Definiții, teorii, principii și doctrine

John Ruskin
Definiții, teorii, principii și doctrine

a) monument – construcție sau parte de

construcție, împreună cu instalațiile,
componentele artistice, elementele de mobilare
interioară sau exterioară care fac parte integrantă
din acestea, precum și lucrări artistice
comemorative, funerare, de for public, împreună
cu terenul aferent delimitat topografic, care
constituie mărturii cultural-istorice semnificative
din punct de vedere arhitectural, arheologic,
istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific
sau tehnic;

b) ansamblu – grup coerent din punct de vedere

cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori
muzeistic de construcții urbane sau rurale care
împreună cu terenul aferent formează o unitate
delimitată topografic ce constituie o mărturie
cultural-istorică semnificativă din punct de vedere
arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic,
etnografic, religios, social, științific sau tehnic;

c) sit – teren delimitat topografic cuprinzând acele

creații umane în cadru natural care sunt mărturii
cultural-istorice semnificative din punct de vedere
arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic,
etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al
peisajului cultural.
Definiții, teorii, principii și doctrine

Sergiu Nistor
Definiții, teorii, principii și doctrine

„A conserva înseamnă a păstra”.

(chiar dacă ne referim la o stare fragmentară).

Conservarea este definită de un șir de măsuri

care au ca scop protejarea substanței istorice a
construcției și totodată urmăresc prevenirea
viitoarelor pierderi, fiind în consecință prioritară
celorlalte măsuri de intervenție aplicabile
monumentului istoric (restaurare, renovare,
consolidare etc.).
Conservarea cuprinde operațiuni simple de
întreținere, dar și intervenții complicate care
presupun consolidări ale materialului istoric,
impregnarea cu diverse substanțe ale finisajelor,
inclusiv ale peliculelor de culoare.
Măsurile de conservare nu trebuie să altereze
concepția sau materialele originare. Totodată,
îndepărtarea materialelor și componentelor care
pun în pericol monumentul poate fi considerată o
operațiune de conservare.
Definiții, teorii, principii și doctrine

„A restaura înseamnă a restabili”.

Restaurarea are un caracter excepțional. Este
definită de multitudinea acțiunilor aplicate unui sit,
ansamblu sau clădiri prin care se urmărește
sublinierea etapelor semnificative evidențiate de-a
lungul timpului (accentuarea valorilor unui
monument prin dezvăluirea unor elemente
„ascunse” sau prin eliminarea unor adaosuri care
l-au desfigurat). În acest sens, pe baza
documentelor autentice, și doar în prezența
acestora, se poate propune refacerea elementelor
pierdute sau eliminarea adaosurilor
nesemnificative. Introducerea elementelor noi
trebuie să fie reversibilă și să nu distrugă
materialul istoric.
Restaurarea se bazează pe respectul materialelor
originale, pe identificarea și analiza tuturor
mărturiilor disponibile, astfel încât valorile culturale
să fie recuperate sau descoperite.

Scopul unei restaurări nu poate să se raporteze la

o etapă istorică, considerată importantă de
restaurator, dacă prin aceasta se distrug alte
etape
Definiții, teorii, principii și doctrine

„A renova înseamnă a reînoi”.

Renovarea implică operațiuni care urmăresc
atingerea unității estetice, în special în ceea ce
privește straturile vizibile. În cazul renovărilor, de
cele mai multe ori, se propun operațiuni de
eliminare a straturilor istorice, în mod particular, în
ceea ce privește finisajele și elementele
decorative, atitudine care contravine principiilor
restaurării. În cazul monumentelor istorice de
certă valoare, renovarea nu poate fi acceptată,
fiind obligatorie conservarea, iar restaurarea
acceptabilă în anumite limite. Renovarea este
acceptabilă, doar dacă materialul original nu mai
poate fi conservat sau dacă materialul vechi
trebuie acoperit, astfel încât să fie protejat de
degradările provocate de factorii naturali. De
asemenea, intervențiile de renovare pot fi
suportate de monumentele asupra cărora s-a
intervenit recent, unde materialul istoric a fost
înlăturat în urma operațiunilor anterioare.

