Mănăstirea Sf.

Macarie

Istoria Mănăstirii

Mănăstirea Sf. Macarie se află în zona deșertului Wadi Natrun, anticul Scetis, la 92
de kilometri de Cairo, pe partea de vest a drumului către Alexandria. 

A fost fondată în anul 360 d.Hr. de Sfântul Macarie Egipteanul, care a fost
părintele spiritual pentru mai mult de patru mii de călugări de diferite naționalități -
egipteni, greci, etiopieni, armeni, nubieni, asiatici, palestinieni, italieni, gali și
spanioli și chiar și români. Printre ei erau oameni de litere și filozofi și membri ai
aristocrației vremii, alături de simpli țărani fără școală. Din secolul al IV-lea și
până în prezent, mănăstirea a fost locuită continuu de călugări. Părintele Matta el-
Meskeen a scris o lucrare majoră (în arabă) despre istoria și arheologia Mănăstirii
Sf. Macarie intitulată „Monahismul copt în vremea Sfântului Macarie” Cain, 1972.

În 1969 mănăstirea a intrat într-o epocă a restaurării, atât spiritual, cât și

arhitectural, odată cu sosirea a doisprezece călugări împreună cu directorul lor
spiritual, Părintele Matta el-Meskeen. Acești călugări petrecuseră ultimii zece
ani trăind împreună, complet izolați de lume, în peșterile din zona deșertică,
cunoscută sub numele de Wadi el-Rayyan, la aproximativ 50 de kilometri sud de
Fayyum. 

Acolo, ei au trăit viața monahală în sensul cel mai deplin, în spiritul părinților
deșertului, cu aceeași simplitate și aceeași lipsire totală de toate bunurile și grijile
acestei lumi, același simț profund al iubirii divine și aceeași încredere deplină în
providența divină în mijlocul celui mai auster mediu natural și a pericolelor
deșertului. Pentru acești doisprezece monahi, acesta a fost un timp în care au fost
legați împreună în creuzetul iubirii divine, unindu-i în Hristos, în spiritul
Evangheliei.

Regatul Patriarh Cyril al VI-lea fost cel care în 1969 a ordonat acestui grup de
călugări să părăsească Wadi el-Rayyan și să meargă la Mănăstirea Sf. Macarie
pentru a o restaura. Patriarhul i-a primit, i-a binecuvântat, i-a asigurat de
rugăciunile sale și i-a cerut lui Dumnezeu să acorde harul părintelui lor
duhovnicesc pentru ca deșertul să înflorească din nou și să devină casa a mii de
pustnici. În acel moment, în mănăstire locuiau doar șase călugări în vârstă, iar
clădirile sale istorice erau pe cale de prăbușire. Noii călugări au fost primiți cu
căldură de starețul mănăstirii, Episcopul Mihai, Mitropolitul Assiuțului, care prin
înțelepciunea și smerenia sa a reușit să creeze o atmosferă favorabilă reînnoirii pe
care o sperau.

Patriarhul Shenouda al III-lea, s-a ocupat chiar el însuși de restaurarea celor două
mănăstiri Sf. Bishoy și Baramos, și după paisprezece ani de activitate constantă
atât în reconstrucție, cât și în reînnoire spirituală, comunitatea monahală numără
aproximativ o sută de călugări. Majoritatea călugărilor sunt absolvenți de facultate
în domenii diverse precum: agricultură, medicină, medicină veterinară, educație,
farmacie și inginerie și au avut experiență de muncă înainte de a intra în
mănăstire. Călugării trăiesc într-o puternică unitate spirituală, după duhul
Evangheliei, practicând frățește jos și rugăciunea neîncetată a inimii. Toate sunt
conduse de același părinte duhovnic care veghează asupra unității duhului
mănăstirii.
Reconstrucția mănăstirii

Noile clădiri ale mănăstirii, proiectate și construite de călugării calificați în aceste

domenii, sunt acum finalizate și includ peste 150 de chilii (fiecare cuprinzând o
cameră pentru rugăciune și studiu, un dormitor, baie, bucătărie și un mic balcon), o
trapeză mare unde călugării se adună zilnic pentru a împărtăși o masă agape, o
nouă bibliotecă cu spațiu pentru câteva mii de volume , și o casă de oaspeți
spațioasă, cuprinzând mai multe săli de recepție și un număr de camere single
pentru retrageanti și alți oaspeți. Au fost construite și clădiri pentru a găzdui
diverse utilități, inclusiv o bucătărie, o brutărie, hambare, garaje și un atelier de
reparații. Noile clădiri ocupă o suprafață de zece acri, de șase ori mai mare decât
cea acoperită de vechea mănăstire.

În plus, clădirile istorice din mănăstire au fost restaurate cu grijă. Această sarcină

dificilă și delicată a fost supravegheată de arheologi de seamă Dr. Gamal Mehriz,
Gamal Mokhtar, Abdel Rahman Abdel Tawwab și Zaki Iskandar și arheologul
german Dr. Grossmann, sub auspiciile Departamentului de Antichităţi. Acești
specialiști și-au exprimat admirația pentru modul în care au fost desfășurate
lucrările arheologice de către călugări, care, sub îndrumarea lor, au restaurat și
fortificat clădirile istorice, dărâmând în același timp construcțiile recente și
dărăpănate, care au invadat peste și chiar acopereau monumentele antice. În special
toaletele vechi trebuiau îndepărtate, deoarece sistemul lor ineficient de drenaj era
susceptibil să provoace daune reale.

Descoperirea moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul și Proorocul Elisei

În timpul restaurării Bisericii Mari Sf. Macarie, sub zidul de nord al bisericii a fost
descoperită cripta Sf. Ioan Botezătorul și Proorocul Elisei, în conformitate cu situl
menționat în manuscrisele din secolele XI-XVI găsite în biblioteca
mănăstirii. Acest lucru este confirmat și de tradiția bisericească a Bisericii noastre
copte. Moaștele au fost adunate într-o raclă specială și așezate înaintea lăcașului
Sfântului Ioan Botezătorul din biserica Sfântul Macarie. O relatare detaliată a
acestei descoperiri și o evaluare a autenticității rădăcinilor au fost publicate de
mănăstire.