolo unde tu
nu o să te uzi niciodată!
- Cum să fii ud la creier?
Ăștia din camera, iar aveau o criză de râs. Nici nu
observaseră că Anemona venise lânga ei. Era goală pușca
dar nu-i păsa acum. Era prea tare faza ca să o rateze și se
grăbise să ajungă să prindă cum s-a deșfășurat tot. Să fie
aproape, să audă mai bine. Pandele Cioc încerca să o
acopere, dar ea îi dădea peste mână, dându-i de înțeles că-
s prea atenți la poveste, ca să se mai uite și la ea.
- Uite asa bine!
- Tu... tu te uzi la creier?
- Hai, lasă tâmpeniile, uite că aici e locul de întâlnire,
stai să o sun iar să vină să ne ia.

112
 - Bună seara... pentru anunț, am vorbit mai devreme
că aduc pe cineva să învețe meserie.
- Da, da bine ați venit! Intrați în al treilea bloc, pe
stânga, la etajul 1, ultima ușă. Intrați direct, că e descuiat.
- Bă, intra tu primul că eu trebuie să-mi fac curaj!
- Bine, mă!
După ce iese Chelu, Benone Cauciuc, cu emoțiile
până în tavan... dă să intre.
Dar, beția îl luminează dintr-o dată și îl face să zică:
- Dar, tu ai buletin? Cum te cheamă pe tine?
În camera... prăpăd:
- Cum, mă, să mergi la femei și să ceri buletinul?
- Bă, da e prost tare băiatul ăsta!
- Dacă ar veni unul la mine să-mi ceară buletinul l-aș
plezni, adăugă Anemona.
- Prostul e tot prost!
- Stai, bă! Nu a fost numai asta!
- Ia zi!
- Băăăă! N-a fost în stare de nimic. S-a uitat fata aia la
el, s-a frecat de el, l-am împins și eu peste, nimic!
- El o ținea una și bună că dacă nu vede buletinul, nu
face nimic!
- Păi, te pui cu nebunul?
- Și, ce a făcut mai departe?
- Păi, ce să facă? A scos săraca fată buletinul și i l-a
fluturat pe la nas.
- Mulțumit acum?
- Așa... daaaaaa!
- Și adormi ca boul cu hainele mototolite pe el în fața
tipei care era goala pușcă și-l tot invita lângă ea, prin gesturi
și vorbe!

113
 - Ha ha ha!
- Mâncareeeeee! Urlă Aurel din colțul lui.
- Binecuvintează Doamne hrana aceasta și pe amărâții
care o manâncă zise și arhiereul.
Zburau pantofii mai ceva ca vrăbiile prin cameră, de se
făcuse ditamai grămada la patul lui Chelu, iar Anemona
apucase să pună totuși ceva pe ea.

În toată nebunia asta, apare și Benone, cu o față de copil

nevinovat și cu obrajii îmbujorați:
- Bă... daca ați ști și voi ce mișto arată o femeie goală!
Și căzu jos, mai beat decât era!

114
 Examen dat pe fereastră

Zi de examen la Constanța. Greu, cald afară, plaja la

doi pași... numai la asta nu ne era gândul. Amfiteatrul, cât
vedeai cu ochii, plin. Profesorul, avea trei asistenți: Datcu,
Părete și un anume Nichifor.
- Băi, dacă vine ăsta bătrânu, cum dracu îl cheamă?
- Moșu-l cheamă, mă, Moșu. Adică exact așa cum e
el. I se potrivește de minune, acum la bătrânețe.
- Bă, să știți că eu nu stau, nu are rost. Nu ne lasă să
copiem. Uite, am de toate, servite, fițuici, fișe și fâșii,
hârtiuțe și copiuțe... dar, dacă vine el nu-i de mine!
- Hai, mă, ca n-o fi chiar așa!
Pe perete, ceasul se apropia amenințător de ora
stabilită. Un scârțâit prelung și în fața ochilor apare
profesorul Moșu însoțit de vreo patru inși.
- Băi, plec, n-are rost!
Încet-încet s-a strecurat pe lângă supraveghetorii
noștri, fără ca aceștia să vadă că fuge!
- Bună ziua, domnilor, tună glasul profesorului, de
cum ajunse la catedră.
- Măi, să fie... ce ne facem?
- Bă, știe careva, ceva?
- Sssshtttt, că ne aude Moșu!

115
- Liniște. Liniște, spune bătând din palme Nichifor.
Sunteți toți? spuse mai pe urmă și își roti privirea parcă-
parcă căutând pe cineva anume.
- Daaaaa, se auzi un cor de voci. Toți, domn profesor!
Strigați pe fiecare să vedeți, zise unul, care mai voia să
tragă de timp.
- N-avem timp, am încredere în voi!
Eram la parter, imediat lângă intrare. Camera S 23
parcă. Geamurile destul de joase. La vreo zece minute de
cum ne adunăm, apar subiectele pe tablă: „Particula în
groapa de potențial” și încă unul, nu-mi aduc aminte
acum...
- Spor la lucru, domnilor. Eu mă retrag în cabinet.
Înainte de a pleca, vreau să văd, vă rog foarte mult, toate
materialele aici, pe masa mea. Datcule, tu rămâi, restul,
haideți cu mine!
- Nu cumva să rămâneți cu una din copiuțe, că e jale!
Între timp, la geam, ăsta care ieșise afară, cu mâna
streașină la ochi, iar tâmpla lipită de fereastră se tot foia cu
țigara în colțul gurii.
- Pfffiuuu, prost am fost. De ce n-am stat eu! - auzeam
noi cum îngână prin geamul deschis destul de larg. Știu la
perfecție tot. Zece luam și dădeam tuturor peste bot.
- Bă, Bă... dă-ne bă și nouă ceva.
- Hai, frate, fii om cu noi, că și noi vom fi cu tine!
- Pssst!

116
 Semne din cap, rugăminți, bezele, înjurături de
mamă, întrebări despre surori, degete mijlocii și alte
asemenea „jocuri”. Exclamații mai mult sau mai puțin
auzibile se simțeau în atmosfera încărcată de neștiință a
sălii de examen. Asistentul își citea, ziarul în continuare și
nici că-i păsa de noi. Știa că nu avem materialele necesare
și punct. Nu avea grijă. Tocmai de asta nu era atent deloc
la noi.
- Stai, bre... lăsați-mă-n pace, că știu eu ce să fac!
Pleacă și ne lasă cu buza umflată! Trece juma´ de oră
și într-un târziu își face apariția. Cu lucrarea în mână și vreo
10 fițuici în cealaltă, făcute cu scopul de a fi date celor din
clasă, numai să-i pună și lui lucrarea „la grămadă”.
- Bă, eu vă dau, dar să nu vă pună ăla cu coarne să nu-
mi puneți și mie lucrarea printre ale voastre. Vă fac harcea-
parcea și vă dau de gol. Picăm cu toții sau trecem toți cu
minim 5. Cum vreți voi, așa facem, dar să nu bată la ochi
apoi, să avem identice lucrările, că ne prinde!
Fiind vorba între noi, lucrarea era aproape perfectă.
Subiectul 1... subiectul 2 scurt, curat și la obiect. Ca să
avem timp de un „sfântul cinci” noi am împărțit lucrarea în
două. În stânga o parte, în dreapta alta și... trage nene.
Copiază, copiază, să nu se termine ora și să rămânem cu
foaia goală. Ăsta... stătea pe bancă afară și fuma. Îl durea-
n cot de emoțiile noastre. Singura lui frică era să nu-i
punem lucrarea în teanc, dar am pus-o, că așa fusese
înțelegerea și poate pe viitor mai aveam nevoie de el.

117
 A doua zi... profesorul se înfățișează în fața noastră
cu lucrările pline de roșu:
- Varzaru... 4! Timaru... 5; Colceag... 6. Niculescu...
9, 80; Amăriei, 5 spre 6. Marinescu, Dumitru 3...
Care a apucat puțin să copieze din al doilea, a copiat,
dar, mă rog, astea erau notele noastre.
- Mă, Niculescule... stai puțin, că eu nu te-am văzut,
zice unul din asistenți, în timp ce Moșu, se uita șocat pe
deasupra ochelarilor de unica performanță din clasă. Tu
parcă n-ai fost în clasă. Tu ai dat lucrarea asta? Nu-mi vine
să cred!
- Am dat-o, zise cu juma de gura.
- Când ai dat-o?
- Am dat-o... pe geam!
- Pe geam, mă, i-o fi suflat vreo păsărică pe geam
ceva. Pe geam, mă! - zise Moșu. Următorii... nota 6!
- Care, domn profesor, că nu ați pronunțat numele lor?
- Restul care mai sunteți aici, ați luat nota șase!
- Am scăpat! Bă, am scăpat! Strigă întreaga grupă.
Vărzaru și Dumitru, au trecut și ei cu bine, peste două
săptămâni, când au dat din nou, după multe rugăminți, cu
cei din alt an.

118
 Uleiul de motor

Eram cam pe la jumătatea facultății și aveam examen

la mecanica fluidelor. Nu învățasem deloc tot anul. Nu
știam absolut nimic, dar eram nevoit să trec acest examen
ca să întrunesc numărul necesar de credite pentru a rămâne
în continuare în cămin. Coropișnita aia de administratoră
introdusese, fără știrea Senatului Universității, o regulă
absurdă cum că, dacă picai la anumite examene, erai scos
afară din cămin, pe motiv că ești scandalagiu și bețiv.
În timp ce scriam aceste rânduri, Aurel, veșnicul
locatar al căminului, trecea pe lângă și, fără să vrea, i-au
căzut ochii pe rândurile mele, scrise mare și ordonat, care
se voiau a fi o viitoare scrisoare adresată părinților.
- Bună dimineața, colega! Cum ai dormit aseară?
- De ce, mă, ai fost cu vreuna aseară și îți e frică să
nu ne fi trezit chițăitul ei?
- Nu, bă, dar văd că ai ochii umflați și plini de
cearcăne.
- Lasă-mă, mă, și tu în pace, am probleme la
facultate, n-am învățat la mecanică tot anul și acum mă dă
coropișnița afară din cămin.
- Lasă, că bine face, interveni și Pandele Cioc. La ce
beții ai tras în ultimul timp, chiar meriți!
- Eu?
- Da, tu! Chiar tu!
- ...

119
 - Nu-i șterpeleai tu mereu Arhiereului câte o sticlă de
vin din când în când și mergeai te miri pe unde, să o bei?
- Nu fura... eu îl lăsam să ia. Vedeți să sunteți proști
cu toții și nu știți nimic? Plătea bine.
- Da da... știm noi cum, zise și Benone Cauciuc în
glumă, iar Anemona, începu să se mângâie, dând ceva de
înțeles.
- Degeaba faceți voi gesturi, bă, credeți că nu-mi dau
seama că bateți apropouri la mine? Că faceți mișto de mine,
nu de el, mai zise Arhiereul de după perdelele lui. El nu
bea, mă vampirilor, dădea la profesori, în semn de prețuire
pentru cunoștințele oferite! Dar voi, păduchilor, nu
înțelegeți asta!
- Da, da, așa prețuire mai zic și eu. Și eu vreau să fiu
prețuit așa.
- Bă, Obezule, cu tine intram în faliment din prima
săptămână, tu ai stomacul cât al unui elefant, rămânem pe
uscat din prima seară!
- Hi! Hi! Hi!
- Ha-ha!
- Așa este!
- Ia, lăsați-mi bărbatul în pace, fir-ați ai dracu de bețivi
ordinari. Numai la femei și la băutură vă stă gândul, când e
de învățat, ioc. Uitați și voi, omul ăsta chiar are o problemă
și voi, noi, că și eu mă simt, facem mișto de el în loc să-l
ajutăm.
- Anemona, dar ce ai de gând?
- Lăsați în seama mea și de n-o ieși bine, umblu goală
prin cameră o lună întreagă!

120
 - Femeie goală, fraților! Vedem și noi o femeie goală!
Bun e Dumnezeu, și darnic cu amărâtul. Uite că nu e așa
țigan, cum credem noi, uneori!
- Poate, tu nu ai văzut!
- Tu, poate doar pe mă-ta ai văzut-o!
- Chiar și eu am văzut femeie goală, alta desigur, că
nu se pune dacă mă uit la mine, zise Anemona.
- Opaaaa! Hai că devine interesant. Aflăm acum că
esti și pe invers. Fraților! Avem una de-aia printre printre
noi!
- Bă, tâmpiților, la baie, acolo am văzut!
- Da, da, păi și normal, că aici nu aveai cum să vii cu
ea între noi, să ne faci spectacol gratuit!
- Eu unul aș fi dat și bani!
- Tu, Aurele, care ești cel mai amărât dintre noi, ce
spui?
- Da, măi, dar așa ocazie...
- Bă, răstâmporcilor, cum avem noi dușurile?
- Comune!
- Bun. Și mai bun de atât?
- Vechi, ruginite, unele chiar nu funcționează.
- Fără uși! zise Benone.
- Exact. Și, nefiind uși, se vede cine e în interior?
- Păi... voi așa stați la grămadă, cu ușile deschise, nu
atârnați și voi un prosop în ușă, ceva, acolo să aveți
intimitate? adăugă Arhiereul.
- Ahaaaaa, de asta stai tu cu cearceafurile alea
atârnate, îți place să stai în fundul gol, în pat la tine! Na,
că ți-a dat peste nas Anemona acum.
- Normal. Îmi oxigenez pielea, mi-o hidratez, îmi dau
cu creme... cum credeți voi ca am tenul așa perfect.

121
 - Da, da... știm noi ce-ți oxigenezi. Dar, să știi că o
să-ți rupem perdelele alea într-o zi. Deja e nesimțire față
de noi. Dar... lasă acum că deja am deviat mult. Ia zi, fată,
ce ai de gând?
- Păi... să vorbească cu profesorul.
- Da, da... deja te vedem goală pe aici.
- Chelule, ți-e dor de femeie? N-ai mai fost demult! Se
vede, cred că abia aștepți să mă vezi, dar nu pupi tu asa
bucățică bună de mine. Stai liniștit în banca ta!
Obezul făcu un semn, prin care dădea de înțeles că
sucește gâtul ca la porumbei dacă mai scoate un sunet, apoi
adăugă:
- După ce că ești prost, mai faci și pe răstâmporcul. Ea
vrea să te ajute și tu dai cu bâta-n baltă. Stai dracu acolo și
ascultă cu capul între urechi, nu fi prost fără să vrei!
- Îi explici situația, sau vorbești cu colegii din anii
trecuți ce a dat, ca să ai un punct de plecare – zise în
continuare Anemona.
- Nu merge! În fiecare an, dă altceva. Și ai și laborator,
unde este îngrozitor de greu. Nea´ Datcu, asistentul lui se
plânge mereu că nu-s calibrate instrumentele și... mi-e
frică.
- Las, că te rezolvă fata altfel!
- Doar nu te-oi duce să te culci cu el? Nu te credeam
în stare de așa ceva, dar... mă rog, gusturile nu se discută!
- Cu moșu ăla? Nici moartă! Vei vedea! Tu... vezi cum
te descurci! Înveți, vorbești cu el, sau copiezi. Tu decizi!
Eu gata, m-am hotărât, nu mai fac nimic!
- Bine, dar întâi să aflu când și unde se va ține
examenul.

122
 A doua zi, pe holurile Universității, în ușa
cabinetului... zarvă mare: profesorul dădea să iasă afară,
dar abia reușea de un grup de oameni care nu știu ce căutau
pe acolo.
- Bună ziua! Bine că ai venit! Știi că avem examen
săptămâna viitoare? - a zis profesorul.
- Da, dar vreau să vă rog să mă lăsați să învăț în
laborator, deoarece nu pot în cămin că sunt deranjat de
colegi.
- Bine! Las și vorbă la femeile de serviciu să nu te
gonească dacă te mai prind pe acolo, când vin să facă curat.
- Mulțumesc frumos, domn profesor!
În timp ce învățam de zor, îmi trăznește Dumnezeu
un gând: ce-ar fi dacă aș scrie toate cursurile pe bancă? Și
mă apucai să scriu încet, cu litere foarte mici, abia vizibile
și pentru mine, formule de calcul, desene, scheme de lecție,
mă rog, ce nu știam eu, adică într-un cuvânt... materia
întreagă.
Și veni și ziua examenului. Toți colegii erau
îngrămădiți în sala de curs, cu mapele pe biroul
profesorului, că deja aveam lecția învățată de data trecută,
de când cu Niculescu, iar telefoanele puse într-o cutie, în
fața sălii, direct pe podea.
- Bună ziua! - tună glasul profesorului. Am o veste
prostă pentru voi, nu vom da examenul aici, ci, în corpul
celălalt de clădire. Am înțeles de la secretariat că vine o
delegație de profesori de la Ankara și vrem să le arătăm
Universitatea. Și cum ăsta e singurul spațiu liber în care îi
putem primi momentan, s-a decis să ne mutăm noi în
clădirea veche. Haideți, atât am avut de zis!

123
 - Am dat de dracu, mă gândii eu. Ce mă fac, că nu știu
absolut nimic!
- Unde, domn profesor? Unde mai exact?
- Păi, urcați la etaj?
- În sala aia cu tabla spartă?
- Nu, cealaltă!
- Păi nu știți că acolo a îngrămădit tanti Eufrosina
produsele de curățenie? Nu vreți mai bine la parter, în
camera aia mică, pe stânga?
- Sau în sala de mese - adăugă altul
- Nu, mergem acolo, pe stânga!
- Haaiit! Gândește repede, prostănacule, dacă vrei să
treci în anul următor.
Și ochii căzură, în timp ce coborau toți scările pe un mic
bidon metalic, extrem de murdar de ulei. M-am făcut că mă
împiedic, am aruncat cărțile pe jos, ca să rămân în urmă,
să-l șterpelesc. Îmi venise o idee și voiam să o pun în
practică. Dar pentru asta, trebuia să merg repede, să o iau
înaintea celorlalți, să fiu primul în clasă, ca să prind loc în
ultima bancă. Zis și făcut. Mă aplec, șterpelesc bidonul și
dau fuga spre „locul de mărturie”, cum spunea proful în
gluma. Noroc că se opriseră toți, roată în jurul la asistentul
său, care dădea ultimele indicații. M-am oprit o clipă:
aiurea, vorbea despre nu știu ce piese posibil defecte de la
unul din aparate. Nu m-a văzut nimeni. M-am dat repede
după gardul viu și am alergat spre sala de examen. Până să
vină, am intrat și la baie și în alte clase și te miri pe unde,
ca să „testez terenul”, cum se spune. Aud vorbe înfundate.
„Uite că vin” am gândit. „Ia bidonul, ieși rapid din WC și
bagă-te în turmă.

124
 Toți eram în clasă. Prinsesem loc în spate, exact acolo
unde doream de la început, pe care între timp îl botezasem
cu ulei din belșug. Trebuia doar să-l întind pe toată
suprafața.
- Domn profesor, domn profesor!
- Cei mă, nu vezi la tablă? Parcă tu nu purtai ochelari!
- Nu, nu despre asta este vorba, dar am banca murdară
și nu pot lucra așa. Dacă mă murdăresc din greșeală în timp
ce scriu? Uitați, nu știu care a vărsat pe ea un bidon de
ulei ars!
- Păi, - zise profesorul, scărpinându-se în creștetul
capului, în semn de nedumerire, - cum vrei să facem? Ce-
mi spui mie?
- Păi, cui să spun? Cum sa procedez?
- Tu, cum ai vrea, că văd că nu mai e niciun loc și...
- Nu, nu pot veni la catedră, în fața tuturor, nu vreau
asemenea cinste din partea dumneavoastra. Plus că este
foarte mic biroul și dumneavoastră, om bătrân, unde ve-ți
mai sta? Dar, am altă idee. Merg să iau o bancă din sala de
alături.
- Bine, vin cu tine! Timaru sau Vărzaru, care mergi să
ne ajuți?
Ăștia, cam erau dușmanii mei, că nu mă ajutaseră la
examenul trecut. Îi fac semn lui Colceag, care se nimerise
aproape de mine, dacă știe ceva. A ridicat din umeri că e
bâtă. Îi dau de înțeles să vină cu mine, că ne va fi bine
amândurora.
- Îl iau pe Colceag domn profesor, că pare mai forțos.
- Bine, ia pe cine vrei tu, numai să veniți repede.