Conservarea este mereu necesară, restaurarea

este justificabilă, iar renovarea devine
incompatibilă cu cerințele prezervării prin
pierderea, de multe ori nejustificată a materialelor
originale.
Renovarea privită ca protecție.
Definiții, teorii, principii și doctrine

Reparația se referă la o intervenție care se

desfășoară la un interval mai mare de timp și este
rezultatul întreținerii ineficiente. Toate operațiunile
asociate reparației trebuie să se limiteze la strictul
necesar. Realizarea unor lucrări care nu sunt
absolut necesare conduce la costuri excesive și
de cele mai multe ori la pierderi semnificative ale
materialului istoric.
Este preferabilă repararea oricărei componente
istorice, înlocuirii ei. Operațiunile de reparare
cuprind lucrări punctuale localizate la nivelul
zonelor degradate (ex.: repararea zidăriei, a
tâmplăriilor, fixarea elementelor care compun
învelitoarea etc.). Repararea se face cu tehnici și
material tradiționale.
Definiții, teorii, principii și doctrine

Consolidarea este definită de suma acțiunilor

care urmăresc asigurarea performanțelor
structurale ale clădirii și ale subansamblurilor ce o
compun, precum și stabilitatea elementelor
decorative, acestea fiind parte inseparabilă a
monumentului istoric. Consolidarea, asemenea
tuturor operațiunilor care vizează monumentele
istorice trebuie să ia în considerare materialele
originare, tehnicile de execuție tradiționale și
schema statică inițială a ansamblului asupra
căruia se intervine.

Reconstrucția este o operațiune cu totul

excepțională și presupune refacerea unor
elemente dispărute a căror caracteristici și forme
sunt extrem de bine documentate. Această
posibilitate de intervenție este acceptabilă dacă
contribuie la înțelegerea monumentului istoric, la
buna funcționare și integritate a acestuia.
Totodată, adăugarea noilor elemente nu trebuie să
producă falsuri și să nu afecteze valorile culturale
existente.
Definiții, teorii, principii și doctrine

Autenticitatea este unul dintre factorii esențiali

care definesc valoarea construcțiilor istorice. Se
referă la originalitatea sitului, a concepției, a
formelor, a materialelor, a funcțiunii, a tradițiilor și
tehnicilor utilizate sau altor factori interni și externi.
Toate aceste elemente definesc valoarea
monumentului analizat, iar pierderea sau chiar
alterarea oricărui element conduce la diminuarea
valorii deținute.
Definiții, teorii, principii și doctrine

„Arhitectul trebuie să reunuțe complet la ideile

sale, să-și uite gusturile instinctele pentru a studia
subiectul său, pentru a regăsi și a urma gândul
care a călăuzit execuția operei pe care vrea să o
restaureze; căci nu este vorba în acest caz de a
face artă, ci numai de a se subordona operei unei
epoci care nu mai există. Arhitectul trebuie să
reproducă nu numai ceea ce i s-ar putea părea
defectuos, din punct de vedere artistic, dar chiar –
și nu ne temem să o spunem, ceea ce i s-ar părea
defectuos din punct de vedere constructiv”

Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc și Jean-

Baptiste-Antoine Lassus (despre restaurarea
Catedralei Notre Dame - 1845)

„În același timp, noi suntem departe de a afirma

că este necesar de a face să dispară toate
adăugirile posterioare construcției inițiale și de a
reduce monumentul în prima sa formă; noi gândim
că, deopotrivă, orice parte adăugată, oricărei
epoci ar apraține, trebuie să fie în principiu
conservată, consolidată și restaurată în stilul care
îi este propriu, manifestând o religioasă discreție,
o renunțare totală la orice opinie personală”.

Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879) Jean-Baptiste-Antoine Lassus (1807-1857)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc - Dictionnaire

Raisonné de l’Architecture française du XIe au
XVIe siècle, Paris 1868-1875

„În restaurare există o condiţie esenţială care

trebuie întotdeauna să fie ţinută minte. Este cea
conform căreia orice porţiune îndepartată trebuie
înlocuită cu materiale mai bune, mai puternice şi
într-o manieră fără greşeală. Ca rezultat al
operaţiunii căreia i-a fost subiect, clădirea
restaurată trebuie să capete o nouă speranţă de
viaţă, mai mare decât cea care tocmai s-a scurs”.

„A restaura un edificiu nu înseamnă al întreține, al

repara sau al reface, ci al restabili într-o stare
completă care a putut chiar să nu fi existat la un
moment dat”.

Adolphe Napoléon Didron

„În legătură cu monumentele, este mult mai bine

să conservăm decât să reparăm, să reparăm
decât să restaurăm, să restaurăm decât să
înfrumusețăm; în nici un caz să nu facem nici
adăugiri, nici suprimări” (1846)

Eugène Violett-le-Duc (1814-1879) și Adolphe Napoléon Didron (1807-1867)

Definiții, teorii, principii și doctrine

John Ruskin (1819-1900) William Morris (1834-1896)

„Munca genrațiilor trecute conferă edificiilor pe
care ni le-au lăsat un caracter sacru”.
„Aveţi grijă de monumentele voastre şi nu veţi
avea nevoie să le restauraţi. Câteva foi de plumb
aşezate la timp pe acoperiş, câteva frunze şi
crengi moarte îndepărtate la timp din calea unei
scurgeri de apă vor salva atât acoperişul cât şi
pereţii de la ruinare. Urmariţi construcţiile vechi cu
grijă, păstraţi-le cât puteţi mai bine, cu orice preţ
feriţi-le de orice modificare sau distrugere”.
The seven lamps, The
lamp of memory, p. 357.
Restaurarea „înseamnă
distrugerea cea mai
mare pe care o clădire o
poate suferi”.
„Pledăm deci pentru toate construcţiile, apaţinând
tuturor perioadelor şi stilurilor şi chemăm pe cei
implicaţi în existenţa lor să pună Protecţia lor în
locul Restaurării; să oprească ruinarea prin
îngrijire zilnică, să sprijine zidul ce se înclină şi să
repare acoperişul care curge cu mijloacele cele
mai potrivite acestor scopuri; să refuze
modificarea structurii sau a ornamenticii existente;
dacă [construcţia] a devenit nepotrivită folosirii
prezente să ridice o alta mai degrabă decât să o
modifice sau mărească pe cea veche; în sfârşit, să
trateze construcţiile
istorice drept monumente
ale unei arte trecute,
create de meşteri
dispăruţi, pe care arta
modernă nu poate
interveni fără a distruge
(1877 - manifestul SPAB
Society for the
Protectionof Ancient
Buildings).

John Ruskin William Morris

Definiții, teorii, principii și doctrine

Camillo Boito

„Ori, arta restauratorului seamănă cu cea a unui

chirurg. Ar fi preferabil, cine n-ar dori-o, ca fragilul
nostru corp omenesc să nu aibă nevoie nici de
sonde, nici de bisturiu ori scalpel; dar rari sunt cei
care gândesc că este preferabil să-i moară
părintele sau un prieten mai degrabă decât să-l
vadă cu un deget în minus sau cu un picior de
lemn.”

„Eu prefer restaurările făcute rău, celor bine

făcute. În timp ce primele, grație binefăcătoarei
ignoranțe, lasă să se distingă în mod clar partea
veche de cea modernă, celelalte cu admirabilă
știință și dibăcie, făcând să pară vechi ceea ce e
nou, mă pun într-o atât de sălbatecă nedumerire
de judecată, încât plăcerea de a contempla
monumentul dispare, și privindu-l, simt o oboseală
supărătoare”

Camillo Boito (1836-1914)

Definiții, teorii, principii și doctrine

„Ce s-ar putea spune, de pildă, despre un anticar

care, descoperind să zicem, un nou manuscris al
lui Dante sau a lui Petrarca, ciuntit sau în mare
parte neciteț, s-ar apuca să-i completeze cu
iscusință, după capul său, toate lacunele, așa
încât ar fi greu sau chiar imposibil să distingem
adaosurile de părțile originale? N-am blestema
oare suprema abilitate a acestui falsificator?
Atunci de ce fapta pe care ne-ar părea atât de
condamnabilă pentru un anicar ar fi, din contră,
demnă de laudă pentru arhitectul restaurator?”

