Text și ilustrații: Veronica Iani

Layout: Bogdan Dragomir, www.directdesign.ro

Copyright: Veronica Iani, veronicastories.com

Descrierea CIP poate fi consultată pe pagina de

internet a Bibliotecii Naționale a României

ISBN 978-606-94784-2-4
 Copilăria
o poveste despre bucurie

Text și ilustrații de Veronica Iani

Editura Life Learning Education, 2019

– Agent 007?! Agent 007!! Răspunde!!... Agent 007, aici
comandamentul central, de ce nu răspunzi?... Alo!…
Alo!... Agent 007! Trebuia să ne trimiți rapoartele despre
ultimele tale misiuni! Ce-i cu tine?

Agentul 007 privește indiferent stația de emisie-re-

cepție din care se aude acea voce disperată. Soarbe
cu zgomot câteva înghițituri din paharul cu ceai de
urzici, îndulcit cu miere, apoi își învelește grijuliu cu
o pătură picioarele lungi. Se întinde comod în fotoliu.
Nori albi și pufoși aleargă pe albastrul cerului. Îi tre-
zesc amintiri pe care acum se străduiește să le alunge.
Strânge tare din ochi.

3
– Trebuie să facem ceva! De trei zile nu a mai ieșit din casă.
La telefon nu răspunde... Eu nu mai rezist.
– Da, dar ce să facem? Sunt cumplit de stresat. Cât timp voi
reuși să îi țin locul lui 007 fără să se afle? Să-ți povestesc ce am
pățit ieri, când am mers să transmit un mesaj, pe care, în mod
normal, ar fi trebuit să-l ducă bunul nostru prieten 007. Bat la
ușa locuinței familiei X. Îmi deschide un cuplu foarte amabil

4
și le întind plicul. Ei îl desfac nerăbdători și apoi încep să sară
în sus de bucurie: „Doi?? Vor fi doi!!” Amabili, m-au invitat
în casă la un ceai și fursecuri. Fericit că am parte de o aseme-
nea tratație, dau să intru, când... nenorocire! Iartă-mă că mă
exprim așa direct, dar... fundul mi-a rămas înțepenit în ușă.
Da, nu am mai putut nici intra, nici ieși. Ce rușine mi-a fost!
Doamna m-a servit totuși cu ceai și fursecuri, acolo, în pragul
ușii, până au sosit pompierii ca să îmi descarcereze... fundul.
Nu mai vreau să trec prin așa ceva.
– Dacă ai ști ce am pățit și eu! Ieri am fost să duc un plic în-
tr-un bloc cu nouă etaje. Ca să fiu sigur că nu se sperie lumea
de mine, mi-am scos proteza cu dinți, chit că arăt jalnic fără ea.
Dar degeaba. Când doamna Y a deschis ușa, a început să țipe
de a trezit tot blocul. Am lăsat plicul jos și am tăiat-o pe scări
înainte de sosirea poliției. Era cât pe ce să fiu prins. Un bătrâ-
nel care părea inofensiv mi-a prins coada la ușa de la ieșirea
din bloc. Cu greu am reușit să scap...
– Mda, în ritmul acesta se va afla curând că 007 nu se mai ocu-
pă de misiuni și îl vor concedia. Trebuie să îl scoatem din sta-
rea asta de tristețe. Înțeleg că l-a durut foarte tare când a fost
anunțat că berzele nu vor mai transporta bebeluși. Totuși, va
face în continuare o muncă foarte frumoasă: va duce mesaje
prin care dă de știre mămicilor că au în burtică un bebeluș...
sau mai mulți. Hipopotamii nu pot face munca asta.
– Și nici crocodilii!

5
Îngrijorarea se citea pe fețele celor doi prieteni, crocodilul Yuri și
hipopotamul Gyuri.
Situația era cât se poate de grea. Prietenul lor, bărzoiul 007,
credea că viața sa nu mai are sens. De când se știa transportase
bebeluși la familiile lor, iar asta îl făcuse atât de fericit. Însă
acum... Urma să devină un simplu poștaș?
După ceva timp de gândire, crocodilul Yuri exclamă victorios:
– Gata, știu cum să îl ajutăm!

6
Însă nu apucă să continue. Un zgomot asurzitor de oale răs-
turnate amestecat cu strigăte furioase se aude din locuința de
stuf a lui 007. Dintr-odată, ușa se trântește de perete, aproape
sărind din balamale. În prag își face apariția 007. Este de nere-
cunoscut. Pare un cavaler îmbrăcat în armură, gata de război.
Yuri și Gyuri se uită înspăimântați unul la altul.
– Și-a pierdut mințile, șoptește Yuri.
007 are capul acoperit cu un ibric, pe gâtul lung sunt înșirate
trei cutii de conserve, într-o aripă ține un capac de la o oală, iar
în cealaltă un bătător de carne.
– Am plecat să salvez lumea! Ce vă uitați așa la mine? Nu sunt
nebun. Ascultați și voi ce mesaj am primit! strigă 007 și deschide
înfrigurat stația de emisie-recepție:

„Agent 007, avem nevoie de ajutorul tău! Cineva

a intrat în computerul în care erau datele tuturor
copiilor: nume, adrese, fotografii, amintiri. Totul a
dispărut! Am găsit doar acest mesaj: „Copilăria nu
va mai exista. O voi distruge.”Agent 007, te ru-
găm, ajută-ne!”

