,,Vreau să spun că visele ne ajută cel mai mult să călătorim în timp.

Nimic nu iubesc
mai mult decât visul pe acest pământ şi mi se pare că visele sunt o înlănţuire de amintiri
uitate, care revin în mintea noastră.
Iubesc enorm visele. Şi dacă nu aş fi visat atât de mult de mică, cred că nici nu
deveneam poetă. Poezia merge mână-n mână cu visul.
Nu-mi place minimalismul. Nu-mi trebuie fotografiile lumii reale, le văd în jurul meu
peste tot. Mie-mi place să visez alte lumi şi să scriu despre ele. De o mie de ori mai mult”
(Nora Iuga, fragment din interviul acordat postului de radio Europa FM)

,,Când am ajuns studentă, citeam enorm de multă poezie, o iubeam la nebunie.

Umblam tot timpul cu o carte, ba de Blaga, ba de Barbu, ba de Arghezi, în sacoşă. Dar nu
puteam să scriu. Pentru că, citindu-i mult pe Eminescu şi pe poeţii vechi, știam că trebuie să
existe o regulă fixă în momentul în care scrii o poezie: altfel nu ar fi existat ritmul și rima. Dar
nu-mi plăcea. Eu voiam să scriu vers alb, vers liber, însă eram derutată, pentru că acesta nu
are reguli, nu are măsură, nu are ritm. Şi atunci am realizat că a scrie poezie se bizuie pe o
melodie care cântă în tine şi, încet, încet, am început să-mi dau seama – sigur, lectura m-a
condus la descoperirea unui talent pe care, evident, îl aveam – şi am început să scriu cu
adevărat.
Am publicat, totuși, târziu pentru că nu eram convinsă că am găsit secretul. Încercările
mele de a scrie vers liber tot nu mă mulţumeau. Însoţind un orb care scria poezie, la un
cenaclu literar, ca să-i citesc versurile, l-am cunoscut pe viitorul meu soţ (George Almosnino
– n.m.) care era socotit vedeta cenaclului. Poezia adevărată mi-a fost adusă de o mare iubire.
M-am însoţit cu Nino, am vorbit aceeaşi limbă şi m-am pomenit dintr-o dată că sunt în stare
să fac literatură. Noi aproape că ne luam la întrecere: scriam în fiecare zi, ne citeam unul
altuia versurile. Cred că nu ne-a legat altceva decât poezia şi, evident, ce leagă un bărbat de o
femeie, adică patul şi copilul pe care l-am făcut. Pentru viaţa mea ăsta a fost esenţialul:
iubirea, poezia şi copilul.” (Nora Iuga în dialog cu Melania Cincea, 2017)