125
 - Bă, fii atent, nu scoți o vorbă, faci pe prostul, că
banca e prea mare, te chinui să o scoți, numai să nu ieși cu
ea, că picăm amândoi! Ai înțeles? Ai încredere în mine?
- Gata, mă, mă las pe mâna ta! Fie ce-o fi!
- Nichifore, vino la sală, să ai grijă de studenții mei, că
poate vor fi inspirați numai uitându-se la dumneata!
- Gata, domn profesor, unde mai exact?
- La S-uri, acolo jos?
- Nu la J-uri.
- Aha!
- Gata, hai să mergem că a venit Nichifor!
Și ne face semn să intrăm într-o clasa oarecare.
- Uite, asta, e bună?
Noi ne facem că abia o ridicăm, că erau mese din alea
de cornier, placate cu faianță pe deasupra.
- Nu putem, domn profesor! E prea grea pentru noi.
De unde... era ușoară ca fulgul! Jucam teatru ieftin și
săracul om nu se prindea. Dar picase în plasa noastră și
plătise biletul, trebuia să continuăm circul ieftin.
- Atunci, astalaltă și arătă spre una aflată în capătul
culoarului.
Îi fac semn lui Colceag:
- Bă, vezi cum îl ții de vorbă, să rup piciorul!
- Domn profesor, sper că nu ne scădeți din timp de
lucru, nu-i așa?
- Nu, măi!
- Bă, e gata?
- Da!
- Ce sa fie? zise profesorul.
- Pregătită de ridicare!

126
 Și, ridicând masa, buf, cade piciorul mai-mai să îl
lovească pe profesorul Moșu.
- Măi, băieți, dar se pare că voi nu aveți noroc!
- Cum asa? Uitați, aici, alături, e o sală, hai să
încercăm și aici, vă rugăm!
Și intrăm și acolo, mergem direct în spate, să luăm
banca pregătită de mine, de dinainte, dar profesorul ne
oprește din drum:
- Dar, de ce nu luați, măi băieți, de aici de lângă ușă și
vă chinuiți cu aleea din spate?
Noi iar facem pe proștii, că e prea lată, că nu iese, că
una, că alta, că hâr, că mâr, abureală ieftină!
- Nu iese domn profesor, uitați se lovește de tocul ușii
de la intrare. Nu vedeți ce crăcănate sunt picioarele? –
prinse glas și Colceag.
- Atunci, luați pe care știți voi, numai să luați, că dacă
nu vă las cu restanță, că timpul trece și nu vă primesc să
dați cu alte grupe de studenți!
- Băăă, e de bine, îi suflu lui Colceag, în timp ce căram
banca spre sală! Am trecut examenul, mă, să știi!
- Cum, mă?
- Hai că vei vedea în sală! Tu numai taci din gură
acum!

127
 Să trăiască domnul colonel!

Îmi iau și eu pentru prima data telefon în viața mea.

Abia apăruseră mobilele, toți aveau, numai eu nu. Trebuia
să mă aud cu ai mei, cu tovarășii, cu fetele, etc. Ce să fac...
ce să fac? Ia să trimit Uscatului primul mesaj. Zis și făcut.
Țâr, țâr... îi sună ăstuia telefonul. Îl scoate din buzunar și,
îngrozit citește:
- Băi, lasă pe fata aia în pace, că dacă nu te potolești
ți-o tai și o dau la rațe!
Prostul s-a prins că eu eram, că știa că am de gând să-
mi iau telefon și-mi răspunde imediat la mesaj:
- Da, Chelule, ce vrei? Cu ce te pot ajuta?
- Hai să ne găsim și cu Benone Cauciuc, că am un
plan: „Operațiunea Citadela” l-am intitulat. Hai bă, că va fi
mișto de tot, o să vezi, îți spun mai multe când vii. Hai, că
Benone, uite, deja a ajuns. Să trăiești, bă!
- Salut, salut! – se auzea pe fundal gura lui Cauciuc.
- E Chelu pe fir, mă, ia de-l salută!
- Chelule, hai mă, sus, că va fi mișto!
- De cine să facem mișto, mă? Că ăsta n-a vrut să-mi
spună?
- De tipul ăsta nou, că e cam înfumurat!

128
 - Care, mă, bâlbâitul de Potană? Nu e înfumurat. E
doar prost!
- Da!
- Hai, dar cum să facem?
- Scrie-i tu un mesaj, că și așa decât noi doi îți mai știm
numărul!
- Păi, ce să-i scriu, mă ? Nu-mi roade nimic mintea!
- Zi așa: „Vino cu 1 milion mâne la Casa de Cultură,
că dacă nu, îți cântă popa la cap”
- Nu, măăă!
- Lasă-ne, bă, în pace. Vrei sau nu? Dacă tot i-o
facem, să i-o facem ca la carte!
. Fiind deja în cameră la el, aud cum îi sună telefonul.
Programasem un mesaj ceva mai devreme, după cum
vorbirăm cu ăștia, care erau acum lângă mine. Ăsta, cu
cratița într-o mână, cu uleiul în cealaltă, se pregătea să-și
gătească ceva pe un B.C.A. furat de la blocul de alături,
încă în construcție, ce ținea loc de reșou.
- Potană, bă Potană... îți sună telefonul, nu l-ai auzit?
- Ha? Cee? Aaaa...
- Telefonul, bă! Îți sună!
- Aaaa. Merci, ia dă să-l văd!
. Ia ăsta și citește: „Vino cu un milion mâne la Casa
de Cultură...” și așa până la final.

129
 - He-he-he. Ia uite ce zice ăsta, mă! Vino cu un milion
peste două ore la Casa de Cultură, alfel, ai mierlit-o!
- Potană, ai datorii mă? Am întrebat.
- Nu, mă!
- Hai... bă! Cine știe ce cămătari ai întâlnit tu! Mai ales
că te plângeai că n-ai bani să mergi la... știi tu unde!
- Ce-ai mă?
- Lasă, lasă...
- ???
Telefonul dădea deja semne că se descarcă, dar, ca să ne
ducem jocul până la capăt, noi făceam ce făceam și îl
băgam în priză, deși Potană nu dădea prea mare importanță
acestui aspect, fiind lihnit. L-am lăsat să mănânce, să se
liniștească și-i spunem:
- Bă, vezi ca a mai sunat iar telefonul, cât ai mâncat
tu! Ia vezi, poate te caută vreo femeie, ceva!
Citește ăsta mesajul, strâmbă din nas, îl lasă și revine la
ale lui. Unul din noi, de nervi, dând de înțeles că-l susține
pe ăsta mic, iese pe hol, dar de acolo îl sună:
- Ai pregătit banii?
- Nu-ți dau niciun ban!
- Bă! Vin la tine!
- Da, da, vino!

130
 Între timp, trioul nostru se mărise, mai vine unul,
Săgeată, care pus în temă se aliază cu noi. Ca să dovedim
că suntem curați, dăm cartela și venim cu propunerea să
sunăm noi să stabilim ce și cum, în caz că lui îi este frică.
- Băi, hai să-l sunăm, dar cu număr ascuns, să nu se
prindă, poate se dă de gol prostul, inventăm noi o poveste,
ceva. Sunăm cu numărul meu, dar ascuns, să știi!
Sunăm noi, dar ăsta, ia repede telefonul și se ia tare de
„ăla”:
- Nu te cunosc... cine ești?
Aiurică, un alt tovarăș, mai în vârstă, era de față. Fuma.
Fuma și se umfla de râs. Nu zicea nimic (deși era prieten la
toartă cu Potană), ceea ce ne avantaja.
- Da, cine ești tu? Și de mă suni cu privat?
- Păi... ăăă.
- A! Stai așa! Tu ești ăla care... te-a sunat frate-miu
mai devreme, nu? Mai ai la dispoziție 10 minute ca să vii
cu banii!
- Băă... eu mă piș pe mine de frică, închid, ne suflă cu
mâna pe receptorul telefonului.
Aiurică icnea și mai tare, abia se abținea să nu râdă.
Murea și mai multe nu. Cu țigara în gură, evident. Potană
făcea ce făcea și tot la ceas se uita „Au mai rămas 9 minute”
parcă-și spunea în gând. Noi, tot fugeam de el pe la alte
camere, dar, de frică ăsta ne urmărea. Ce să facem? Cum să
continuăm șarada, dacă ăsta e mereu după noi?

131
 - Hai, mă, ce-o fi, o fi!
- Sună-l, mă, din nou să vedem, ce zice?
Deja ne mutasem de la 306 la 304. Sms-ul trimis suna
așa.: „Te-ai mutat la 304!”. Deschide ăsta... citește...
- Bă, parcă ar fi unul dintre noi, zise careva.
- Nu, eu cred altceva, cred că ăsta are aparatură
- Ă? Ce? Aparatură?
- Da, mă, Potană, aparatură de aia de care... Ia să mă
duc eu până la geam, să mă uit!
- ???
- Bă, bă... ia uite, am văzut pe acoperișul cantinei
noastre o rază laser. Uite repede aia e aparatura cu care te
monitorizează.
Când a auzit ăsta, se pune în patru labe și intră în cameră
tip-til, să nu-l vadă „colonelul” de pe cantină.
- Piu... piu... sună telefonul.
- Alo?
- Ieși la geam!
- Weeee. Weeee, heeee, auu... ce se întâmplă?
- Nu se întamplă nimic! Mă saluți de 3 ori. E simplu!
Acum închide și... la ordin!
Se duce ăsta la geam, a stat așa câteva momente în
cumpănă, se uită în stânga, în dreapta și începe:

132
 - Să trăiască domnul colonel! Să trăiască domnul
colonel! Să trăiască domnul colonel!
Arhiereul, care dormea în patul de alături, se trezi și
strigă la el!
- Potană, băi, Potană!
- Băă... lasă-mă! Viața mea e importantă!
- Importantă pentru tine, am trântit-o dintr-o dată.
Pentru părinți, pentru cutare, pentru cutare, dar pentru ăla
de afară nu e importantă, să știi!
Telefonul sună iar:
- Mai salută-mă odată!
Ăsta, șmecherindu-se puțin și crezând în avantajul
numeric, se pune în mijlocul camerei și cu un sfert de gura
și mâinile în buzunar zice:
- Trăiască colonelul!
Alt apel:
- Băi, fii atent, șterge toate mesajele care pe care ți le-
am trimis, ca să nu mai rămână numărul meu în memorie!
- Da!
Ăsta ce face, ce credeți că face? Înainte să ștergă toate
mesajele, scrie numărul pe un colț de hârtie, apoi se duce
cu telefonul la geam și îi arată lu´ „ăla de afară” cum ștergea
el mesajele.

133
 - E bine, domnule colonel? vorbea el... la pereți.
- Hi hi hi... ha-ha-ha...
- Ssshttt. Uite că vine. Sună-l din nou!
- M-ai trișat!
- Ă? Ce, mă?
- Nu că „ce mă?” Nu mă lua pe mine cu d-astea! Dacă
vrei să mai trăiești până mâine dimineață, ia hârtia aia pe
care ai scris numărul meu și rupe-o în zece bucăți.
- Hi hi hi... ia uite la el că prostul o rupe, conștiincios
gagiul!
- Fii atent. Numărul meu a mai rămas salvat în mesaje,
ștergi ultimul mesaj și mai ai apeluri nepreluate și
recepționate, te uiți și pe acolo. Șterge chestia asta, dar
arată-mi telefonul să văd când o faci. Și neapărat îmi arăți
pe geamul ăla din mijloc, că de acolo văd eu mai bine. Și
apoi te duci la geamul din dreapta ta și mai mă saluti de
încă trei ori, cu respect. Și nu mai mă saluți de la mijlocul
camerei cu „Trăiască colonelul”, că ne supărăm rău de tot.
Te duci la geam, de la geam să mă saluți! Ai ajuns?
- Gata!
Hi hi... ia uite la el. Ce faci Potană la geam acolo, arăți
la pescăruși că ți-ai luat telefon șmecher?
- Nu, mă... lasă-ma-n pace!
- Potană, striga iar Arhiereul din pat. Fii, bă, copil
cuminte!

134
 - Să trăiască domnul colonel! Să trăiască domnul
colonel... și tot așa. Lasă-mă, Padre în pace! Ți-am mai
spus, știți și voi, ceilalți. Viața mea e importantă!
Deși ne făcusem din plin numărul în seara respectivă și
având de gând s-o lăsăm moartă de a doua zi, seara
următoare ne trezim pe cap cu Claxon, care ne ia la rost de
cum intră pe ușa camerei noastre:
- Bă, dracilor, ce ați făcut mă, aseară?
- Ce să facem mă, Busuioace? Am mâncat, am învățat.
- Hai, mă, că uite ce-a zis ăsta astăzi!
- Ce-a zis, mă?
- Băăă... cică: „era să-mi mâncați coliva, fraților, azi-
noapte! Mai aveam puțin și mă omora unul dacă nu erau
tovarășii noștri prin preajmă! Cred că i s-a făcut frică până
la urmă și m-a lăsat în pace, că dacă nu eram hotărâți să
mergem jos după el!”
- Cum așa, frate? A zis el asta?
- Da, mă! Cică „M-a monitorizat unu mă, cât pe-aci să
mi mâncați coliva! Unul cu aparatură. Vedea prin perete,
mă, prin perete! Cred că m-a confudat cu un mafiot ceva,
știu și eu...”
- Și tu ce ai zis?
- Poate semeni cu vreunul, mai știi!
- Ar avea fața de mafiot, părintele Potană, fie vorba
între noi!

135
 - Hi h ihi...
- Ha-ha-ha
- Da mă... „Uite așa, pe dincolo și tot așa.... era să
mor!” îmi explica el astăzi, încercând să înțeleg ce i-ați
făcut voi azi-noapte.
- Cum, mă, Busuioace? Chiar așa prost a fost? Chiar
așa de tare s-a speriat?
- Da, mă!
- Hi hi hi... prost mai este!
- Hai să i-o facem iar!
- Cum mă, că-l omorâm, dacă-l mai ținem așa!
- Las´ că vedeți voi. Până una-alta să facem ceva de
mâncare și să-l chemăm și pe el.
- De ce?
- Vei vedea, nu mai întreba!
După vreo oră și jumătate, strigăm pe palier:
- Bă, Potană, hai la masă... las-o încolo de supărare!
- Hi hi hi - coate și picioare între noi.
- Ssssht, că vine!
- Bă! - zice unul,în timpul mesei. Asta putea fi
pomana lui Potană.
- Da, mă, cât pe ce! - îi răspunde Potană. Dar, totuși,
prost mai sunt! Prost de dau în gropi!

136
 - De ce, mă, Potană?
- Bă, știi că eu am un cumnat care este la trupele
speciale, alea de mascați care întâi te bat și apoi vorbesc cu
tine.
- Nu, mă. Ce legatură are?
- Păi dacă-l sunam pe ăla noaptea trecută și venea cu
mascații lui? Mai cobora ăla de acolo? Ciu-ciu mai cobora!
- Taci mă și mănâncă! Lasă, te-o fi iertat. Și zi și tu
bogdaproste la masă și... să fii iertat! Nu te mai gândi la
prostii
- Ai dreptate, mă, ai dreptate. Hai să mâncăm, poftă
bună tuturor și mulțumesc de invitație!

137
 În arest preventiv

Erau vremurile alea când poliția încă-și mai făcea

reclamă prin acele felicitări „în alb” care conțineau antetul
lor și stema țării. Bineînțeles că ele aveau alt scop, dar
gașca noastră de „înțelepți” găsea noi metode de distractie.
Și cum de la faza cu telefoanele date la cămin, tema poliției
fiind deja favorită, trebuia să o continuăm, dar să o coacem
bine de tot, dar, tot așa de discret, încât să nu intrăm atât de
mult în… știți și voi ce, încât să mirosim apoi insuportabil.
Ce să facem și cum să facem? Dar, mai ales cui să
facem? Vedem într-o noapte, pe la jumătatea lui iunie, pe
Potană cum arunca din „rai” o saltea de pat, spre a o
transporta el știe unde.
- Băi, băi! Adunarea! E momentul, avem nadă bună de
data asta. Ia uite pe scara spre „rai”, cine este?
- Ce-i mă? Ce urli așa ca oaia la frizer?
- Uite, bă, boule acolo, nu vezi pe unu că se luptă să
arunce ceva din rai?
- Și ce-i mă, cu asta? Ce ne interesează pe noi cine și
ce fură de aici? Parcă ar fi prima oară când se întâmplă, așa
te comporți!
- Băăă. E Potană, bă, el niciodată nu face combinații
de-astea. Hai să i-o coacem. Dar rău de tot să i-o facem. Îl
speriem că l-a văzut poliția, ce spuneți? Sunteți cu mine?
- Cum, mă, Chelule? Întrebă cu oareșce neîncredere
Buton, unul din tipii mai nou cazați în cămin.

138
 - Mă, fazanilor. Uscatu știți bine că e printre altele și
distribuitor de pliante, da? Deci știe orașul și… ghenele mai
ceva ca-n palmă?
- Adică mă faci gunoier, așa rudă-mi ești tu mie?
Rușine să-ți fie, cap de câine ce ești! Nici nu mai vreau să
te văd în fața ochilor!
- Nu, mă, șobolane, vreau să spun că acolo-ți arunci tu
marfa când n-ai chef de muncă. Lasă-mă să-mi duc ideea
până la capăt. Deci, tu trebuie să urmărești pe la ghene, pe
la cutiile poștale, pe la colțuri și alte unghere, să vezi dacă
mai sunt „fișe de recrutare”, știi de ce vorbesc. Nu se
numesc așa! Am mare nevoie de câteva, de fapt, cât de
multe poți să aduci!
- Ce faci, mă, cu ele?
- Nu mai mă întreba, că vei vedea. Tu să faci bine să-
ți aduci mașina aia de scris că tot te lauzi că o ții degeaba-
n casa.
- N-o mai am, frate, a ginit-o sor-mea și a luat-o, cică
îi trebuie ei câteva piese din ea că nu știu ce mă-sa pe gheață
îi trebuie la facultate acolo, pentru un proiect.
- Ce-i, mă, mecanic? Să vină să-mi facă și mie revizia.
- Bă, perverșilor eu de mașina vorbesc, la ce vă gândiți
voi?
- Stați, bă, le sar în cap. Deviem și pierdem ideea!
- Deci, zi moșule, ne rezolvi?
- Hai să văd ce pot!
În sfârșit, mai discutăm noi de școală, de femei, de
chiria casei și… așteptăm să vină weekendul, care pica spre
norocul nostru a doua zi.