7
– Acum ați înțeles? se holbează 007 la prietenii lui ră-
mași cu gurile căscate.
– Ăăă... nu prea, șoptește încurcat Yuri.
007 ridică amenințător „buzduganul” de bucătărie:
– Îl voi distruge pe cel care îndrăznește să facă ceva
Copilăriei!
– Vom fi alături de tine! se entuziasmează și hipopota-
mul Gyuri. Toți pentru...
– Ce-i gălăgia asta? Nu se mai înțelege barză cu barză
din cauza voastră, îl întrerupe o voce hodorogită. Cine
sunteți voi, că nu prea mai văd bine? V-am auzit în-
tâmplător vorbind despre...
Cei trei prieteni își îndreaptă nedumeriți privirile spre
personajul straniu apărut ca din senin din spatele casei
lui 007. Un bărzoi cu penele încărunțite de bătrânețe
înainta cu greu spre ei, sprijinindu-se într-un toiag no-
duros. O pereche strâmbă de ochelari i se clatină pe
cioc la fiecare pas pe care îl face.
Gyuri se îndreaptă amenințător spre el:
– Ne spionai cumva?
– Aiurea. Vorbeați așa de tare, încât era imposibil să nu aud.
M-am gândit că vă pot fi de folos.
– Tuuu? De abia mai vezi, îi răspunde sarcastic 007.

9
Fără să ia în seamă obrăznicia, bătrânul bărzoi scoate de
sub aripă un album foarte gros cu coperțile uzate.
– Am acest album de pe vremea când încă mai lucram.
Mi-a plăcut să țin legătura cu copilașii pe care îi duceam
la familiile lor, așa că mi-au trimis o mulțime de desene
cu ceea ce înseamnă Copilăria pentru ei. De fapt, încă în-
cerc să înțeleg ce este de fapt Copilăria. Voi știți?
007 tușește încurcat:
– Nu m-am gândit la asta până acum. Copilăria este…
este ceva frumos.
– Hm, e mai mult decât atât, simt asta. Ceva mult mai
profund, ceva din care să înțelegem ceva… din care să
învățăm ceva…
– Da… Probabil... Ne poți împrumuta albumul?
007 întinde nerăbdător aripa spre album.
– Vi-l dau, dar să aveți mare grijă de el. Dacă toate datele
din computer au fost furate, acest album este foarte pre-
țios... Și dă tinichelele alea jos de pe tine! E nevoie să vă
folosiți scăfârliile.
Cu o lovitură precisă de toiag, bătrânul bărzoi zboară
ibricul de pe capul agentului 007.

10
Intimidat, acesta ia cu grijă valorosul album. Yuri și
Gyuri se apropie și ei curioși. Pe prima pagină, un de-
sen în care câțiva copii se jucau fericiți. Acesta a fost
ultimul lucru pe care cei trei au apucat să-l mai vadă.

11
12
Apărută de nicăieri, o negură înghețată îi prinde cu brațele ei nevă-
zute ca într-un clește, paralizându-le orice mișcare. Restul s-a petre-
cut foarte rapid. A urmat un trosnet sec, iar negura s-a făcut nevăzu-
tă, ca și cum nici nu ar fi existat. Când s-au dezmeticit, cei trei pri-
eteni au descoperit catastrofa: 007 mai avea doar o mică parte
din album. Restul dispăruse împreună cu negura și cu bărzoiul
pensionar. Ochelarii și toiagul acestuia zăceau în iarbă.
– Priviți cât a mai rămas din album! țipă disperat 007. Băr-
zoiul l-o fi luat?
Hipopotamul Gyuri ia restul de album și îl studia-
ză întorcându-l pe toate fețele:
– Atunci de ce ne-ar mai fi dat albumul? Ca apoi să
îl ia înapoi? Nu are sens. A fost ceva
în pâcla aceea... Poate era chiar cel care
vrea să distrugă Copilăria! Trebu-
ie să mergem să îi anunțăm pe
oameni cât mai repede!
Dar cât mai repede!
Cei trei prieteni pornesc grăbiți spre orașul din apro-
piere. Fiecare secundă era extrem de prețioasă. Vă-
zând că sunt mult prea înceți,Yuri și Gyuri hotărăsc
să îl trimită pe 007 înaintea lor. Acesta își ia zborul și
ajunge repede în oraș. Nu după multă vreme, găsește
un polițist:
– Domnule polițist! Domnule poliţist! Cineva… cine-
va încearcă să distrugă… să distrugă Copilăria. Ome-
nirea este în mare pericol!
Polițistul își coboară nemulțumit privirea spre barza
agitată din fața lui.
– Copilăria? Ce este Copilăria? De ce mă deranjezi
cu astfel de prostii? Eu am de vegheat la păstrarea
liniștii publice, iar tu, din câte se pare, o cam tul-
buri cu agitația ta.
– Copiii... Copilărie, încearcă 007 să îi dea
câteva indicii.
Însă, văzând că polițistul are de gând să
scoată bastonul de cauciuc, agentul 007 îi
arată un desen din album.
– Ce scrie acolo? mormăie polițistul.

