TULBURARI DE LIMBAJ CARE NECESITA LOGOPEDIE

http://www.kinetoterapie.net/articole-psihoterapie/tulburarile_de_limbaj_care_necesita_logopedie

Copilul, pentru a fi acceptat si integrat in societate, are de parcurs un drum lung si uneori foarte dificil.
Reusita lui este influentata de o multitudine de factori printre care, cei mai importanti sunt: zestrea
ereditara cu care porneste la drum, mediul social in care traieste si educatia pe care o primeste de la
adultii cu care convietuieste.
Daca evolutia lui este normala, copilul trece usor de la totala dependenta de parinti (in special de mama),
la independenta treptata si la diversificarea relatiilor cu ceilalti. Treptat, el interactioneaza cu mediul
inconjurator, acumuleaza experiente, insuseste comportamente, invata sa comunice si sa colaboreze cu
ceilalti. Toate acestea le realizeaza cu ajutorul LIMBAJULUI.
Importanta acordata limbajului se explica prin faptul ca pe de o parte claritatea exprimarii influenteaza
intregul proces intelectual al persoanei, iar pe de alta parte pentru ca exista o varietate imensa de
exprimari verbale dar si multiple tulburari de limbaj ce trebuie corectate.
Preocupari pentru exprimarea logica, corecta a ideilor, pentru cultivarea vocii dar si pentru corectarea
defectelor de vorbire s-au manifestat din cele mai vechi timpuri si s-au intensificat in ultimele decenii
ducand la realizarea unui sistem unitar de terapie logopedica.
In Romania, practica logopedica s-a legalizat in anul 1949 si s-a amplificat odata cu infiintarea cabinetelor
logopedice din scoli si policlinici in anul 1957.
Activitatea de corectare si recuperare trebuie sa inceapa cu copiii prescolari si scolari mici pentru a evita
transformarea tulburarilor de vorbire in deprinderi gresite si pentru a permite desfasurarea in conditii bune
a procesului educativ.
La varstele mici frecventa tulburarilor de vorbire este mai mare, dar si corectarea lor este mai usoara in
comparatie cu varstele inaintate.
Metodele si procedeele utilizate in activitatea terapeutica logopedica sunt specifice fiecarei categorii de
tulburari, iar alegerea lor este in functie de fiecare subiect in parte, de tipul deficientei si gravitatea
acesteia, de varsta si nivelul de dezvoltare psihica, de etimologia si simptomatologia acestora.
In anul 1982 E. Verza realizeaza o clasificare a tulburarilor de limbaj imbinand in acelasi timp criteriile
anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic si psihologic, rezultand urmatoarele categorii:
1. A.    Tulburari de vorbire:
2. Tulburari de pronuntie: Dislalia, Rinolalia,Disartria
3. Tulburari de ritm si fluenta: Balbaiala, Tahilalia, Bradilalia
4. Tulburari de voce: Afonia, Disfonia, Fonastenia
1. B.    Tulburari de citit- scris: Alexia – dislexie, Agrafie- disgrafie
2. C.    Tulburari complete de limbaj: Alalie, Afazie
3. D.    Tulburari de dezvoltate a limbajului: Mutismul, Intarzierea in dezvoltarea generala
a vorbirii.
 DISLALIA - este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau functionale
ale elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui
grup de sunete. Ea cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana sau
reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic, intelesul.
RINOLALIA – se defineste ca functie instrumentala a organelor de vorbire, prin modificarea tubului
fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie datorita “unei comunicatii intre rezonatorul oral si
cel nazal”. Timbrul sau structura de supraton, denumita adesea “nazalitate”, este rezultanta unei
rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian, marcand pe o scara larga in hiper sau hipo
limitele. Aceasta intonatie aparte a vocii care se formeaza din cauza unei sonoritati anormale este
denumita “fonfaire”, tulburare ce provine din cauza directiei inadecvate a curentului de aer pe cale orala,
fie in urma unor defecte mecanice, ale activitatii nazale, cerului gurii moale si tare
DISARTRIA- se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica cu o pronuntata rezonanta nazala
in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea nedorita.
BALBISMUL (balbaiala) - tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara la adulti, rezultata din
defectoasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine intermitenta a pronuntiei: a) prin repetari a
inceputului cuvintelor, uneori convulsive sau b) prin blocaje a unor foneme, indiferent daca sunt vocale
sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate de momente de dificultate in articularea unor
cuvinte, ceea ce face ca aceste, dupa eforturi, sa fie adesea articulate incorect. Se disting 2 forme de
balbism: a) clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor initiale si b) tonic, se manifesta invers prin
imposibilitatea articularii primei silabe, ceea ce presupune chiar si unele grimase sau crispari. Cercetatorii
au descoperit ca acesta tulburare este mai frecventa la copiii care invata doua limbi (bilingvismul),
deoarece exista o solicitare nervoasa mai mare in alegerea cuvintelor potrivite. Alte cauze ar putea fi
stresul, traumele psihice, socuri, spaime, deprimare afectiva, etc
TAHILALIA - vorbirea exagerat de rapida, asociata de cele mai multe ori cu o instabilitate nervoasa si
hiperexcitabilitate;
BRADILALIA - incetinirea ritmului vorbirii, datorită cărora expresia verbală devine greoaie, tărăgănată, iar
cuvintele adesea sunt pronunţate silabisit. Bradilalia apare în intoxicaţii cronice, stări confuzionale,
encefalite cronice, stări demenţiale, epilepsie, etc.
