Mihail Sadoveanu - romanul Baltagul - rezumat pe

capitole referat

Baltagul de Mihail Sadoveanu

M. Sadoveanu ne-a ales o opera vasta cu o tematica diversa: viata celor

multi si necajiti. Aparut in 1930, romanul Baltagul reda monografia satului
moldovenesc la inceputul secolului XX. Acest roman preia nucleul epic al
baladei Miorita, pe care-l transforma intr-o naratiune densa, cu 16
capitole, avand in centrul ei tema cautarii si a cunoasterii adevarului.

Romanul debuteaza cu o povestire parabolica. Actiunea e localizata in

Moldova, M-tii Tacaului, satul Magura; in care locuiesta Vitoria Lipan.
Nechifor Lipan, sotul Vitoriei, plecase, toamna , la Dorna sa cumpere niste
oi si nu revenise la timp. Fiul sau, Gheorghita, era plecat cu turmele la apa
Jijiei,, iar acsa ramasesera Vitoria si Minodora, fiica acesteia, care avea o
relatie de dragoste cu fiul dascalului din sat.In somn femeia are un semn
rau despre soarta sotului: il vede "calare, cu spatele intors catra ea,
trcand spre asfintit o revarsare de ape".

II

Se produce un alt semn: cocosul canta pe prispa casei intors inafara, un

semn de plecare, spuse Vitoria. Mama isi anunta fiica de intentia de a o
casatori cu "un romin asezat cu casa noua si cu oi in munte".

III

Vitoria se adreseaza parintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o indeamna

sa astepte, caci el crede ca sotul ei intarzie dintr-o pricina oarecare. La
aceasta, femeia spune ca Nechifor "poate zabovi o zi ori doua, cu lautari si
cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui".

IV

Sotia incearca sa afle ceva despre cel disparut cu ajutorul babei Maranda,
vrajitoarea satului. Batrana ii ghicestte in carti: "una cu ochi verzi si cu
sprancene imbinate" il retine langa ea pe barbat, dar Vitoria nu prea
crede.
V

Vitoria nu asculta vorbele rautacioase ale batranelor din sat, si este

hotarata sa-l caute pe disparut oriunde ar fi el. Ea isi planuieste cu de-
amanuntul plecarea, isi pregateste sufletul, tinand post si rugandu-se. De
asemenea isi pregateste casa si isi gandeste drumul pe care il va urma.

Dupa boboteaza primul drum il face la manastirea Bistrita pentru ca Sf.

Ana sa-i lumineze mintea si sa-i arate calea pe care s-o urmeze.
Arhimandritul o pavatuieste sa mearga la Piatra si sa se adreseze
stapanirii pamantesti. "Sfanta Ana are sa puie cuvant la scaunul
Imparatiei cele mari .) Du-te la politai si la prefect si spune-le
intamplarea, ca sa faca cercetari.'

VI

Vitoria si Gheorghita au plecat de dimineata la Piatra unde au oprit la un

han pe care il cunosteau; acolo au intrebat de prefect. Munteanca i-a
povestit prefectului ca sotul ei plecase sa cumpere niste oi de la Dorna si
nu s-a mai intors desi trecusera saptezeci si trei de zile. Prefectul o
asigura ca o sa cerceteze si ca trebuie sa scrie o plangere (o jalba).

Acasa femeia se ruga de parintele Daniil sa-i faca jalba, iar in jalba il ruga
sa scrie de toate necazurile ei. Ea planuise sa plece la Dorna ca fiul ei, pe
Minodora sa o duca la manastirea Varaticului unde e o sora de-a mamei
calugarita, iar casa o va lasa pe mana parintelui Daniil.

La 27 februarie o duse pe fata la manastire iar pe drum ii spuse:

"- Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti

pe tine. Astazi e o sfanta luni si incepem implinirea hotararii."

VII

In 9 martie intr-o zi de iarna cu soare parintele Daniil a facut o slujba

importanta. Vitoria si Gheorghita au dus la biserica multe daruri.

Dupa ce munteanca ajunse acasa nici nu apuca sa-i dea de mancare

baiatului caci deja la poarta erau preotul Milies, domnul Iordan, negustorul
si musterul lui Nechifor, domnul David. Deoarece stateau mai prost cu
banii; Lipanii, au trebuit sa vanda niste marfa; cel care o cumpara era
negustorul. In acea seara dadu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolva
problema. In dimineata urmatoare pregatira cai si baltagul facut de
fierarul satului si blagoslovit de preot. "Gheoghita purta aninat in
lant .),baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia
tarnitei."

VIII

Gheoghita, Vitoria si negustorul David planuiau drumul pana Vatra Dornei.

In drumul lor facura un popas pe malul Bistritei langa o toplita; de acolo
au pornit de-a lungul Bistritei pana ce i-a prins noaptea langa un han la
Donea. Acolo munteanca se preface ca-l cauta pe Lipan pentru niste bani
si afla ca acesta nu a mai fost vazut pe-acolo din toamna.