139
 Vinerea Buton primea gentuța cu de-ale gurii de
acasă, și printre conserve și borcane cu dulceață, așezată
într-un colț era și mașina de scris, învelită, în niste cârpe de
grajd.
Ne-a prins bine că o aveam. Puteam declanșa
operațiunea „Chinezu – partea a-III-a”. Care dracu erau
primele două, nimeni nu poate ști.
În fine, ne luptăm vreo doi inși să-i cărăm bagajul
omului în cameră, că de, așa fusese înțelegerea și după o
ședință de „binecuvântări” cu ceva băuturică și câteva țigări
fumate, ne punem la masa de lucru. Noroc ca Potană era
plecat la țară, că îi murise bâtu, ăla de 105 ani și trebuia să
vadă de rânduieli.
- Bă, care se încumetă să scrie textul?
- Ce e, mă, așa greu de scris? Uite, scrii așa: „Prin
prezenta, înștiințăm pe dl…” cum dracu îl cheamă pe ăsta,
mă, știe careva?” domiciliat în… posesor al B.I. … seria…
nr. … că în data de 2 aprilie anul curent, să se prezinte la
orele 08.00 la Poliția Municipiului Constanța, din
Bulevardul Mamaia, camera 5 subsol, având asupra sa
documentul de identitate și prezenta citație. -
Sublocotenent Astărăstoae Pavelică Evlampie.”
- Stați, bă, dar nu-i a bună. Trebuie să mai facem ceva.
- ???
- De unde facem rost de ștampilă, mă, vampirilor?
Uscatu, sare cu gura imediat:
- Vorbim cu Pictoru´, mă!
- Ce treabă are ăla cu noi, mă?

140
 - Păi nu e student la Arte Plastice? Nu învață el acolo
să lucreze cu tușuri, culori și oareșce sculptură pe
deasupra?
- Da, bă, geniule! Să ne facă el una. Hai să-l cooptăm!
După prezentările acțiunii și nelipsita sticlă de bere
(din aia 3 litri la 20.000 lei (vechi), valută forte în lumea
noastră, se apucă ăsta de muncă și în nici două ore aveam
o ștampilă căreia și F.B.I. îi garanta autenticitatea. O lipim
noi sub înscris și o lăsăm undeva pe colțul mesei lui de
lucru.
La vreo două zile, după ce ajunge Potană în camera,
cu ochii în fundul capului de plâns și barba de două degete,
noi, în loc să-l lăsăm în durerea lui, i-o aruncăm la fileu:
- Bă, vezi că ai o citație de la Poliție. E groasă rău de
tot! Ce ai mai făcut acum? Iar ai vândut telefoane furate?
Uite aici.
Citește ăsta îngrozit și ne spune cu juma´ de gură:
- Să-mi bag banii la C.E.C! În ce dracu am mai intrat?
Pf... măăă, ce sa fac? Ajutați-mă, vă rog, nu mă lăsați
tocmai acum!
- Hi hi hi!
- Nu știm, mă. Mergi de vezi, cel mai bine!
- Când zice, mă, să mă duc?
- Poimâine! Nu știi să citești de ne întrebi pe noi, sau
ce?
Cu o zi înainte, bineînțeles, era 1 aprilie, o zi extrem
de sfântă pentru noi, o zi în care țineam momente de
reculegere pentru fazele nereușite, că na, se mai întamplă
să fie și de astea uneori.

141
 Potană, care de fiecare dată în ziua asta era ca un fel
de guru neîncoronat al nostru era total schimbat. Alb la față
și tras... ca măgarul la fotograf, vorba ceea.

Ca să facă, vezi-Doamne, impresie bună la „ăia de

acolo” care l-ar fi agățat în viziunea lui, se îmbracă mai
ceva ca la dineul reginei Elisabeta a-II-a a Marii Britanii și
cu țidula în mână se duce glonț la ofițerul de serviciu:
- Bună ziua, știți, cum să vă spun eu, ca să mă credeți,
dar am făcut și totodată n-am făcut nimic, dar am fost
încălțat, cred eu, că m-am trezit cu o citație să fiu azi aici.
Plictisit și obosit după o noapte nedormită și nervos
că schimbul nu mai ajungea, ofițerul de serviciu nici n-a
fost atent la hârtie, nici nu a înteles ce mormăia Potană
acolo, care se bâlbâia de mama focului, dar l-a trimis cu o
întindere de braț spre așa zisul birou în cauză.
Acum, partea nasoală era (și noi nu aveam de unde
ști) că biroul respectiv era ocupat de puțin timp de
investigații criminale. Tocmai atunci era pe masa de lucru,
un viol al unei babe de 95 de ani, cu autor necunoscut.
- Să trăiți! Am venit să reclam...
- Stai jos – tună vocea ofițerului. Deci, tu ești
inculpatul! Mă mir că ai tupeu să vii așa!
- Așa cum?
- Vrei să-ți dau două după ceafă și să-ti pun cătușele
la mâini și apoi să vorbim?
- Nu!
- Sună-ți avocatul că nu mai ieși viu de aici!
- Dar, ce-am făcut?
- Ce-ai făcut? Ai făcut crimă de om, asta ai făcut!

142
 - Faptul că am aruncat-o de sus așa grav este?
- Ai mai și aruncat-o! De asta am găsit-o noi în poziția
asta. Ia hârtie și scrie aici declarația ca să-ți ușurezi din
pedeapsă. Dar să știi că vei primi cel putin 20 ani!
- 20 ani? Dar ce-am făcut domnule de-mi dai 20 ani?
- Te faci că nu știi? Ia vino, colega, și ia-l pe ăsta și
bagă-l la beci, poate i se reîmprospătează memoria așa!
- Staaați, staaați! – striga Potană de zor.
- Ia-l! Să nu-l mai văd în fața ochilor! Mâine
dimineață vei fi audiat și pus la panoul de recunoaștere!
- Cine să mă recunoască, și mai ales, de ce?
- Tușa Didina!
- Tușa Didina? Care, aia de pe malul lacului, care stă
în căsuța aia micuță, antebelică?
- Aaaa, vezi că începi să-ți amintești? Adă-l înapoi ca
să-și scrie sentința.
- Ce sentință, domnule? Pentru atâta lucru?
- Da, toți sunteți nevinovați până la proba contrarie.
Nu dă Dumnezeu să pici în ghearele mele că vei primi cea
mai dură pedeapsă. Aproape că ești, dar să fie oficial totul!
Ai mai venit și ca prostul în mâna noastră. Ești un prost!
Nu te găseam în veci, dar te-ai dat ca prostul de gol și ai
venit... ha! ha! Ha!
- De ce, măi, oameni buni? Că nu am făcut nimic!
- Aha, văd că iar începi să uiți. Adineauri, când
văzuseși scara spre beci ți-ai amintit tot, dar acum, că
revăzuși puțin soarele, ai prins curaj. Să știi că nu-l vei mai
vedea curând dacă o ții cu minciuna. Ai noroc că s-a
interzis bătaia, că te lăsam lat. Eu sunt mai deștept ca tine
și tot o să scot adevărul la iveală.
- Domnule, stai să ne înțelegem. Eu, n-am făcut nimic

143
 - Bagă-l la beci. M-am săturat de el! Vorbim mâine!
După vreo ora de stat așa, singur, într-o celulă umedă și
întuneacată, ușa se deschide brusc:
- Bă, te-ai decis? Vorbești ca un om sau îți fac direct
dosar penal pentru viol?
- Ce viol, domne?
- Tușa Didina, nu mai știi? Ai amnezie?
- Nu, dar nu e vorba de niciun viol. Eu nu am violat pe
nimeni. Eu doar...
- Da, doar ai atins-o, întins-o și aruncat. Tot viol se
numește nemernicule! Cu aruncatul măcar ai recunoscut!
- Doar am furat o saltea din cămin, spuse cu juma´ de
gura „infractorul”.
- Ce-ai făcut, mă?
- Domnule ofițer, te respect, dar pot vorbi liber?
- Hai, fie, ca m-ai căpiat și parcă îmi ești simpatic cum
tremuri acum. Cu fața asta a ta, ești de milioane!
- Domnule, dumneata știi să citești? Dumneata
cunoști...
- Ceeee?
- Domnule, eu am venit cu bună credință aici la
dumneavoastră, că am primit o hârtie și tot voi să mă
arestați? Pentru ce?
- Tu nu auzi? Faci pe prostul?
- Aud! La a doua întrebare, nu. Eu vin de bună
credință că am primit o hârtie de la dumneavoastră. Nu
știam că dacă, mă rog, cazul de față, violezi pe cineva
primești citație acasă!
- Ce, mă?
- Când violezi pe cineva, îl omori, furt cu autor
necunoscut, trimiteți hârtie acasă la suspect?

144
 - Nu, că nu știm cui!
- Păi și atunci, ce aveți cu mine?
- Păi tu, tu de ce ai venit până la urmă? Ce vrei de la
noi?
- Uite.
Și întinde hârtia, ușor mototolită.
- Cițeste tu, colega, că eu nu am ochelarii la mine!
Ăstălalt, de la birou, zice:
- Uite, scrie așa: „Prin prezenta, înștiințăm pe dl. …”
- Cum ziceai, mă, că te cheamă?
- Turcu Darius.
- Așa... pe domnul Turcu Darius, domiciliat... bla-
bla... bla... Băăăă, tu chiar ești prost? Sau doar te prefaci?
Spune-ne și nouă, ca să știm! Te rugăm frumos! Ia-ți,
Doamne iartă-mă, hârtia și pleacă cu ea de aici, de unde ai
venit, până nu te amendez pentru farse la adresa organului
legiii. Bă băiatule, bă tinere, cineva a făcut mișto rău de tot
de tine. Du-te, mă, băiatule, acasă și vezi-ți de viață și
mulțumește lui Dumnezeu că ai scăpat numai cu atâta. Ne
cerem scuze față de tine și te rugăm să ne ierți pentru
neglijență!
Acum... ce să fac...vă iert! Dumnezeu e sus... sunt
tânăr... la revedere și adio! Sper să nu ne mai vedem!
- Și noi la fel! Ai grijă, data viitoare să nu iasă mai rău!
Târziu în noapte, pe ușa camerei intră Potană, de-
abușilea, pe 7 cărări și cântând cântece de pahar, puțind a
băutură ieftină:
- Ce frumosă este viața... pe la 4 dimineața!
- Ce-ai, bă, ce ne trezești? Nu vezi că dormim?
- Bă, vă omor pe toți! Pe toți mă! Și apoi mă îmbăt iar!
- De ce, mă?

145
 - Voi știți ce am pățit, mă? Era să mă vedeți la Poarta
Albă, mă! Acolo unde se înfundă drumul!
- De ce, mă?
- Degeaba, mă! Degeaba!
- Treci, mă, bețivule la somn și lasă-ne în pace!
Și adormiră cu toții, în liniște și pace.

146
 Din nou la femei, cu Arhiereul

Se apropia ziua unui tovarăș din cămin... o zi specială,

cea mai bună zi dintr-un an, nu de alta, dar era prima: 1
ianuarie, nu spun anul, dar parcă văd și acum în fața ochilor
minții. Sărbătorile le petrecusem împreună cu gașca, că
trebuia să reunim ”Înaltul Consiliu al Înțelepților” cum ne
denumisem noi „organizația de răstâmporci” care făcea
farse la ordinea zilei. Primul punct pe ordinea de zi, era,
evident, propuneri de farse pentru anul care urma să vină
din moment în moment.
- Măi, ce să facem, că au trecut sfintele sărbători, vine
Revelionul mâine-poimâine și noi...
- Ne mănâncă palma, bă, Butoane! Tăie vorba Potană,
singurul bâlbâit dintre noi, dar cu o minte sclipitoare în
„înțelepciuni”. Singurul a cărui voce putea fi recunoscută
cu mare ușurință, dar care dădea „din umbră” informații
prețioase în ducerea la bun sfârșit a operațiunilor noastre.
- Nu, mă, în dos ne mănâncă, că nu ne putem abține
de draci ce suntem. Nu trece săptămâna și noi avem noi și
noi metode de distracție. De învățat... ioc!
- Da, mă, așa e! Ai dreptate!
- Bă, deștepților, știu ce să facem, zise Uscatu.
- Ce mă, ia uimește-ne!
Toată gașca se strânge curioasă, în cerc în jurul
Uscatului care își făurea o țigară. Era singurul dintre

147
fumători, care ținea cu adevărat la plămânii lui. Motiva că
tutunul la pungă băgat în aparat făcea țigara „naturală” și...
„fumabilă”. Noi, fumători sau nu, îl admiram pentru efortul
depus și scălămbăielile lui când trăgea de maneta care
scotea țigara gata făurită. Uneori mai și vindea din ele. Nu
de alta, dar, ca să aibă bani de... țigări. Motiva și el acolo,
vorbea neîntrebat și se băga în seamă și ne umplea capul cu
țigările lui cum făcea Aurel cu meciurile. În sfârșit, țigara
era gata, o lua din locașul ei, o aprindea, trăgea cu nesaț din
ea și se uita în sus... spre „raiul” care devenise impracticabil
pe vreme de iarnă... făcea cercuri-cercuri. Fuma și arăta cu
degetul spre noi. Îl plimba de colo-colo și la un moment dat
îl oprește brusc și articulează printre rotocoalele de fum:
- Să zică Chelu ce să facem, că el s-a cam lenevit de
la un timp!
- Cine mă, eu? Ce să spun eu? zice Chelu, de undeva
dintr-un colț, ceva mai îndepărtat de ei, ca să nu-l ia de
guler fumul Uscatului. Se lăsase de fumat de o zi și vezi-
Doamne, să nu-i facă poftă, se dăduse un pas mai în spate!
- Pe aia și pe dincolo! Nici nu ești atent!
- Sunt, mă, sunt! Și ca să vezi că sunt, îți spun și ce să
facem!
- ???
- Îl ducem pe Arhiereu la femei. Că și așa se plânge de
noi că mereu avem și el nici măcar nu știe cum e una goală.
Plus că știi zvonurile despre el. Hai să facem chetă din ușă-
n ușă și cu banii strânși îl ducem la tipa aia din „Energetic”.

148
Aia micuță, slăbuță, cu țâțe mari. Și pentru misiunea asta,
deleg pe Benone Cuciuc!
- De ce, mă, tocmai pe mine? Ce am eu?
- Ai experiență, mă! Zic toți în cor!
- Da, da, parcă ați fi neîncepuți.
- Bă, neam de prepeliță, avem, dar cu femeile noastre,
care are... care nu... stau degeaba. Tu, ești deja domn
profesor în anunțurile din ziar. Păi ne comparăm noi cu
tine?!
- Aaaaa? Mă luați peste picior?
- Hai să nu lungim vorba. Cum facem? Că uite acușica
vine 1 ianuarie și... și...
- Hmm, hmmm, simplu: „Bă, mergem la femei. Vii și
tu? Hai, că facem noi cinste!”
- Nu!
- ???
- Chelule! Lasă-mă să termin! Învită-l la o băută. Și ca
să vezi că-s în toane bune, și voi la fel, ia de colea nene
400.000 de mii (vechi) și mergi de ia o sticlă pe palincă.
Îmbată-l bine, ia-l de-o aripă și umflă-l la femei. Să fie
cadou de ziua lui. Ha-ha-ha!
- Bă, Uscatule, tu ești prost? Cadou de ăsta vreau și
eu. Știi că-mi place mult!
- Prost ești tu, Chelule, și mie mi-ar face plăcere, dar
ăsta cum vede o femeie goală fuge mai ceva ca ăla de

149
tămâie. De nu va fi așa, o să-mi dau demisia din conducerea
Înaltului Consiliu că și așa văd că nu mai mă vreți!
- Cum să nu, stai acolo că stai bine. Ești bun bă!
Numai dracu te întrece în drăcii!
În sfârsit, punem noi la cale acțiunea, nu înainte de a
trimite pe cel mai prost dintre noi să ia băutură la discreție,
să îl îmbiem pe Arhiereu, că altfel fugea ca ăla de Fisc.
- Sărutmâna, tanti Dumitra. Ai palincă? Dar, din aia
bună, pe care o ții sub tejghea, nu poșircă de asta la sticlă.
- Dracilor... ce ați mai pus la cale, întrebă vânzătoarea,
care ne știa bine metehnele.
- Matale să ne dai băutura, că mâine o să scrie toată
presa constănțeană de isprava noastră. De nu va fi așa, eu
nu mai cumpăr de la matale nimic!
- Cum, mă, tot tu cu gura mare?
- Stai că deja încurc borcanele și n-am băut nimic
încă!
- Ia mă, și să aveți succes! Ce pot să zic? Hi hi hi!
- Sssht!
Și duse mâna la gură în semn de liniște deplină.
Seara, când scăpa de dăscălie Claxon, mergem la el
în cameră și ne facem că aveam treabă pe acolo. Claxon era
mare amator de șah rusesc (din ăla cu pahare de tării în loc
de piese pe care erai nevoit să le bei când ți se lua de pe
tablă o piesă) și... de băutură evident. Pierdea dinadins, spre

150
necazul nostru, că spulbera bugetul de băutură cât ai spune
„sternocleidomastoidian”, nu „pește”, că de... noi eram mai
originali.
- Ia zi, mă, Busuioace, cum fu la biserică?
- Claxonică, ți-au venit babe la strană?
- Câți colaci ai căpătat?
Și alte întrebări din astea, fără noimă, adresate așa, ca
să-i inducem starea de bună dispoziție.
- Lăsați-mă, bă, în pace că sunt obosit, mi-e și foame,
vreau să beau o bere și să dorm. Lăsați-mă cu babele
voastre. Dacă vreți babe, la azil le găsiți! Vă fac o
programare?
-Noi, îți dam palincă, dar numai dacă ne ajuți cu ceva.
- Hai, că acum se schimbă situația, de ce nu spuneți
așa de prima dată? De ce mă lăsați să vorbesc prostii?
Între timp, ne mutasem în camera noastră și
continuăm pe aceeași temă. Arhiereul era în colțul lui, cu
perdelele date la o parte. Îl vedeam toți perfect ce face. Nu
auzea discuția, că avea căștile în urechi și era atent la un
documentar despre necesitatea bărbatului în... rândurile
femeilor asiatice, într-un fel academic spus. Fuma țigară
după țigară și zgâia ochii în monitorul calculatorului. Nu-i
păsa de noi. Avea ambele mâini ocupate: una cu țigara, una
cu... nu mai contează, nici nu ne interesa, de altfel, dar
important este că era ocupată.

151
 - Bă, vrem să-l ducem la femei pe flăcăul ăla și arătăm
spre viitoarea noastră victimă.
- Ha-ha-ha... hi hi hi... Hai să o văd și pe asta. Dacă vă
iese... plătesc eu tot. Nu aveți nicio șansă! Vă avertizez! Nu
vedeți cum strâmbă din nas la Anemona și-și trage
perdelele și pune muzică bisericească când vă aduceți
femeile aici, peste noapte?
- Lasă asta! Dai scris?
- Ce să dau?
- Păi, noi despre ce vorbim acum?
- Dau, bă, cum să nu dau. Uite, aduc și arvuna - și
încerca să întindă o bancnotă de valoare mare.
- Mă, Claxonică, mă, Busuioace tată, se vede că ai fost
și tu pe acolo, de vreme ce știi care-s prețurile! Ia spune?
- Sssht... numai să nu afle Claudia că mă scalpează. Și
o iubesc la nebunie. Vreau să o iau și de nevastă. Fraților,
să mor eu, rămâne între noi?
- Da, mă... nu ne interesează de tine. Tu numai să ne
ajuți, ea nu află nimic dacă și tu ești băiat de șantier cu noi,
așa cum ai promis, banii frate, banii...
- Ia-i, mă!
- Așa!
- Bă ,Padre! Avem o palincă de primă mână! Bei și tu
cu noi? zise unul în timp ce-l zgâlțâia de umăr.
Șoc total:

152
 - Când ai venit, mă? Bă, nu e ceea ce vedeți voi, nu este
ceea ce credeți! Mie îmi plac...
- Lasă, lasă asta, ia uite aici! Ce e asta?
- Ce-ați zis?
- Avem o palincă de primă mână. Hai să ne botezăm și
noi puțin! Hai, frate, că azi e zi mare, bă!
- Binecuvintează Doamne băuturica asta - făcu o
binecuvântare cu mâna și trase o dușcă bună.
- Bea bea, că și așa vedem că exersai. Ai palmele roșii
deja.
- Mai duce, mă? - face semne din când în când câte
unul din noi.
Ăsta nimic. Ținea la băutură. Abia după o oră jumate de
chin... zice unul din gașcă:
- Gata. E leu-paraleu. Hai să sunăm!
Unul din noi, nu știu care, întinde mâna spre măsuța de
la capul patului, unde aruncat neglijent era „Cuget Liber”,
ziarul local. Cu multă evlavie, dă pe rând paginile, de parcă
ar fi fost o carte de rugăciuni. Ajunge la pagina căutată și
începe să citească printre rânduri: „tânără studentă (șic)
corp apetisant...”; „jucăușă brunetă”; „singurică și dornică”
și alte asemenea autocaracterizări.
- Bă, eu tot la aia sun. Lasă-le p´astea! E bună rău.
Garantez pentru ea!
- Care, mă?

