Cursul 2.

ECHIPAMNETE SI INSTALATII PENTRU

ASIGURAREA SUSTENABILA A CONFORTULUI TERMIC
! DE RETINUT:
- Căldura (energia termică) reprezintă forma dominantă de energie cerută în
interiorul clădirilor;
- peste 50% din cererea totală de energie finală în zona spațiului construit este
sub formă de căldură și mai mult de 80% din aceasta este cerută la temperaturi
mai mici de 250°C;
- la nivelul clădirilor, căldura este necesară pentru încălzire, producerea apei
calde menajere, pentru tratarea aerului proaspăt în sezonul rece și in cele
intermediare, pentru răcirea spațiului atunci când frigul este produs de sistemele
cu absorbție acționate printr-o sursă de temperatură ridicată și, în, cantități mici,
pentru gătit;
- sursele de căldură sunt echipamente care convertesc o formă de energie în
căldură și o transferă mai apoi unui agent de distribuție (aer, apă sau în amestec,
la diferite temperaturi și presiuni), la un randament cât mai mare și cu cel mai
mic impact posibil asupra mediului
Sursele de căldură pot fi locale (descentralizate) sau centralizate. În categoria celor
locale regăsim sobele sau șemineele, care sunt situate la nivelul încăperilor asigurând,
fiecare, sursa de încălzire pentru nu mai mult de o singură o încăpere. Căldura produsă
de sursă este transferată mai departe în încăpere prin radiație și prin convecția aerului
interior (datorită gradientului de temperatură). Reglarea sursei și a temperaturii este
realizată local, dintr-un singur punct, în general regăsit chiar la nivelul sursei. În cazul
sistemelor centrale și centralizate, pe lângă sursa de căldură mai regăsim un agent de
transfer termic (apă sau aer, mai rar abur), un sistem de distribuție a agentului termic
(format din țevi, conducte, canale și elemente de susținere/suport) și schimbătoarele de
cădură terminale (de transfer al căldurii transportate către interiorul încăperilor). (figura
2.1).

Fig. 2.1 Sursele de căldură reprezintă elemente esențiale pentru sistemelor de încălzire locală și centrală/centralizată; cele
locale sunt utilizate în principal pentru încălzirea unei singure încăperi și sunt controlate de un singur punct; cele
centrale au în plus din sisteme de distribuție suplimentare și schimbătoare de căldură finale; astfel de sisteme sunt
complet automatizate și reprezintă un pilon important pentru controlul avansat al clădirilor, asigurând astfel confort
termic și eficiență energetice ridicate.

1
La nivelul unui sistem de încălzire central / centralizat pot fi instalate mai multe surse
de căldură și motivele ar putea fi de exemplu: pentru a permite utilizarea mai multor
purtători de energie (combustibili și agenți de transport) în timpul anului, pentru a
asigura o rezervă (un back-up) - (de exemplu, în cazul încălzirii solare cuplate cu pompe
de căldură), pentru a ajusta puterea surselor și funcționarea lor în paralel în raport cu
sarcina termică de încălzire. Astfel de sisteme necesită un sistem automat de reglaj
pentru a asigura în interiorul spațiilor temperaturi apropiate de cele prestabilite (prag,
set-point) și concomitent, un randament energetic global cât mai ridicat.

