Tutu Pisleag Octavian Burcin - Evolutia Atributiilor Jandarmeriei EUD

Evoluția atribuțiilor jandarmeriei române Țuțu Pișleag; Octavian Burcin
ȚUȚU PIȘLEAG
OCTAVIAN BURCIN
EVOLUȚIA ATRIBUȚIILOR
JANDARMERIEI ROMÂNE
Galți 2022
1
Copyright 2022
Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorilor.
Editura Universitară Danubius este recunoscută de Consiliul

Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (cod 111).
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

PIŞLEAG, ŢUŢU
Evoluţia atribuţiilor Jandarmeriei Române / Ţuţu Pişleag,
Octavian Burcin. - Galaţi : Editura Universitară "Danubius", 2022
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-533-573-8
I. Burcin, Octavian
351.742
Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171
www.editura-tipografie.ro
2
3
CUPRINS
ARGUMENT ............................................................................................................ 7
1. Repere istorice privind forțele de tip jandarmerie. Reorganizarea armatei și
Regulamentele Organice ......................................................................................... 10
2. Instituționalizarea Jandarmerie Române - 1850 .............................................. 21
3. Jandarmeria pe timpul ocupației rusești (1853 – 1854) și austriece (1854 –
1857) ....................................................................................................................... 27
4. Satul românesc în secolul al XIX-lea și jandarmii .......................................... 40
5. Legea asupra Gendarmeriei Rurale din 1 septembrie 1893 ............................ 46
6. Continuarea procesului de modernizare a Jandarmeriei 1896 – 1929.
Experiența din Primul Război Mondial asupra evoluției Jandarmeriei................... 57
6.1. Legea pentru modificarea unor articole din Legea asupra Gendarmeriei
Rurale promulgată la 16 martie 1896 și publicată în Monitorul Oficial nr. 283
din 17 martie 1896 .............................................................................................. 57
7. Legea nr. 884 din 4 martie 1903 pentru sporirea efectivului Gendarmeriei
Rurale ...................................................................................................................... 60
8. Legea Jandarmeriei Rurale nr. 817 din 24 martie 1908 .................................. 62
9. Regulamentul de aplicare al legii asupra Jandarmeriei Rurale din 1908 cu
modificările din 1 ianuarie 1911 ............................................................................. 65
10. Legea nr. 4217 din 27 mai 1913 pentru modificarea unor articole din legea
pentru organizarea Jandarmeriei Rurale din 1908 .................................................. 70
11. Jandarmeria Rurală în Primul Război Mondial ........................................... 72
12. Decretul pentru modificarea legii Jandarmeriei Rurale dat la 18 mai 1918 75
13. Decretul lege din 14 noiembrie 1918 (general Văitoianu) .......................... 78
14. Legea nr. 3406 din 13 octombrie 1924 ....................................................... 86
15. Școala Specială de Jandarmerie Oradea...................................................... 89
4
16. Jandarmeria Rurală – forță de poliție preventivă. Evoluția în perioada 1929
– 1944. Legea nr. 912 din 23 martie 1929 pentru organizarea
Jandarmeriei Rurale ................................................................................................ 92
17. Regulamentul legii jandarmeriei din 1931 ................................................ 100
18. Decretul nr. 2057 din 28 iunie 1932 pentru aprobarea Regulamentuui
provizoriu al Școlii pregătitoare a ofițerilor de jandarmi ...................................... 103
19. Legea din 3 iunie 1939 pentru organizarea Jandarmeriei ......................... 107
20. Legea nr. 264 din 22 aprilie 1943 pentru organizarea și funcționarea
Jandarmeriei .......................................................................................................... 116
21. De la Jandarmeria armatei de operațiuni (jandarmeria frontului sau
jandarmeria pretorală) la trupele de securitate ...................................................... 117
Bibliografie ........................................................................................................... 130
ANEXE ................................................................................................................. 139
Anexa 1 ............................................................................................................. 139
Anexa 2 ............................................................................................................. 140
Anexa 3 ............................................................................................................. 141
Anexa 4 ............................................................................................................. 143
5
LISTA GRAFICELOR
Grafic 1. Extras din Studiul statistic pe inspectorate și provincii asupra serviciilor
executate de jandarmi pe teritoriul rural, în cursul trimestrului Ianuarie 1932 ..... 139
Grafic 2. Planul general de situație al postului de jandarmi Ferdinand (Mihail
Kogălniceanu), Legiunea de jandarmi Constanța, 1932 ....................................... 140
Grafic 3. Extras din Decretul nr. 1212 din 9 iunie 1973 privind uniformele armatei,
în Apendice la Collecțiunea de Legiuirile României vechi noui câte s-au promulgat
de la 1 ianuarie anulu 1871 până la 1 ianuarie 1875 și în continuațiune. ........... 142
Grafic 4. Abordarea integrată a tacticii jandarmeriei în corelație cu știința și arta în
domeniul ordinii publice (o variantă).................................................................... 143
6
ARGUMENT
Despre trecutul Jandarmeriei, până mai recent o istorie aproape uitată, publicul larg
cunoaște puține lucruri și nici cercetătorii nu au încă o imagine completă. De-a
lungul timpului, a existat, cumva, o reticență în abordarea acestui subiect considerat
din varii motive incomod. Sunt mai multe motive pentru care datele privitoare la
existența și activitatea acestei instituții au fost trecute sub tăcere și chiar ignorate
multă vreme. Cauzele principale ale abandonăriii acestui capitol de istorie au în
primul rând rațiuni de natură ideologică și politică, dar și rădăcini subiectiv-
emoționale, care țin de trăiri potrivnice populației, foarte intense. Oamenii se temeau
realmente de jandarmi, se fereau de ei când îi vedeau în uniformă și nu înțelegeau
prea multe despre rolul acestei instituții în existența și funcționarea unui stat. Este de
notorietate faptul că în perioada comunistă, fosta jandarmerie era percepută ca un
instrument de opresiune aflat în mâinile claselor exploatatoare, ca ceva rău care
trebuie șters din mentalul colectiv și dat uitării.