14
Poliţistul se încruntă și mai tare în momentul în care descifrează scrisul:
– Ăăă... „Copilăria... este... joaca cu prietenii”. Văd niște oameni mici. Unul
îi împinge pe ceilalți doi. Nu înțeleg de ce o face. Și nici expresia de pe fețe-
le lor. Sunt bolnavi? Ce e aceea joacă? Prieteni?!
007 se uită perplex la polițistul care continuă:
– Se pare că avem de a face cu un caz grav de indisciplină. În loc să mun-
cească, oamenii aceștia mici pierd vremea. Nu s-a mai pomenit așa ceva.
– Dar se joacă...
007 vrea să mai spună ceva, însă este nevoit să își ia zborul. Polițistul scosese
deja o pereche de cătușe și dăduse alarma. În câteva clipe au apărut câteva
echipaje de poliție. Desenul a fost oprit ca probă la dosar, iar agentului 007 i
s-a făcut un portret robot pentru a fi dat în urmărire generală.

15
Ajuns la prietenii lui, 007 le povestește păța-
nia cu polițistul.
– Îngrozitor! Am ajuns prea târziu. E o adevă-
rată nebunie! Parcă lumea s-ar fi răsturnat cu
fundul în sus, gesticulează 007 nervos.
– Te rog, mormăie jenat hipopotamul Gyuri.
– Scuză-mă că am zis fund. În fine, lumea nu
mai e la fel cum o știam.

16
Copiii sunt numiți oameni mici. Ei nu se mai
joacă. Iar jucăriile... JUCĂRIILE SUNT ARUN-
CATE!! Pe bulevarde am văzut camioane care
cărau jucării la groapa cu gunoi. Înseamnă că,
până de curând, copiii se jucau cu ele. S-a pe-
trecut ceva care a schimbat lumea...
– Norul acela... strigă Yuri
– ... a furat Copilăria,
continuă Gyuri cu o față
îngrozită.

17
– Și acum ce facem? A căuta un nor e ca și cum ai că-
uta acul în carul cu fân. Doar tu, 007, poți zbura, dar
încotro să zbori? Și, apoi, cum să te lupți cu un nor? se
frământă Gyuri, învârtindu-se pe loc în căutarea unei
soluții... Dar, știți ceva, s-a făcut noapte și mi-e groaz-
nic de foame. Hai să traversăm șoseaua. Am văzut
niște tufe grozav de apetisante. Și o baltă. Pe Yuri l-ar
înviora cu siguranță o baie.
Încântat de idee, 007 este de acord că un stomac plin
poate ajuta mult în găsirea unor soluții. Din două bătăi
de aripi ajunge deasupra bălții:
– Băieți, e super! E plin de broaște!

18
În ciuda greutății sale, hipopotamul ajunge și el cât ai
clipi lângă baltă și, cu o săritură amplă, aterizează fix în
mijlocul ei, spre disperarea lui 007:
– Ai secat jumătate de baltă!! O broască nu mai văd!
– Caută-le pe mal! strigă Gyuri fericit.

19
20
– Da, bine că voi vă lăfăiți în apă, iar pe mine
m-ați lăsat singur. Pe deasupra mai car și albu-
mul, se lamenta de pe cealaltă parte a drumului
crocodilul Yuri. Picioarele lui scurte, precum și
coada lungă și grea, îl făceau mult mai încet de-
cât prietenii săi.
Ajuns în mijlocul șoselei, se oprește
să își tragă sufletul:
– Stați și mâncați nepăsă-
tori în loc să vedeți cât
de minunat este cerul.
Oare a numărat cineva
stelele? oftează el străbă-
tut de un fior de emoție.
Uitați-le pe acelea două.
Strălucesc cel mai tare. Și sunt
din ce în ce în ce mai mari. Or
fi doi meteoriți?

21
Atât a mai apucat să spună Yuri înainte de a dispărea sub roțile unui
tir, care reuși să oprească după câțiva zeci de metri cu un scrâșnet
îngrozitor, lăsând în urma sa un nor înecăcios de cauciuc încins.
– Yuuuuri!!! strigă îngroziți 007 și Gyuri, alergând la prietenul lor.
Între timp, din tir coborâse și șoferul, un bărbat burtos. Se văita,
trăgându-se de barbă și de mustăți:
– Doamne, l-am făcut una cu pământul! Ce căutai, măi, omule, în
mijlocul drumului? Așa, îmbrăcat în verde, nu aveam cum să te văd.
Doamne, l-am turtit cu totul!
– Yuri, Yuri, dragul nostru, te rugăm, spune ceva! se tânguie și pri-
etenii lui.