„Un restaurator se poate chema doar acela care

știe să se sacrifice pe sine în fața trecutului. Cu
cât un artist se înclină, îngenunchează, se
anihilează în fața monumentului, cu atât mai bine
își îndeplinește datoria. În ziua în care, ridicându-
se și înălțându-și fruntea, va zice: - aici sunt eu –
în ziua aceea monumentul va fi în primejdie”.

„Completările nu trebuie privite ca veritabile

restaurări, ci ca părţi noi de edificiu, în care
expresia veritabilă a artei contemporane nu numai
că nu strică (...) autenticităţii arheologice a
monumentului, dar serveşte a ilustra arta epocii
noastre”.

Camillo Boito (1836-1914)

Definiții, teorii, principii și doctrine

• „Elementele distruse sau știrbite pot fi

reconstruite numai pe baza documentului
sigur pe care îl reprezintă resturile păstrate.
Această reconstituire, deși executată rigurors
după modelul elementelor vechi trebuie să fie
făcută recurgându-se la materiale evident diferite
și totodată, să poarte un semn incis sau data
restaurării, în așa fel încât să nu poată fi
confundate părțile reconstruite cu elementele
originale”.

• „Atunci când cerințele funcționale actuale

sau motivat legate de stabilitatea clădirii
pretind să se facă completări sau adăugiri, fie
că este vorba de reeditarea unor elemente
dispărute, asupra formei cărora documentele
lispesc, fie că este vorba de elemente noi, ele
trebuie să fie executate într-o arhitectură
diferită de cea a monumentului, dar să nu
contrasteze cu totuși cu aspectul acesteia”.

Norme propuse

Importanţă acordată întreţinerii, îngrijirii şi

consolidării monumentelor.

Camillo Boito (1836-1914)

Definiții, teorii, principii și doctrine

• Reconstituirea, motivată de raţiunea unităţii

artistice sau arhitecturale este acceptată doar
dacă se bazează pe documentare certe, pe
prevalenţa existentei majorităţii elementelor
constitutive originale.
• Orice intenție de completare a monumentelor
foarte vechi (cazul antichităţilor) trebuie refuzată,
fiind indicată anastiloza.
• Pentru monumentele „vii” pot fi găsite utilizari
prezente cu condiția ca ele sa nu presupună
alterari majore, să nu fie radical diferite de cele
originale.
• Păstrarea tuturor elementelor valoroase din
punct de vedere istoric sau artistic, indiferent din
ce perioadă a existenţei monumentului ar data:
- fără a căuta unitatea de stil sau întoarcerea la
formula iniţială;
- fără a exclude unele elemente în favoarea
altora;
- excepţie făcând elemente minore ce
desfigurează aspectul şi doar după o atentă şi
obiectivă judecată;
• Respectul pentru monument trebuie însoţit de
acela pentru ambientul său prin refuzul alterării
acestuia ce ar putea conduce la subordonarea
monumentului cadrului nou construit prin efecte
de masă, culoare sau stil
Camillo Boito (1836-1914)
Definiții, teorii, principii și doctrine

• Adăugirile necesare consolidării sau reutilizării

monumentului trebuiesc limitate la minimum,
prezentând o simplitate ce poate continua doar
expresia geometrică a compoziţiei originale şi nu
plastica sa decorativă.
• Adăugirile trebuiesc marcate prin diferenţa de
material, modenatură mai simplă sau inscripţii:
- diferenţierea stilului;
- diferenţierea materialului;
- eliminarea figurilor sau ornamenticii;
- expunerea părţilor vechi suprimate într-un loc
deschis publicului aparţinând monumentului;
- înscrierea pe fiecare element reîntregit a datei
restaurări sau a unui semn convenţional;
- descrierea fotografică şi scrisă a intervenţiilor,
a fazelor succesive ale lucrărilor, păstrată în formă
imprimată la monument sau într-un loc vecin
aparţinând acestuia;
- folosirea tuturor tehnicilor moderne pentru
consolidare
- În cercetările arheologice excavările – imediat
urmate de relevare şi protecţie a descoperirilor.

