Tulburarile de limbaj intalnite la copii prescolari din centrele de noapte

“Întârzierile de limbaj au manifestări tardive a structurilor lingvistice, a imposibilității de a

exprima forme de limbaj evaluate, specific vârstei cronologice a subiectului, limite la
utilizarea unui vocabular sărac, formulare deficitară sub aspect fonologic și semantic,
înregistrarea unor progrese reduse în înțelegerea comunicării și în achiziția limbajului, etc.”
(E. Verza, 2009)
Clasificările tulburărilor de limbaj au evoluat de la cele mai simple spre unele din ce în ce
mai complexe. De la împărțirea duală a tulburărilor de limbaj în dislalalii și disfonii (Parell)
la clasificarea lui Von Ripper în: tulburări de articulație, tulburări de ritm, tulburări de
fonație și simbolizare sau la cea propusă de Hvatțev în: dislalii, tulburări de ritm și fluență,
tulburări cerebrale și de voce, există o certa evoluție.

Tulburările de limbaj determină modificări în viata și activitatea oricărui individ.

Rotacismul sau pararotacismul reprezintă o alta forma a tulburărilor de pronunție.

Rotacismul reprezintă deformarea, omisiunea sau inversarea sunetului „r”, iar pararotacismul
reprezintă înlocuirea sa cu un alt fonem.
„Cauzele care determină apariția lor sunt anomaliile anatomice sau funcționale ale limbii:
construcția prea groasă, frenul prea scurt sau prea lung al limbii, defecte ale boltei palatine,
deficiențe ale auzului fonematic sau fizic, imitarea unor modele deficitare de pronunție și
factori de natură psiho-socială care duc la fixarea deprinderii greșite care creează o serie de
complexe ce se repercutează asupra întregii personalități.” (E. Verza)
Sunt înregistrate peste 30 de forme de rotacism în literatura de specialitate. Emil Verza
descrie în anul 2003 ca forme de rotacism ale dislalicilor din România următoarele:
– Rotacismul interdental-se produce prin vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii
superiori sau chiar prin atingerea cu limba a buzei superioare.
– Rotacismul labial-atunci când sunetul se formează prin vibrarea buzelor, iar limba are un
ușor joc.
– Rotacism labiodental-când buza superioară vibrează, atingând incisivii inferiori sau
vibrează buza inferioară și atinge incisivii superiori.
– Rotacismul apical-se produce atunci când lmba este strâns lipită de alveole în timpul
pronunției, nepermițând vibrația necesară.
– Rotacismul bucal-prin scurgerea aerului printre limba și obrajii care intră în vibrație.
– Rotacismul velar-nu vibrează vârful limbii, ci vălul palatin.
– Rotacismul nazal-când se produce un „r” strident, cu caracteristici nazale.
– Rotacismul uvular-când vibrația pentru sunetul „r” se realizează cu ajutorul uvulei.
(E.Verza, 2003)

Bâlbâiala apare ca urmare a unor dezechilibre emoționale profunde și prelungite în timp.

Este o tulburare a vorbirii ce constă în sincope și chiar blocaje în cursivitatea vorbirii,
întreruperile fiind situate în special la nivelul primelor silabe din cuvinte, fiind însoțite de
spasme, ticuri sau mișcări parazitare, bruște cu tonus ridicat.
În multe forme de bâlbâială sunt afectate simultan aspectele prozodice ale vorbirii (intonația,
intensitate, modulație, accent), care sporesc gradul de neînțelegere a vorbirii.
De obicei, bâlbâiala se instaleaza brusc, pe neaștepate, chiar și pentru logopat. La copii,
bâlbâiala poate fi precedată de o stare de irascibilitate crescută, lipsa poftei de mâncare,
apatie, o muțenie de câteva ore sau chiar pentru mai multe zile.
Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială
(după criteriul simpomatologiei): clonică, tonică şi mixtă.
„În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii, determinate de prelungirea sau
repetarea unor sunete şi silabe. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului
cuvânt din propoziţie, prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai
puţin, în funcţie de gravitatea acestuia. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt
prezentate caracteristicile primelor două.” (Emil Verza, 2009)
După criteriul momentului apariției, bâlbâiala poate fi inițială, episodică și bâlbâiala propiu-
zisa.
În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine, dar, de obicei, datorită unor condiţii de
mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative, copilul devine conştient de defectul său şi
bâlbâiala se agravează, putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu repercursiuni
asupra comportamentului: devine suspicios, negativist, neîncrezător, anxios.
Prin persistența în timp a bâlbâielii, trăirile negative ce au loc pe plan psihologic îl
fragilizează pe logopat, instalându-se un fond nevrotic ce conduce către accentuarea
bâlbâielii și către o fobie față de vorbire.
“Astfel, o bâlbâială conștientizată, cu trăiri interioare de mare intensitate, pe un fond nevrotic
și cu prezența fobiei față de vorbire, o numim logonevroză.” (E. Verza, 2009)
Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare, prin crearea
unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală, se înlătură definitiv bâlbâiala.
http://ultrapsihologie.ro/psihologie/tulburari-de-limbaj-intalnite-la-prescolari/