22
– Așa m-a făcut mama, turtit, reu-
șește să vorbească cu greu Yuri din
cauza tusei provocate de fum. Și
verde sunt de când mă știu.
– Yuri, ești întreg? Te poți mișca?
Ești viu?
Gyuri și 007 țopăie fericiți în ju-
rul prietenului lor. Yuri se ridică
cu grijă de pe asfalt și își pipăie
corpul pentru a se încredința că
totul este în regulă:
– Se pare că da. Mașina a trecut
pe deasupra mea.

23
– Albumul, unde e albumul? își amintește brusc 007.
După câteva minute de căutări cu lanterna, îl găsesc în șanțul
de lângă șosea. Șoferul se apleacă și ridică o foaie care căzuse
din el.
– De... de... de unde aveți asta? De unde?
Sărea în sus de bucurie, după care se oprea și începea să plângă
sărutând foaia. Apoi iar sărea și iar săruta foaia.
– Hei, dă-o încoace că o strici cu lacrimile tale. Ce-ți veni? se
repede 007 să i-o smulgă din mâini.
Însă, mai iute, șoferul reușește să o păstreze.
– Vedeți ce scrie pe ea? strigă el. „Copilăria este brăduțul de
Crăciun.” Crăciun!...Crăciun!
Cei trei prieteni îl privesc lung. Gyuri, mai milos, zice:
– Săăăracul, din cauza sperieturii a înnebunit.
– Nu, nu... suspină cu glas gâtuit de emoție șoferul... Eu sunt...
Eu sunt Moș Crăciun!
– Fugi d-aci! sare 007. Moș Crăciun merge cu sania trasă de reni,
nu cu tirul. În plus, are părul și barba albă. Ne vinzi gogoși.
– Ba eu sunt. Uitați!
Șoferul scoate din buzunarul de la piept actul de identitate.
Cel din fotografie chiar semăna cu el, doar că avea părul și
barba albe.

24
– Da, semeni. Iar pe act scrie negru pe alb: Moș Crăciun. Dar
unde ți-e sania? întreabă Yuri.
– Mi-au confiscat-o. Renii la fel. Jucăriile... De-abia am reușit să
scap. Am fost nevoit să îmi vopsesc părul și barba și să renunț
la hainele roșii. E o tragedie ceea ce se petrece. Totul era bine și,
dintr-odată, lumea s-a întors cu f...

25
– Cu josul în sus? îi ia repede vorba din gură 007.
– Da, cu josul în sus. M-am dus plin de jucării și de dulciuri
la o școală. Ce credeți? Copiii au început să arunce cu gume
și cu creioane în mine. Eu strigam: „Copii, v-am adus jucării,
dulciuri!”... Un coșmar! Au chemat Poliția. M-au acuzat că de-
ranjez procesul de învățământ. Nu înțelegeam cu ce am greșit.
Mi-am cerut scuze și i-am rugat să mă lase să le duc acasă ju-
căriile. Se uitau toți la mine ca și cum aș fi vorbit limba păsă-
rească. Am aflat apoi cu groază că ei locuiesc în internate. Am
zis: „Bine, dar familiile voastre... părinții voștri? La ei când vă
duceți?” Atunci au spus că sunt un nebun periculos care vor-
bește despre lucruri nemaiauzite. Cu greu am scăpat din mâna
Poliției. Nu mai înțeleg nimic. Acum mă urmăresc, iar înainte
eram primit cu căldură... Vă rog, dați-mi desenul! Am nevoie
de această amintire prețioasă din vremurile în care copiii stă-
teau împreună cu părinții lor, când știau ce înseamnă CRĂ-
CIUN, FAMILIE, MAMĂ, TATĂ. Când mă iubeau.
– Dar unde te duci? Și de ce fugi cu un tir? întreabă 007. Nu
puteai găsi un mijloc de transport mai mic? Toată lumea te
poate vedea de la o poștă. Mă rog, mai puțin Yuri.
– Merg spre Polul Nord. Salvez niște prieteni. Veniți!

26
Moș Crăciun deschide cu grijă ușa containerului de pe
tir. Lumina puternică a lanternei descoperă o mulțime
de oameni de zăpadă.
– Sunteți bine? îi întreabă grijuliu Moș Crăciun.
Închizând la loc ușa, Moș Crăciun oftează:
– Încerc să salvez oamenii de zăpadă. Nici pe ei nu îi
mai vor copiii.
Se lasă o liniște adâncă.
– Și noi încercăm să salvăm Copilăria, spune trist Gyuri.
Cine știe dacă…