Prin urmare, subiectul a fost ocultat și, ca atare, interesul față de studierea lui putea
să pice foarte ușor într-o zonă de culpabilitate. Mulți dintre comandanții
Jandarmeriei au fost socotiți ca dușmani ai poporului, o etichetă greu de purtat, și
atunci, ne întrebăm, cine să fi avut curajul să scrie despre ei ori să le consemneze
istoria? Pe de altă parte, și trebuie să recunoaștem, a existat și reflexul percepției
emoționale, la nivelul omului simplu, care avea, sau nu temeri și spaime mai mult
sau mai puțin îndreptățite în fața unor abuzuri ale funcționarilor ce purtau uniforma
de jandarm. Exista, îndeosebi în mediul rural, o frică endemică față de autorități, de
multe ori nejustificată, ceea ce a contribuit și la formarea unei imagini nefavorabile,
puternic înrădăcinată, asupra Jandarmeriei, ca entitate publică. Sunt, fără îndoială, și
alte chestiuni subiective care au afectat nivelul de popularitate al acestei instituții
altminteri necesară și cu mulți slujitori care și-au făcut datoria cu onoare și onestitate.
Tocmai de aceea se cuvine, fără îndoială, o reconsiderare a acestei percepții în mare
parte injustă, dar nu în sensul cosmetizării unei imagini nefavorabile sau șterse, ci
din nevoia de a pune în drepturi adevărul istoric. Este ceea ce își propune și această
lucrare, într-un context în care istoriografia de la noi este relativ săracă, din păcate,
7
în privința existenței și activității Jandarmeriei Române, mai ales asupra
începuturilor organizării acestei instituții. Izvoarele scrise aflate în arhive au fost
puțin studiate de cercetători, ca și alte surse de informare și considerăm că ele trebuie
înfățișate celor interesați de acest domeniu dar și publicului larg, pentru o mai bună
înțelegere a unui capitol de istorie trecut, până mai ieri sub o nedreaptă tăcere. Dacă
răsfoim bibliografiile referitoare la înființarea, funcționarea, atribuțiile și existența
jandarmeriei, vreme de aproape două secole, pe un traseu atât de sinuos și cu multe
jaloane încă necunoscute celor de astăzi, vom observa că această instituție nu
beneficiază, la noi, de o istoriografie capabilă să-i reflecte cu rigoare evoluția și
menirea ori importanța într-un context social sau altul. Există, ce-i drept abordări
teoretice sau studii secvențiale precum și diverse lucrări disparate care acoperă
anumite aspecte, însă povestea jandarmeriei nu are încă o carte a ei definitorie, care
să țină cu adevărat un capăt de raft în colecțiile de istorie ale bibliotecilor.
Proiectul nostru încearcă să țină seama și de considerentele prezentate mai sus. Este
o datorie de mare onoare pentru noi, pe care am activat-o o vreme în cadrul acestei
instituții, să contribuim la o mai bună cunoaștere a istoricului Jandarmeriei Române.
Am considerat că este nevoie și mai ales să începem cu identificarea și prezentarea,
în contextul epocii, a celor mai importante izvoare scrise, respectiv a documentelor
oficiale, începând cu primele acte normative care au reglementat înființarea și
funcționarea jandarmeriei pe pământ românesc. Aceste documente primare sunt
însoțite, după veți constata, de comentarii și intervenții lămuritoare, pentru o mai
bună înțelegere a modului lor de implementare precum și a efectelor produse în plan
administrativ și a impactului social. Chiar și prin simpla lor prezentare se creează
deja o imagine de ansamblu cât mai veridică, edificatoare a începuturilor și a
evoluției jandarmeriei. Reglementările prezentate și analizate, dar mai ales detalierea
atribuților jandarmeriei sunt grăitoare. Documentele au întotdeauna limbajul lor
precis, aproape fără echivoc. Normativele respective au ele însele darul de a ne
transpune în realitățile acelor vremuri de început ale instituției în condițiile istorice
ale începutului secolului al XIX-lea.