AFONIA ( vorbirea in soapta) - este o tulburare de vorbire care constă în lipsa sau pierderea vocii
datorită lezării laringelui sau inervației acestuia, cavității bucale sau mușchilor implicați în actul vorbirii, cu
păstrarea capacității de a articula. Poate apărea în tumorile laringelui, în tuberculoză, în sifilis,
în laringitesimple, după traheotomie, în intoxicația cu beladonă etc.
DISFONIA (raguseala) - modificarea timbrului vocal. Poate fi de natura organica in afectiunile hipofizei,
care aduce modificari somatice, metabolice si psihice, cu repercursiuni semnificative asupra vocii, vorbirii
si cantatului. Emisia vocala este slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade diferite de
disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila, in special determinata de macroglosie.
Vocea oboseste usor, este monotona si frecvent se vadeste lentoare, datorita, pe de o parte, tulburarilor
mecanice si pe de alta parte modificarilor psihice. Disfonia functionala a copilului se deosebeste de cea
organica, fiind produsa de o utilizare incorecta a vocii fara defectiuni laringostropostopice. Poate fi
determinata de un torace stramt care micsoreaza volumul respirator; copilul cauta sa o suplimenteze
printr-o tensiune a musculatorii laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o voce ragusita; poate fi o
glota ovalara care evidentiaza disfonia hipochinetica in evolutie; poate fi prezenta vegetatiilor adenoide
care dau rinolalia inchisa, care altereaza vocea. Disfonia poate persista toata viata daca nu este
corectata printr-o reeducare potrivita.
FONASTENIA- voce lipsita de energie, slabiciune, vorbire lipsita de modulatii, miscare a buzelor fara
sunet.
ALEXIE-  reprezinta pierderea capacitatii de a citi si de a intelege limbajul scris. Alexicul  vorbeste
normal, raspunde la intrebari, intelege ceea ce i se spune, poate scrie corect dupa dictare sau chiar
spontan, dar nu intelege un text scris.
DISLEXIE-  tulburare a achizitiei normale a lecturii si a limbajului scris. Constatarile cercetatorului acestui
sindrom lexico-grafic citeaza convergenta elementelor neurologice cu “elemente afectiv – sociale”.
Actiune corelata auditiv – vizual – motor este transmisa in zonele corespunzatoare ale scoartei cerebrale
pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile globului ocular in directia randurilor din text
formeaza o transmisie in lant datorita analizatorului motor. Analiza si sinteza actului lexic este si o urmare
a auzului fonematic. Actul lexic are loc prin cele trei mecanisme de receptie nervoasa, avand localizarea
parieto-occipitala temporala, iar prin lezarea acestei zone se produce dezintergrarea cititului manifestata
diferit. Dislexicul are dificultati prin inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele labile. De
obicei sunt insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia poate fi: fonematica, optica, literala si verbala, iar
din punct de vedere genetic poate fi – constitutionala, de evolutie si afectiva.
AGRAFIE- este o stare patologică caracterizată prin incapacitate de exprimare a gândurilor în scris. Se
datorește unor leziuni localizate în centrii nervoși superiori din scoarța cerebrală.
 DISGRAFIE-  este o perturbare a limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al cuvintelor codificate sub
forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si producerea grafemelor, cat si receptionarea si
intelegerea sintezei grafemelor, nu respecta cerintele auzului fonematic si ale limbajului oral, nici ale
motricitatii si orientarii spatiale. La copilul cu dezvoltarea normala, disgrafia se datoreaza unor insuficiente
motorii sau contractii musculare exagerate si adesea unor tulburari emotionale. In sindromul disgrafic, pe
langa componenta motrica si psihica este incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La
copilul normal psihic se constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de scris – citit nu este suficienta
numai perceperea corecta a limbajului si grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in
spatiul paginii nu contribuie la realizarea actului lexic pe deplin.
 ALALIA - lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a vorbirii sau afazie
congenitala; audimutitate. Persoanele dispun de auz normal si de dezvoltare intelectuala comuna, deci nu
pot fi incadrate in sindromul debilitatii mintale. Alalia se datoreaza unor disfunctii ale zonelor corticale ale
vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta.
AFAZIE- tulburare in mecanismul psihic al vorbirii si consta in imposibilitatea de a exprima sau de a
intelege cuvintele spuse sau scrise. Afazia este un sindrom neuropsihic ce consta in tulburarea sau
pierderea functiilor psihice, orale sau grafice. Este insotita de tulburari intelectuale corespunzator unor
leziuni cerebrale localizate.
MUTISMUL - suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod voluntar sau nu, in absenta
oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul a folosit
anterior limbajul. Fenomenul se petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau anxiosi. Se distinge de
afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi deliberat; poate fi consecinta unei inhibitii
patologice.Copilul refuza partial sau total  sa vorbeasca cu anumite persoane sau cu toata lumea. Este
temporar de la cateva zile la cativa ani. Apare in general la copiii hipersensibili si este acompaniat de
timiditate, incapatanare, irascibilitate. Cauzele sunt in general atitudini gresite in educatie, situatii
traumatizante afectiv, stres, socuri, esecuri repetate.