27
– Predați-vă! Sunteți înconjurați! Nu aveți nicio șansă!
Deodată, zeci de reflectoare se aprind în jurul lor. Șoseaua
era blocată de mașinile Poliției. Cei patru înlemnesc. Cum
de nu auziseră nimic?
Hipopotamul Gyuri își revine primul din șoc. Le spune
printre dinți:
– Retrageţi-vă încet cu spatele. La semnalul meu urcați în tir
și porniți cu cea mai mare viteză. Eu îi voi ține pe loc cât pot
de mult.
– Nuuu, protestează Yuri și 007. În niciun caz. Vino cu noi!
– Gata, nu mai e timp. Plecați!
Moș Crăciun îi împinge pe Yuri și 007 spre cabină. Polițiștii
se reped spre tir, dar Gyuri le blochează drumul. Enervat,
căpitanul strigă la el:
– Mișcă-ți fundul ăsta imens din calea noastră, infractorule!
– Nu ziceți fun… apucă să mai strige 007, privind peste umăr
la Gyuri, care se făcuse roșu de furie. Apoi din roșu deveni
violet, după care albastru vinețiu.
Cu capul lăsat în pământ hipopotamul înaintează câțiva pași,
pufnind amenințător pe nări. Polițiștii îndreptă armele spre
el, însă Gyuri nu se lăsă intimidat.

28
Își ridică încet capul și deschide gura.
Oamenii legii privesc înspăimântați gura ce pare a se des-
chide la infinit. Pe neașteptate, din gâtlejul ca un tunel al
lui Gyuri, țâșnește un răget înfiorător și asurzitor. Mii
de pumnale nevăzute străpung timpanele poli-
țiștilor. Pentru a scăpa de aceea tortură, aceștia
năvălesc disperați în mașini și pornesc în trombă
spre oraș.
Gyuri rămâne singur în mijlocul drumului.
– Succes, dragii mei prieteni, zice el, privind în
zare spre camionul lui Moș Crăciun. Pe șosea,
o foaie se desprinsese din album. Zâmbește și o
ridică cu grijă, apoi dispare în liniștea nopții, în
timp ce câteva lacrimi de tristețe îi brăzdea-
ză obrazul gros.

29
Un vuiet prelung, apoi o bufnitură puternică zguduie pământul
ridicând un nor gros de zăpadă. În timp ce zăpada se așează lin la
locul ei, gemete și vaiete se aud din troiene. Primul care își face
apariția este Moș Crăciun. Merge de-a bușilea, privind nedu-
merit în jur. După ceva vreme, apare și crocodilul Yuri...
apoi agentul 007. La fel de nedumeriți și de buimaci, în-
cercă să înțeleagă unde se află.
– Ce-i cu zăpada asta? reușește să articuleze Yuri
câteva cuvinte. Când ne-am culcat în cabina
tirului era totul verde în jur. Să fi nins atât
de mult între timp?

30
– Nu... Nu se poate! zice Moș Crăciun și arată spre un pâlc
de foci din depărtare. Uite și un urs... polar! Cred că sun-
tem... Dar cum se poate așa ceva?
– Spune odată unde suntem! se enervează Yuri, simțind că
îngheață.
– Suntem la Polul Nord!
– La Polul Nord??!! strigă 007. Doar nu am zburat cu tirul
până aici.
– Nu știu dacă am zburat, dar cu siguranță am căzut din
cer, zice Moș Crăciun în timp ce își îndreaptă mijlocul. De
la șocul căzăturii am fost aruncați afară din cabină. Bine
că... dar nu mai apucă să termine ce avea de zis, căci înce-
pe să strige disperat, alergând spre tirul căzut într-o râpă.
Oamenii de zăpadă!... Oamenii de zăpadă!

31
Reușește să deschidă cu greu ușile deforma-
te ale containerului, însă imaginea care i se
înfățișează înainte ochilor, îl face să își pună
mâinile în cap:
– Vai, nu!

32
Oameni de zăpadă fără cap sau cu două capete, morcovi, cra-
tițe, fulare, bețe și mături, totul era amestecat într-un amal-
gam de nedescris.
Moș Crăciun se pierde cu firea și începe să plângă, mustățile
transformându-se în scurt timp în doi țurțuri de gheață.
– Nu te necăji, îi facem la loc cât ai clipi, îl încurajează 007.
Operațiunea a durat însă mult mai mult decât s-au așteptat, de-
oarece oamenii de zăpadă țineau cu tot dinadinsul să li se dea
exact aceeași înfățișare pe care au avut-o inițial. Din fericire,
Yuri, care era foarte răbdător, a rezolvat imensul puzzle de ca-
pete și trunchiuri.
– Bine că măcar oamenii de zăpadă sunt salvați, însă noi nu știm
unde ne aflăm și nici cum am ajuns aici. Mâncare nu avem... Vom
muri degeaba la Polul Nord fără să fi apucat să salvăm Copilăria,
începe să se vaite agentul 007.
– Hei, ce-i smiorcăiala asta, se revoltă Yuri. Încă nu am murit.
Am putea încerca să vânăm o focă ca să ne hrănim.
– Bleah! Yuri, ai uitat? stai de vorbă cu o barză care nu a mâncat
și nici nu va mânca vreodată...
– Și nici nu cred că vei apuca să mănânci foci, mai ales dacă
ajungem în burta acelui urs polar care vine în fugă spre noi.
Repede în cabină! țipă Moș Crăciun.