Simpla trecere în revistă a cuprinsului acestei lucrări schițează planul unei fascinante
călătorii în timp, începând cu instituționalizarea jandarmeriei, evoluția acesteia de la
funcția războinică la funcția relațională, specifică în statul de drept, în care
jandarmeria se înscrie ca o veritabilă autoritate polițienească, de a menține echilibrul
în raportul manifestare guvernamentală – exprimarea drepturilor individuale și
colective. Consolidarea unui climat de ordine publică, reclamat permanent la nivelul
societății, conduce desigur la creșterea încrederii în sistemul forțelor de ordine
8
publică. Deși, s-a depășit de mult timp viziunea rigidă și mecanică în acțiunile
specifice jandarmeriei, este nevoie totuși de regândirea atribuțiilor jandarmeriei pe
criterii de modernitate, de extragerea cerințelor din continuumul utilizării forței în
toată dinamica și complexitatea sa, astfel încât dezbaterea să vizeze identificarea și
verificarea acelor proceduri care mai degrabă să fie opționale și nu obligatorii.
Apreciem că este nevoie de renunțarea la conceptele de asigurare și restabilire a
ordinii publice și adoptarea și operaționalizarea celor de management și control al
evenimentelor de mulțime, în condițiile în care, manifestarea unora sunt de natură
„contractuală” sau generate prin media-asociații. Numai printr-o astfel de abordare,
se va accepta ca toate intervențiile să fie apreciate ca fiind legitime, prin recurgerea
la forța minimă, necesară și rezonabilă. În acest sens, trebuie regândită și strategia
de pregătire inițială și continuă a personalului jandarmeriei, pentru că dincolo de
lege, regulamente și ordine, acestea nu pot acoperi toate variabelele posibile într-o
acțiune. Jandarmeria are poate cea mai mare vizibilitate, ca o manifestare a autorității
guvernamentale, prin acțiuni evidente, imediate și intruzive, de aceea nivelul de
performare trebuie să fie unul ridicat.
Autorii,
Țuțu Pișleag
Octavian Burcin
9
1. REPERE ISTORICE PRIVIND FORȚELE DE TIP

JANDARMERIE. REORGANIZAREA ARMATEI ȘI
REGULAMENTELE ORGANICE
În Țările Române, comparativ cu puterile vremii – Imperiul Otoman, Imperiul

Habsburgic, Imperiul Rus, care își puteau întreține armate permanente – forțele
armate erau „un fenomen conjunctural şi de scurtă durată, având ca forţă principală
a oştirilor în luptă pedestrimea, organizată pe principiul teritorial”1. Tratatul de Pace
de la Adrianopol, „care a pus capăt Războiului ruso-turc din 1828-1829, conferea
Ţărilor Române dreptul să-şi organizeze un număr de gărzi înarmate pământene,
adică să-şi înfiinţeze propria putere militară. Drept urmare, la 30 aprilie 1830 s-a
hotărât formăruirea în Valahia a 6 batalioane pedestrime şi 6 escadroane călărime
a străjii pământeneşti2. Infanteria de azi este considerată, urmașa acestor forțe de
pedestrime.
În epoca domnitorilor fanarioți, începând cu 10 februarie 1716, care „fu o zi de doliu
pentru români”3, Nicolae Mavrocordat „împuțină mult armata și miliția”4, iar ulterior
Constantin Mavrocordat, în anul 1739, „desființează de tot organizarea militară a
țării (...), garda lui avea câteva sute de turci și arnăuți”5, păstrând din miliție „1620
de slujitori pentru slujbele din lăuntru”6. Alexandru Ipsilanti, a avut, totuși, meritul
de a reorganiza „vechile rămășițe din armată. Puterea armată se deosebea în slujitori
din lăuntru și din afară”7. Slujitorii din lăuntru erau formați din lefegii, seimeni,
cătane, pompieri, scutelnici, poterași și se subordonau Spătarului iar slujitorii din
1
General-maior dr. Dan Ghica-Radu, Infanteria română modernă - 180 de ani, Buletinul
Arhivelor Militare Române, anul XIII, nr. 2 (48) 2010, p. 1.
2
Ibidem.
3
Nicolae Bălcescu, Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei
până acum, Iași, 1844, p. 62
4
Ibidem.
5
Ibidem, p. 63.
6
Ibidem.
7
Ibidem, p. 66.