2.1. SURSE DE CĂDURĂ LOCALE (DESCENTRALIZATE) PENTRU SECTORUL

REZIDENȚIAL
2.1.1 SOBE ȘI ȘEMINEE CE UTILIZEAZĂ BIOMASĂ
Generatoare locale sub formă de șeminee și sobe ce utilizează cărbunele sau buștenii
de lemn au fost folosite timp de secole ca surse de căldură în clădiri. Șemineele au
randament termic scăzut (sub 50%) și pot provoca probleme de calitate pentru aerul
interior (IAQ) prin privarea de oxigen a utilizatorilor (oxigenul necesar combustiei
interioare este consumat direct din aerul interior). În multe țări, în special în regiunile
urbane cu o calitate scăzută a aerului exterior, astfel de generatoare de căldură nu sunt
permise pentru încălzire permanentă din cauza emisiilor mari de monoxid de carbon
(CO) și de particule solide (PM). Pe de altă parte, datorită randamentului superior, a
temperaturii mai mari și a faptului că pot acumula căldură în pereții lor, sobele de
cărămidă ceramică prevăzute cu coșuri/canale de aer cald rămân o sursă foarte populară
de ardere a lemnului în regiunile cu climat rece sau temperat.
Sobe în care se utilizează biomasă (peleți, brichete) au camere de ardere închise și pot
fi utilizate cu succes în sezoanele intermediare toamnă/primăvară. Principalele motive
se datorează faptului că biomasa este o sursă de energie regenerabilă, poate fi produsă
local și este tratată drept combustibili cu zero emisii zero de CO2. Se poate evita
scăderea calității aerului interior, prin echiparea sobelor cu conducte pentru aportul
aerului necesar combustiei din exterior și, cu ajutorul unui ventilator se poate asigura
și controla alimentarea cu aer și extragerea gazelor de ardere. Acest lucru îmbunătățește
crește randamentul termic la peste 90% și reduce semnificativ emisia de poluanți
(particulele ne-arse sunt îndepărtate automat din zona de depozitarea cenușii). Un astfel
de echipament trebuie însă adesea utilizat în combinație cu o altă sursă de căldură, de
regulă centrală sau centralizată, pentru situațiile când temperatura exterioară scade
pentru intervale mai lungi de timp.
Precizare: sobele și șemineele care utilizează biomasă trebuie conectate la un coș de
fum pentru evacuarea gazelor arse în atmosferă. Materialul utilizat pentru fabricarea
coșului de fum trebuie să aibă un grad ridicat al rezistenței deoarece gazele de ardere
au temperaturi de până la 200 °C. Fiecare aparat trebuie conectat la un coș de fum
individual. (figura 2.2).

2
 Fig. 2.2 Fiecare sobă / șemineu care arde biomasă trebuie să aibă un coș de fum separat, coș ce trebuie să fie mai înalt
decât cel mai ridicat punct al acoperișului; valorile indicate în figură sunt orientative; pentru detalii, trebuie verificate
manualul tehnic al echipamentului și legislația locală

2.1.2 ÎNCĂLZITOARE ELECTRICE

Datorită emisiilor mari de poluanți și a necesarului ridicat de energie primară pentru producerea
energiei electrice, încălzitoarele electrice nu sunt considerate adecvate pentru încălzirea
permanentă (cel puțin în clădirile cu consum redus de energie). Cu toate acestea, dacă sarcina
termică de încălzire este extrem de scăzută sau dacă confortul termic interior trebuie îmbunătățit
prin asigurarea unei temperaturi radiante mai ridicate, pot fi luate în considerare. Pot fi sub
formă de folie sau covor încorporate în elementele de construcție sau integrate în sistemul de
ventilație mecanică (figura 2.3)

Fig. 2.3 Încălzitor electric cu rezistență integrat în sistemul de ventilație mecanică. Încălzitor electric cu rezistență
integrat / încorporat în pardoseală pentru a preveni efectul neplăcut al senzației de “picioare reci” dacă acoperă podeaua
are efuzivitate termică ridicată (efuzivitate- intensitatea cu care un material va putea absorbi și elibera căldură; indică
frecvența cu care temperatura se schimbă pe suprafața unui material)

Avantajele acestor dispozitive sunt: randamentul ridicat, posibilitatea controlului direct la

nivelul sursei și timpul de răspuns rapid. Încălzitoarele cu rezistență electrică sub formă de folie

3
sau covor integrate în pardoseli sau pereți au o putere specifică mare (100-250 W/m2) și permit
încălzirea rapidă ocazională.
În ciuda costului redus al încălzitoarelor electrice, ar trebui să fie încurajată utilizarea pompelor
de căldură acționate electric în locul acestora. Un motiv bine întemeiat este costul ridicat de
producere al energiei electrice precum și gradul ridicat de emisie de CO2 asociat acesteia.

2.2. SURSE DE CĂDURĂ PENTRU SISTEMELE DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

2.3. CAZANE / CENTRALE TERMICE CU ARDERE
Atunci când este utilizat combustibil fosil sau provenit din biomasă, cazanele respectiv
centralele termice reprezintă sursa de căldură pentru sistemele de încălzire centrală. Un
cazan /centrală termică este format dintr-un arzător care asigură un amestec adecvat de
combustibil și aer de ardere, un sistem de aprindere a amestecului, o cameră de ardere
în care este generată căldură (denumită focar), izolată termic, un schimbător în care
căldura este transferată către mediul de transfer termic, o conexiune la un coș pentru
evacuarea gazelor arse și o unitate de control. Aerul necesar pentru amestec poate fi
introdus printr-un grilaj / grătar în peretele exterior al încăperii sau printr-un canal de
admisie conectat direct la cazan. Cele mai performate tehnologii disponibile acum
prevăd un schimbător de căldură suplimentar pentru condensarea vaporilor de apă
conținuți în gazele de ardere și utilizarea suplimentară a căldurii latente de condensare
(figura 2.4).