Cei trei au pornit iar la drumetie, urmatorul popas fiind casa lui David la
Calugareni langa Piatra Teiului. In acea seara Vitoria a inceput sa depene
amintiri cu Lipan. In dimineata urmatoare mersera pana la Farcasa unde
se oprira din nou."Vitoria il judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe;(.)si
I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinte vechi."

IX

In Farcasa ii gazduieste un fierar, mos Pricop, de la care Vitoria afla ca

sotul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului sau, in drum spre Dorna.

Pe drum, la Borca, Vitoria si Gheorghita intalnesc un botez la care au fost

nevoiti sa participe; ceva mai departe, pe gheata de pe apa Bistritei, ii
opreste un alai de nuntasi, care "au intins plosca si au ridicat pistoalele.Ori
beau (.) ori ii omoara acolo pe loc"; iar ei se conformeaza. Ajunsi la Vatra
Dornei afla de la un slujbas ca in noiembrie Nechifor cumparase trei sute
de oi; din acestea vanduse o suta de oi altor doi gospodari, impreuna cu
care plecase mai departe.

XI

Vitoria Lipan afla de la un crasmar ca sotul poposise acolo impreuna cu doi

ciobani. Vitoria indicand semnalmentele sotului ei, mai ales cacuila
brumarie pe care el o purta, merge din carciuma in carciuma. Mama si fiul
fac din nou un popas, dupa ce trec de satul Sabasa peste muntele
Stanisoara, in satul Suha,unde crasmarul, d-l Iorgu Vasiliu, isi aduce
aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar insotita fiind numai de
doi stapani, fapt confirmat si de sotia lui; pe unul dintre oieri il chema
Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului disparut incepe sa "se faca lumina.
La Sabasa, fusesera trei. Dincoace,(.), Nechifor Lipan nu mai era.".

XII

Sotia d-lui Vasiliui ii spuse Vitoriei ca pe celalalt il cheama Ilie Cutui si

ambi sunt locuitori ai satului Doi Meri. Victoria discuta cu cei doi ciobani, ei
spunand ca i-au platit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniti in
Sabasa Vitoria si fiul ei opresc la carciuma d-lui Toma dupa care il
recunoaste pe Lupu, cainele sotului, intr-o gospodarie.

XIII
Gospodarul care-l tinuse pe Lupu i-a cautat stapinul inainte de a-l lua.
Dupa ce plateste o recompensa, ea il ia cu sine. Era deja primavara si
Vitoria impreuna cu cainele, care o insotea, asemeni fiului, isi conducea
stapinii intr-o prapastie. Nechifor "era acolo, insa imputinat de dintii
fiarelor". Iar craniul uman purta urma de baltag.

XIV

Privind resturile pamantesti ale tatalui, Gheorghita "plingea ca un copil

mic", dar mama lui era ferma si se duse in sat dupa ajutoare. A treia zi
soseste subprefectul Anastase Balmez care constata moartea violenta a lui
Lipan, care ii sugereaza sa intrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza si Cutui
sa duca oile de la Dorna daca stiu de vanzarea de oi.

XV

In timpul timpil interogatoriului la care-i supune, in Suha, pe Bogza si

Cutui, subprefectul primste raspunsurile date Vitoriei in timpul discutiei cu
ei de la primarie. Femeia invita pe subprefect si pe cei doi ciobani la
inmormantare. Ramasitele pamantesti ale lui Lipan sunt ingropate in
cimitirul din Suha. "Eu, (.), am trait pe lumea asta numai pentru omul
acela al meu si-am fost multamita si inflorita cu dansul. Iar de-acum imi
mai ramin putine zile, cu nor.".

XVI

Are loc praznicul de dupa inmormantare, la casa d-lui Toma. Vitoria ii cere
lui Bogza sa-i dea baltagul sau lui Gheorghita pentru ca flacaul sa-l
admire. Apoi spune cum a fost ucis barbatul ei: urca muntele Stanisoara
impreuna cu doi tovarasi din care unul l-a lovit cu baltagul in cap pe la
spate si l-a impins in vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, caci se
simtea invinuit ("- Destul! racni omul, destul!"), iar Gheorghita il loveste
cu baltagul in frunte si da drumul cainelui, ce-l musca de gat. Simtind ca
va muri, ciobanul recunoaste crima sa si a lui Ilie Cutui. Vitoria ii spune
fiului ca va plati tot ce trebuie pentru a recupera turma furata, de
asemenea o vor lua pe Minodora de la manastire; dar mama tot nu este
de acord cu relatia ei cu feciorul dascalului.
Romanul Baltagul, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost inspirat din balada populară Miorița și
descrie călătoria Vitoriei Lipan în căutarea soțului ei dispărut, pentru a afla ce s-a întâmplat
cu acesta și cine l-a ucis.