153
 - Aia de care vă spuneam din Energetic, micuță cu țâțe
mari. O cunosc demult, și nu e curvă. E doar singură.
- Păi și cum, mă, se lasă așa la oricine? O ia cine vrea?
- Vezi că ești prost? Ți-am spus ca nu e curvă. Doar
singură. Și plus de asta, Arhiereul e băiat frumos. Și îl
preoțește fata, că e serioasă, vor avea o viață bună
împreună. Scăpăm și noi de el, că e prea înfumurat.
- Ăsta nici de călugăr nu e bun, darămite de preot de mir,
să aibă femeie!
- Bă, liniște, că poate ne aude!
- La cât de beat este, putem să-l aruncăm și în șanț că nu
simte nimic.
- Bine, mă! Cum spui tu, hai să mergem la ea. Dar cum
îl cărăm pe ăsta? Sau o chemăm pe ea aici?
- E, și cu tine acum! Mergem la nea Sifir, îi dăm un
bidon de bere să ne împrumute o roabă și așa îl ducem!
- Cum, mă, în roabă, păi dacă ne vede lumea pe stradă ?
Râd și curcile de noi. Plus că e și mult de mers. Vreo 10
stații de autobuz! Dacă ne vede cineva cunoscut? Ce îi
spunem?
- Sau poliția! - adăugă Chelu.
- Da, da... Care, mă? Ăia din sat de la tine, poate?
- Hai, măi, lăsați glumele și mergeți de vorbiți cu omul!
- zise Uscatu. Eu până una-alta, caut o pătură pe aici să-l

154
acoperim. Zicem că transportăm var, suntem zugravi! -
zise acesta din mers.
- Și cum mergem, mă, așa la costum? Nu arătăm a
zugravi! vorbi careva dintre noi, în lipsa Uscatului.
- Da și nici murdari nu putem merge, că nu ne primește
fata apoi. Ne dă afară pe ușă. Și nici în cămin nu putem
intra așa, că bate la ochi.
- Atunci transportăm cartofi de la piață.
- Mai bine așa!
- Hai, la drum, că uite, deja se aude scârțâitul roții
roabei!
- Da, mă, dar care-l ridică? Cum îl coborâm pe scări?
- Și cu tine acum! Îl legăm cu funia pe la subsiori și îi
facem vânt din rai! Îl dăm jos prin rai!
- Păi... și daca se rupe funia? Îl avem pe conștiință!
- Tu vorbești, mă, Chelule? Tocmai tu, care când te-ai
făcut clampă ai vrut să cobori cu funia de pe acoperiș să
intri în cameră? De a venit Claxon și a dat două picioare la
ușă, de a dat-o de perete, ca să poți intra... tocmai tu. Era
să te sinucizi dacă nu era ăla pe acolo. Mureai de atunci!
- Și mureai și beat!
- Dar... poți muri și treaz?
- Hai, măi, lăsați prostiile și să vedem ce facem cu ăsta!

155
 - Da, ai dreptate, hai pe scări cu el! Mergeți unul înainte
să țineți de șase, să nu ne vadă careva!
După ce a fost coborât Arhiereul și urcat în roabă, gașca
completă mergea în urma lui, ca după mort. Mai, mai că le
venea să- i zică „Dumnezeu să-l ierte!” și să-i citească
ectenii la răspântiile de drum, unde se mai odihneau din
când în când. După ceva peripeții și câteva schimburi la
coarnele roabei, că era destul de mers, ajungem la locul cu
pricina.
În fine, toate bune și frumoase, cu fundiță roșie și la
locul lor. Stabilesc ăsția ce și cum, care intră primul si care
iese ultimul, apoi, încă din curte, îi explică tipei, prin
telefon, că îi aduc un coleg, ca să-l învețe meserie. Încearcă
să-l descrie ăștia puțin, dar... stai! Că Arhiereul era clampă.
Nici „miau” nu mai putea să zică.
Înainte de a intra, Benone Cauciuc, zice:
- Eu rămân afară! Mai bine așa!
- De ce, mă? Ți-e frică că te mănâncă?
- Cine să mă mănânce, mă?
- Mă-ta, mă-ta să te mănânce! Nu-ți pot spune cine!
Aia de care fugi tu mereu, mă! Aia te mănâncă!
- Nu, mă, dar am așa o presimțire că ne facem iar de
râs și va fi și mai rău dacă-s și eu pe acolo!
- Că mare dreptate ai! Stai aici și-ți vom povesti apoi
ce și cum s-a întâmplat.
- Da, dar dacă iese bine, mă chemați și pe mine!
Cioc, cioc, cioc! în ușa veche a camerei de cămin.
- Bună!

156
 - Bună, hai intrați, făceți-vă comozi!
- Fraților, ce-mi faceți, fraților? abia articula Arhireul.
- Nimic. Tu te uiți cu atenție la noi și apoi faci exact
la fel, ne-am înțeles?
- Îhî!
În sfârșit... după lungi prezentări, discuții diverse,
câteva aperitive și alte pregătiri necesare trec și ăștia la
acțiune. Sorții au căzut pe Aurel. Arhiereul era cu ochii pe
el, din colțul lui. Era încă în roabă, că am uitat să adaug că
intraseră cu tot cu roaba în camera de cămin. Beat, beat, dar
se gândea cum să scape basma curată și cu onoarea
nepătată. Într-un târziu, Aurel termină demonstrația, că nu
se dezbrăcase nimeni, doar voiau să explice prostului ce
trebuie făcut și îl întrebă:
- Moșule, hai că este rândul tău! Ai înțeles ce ai de
făcut, da? Sau mai vrei să îți explic încă o dată?
Și-și aprinse o țigară, din care trăgea cu sete.
- Păi... stai putin donmnișoară, de unde știu eu că ăsta
e numele tău? Nu trebuie să... noi să ne cunoaștem? Pe
mine mă cheamă...
- Taci, mă, prostule din gură și treci la treabă! Crezi că
o interesează cum te cheamă?
- Dar, mie îmi place de ea și am înțeles că mi-o dați de
preoteasă!
Și apoi, încercând să se întoarcă spre ea, să-și
continue ideea, așa ghemuit cum era în roabă, zise:

157
 - Dacă îmi lași amintiri, eu ce fac? Arată-mi întâi
buletinul ca să văd și eu dacă ești majoră în primul rând, să
știu și eu de unde ești, să am și eu idee de tine. Și mie îmi
plac bărbații, să știi. Uite că aici ne potrivim! –articulă
Arhiereul.
- Hi hi hi... Bă, băiatule, tu ești normal?
- Nuuunuuu, că altfel nu fac nimic!
- Cred și eu, scoală de acolo că doar nu oi vrea să vin eu
peste tine în jegul ăla de roabă!
- Neee! Eu nu mă ridic de aici decât dacă îmi dai de
băut! Și două țigări pe deasupra! Eu nu pot să beau dacă nu
fumez!
- Bă, băiatule, tu ești vorbit cu prostănacul ăla care tot
așa îmi cerea buletinul? Vreți să faceți mișto de mine?
Unde este, că nu-l văd pe aici. Ce s-a întâmplat cu el?
- E bine sănătos, e puțin ocupat!
- Da...cu mâinile!
- Pe naiba, așteaptă afară, mai zise Arhiereul din roabă,
unde era în continuare ghemuit.
- Voi sunteți proști, vreți să-mi stric reputația cu
bețivanul ăsta? Iar îmi aduceți bețivi la ușa mea, să mă
mărit cu ei? Hai, ori mă ajutați să-l pun la pământ și să-l fac
bărbatul meu, ori ieșiti dracu de la mine, că m-am săturat
deja. O să mă ia lumea de curvă și o să vină cu zecile la ușa
mea. Să nu mă dea ăștia afară de aici și să mă retragă și
părinții de la facultate, că nu știu ce fac cu voi! Să nu-mi

158
mai plătească ai mei taxa, să ajung să am grijă de vacă,
acasă. Asta-mi mai lipsea acum, că în rest am de toate!
Se apucă ăștia să-l dezbrace, dar acum... altă belea...
Arhiereul fugea mereu și se punea în roabă, crezând că
acolo e ferit. Beția, ce să-i faci, te pui cu ea?
- Ia-l, mă, de la mine, care vrei să pui mâna pe el și
cărăbăniți-vă-n pana mea de aici, că am treabă. Am de
învățat, eu nu-s curva voastră să faceți mișto de mine când
vreți voi! Eu îs fată serioasă! Lăsați-mă dracu-n pace, cu
măgăriile voastre! Și să nu vă mai văd pe aici. Dacă mă
mărit, îmi caut singură, nu mai vreau toate leprele voastre!
Adio!
În curte, Cauciuc făcea curse de du-te-vino, fără
încetare. Era cu mâinile la spate și capul ușor aplecat. Era
îngândurat.
- Ce-ați făcut, mă?
- Nimic. Uite, a adormit la fel ca tine. Tu ce-ai făcut?
- Am stat.
- Noi ne gândeam că pleci și ne lași baltă, să cărăm
singuri bolovanul ăsta înapoi acasă.
- Neee, nu fac de astea. Hai acasă!
Seara următoare, ne strângem la ședință să dezbatem
evenimentul, să-l întoarcem pe toate părțile și să găsim
punctele slabe și punctele forte.
Uscatu, cu zâmbetul ăla pervers al lui, tace ce tace și cu
o amărăciune în suflet, spune:
- Bă, dracilor, n-am făcut nimic, mă, am dat banii de
pomană. Mai bine îi beam noi și-i fumam decât să luăm

159
daruri pentru fată. Că doar mergeam în pețit, vorba aia, nu
mergeam cu mâna goală!
- Cum așa, mă?
- Păi... n-ați văzut și voi? Ba i-a cerut buletinul, ba i-
a cerut certificatul medical, ba n-a vrut să se ridice din
roabă!
- Ha-ha-ha, chiar așa prost să fii, mă, Padre?
- Da, mă!
- Cum, mă, nimic-nimic?
- Nu, că în momentul ăla ai adormit și la câtamai
animalul ești, abia te-am urnit din loc. Era cât pe ce să
urcăm roaba cu liftul! Să te luăm așa. Dar nu s-a putut, că
era defect, așa că te-am cărat pe brațe până jos!
- Ha-ha-ha! – așa, mă, Padre? Strigau cei care auzeau
întâmplarea. Chiar așa, măi, băieți? Noi nu credem în ruptul
capului!
- Ia, lăsați-mă dracu în pace, mă, și voi! Doamne iartă-
mă că vorbesc cu ăla necurat – și făcu niște cruci mari și
plecăciuni la pământ.
Și de nervi își rupse iar perdelele și le aruncă pe geam.
- Victorie! - striga și Benone Cauciuc. Nu mai sunt
singurul prost de aici din cameră. Esteee!
- Hai, La Mulți Ani și să fii tu prost că ai refuzat așa
bucățică!
- Și gratis, mă! Gratis!

160
 Fantoma din cimitir

Sătulă de litoral, gașca noastră de răstâmporci s-a

hotărât să plece la munte, într-o excursie. Nu de alta, dar
aerul de munte ne liniștea creierii încinși de soarele
Dobrogei și de multele drăcii făcute, la ordinea zilei. Zis și
făcut. Ne facem noi bagajele, ne luăm strictul necesar, că
nu aveam de gând să stăm cu saptămânile și ne îndreptăm
spre gară. Nu pe jos, că era destul de departe, ci, cu
autobuzul care pleca din apropierea căminului unde eram
cazați.
- Distracție, băăă! Distracție!
- Și băuturică! se trezi Benone Cauciuc.
- Femeile cui le lăsați, mă? întrebă Anemona. Că până
acum nu le scoteați din discuții. Numai să băgați moșu la
beci și numai să vă bateți joc de oameni. Altceva nu aveați
în cap.
- Da, da. Păi dacă așa ne place! spuse Aiurică. Poate
găsim noi pe acolo câteva singure și neconsolate. Tu stai
liniștită, că nu ne luăm de tine, ești ca și sora noastră, plus
că te-am văzut toți cum umbli aproape goală prin cameră,
dar ne facem că nu vedem. Oi fi tu foarte frumoasă, dar
avem și noi femeile noastre, așa că stai liniștită, nu ne dăm
la tine!
- Asta mai trebuia! Să vă zgâiți ochii la mine.
- Ce să ne placă? - mai întrebă Benone, care era distras
de femeile care se bronzau goale pe plaja din fața
căminului. Le admira formele, pe care el le văzuse până

161
 acum ca prin ceață, fiind beat criță de fiecare dată. Erau
foarte curbate, fine și, recunoștea și el, că ar fi foarte
plăcute la atingere.
- Să băgăm moșu la beci. Ție nu-ți place?
- Nu, mă, nu știi că e mort săracul și a rămas văduvă
mă-sa mare! vorbi altul, în bătaie de joc, în locul lui.
- Nu-ți amintești că am fost și la înmormântare! –
înfise și altul cuțitul mai tare în sărmanul om.
- Ha-ha...
- Hiii! Hi, hi!
- Hai, uite că a pornit motorul, șoferul. Acum vine în
stație. Îmbarcarea, cu cățel, cu purcel, cu mic, cu mare!
Cu rucsacurile în spinare și geamantanele în mână, ne
urcăm pe locurile din spate. Nu de alta dar să stăm față-n
față, ca să stabilim un plan de bătaie!
- Bă, mai e mult până la gară?
- De ce, mă?
- Nu am astâmpăr, vreau să mă văd odată în tren, că
abia apoi încep să-mi vină ideile!
- Uite acum, mai e un semafor și imediat după parcul
ăsta, ajungem. Ce, stai de atâția ani pe aici și ai și uitat
orașul?
- Nu, mă, dar parcă mă ia așa un dor de ducă...
- Lasă, lasă, hai repede jos, nu vedeți că deja am ajuns.
Vreți să închidă ușile și să ne ducă înapoi la cămin?
- Bun, am ajuns, dar a pomenit cineva unde mergem?
Că muntele e mare, mult și în toată țara ca direcții!
- Cum, mă, în toată țara?
- Păi... poți merge în Moldova, poți merge în
Mehedinți, Apuseni, poți merge în...
- Aha, lasă, am înțeles ideea!

162
 - Bă! zise unul. Haideți în Botoșani!
- Ce să căutăm acolo, mă?
- Haideți, mă, acolo, căutăm cazare într-o tabără ceva,
sau la vreo băbuță, ne face și mâncărică bună, din aia
băbească, ne mai povestește și din tinerețile ei, poate ne dă
idei pentru viitoarele farse!
- Măăă, tu vrei să te dai la babe, nu-ți mai ajung
boboacele! Și ca să nu te faci de râs, traversezi țara, să nu te
cunoască nimeni, ca să te bârfească și să facă mișto de tine
apoi! Zi că nu este așa!?
- Nuuu... mă, cum să mă dau eu la babe? Uită-te puțin
la mine!
- Păi, tocmai asta era și ideea, la cum arăți, rar să se
uite o boboacă la tine. Ai avea mai mult succes la
pensionare. Pe cuvântul meu!
- Haideți, lăsați bârfa! Hai să vedem unde mergem,
totuși.
- Bine, mă!
- Unde mai exact?
- Păi, mergem la...
- Unde-i asta?
- La locul ei, unde să fie?
Lui Aurel, că el fusese cu propunerea, îi venise o idee
genială, dar, toate la timpul lor, zâmbea pe sub mustăți și
tăcea ca peștele în ciorbă.
În grupul ăsta erau toți prietenii: Aurel, Benone
Cauciuc, Arhireul, Potană, Claxon, Anemona, Obezu,
Uscatu și încă vreo 2 sau 3.
Noapte, evident ca ne-am pus pe treabă, de se mirau
oamenii din vagon cât de panarame eram: ba la unul îi
puneam șosetele tuturor făcute ghemotoc la nas, de se ducea

163
putoarea până la mecanicul locomotivei, dar victima nu
simțea, dormind dusă; la altul îi dădeam cu cremă de pantofi
pe la nas, la altul i-am umplut bocancii cu pastă de dinți...
mă rog... glume proaste, de se mira și „Nașu” cum de avem
atâta lipsă de bun simț. Tupeiști tare, ce să-i faci?!
După o noapte lungă... ajungem la destinație.
Peisajul superb, locul nostru de cazare era asezat la poalele
unui deal de o înălțime considerabilă, de unde aveai o
priveliște panoramică asupra a ceea ce era în jur.
În fața clădirilor era cimitirul satului. Pus așa pe deal,
destul de mare, împădurit, cu foarte multe cruci vechi, dar
și câteva noi, maxim 25, în partea stânga, unde era ridicată
și o mică bisericuță. Era foarte slab luminat noaptea, ca de
altfel, cum e în toate satele. Era perfect pentru o viitoare
farsă.
Între clădirea unde eram cazați noi și cimitir era un
spațiu micuț, folosit pe post de teren de fotbal. Tot aici se
strângea și lumea seara, să facă acele celebre focuri, să
cânte, să se joace, să danseze, să lege prietenii, sau,
dimpotrivă, să se certe pe viață, mă rog, să-și petreacă
timpul liber avut la dispoziție.
Noi, știind ca Anemona e mai slabă de înger, am hotărât
să pice pe ea păcatul de data asta.
- Băi, dar cum să facem, măi, Aurele?
- Păi... voi de ce credeți că v-am adus aici? Ia uitați-
vă, ce avem în fața noastră?
- Păi, avem un cimitir, într-o pădurice. Am răspuns
corect, sau nu? – zise Claxon, are era familiarizat cu
cimitirele de când hotărâse să se facă preot.
- Bun! Și mai departe?

164
 - Nebunule, doar nu vrei să te apuci să profanezi
mormintele la lumina slabă a lunii!
- Ți-e rușine să ceri o cazma? Vrei să merg eu să cer
una în numele tău? adăugă Obezu.
- Și ce spui, mă? Dacă te întreabă la ce-ți trebuie?
- Păi ce să spun, mă? Zic că avem un prost de dă în
gropi printre noi și de comun acord ne-am hotărât să-l
îngropăm!
- Ha-ha-ha ! Și o să te creadă?
- Hai, mă, lăsa-ți vrăjeala și să spună omul ce are de
zis, a zis Uscatu!
- Nu, mă. O vom speria pe Anemona! le răspunse scurt
Aurel. Ea va fi victima de data aceasta!
- Dar, de ce mai tocmai pe ea?
- De aia Obezule, de aia! Că i-a venit și ei rândul!
Dacă te mănâncă limba să-i spui ceva, te urcăm în rai și
închidem capacul și punem lacătul. Te lăsăm o saptămână
acolo, fără mâncare, fără apă și fără femeie. Să postești și
să te gândești cum să nu mai te opui deciziilor majorității
grupului.
- Dar... să nu te puna ăla cu coarne să faci cum a făcut
Chelu când s-a îmbătat criță și a vrut să coboare cu funia –
adăugă Buton.
- Ce-a facu,t mă? întrebă Claxon.
- Ete și tu acum... ce vă luați așa de om? A făcut și el...
- Ce, mă, Chelule, nu-ți mai amintești?
- Eram și eu beat, mă, nu mă luați în seamă! A trecut!
- Da, dar puteai muri. Vorbeam la trecut de tine
acum...
- Da, lasă asta acum! Hai să i-o coacem Anemonei!
- Cum?