Fig. 2.4. Transferul de energie și masă de la intrare și până la ieșirea din cazan în timpul funcționării. O parte din
pierderile de căldură sunt recuperabile dacă cazanul este instalat într-un spațiu încălzit sau dacă gazele de ardere sunt
răcite sub temperatura punctului de rouă și poate fi utilizată și căldura latentă a vaporilor de apă. Elementele principale
ale cazanului pe motorină sau păcură (www.viessmann.com); elementele principale ale cazanului cu peleți
(www.hargassner.at).

2.3.1 RANDAMENTUL TERMIC AL CAZANELOR CU ARDERE

4
Randamentul termic al cazanelor de ardere este determinat de calitatea procesului de
ardere (în funcție de cât de aproape este procesul real de combustia perfectă), de
pierderile de căldură prin gaze arse evacuate în exterior și de transferul termic prin
anvelopa cazanului. Pierderile de căldură depind de temperatura agentului termic (apă,
în majoritatea cazurilor). În ceea ce privește temperatura agentului termic cazanele de
ardere se împart în:
• cazane de temperatură înaltă; temperatura gazelor arse (~180 °C) trebuie să fie mai
mare decât temperatura punctului de rouă al vaporilor de apă din gazele de ardere în pe
durata funcționării pentru prevenirea condensării vaporilor de apă; în consecință,
temperatura agentului termic la ieșirea din cazan va fi cuprinsă între 75 și 90 °C;
• cazane de temperatură scăzută; este permisă condensarea vaporilor de apă în cazan
ocazional dacă cazanul este fabricat din oțel turnat rezistent la coroziune; temperatura
agentului termic ar putea fi mai mică (45-65 °C), rezultând pierderi mai mici prin gazele
arse (120-140 °C) și, per global, un randament termic superior al cazanului;
• dacă gazele de ardere sunt răcite sub temperatura punctului de rouă al vaporilor de
apă, se poate converti suplimentar și căldură latentă din gazele de ardere. Cazanele se
numesc „cazane în condensație”, trebuie prevăzut racord de scurgere pentru apă și un
ventilator suplimentar necesar pentru a expulza gazele de ardere în exterior (deoarece
temperatura este prea scăzută și nu mai pot fi antrenate prin gradientul termic ascendent.

2.3.1 IMPACTUL CAZANELOR CU ARDERE ASUPRA MEDIULUI

Impactul asupra mediului este legat în principal de gazele arse eliberate în atmosferă.
Emisiile de poluanți din cazanele de ardere includ:
• dioxid de carbon (CO2) deoarece combustibilii (fosile și biomasă) sunt compuși din
carbon,
• monoxid de carbon (CO), metan (CH4) și compuși organici volatili (VOC) deoarece
în practică arderea carbonului nu este niciodată finalizată / completă;
• oxizi de azot (NOx, în principal sub formă de dioxid de azot (N2O) și azot
oxid (NO)); s-ar putea realiza o scădere cu până la 90% a emisiilor de NOx dacă
cantitatea de aer de ardere este reglată în funcție de cantitatea de oxigen din gazele de
ardere măsurată cu un senzor numit sondă-lambda în combinație cu control al
ventilatorului de introducere pentru aerul de ardere;
• oxizi de sulf (SOx, în principal sub formă de SO2); apar în principal dacă
combustibilul conține sulf sau dacă sulful conține substanțe odorizante (pentru a
permite detectarea gazului scurgeri prin miros);
• particule (PM) sub formă de aerosoli sau particule solide cu dimensiuni mai mici de
1 micrometru;
Cantitatea de poluanți depinde de tehnologia de ardere și de alegerea combustibilului.
Utilizarea gazelor naturale are ca rezultat emisiile reduse ale tuturor poluanților
(comparativ cu alți combustibili fosili), cu excepția emisiilor de NOx. Uleiul pentru
încălzire (păcura) are un conținut relativ ridicat de sulf; prin urmare, emisiile de SO2 și
PM sunt mari, în special de la echipamentele vechi. În cazul utilizării combustibililor
proveniți din biomasă, cel mai poluant factor sunt PM – de exemplu la un cazan ce arde
lemn valoarea PM este de 6-10 ori mai mare decât în cazul celui ce funcționeză cu
peleți. (Nussbaumer 2008).