Acesta este un rezumat de o pagină a cărții și conține principalele idei ale cărții, în doar
câteva minute de citit.

Rezumatul romanului Baltagul

Baltagul este inspirat parțial din balada populară Miorița și folosește alte motive existente în
literatura populară românească. Pe scurt, acțiunea romanului descrie moarte lui Nechifor
Lipan, oier care dispare fără urmă și nu se mai întoarce la soția lui Vitoria. Aceasta,
îngrijorată de lipsa oricărui semn de la soț, pleacă în cele din urmă în căutarea lui împreună
cu fiul lor Gheorghiță.

Mama și băiatul vor parcurge tot traseul parcurs de turmele de oi ale lui Nechifor ca să
descopere că acesta a dispărut brusc în munți unde se afla cu alți doi oieri necunoscuți cărora
le vânduse o parte din oile sale.

Suspicioasă față de îmbogățirea bruscă a celor doi oieri Vitoria parcurge munții din nou,
găsește câinele lui Nechifor și cu ajutorul acestuia descoperă osemintele soțului. Realizând ce
s-a întâmplat ea organizează un praznic la care îi cheamă pe cei doi oieri și îi confruntă,
acuzându-i de uciderea soțului ei. Unul dintre oieri îl atacă pe băiatului Vitoriei și acesta îl
lovește cu un baltag, iar câinele lui Nechifor atacă și el. Înainte de a muri oierul își recunoaște
fapta și cere iertare.

În final Vitoria și Gheoghiță se întorc la casele lor și viața merge mai departe.

Citate Baltagul

Viaţa muntenilor e grea; mai ales viaţa femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca
dânsa.
Soarele bătea de cătră amiază de pe tancul Măgurii. Ridicând ochii şi clipind, Vitoriei i se
păru că brazii sunt mai negri decât de obicei. Dar asta era o părere, căci sub soare lunecau
pâlcuri de nouri alburii. Vremea era călduţă şi abia adia vântul, aducând în ogradă, ca pe
nişte fluturi târzii, cele din urmă frunze de salcie şi de mesteacăn.
Cânele sta cu luare-aminte pe coadă, privind văile ca un om.[…] Când coborâ la al doilea
pod al văii dinspre Sabasa, cânele se opri şi deveni neliniştit.
In zori de ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi s-au
incalecat. Au trecut pe la parintele Danila, si Gheorghita a adus maica-sa tasca de la
cucoana preuteasa Aglaia. Au coborat la crasma s-au trezit pe negustor. Au cerut domnului
Iordan rachiu intr-o plosca de lemn. Si cand rasarea soarele, se aflau afara din sat, in lungul
paraului, catra apa Bistritei.
Pădurea de brad de pe Măgura clipi din cetini şi dădu şi ea un zvon.

Despre Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu a fost un romancier român, scriitor de nuvele, jurnalist și om politic, care a
ocupat de două ori funcția de șef de stat (1947–1948 și 1958).Unul dintre cei mai prolifici
scriitori români, Sadoveanu este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de
aventuri, dar și pentru scrierile sale despre natură. De asemenea este unul dintre autorii
români cu cele mai longevive cariere, cariera sa durând cinci decenii (1904-1954).

Rezumat
Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru a
cumpăra niște oi de la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce
la casa lui de pe măgura Tarcăului și nu mai dă niciun semn de viață. Soția sa,
Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu lipsise niciodată de acasă, în
ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese
nici la popasul de iarnă al turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat
pe balta Jijiei, unde urma să plătească taxele de pășunat, nutrețul animalelor și
simbriile ciobanilor și de unde trebuia apoi să se întoarcă acasă cu fiul său,
Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o lună, iar Vitoria visează într-o noapte
că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și începe să bănuiască
că acesta a murit.
După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să
se roage Maicii Domnului și să țină post negru douăsprezece vineri la rând, sperând
că Nechifor se va întoarce până atunci. După ce Gheorghiță se întoarce acasă în
preajma sărbătorilor de iarnă, Vitoria pleacă la mănăstirea Bistrița pentru a se ruga la
icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat duhovnicesc, apoi se
deplasează la Piatra Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei.
Prefectul județului afirmă că este posibil ca Nechifor Lipan să fi fost prădat de bani și
ucis, confirmând temerile Vitoriei. Femeia se hotărăște să plece în căutarea soțului
dispărut la terminarea celor douăsprezece săptămâni de post negru, împreună cu
Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru a se apăra de răufăcători.

După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în
zorii zilei de 10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan
până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se
despart de David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă
oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei unde
află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să
vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost
trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către popasul de iarnă de la Ștefănești (de
la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele lor.

Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând

prin Șaru Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând
apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi
în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția
lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri,
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit
brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă
risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate
oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se
înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon
în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi
făcut fără martori și fără semnarea vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc
între Suha și Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea
unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le
semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de cele ale
calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea
oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe
Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i
plătiseră toți banii.

Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor

lui Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză
pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în
timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios,
gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță.
Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele
Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în
timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie
iertat.

Baltagul
de Mihail Sadoveanu (autor canonic)
roman traditional
roman mitic si baladic

Universul taranesc
Mihail Sadoveanu, "Ceahlaul literaturii romane", cum l-a numit Geo Bogza, "stefan cel Mare al
literaturii romane" cum i-a spus G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in
densitatea epica si grandoarea compozitionala.
Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesc) este principala tema a epicii
sadoveniene, intrucat "taranul roman a fost principalul meu erou", marturisea Sadoveanu intr-un
discurs tinut la Academia Romana. Taranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu
viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza
prozatorul in legenda de la inceputui romanului "Baltagul"). Puternic individualizat in literatura
romana, taranul lui Sadoveanu se particularizeaza prin cateva trasaturi specifice:
- taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si patriarhale;
- taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii si al libertatii, aparatori
ai unor principii de viata fundamentale statornicite din vremi imemoriabile;
- rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu
violenta, implinindu-si dreptatea, mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane;
- universul sufletului taranesc se compune din adevar, dreptate, demnitate si iubire patimasa: "Fa-te
si tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade sa te faci! Sa nu rapesti munca saracului [...], sa nu-ti
bati joc de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda" ("La noi in Viisoara");
- inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti intamplari din "vreme adanca".

Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un

adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George
Calinescu). Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea
mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice,
succesiunea existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata.
Romanul "Baltagul" a fost scris in numai 17 zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu
implinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre exegetii vremii. Romanul
are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice
romanesti: "Saiga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate
faptele eroinei), "Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), "Miorita" (tema,
motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai
semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman).
Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca
pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si
a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata fundamentale,
statornicite din vremuri imemoriabile.

Semniflcatia titlului. Mit si traditie

Titlul este simbolic, intrucat in mitologia autohtona baltagul este arma magica si simbolica menita sa
implineasca dreptatea, este o unealta justitiara. Ea este, in basmele populare, furata de fortele
malefice (zmei) si redobandita de personajul pozitiv. Principala trasatura a baltagului este ca, atunci
cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange: "...unealta raului se
dovedeste a fi, intoarsa, arma binelui [...]. Baltagul da prilej Vitoriei Lipan ca, prin abile intrebari, sa-l
ispiteasca pe Calistrat Bogza afara din tacerea sa pentru a vorbi si a se demasca; in sensul basmului
arhaic, baltagul este unealta magica, insusita de raufacator si recucerita de erou. Obiectul pare
investit cu puteri uimitoare: atata vreme cat se afla in posesia lui, raufacatorul se pastreaza ascuns;
pierzandu-l, el apare cu adevarata sa infatisare. Cartea lui Sadoveanu se cheama «Baltagul» asa cum
se cheama unele basme «Nuielusa fermecata» sau «Palosul nazdravan»". (Petru Mihai Gorcea -
"Nesomnul capodoperelor - Basmul eternei repetitii. Insemnari sadoveniene")
Cuvantul "baltag" poate veni si de la grecescul "labrys", care inseamna secure cu doua taisuri, dar si
labirint. In roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria
Lipan in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor sale de la neliniste la banuiala apoi
la certitudine, cat si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si
Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea continua a vietii spre
moarte si a mortii spre viata: Vitoria porneste in cautarea sotului din interior, din intuneric pentru a
putea ajunge in exterior, la lumina.
In mitologia universale, labirintul este casa securii duble, sugerand dualitatea existentiala, adica un
simbol al vietii si al mortii. Centrul acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac
osemintele lui Nechifor Lipan.
Structura romanului evidentiaza doua componente: una simbolica-mitica si cealalta epica-realista,
care se interfereaza pe parcursul intregului roman.
Romanul "Baltagul" este o opera epica, deoarece naratorul omniscient isi exprima indirect
sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor si al actiunii. Modalitatea narativa se
remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului si relatarea la persoana a III-a, fapt ce
argumenteaza detasarea acestuia de evenimente.
Timpul in care are loc actiunea este limitat si cronologic, intamplarile se petrec din toamna pana in
primavara, dar nu este precizata perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste intr-un timp mitic
romanesc, un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au valabilitate in orice epoca.
Perspectiva spatiala este reprezentata de meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din
Moldova, ilustrand viata aspra a muntenilor.
Actiunea este complexa, iar structura este mai complicate decat la povestire sau la nuvela. In cele
saisprezece capitole, precedate de o legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile Vitoriei
Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei si de a implini dreptatea, prin pedepsirea
raufacatorilor. Specific romanului este si conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund
al sufletului ei chinuit de incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste la
adevar, numit labirint interior, care contureaza un personaj mult mai complex decat in povestire sau
nuvela.
Cele saisprezece capitole ale romanului evidentiaza trei idei esentiale:
- primele 6 capitole cuprind asteptarea femeii dominate de neliniste si speranta, de semne rau
prevestitoare, se prezinta gospodaria Lipanilor, oamenii si obiceiurile locului;
- capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor Lipan, in care sunt
trimiteri la obiceiuri si traditii (botez, nunta), precum si descrierea locurilor abrupte ale munfilor.
- ultima parte (14-16 capitole) evidentiaza gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor, ritualul
inmormantarii, demascarea criminalilor, infaptuirea actului justitiar, si ideea de ciclicitate existentiala
a vietii catre moarte si din nou la viata, "sa luam de coada toate cate-am lasat".