165
 - Vedeți cimitirul ăla?
- ...
- Adică da, normal că-l vedeți, dar...
- Doar n-oi vrea să dezgropi morții, bă, că intri la
pușcărie.
- Plus că pare sărăcăcios. Chiar de i-ai dezgropa, nu
cred că vei găsi bijuterii ceva. Poate doar câteva
gablonzuri. Lumea pe aici pare săracă, uită-te numai la
căsuțele lor. Nu par a se îngropa cu bogății.
- Nu, mă, nebunule. De ce nu mă lași să termin și te
gândești doar la profanări? Ești dement! Vreau să punem
un cearceaf pe unul din noi într-o noapte cu lună plină și
să luăm casetofonul ăla de pe masa din bucătărie, să
înregistrăm o voce lugubră, așa ceva de speriat și să ieșim
în fața ei. Dacă prindem și o ceață groasă în noaptea
respectivă este și mai bine.
- Dar, cum o atragem acolo?
- Nu-i nevoie. O scoate cineva afară noaptea pe motiv
că nu știu ce s-a întâmplat și neapărat trebuie să vadă și ea,
dar să nu mai fie nimeni afară. Și hop... ieșim și o speriem...
- Băăă... o omorâm, bă, știi că suferă cu inima, o
aducem naibii în sicriu acasă. Sau vreți să o îngropăm aici?
Nu de alta, dar e aer curat, priveliștea este minunată, cântec
de păsărele, iarna zăpezi ca-n povești, fumul iese pe
coșurile caselor...
- Și noi deja știm rânduiala, ziseră Benone Cauciuc și
Claxon în același timp.
- Da, da și tu stai în pământul rece și îngheți de frig!
- Dacă mai rămâne ceva din tine, că putrezești!

166
 - La frigul ăsta care e pe aici iarna, garantat rămâi
întreg și după 100 de ani. Măcar o să știe și nepoții cum
arăta bâtica lor!
- Da, mă, că deștept ești! Dacă întreabă pe părinți cum
arăta bâtica lor, dacă au vreo poză ceva amintire de ea, o să
îi aducă aici, o să le pună o cazma și o lopată în mână, să o
dezgroape, ca să o vadă cu ochii lor! Mare nemernic mai
ești! Cum poți gândi așa ceva! E păcat de oameni, de
Dumnezeu, de...
- Hai, lăsați asta! Care e pentru, să ridice mâna sus!
- Toți!
- Bine. Hai să pregătim!
După lungi pregătiri și multe motive epuizante de
îndepărtare a Anemonei de restul găștii, momentul prielnic
pare să fi sosit: un mini moment artistic unde fiecare era
invitat să-și arate talentul artistic printr-un monolog,
cântec, poezie, orice. Pentru a ne stimula, conducerea
taberei a anunțat și premiul: o excursie alături de restul
prietenilor, indiferent de numărul lor, într-un loc ales de
comun acord, dar care să nu depășească distanța de 50
kilometri.
Zis și făcut. Tinerii urcau pe scenă unul după altul,
seara decurgea perfect pentru toți, numai nouă ne era
gândul la farse. Mai era puțin și Anemona trebuia să-și
înceapă momentul artistic. Alesese un monolog excelent.
Sclipea pe scenă. Noi aproape că rămăsesem muți. Nu o
credeam în stare de asa ceva. Mai, mai că uitasem ce voiam
să-i facem.
- Băă, ne mai zgâim mult la ea sau revenim la ale
noastre?
- Da, mă, aproape că uitasem ce aveam de gând!

167
 - Păi... atunci hai să ne dezmeticim și să declanșăm
operațiunea „Fantoma printre cruci”.
- Partea întâi – adăugă unul dintre noi, dar nu a fost
luat în seamă de nimeni.
- Uhuuu-hu-hu-hu! Te mănânc – striga puștiul plătit
de noi să stea cu cearceaf pe el... Mănânc pe oricine îmi stă
în cale... Huuu-Uhu –hu!
Și se ridică brusc dintre cruci. Anemona, care făcea
gesturi largi în monologul ei, a înghețat dintr-o dată. A
căzut ca lată.
- Băă, a murit – strigă careva din public, în dialectul
moldovenesc. Nu vă atingeți de ea. Să vină doctorii să
constate și apoi o luați.
- N-are, mă, nimic, doar a leșinat! Își revine ea!

168
 Grătarul de anul nou

Se apropia Anul Nou. Un an special, de ce, nu se știe,

în care toată lumea a părăsit vestita cameră, plină de
răstâmporci. Chiar și restul studenților erau plecați. Era
primul an, nimeni nu știa de ce, în care absolut toți studenții
plecaseră acasă. Nu găseai picior de student oricât ai fi
căutat. Rămăsesem singur...
Ce să fac, cum să fac, ca să petrec și eu. Îmi dă
Dumnezeu o sclipire: să-l sun pe Buton.
- Salutare, Butoane, La Mulți Ani, bă!
- Merci, bă! Dar, nu e ziua mea!
- Bă... e Anul Nou! La Mulți Ani! Să fii sănătos peste
tot!
- Da, mă? Habar n-aveam!
E clar... E clampă. E beat criță! Nu poți face nimic
cu el!
- Băăăă!
- ...
- Băăă, mai ești pe fir?
- Da, mă!
- Ce faci, bă?
- Beau!
- În afară de asta?
- Stau în pat și beau!
- Bă, răstâmporc prost, cum vei petrece Anul Nou, că
uite, deja bate ceasul la ușa timpului!

169
 - Opaaaa! Ia uite ce vorbe ai în tine! Eu beau, bă! Beau
să uit că trece anul ăsta! De asta beau! Pentru că îmi place
să beau!
- Lasă, bă, asta, ia zi...
- Ce să zic, mă? Beau, mă îmbăt și probabil mă culc!
- Vino, bă, aici, ca eu nu am plecat, am rămas singur
cuc în tot căminul! Nici Mihaela, nici corpișnița nu mai
sunt! Singur cuc...
- Și altă pasăre!
- Băăă, lasă-mă să termin. Ești prost sau beat?
- Nu, sunt doar beat!
- Aha, că prostia revine când te vei trezi, dispare beția
ca prin farmec și revine prostia, starea ta generală!
- Băă, dacă tot mai sunat, hai să bem! Dacă tot zici că
vine Anul Nou!
- Cum să bem, mă, prostule?
- Cum se bea. Iei o sticlă, orice, băutură să fie,
alcoolică de preferat, nu prea scumpă că avem buget mic, o
ridici, te uiți la ea, te inchini de trei ori, o desfaci, torni în
pahar și apoi bei.
- Nu asta, mă, alcoolist prost ce ești!
- Eu vreau să vii la Constanța, la cămin! Aici să bem!
- De ce, mă, se vede mai bine Revelionul de acolo?
E prost tare băiatul. Nu știam ce să-i zic... dar zic:
- Da, mă. Se văd mai bine artificiile de aici. A zis la
știri că rușii și turcii o să facă fiecare câte un foc de artificii
de o să se vadă tocmai de pe lună. Noi fiind mai aproape,
sigur îl vom vedea! Hai, bețivane, și tu aici!
Ce era să-i mai zic. L-am prins rău de tot. Era prea beat
ca să gândească.
- Hai, mă, că vin. Dar, plătești tu drumul! Eu sunt beat!

170
 - De ce, mă? Ești femeia mea? Plătește-l singur. Ia uite
la el... vrea și drum plătit, vrea și de băut, vrea și...
- Bine, mă! Vin! Dar stai să beau întâi! Să știi de pe
acum că vin beat! Sper să nu te superi pe mine!
A doua zi , pe la prânz, mă trezesc cu ăsta în cameră.
Deci, nu a fost chiar atât de beat, a reținut. Înseamnă că a
făcut mișto de mine. Fac pe prostul și întreb:
- Ce-i, mă, Butoane, cu tine pe aici?
- Păi, nu m-ai chemat tu?
- Eu? Nici vorbă! Eu abia acum am venit. Poate a
sunat altul și a vorbit în numele meu! Când ai vorbit, mă,
cu mine?
- Păi... aseară!
- Aseară eram beat, mă, m-am culcat devreme!
- Ce coincidență! Și eu am fost beat!
Sincer, în starea în care se afla, nu aveam chef de el,
așa că sun o tovarășă bună, să o întreb dacă vrea să facem
împreună Revelionul.
- Da, daaaaa, cum să nu. Chiar vreau. Că-mi ești drag.
Și te și iubesc! Și te vreau și de bărbat!
- Bine. Atunci ne vedem seara pe la 8 așa.
În data de 31, pregătit cu tot ce trebuie, îmi iau la
revedere de la Buton, care rămăsese clampă de când a venit,
neputând să mă înțeleg deloc cu el. Plec la fata respectivă.
Revin abia după 2 zile, după prânz. În cămin, era deja
forfotă. Se întorseseră „capetele luminate”.
- Salut!
- Salut!
- Să trăiești, mă! Oricum te-ar chema și oricine oi fi!
- La mulți ani!
- Cum e, mă, în nou an?

171
 Se auzeau cum vorbeau încă de pe drum. Ai mei colegi
vor fi venit în cameră? Înainte de a urca, trec pe la Buton.
Ăsta... cum m-a văzut... Nici n-am apucat să intru bine în
cameră, că m-a luat de la ușă:
- Salutare, bă! Bă, ce s-a întâmplat cu mine, cum am
ajuns eu aici? Că eram acasă, la ai mei... Mi-aduc aminte
doar că eram beat și nimic mai mult! S-a șters tot din minte
și m-am trezit azi, aici!
Fac pe prostul și o trântesc:
- Nu știu, mă, te-o fi adus vreun pescăruș, ceva!
- Cum, mă?
- Butoane, tu ești treaz sau te prefaci că ești beat?
- Bă, frate, eu chiar nu știu cum am ajuns aici. Eram
acasă în patul meu, beat mangă și dintr-o dată m-am treazit
aici!
- Lasă, bă, asta, hai să ne dezmorțim puțin, dar întâi
să-mi las bagajul și eu și apoi vin la tine, că avem de vorbit!
- Da, mă, că am niște carne pe acolo și vreau să facem
un grătar...
- Dacă tu zici, așa să fie!
- Da, mă. Dar eu îl fac. Nu te atingi de nimic, să fim
înțeleși încă de dinainte!
- Bine, mă, fie ca tine!
Și ne luăm noi tot ce ne trebuie pentru a face un grătar,
dar cu câteva excepții: grătarul și lemnele. Dau să merg pe
la camerele vecine, să cer unul, dar Buton, mă oprește:
- Bă, tu stai aici. Uite cum facem! Să fii foarte atent,
că data viitoare, când eu o să fiu beat, să-mi faci la fel!
Mai încolo erau niște băieți, cu care nu prea aveam
vorbe, fiind mai noi pe aici, care făceau și ei grătar. Aveau

172
tot ce le trebuie. Le-aș fi cerut grătarul după ce terminau.
Nu cred că m-ar fi refuzat. Dar Buton, nu și nu!
- Facem o groapă și apoi...mai vedem, zise acesta.
- Bine, mă!
- Bă, tu stai aici, pe banca asta, și te uiti la mine, să
vezi exact cum fac eu. Tu vei repeta întocmai când eu voi
fi beat și te voi ruga să-mi faci un grătar! Ne-am înțeles?
Și se apucă nebunul și face o gropiță de numai două
palme în diametru, dar adâncă până la cot.
- Bă, nebunule, ce faci?
- Taci, mă, și te uită! Cum ne-a fost vorba?
Mă uitam de acolo, din colțul meu, să văd ce mai are de
gând nebunul să facă.
- Bă, nebunule! Încerc iar să-l avertizez... Tu nu ai nici
grătar, nici cărbuni, nici benzină, cum vrei să prăjești atâta
carne?
- Cum să nu? Eu pot orice! Alcoolul îmi dă idei!
Și-l văd cum scoate din traistă o grămada de șosete
șterpelite și o sticlă de ulei de gătit.
- Ia uite, am totul pregătit!
- Da, da, să-ți stea în gât! Eu nu mănânc așa ceva!
Deja îmi trecuse orice poftă de mâncare. Muream de
foame, dar așa ceva nu aș fi mâncat. Auzi și tu, să folosești
șosete, chiloți, dar și pufoaica pe post de... deja mă ia cu...
Și mai toarnă apoi o sticlă întreagă de ulei de gătit peste
toată grămada aia.
Băieții de la grătar deja auziseră discuția și se ofereau să
ne dea măcar cărbuni și o mână de coceni, dar bețivul de
Buton, nu și nu. O ținea pe a lui că ai lui mici o să fie mult
mai buni decât ai celorlalți.

173
 - Nu, mulțumim, eu o să fac cel mai bun grătar din
viața mea. O să-mi urmați exemplul și voi! O să veniți să
cereți lecții de la mine!
Le fac semn că e nebun.
- Lăsați-l. Nici eu nu mă înteleg cu el. O să merg să
mănânc prin oraș, că așa ceva nici la câini nu aș da!
- Lasă, tu vei veni cu noi! – zic băieții.
- Mulțumesc, dar...
- Nu acceptăm un refuz. Vei veni!
- Bine! Vă mulțumesc frumos!
- Dar, până una alta, ce facem cu nebunul ăsta de aici?
- Nici eu nu știu ce să facem!
- Nu vrei să stăm să vedem ce-i poate capul și apoi să
mergi cu noi, să mâncăm împreună?!
- Bine! Vă mulțumesc încă o dată!
Și-l vedem că după ce pune toate „ingredientele”
rămâne blocat. Îi zice unul din grup:
- Ce-i, Butoane, ce-ai uitat?
- Grătarul, mă, n-am grătar!
- Păi, uite băieții s-au oferit să ne dea ei!
- Nu, mă, eu fac cum știu și cum am învățat de la alții!
- Bă, prostule, cine mănâncă, mă, așa ceva?
- Noi!
- Care noi?
- Tu și cu mine. Dacă vor și băieții, îi invit cu drag!
- Bă, tâmpitule! Și acum pe ce pui micii? Direct pe
șosetele alea?
- Nu, mă... stau să mă gândesc de unde iau grătarul.
Daaaaa, cred că știu. De la fridigerul ăla de pe hol îl voi
lua!
- ...

174
 Și-l văd pe nebun că vine cu o poliță de frigider, grătar
din ăla îmbrăcat în plastic, care susține alimentele puse la
răcit. Îl ia și cu mare evlavie îl pune pe pământ, deasupra
gropii. Acum, altă dandana... flacăra era prea jos. Nu era
suficientă să prăjească carnea.
- Băă, prostule! Las-o baltă, nu vezi că nu-ți iese
nimic!
- Nu și nu! Ei fac așa cum știu!
Și se apucă cu mâinile goale să scoată grămada aia
uleioasă din groapă, să arunce vreo două pietroaie pe
fundul ei și apoi să pună la loc totul. De data asta, era o
movilă măricică deasupra pământului. Face ce face și ...
- Bă... mi-e milă de el, hai să punem niște lemne pe
ascuns și puțină benzină.
Zis și făcut. Îl trag pe ăsta de-o parte să-i spun ceva,
legat de mâncare evident, că numai asta avea în cap și
ăștialalți toarnă niște benzină și dau foc...
- Și cum spuneam, mă, Butoane...
- Stai, stai! Ți-am zis că va lua foc? Ia uite ce flacără
mare s-a făcut! De ce nu mă crezi?
- Cum așa, mă, Butoane? (Fac eu pe prostul).
- Uite așa bine!
Mă întorc și mă prefac mirat:
- Bravo, mă! Dar... tu să mănânci, că mie mi-a pierit
pofta!

175
 Calul lui nea Vasile

Primul care a venit la nea Vasile, a fost Potană. Făcea

naveta la început și era extrem de obosit. Nu mai spunem
că da, cheltuia și o grămadă de bani pe transport, că nu avea
permis de conducere și nici mașină, ca să-l ducă și aducă
cineva. Într-o bună zi, cuiva i s-a făcut milă de el, văzându-
l cum stă pleoștit în stația de autobuz, o cașcarabetă bătută
de vânt și ploi, așteptând să treacă microbuzul.
- Domnu, Potană, de ce te chinui tu așa de rău?
- Păi de, nea Claudiule, ce să fac, unde să stau?
- Păi, de ce nu încerci la nea Vasile?
- Care nea Vasile?
- Omul ăla mic de statură, cu casa vopsită cărămiziu,
care stă în curtea aia cu cișmea la poartă. Am auzit că de
când băbuța lui este bolnavă, caută chiriași! Mergi de-ți
încearcă norocul. Dar, ai grijă cu el... mare grijă!
- De ce?
- O să vezi, nu-ți spun, nu te speria, dar ai grijă!
- Bine, mulțumesc!
În aceeași zi, la terminarea programului, cu inima cât
un purice, Potană, ia drumul spre casa lui nea Vasile.
Bătrânul era în spatele curții, pe malul pârâului care-i
despărțea proprietatea în două. Deretica pe acolo, strângea
gunoiul adus de apă din deal.
- Breeee! Breee! striga Potană cu capul băgat pe
poartă.
Moșul, era cam tare de urechi.