5
2.3. POMPE DE CĂLDURĂ
În ultimele decenii clădirile au devenit mult mai eficiente din punct de vedere energetic.
Drept consecință, sarcina termică necesară pentru încălzire este mult mai mică în
comparație cu cea pentru clădirile vechi. Mai mult, (1) asta înseamnă o putere termică
nominală mai mică pentru sursa preparare a agentului termic (2) temperatura agentului
termic ar putea fi, de asemenea, mai scăzută. Acesta este poate cel mai important motiv
pentru care sursele de căldură denumite generic “pompe de căldură” au devenit din ce
în ce mai populare în ultima perioadă. Pompele de căldură preiau “căldura”
(regenerabilă) fie a aerului înconjurător, a solului sau a apelor subterane și o transformă
în sarcină termică pentru încălzire. Din punct de vedere funcțional pompa de căldură se
bazează pe o serie de 4 procese integrate într-un ciclu termodinamic (figura 2.5).

Fig. 2.5. Ciclul termodinamic al pompei de căldură care permit utilizarea anergiei termice a mediului (anergie -energie
termică corespunzătoare unui sistem fizic aflat în echilibru termodinamic cu mediul înconjurător și care nu poate fi
transformată în lucru mecanic).
Randamentul unei pompe de căldură este definit prin raportul dintre “căldura la ieșire”
(Qout) și energia furnizată pentru funcționarea pompei de căldură (E) pentru un regim
predefinit și constant. Acest raport se numește coeficient de (COP) a pompei de căldură.
O valoare COP semnificativ mai mare decât 1 înseamnă că căldura transferată prin
sistemul de distribuție către utilizator (Qout) este mai mare decât energia electrică
necesară funcționării pompei (E) (și care este plătită de utilizator). Diferența este
asigurată prin utilizarea mediului regenerabil sau a căldurii reziduale a aerului ambiant,
a solului, a apelor subterane sau a apelor de suprafață. În majoritatea cazurilor,
compresorul este acționat de un motor electric. Într-un număr limitat de cazuri,
compresorul este acționat de un motor cu ardere internă. Gazul natural este frecvent
utilizat în acest caz în loc de energie electrică. Prin urmare, o pompă de căldură poate
fi acționată electric sau cu gaz. Deoarece motoarele cu ardere internă au însă un
randament redus, în cazul acționării cu gaz COP-ul nu depășește 1,2-1,5.(valoarea
trebuie citită și în combinație cu posibilitatea asigurării energiei electrice prin cuplarea
la motorul termic a unui generator electric....). Un mare plus al utilizării pompelor de
căldură este că poate fi utilizată în sezonul cald și pentru răcire a spațiilor, deci este un
echipament reversibil.

2.3.1 SURSE DE ENERGIE PENTRU POMPELE DE CĂLDURĂ

Precizare: tipul pompei de căldură este indicat de sursa de căldură ambientală (mediul
exterior) și de agentul termic care transferă căldura de la pompă către sistemul de

6
încălzire (sau răcire) al utilizatorului . O pompă de cădură „A-W” (air-water) extrage
căldură din aerul ambiant, și agentul termic de transfer este apa; o pompă „S-W” extrage
căldura din sol, iar o pompă „W-W” extrage căldura din straturile superioare ale apei
subterane. O pompă de căldură de tip „A-A” extrage căldura din aerul ambiant și o
transferă aerului interior prin evaporarea directă a fluidului de lucru la nivelul unităților
interioare. – (cazul unităților de climatizare pe care le avem si le vedem cu toții că
populează fațadele clădirilor).
Aerul ambiant exterior este cea mai des întâlnită sursă de căldură (energie) pentru
pompele de căldură, în ciuda faptului că acest tip are cea mai mică eficiență. Acest lucru
se datorează în principal scăderii rapide a capacității și a performanței odată cu scăderea
temperaturii exterioare a aerului ambiant exterior. În climatele blânde și umede, la
nivelul unității exterioare se va forma gheață pe suprafața serpentinei la temperaturi
ambiante cuprinse între 0-6°C. Topirea gheții (decongelarea) se realizează prin
inversarea ciclului pompei de căldură sau prin alte mijloace mai puțin eficiente din
punct de vedere energetic, fapt ce conduce la reducerea capacității și performanței
pompei de căldură. (figura 2.6).