Constructia subiectului

Incipitul il constituie legenda privind randuielile pe care Domnul-Dumnezeu le-a stabilit pentru toate
neamurile omenesti, dupa facerea lumii. Legenda o spunea Nechifor Lipan "la cumatrii si nunti", de la
care era nelipsit in vreme de iarna si aceasta poveste ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din
memorie afectiva, ea avand aici rolul de narator-mesager. Legenda este o prezentare a locuitorilor
din "muntii tarilor de sus", a trasaturilor aspre de caracter generate de traiul in locuri stancoase, a
vietii dure a muntenilor, carora Dumnezeu le harazise sa stapaneasca ce au si in plus le daruise "o
inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru".
Actiunea romanului este simpla, subiectul avand un singur fir epic si anume drumul parcurs de
Vitoria Lipan in cautarea sotului sau, Nechifor. Efortul cautarii urmeaza un traseu diflcil si sinuos,
Vitoria parcurgand un drum al nelinistilor si al zbuciumului sufletesc, sub forma labirintului interior si
altul, un labirint exterior, pe cararile serpuite si inguste ale muntilor, dorind sa afle adevarul si sa
implineasca dreptatea.
in Magura Tarcaului, Vitoria Lipan este ingrijorata ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor
Lipan, care plecase la Dorna sa cumpere o turma de oi si nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu
daduse vreo stire. Niciodata pana acurn el nu intarziase atat de mult (73 de zile), desi zabovise,
uneori, la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun. Femeia incerca sa ajunga pana la el cu
gandurile, ii auzea in mintea ei numai glasul, dar "nu putea sa-i vada chipul".
Lipanii aveau atata avere "cat le trebuia" si, din cei sapte copii "cu cat ii binecuvantase Dumnezeu",
mai traiau doi: o fata, Minodora si un baiat, Gheorghita.
Framantandu-se pentru intarzierea barbatului ei, Vitoria crede ca are primul semn rau, care "a
impuns-o in inima", atunci cand il viseaza pe "Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catra ea,
trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data il visase "trecand calare o apa neagra [...] era
cu fata incolo", ceea ce inseamna ca ceva rau s-a intamplat cu Nechifor. Atunci cand cocosul "se
intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta", Vitoria intelege ca Nechifor "nu
vine", deoarece "cucosul da semn de plecare", iar "nourul catre Ceahlau e cu bucluc".
Incercand sa gaseasca raspuns la semnele rau-prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Danila, care ii
promite ca va face o slujba si va citi la biserica pentru ca Dumnezeu "sa faca lumina si are sa-ti aduca
pace".
Femeia se duce si la baba Maranda, vrajitoarea satului, care ii spune ca Nechifor si-a gasit "una cu
ochii verzi si cu sprancenele imbinate", oferindu-se sa faca vraji ca sa-l aduca inapoi. Vitoria refuza,
pentru ca vrea ca mai intai sa faca "rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului", apoi sa tina "post
negru douasprezece vineri in sir" si pana atunci poate ca vine si Lipan acasa.
Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o devora ca "un vierme neadormit", se inchide in sine, sa
caute in interiorul ei lumina calauzitoare: "Se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in
sine", ilustrand labirintul interior. Concentrarea profunda a Vitoriei era atat de mare, incat "timpul
statu", fiind insemnat numai cu "vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa,
fara cuvant cu broboada cernita peste gura". Desprinsa de realitatea inconjuratoare, ea "se socotea
moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa", ceea ce inseamna ca de la banuiala ajunsese la
certitudine si se hotaraste sa plece in cautarea adevarului, sa afle ce s-a intamplat cu sotul ei: "Daca a
intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul".
Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe Minodora o duce la manastire,
vinde agoniseala pentru a face rost de bani pentru drum, lasa argatului Mitrea cele de trebuinta si
porunci pentru timpul cat va lipsi.
Ii comanda fiului ei un baltag, pe care-l sfinteste preotul si a doua zi, pe 10 martie, Vitoria pleaca
impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor, urmand intocmai drumul parcurs de acesta si avand
un scop bine definit: "Mai ales daca-i pierit cata sa-l gasesc; cai viu, se poate intoarce si singur".
Episodul narativ al calatoriei contureaza drumul pe care-l parcursese Nechifor si pe care Vitoria il
urmeaza intocmai. Nevasta intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de "barbatul cu caciuia
brumarie si cal negru tintat". Ea si Gheorghita sunt insotiti pana la Calugareni de domnul David si
primul popas il fac la han la Donea, care le spune ca nu-l mai vazuse pe Nechifor "cam de asta-
toamna". Urmatoarele popasuri, la Calugareni, apoi la Farcasa, cei doi drumeti afla ca un muntean
care avea "un cal negru tintat in frunte" si "caciula brumarie" trecuse pe acolo. La Borca, satenii i-au
abatut din cale, ca sa participe la o cumetrie (masa dupa botezul unui copii), unde Vitoria a inchinat
paharul de bautura catre nasi, iar la Cruci, cei doi calatori au dat peste o nunta, unde Vitoria "a primit
plosca si a facut frumoasa urare miresei", considerand insa ca este semn rau faptul ca "intai am dat
peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul".
La Vatra Dornei, cei doi calatori afla de la prefectura ca in luna noiembrie Nechifor Lipan cumparase
trei sute-de oi, fiind cea mai mare vanzare din targ, apoi vanduse o suta de oi la doi munteni si o
luasera impreuna spre Neagra. Ca urmare, Vitoria hotaraste sa se intoarca, asa cum presupune ca s-