33
Reușesc să închidă
ușile chiar în momentul
în care ursul sare asupra cabinei.
Văzând că nu mai poate ajunge la
pradă, acesta atacă răcnind geamu-
rile și portierele. Yuri, 007 și Moș
Crăciun privesc îngroziți ghearele
ca niște pumnale de oțel ce lăsau
urme adânci pe uși. Scrâșnetul lor
metalic le tăia respirația. Dar și
mai înspăimântătoare este privirea
turbată a fiarei dezlănțuite.

34
La un moment dat, ursul pare să renunțe. Se depărtează de
mașină, căutând parcă ceva prin zăpadă.
– Porneşte mașina! îl zgâlțâie 007 pe Moș Crăciun. Altfel aici
ne rămân oasele.
– Încerc, încerc, țipă Moș Crăciun, în timp ce un huruit jalnic
se aude dinspre motor.
Degeaba învârtea cheia în contact, motorul refuza să pornească.
– Se întoarce ursul! strigă Yuri. Cară în brațe o bucată imensă
de gheață. Faceţi ceva!
Ajuns lângă mașină, ursul face o sforțare și aruncă gheața în
parbriz, spărgându-l în mii de cioburi. 007 reușește se ferească
la timp de blocul de gheață. Dintr-o săritură, ursul se agăță cu
labele de bordul cabinei, imensul lui cap îndreptându-se ful-
gerător spre gâtul lui 007.
– Yuuuriii! mai apucă să strige 007 înainte de a leșina.
Fără a sta pe gânduri, Yuri își înfige dinții ascuțiți în laba ursu-
lui. Urletul de durere al acestuia sfâșie văzduhul, însă Yuri nu
renunță la strânsoare până când ursul nu își desprinde gheare-
le de pe bord și cade în zăpadă.
– Acum! țipă Yuri.
Moș Crăciun apasă accelerația, pornind în trombă.
– Am scăpat! Am scăpat! strigă Yuri, privind în oglinda retro-
vizoare ursul rămas să își lingă laba însângerată... Tiii, am ră-
mas fără o groază de dinți!

35
– Ce-i, ce-i? întreabă 007 după ce își revine din leșin.
Am murit?
– Nu încă. Gata, am rămas fără motorină. Mai
departe nu mai putem merge, anunță Moș Cră-
ciun și sare din cabină, luând cu el și blocul de
gheață cu care ursul spărsese parbrizul.
Însă, cum îl aruncă în zăpadă, i se tăie răsuflarea:
– Veniți repede! Veniți repede!
007 și Yuri se apropie speriați, neștiind ce pericol a mai
apărut între timp.
– Bărzoiul pensionar!! strigă 007 și se dă înapoi îngrozit.
În interiorul bucății de gheață se afla chiar bătrânul bărzoi care
le dăduse albumul despre Copilărie. Îi privea cu ochi sticloși
și cu ciocul deschis, ca într-un ultim strigăt.
– Hei, noi suntem!

36
007 bate cu ciocul în gheață, sperând la un răspuns. din
partea bărzoiului sau măcar la o clipire din ochi.
– Repede, să îl scoatem cumva de acolo! Poate mai trăieș-
te, începe să se agite Yuri. Ar trebui să topim gheața. Uite
o peșteră. Facem un foc și gata. Haideți să căutăm prin
mașină ceva de ars.
– Mai întâi să vedem ce e în peșteră. Nu cumva să fie
chiar bârlogul ursului, zice precaut Moș Crăciun.
Ia o lanternă și intră cu grijă în peșteră, însă, după câte-
va secunde, iese în goană:
– Un mamut! Un mamut! În peșteră este un mamut!
– Viu? se interesează curios 007, după ce îi trece sperie-
tura. Parcă nu mai există așa ceva.
– Viu, neviu, nu știu. Stătea în picioare și se uita la mine.
– Lasă că mă duc eu, își face curaj Yuri și ia lanterna, in-
trând la rândul său în peșteră.
– Gyuri?? Gyuri!!...Veniți repede... E Gyuri! Dragul nos-
tru prieten, cum ai ajuns în halul ăsta?

37
Gyuri, hipopotamul, îi privea, fără să cli-
pească, dintr-un bloc imens de gheață.
– Nu mai înțeleg nimic, strigă disperat
007. Bărzoiul, apoi Gyuri.
Cum au ajuns aici? Așa în-
ghețați... Și noi cum de am
aterizat tocmai la Polul
Nord... Înseamnă că?
– Exact! Înseamnă că veți sfârși
și voi la fel, se aude o voce ca
venită din adâncul pământu-
lui. Eu v-am adus aici.