176
 - Nea Vasileeeee! Bre, nea Vasileee! Ia vino-n coace
să vorbim două vorbe!
În cele din urmă, a auzit. Lăsă furcoiul jos, își ridică
pălăria și se șterge pe creștetul capului și spune:
- Da, domn doctor, ia zi! Să știi că nu mai am porci,
iar găinile vreau să le tai pe toate. Oile sunt, sunt...
- Lasă, bre, asta! Nu de asta am venit! Bre, am venit la
matale că am auzit prin sat, că îți cauți oameni să-i iei în
gazdă. Uite, eu fac naveta mereu și ...
- Și ai venit la mine! Hai că te primesc, că te știu om
serios, dar să știi că am și eu o dambla a mea. Cred că ai
fost avertizat de dinainte să vii, dar din politețe, faci pe
prostul.
- ???
- Să beau seara un pahar de vin. Asta e damblaua mea!
Și două de țuică!
- Poți să bei și zece, nu doar unul, să te îneci în
băutură, e treaba dumitale! Deși, din experiență, spun că nu
e bună! Chiar dacă-s veterinar, știu că alcoolul nu face bine
la sănătate, în cantități îndustriale. Băut moderat, e chiar
recomandat. Dar, să nu sări calul!
- Nu, n-ai înțeles. Sau nu ți s-a explicat îndeajuns! Eu
nu beau singur!
- Păi doar e casa dumitale, bre, nea Vasile, doar nu o
să-mi ceri mie voie să bei! Asta ar fi culmea culmilor. Să
vrei să bei la 3 dimineața, și să vii să-mi bați în fereastră,
să mă trezești și să zici: „Bă, îmi dai voie să beau și eu o
gură de tărie? Că de, acum m-au apucat pandaliile!” și eu
să dorm să nu te aud și dimineață să mă înjuri de mamă că
nu ai putut să bei peste noapte! Bea, bre, liniștit, până îți stă

177
limba plută. Până te scoate taica popa cu picioarele înainte
pe ușă! Poți să bei, din partea mea! Nu te opresc!
- Nu, taică, să bei cu mine! Matale să bei cu mine!
- Mulțumesc, dar nu am obiceiul ăsta!
- Atunci, nu te pot primi!
- De ce, bre?
- Păi, cine nu bea, nu am încredere în el. Nu pot fac
afaceri cu el. Nu pot discuta cu el, mi se pare că îmi pierd
timpul cu el, așa... îmi dă o stare proastă! Eu numai după
ce beau cinci pahare bune de tuică, am limba dezlegată și
încep să mă tocmesc.
- Cum așa, moș Vasile? Matale nu ai auzit de ciroză?
Îți faci organele praf și ajungi colo, în marnea dealului, să
te uiți în sus! Să stai cu mâinile pe piept!
- Unde, taică, unde?
- La cimitir, bre. Scuză-mă că-ți spun, dar băutura
dezumanizează. La orice vârstă e periculoasă. Mai ales la
bătrâni. Uite, de exemplu dacă e iarnă afară, ger de crapă
pietrele și te îmbeți, poți să cazi în zăpadă când mergi
noaptea la privată și până dimineață, mori de frig. Așa că
nu, mulțumesc, refuz politicos alcoolul!
- Bine, taică, dar măcar așa din când în când, ca să simt
eu că ești om serios!
- Bine, moș Vasile, așa facem, dar nu mai mult de un
pahar pe săptămână!
Cu timpul, moșu´ se dovedi a fi așa cum a fost avertizat
Potană: ba îl trezea când îi venea în vizită gașca de bețivi,
ba îi fura butelia și o folosea pe timpul verii, când era plecat
acasă la familie, iar la întoarcere, o găsea goală, ba una, ba
alta. Mergea la bătrân și-l întreba:

178
 - Unde mi-e butelia, bre?
- Păi... nu avea în sat și am descuiat la tine și ți-am
luat-o, că trebuia să-i fac babei de mâncare, că m-am gândit
că ție nu îți este de folos de vreme ce nu ești aici!
- Păi, o foloseam când veneam , bre!
- Uite că la asta nu m-am gândit! Iartă-mă, sunt bătrân!
Eu nu mai am mintea vostră a tinerilor, eu uit repede ce fac!
- Dar că mi-ai furat butelia, nu ai uitat bre?
- Taică... ăsta sunt! Crede-mă! Am gătit băbuței mele!
De unde! O dădea la schimb pe băutură, dar asta a
aflat după vreo doi ani de stat pe acolo. Ce să facă... tăcea
și înghițea în sec, că în altă parte încă nu se putea duce. Nu
apăruse altă gazdă disponibilă.
În al patrulea an, Potană nu mai suportă și face tot
posibilul să-l aducă pe Benone cu el. Auzise de la directorul
școlii, din lungile discuții pe care le purtau, că se plânge de
preotul bătrân, că nu prea mai vine la orele de religie și că
ar avea nevoie de un om tânăr, de preferat absolvent de
teologie.
- Băi, Potană, ce ne facem, că uite... taica părintele e
bătrân, abia merge la biserică, pe la noi nu mai trece, ce
facem cu ăștia mici? Cum le luminăm mintea?
- Domn director, eu... aș avea pe cineva, am un prieten
care e tocmai a terminat teologie și ar vrea să predea și el
până se însoară și ia o parohie pe undeva.
- E serios?
- Domnule! Are și el bubele lui, dar e băiat bun, să știi!
- Păi, atunci să vină, dar răspunzi pentru el!
- Bine, o să-l anunț!

179
 La nicio săptămână după venirea în sat a lui Benone
Cauciuc, Potană îi spune cu lacrimi în ochi toată povestea,
pe larg.
După ce a ascultat, Benone ia cuvântul și pune:
- Stai că știu eu cum să i-o coc moșului, dar numai să
ne găsim altă gazdă între timp, că viață bună nu o să mai
avem aici, după!
- Bine mă!
Fac ce fac ăștia și-și găsesc o altă familie, de data
asta cumsecade. Dar, cum să plece de la nea Vasile și să
rămână și oarecum prieteni, ca erau în același sat și-și
dădeau bună ziua pe stradă.
- Mă, colega, eu știu cum să ne răzbunăm pe moș:
- Cum, mă? Ia uimește-mă!
- Tăiem coama calului la noapte, după ce se îmbată
bine!
- Păi, nu ne vede?
- Nu, mă, că ne facem că plecam pe zi, ne urcăm la
ocazie la șosea și plecăm spre oraș. Să ne ducă cu căruța
până acolo să-și ia la revedere, chipurile de la noi. Și oprim
după vreo două sate, unde nu se cunoșste nimeni și apoi
luăm iar ocazie și venim înapoi. Stăm în pădurice până la
noapte, trecem dereaua, intrăm în curtea omului, tăiem
coama calului și plecăm iar. Venim dupa vreo trei zile și-l
anunțăm pe moșneag că plecăm. Așa că rămânem și
prieteni și tăiem și coama la cal fără să dăm de bănuit.
În ziua când am venit, moșu, era negru de supărare.
Meșterea un butoi în curte, să-l pregătească pentru toamnă,
când se vor coace strugurii.
- Ziua bună! Bre, noi nu mai putem sta la alde matale.

180
 - De ce, taică? Ce s-a întâmplat? Nu v-au mai dat ăștia
salariile? Păi vă țin și pe datorie câteva luni, nu este
problemă!
- Păi, nu mai putem bre...
- Am găsit în altă parte de lucru. Uite, acum ne facem
bagajul și plecăm.
În timp ce ăștia doi erau în casă și-si strângeau bruma
de haine, moșul stătea în genunchi, în mijlocul curții,
supărat că-și găsise calul cu coama tăiată, dar și de faptul
că-i plecau chirașii, oameni de vaza ai satului. Striga cât îl
țineau bojocii, de se auzea până în ograda bisericii:
- Doamnee, când o să mai am eu medici și preoți în
casa mea? S-a dus cinstea de la casa mea, Doamnee, s-a dus
pe apa sâmbetei...

181
 Dă nene și mie o mie, ca să-mi iau țigări

Ce-a făcut, cum a făcut, dar într-o zi, în timp ce

jucam fotbal pe terenul asfaltat din curtea căminului,
Claxon și-a rupt mâna dreaptă. S-a împiedicat în șireturi, s-
a încurcat într-o idee, o fi găsi bani pe jos, i-a făcut cu
ochiul de la geam vreo fata frumoasă, el știe mai bine. Îl
vedem pe jos, plin de sânge și cu oasele ieșind în afară.
- Ce-ai pățit, mă, amarule?
Cu ochii în lacrimi de durere, Claxon, abia
articulează:
- Păi, n-ați văzut și voi?
- Hai, mă, să-l ducem la spital, că ăsta moare aici!
- Moare pe dracu, nu vezi câtă băutură are îl el. E
anesteziat deja, nu simte nimic! Nu-i așa, mă?
- Îhî!
- Mă, Uscatule, dar dacă îi punem mâna pe colțul
mesei, și o trosnim de două ori și-i așezăm oasele la loc,
nu-i mai bine? Scutim și niște bani și nu ne facem cu prostul
de râs, pe acolo!
- Bă, nebunule! Sună, bă, nebunule la salvare! Nu vezi
că deja s-a umplut de sânge, moare pe aici! Ne trezim cu
mă-sa aici, pe capul nostru. Mai știi când am sunat-o și i-
am zis că a dat banii la curve și a fost exmatriculat? Credea
că facem mișto de ea! Dar acum când îi spunem că i-a murit
băiatul, tu crezi că ne va mai lua de serioși? Ne scoate de la

182
inimă imediat! Cheamă-n mă-ta pe gheață mai repede
salvarea aia și să-l ducem mai repede, poate scapă!
În aceeași zi, la poarta spitalului, câțiva dintre noi îl
așteptam cu... vodcă și pateuri.
- Băăă! Ce bine că ai revenit printre noi!
- Era să-ți mâncăm coliva, bă!
- Ia, lăsați-mă, mă, în pace și voi, răstâmporci
îmbuibați de alcool. Numai asta aveți în minte. Alcool,
mâncare și femei.
- Păi, ce să avem mă altceva?
- Nu vedeți, mă, proștilor că aveți o sticlă goală în
mână? Ce faceți cu ea, bețivilor?
- Păi... te asteptăm pe tine!
- Păi așa?
- Păi, dacă ne-a fost sete! Am băut-o!
- Și nu puteați să beți și voi de la robinet? Sau mergeați
la cișmea să luați? Pe căldura asta să beți! Dar, ce-ați luat,
mă, că nu văd de mâna Uscatului. O ține ascunsă!
- Vodcă, frate! Credeai că am venit cu sticla și mâna
goală?
- Băăă... intrați voi la belea. Stați aici, să mai așteptăm
puțin, să va scoată și pe voi de la urgențe, că nu sunteți
întregi la minte! Parcă văd că mai stau eu după voi!
- Nu, frate, hai acasă! Suntem normali!
Și trăgeau toți de el, ca de un sac de cartofi, sau de varză.
Că erau varză de beți unii din ei! Varză din aia mare,
românească, nu de Bruxelles.
- Băăă, băăă, dar aveți abonamentele la voi?

183
 - Nu, nu, vrem să...
- Stați, bă, că știu eu ce fac! - zise Uscatu. Lăsați-l pe
mâna mea! Numai să mergem cu transportul în comun!
Claxon, cu mâna în ghips, murdar ca vai de el, că nu
avusese timp să se schimbe când a căzut, a urcat pe altă ușă.
Parcă presimțea ce o să i se întâmple. Arăta a boschetar.
- Băăă. Nu mai avem țigări, hai să coborâm până nu
închide ușile să luăm de aici de pe colț, la bucată, că nu
avem mulți bani la noi!
- Lăsați, mă, că o să avem destui!
- Cum, mă?
- Lăsați pe mâna mea, voi numai să veniți după mine.
Și nebunul începe să cânte în gura mare, arătând spre
Chelu:

„Dă nene și mie o mie,

S-ai noroc și bucurie!
Mulțumesc, nenea matale,
Dumnezeu te-a scos în caleee
Off, of, of ,offff
Dumnezeu te-a scos în cale
Mă, omule, măi”

Ăsta, rușinat, fugea mai spre spatele autobuzului,

strigând la propria sa gașcă, spre deliciul celor din mașină:
- Nu vă cunosc, nu vă cunosc... nu-s cu voi!
- Dați, bre, și la amărâtul ăsta un ban, că ia uite-l cum
arată sărmanul! Fie-vă milă de el! - se milogeau ăstia pe
seama lui Claxon.

184
 Și mai strigau și în gura mare:
- Uitați, oameni buni, cum arată un prost!
- Lasă-l, mă, în pace! - zise unul din autobuz. De ce-
ți bați joc de el? Nu-l vezi ce amărât este? Și mai are și
mâna ruptă, sărmanul! Daca ai fi în locul lui, cum te-ai
simți să-ți facă unul așa? Vino tinere aici și ia 5 lei și zi
bogdaproste, să fie de sufletul lui bâtul meu!
- Doamne ajută, bre! Dar mulțumesc, nu vreau, eu nu
sunt cerșetor, eu sunt student la teologie, dar mi-am rupt
mâna când jucam fotbal și nu am mai avut timp să mă
schimb, am mers așa cum arăt acum, iar dracii ăștia sunt
colegii mei de cămin, puși mereu pe harță, care nu au două
vorbe la locul lor. Nu vezi și matale, că fac ce fac și tot
încearcă să facă bani de tutun de pe urma mea.
- Adică?
- Păi... simplu.
- Dar, tu ce crezi că noi suntem...
- Bă, bă, cred că s-au urcat mătușile pe autobuz. Hai,
ce facem? Cum scăpăm de ele, că nu avem niciunul bilet la
noi?
- Bre, îmi pare rău că ai fost păcălit, noi plecăm, să nu
ne luăm amendă, că nu avem cu ce o plăti!
Și coborârăm rapid din mijlocul de transport, până să
se închidă ușile din nou!

185
 Exmatricularea

Vine Claxon într-o dimineata cu capul în pământ.

Intră pe ușă, nu salută lumea și se aruncă pe un pat, la
întâmplare. Ăștilalți, abia se ridicaseră de prin paturi. Se
pregăteau să urce din nou în rai, că era sâmbătă și nu avea
niciunul curs. Era iar zi de petrecere.
- Ce-ai pățit, mă, Claxoane de ești așa?
- Eeee, lăsați-mă, mă, și voi în pace! N-am pățit nimic!
- Măăă, tu sigur ai ceva, niciodată nu ai avut fața asta,
de când ne cunoaștem, și sunt ani buni. E prima dată când
te văd așa!
Uscatu, dă să se ridice și se îndreaptă spre ferestră.
Claxon, vine după el:
- N-am, mă, nimic, doar sunt obosit. Aurele, dă, mă, o
țigară, te rog frumos!
- Pot să-mi fac și o cafea la voi? A mea s-a terminat,
rămân dator!
- Da, mă, simte-te ca la tine acasă, ești de-al nostru
doar!
Și se apleacă, băgă ștecherul în priză și pe BCA-ul
improvizat, își puse un ibric să-și facă o cafea. De obicei o
bea cu 4 lingurițe de zahăr, dar acum nu puse niciuna.
- Ce are, mă, ăsta? întrebă Benone Cauciuc.
- Nu știm, mă! Nu vezi că n-am plecat de aici, am fost
tot timpul cu tine. Cine știe ce-o fi pățit, de nu vrea să ne
spună.

186
 - Ai pierdut la banii la păcănele?
- Sau la poker!
- A murit mă-ta?
- Nu, mă... altele!
- Lăsați-l, dacă nu vrea să ne spună (și făcu cu ochiul
ca și când spunea colegilor „lasă, lasă, că aflăm noi
cumva!”)
- Cum, mă? zise altul în soaptă și gesticula.
Duse degetul la gură și mai făcu iar cu ochiul.
- Claxoane, ne iei, mă, și nouă tigări? Ai un pachet de
la noi dacă mergi să ne cumperi. Nouă ne este foarte lene!
- Da, mă, plus că vedem că ai și probleme cu banii, de
ceri lui Aurică.
- Bine, mă!
Și se duse la cumpărături.
- Deci, cum facem? Întreabă Arhireul, care până
atunci stătuse după perdelele lui și ascultase toată discuția:
- Păi... nu știm!
- Vă zic eu cum. Îl urmărim și aflăm! E simplu!
- Nu merge, mă!
- De ce, mă?
- Că ne vede!
- Atunci, plătim pe altul!
- Da, da. De când ne dau banii afară din casă? Văd că
ne cam permitem să facem multe.
- Băi, băi, băi!
- Ia zi, mă, Chelule! Nu ne mai ține în suspans!
- Cred că știu ce are!

187
 - Ce are, mă?
- Nu știu, dar vom afla... curând!
- Vine, bă! (strigă Arhireul de la geam) Liniște!
- Bine, bine!
A doua zi, din întâmplare, Benone și Chelu aveau
treabă pe la secretariatele facultăților. Întâmplarea face să
fie că în ajun, ăștia să schimbe avizierele și să afișeze listele
cu cei exmatriculați. Numele erau scrise cu litere foarte
mari, cu marker roșu. Mai jos, cu litere mici, o informație
cum că, dacă plăteau taxa, era reînmatriculați, dar nu mai
târziu de două saptămâni.
Așa... din lipsă de timp ochii picară pe un nume
cunoscut:
- Cauciuce... mă, Benone!
- Ce mă, Chelule?
- Ia vin-o ncoace!
- Păi... pierd rândul aici la secretariat, și apoi cine-mi
mai dă cursul ăla pe care am plătit și așa o groază de bani?
- Vino, mă, și nu întreba!
- Ce, mă?
- Ia uite aici, îl cunoști pe ăsta?
Și am pus degetul pe numele lui Claxon:
- Cine-i, mă?
- Claxon, mă, te faci că nu-l știi?
- Ba da, știu, dar nu-mi vine să cred. Suntem la
avizierul corect, sau e potrivire de nume?
- Nu, mă, el este! Uite că apare și orașul de unde e. Ar
fi coincidența prea mare să fie din același oraș doi cu

188
același nume și prenume și la aceași facultate! Și cum nu-
mi aduc aminte să-mi fi spus că are un coleg care are exact
numele lui... să știi că doar el poate fi!
- Da, mă, ai dreptate! Păi, și ce facem acum?
- Nu știu!
- Nici eu! Mergem acasă și vorbim cu restul și poate îl
scăpăm, că e băiat bun!
- Da, mă, așa e. Ce facem?
- Îți spun eu. Din asta numai nea Sifir ne poate scăpa.
- Da, mă, nu m-am gândit la el. Da, mă, să-l anunțăm!
După ce este anunțat nea Sifir, ăsta se scarpină puțin
în cap, ia o gură de ceai că nu suporta cafeaua și nici nu
fuma și spune, hotărât:
- Da, măi, băieți, e simplu! Voi doar să-mi faceți rost
de numărul mă-sii!
- Bre, noi avem probleme și matale îți arde de...
- Bă, blegilor. Eu nu mă dau la mă-sa, că sunt prea
bătrân și nu-mi mai arde de femeie. O sun să-i spun ce
poamă de odraslă are. Așa că sunteți cu mine, sau nu?
- Suntem, bre, nea Sifir, suntem!
- Bine, vă cred, dați numărul!
- Uite numărul!
- Bă, dar cât e ceasul?
- Păi... deja e 13.20.
- Aha. O fi la muncă?
- Nu, e pensionară, este mai în vârstă! L-a făcut la
bătrânețe!
- Gata. Liniște acum.

189
 - Păiii...
Îi făcu semn să tacă.
- Alo, bună ziua!
- ...
- Doamnaaa...
- ...
- Sunteți mama lui Urzică Busuioc Mișu?
- Dă să auzim și noi! (strigară ăștia, mai mult în
soaptă)
Nea Sifir, dădu pe speaker:
- Da, da, eu sunt, ce s-a întâmplat?
- Doamnă, cu tot respectul vă anunț că aveți un băiat
prost rău!
- Cum îți permiți dom´le să-mi faci copilul prost? Cine
ești tu?
- Sunt Barbu Ilarie, poreclit Sifir, prietenul lui! Eu
vreau să-i fac un bine!
- Păi... asta e bine, mă, omule, să-mi faci copilul prost?
Dacă te-aș face și eu la fel, cum te-ai simți?
- Doamnă, daca m-ați lăsa să spun până la capăt, ați fi
de aceeași părere. Stați undeva jos, dacă sunteți în picioare,
că e groasă rău!
- Aoleu, ce-a mai făcut? O fi murit... aoleu, băiatul
meu!
Și se auzi ca și cum s-ar prăbuși pe un pat cu arcuri.
- Dar, ce n-a făcut doamnă! Nici nu știu cu ce să
încep...
- A dat banii... (încercă să vorbească Anemona)

190
 - Taci, mă, și o dădu la o parte.
- Ce se întâmplă acolo? Aloo?! Aloo!
- Taci, mă, fato, ia-o ușor pe femeie! Da, doamnă!
Nimic, încearcă o colegă să intervină și ea. Dar să spună
direct!
- Păi, ce-a făcut? Ce a făcut? Las-o să vorbească! Nu
o mai opri!
- Doamnă, cum să vă spun eu...
- Zi, mă, că a băgat moșu la beci! (tot striga Anemona
pe acolo)
- Aoleu. Săracul bătrân! Eu nu l-am învățat așa, eu l-
am învățat să respecte bătrânii. Cu cine s-a bătut? Ce a
făcut?
- Doamnăăă...
- Doamneeeee. Săracul bătrân! E la spital acum? E
bine? Ce zice? Ați vorbit cu el? Îmi cer scuze în numele lu
fi-miu!
- Doamnăă... nuu!
- Aoleu. Săraca de mine! Numai prin tribunale nu mă
dusesem! Asta mai lipsea, Doamne acum! Să muncesc să
plătesc oalele sparte de fi-miu! Să plătesc omul de bun!
- Doamnăă, stați liniștită că nu e așa grav!
- Cum, mă, omule să nu fie grav. După ce că mă suni
și mă iei așa, fără veste, mai îmi spui că a chinuit și un
bătrân. Ce a avut cu el? Era beat? L-a jefuit? Are vreo
fractură ceva omul ăla? Ați fost la el la spital, Doamneee,
Doamneee! Ce-mi face copilul ăsta. Bărbateee, vino și tu
să auzi ce poamă de copil ai! Auzi și tu! Să chinuie bătrânii!