ar fi intors si Nechifor, luand drumul spre casa. Poposind la o crasma de la marginea Dornelor,
nevasta afla de "turma de trei sute de oi si de trei oameni calari", precum si de cel care era pe "un cal
negru tintat si purta caciula brumarie".
Urmatoarele informatii le capata la Brosteni, la Borca, apoi la Sabasa, afland si aici "urma oilor s-a
calaretilor". Coborand muntele, drumetii s-au oprit in satul Suha, unde tinea crasma domnul lorgu
Vasiliu, care le spune ca trecusera mai intai oile si ciobanii, apoi sosisera si cei doi stapani, nu trei,
cum sustinea munteanca, mai ales ca ii si cunostea, pentru ca erau de prin partea locului: pe cel "cu
buza crapata" il cheama Calistrat Bogza, iar pe ceiaialt, mai marunt, Ilie Cutui.
Vitoriei i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut omorul. Trecand din nou
muntele la Sabasa, pe cand intreba din casa in casa despre Lipan, nevasta descopera cainele sotului
ei, Lupu, care ii calauzeste pe Vitoria si pe Gheorghita intr-o rapa, unde gasesc osemintele lui
Nechifor Lipan. Femeia observa ca avea "capatana [...] sparta de baltag" si socoteste ca este datoare
sa afle adevarul si sa-i gaseasca pe criminali, deoarece "cine ucide om nu se poate sa scape de
pedeapsa dumnezeiasca".
Vitoria face randuielile cuvenite pentru mort, anunta autoritatile, se ingrijeste de preot, angajeaza
bocitoare si vegheaza ca toate ritualurile sa fie respectate pana in cele mai mici amanunte. Tot satul
se adunase la biserica, chemat de zvonul clopotelor si de sunetele buciumelor si s-a facut slujba mare
"cum putine s-au vazut in Sabasa".
Episodul denuntarii vinovatilor incepe cu vizita Vitoriei la Prefectura. Ea nu acuza fatis pe nimeni,
doar modul insinuant in care-si exprima nedumeririle in legatura cu disparitia unui posibil martor
care ar fi trebuit sa asiste la targul facut de cei trei oieri la cumpararea oilor, ori in legatura cu
existenta chitantei de primire a banilor ce ar fi trebuit sa se afle in chimirul mortului sunt sugestive
pentru inteligenta Vitoriei si inclinatiile ei de detectiv. Este foarte insistenta atunci cand ii pofteste la
"ingropaciune" pe subprefectul Balmez, dar si pe Calistrat Bogza si Ilie Cutui, cu scopul de a pune in
scena demascarea si pedepsirea criminalilor, dovedind o dibacie deosebita in cunoasterea firii
umane.
Dupa inmormantare, pomenirea mortului s-a facut acasa la domnul ioma si, pentru ca era in "vremea
postului celui mare", fusese mai greu cu mancarea, dar "bautura era destula si buna, care implinea
lipsurile" si Vitoria era multumita ca barbatul ei "isi gasise in sfarsit hodina".
Scena demascarii ucigasilor este cutremuratoare. Indemnandu-i pe meseni sa manance si sa bea,
Vitoria observa ca Bogza are un baltag despre care spune ca "e mai vechi si stie mai multe". Apoi, ea
incepe sa povesteasca faptele, asa cum se petrecusera, pentru ca i le spusese Lipan atunci cand il
priveghease in rapa. Toti mesenii tacusera, iar subprefectul se arata foarte interesat de povestea
Vitoriei. Nechifor Lipan umbla la deal, vremea era in asfintit si impreuna cu el mai erau, in afara de
caine, doi oameni, unul se uita daca nu trece cineva, iar ceiaialt venea usor in spatele lui, tinandu-si
calul de capastru. Cel din urma lui Nechifor, i-a dat lui Lipan "o singura palitura" si barbatul a cazut cu
capul in coama calului, pe care ucigasul l-a impins in rapa. Cainele s-a repezit la criminal, dar acesta l-
a lovit cu piciorul sub bot, pravalindu-l si pe el in prapastie. Cei doi au incalecat si au plecat, "nu i-a
vazut si nu i-a stiut nimeni pana acuma". Il intreaba, apoi, pe Gheorghita daca nu poate citi ceva pe
baltagul gospodarului, deoarece ei i se pare "ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe
tatu-tau". Pierzandu-si cumpatul, Calistrat se repede la baiat sa-i smulga baltagul, il loveste cu
pumnul in frunte pe Cutui, care voia sa-l impiedice, dar Vitoria striga sa dea drumul cainelui, care era
legat. Cu "un urlet fioros", Lupu rupe lantul, iar Bogza se napusteste asupra lui Gheorghita, ca sa-i
smulga baltagul si sa se apere de caine. Atunci, "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai
mare si mai dreapta", apoi il loveste scurt cu muchea baltagului, in frunte", in timp ce cainele "se
napusti la beregata".
Calistrat Bogza marturiseste ca "eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa,
dupa cum a dovedit nevasta lui", fiind impreuna cu Ilie Cutui si recunoscand ca l-au ucis "ca sa-i luam
oile".
Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se pregateste sa se duca acasa, planuind ca se va
intoarce pentru parastasul de patruzeci de zi cand vor face un praznic "cu came de miel de la turma
cea noua". Tot atunci o va aduce aici si pe Minodora, "ca sa cunoasca mormantul" tataiui ei, apoi se
vor intoarce cu totii acasa, "la Magura, ca sa luam de coada toate cate am lasat". Intorcandu-se
dinspre moarte spre viata, Vitoria trebuie sa ia de una singura hotarari in ceea ce priveste destinul
copiilor ei, finalul romanului ilustrand aceeasi luciditate a femeii, care se gandeste ca nu poate s-o
dea pe Minodora "dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei Topor".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie, restrangand descrierea si
dezvoltand actiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau pitoresti", acesta fiind,
probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada populara: "Nicaieri n-a pus Sadoveanu
mai multa obiectivitate si mai putin sentimentalism decat in acest roman" (Nicolae Manolescu -
"Sadoveanu sau Utopia cartii").