Camillo Boito (1836-1914)

Definiții, teorii, principii și doctrine

prima axiomă: „se restaurează numai materia

operei de artă”.
a doua axiomă: „restaurarea trebuie să vizeze
restabilirea unităţii potenţiale a operei de artă, în
măsura în care acest lucru este posibil, fără a
comite un fals artistic sau un fals istoric şi fără a
înlătura urmele trecerii operei de artă print timp”.
„Aspectul materiei”. Nu poate exista o
disociere între aspect și structură. Părțile odată
extrase „din conexiunea formală impusă de artist,
rămân inerte și nu mai păstrează nici un fel de
urmă a unității în care fuseseră angrenate. Ca și
cum am citi niște cuvinte dintr-un dicționar:
aceleași cuvinte pe care poetul le-a reunit într-un
„... apare drept normă faptul că intervenția
vers, odată dezlegate de vers, se întorc la a fi
declanșată în vederea redobândirii unității
nimic mai mult decât grupuri semantice de
originare, dezvoltând unitatea potențială a
sunete”.
fragmentelor acelui întreg care este opera de
Opera de artă beneficiază de o excepțională
artă, trebuie să se limiteze la folosirea
unitate, fapt pentru care nu se poate considera a
sugestiilor cuprinse în fragmentele respective
fi alcătuită din părți (...)
(...)”
„...opera de artă nefiind alcătuită din părți, dacă
este sfărâmată fizic, va continua în mod
„(…) integrarea va trebui să fie insesizabilă ca
necesar să subziste potențial ca un întreg prin
atare de la distanța de la care trebuie privită
fiecare dintre fragmentele sale și această
opera da artă, dar imediat reperabilă, fără a
potențialitate va fi importantă într-o măsură
necesita nici un fel de mijloace speciale în
direct proporțională cu rămășițele materiale
acest scop, la o vizualizare de aproape”
care au supraviețuit ... ”
Cesare Brandi (1906-1988)
Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 1
Conceptul de monument istoric acoperă nu numai
opera arhitecturală izolată dar şi ansamblul rural
sau urban în care se găseşte mărturia unei
civilizaţii particulare, a unei dezvoltări
semnificative sau a unui eveniment istoric.
Aceasta este valabilă nu numai operelor majore
de artă dar şi lucrărilor mai modeste ale trecutului
ce au acumulat semnificaţie culturală odată cu
trecerea timpului.
Art. 2
Conservarea şi restaurarea monumentelor trebuie
să facă recurs la toată ştiinţa şi tehnica ce poate
contribui la studiul şi protejarea patrimoniului
architectural.
Art. 4 – Conservarea
Pentru conservarea monumentelor este esenţial
ca ele să fie întreţinute permanent.
Art. 5
Conservarea monumentelor este întotdeauna
facilitată de către alocarea lor unor utilizări
sociale. O astfel de utilizare este de aceea de
droit, dar ea nu trebuie să modifice dispunerea şi
decoraţia clădirii
Doar în aceste limite modificările cerute de
schimbarea de funcţiune trebuie considerate şi
permise.
Carta de la Veneția (1964). Carta internațională pentru conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor
Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 6
Conservarea unui monument presupune
conservarea scării cadrului. Când cadrul tradiţional
există el trebuie păstrat. Nici o construcţie nouă,
demolare sau modificare care ar altera relaţiile de
masă şi culoare nu trebuie permisă.