191
 - Ce-a făcut, mă, Tanțo? (se auzi glasul unui bărbat)
Cine a dat foc ?
- Fii-tu! A chinuit un om. L-a închis amarul ăsta de
copil.
- Stai, fă, că poate nu ai înțeles bine!
- Cum, mă...
- Doamnăăă, veniți urgent la Constanța! Doamnăăă,
mai sunteți pe fir?
- ... moșu... el, că nu mai el putea – (se auzeau în
receptor frânturi de discuții)
- Doamnă, vă rog să vă liniștiți. E urgent, ascultați-mă
cu atenție!
- Da, te ascult, dar stai să-mi iau aspacardinul, că nu
mai pot de inimă.
- Doamnă... nu e nevoie!
- Mă, omule, tu ești normal la cap? Îmi spui că închide
un om, îl sechestrează și tu zici că nu s-a întâmplat nimic?
Dacă mi-l ia la pușcărie, cum mai scot eu capul în lume?
- Doamnă, liniștiți-vă puțin și vă explic. Beți un pahar
de apă, ștergeți-vă din minte toată discuția și o luăm de la
capăt.
- Nu pot, omule! Nu pot! Fi-miu la pușcărie, nici nu
pot concepe asta! Te rog ceva, îmi promiți?
- Da, doamnă!
- Te întreb ca pe copilul meu, ai numărul la bărânul
ăla, să vorbesc eu personal cu el, să-l rog să nu depună
plângere, poate îi dau și ceva bani. Numai să nu se facă
neamul de râs, prostul ăsta, e totuși al meu băiat!

192
 - Doamnă, ascultați-mă puțin! Ce naiba!
- Mă, băiatule, tu mă omori! Dă-mi numărul la
bătrânul ăla, că dacă nu, îl caut eu. Sun pe la toate spitalele,
sun și la poliție, sun pe oriunde și îl găsesc pe sărmanul om
să-i cer eu iertare.
- Doamnăă... ascultați-mă puțin. E exmatriculat din
școală!
- Aoleu, e și exmatriculat. Și infractor și exmatriculat,
trebuia să ascult de frati-su să nu-l dau la școală acolo!
Trebuia să-l dau la București, dar el nu și nu. E mai frumos
la mare și eu, ca mamă, m-am înmuiat!
- Doamnă... a făcut făcut sex pe bani (a strigat
Anemona că nu a mai putut răbda) asta înseamnă a băga
moșu la beci. Nu a bătut și a nu a sechestrat pe nimeni. Doar
că a dat banii la femei de la ziar, în loc să-și plătească taxa.
Trebuie să plătească urgent taxa, 6 milioane, că dacă nu, în
două săptămâni este exmatriculat, fără drept de reînscriere!
Pierde tot!
- Aoleu... aoleu... aoleu... bărbate, ține-mă, că mor!
- Doamnă, e purul adevăr, Busuioc a sărit gardul în
curtea cu femei plătite și... a rămas fără bani. Vă rog să
veniți să rezolvați problema!
- Bine, îți mulțumesc, rămâne să ne auzim, sper să fie
adevărat ce ai spus.
- Da, doamna, eu nu mint.
După vreo săptămână așa, nea Sifir ne face semn să
mergem la baraca lui. Ne povestește că s-a trezit cu un
telefon într-o bună zi. Era mă-sa lui Claxon, care îi
mulțumea că a anunțat-o de această problemă gravă. După

193
o noapte de discuții cu bărbasu, dacă ceea ce a trăit este o
farsă sau nu, s-au decis să sune la facultate să vadă dacă e
adevărat sau nu. La urmă ne-a arătat și o sticlă de vin și cei
400 de lei drept mulțumire.

194
 Farsa telefonică

Când stăteam „la Sportiv”, ce vremuri, băi, ce

vremuri! Stăteam cu văru Coco, ăla de a murit de la băutură
și mai aveam doi colegi: Uscatu, Brăila și Buton, de fapt
trei, dar Buton nu prea stătea prin cameră, că facea pe
frizerul și avea mult de lucru. Făcea și bani frumoși.
Stăteau ei supărați așa... să-mi zică, să nu-mi zică.
Într-o zi, Uscatu pune piciorul în prag și-mi zice:
- Băi, Chelule, azi dimineață, ne-ai trezit pe toți.
- Băi, Uscatule, stai puțin, la 7 jumate, nu-i devreme!
- Băi! Noi ne trezim la 9 ! Să-ți intre bine în cap!
Mă rog... eu mă trezeam și mă duceam să iau masa.
- Chelule, deci... fii atent ce-ai făcut tu azi. Te-ai
ridicat din pat, te-ai dus la vestiar, ai luat periuța, ai ieșit
afară, te-ai spălat pe dinti, te-ai întors. După aia te-ai întors
la pat, ai trănconit parchetul ăsta pe aici (era un parchet din
ăla care sărea).
- După aia te-ai dus, ai luat prosopul, te-ai dus la baie,
te-ai întors. Ai pus prosopul pe pat, te-ai dus la vestiar, ai
luat cămașa, te-ai dus, te-ai întors, te-ai dus din nou, ți-ai
luat pantalonii, te-ai întors, te-ai schimbat, după aia ți-ai
luat geaca și ai plecat! Deci, ai făcut în total șapte drumuri!
- Domnule, Chelu... de mâine vreau să văd...

195
 Coco... toți se uitau urât la mine nu-mi dădeau
dreptate... „Măi, nu pot să mă acopăr” îmi zic eu în sinea
mea - ... „de acum încolo, programul tău este următorul...”
- Dimineața te trezești, te duci frumos la vestiar. Iei
prosopul, săpunul și periuța de dinți. Te duci la baie. Te
speli pe dinți, te speli pe ochi, te speli pe cap, te speli pe...
treaba ta. Te întorci. După care iei din vestiar cămașa,
pantalonul și geaca. Te întorci la pat, te îmbraci frumos, că
nu zice nimeni să te îmbraci în viteză, după care mai faci
un drum să-ți lasi pijamalele în vestiar. Ieși afară și gata.
Gata, bă! Auzi, gata! Să nu ne mai deranjezi pe noi cu atâtea
drumuri inutile!
A doua zi dimineață... zis și făcut. Mă duc la baie,
mă spăl pe dinti, pe ochi, pe nu știu ce, mă îmbrac... am
plecat. Seara.. intru în cameră.
- Uscatule, cum a fost in dimineața asta?
- Chelule, nota zece din partea mea. Bravo dacă te
comporți de acum încolo așa!
- Deci, chiar nu te-am simțit... m-am trezit special ca
să văd cum faci!
- Nu te-am simțit – sare altul și zice același lucru.
- Uscatule, de acum încolo numai așa o să fac! Ai
cuvântul meu!
A doua zi tot așa, a treia zi la fel. Trec vreo cinci-șase
zile – hai o săptămână, până îmi vine cheful de... glume.
Într-o zi erau toți dimineață în camera. Dormeau duși! Tot

196
așa am facut: m-am mișcat silențios. Când am plecat,
Uscatul îmi face semn așa... și strânge pumnul cu degetul
mare ridicat drept în sus, semn de bine! „Hee, măi, băieți,
de-ați ști voi ce coace mintea mea acum, m-ați ucide!” –
gândeam eu.
- Ok! – zise și din gură.
Ies afară, mă duc la primul telefon public și sun la
poartă, la femeia aia care sta acolo de pază:
- Alo, sărut mâna, Liceul Sportiv?
- Da!
- Numele meu este Antonel Pamfil, vă rog să-l
chemați pe Demostene Șubler, studentul care stă la camera
14.
- Da, da, da, sigur. Imediat!
- Puteți să-l chemați la telefon?
- Da!
- Eu sunt colegul lui, Pamfil Antonel.
- Da... Antonele, te cunosc... aaaa, da daaaaa. Te știu!
Ești ăla mic, cu față de bidon!
- Da, da, eu sunt! Să îi spuneți peste cinci minute să
vină, să-mi dea un beep de pe mobil, că-l sun eu imediat.
Vă apare acolo numărul de la care sun!
- Sigur... sigur!

197
 Se duce femeia la ușă: bum, bum, bum... bate ca
disperata în ușă și strigă cât o țin bojocii:
- Demostene, ești aici, bă? Ești aici?
- Nu e aici, doamnă!
- Măi, îl caută cineva!
- Să-l caute! Nu-i doamnă! (ziseră colegii nervoși)
Vă cam dați seama că îi trezise din somn.
Astept eu juma de ora, o oră. Dar, bine, între timp am
plecat de acolo, m-am dus la alt telefon, tot din oraș, și
încep show-ul din nou:
- Alo?! Liceul Sportiv? Sărut mâna!
- Da!
- Ăăăă... v-am sunat și mai devreme! Pamfil Antonel
e numele meu!
- Da, da... am fost la cameră și nu este acolo!
- Doamnă, uitați care este problema. Dacă se mai
ascunde de mine, eu chem poliția. Are să-mi dea niște
bani...și mai spun eu și alte chestii la poliție!
- ???
- Vedeți, duceți-vă, că este în cameră, se ascunde de
mine!
- Vai!

198
 - Căutați-l pe sub pat, sau să nu-l încuie colegii ăia ai
lui în vestiar, că a mai stat odată încuiat în vestiar, când m-
am dus peste el. Vă rog frumos, suntem oameni! Dacă nu...
eu vin cu poliția peste cămin! Sunt banii mei! Cum să mă
fure?
- Cum să veniți cu poliția aici? Dar ce-a făcut Șubler?
- Doamnă, luna trecută l-am împrumutat 3 milioane
jumate! Și dacă se face că mi-i dă, că mi-a promis de
săptămâna trecută, dacă se preface în continuare că... Sau
dacă fuge de mine, eu vin cu poliția peste el. Eu nu mă joc!
- Imediat, imediat îl chem. Legat ți-l aduc!
Se duce asta din nou, bate în ușă: bum-bum-bum!
- Deschide, măi!
Unul din cameră, s-a aplecat pe sub pat și și-a luat
adidasul, aruncând direct în ușă, strigând în acelasi timp:
- Femeie... nu e aici! Înțelege! Noi dormim!
- Măi, tu deschide! Mă, tu de acolo! Nu auzi să
deschizi ușa? Sparg ușa dacă nu deshizi! Nu mă
interesează că ești cu femeia în pat! Mie acum îmi deschizi!
Deschid ăștia ușa și se uită cum începe să caute prin
pat, pe sub pat, prin dulap, pe sub dulap, pe lustră, pe
balcon, prin wc, pe după cadă, da pe unde nu s-a uitat...
- Unde-i Demostene? Unde-i bă, Demostene? - striga
ca un pick-up defect, trezindu-i pe cei care încă dormeau, a

199
doua oară, după numai juma de oră, cel mult o oră de la
prima „acțiune”, tocmai când le revenise somnul mai dulce.
Între timp, eu eram extrem de mulțimit. Mi-am zis că
ajunge pe ziua de azi. Trebuia să ajung și la masă, că
pierdeam rândul, dar cum să intru să nu fiu văzut? Că
spaima de la ușă se lua de mine și-mi punea întrebări
indiscrete.
Mă strecor prin spate, pe la bucătărie, exact pe acolo pe
unde intrau cadrele didactice, că se putea intra pe atunci și
pe acolo. M-am dus la cantină, am mâncat, am ieșit și seara
am procedat exact la fel. Ies apoi în oraș și revin în cameră
târziu, pe la 10-11 noaptea, după ce mai mâncasem și prin
oraș diferite nimicuri. Aveam două caiete așezate
șmecherește, așa la brâu, le scot și le trântesc pe pat. După
ce apuc să intru în cameră, toți se uitau ciudat la mine.
- Uffff!
Și fac așa pe prostul, ca să nu mă dau de gol.
Se uitau toți la mine, mai-mai să mă mănânce de viu. La
un moment dat, unul din ei, prinde curaj și rupe tăcerea:
- Băi, Chelule! Băi, pentru ce te caută poliția, bă?
- Ce-ai, măi, Uscatule? Ce vrei, mă? Ce poliție?
- Te-a căutat poliția... de două ori!
- Ce poliție, mă? A fost poliția după mine aici?
- Nu! A venit nebuna asta și ne-a trezit!

200
 - Bă, tu știi ce înseamnă să te trezească de două ori
dimineața și să-ți strice somnul?
- Nu știu, mă, Uscatule, cum adică?
- Măi, tu ai plecat din cameră la șapte jumate, ți-am
făcut semn că e ok... Așa e?
- Da, mă! Eu am fost și-am mâncat și apoi la Facultate,
că am avut două examene, bă, și pe amândouă le-am picat,
bă!
- Băi, asta-i treaba ta. După ce-ai plecat tu, la juma de
ora vine asta, bate la ușă și zice: „Îl aștept pe Demostene!”
- Treziți-l pe Demostene! (sare cu gura altul).
- Nu trece juma de oră, ațipim din nou și iar vine
nebuna asta. Băi, te-a căutat pe sub pat, prin pat, ne-a pus
să-ți spargem vestiarul că poate ai fi ascuns acolo de noi!
Uite, aici, lacăt nou. L-a sunat pe nea Tică, directorul
nostru...
- Dar... ce v-a sunat pe ăla, ce treabă avea? (zic eu,
nevinovat)
- Păi, am aruncat noi cu adidași în ea!
- Păi, asta nu mai e treaba mea, bă. Cu adidașii în ea?!
Nu sunt eu vinovat! E treaba voastră!
- Păi... a zis că te cheamă poliția...
- Nu știu, bă... Mă, ce poliție, ce are asta? E nebună,
nu-i sănătoasă la cap?
- C-a sunat un coleg de-al tău, Antonel, nu știu...

201
 - Măi, asta nu-i sănătoasă la cap! Eu am fost în
examen toată ziua, lăsați-mă, bă, în pace!
A doua zi, pedagoaga mă aștepta la capătul culoarului,
la ieșire:
- Bună dimineața, domnule! (ea, de colo, la mine)
Mă văzuse! Ce să-i zic? Nimic, că nu-s vinovat! Fac
pe prostul cu ea! Dar să nu rămân așa!
- S-a întâmplat ceva de fugi de mine? (întrebă
bănuitoare)
- Ăăă, sărut mâinile, doamnă! Ce faceți? Eu mă duc la
masă, că mi-e foame!
- Stai puțin, stai puțin!
Am stat, ce era să fac. Știam despre ce e vorba.
Aflase!
- Ce s-a întâmplat?
- De când te caută poliția pe tine?
- Ce poliție, doamnă? A fost poliția aici?
- Nu, dar m-a sunat!
- Cine v-a sunat? Poliția?
- Nu!
- Atunci?
- Nu. M-a sunat prietenul ăla al tău, Antonel
- Prietenul meu cel mai bun! Da, ce-i cu el? Ce a pățit?

202
 - M-a sunat într-o dimineață. Aveai să-i dai 3
milioane?
- Doamnă, nu-mi aduc aminte!
- A zis că dacă nu-i dai banii, vine cu poliția după tine!
- Doamnă, nu știu despre ce vorbiți, nu înțeleg! Ce...
când m-a sunat doamnă?
- Ieri!
- Doamnă, acum trebuie să mă duc la masă, că uite...
e aproape ora terminării servirii!
- Nu, nu, nu! Vorbesc eu cu personalul să te amâne!
Să-ți oprească și să-ți dea când terminăm de vorbit! Chiar
dacă stăm până la ora prânzului. Trebuie să clarificăm! Eu
răspund pentru tine! Ce-i cu poliția?
- Doamnă, nu-i nici o poliție. Ce poliție? Eu nu
înțeleg! Stați puțin, să mă lămuresc și eu!
- A sunat Antonel, de două ori, și a zis să te duci la
telefon că dacă nu, cheamă poliția!
- Ce aveți, doamnă, cu poliția, că nu știu nimic!
- Dar v-ați întâlnit?
- Ne-am întâlnit!
- Aveai datorie la el?
- Aveam vreo o sută de mii.
- Nu trei milioane jumate, cât zice el?

203
 - Nu, doamnă!
- Luna aia în care ai întarziat tu cu cazarea și nu aveai
să plătești două milioane jumate și ți-a dat el trei?
- Doamnă, despre ce vorbește ăsta? Nu știu nimic! În
ziua aia, trebuia să ne întâlnim. El m-a așteptat la ora opt
jumate când ies eu din cămin, dar numai că în ziua aia a
plecat mai devreme pentru că aveam un examen la ora 8 și
nu ne-am întâlnit, și cum eu încă nu am telefon mobil nu a
putut lua legătura cu mine!
- Și ați rezolvat?
- Da, doamnă, am rezolvat!
- Păi și de ce m-a sunat el că... vine cu poliția?
- Nu știu, doamnă, ce aveți cu mine, nu înțeleg despre
ce vorbiți! Nu înțeleg!
În sfârșit, cu asta am rezolvat-o eu, dar mai ramânea cu
Uscatu, care bănuia ceva, dar nu era ferm convins.
- Mă, Uscatule... ce-a fost, mă, în capul vostru, să vă
luați de asta?
- Măi, măi-măi, să ne dea Tică Popa afară! Măi, era să
o pățim din cauza ta!
- Da, bă! Las-o așa acum, cum a picat. Bine că suntem
toți sănătoși și împreună.
- Hai să bem!
- Să bem!