Caracterizarea personajelor

Vitoria Lipan - personaj principal si figura reprezentativa de erou popular, intruneste calitatile
fundamental ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate,
respectarea legilor stramosesti si a datinilor "ea nu e o individualitate, ci un exponent al spetei"
(George Calinescu). Ea este, asadar, un personaj mitic si un personaj-simbol pentru taranul roman.
Portretul moral reiese in mod indirect, din gandurile, faptele si vorbele eroinei, naratorul conturand,
la inceput, trasaturile din exterior spre interior. Gandindu-se la sotul sau, plecat la Dorna sa cumpere
oi, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata devenind launtrica, "acei ochi
aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute", ceea ce sugereaza o autoizolare de lumea din jur.
Nelinistea femeii este cauzata de intarzierea "peste obicei", de 73 de zile, a lui Nechifor Lipan si ea
incearca sa intuiasca ce s-ar fi putut intampla cu barbatul ei: "in singuratatea ei femeia cerca sa
patrunda pana la el. Nu putea sa-i vada chipul".
Eroina se ghideaza in presupunerile ei dupa stiinta semnelor si dupa experienta sa morala, intuitiva si
actioneaza in functie de acestea. Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul care a "impuns-o
in inima", i-l arata "pe Nechifor Lipan caiare cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o
revarsare de ape", iar alta data l-a visat rau, "trecand calare o apa neagra... era cu fata incolo".
Alt semn este glasul lui Lipan venit din memoria ei afectiva (procedeu artistic), dar "nu putea sa-i
vada chipul". Nelinistea devine banuiala, "un viermene adormit" o roade permanent si pentru ea
"timpul statu" (timpul mitic).
Vitoria nu masoara vremea dupa calendar, ci se conduce dupa semnele naturii pe care le intelege:
vantul da semne "susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor", padurea de brad "clipi din cetini si
dadu si ea zvon", brazii erau "mai negri decat de obicei", dar mai ales "nourul catre Ceahiau e cu
bucluc". Venirea iernii sugereaza asadar drama femeii. Alte semne prevestitoare vin din timpuri
mitice: "cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta [...] da semn
de plecare", deci Lipan nu va veni acasa, ci va trebui sa plece ea la drum.
Cand banuiala devine certitudine, Vitoria porneste in cautarea sotului, zbuciumul si cautarile
dinlauntrul Vitoriei fiind labirintul interior, pe care-l parcurge din intunericul nestiintei la lumina
certitudinii.
Inaintea caiatoriei simte nevoia unei purificari sufletesti, tine post negru in toate "vinerele negre [...]
fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura".
Hotarata sa afle adevarul si sa razbune moartea barbatului ei, Vitoria reconstituie cu luciditate
drumul facut de Nechifor - labirintul exterior-, se amesteca printre oameni intreband cu discretie si
inteligenta din loc in loc, din han in han despre omul cu caciula brumarie si calare pe un cal tintat.
Tenace, darza si apriga, punand cap la cap cele aflate cu o logica! impecabila, ia urma oilor si a
ciobanilor. Cu o deductie uimitoare de detectiv dovedeste, relatand in amanunt, infaptuirea crimei si-
i demasca pe vinovati. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o credinta straveche a
poporului si sunt implinite dupa legi nescrise, pentru ca "cine ucide om nu se poate sa scape de
pedeapsa dumnezeiasca".
Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, "ne-om intoarce iar la Magura
ca sa luam de coada toate cate learn lasat".
In actiunea sa, Vitoria dovedeste spirit justiciar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament
si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor stravechi.