Fig. 2.6. Unitate exterioară pompă de căldură aer-apă HP (stânga, mijloc), unitate interioară (dreapta) (www.viessmann.
com (Vitocal 200-A))

Aerul viciat extras din încăperi reprezintă o sursă de căldură destul de des întâlnită în
cazul clădirilor comerciale, funcționarea continuă a sistemului de ventilație fiind
necesară pe întreaga perioadă sezonului de încălzire sau chiar pe tot parcursul anului.
Pentru clădirile mari, pompele de căldură care utilizează aerul viciat evacuat sunt
utilizate în combinație cu unități de recuperare a căldurii aer-aer instalate în sistemele
de ventilație mecanică, astfel crescând randamentul global al instalațiilor și eficiența
energetică a clădirii.
Pompele de căldură care utilizează ca sursă solul sunt utilizate de regulă în sectorul
rezidențial și comercial și prezintă avantaje similare cu cele care utilizează ca sursă
apele subterane de mică adâncime; ca și în cazul apelor subterane, temperatura solului
la adâncimi de câțiva metri față de suprafață sunt relativ ridicate (comparativ cu aerul
ambiant) și relativ constante pe tot parcursul anului. Căldura este extrasă prin conducte
(serpentine) pozate orizontal sau vertical în sol. În majoritatea cazurilor, se utilizează
drept agent termic de transfer între pompă și mediu o soluție de saramură (amestec de

7
apă și lichid antigel) deoarece temperatura in zona de intrare în unitatea exterioară ar
putea să se situeze sub punctul de îngheț. Cantitatea de căldură extrasă din sol variază
în funcție de umiditatea solului și de condițiile climatice. Datorită extragerii de căldură,
temperatura solului va scădea în timpul sezon de încălzire. În regiunile climatice reci,
cea mai mare parte a energiei este extrasă sub formă de căldură latentă la schimbarea
de fază atunci când solul îngheață. Cu toate acestea, vara, soarele va ridica temperatura
solului și astfel este foarte probabilă recuperarea completă a căldurii (temperaturii)
acestuia. Dacă pompa de căldură este utilizată și pentru răcire (în regim termodinamic
inversat) căldura acumulată în sol este recuperată mult mai repede, deoarece căldura
este transferată din clădire, prin agentul de transfer către sol. (figura 2.7).

Fig. 2.7. Schimbător de căldură (bucle cu agent de transfer) pozat orizontal al solului (stânga), schimbătoare de căldură
pozate vertical; pot atinge adâncimi de pană la 100 m, mai sunt numite și „sonde geotermale” (dreapta)

Apele adânci de suprafață și apele subterane sunt disponibile la temperaturi cvasi-

constante pe tot parcursul anului cuprinse între 4 și 10 °C. Sistemele trebuie proiectate
și executate cu mare atenție pentru a evita probleme precum înghețul, coroziunea și
ancrasarea. Un dezavantaj major al pompelor de căldură care utilizează apa freatică este
costul lor ridicat de investiție. În plus, reglementările locale pot impune constrângeri
severe privind interferența buclelor cu pânza de apă freatică și posibilitatea reală de
poluare a acesteia sau a solului. Datorită diferențelor mai mici de temperatură dintre
agentul termic de transfer primar (saramură) și sol, pompele de căldură sol-apă sau apă-
apă au, în general, performanțe mai scăzute, dar sunt mai ușor de întreținut.
Coeficientul de performanță poate fi estimat din valorile prezente pe timbrul
echipamentului, de exemplu, A2 / W35 înseamnă că pompa de căldură utilizând mediul
ambiant aer (A pentru aer) la o temperatură constantă de 2°C ca sursă de căldură
produce o apă caldă (W pentru apă) ca fluid de transfer termic la temperatura de 35°C.
Într-un mod similar, sunt definite valorile: S0 / W55 (sol / apă) sau W10 / W35 (apă /
apă).