10
afară erau formați din talpani, cazaci, slujitori, toți sub steagul Agiei. Așa după cum
menționează Nicolae Bălcescu, „oștirea permanentă, supt nepotrivitele numiri de
streaja pământenească și miliție pământenească s-a alcătuit la 1830 de două arme,
pedestrime și călărime”8. În Valahia, „trupul călăreț de jandarmi, cărora s-a dat
vechea numire de dorobanți s-a întocmit la 1832. Însărcinarea acestui trup este să
împlinească slujba lângă partea administrativă și spre a sluji de rezervă oștirei
asigurând liniștea obștească de bântuirile făcătorilor de rele”9. În Valahia,
„instituțiile cărora se cuvine numirea de miliție, la noi sunt jandarmii și cordonașii
cu poterașii”10. Începând cu anul 1834, cordonașii și poterașii aveau însărcinarea de
a străjui sub privegherea oștirei, picheturile și poticele ce se află între puncturile de
distanță străjuite de oștire, care sunt mai cu seamă carantinele și cantoarele vămii”11.
În contextul istoric al „răsturnării reformei fanariote”, de relativă independență în
administrația internă a Principatelor Române și a recunoașterii organizării ostășești
din armată, miliție și gloate, se prefigurează înființarea Jandarmeriei Române după
modelul francez. Astfel de structuri au fost înființate în aproape toate statele
europene cu scopul de a „veghea la menținerea ordinei și siguranței membrilor lor,
precum și pentru executarea legilor, în scopul de a apăra libertatea tuturor indivizilor
ce le compun”12.
Pentru prima dată, în mod oficial, denumirea de jandarmerie se regăsește în țara
noastră, în Instrucțiunile date de guvernul rusesc pentru alcătuirea Regulamentului
Organic, în anul 1829. Situația internă în Principatele Române era caracterizată de
jafuri, tâlhării, răscoale, haiducie etc., mai ales în perioada 1806 – 1821. O astfel de
situație este relevantă pe timpul domnului fanariot al Ţării Româneşti, Alexandru
Suţu, care „venea şi el la Bucureşti cu 80 de rude, o suită de 800 de persoane şi o
gardă puternică de arnăuţi, văzuţi cu toţii ca spoliatori. Nu e de mirare că s-au înteţit
fugile, haiducia sau răscoalele, precum cele ale pandurilor sau ale tătărăşenilor din
Moldova la 1820, când domnul Scarlat Callimachi au poruncit arnăuţilor să împuşci
în norod”13.
8
Ibidem, p. 71.
9
Ibidem, pp. 73 – 74.
10
Ibidem.
11
Ibidem.
12
Studiul Jandarmeriilor streine, Biblioteca Academiei Române, 1929, p. 7.
13
Apud, Daniel Dieaconu, Panduri, arnăuți, haiduci și tâlhări la 1821, revista Muzeul
Național, Muzeul Național de Istorie, vol. XXVI, 2014, p. 46.
11
De aceea „epoca regulamentară a dorit să aducă ţărilor române stabilitate politică şi
economică şi o modernizare a instituţiilor. Era greu pentru o lume ce se învăţase cu
violenţa. Instituţiile centrale însă se implică pentru a stopa tâlhăria şi poterele capătă
putere, dar dacă tâlharii erau prinşi, nu la fel de uşor era după prinderea lor, căci nu
existau închisori îndeajuns pentru ei şi în Ţara Românească pedeapsa cu moartea nu
mai era folosită... .”14 Deși, mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu
a avut însemnătatea sa politică, militară și diplomatică, „anul 1821 a însemnat o
perioadă în care tâlhăria a cunoscut o desfăşurare cum n-a mai fost de pe timpul
campaniilor lui Mihai Viteazul. Prădau arnăuţii, prădau pandurii, sârbii şi alţi
balcanici, prădau românii încadraţi ca volintiri sau cei care şi-au făcut cete profitând
de instabilitatea autorităţii centrale, prădau turcii. Jefuiau ţăranii pe boieri şi arendaşi,
jefuiau robii ţigani pe stăpâni, fie ei boieri, fie mănăstiri”15.
În capitolul VI din aceste instrucțiuni16 „alcătuirea” unei miliții purtătoare de arme a
nației (Jandarmerie), se aduceau argumentele pentru înființarea unei astfel de
instituții în Principate întrucât „vechile obiceiuri și buna primire însuși a Porții, de
multe ori vădită, împuternicesc pe amândouă provințiile a ținea o jandarmerie
națională. Ea este și de neapărată trebuință pentru slujba carantinelor și a vămilor,
precum și pentru siguranța graniților, pentru paza bunei rînduieli prin orașe și prin
țară, pentru strîngerea birurilor și pentru înplinirea legiuirilor și a poroncilor
ocârmuirii; ea va înlesni încă și câteva cete pentru paza gospodarilor. Formarisirea,
ținerea de îmbrăcăminte și de hrana și oșteneasca rînduială a acestor înarmați trebuie
să fie lucrarea unui regulament bine cumpănit și deopotrivă la amenduoă provințiile.
Numărul lor să se mărgineasca pe cât a fi la putință pentru ca să se ridice tot prepusul
din partea stăpînirii turcești, și încă și pentru ca să nu se împovăreze pămîntul cu
cheltuieli netrebnice. Nouă ne pare că sar putea țintui învărfat numărul pînă la 4.000
oameni în Valahia și pînă la 1.500 sau 2.000 pentru Moldavia”17. Nevoia unei
jandarmerii era și pe fondul abuzurilor care necesitau a fi îndreptate. Hătmănia și
Spătăria erau considerate „izvoare de prădăciuni asupra locuitorilor”18 iar
14
Ibidem, p. 58.