204
 Călăul

Într-o bună zi, de vară, ne trezim cu Uscatu care ne

anunță solemn:
- Fraților, zilele astea vine pe la noi bâtu Niculae P.,
fratele lui unchimiu ăla bătrân, de a făcut războiul!
- Și, să vină, ce ne spui nouă asta?
- Păi, în primul rând va sta la noi vreo două zile, că are
de luat niște acte de aici, de când a fost detașat cu serviciul
și al doilea, să stiți că este un bun povestitor. Are multe
întâmplări prin care a trecut, dar, pentru început, vă
sfătuiesc că dacă deschide discuția, să o cereți pe aia cu
bătaia. Dar nu direct, îl luați pe ocolite! Neapărat pe aia să
o cereți!
- Bine, mă, mergem pe mâna ta și avem încredere. Hai
că ne-ai făcut curioși și pe noi!
La vreo săptămână așa, ne trezim cu bâtu Niculae între
noi. Era încă în putere și lucid la minte.
- Mă, feciorii mei, să vă mănânce bâtu Niculae, să
trăiți! și întinse mâna, să dea noroc cu noi.
- Și matale, bre, și matale! Bine ai venit la noi. Ne-a
zis nepotul de matale, să știi!
- Da, taică, da, dă un scaun să stau jos, că-s om bătrân.
- Ia, bre, aici, stai jos. Bei ceva, manânci ceva?
- Nu, tată, că țin regim. Sunt om bătrân, am nevoie de
odihnă mai multă acum. Mâncare mai puțină. Trebuie să

205
iau niște acte de aici și apoi mă întorc în satul meu, nu stau
mult pe capul vostru!
- Bre, dar cât stai, ne povestești și nouă din război?
- Sau măcar din tinerețile matale!
- Bine, taică, vă spun!
- Ce ne spui?
- De când eram eu elev, în București la Rangheț!
- Asta ce mai e?
- Era școala unde am învățat eu.
- Și ce s-a întamplat acolo?
- Eeheei, taică, multe, ne-a tuns, ne-a bătut, ne-a dat
dus la munca câmpului, pe arșiță, fără apă la noi, câte și mai
câte. Pe care o vreți?
Noi, la sfatul Uscatului, am zis într-un glas:
- Zi-o pe aia cu bătaia! Dar... să știi că nouă nu ne
place să ne batem, dar vrem să știm cum se bătea înainte!
- Eu, taică, sunt bătrân, nu-mi mai aduc bine aminte,
cum a fost exact, dar, încerc să v-o spun! Sper să înțelegeți
ceva!
- Zi cum știi matale, numai să o zici! (am zis într-un
glas)
- Nu mai știu cum îl chema, dar era darnic, parșiv,
ciomăgea de dracii te găseau. Ne tundea, ne ciomăgea!
- Păi, făcea fără motiv asta? Avea voie?
- Nuu, fără un motiv! Motive nu găsești? Trebuia
neapărat să ai un motiv? Așa erau timpurile atunci, nu ca
acum când elevul e o zeitate intangibilă și profesorul o
marionetă decorativă.

206
 Călăul! Ăsta era profesor auto. Era pe vremea când
aveam și secție de auto la școală, acolo la „Rangheț”. Și
înainte de a-și face el școala, facultatea, ca să iasă inginer,
era profesor de atelier. Îi lua pe „ăia de la auto” și atâta le
spunea, cu o voce pițigăiată, ca a unui bătrân: „Te duci și
reglezi frânele, ai grijă cum faci!”
- Și?
- Și... ce?
- Și ce făcea ăla?
- Le regla... ce era să facă? Noi ăstilalți, aveam locul
nostru, unde era garajul, ce dracu era și...
- Păi, voi ce făceati, vă uitați, nu lucrați și voi?
- Ce mai ținea el pe acolo, nu mai știu. Nu, asta era ca
un examen. Pe rând dădeam, nu toți odată. Și Călăul ăsta,
avea prostul obicei de a se se urca în mașină și îl punea pe
ăla care avea „cap mare”, cum spunea el să...
- Cum adică avea „cap mare”?
- Nici eu nu știu, cred că-l făcea într-un fel mai ciudat
așa, deștept. Îl încuraja, sau îl făcea să se obișnuiască cu
ciomagul, de care am amintit la început. Unde am rămas?
Că m-ai întrerupt și am uitat!
- Ceva de un zid și o mașină care...
- Așa. Și cum spuneam îl punea lângă zid, lipit de zid,
cu spatele. Fața era îndreptată spre el, spre Călău. Se urca
la volan, nu-și punea centura, răsucea cheia în contact, băga
în viteză mașina, accelera și deodată brrr, punea frână.
Dacă țineau frânele bine, dacă nu...
- Și s-a întâmplat să lovească vreodată pe cineva?

207
 - Nu, avea și el tehnica lui, nu... îi era și lui teamă,
totuși. Dar prin asta...
- Prin asta voia să arate că viața e importantă? (întrebă
Uscatu)
- Bravo, prostănacule! Ai înțeles!
- Păi da, că dacă lovea...
- Îți dai seama, era nasol (vorbi Benone Cauciuc) Era
săltat imediat de milițian, abia așteptau ăștia să calci
strâmb. Îl condamnau și la moarte?!
- La moarte, mă? Păi exista așa ceva pe vrema aia?
- Da, era foarte nasol.
- Și ce s-a întâmplat cu Călăul. A reușit să iasă la
pensie?
- După aia a desființat auto, din școală și-am rămas noi
cu energetica. Și cu Călăul. Spaima noastra. Și tot Călaul
mai zicea:
- Băiete, ți-a căzut cărămida-n cap! Și acuma cerne,
cerne, vei dormi cum ți-oi așterne.
- Adică?
- Adică să înveți carte, că altfel rămâneai repetent. Nu
te trecea nici cu pilele partidului. Era foarte al dracului,
Dumnezeu să-l ierte, că am auzit că ar fi murit între timp!
- Când?

208
 - Și tu acum... dacă eu am 90, el la vremea aia avea 30
și ceva... păi să fi trecut de sută!
- Nu, bre, de câți ani e mort!
- Păi să fie vreo 40 de ani
- Zi mai departe!
- Nu mulți își găseau dracu, până te intorceai la atelier!
Era un om strașnic, dar și elevii erau parșivi. Îi învăța pe
unii cum să sudeze cu autogenul. La ăla în care suflai îi
spune bec de sudură, așa popular. Și unul se tot chinuia
acolo să-i învețe, altul se uita aiurea, s-a ars becul și... pac,
s-a aprins în cap. I-a pârlit părul, pielea. Pe unul l-a prins
cu...
- Fumatul?
- Nuu, n-am fumat eu în școală, eu am fumat târziu
încoace, făcusem și armata.
- Dar de băutură? De băutură, când te-ai apucat?
- Dintotdeauna!
- Cum adică?
- Păi, de când făcea bâtu meu vinul, abia mergeam în
picioare și stam pe lângă butoi și mai beam câte un păhăruț
așa... și era așa bun, mă lingeam pe buze până îmi făceam
mustăți roșii.
- Așa, continuă! Ziceai de unul pe care l-a prins cu
fumatul.

209
 Moșul ia o gură de bere și continuă povestea:
- L-a prins fumând! Era lucrul dracu să te prindă
fumând în școală!
- Nu ca acum, când ceri țigări la profesori și fumezi
cot la cot cu ei. Acuma zici „dă-te, bă profule, că vreau să
fumez”!
- Taci, măi, și ascultă-mă! Și zice: Călăul:
- Da... câte țigări ai?
Scoate ăla din buzunar și le numără:
- Trei. - spune elevul
- Bun, și în pachet, câte mai ai?
- Mai avea vreo șase. Bun, de față cu noi, l-a băgat acolo
în atelier și a zis:
- Cutare, adu trei pahare cu apă.
I s-au adus cele trei pahare cu apă, iar când le-a adus i-
a spus ăstuia:
- Și acumm, mănâncă țigările!
Ce să facă ăla? A mâncat una, a terminat-o de mâncat,
i-a umplut paharul cu apă, a mâncată-o și pe a doua, la fel,
a mâncat-o și pe a treia, la fel și apoi i-a zis: „Gata, poți să
fumezi acum până nu mai poți, eu nu-ți mai zic nimic! Ai
cuvântul meu”. Ce să mai fumeze ăla că i s-a făcut rău și n-

210
a mai fumat ăla cât a stat în școală. N-a mai pus țigara în
gură!
- Păi... ce, așa rău te simți dacă... ?
- Păi, eu de unde să știu, ce, am mâncat țigările? Și să
știți și voi că așa s-a întâmplat cu bietul tovarăș-elev,
actualmente domn!
- Un domn-tovarăș!
- Da!
- Bine, mă, dacă așa s-a întâmplat... așa s-a întâmplat.
Noi te credem, nea Niculae, că ești om bătrân!

211
 Interviu de angajare
Se făcea că rămăsese Chelu fără bani și din cauza asta
trebuia să-și caute urgent un loc de muncă. Asta se întâmpla
cu mult înainte ca mă-sa să afle că dădea banii pe femei de
moravuri ușoare, cu care se întâlnea prin hotelurile de joasă
speță ale Constanței.
Tocmai de asta, într-o bună zi, după o masă copioasă
servită în rai, alături de răstâmporci, a luat cuvântul, zicând:
- Ce mă fac, fraților, că nu mai am bani și trebuie să
iau mâncare și să plătesc cazarea. Să nu ajung cum făcea
Aurel acum ceva ani!
- Să plătești căminul, mă!
- Asta în primul rând, mă, Cauciuce, că bine zici!
Mâncare îi mai poate aduce și Aurel din când în când, că și
noi ne-am făcut pomană cu el, de multe ori, - adăugă
Uscatu.
- Aha, de ăștia sunteți, v-a fost milă de mine, nu din
prietenie, eu sunt amărăciunea vostră și pe spinarea mea voi
vreți să ajungeti în rai!
- Păi, acum unde suntem, mă, în iad?
- Nu, mă, Claxoane, de raiul lui Dumnezeu vorbeam,
de ăla cu adevărat rai, nu amăgirea asta a noastră de aici,
oftă Uscatu. Și mai te dai și mare dascăl la biserică, la tine
acolo.
- Bă, lăsați gargara! Aici e vorba de mine, aici viața
mea e importantă, ca să citez din cineva cunoscut, nu dăm
nume!

212
 - Aha, deci tot eu sunt ăla prost!
- Nu, măi, Potană, ești doar ăla care nu a vrut să-l
salute pe colonel. Vezi, de asta nu ești bun de soldat.
- Bă, bă, bă, iar deviem? Ce v-am spus eu că am
nevoie de un loc de muncă?
- Păi și ce ne spui nouă, mă, nu ai două mâini și două
picioare și o gură ca să-ți cauți singur?
- Da, mă, răstâmporcilor, dar poate știați și voi ceva
temporar, nu așa pe perioadă lungă. Până iau ai mei pensia.
- Nu știm, mă, nimic serios și de scurtă durată, așa
cum vrei tu. Noi suntem oameni serioși, care trudesc cu
munca din zori și până-n noapte, zise Anemona și făcu
discret cu ochiul către ceilalți.
Ăsta, văzu, dar nu zise nimic. Înghiți în sec.
- Hai, mă, să-l ajutăm, gata cu gluma, nu vedeți și voi
că la cât trag femeile de el...
- Poate el trage de ele, că la ce față de iepure
bombardat are, nici lupul nu l-ar mânca în pădure, acolo la
ei!
- Ia lăsați, mă, omul în pace, dacă asta e fața lui. Deci,
cum spuneam, la cât trag femeile de el, sau el de femei,
vorba voastră, e tras la față și roșu în palme de atâta muncă.
Hai, mă, care-l ajută?
- Mă, vino mâine și vorbește cu nea Pricopie, dar... eu
nu te cunosc, tu nu mă cunosti. Ai înțeles?
- Mulțumesc, Aurele! Și plecă spre băi, cu accesoriile
de duș în mână.
- Bă, i-o coacem?

213
 - Cum, mă, că nu mai avem nicio idee!
- Mă, dar ce copii sunteți!
- Că oi fi tu deșteapta deșteptelor dintre noi!
- Obezule, tu nu zici nimic?
- Păi, eu i-aș da ceasul înapoi cu vreo patru-cinci ore.
Și apoi noi facem pe proștii, sau îl trezim mult mai târziu.
Ziua următoare, se trezește Chelu, dis-de-dimineață, sau
cel puțin așa credea el, și începe să târșâie parchetul prin
cameră, începând să se îmbrace, să se pregătească să
meargă ca tot omul la baie, să-și pregătească micul dejun...
- Bă, bă, vrem să dormim, mă! (zic ăștia care cum l-au
văzut că începe să facă ochi, s-au repezit îmbrăcați în pat și
și-au acoperit ochii cu cearceaful, prefăcându-se că dorm)
Draperia nu era trasă, era beznă în cameră, așa că nu
se vedea că ar fi lumină afară!
- Bă, azi e ziua cea mare! Aurele, trezirea că plecăm!
- Ce Aurel visezi, mă? Nu e niciun Aurel pe aici!
- Mă, Aurică, ieși de sub pat, de unde te-ai băgat, că
trebuie să plecăm! Ieși, mă, de acolo, tu nu auzi? Uite că ai
pantofii afară!
- Tu nu înțelegi, mă, nebunule că nu e niciun Aurel pe
aici? Du-te, mă, la muncă, bă, băiatule și nu mai căuta pe
sub patul omului, că nu este frumos!
- Păi, uite, mă, e șase dimineața. Trebuie să plecăm!
Nu a fost așa vorba?
- S-o crezi tu, e trecut de ora zece. Aurel e plecat de
peste cinci ore. Deja e sătul de muncă, mă! El nu e lenevilă,
ca tine!

214
 - Aoleu. Am întârziat la interviu!
- La cât trebuie să fii?
- Păi am înțeles că în jur de unșpe jumate-doișpe să fiu
acolo!
- Păi... ai timp, mă, ai timp!
- Da, dar eu când îmi mai beau cafeaua, când mai
fumez?
- Când vii acasă, mă!
- Da, da...
Și se îndreptă rapid spre baie, cu hainele mototolite
într-o mână, săpunul în alta și pantofii târșâindu-i pe jos.
Cu chiu, cu vai ajunge la ora stabilită. Acolo, altă belea:
- Bună ziua! Mă numesc Demostene Șubler, am auzit
că ați avea nevoie de oameni!
- Da, da, sigur că avem nevoie. Ce știi să faci?
- Nimic! Dar mă înveți matale!
- Îți bați joc de mine?
- Nu, eu chiar nu știu să fac nimic! Ba da, știu să fac!
- Ce știi?
- Să stau! Dar vreau să lucrez, așa că mă înveți matale!
Sper să nu fie greu. Eu sunt băiat serios!
- Păi, uite, noi avem rulaj mare, avem și livrări la
domiciliu. Am avea nevoie de un băiat care să livreze la
domiciliu. Punem noi la dispoziție mașina. Permis de
conducere ai?
- Nu. Dar aș vrea postul. Chiar am nevoie de el!
- Păi, daca spui că nu ai permis, cum faci livrările?
- Păi... am abonament de autobuz!

215
 - ...
- Da, pe toate liniile, plătesc juma´ de milion pe lună,
mai îmi iese și un ciubuc, dacă e prea departe iau taxiul...
mă descurc eu. Și să știi că nu mănânc din mâncare, ca alții!
Sunt om serios!
- ...
- Da, da, și ajung și mai repede cu transportul în
comun, că are banda lui pe șosea. E rezervată si nu merge
nimeni altcineva pe acolo!
- Bă, băiatule, tu ai fumat ceva iarbă înainte să intri la
mine? Te-ai drogat cumva?
- Nu, doar băut, de aseară! A fost petrecere strașnică!
Și-și aprinse o țigară, scoțând rotocoale de fum mai ceva
ca o locomotivă pe aburi.
- Ieși afarăăă!
- Păi nici nu m-ai angajat. Eu am venit să mă angajezi.
Cum mă poți da afară dacă nu m-ai angajat încă?
- Măgarulee, pleacă de aici!
- Păi, plec, dar cum să plec, dacă nu mi-ai zis unde să
plec! Sau îmi dai mie comanda, așa, ca de bun venit!
- Mă, dar tu îți permiți cam multe. Eu sunt din Piața
Chiliei și nu știu multe. Am fumat mulți ca tine la viața
mea!
- Bre, nea Pricoape, stai calm, că ți se face rău. Uite,
eu sunt bine, nu m-am supărat. Nu știu ce ai matale de te-
ai supărat. Stai calm, că ești om în vârstă și este și cald
afară. Să nu pățești ceva, că eu nu sun la salvare! Și din câte
văd, altul pe aici nu mai e, de-al matale, așa că...

216
 - De ce, mă? De ce nu suni? Eu nu sunt om, sau ce?
- Păi ce, m-ai angajat? Nu avem încă nicio treaba unul
cu altul. Nu mă interesează de tine, dacă nu te interesează
de mine. Sau nu așa merge treaba în ziua de azi?
După o pauză scurtă în care înghiți câteva guri din
cafeaua uitată pe colțul mesei, nea Pricop a răsuflat adânc
și a zis:
- Măi, tinere, tu ești la un interviu de angajare și te
comporți așa? Ce părere să îmi fac eu despre tine? Că ești
un golan, un miștocar, un om de nimic, care nu are ce face
pe acasă și mai freacă și nervii oamenilor ocupați, așa ca
mine?! Dacă te-aș da afară de pe propritatea mea, că ești pe
proprietatea mea și-ți și interzic să mai calci pe aici, și-ți
dau și o bătaie bună, ce-ai face?
- Păi... te spun mamei!
- Și ce-mi face mă-ta, mă? Crezi că mi-e frică de mă-
ta?
- Ar trebui... E judecător, aici în oraș!
- Opaaaaa, înseamnă că vorbim altfel, mă, băiete, vii
cu pile înseamnă.
- Nu, nu vin cu pile, nu vin cu amenințări, doar îți spun
legea. Sunt pe domeniul public, nu în curtea dumitale!
Nea Pricop o cam băgase pe mânecă că știa că e în
neregulă cu multe și-și poate pierde afacerea, dar și
libertatea, așa că s-a calmat cu greu și și-a călcat pe inimă.
Aurel, își făcea de lucru ceva mai departe și asculta.
Zâmbea din când în când la auzul că mama răstâmporcului
de coleg al lui e judecătoare. Îi venea să zboare acolo să-i
spună prostănacului de patron al lui: „Șefu! E o amărâtă de

217
pesionară! Ce judecătoare?!”, dar se abținea. Se considera
răzbunat.
- Măi, băiatule, tu chiar ai tupeu, ieși afară, să nu te
mai prind pe aici, că-ți rup picioarele!
- Nu ies înainte de a bea!
- Ieși!
- Stai, bre, că plătesc, uite și banii!
- Asta e altceva. Care ești, mă, pe aici, să-i aduci
animalului ăsta o tărie?
- Eu, eu, aduc eu (zise Aurel, care voia să-l tragă de
limbă pe prostănac).
- Adu-i mai repede, că-i rup picioarele dacă mai îl văd
pe aici. Sau nu, te pun pe tine să i le rupi. Și să îl bați cu ele
apoi!
- Ce-ai făcut, mă, răstâmporc prost? Ai rămas băut de
aseară? (a șoptit Aurel, în timp ce aducea vodca Chelului)
- Nu, mă, dar am simțit așa o silă când l-am văzut... de
am zis că ăsta merită doar să faci mișto de el. Hai, mai dă
două pahare, să mă îmbăt și să încep să dau mesaje la aștia
de acasă! Să mă plâng că munca e grea! Să fac mișto de ei!
Și după ce s-a îmbătat bine, a venit acasă pe zeci de
cărări, cântând în gura mare: „Lume, lume, sorooo lume”,
de-l luară la ochi răstâmporcii din rai, care de fapt era
înțeleși să-l culce pe Benone Cauciuc în rai, fără ca el să
știe, dar, la vederea bețivului și-au schimbat planul în
ultimul moment.

218
 Cuprins

Prefață..................................................................5
Florile Arhiereului....................................................8
Cum a dormit Chelu în rai......................................27
Percheziție corporală.................................................44
Scuarul lui Moș Ene................................................54
Tâmplarul..............................................................72
Sluga perfectă...................................................93
Femeile lui Benone Cauciuc......................................101
Examen dat pe fereastră.........................................115
Uleiul de motor..........................................................119
Să trăiască domnul colonel!........................................128
În arest preventiv........................................................138
Din nou la femei, cu Arhiereul...............................147
Fantoma din cimitir.....................................................161
Grătarul de Anul Nou....................................................169
Calul lui nea Vasile...................................................176
Dă nene și mie o mie, ca să-mi iau țigări.........................182
Exmatricularea............................................................186

219
Farsa telefonică...................................................195
Călăul..................................................................205
Interviu de angajare...................................................212

220