Sunteți pe pagina 1din 3

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

COMISIA PENTRU Plx. 145/2023


TINERET ȘI SPORT Nr.4C-25/44/2023
București, 29 martie 2023

AVIZ
asupra proiectului de Lege privind organizarea activității
de prevenire a separării copilului de familie

În conformitate cu prevederile art.95 și 117 din Regulamentul Camerei Deputaților,


republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru tineret și sport a fost
sesizată, spre dezbatere și avizare, în procedură de urgență, cu proiectul de Lege privind
organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, trimisă cu adresa nr.
Plx. 145/2023 din 13 martie 2023, și înregistrată la Comisia pentru tineret și sport cu nr. 4c-
25/44 în 14 martie 2023.

Conform dispozițiilor art.75 din Constituția României, republicată și ale art. 92 din
Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificări și completări, Camera
Deputaților fiind Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare organizarea activității de


prevenire a separării copilului de familie. Potrivit proiectului, activitatea de prevenire a
separării copilului de familie vizează promovarea principiului interesului superior al copilului
și a respectării drepturilor copilului, promovarea bunăstării sociale, spirituale și morale, a
sănătății fizice și mentale, sub orice formă și prin orice mijloace pentru copilul expus riscului
de separare de familie, promovarea, cu prioritate, a valorilor familiale, a menținerii în familie
a copilului expus riscului de separare și integrarea lui în comunitate, participarea copilului, în
funcție de vârsta și gradul de maturitate, și a familiei la deciziile care îl privesc.
Potrivit prevederilor art.62 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu
modificări și completări, membrii Comisiei pentru tineret și sport au dezbătut propunerea
legislativă în ședința din 29 martie 2023 și au hotărât, cu unanimitate de voturi, să acorde
aviz favorabil propunerii legislative,, cu amendamente admise, prezentate în anexă.

În raport de obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din


categoria legilor organice.
În baza prevederilor art. 56 și 57 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, la
dezbaterea proiectului de Lege Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse a
susținut avizarea favorabilă cu amendamentul admis anexat.

Membrii comisiei au fost prezenți la ședința comisiei conform listei de prezență.

PREŞEDINTE

Oana Silvia ȚOIU


AMENDAMENTE

PL-x nr.145/2023 - Proiect de Lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie

Nr. Forma inițiatorului Amendamente Motivare


crt.
1. Art.21.
(1) Activitatea de prevenire a separării copilului de Pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării
familie derulată de către serviciile publice de asistență copilului de familie se propune asigurarea finanțării de la
socială se finanțează din următoarele surse: bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea
a) bugetul de stat - în limita sumelor defalcate din unele adăugată:
venituri ale bugetului de stat aprobate cu această - în proporție de 50% din necesarul de fonduri - pentru
destinație prin legile bugetare anuale, potrivit autoritățile administrației publice locale care nu au copii
propunerilor formulate de Ministerul Familiei, cu măsură de protecție specială;
Tineretului și Egalității de Șanse, pe baza standardelor de - în proporție de 25% din necesarul de fonduri - pentru
cost pentru serviciile sociale, aprobate prin hotărâre a autoritățile administrației publice locale care au copii cu
Guvernului; măsură de protecție specială.
b) bugetul local al municipiilor, orașelor și comunelor;
c) donații, sponsorizări sau orice alte surse legal Apreciem că implementarea acestei măsuri va determina
constituite. acordarea unei finanțări de 25% chiar și dacă un centru de
zi are 1% copii cu măsură de protecție specială, iar 99%
(2) Finanțarea centrelor de zi licențiate, destinate (2) Finanțarea centrelor de zi licențiate, destinate sunt copii fără măsură de protecție specială, ceea ce
prevenirii separării copilului de familie, organizate la prevenirii separării copilului de familie, organizate la considerăm că este o eroare de reglementare, întrucât va
nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, se asigură de nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, se asigură de duce la refuzarea acceptării în centrele de zi a copiilor cu
la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la alin.(1) lit.a), la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la alin.(1) lit.a), măsură de protecție specială pentru a nu pierde finanțarea
în proporție de 50% din necesarul de fonduri stabilit în în proporție de 50% din necesarul de fonduri stabilit în în proporție de 50%.
baza numărului de copii înregistrați în Observatorul local baza numărului de copii înregistrați în Observatorul local
al copilului și a standardului de cost pentru serviciile al copilului și a standardului de cost pentru serviciile Față de cele prezentate, propunem eliminarea acestei
sociale, aprobate prin hotărâre a Guvernului pentru sociale, aprobate prin hotărâre a Guvernului. diferențieri, finanțarea centrelor de zi licențiate
autoritățile administrației publice locale care nu au copii urmând să fie realizată în proporție de 50% de la bugetul
cu măsură de protecție specială, stabilită în condițiile (Autor: Oana Țoiu - deputat USR) de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată,
legii. Pentru autoritățile administrației publice locale care indiferent dacă acestea au sau nu copii cu măsură de
au copii cu măsură de protecție specială stabilită în protecție specială.
condițiile Legii nr.272/2004, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, a căror cauză de separare este
prevăzută la art.4 alin.(l) lit.a)-d), finanțarea centrelor de
zi se asigură în proporție de 25%.

ferent

S-ar putea să vă placă și