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 7
Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi
este mărturie şi de amplasamentul în care se află.
Strămutarea în întregime sau în parte a unui
monument nu poate fi acceptată decât în cazul în
care salvgardarea monumentului o cere sau când
este justificată de un interes naţional sau
internaţional de importanţă covârşitoare.
Art. 8
Obiectele sculpturale, picturile sau decoraţia care
formeaza parte integrantă din monument pot fi
extrase din acesta doar dacă aceasta este singura
modalitate de a le asigura protecţia

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 9 - Restaurarea
Procesul restaurării este o operaţie extrem de specializată. Scopul ei
este de a păstra şi revela valoarea estetică şi istorică a monumentului
şi se bazează pe respectul materialului original şi a documentelor
autentice. Ea trebuie să se oprească acolo unde începe ipoteza,
iar în acest caz orice lucrare suplimentară ce este indispensabilă
trebuie să se distingă de compoziţia arhitecturală şi trebuie să
poarte amprenta contemporaneităţii
Restaurarea trebuie precedată şi urmată în toate cazurile de câtre
studii arheologice şi istorice ale monumentului.

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 10
Acolo unde tehnicile tradiţionale se dovedesc
inadecvate, consolidarea unui monument poate fi
realizată prin folosirea oricărei tehnici moderne de
conservare şi construcţie a cărei eficacitate a fost
demonstrată ştiinţific şi probată de experienţă

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 11
Trebuie respectată contribuţia valoroasă a tuturor
perioadelor ce au contribuit la edificarea
monumentului, unitatea de stil nefiind un scop al
restaurării. Atunci când o construcţie include
opera suprapusă a diferite perioade, revelarea
unei stări ascunse poate fi justificată în
circumstanţe excepţionale şi atunci când ceea ce
este îndepărtat este de mic interes iar materialul
adus la lumină este de mare interes din punct de
vedere istoric, arheologic sau estetic, iar starea sa
de conservare este suficient de bună pentru a
justifica o astfel de acţiune. Evaluarea importanţei
elementelor implicate precum şi decizia asupra a
ceea ce trebuie îndepărtat nu poate sta exclusiv în
sarcina individului însărcinat cu lucrarea [în cauză]

Art. 12
Înlocuirea [re-întregirea] părţilor lipsă trebuie să se
integreze armonios cu întregul, dar în acelaşi timp
trebuie să fie deosebită de original, astfel încât
restaurarea să nu falsifice mărturia istorică.

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 13
Completările nu pot fi admise decât în măsura în care ele nu împietează asupra părţilor de interes ale clădirii,
asupra cadrului său tradiţional, echilibrului compoziţiei sale şi a relaţiei cu vecinătăţile.

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 15 – Săpături arheologice

Ruinele trebuiesc păstrate şi trebuiesc adoptate
măsuri pentru conservarea şi protecţia
permanentă a caracteristicilor lor arhitecturale
precum şi a obiectelor [ce au fost descoperite]. În
plus, trebuiesc luate toate măsurile pentru a
facilita întelegerea monumentului şi pentru
prezentarea sa fără însă a-i distorsiona
semnificaţia. Orice lucrare de reconstituire trebuie
respinsă a priori. Este permisă doar anastiloza,
adică reasamblarea părţilor existente dar
dezmembrate. Materialul utilizat pentru integrare
[în anastiloză] trebuie sa fie întotdeauna
recognoscibil, iar folosirea sa trebuie să se reducă
la minimul necesar conservării monumentului şi
reconstituirii formei sale.

Carta de la Veneția (1964)

Definiții, teorii, principii și doctrine

Art. 16 – Publicarea
În orice lucrare de protecţie, restaurare sau
cercetare arheologică trebuie să se realizeze o
documentaţie precisă sub forma unei cercetări
analitice şi critice, ilustrată cu desene şi fotografii.
Fiecare etapă a lucrărilor de eliberare,
consolidare, reconstituire şi integrare, precum şi
caracteristicile tehnice şi formale identificate pe
parcursul lucrărilor trebuiesc incluse [în
documentaţie]. Aceasta documentaţie trebuie
depusă în arhivele instituţiilor publice şi trebuie
pusă la dispoziţia cercetătorilor. Este
recomandată publicarea cercetărilor.

Carta de la Veneția (1964)