15
Daniel Dieaconu, Panduri, arnăuți, haiduci și tâlhari la 1821, în Revista Muzeul Național,
Muzeul Național de Istorie, nr. XXVI, 2014, p. 55.
16
Analele Parlamentare ale României, tomul I, partea II, Obșteasca extraordinară adunare
de revizuirea Regulamentului Organic al Moldaviei 1831, București, (Instrucțiunile ce au
primit Comitetul din București al Reglementulul amenduror Prințipaturilor de la ministerul
rusesc la anul 1829), Imprimeria statului, 1893, p. 39.
17
Ibidem.
18
Ibidem.
12
„precupeția vrednică de toată rușinea ce se uneltește asupra tuturor dregătoriilor
oștenești, începând de la polcovnic până la cea de pe urmă catană, scutirea de slujbă
prin luare de bani, tălfușagurile lucrate fără de nici o înfrânare asupra nenorociților
țărani, trebuiesc în sfîrșit a fi oprite printro legiuire înțeleaptă și o privighere cu totul
aspră”19. Situația mai „stricăcioasă” în Moldova decât în Valahia, a determinat
printre altele înființarea jandarmeriei în Modova.
Regulamentul Organic al Moldovei a prevăzut ca pentru înființarea jandarmeriei să
se ocupe un comitet însărcinat cu organizarea acesteia. Constituirea jandarmeriei
reprezenta punerea în practică a articolului 5 al Tratatului de pace de la Adrianopol
(14 septembrie 1829), care „chezășuește Ocîrmuirii Moldaviei, sloboda direcție a
pricinelor din lăuntru”20.
Interesant este că Regulamentul Jandarmeriei (prevăzut la capitolul VII din
Regulamentul Organic al Moldovei) cuprinde 68 de articole (art. 211 – art. 278) și
șase tablouri referitoare la statutul gradelor, leafă, hrană, îmbrăcăminte, dislocare,
cheltuieli pe fiecare an, timp de șase ani, începând cu anul 1830 până în 1837.
Această structură militară avea „rolul unei simple jandarmerii (...) organizată într-un
singur regiment alcătuit din infanterie și cavalerie”21.
Potrivit Regulamentului Organic, o astfel de oștire reprezenta „un început de
organizare militară, întemeiată pe criteriul național”22 în condițiile în care, populația
Moldovei, potrivit recensământului din anul 1831 se situa la „125.671 familii de
țărani și plugari, adică, 628.355 indivizi”23. Desigur că, în acea vreme jandarmeria
nu s-a dezvoltat corespunzător viziunii în care a fost înființată din cauze ce țineau
mai mult de abuzurile ocârmuirii, gradul primejdios al corupției, de faptul că ostașii
au fost supuși unui „sistem de disciplină aspru și înjositor caracterului militar,
19
Ibidem, pp. 39-41.
20
art. 211, Reglementul Organic al Moldaviei, Analele Parlamentare ale României, tomul I,
partea II, Obșteasca extraordinară adunare de revizuirea Regulamentului Organic al
Moldaviei 1831, Imprimeria statului, 1893, p. 176.
Documentul la care facem referire este de fapt o copie manuscrisă din 20 aprilie 1843,
Organicescul Reglement, care la vremea respectivă a fost pusă la dispoziție de către Înalt
Prea Sfințitul Mitropolit al Modovei, Iosif Naniescu.
21
Anghel Popa, Regulamentul organic și organizarea armatei pământene în Moldova, în
Revista de Istorie, nr. 10, tomul 32, octombrie 1979, Academia de Științe Sociale și Politice
a Republicii Socialiste Romînia, p. 1886
22
Ibidem.
23
Constantin C. Giurescu, Principatele Romîne la începutul secolului XIX. Constatări
istorice, geografice, economice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835, Editura
Științifică, București, 1957, p. 176.
13
precum și înstrâmbătățiți în răsplătirea slujbei, prin nedreptatea favorului”24, iar timp
de 14 ani, pe timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834 – 1849) „prin armarea
arnăuților (...) a batjocorit miliția pământeană ... .”25 Mihail Sturdza a impus un
„sistem barbar și corupător”, prin „săvârșirea de fapte nelegiuite prin porunci
arbitrare și împotrivitoare, atît obiceiurilor și pravilelor, cît și cuprinsului
Regulamentului”26.
Încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea, arnăuții „au ajuns ostașii cei mai de
credință ai domnului”27, constituiau de fapt garda lui personală. Așa se poate
argumenta, că după înăbușirea Revoluției de la 1848, în anul 1850, domnitorul
Grigore Alexandru Ghica a înființat (reînființat) jandarmeria. Cu toate acestea, sunt
și alte opinii potrivit cărora „Kiseleff a creat un corp de jandarmi plătiți de stat, supuși
unei discipline militare: în Valahia acest corp număra 4470 de oameni, iar în
Moldova 1704”28.