2.3.2 IMPACTUL POMPELOR DE CALDURĂ ASUPRA MEDIULUI

Impactul la nivel local asupra mediului datorat funcționării pompelor de căldură este
reprezentat (nu neapărat în odinea importanței) de zgomotul produs de ventilatoarele
din unitățile exterioare ale pompelor aer-apă, de scurgerea accidentală în sol a soluției
de saramură din buclele cu agent termic îngropate în pământ, răcirea subterană și
înghețarea straturilor superficiale ale solului în cazul utilizării pompelor de căldură sol-

8
apă sau de răcirea zonelor periferice a cursurilor de apă de suprafață sau a acviferelor
în cazul utilizării pompelor de căldură apă-apă.
La nivel global, impactul asupra mediului este în principal datorat utilizării energiei
electrice ca sursă auxiliară pentru funcționare, deoarece (în majoritatea țărilor) energia
electrică este produsă cu prețul emisiilor mari de CO2, ceea ce provoacă încălzirea
globală. Emisiile de gaze cu efect de seră datorate scurgerii accidentale a agenților
frigorifici nu sunt semnificative. Cu toate acestea, la casarea pompelor de căldură,
fluidele de lucru nu trebuie eliberate în atmosferă. Hidrocarburile (HFC), cum ar fi
R134a, R407c și R410a, utilizate în mod obișnuit în pompele de căldură, au potențial
de epuizare a ozonului este zero; cu toate acestea, acestea au un potențial ridicat de
încălzire globală GWP. În viitor, se propune utilizarea de agenți frigorifici naturali,
precum propan (R290), amoniac (R717), dioxid de carbon (R744) sau chiar apă (R718)
cu impact zero asupra emisiilor în atmosferă și potențial de încălzire globală zero sau
scăzut.

2.4 COLECTOARE TERMICE SOLARE

Colectoarele termice solare sunt dispozitive care transformă iradierea solară directă în căldură
și o transferă către fluidul de transfer (agentul termic). Fluidul de transfer poate fi apă, un
amestec de apă și antigel sau un ulei foarte rezistent din punct de vedere termic în cazul
colectoare termice solare cu lichide (LSTC) sau aer în cazul colectoarelor termice solare cu aer
(ASTC).
Colectoarele termice solare cu aer sunt utilizate în principal în sistemele solare termice cu
funcționare în buclă deschisă - aerul ambiant pătrunde în colectoarele solare, se încălzește și
apoi intră în clădire sub formă de aer proaspăt preîncălzit pentru sistemele de ventilare (figura
2.8, dreapta). Pentru încălzire și pentru prepararea apei calde menajere, prevalează în utilizare
colectoarele termice solare cu lichide cu funcționare în buclă închisă - fluidul de transfer circulă
într-o buclă închisă între colectorul solar și un rezervor de acumulare (stocator) de căldură, fie
natural sub acțiunea gradientului de temperatură (în sistemele cu termosifon) fie prin pompare.

Fig. 2.8. Colectoare termice solare cu lichid (stânga) în sistem de încălzire solară / preparare apă caldă menajeră cu buclă
închisă; colector termic solar cu aer sub formă de fațadă perforată utilizată pentru preîncălzirea aerului proaspăt admis
în sistem de ventilație a clădirii (dreapta (solarwall.com))

Din punct de vedere constructiv un colector solar termic cu lichid poate fi sub formă de
placă plană sau sub formă tubulară. Cele cu plăci plate sunt realizate dintr-o carcasă,
un strat de izolație termică la partea inferioară, un capac transparent din sticlă la partea

9
superioară și un „absorbitor” cu conducte sau canale integrate în interiorul său.

2.4.1 RANDAMENTUL TERMIC AL COLECTORELOR TERMICE SOLARE

Fluxul termic transferat prin intermediului agentului termic de transfer este reprezentat
de diferența dintre iradierea solară absorbită și pierderile de căldură asociate proceselor
de transformare energetică și masică. Iradierea solară absorbită poate fi crescută prin
îmbunătățirea transmisivității capacului de sticlă al colectorului și prin modificarea
capacității absorbitorului de a capta lungimi de undă scurte ale radiației electro-termice
solare. Pierderile de căldură reprezintă o consecință a transferului termic prin convecție
și radiație între absorbitor și capacul de sticlă al colectorului și prin carcasa colectorului
în mediul din jurul acestuia. (figura 2.9)

Fig. 2.9. Randamentul termic al colectoarelor solare depinde de rata de iradiere solară absorbită și de pierderile de
căldură asociate transformărilor (optice și termo-dinamice);

Pot fi utilizate 2 procedee pentru creșterea eficienței colectoarelor termice solare:

• prin integrarea colectoarelor în structura (anvelopa) clădirilor; pierderile de căldură
convective prin carcasa colectorului sunt reduse datorită izolației termice suplimentare
oferită de anvelopa clădirii;
• înlocuirea capacului transparent actualmente realizat cu sticlă cu un material mai
tranzitiv (permisiv) la iradierea solară.