38
 Moș Crăciun, 007 și Yuri văd cu
groază cum aceeași negură înfiorătoa-
re care furase o parte din album, dar care
distrusese și Copilăria, îi învăluie și îi imobili-
zează cu brațele ei nevăzute.
– Dar, mai întâi, voi recupera de la voi și restul desene-
lor din album, se face auzită aceeași voce sinistră.
– Mai bine murim decât să ți le dăm! strigă Moș Cră-
ciun și 007.
– Vai, ce emoționant, hârâie a râs negura. Și grasul cu
fund mare a zis la fel și uite că i-am luat desenul.
Desenul ce rămăsese la Gyuri trece prin fața lor, dispă-
rând apoi în negură.
– Și acum: hocus-pocus-preparatus, iată cum dispar și
desenele voastre!
Fără a putea schița măcar un gest, Moș
Crăciun și 007 rămân fără niciun desen.
– Te urăsc! Te urăsc din toată inima,
arătare fără inimă ce ești! țipă 007,
încercând să zgârie cu ciocul și ghe-
arele negura. Tu ai furat Copilăria și
acum ai tot albumul!

39
– Vai, ce încercare eroică, hârâie vocea. Da, am furat-o,
am distrus-o. Spune cum vrei. Important e că nu mai
există nici măcar o urmă din ea. Iar faptul că mă urăști
nu e ceva nou pentru mine. Și mă vei urî și mai tare! Ia
uite cum se transformă în gheață prietenii tăi!
007 vede îngrozit cum Yuri și Moș Crăciun se acoperă
treptat, treptat cu un strat de gheață. Degeaba încearcă
să îi protejeze cu aripile lui, stratul de gheață crește tot
mai mult.
– De ce nu m-ai înghețat și pe mine odată cu ei, uciga-
șule! strigă 007.
– Ca să vezi ce înseamnă cu adevărat a urî. Am în mine
de un milion de ori mai multă ură decât ai tu acum.
Deși clocotea de furie, 007 se forțează să se calmeze.
– Dar cine ești tu? întreabă el.
– Sunt ceea ce vezi că sunt.
– O negură înghețată...
– Am diferite nume. Dacă vrei să-mi spui negură în-
ghețată, spune-mi așa.
– Dar de ce ai atâta ură în tine?
– Știi cum e ca toată lumea să fugă de tine? Știi cum
e să fii urât de toți? Oriunde apar aud: vai, ce vreme
groaznică!... ce ceață insuportabilă!... Ne-a stricat toată
ziua... Și tot așa... tot așa. Chiar și copiii vorbesc astfel
despre mine. Știi cum e ca NIMENI să nu te iubească,

40
în schimb toți să te urască? Nu știi. De aceea
m-am răzbunat. Într-o zi am văzut o pagină
din acel album cu desene. Scria: „Copilăria
este BUCURIA”... Din acel moment,
numai asta mi-a răsunat în cap... BU-
CURIA... BUCURIA... Am hotărât
să distrug Copilăria și odată cu ea
și BUCURIA. Am reușit!
– Da, ai reușit, suspină 007.
Gheața îi acoperise picioarele.
Simțea cum se întinde pe aripi,
pe gât, pe cioc. Nu îl durea și nici
nu îi era frig. Aruncă o ultimă privi-
re spre prietenii lui:
– S-a sfârșit.

41
 X2410 mergea abătut prin pădure, cău-
tând ciuperci. Rucsacul îi era gol.
„Nu a plouat de atâta vreme, de unde
ciuperci? Dar parcă supraveghetorul
de la internat poate să înțeleagă asta.
Zice că așa scrie în fișa mea, să culeg
ciuperci, iar fișele sunt făcute încă de la
începutul anului. Asta e, voi fi iar certat.
Nu că ar avea cineva ceva cu mine, dar așa e
în regulament. Cine nu îndeplinește o sarcină este
certat... Of, dar ce ceață se lasă peste pădure. Aproape
că nu mai văd la doi pași! Și e din ce în ce mai frig. Nu am
pomenit o asemenea negură înghețată. Mai bine stau pe loc
ca să nu mă rătăcesc... Oare negura acesta s-o fi rătăcit și ea?
Poate e chiar mai speriată ca mine... Ia te uită, știe să picteze. Ce
steluțe frumoase a făcut pe frunze! Ba chiar și pe bluza mea. Hei,
vrei să treci și pe la internat ca să desenezi câteva steluțe pe gea-
mul de la camera mea? Aș vorbi cu ele când mă voi simți singur.
Știi, noi, oamenii mici, nu avem voie să discutăm între
noi... Tu te simți vreodată singură? Nu cred. Tu poți
vorbi cu vântul, cu norii, cu soarele. Și eu vorbesc cu
ele, dar numai în gând, pentru că, altfel, aș fi certat.

42
Avem reguli pentru orice. O regulă zice
că nu avem voie să facem lucruri nefolosi-
toare, iar vorbitul cu norii nu e prea folositor...
Pe tine cum te cheamă? Eu sunt X2410... Știu,
sună ciudat... Vai, dar mi-e din ce în ce mai frig! Par-
că mi-ar curge gheață prin vene. Mă transform într-o
statuie de gheață. Însă de ce să mă plâng, când tu nu ai
nici măcar o bluză subțire pe tine. Dacă ai avea dinți, cred că ți-ar
clănțăni. Mai bine îți dau eșarfa de la gâtul meu ca să nu faci gutu-
rai. Noi avem siropuri multe pentru gât la internat, dar tu sigur nu
ai. Cum vei mai putea vorbi cu norii dacă răgușești?”
Printre genele acoperite de gheață, lui X2410 i se păru
că zărește doi ochi din care căzură câteva picături
strălucitoare.
– Mulțumesc, dragă copile! se auzi o voce hâ-
râită, venită ca din adâncul pământului, apoi
negura dispăru, lăsând loc unui curcubeu
plin de strălucire.