Atribuțiile vizau paza marginilor în ceea ce însemna negoțul și carantinele, paza
bunei orânduieli și a liniștei publice din lăuntru. Se prevedea ca această miliție
națională să fie condusă de către un hatman împreună cu statul major, formată din
pedestrime și călărime, constituite într-un regiment organizat pe batalionul întâi de
pedestrime și escadronul întâi de călărași, batalionul al doilea cu escadronul al
doilea. Organizarea batalionului era prevăzută pe patru companii a câte două
plutoane organizate pe patru secții. Încadrarea unui batalion era prevăzută din 586
de oameni, din care 480 de jandarmi, iar escadronul din 190 de oameni, din care 160
de jandarmi. Primirea în slujbă era prevăzută prin înrolare de bună voie, pentru o
perioadă de 6 ani, a celor cu vârsta între 20 și 30 de ani. Repartizarea prin orașe și
prin ținuturi era prevăzută astfel: batalionul întâi și escadronul întâi în Iași, Galați și
în ținuturile Prutului (Botoșani, Hârlău, Vaslui, Bârlad, Fălciu și Tecuci) iar
batalionul al doilea și escadronul al doilea pe marginea Austriei, de la Prut până la
Suceava, și în ținuturile din lăuntru (Herța, Dorohoi, Suceava, Cârligătura, Neamț,
Roman, Bacău și Putna). Se mai prevedea ca forțe de nivelul unei companii de
pedestrime și a unui pluton de călărime să fie repartizate astfel: un pluton de
pedestrime și un pluton de călărime în Fălticeni și Roman și un pluton de pedestrime
24
Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date și mărturii, Editura științifică și
enciclopedică, București, 1982, p. 390.
25
Ibidem.
26
Ibidem, p. 386.
27
Nicolae Stoicescu, Curteni și slujitori, Editura Militară, 1968, p. 208.
28
Pamfil Șeicaru, Unirea națională, ideia forță a României moderne, în perspectiva istorică
și în complexul politic european, Editura „Carpații”, Madrid, 1959, p. 71.
14
pe marginea Austriei de la apa Sucevei până la Bistrița; un pluton de pedestrime și
un pluton de călărime în Neamț și Bacău și un pluton de pedestrime pe marginea
Austriei de la apa Bistriței până la Trotuș; un pluton de pedestrime și un pluton de
călărime în Tecuci și Focșani și un pluton de pedestrime pe marginea Austriei de la
apa Trotușului până la hotarul țării.
În Țara Românească, începând cu luna mai 1830, Divanul primește ordin „să pună
de urgență în aplicare proiectul aprobat de divan pentru organizarea imediată a 6
batalioane de infanterie și a 6 escadroane de cavalerie, însumând 4025 oameni,
pentru îndeplinirea serviciilor civile ale țării, adică cele reclamate de administrație și
justiție și pentru a da concurs la stârpirea răufacătorilor când aceștia s-ar arăta
undeva”29. Recrutarea, ca și în Moldova, era benevolă, însă s-a manifestat în ambele
Principate un refuz aproape total pentru înrolare, cu excepția oltenilor „deprinși cu
instituția pandurilor care se îngrămădeau la înrolare. Numai la Craiova se anunțaseră
peste 900 de inși”30. Se manifesta la nivelul Divanului o anumită teamă față de olteni
pe fondul comportamentului lor și al atitudinii loiale față de Tudor Vladimerescu. În
ambele Principate s-a manifestat o atitudine destul de ostilă față de aceste înrolări,
ceea ce a făcut ca organizarea oștirii să fie întârziată. În luna octombrie 1830, apar
și „primele decizii cu privire la justiția militară, prin care s-a pus baza unui început
de cod militar”31. Atitudinea Porții Otomane a fost una de ostilitate, iar prin
ordonanță la 14 decemvrie 1831, au fost anulate în milițiile românești toate titlurile
militare de ofițeri superiori.
Importanța națională a oștirii (miliției) pământene este recunoscută inclusiv de
boierimea munteană într-un memoriu semnat, premergător deschiderii Adunării
Obștesti din februarie 1831, că va contribui „la desăvârșirea ordinei și siguranței
publice, astfel că lumea nu va mai avea motive să se teamă de hoți, ci va putea
călători cu mai multă siguranță, iar administrația țării va avea la îndemână
instrumente energice pentru aducerea la îndeplinire a poruncilor domnești”32.
29
Ion I. Nistor, Organizarea oștirilor pământene sub regimul Regulamentului Organic, în
Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii Istorice, seria III, Tomul XXV, 1942 -
1943, p. 894.
30
Ibidem, p. 895.
31
Ibidem, p. 900.
32
Apud. Hurmuzaki-Nistor, Docum. XXI, pp. 404 și 405.