2.4.2 PRODUCEREA CĂLDURII – REGULA GENERALA DE BUN SIMȚ PRACTIC

Cantitatea de căldură generată anual de colectoarele termice solare depinde de tipul constructiv,
de condițiile de funcționare (temperatura critică a agentului (fluidului) de transfer, și, am pătrat
la sfârșit cel mai important factor, de sarcina termică cerută de consumator. De aceea, regula
generală este: cu cât sarcina termică cerută este mai mare cu atât randamentul mediu anual al
colectorului este mai mare (de fapt a tuturor sisteme termice solare) și implicit căldura livrată
consumatorului va fi mai mare. Cu toate acestea, in funcție de condițiile specifice ale locației,
prin poziționare optimă a colectorului solar, sarcina termică specifică generată la nivelul
colectorului poate fi asumată conform celor din figura 2.10.

10
 Fig. 2.10. Căldură specifică generată de diferite tipuri constructive de colectoare solare termice; valorile estimate sunt
stabilite pentru pozițiile / amplasările optime ale colectorului

Energia solară este una dintre cele mai atractive forme de energie deoarece are
aplicativitate pentru toate perioadele când este disponibilă.
În figura 2.11 este prezentată comparativ amprenta iradiației solare și amprenta
necesarului termic pentru diferite utilizări.

Figura 2.11. Comparație a amprentei iradiației solare cu amprenta necesarului de căldură

pentru diferite utilizări.

Pe graficul evoluției sezoniere energia solară este utilă îndeosebi pentru preparare apei
calde de consum menajer (doar preîncălzire sau aducere la temperatura de utilizare) dar
și pentru alte aplicații de tip încălzire în pardoseală sau încălzirea apei din piscină.
Energia solară reușește să îndeplinească cu ușurință pe perioada vară cerința de

11
preparare apei calde de consum menajer; problemele apar în anotimpul rece (dar uneori
și în anotimpurile de tranziție) când aportul solar este mai scăzut moment în care sunt
necesare măsuri pentru prevenirea înghețului apei în rezervoarele de stocare.

2.5 ÎNCĂLZIREA CENTRALIZATĂ (TERMOFICAREA)

Sistemele de încălzire centralizată (cunoscute mai ales sub denumirea de termoficare)
sunt sisteme de infrastructură utilitară de producere, distribuție și livrare a unui agent
termic. Clădirile sunt conectate la sistemele de termoficare prin intermediul unui sistem
intermediar concretizat prin prezența unor schimbătoare de căldură montate în substații
- puncte termice. În zilele noastre, agentul termic de transfer vehiculat prin rețelele de
termoficare și preferat pentru zona rezidențiala este apa fierbinte (supra-încălzită) în
timp ce pentru sectorul industrial este utilizat în continuare aburul, abur ce poate fi
folosit și în alte scopuri.
Principalele beneficii ale utilizării sistemelor de termoficare sunt:
• spațiile tehnice necesare dedicate acomodării echipamentelor și instalațiilor de
încălzire (și de preparare a apei calde menajere sunt mult mai mici comparativ cu cele
care ar adăposti sisteme locale, indiferent de tipul sursei de căldură utilizată de acestea;
• cazanele de ardere din sistemele de termoficare au un randament mult mai mare;
• costul combustibililor poate fi mai scăzut, prin negociere și achiziție de pe piața liberă,
-piață care permite o ajustare mai flexibilă către marii consumatori;
• dispozitivele de tratare și de diluție a gazelor arse emise în urma arderii
combustibililor sunt mai eficiente și mai rentabile;
• este posibilă și chiar mai probabilă utilizarea sporită a surselor de energie regenerabile,
inclusiv biomasa, energie solară sau energie geotermală, datorită costurilor mai mici de
investiție raportate la suprafața ocupată de centrala termică;
• sistemul de termoficare este extrem de eficient din punctul de vedere al costurilor în
cazul cogenerării (producția combinată de energie electrică și energie termică - deșeu).
Ar trebui menționat că randamentul crește și mai mult în cazul sistemelor de trigenerare
în care, se obține suplimentar și o energie termică de răcire.
Deoarece punerea în operă și întreținerea conductelor sistemelor de distribuție ale
agentului termic sunt extrem costisitoare, viabilitatea sistemului se justifică dacă
densitatea spațiului construit ar trebui să fie cel puțin 50 de clădiri (consumatori) la
fiecare 10000mp (ha). Energia termică furnizată către consumatori poate acoperi o
cerere de cel puțin 25 kWh pe m2 și an. Datorită însă pierderilor mari de căldură pe
rețeaua de distribuție se preferă fragmentarea pe sisteme de termoficare mai mici și doar
pe perioada de încălzire ca supliment pentru perioadele în care nu poate fi asigurat
necesarul de căldură cu mijloace locale pasive sau hibride. În acest caz, pe perioada
verii va trebui asigurată suplimentar sursa de energie prepararea apei calde menajere
(figura 2.12).
Dacă rețeaua de termoficare are clădirile deservite poziționate în proximitatea sursei de
căldură, conform principiilor de sustenabilitate – eficientă energetică ridicată, se poate
crește ponderea (cota) utilizării surselor de energie regenerabilă dacă:
• se utilizează căldura reziduală rezultată din procesele industriale;
• se utilizează căldura deșeu provenită din instalațiile de cogenerare (din instalațiile