43
– Radu!… Radu!
Băiatul privea nedumerit la femeia ce alerga speriată spre el. Se simțea con-
fuz, ca și cum s-ar fi trezit brusc dintr-un vis. Nu înțelegea unde este și ce
se întâmplă cu el. Negura se ridicase iar razele soarelui începeau să-i dez-
morțească corpul înghețat.
– Radu!!
Femeia îl ținea acum strâns în brațe.
– Cine…? Cine ești?… Mami?!… Mami, tu ești?
– Da, Radu, eu sunt. Vai, ne-ai speriat îngrozitor. Tati încă te caută prin
pădure. Cred că și tu ești speriat. Am crezut că te-ai pierdut în negura aceea
înfiorătoare. Doamne, aproape ai înghețat! Și nici eșarfa nu o mai ai la gât.
– A fost ceva atât de straniu! A venit ceața aceea și nu am știut unde mă
aflu. Era ca și când aș fi trăit într-o altfel de lume. Una îngrozitoare în
care nu mai eram Radu, ci X2410, iar de tine și de Tati nu îmi aduceam
aminte. Știam doar că plecasem să caut ciuperci, trimis de cei de la inter-
natul în care locuiam împreună cu o mulțime de alți oameni mici. Ni se
spunea că suntem oameni mici, nu copii. Toți aveau nume la fel de ciu-
date ca și al meu. Jucării nu existau în acea lume și noi nu ne jucam unii
cu alții. Totul era lipsit de bucurie. Era… era ca și cum COPILĂRIA nu

44
mai exista. Negura aceea care se lăsase
mă îngheța încetul cu încetul. Îmi era
atât teamă... apoi am văzut ce steluțe
frumoase făcea frigul pe frunze și pe
bluza mea. M-am liniștit. Mi s-a făcut
deodată milă de acea negură. Dacă și ei îi
era frig? I-am dăruit eșarfa de la gâtul meu.
Apoi ceața s-a făcut nevăzută și pe cer a apărut
un curcubeu minunat. Mami, spune-mi că nu
a dispărut COPILĂRIA!
– Vai, ce coșmar! Stai liniștit, Copilăria nu a
dispărut și nici nu are cum să dispară. Ea este
un izvor nesecat cu apă vie prin care cunoaș-
tem BUCURIA și DRAGOSTEA. Copilăria
ne-a dăruit-o Dumnezeu pentru a putea
înțelege că El ne iubește și ne ocrotește.
Dar și pentru a învăța, la rândul nos-
tru, să iubim și să ocrotim.

45
 – Agent 007, agent 007! Azi ai de dus zece scrisori,
se aude în stația de emisie-recepție
– Aici 007! Recepționat! Zece scrisori? Se rezolvă.

– Agent 008, agent 008! Ești pe recepție? Ai de dus

cinci scrisori. Te descurci?
– Aici 008. Recepționat! își drege emoționat vocea
hipopotamul Gyuri, noul agent 008. Se rezolvă!

– Agent 009! Ai de distribuit șapte scrisori,

– 009 se descurcă, chicotește crocodilul Yuri,
fericit pentru noua lui slujbă.

– Agent 006! Sunt trei scrisori pentru Alaska. Doar

tu poți rezolva asta. Ce zici?
– Agent 006 la datorie! se aude o voce hârâită, ca
din adâncul pământului.
– Agent 006, ești răgușit? Ai nevoie de îngrijiri?
– Sunt foarte bine. Am umblat o vreme fără fular la
gât, dar acum am unul călduros. Mi l-a dăruit un
copil cu suflet de aur.

46
– Agent 001! Cum e la pensie? Sperăm că nu te plictisești.
– Nici gând, chicotește bărzoiul pensionar, aranjându-și pe
cioc ochelarii cu rame groase.
De dimineață mai primise încă trei desene de la copii. Le
așează cu grijă în albumul gros cu coperți uzate.
– Măi, măi, ce copiii năzdrăvani!

47
Neque sam, sumet qui odigenda consed exero
maximinim arum endae porporio maxim eos
des eatem experib usapernam, aruption pelest,
sum, quisit magnimus re expedita paribus elia
delite nosam illandis modi optionet fuga. Itation
sediae. Os sandae odit everum fugitas es simo-
lup taquam, qui ius sequunt alici voloria demo-
dit doluptin non pro que alit, sandipsam volore

Colecția „Fiecare viață

este un dar”
1. Bebe. O poveste din burtică
2. Ioana. O poveste despre Sindromul Down
3. Tudor. O poveste despre adopție
4. Copilăria. O poveste despre bucurie
5. Leo. O poveste despre prietenie

9 786069 478424