15
Un început de reorganizare națională a armatei, clădit pe raporturi de esență

feudală
- Actul adițional al tratatului de la Adrianopol - instrucțiuni ce au constituit, de fapt, baza

juridică a formării armatei naționale.
- 14 aprilie 1830, generalul Kiselev face cunoscut Adunării Moldovei un proiect, în
conformitate cu care, armata urma sa fie constituită din 2 batalioane pedestrime și 2
escadroane cavalerie, „gendarmeria pamîntului pentru carantinuri de pe Dunăre și pentru
trebuințe politiceștii dinlăuntru”.
- Îndatorirea primului batalion era spre a se ține caraul la văni, carantine și la hotară iar
a celui de al 2-lea batalion a săvârși slujba dinlăuntru și a păzi buna orînduială prin oraș
și prin giudețe, să aibă priveghere și asupra strîngerii dajdiei.
- 14 septembrie 1830, hatmanul Constantin Palade, „răzând barba și dezbrăcînd
costumul asiatic s-au îmbrăcat în uniforma militărească națională, ca și toți ofițerii și
săldații de supt căpitnica sa comandă”, ci poartă cocardă și steagul național di coloria
albastru și roșu închis.
- decembrie 1830 - Defilarea primelor unități ale gvardiei moldovene.
- 23 august 1831, pe dealul Copoului are loc ceremonia pentru sfințirea armelor
moldovene, cărora de la 1 septembrie li se va încredința paza marginii țării și a orînduirii
din lăuntru.
- 1 septembrie 1831 – gendarmeria (gvardia moldoveană, straja pămîntească) devine
operațională.
(extras din Revista de istorie, tom 32, nr. 10, octombrie 1979 (Anghel Popa, Regulamentul
Organic și organizarea armatei pămîntene în Moldova, pp. 1875 – 1888.)
Contextul militar, politic, social, ideologic și cultural al secolului al XIX-lea a fost
unul complex și justifică într-o oarecare măsură nevoia unei astfel de „puteri”,
aceasta și pe fondul schimbărilor din mediul rural la nivel european. În secolul al
XIX-lea au fost înființate forțe de jandarmerie similare în cele mai multe țări din
Europa și nu numai, ca urmare a influenței franceze directe sau indirecte. În afara
spațiului european, au fost înființate forțe de jandarmerie în majoritatea fostelor
colonii franceze (în special în cele din Africa) și în țări care nu au fost sub controlul
francez, precum Turcia sau din America Latină”33. Încă de la începutul său,
jandarmeria reprezenta o „putere înființată pentru a priveghea siguranța publică,
ținerea bunei orânduieli și aducerea la împlinire a legilor”34.
33
Derek Lutterbeck, The Paradox of Gendarmeries: Between Expansion, Demilitarization
and Dissolution, DCAF, 2013, p. 8.
34
art. 4, Ofisul Domnesc și instrucțiunile obștești pentru slujba jandarmeriei în Principatul
Moldovei.
16
Încă de pe vremea împăratului Augustus (63 î.Hr - 14 d.Hr.) se înființează structurile
de poliție conduse de un prefect (Praefectus Urbis), căruia îi revenea sarcina de a
menține ordinea și a-i prinde pe hoți. Ulterior, aceste structuri s-au extins în tot
Imperiul Roman. Statul roman s-a preocupat pentru combaterea banditismului
reprezentat de „bande urbane de criminali, pirați, rebeli, uzurpatori, politicieni rivali,
populații ciudate, anumite tipuri de război și conflict”35. Pe teritoriul Daciei,
drumurile aveau nevoie și de „siguranță căci trebuia stârpiți tâlharii și dezertorii”36,
ceea ce a făcut ca în timp să se dezvolte paza lăuntrică.
Deși, astfel de structuri organizate de poliție nu se mai regăsesc în această formă, cei
mai mulți domnitori (împărați, regi, guvernatori) își angajau mercenari pentru
menținerea ordinii. Mai târziu, regele Clotaire al II-lea (regele Francilor, 613 – 629
d.Hr.) înființează un fel de gardă, dar numai de noapte. Regele Ludovic al XVI-lea
înființează în anul 1778 o gardă cu un efectiv de 4000 de oameni. La 16 februarie
1791 se reorganizează acest organism primind denumirea de jandarmerie națională.
Ulterior „la 3 septembrie 1791, Adunarea Constituantă a decretat că regele
francezilor va avea o gardă constituțională, cunoscută și sub numele de „garda
Brissac”37 care a fost dizolvată în anul 1792.
Reperul fundamental la nivel european privind apărarea libertății tuturor indivizilor
poate fi considerat ca fiind Declarația drepturilor omului și cetațeanului, elaborată
şi promovată de Revoluţia Franceză din 1789, adoptată de către Adunarea Naţională
a Franţei, la 2 octombrie 1789. Jandarmii erau numiți gens d'armes sau hommes
d'armes constituiți în companii de siguranță, o gardă personală a regilor francezi,
compuse numai din elemente nobile, neavând nimic în comun cu paza satelor, poliția
rurală”38. După revoluție, „Napoleon a desființat aceste companii de nobili,
transformându-le în organizație polițienească rurală cu numele de jandarmerie”39.