12
combinate de producere a energiei electrice și a căldurii);
• se utilizează căldura produsă de utilizarea unui cazan de ardere cu biomasă (lemn sau
biogaz);
• se utilizează căldura produsă căldura de apă geotermală;
• se utilizează căldura produsă de colectoarele solare termice în combinație cu o sursă
de căldură de rezervă (figura 2.13).

Figura 2.12. Racordul conductei de termoficare la sistemul de încălzire al clădirii se face printr-
un schimbător de căldură aflat fie în camera tehnică dedicată fie în punctul termic; un astfel de
spațiu tehnic este mult mai mic comparativ cu cel dedicat unei centrale termice de cvartal pe
combustibil fosil; dacă rețeaua de termoficare permite și încălzirea apei calde menajere (adică
este funcțională și pe timpul verii), atunci trebuie instalat un schimbător de căldură separat
(temperatura rezultată la ieșirea din schimbător apei calde de consum si celei pentru încălzire
diferă deci nu pot fi obținute cu același echipament).

Figura 2.13. Ansamblu centrală termice de termoficare Marstal (Danemarca). Colectoare solare
plane (33.000 + m2), cazan cu ardere de biomasă (4 MW) și pompa de căldură (1,5 MW) sunt
utilizate ca generatoare de energie termică. Pe termen scurt (zilnic) dar și sezonier căldura
produsă este stocată sub formă de rezervoare (depozite) cu acumulare (75.000 m3 + 10.000
m3+2300 m3).

13
2.6 ALTE SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII
Chiar dacă nu am menționat explicit în tot acest timp de fapt am discutat despre cel mai des
utilizate surse de căldură pentru construcțiile cu cerințe energetice din gama nZEB. Despre alte
tipuri de sursă vom discuta cu alte ocazii, în funcție de aplicațiile practice uzuale ale fiecăreia
(schimbătoarele de căldură cu solul utilizate pentru preîncălzirea aerului de ventilație, stațiile
de cogenerare unde primează partea de producere a energiei electrice, samd)
Unitățile de cogenerare reprezintă o formulă deosebit de interesantă pentru asigurarea cerințelor
nZEB, deoarece cogenerarea la fața locului a energiei electrice și a căldurii este considerată o
tehnologie care ar putea înlocui alte tehnologii bazate surselor de energie regenerabile mai puțin
eficiente și care asigură cerințele de eficiență energetică ridicată pentru spațiul construit chiar
dacă combustibilul utilizat ca purtător de energie pentru funcționarea cogenerării este unul
neregenerabil (fosil) (figura 2.14).

Figura 2.14. Unitățile de cogenerare produc simultan energie electrică și căldură la fața locului.
Pentru unitățile mai mici instalate în clădiri rezidențiale, cei mai des întâlnite surse primare de
energie gazele naturale sau biomasă; conform reglementărilor de la ora actuală,
unitățile de cogenerare, chiar dacă utilizează combustibil fosil, asigură cota necesară de surse
regenerabile de energie pentru funcționarea clădirii pentru încadrarea în cerințele nZEB.

14