Povestea lui Dovleac- scenetă

(Oltea Paraschiv)

Povestitorul:

Pe un câmp frumos odată

O poveste minunată

S-a țesut firuț cu fir

Într-o toamnă de safir.

Pe semințe un dovleac

Numai bunicel de leac

Chiar a devenit vedetă

Pentru întreaga planetă:

Dovleacul:

-Sunt greoi, mare și gras

Și de asta mi-e necaz!

Am să stau aici, mofluz

Până voi fi scos din uz!

Povestitorul:

Uite-așa se tot plângea,

Tare depresiv era!

Deodată, stai să vezi:

Șoricelul:

-Ai putea să mă salvezi!

Te rog! Dă-mi vreo trei semințe

Că așa e în tendințe:

Ronțăi sâmburi de dovleac-

Și ești sănătos: țac-pac!

Dovleacul:

-Serios?

Hai că m-ai întors pe dos!

Fă degrabă-o găurică

Și ia-ți sâmburi fără frică!

Povestitorul:

Uite-așa, încetișor

Dovleacul a prins umor

Păi...i-a apărut un ochi

Să nu-i fie de deochi!

Șoricelul... a plecat

Dar a apărut îndat’

Ca o umbră plutitoare

Cioara cea nemuritoare

Cioara:

Cra-cara! Cra-cara!

Vreau și eu ceva- ceva

O sămânță, două- trei

Că-s flămândă, dragii mei!

Dovleacul:

Știi să te-autoservești?

Că aici ce vrei, găsești!

Povestitorul:

A plecat și doamna Cioară...

Găurit, dovleacul, iară!

Acum are chiar doi ochi

Să nu-i fie de deochi!

Cât ai zice „mintenaș”

A venit și-un iepuraș:

Iepurașul:

Țupa-râng, țupa-râng!

Am sosit tocmai din crâng

Să caut miez gustos, bogat

Că-s hoinar și nemâncat!

Dovleacul:

-Ia de-aicea cât poftești

Doar să nu mă murdărești!

Povestitorul:

Dus a fost și iepurașul

Dar ce i-a făcut, poznașul:

Uite-așa, o gură mare

Care... cere de mâncare.

Vă spun drept, pare hidos

Dovleacul cel burdihos.

Când credeam că s-a sfârșit

Furnicuțele-au sosit:

Furnica1:

Furnicește te rugăm,

Dă-ne voie să intrăm!

Furnica2:

Nu te teme, nu furăm

Ce ne dai voie, luăm!

Furnica3:

Doar ne știi:
Suntem cinstite

Hărnicuțe și vestite.

Furnica4:

Și la noi în mușuroi

Creștem copilași vioi

Ne trebuie multă mâncare,

Pentru fiecare!

Furnica5:

Și nu-ți facem stricăciuni,

După noi... n-ai ce s-aduni!

Dovleacul:

-De-i așa, poftiți de luați!

Numai să nu mă lăsați

Fără pic de colagen

Că face cam rău la ten!

Povestitorul:

-Hmm! Se cam îngroașă gluma!

Dovleacul parcă e... Ciuma!

Mă scuzați! Par cam brutal?

Dar arată într-un hal...

Bietul! Dacă s-ar vedea,

Antidepresive-ar lua!

Dar... zic să nu ne pripim

Mai departe s-auzim:

Că s-a cam făcut și seara

Și se gată povestioara.

Licuriciul:
Dovleac bun, mărinimos

Te-aș ruga și eu frumos:

Lasă-mă să-nchiriez,

La tine să înnoptez.

Ți-oi plăti-n scântei și stele

Și-n calde lumânărele!

Dovleacul:

Poftește, gâză sfioasă,

Fă-ți din tărtăcuță, casă!

Povestitorul:

Oho-ho! Ce-ntorsătură!

Acum e cu sperietură!

Să-l vedeți: holbat, dințos

Bietul... pare el, sperios!

Dar ce vine pe cărare?

Iată! Un copil apare!

Și-ncă unul, măricel

Și-al treilea- mai prichindel.

Copil1:

-Ia priviți ce arătare!

Stătea ici, lângă cărare!

Copil 2:

-E cu ochii mari, găoace,

Nu-l are pe vino-ncoace!

Zic să nu ne-apuce jalea

Uite, ne arată calea!

E hidos dar... luminos.

Un bostan bun de luat

Când plecăm la... speriat!

Copil 3:

Bine zici măi frățioare!

Tare bun de glume pare!

Povestitorul:

-Uite-așa, dintr-o-ntâmplare

Dovleacul burtos și mare

E acum mare vedetă

Pentru întreaga planetă.

Nu știu lui îi place-or ba,

Nu l-a-ntrebat nimenea.

Poate că o faceți voi,

Într-o joi ori mai apoi...

Toamna
Toamna coace merele
Aurește zările
Și cântă viorile
Și pornește horele toamna
Toamna coace strugurii
Și aprinde ruguri mii
Ne adduce lângă foc
Și ne prinde într-un joc toamna
Refren
Frunzuliță aurie
Să te prind la pălărie
Fruzuliță gălbioară
Toamna a venit în țară
Hei, hei ,hei
Codrulu-I dă-I lin culori
Sus pe cer se-adună nori
Florile ,surorile
Ne spală cărările toamna
Sărbătorile pornesc
Pe-al meu plai moldovenesc
Cu un cântec cu un joc
Cu versuri și cu noroc toamna
Auraș de pe butuci
La Moldova ta mă duci
Auraș de pe cărare
Toamna-I ca o sărbătoare
Auraș de pe gutui
La Moldova toamnă nu-i
Auraș de pe cărare
Toamna-I ca o sărbătoare
Adă traista mai aproape
Să o umplem cu de toate
Mere ,pere, prune ,nuci
Să ne mai aduci