Gheorghita - fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan, aflat la inceputul romanului la varsta adolescentei,
parcurge, alaturi de mama lui, un drum al initierii catre formarea lui ca barbat, "de-acu trebuie sa te
arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau".
Portretul fizic sugereaza trasaturile morale ale tanarului. "Gheorghita era un flacau sprancenat", cu
ochi adanci ca ai Vitoriei si nu prea vorbaret, dar cand "intorcea un zambet frumos ca de fata", cu
mustacioara abia mijita, emana timiditate si un farmec deosebit care starnea admiratia mamei.
Inteligent, el isi cunoaste bine mama, observa toate schimbarile care se petrec cu dansa si, desi sfios
si supus, el ii ghiceste toate gandurile.
Devenirea sa ca barbat se face o data cu veghea din rapa a osemintelor tatalui sau, cand se simte
infricosat. Desavarsirea formarii lui Gheorghita ca barbat se produce in scena finala, cand il loveste
pe ucigasul tatalui sau cu baltagul, implinind dreptatea: "feciorul mortului simti in el crescand o
putere mai mare st mai dreapta decat a ucigasului. [...] Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in
frunte". Gheorghita ist indeplineste astfel datoria de fiu, infaptuind un act justitiar ca pe un prim pas
catre maturitate.
Personaj absent, Nechifor Lipan, sotul Vitoriei Lipan, concentreaza in jurul sau toate actiunile si intreg
zbuciumul interior ai femeii, in stradania de a afla adevarul despre omul ei si de a implini actul
justitiar al pedepsirii vinovatilor.
Nechifor Lipan era oier din Magura Tarcaului si isi castiga existenta ca toti muntenii, "cu toporul ori
cu cata", el fiind dintre "cei mai vrednici", pentru ca-si intemeiase o stana de oi la munte. Naratorul
nu face in mod direct un portret fizic, ci il alcatuieste din memoria afectivsa a Vitoriei, care-si
aminteste ca avea "mustata groasa, adusa a oala", sprancenele lasate si statura "indesata si
spatoasa".
Trasaturile morale ale lui Nechifor se contureaza si din relatarile celor care-l cunoscusera ca pe un om
generos, "nu se uita la parale, numai sa aiba toate dupa gustul lui", prietenos si sociabil, era "mester
la vorba", oier cinstit si mandru, " om vrednic si fudul". Harnic si priceput, Nechifor isi randuise bine
stanele, ciobanii ii ascultau intocmai poruncile, fiind un stapan autoritar, dar corect si prompt in plata
simbriilor. In toate locurile pe unde a intrebat de el, oamenii vorbeau cu prietenie despre omul cu
caciuia brumarie si calare pe un cal tintat, ca de un muntean "cinstit, platindu-si datoriile si iubitor de
animate: "s-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea".
Legatura spiritual dintre cei doi soti este solida si eterna, ea se bazeaza pe "dragostea ei de douazeci
si mai bine de ani". Vitoria si -Nechifor Lipan formeaza o pereche de initiati, un cuplu ce simbolizeaza
triumful iubirii asupra dramei existentiale a omului si asupra raului din sufletul omenesc, deoarece
"Lumea asta-i mare si plina de rautati".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu realizeaza o uniune deplina a sufletelor celor doi soti, care
comunica nu numai in timpul vietii, ci mai ales dincolo de moarte, ceea ce a facut ca sa fie considerat
un roman de dragoste.
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu
actiune concentrata si cu o intriga bine evidentiata.Personajele, puternic individualizate, sunt
angrenate in conflicte puternice, iar structura narativa contureazao imagine profunda a sufletului
taranesc si a vietii patriarhale. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se
contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului
si al monologului interior.