35
Diogo Mendes Alves, Morrer na estrada:„banditismo” e outros perigos no mundo
romano, Universidade de Lisboa, Faculdade de Letras, 2000, p. 28,
https://repositorio.ul.pt/bitstream/10451/43542/1/ulfl_tm.pdf.
36
Maior Mihai Ioan, Revista Jandarmeriei, nr. 10 - 11, 1925, p. 391.
37
Fichier de la garde constitutionnelle de Louis XVI (1791-1792), Marthe Robinet (1954),
puis Isabelle Chave (2016), Première édition électronique (2016), Archives nationales
(France), Pierrefitte-sur-Seine, 2016, p. 3.
38
Căpitan Ispas Nicodim, Factorii care au determinat o nouă lege a jandarmeriei după
război; principiile legii din 1929, Revista Jandarmeriei, nr. 3, martie 1936, p. 286.
39
Ibidem.
17
Așadar, astfel de corpuri armate, denumite aproape peste tot jandarmerie au fost
create „cu același scop: menținerea ordinei și siguranței, și executarea legilor”40.
La începutul secolului al XX-lea, spre exemplu, în Bulgaria, jandarmeria reprezenta
o „forță armată destinată să păstreze ordinea internă, liniștea, siguranța și în general
să vegheze pentru execuatrea legilor și ordonanțelor administrative în țară”41. În
Elveția, exista câte o jandarmerie proprie organizată pentru fiecare dintre cele 22 de
cantoane, funcționând ca un corp de poliție, organizat militar. În Ungaria, înainte de
Primul Război Mondial, jandarmeria „forma un corp de pază organizat militărește,
creat pentru menținerea siguranței publice, prin legea din 1881”42. Jandarmeria
ungară se reînființează, într-un context intern în care „tâlhăriile și crimele se țineau
lanț”, după ce în anul 186743 se desființase „de pe teritorile ungurești lăsând numai
în Ardeal, în limba oficială maghiara și care a funcționat cu multe modificări până
la intrarea armatei române în anul 1918”44. Atribuțiile pe care le îndeplinea se
refereau la asigurarea ordinii publice, siguranța persoanelor și a averilor, menținerea
ordinii, „împiedicarea călcării legilor și regulamentelor precum și descoperirea
infractorilor”45. În Turcia, legea reglementa jandarmeria ca organ al autorității civile,
însărcinat cu „menținerea ordinei și siguranței publice; ca atare poate lua toate
măsurile necesare la investigațiuni, cercetări, culegere de mărturii, arestări și
trimiterea înaintea autorităților de drept a persoanelor suspecte”46. În Irlanda „există
o poliție, organizată militărește și care are atribuțiunile jandarmeriei, numită Royal
Irish Constabulary”47, fiind un corp semimilitar și național, controlat de autoritățile
guvernamentale iar nu de autoritățile locale, cum sunt, cea mai mare parte, din forțele
polițienești din Anglia și Scoția”48. În Italia, Arma Carabinierilor (Arma dei
Carabinieri) a fost înființată în 1814 și reprezintă jandarmeria națională a Italiei, cu
atribuții în mod special de poliție. În Spania, Garda Civilă (Guardia Civil) este un
corp de securitate publică de natură militară și națională care face parte din forțele și
corpurile de securitate ale statului, înființat în anul 1844. Principala misiune a Gărzii
40
41
Ibidem, p. 117.
42
Ibidem, p. 345.
43
În anul 1867 s-a semnat Tratatul de pace în urma războiului Războiul austro-prusac din
1866.
44
Arhivele Naționale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, inventar 1474, dosar
1/1918, fila 6.
45
Ibidem.
46
Ibidem, p. 335.
47
Ibidem, p. 55.
48
Ibidem.
18
Civile este „de a garanta protecția cetățenilor împotriva actelor criminale care i-ar
putea pune în pericol, să asigure respectarea legilor prin aducerea în fața justiției pe
toți cei care le încalcă, apărarea exercitării libere a drepturilor și libertăților și
păstrarea securității cetățenilor”49. În Franța, „înaintea marii revoluții franceze,
serviciul poliției publice era asigurat de un corp special numit Marechausse, creat de
Francisc I (1515 – 1547). Această instituție nu era numai o forță represivă, avea și
putere de judecată, și anume în a judeca micile chestiuni în afaceri civile și
contravenție de simplă poliție în materia penală”50. Ulterior, Revoluția suprimă
Marechausse și se organizează jandarmeria națională cu misiunea de a veghea la
siguranța drumurilor și a țarinelor, de a cerceta delictele și crimele, de a asigura
ordinea publică, dar nu îi mai atribuie nici o putere de judecată”51. În Germania,
jandarmeria a fost creată pentru „păstrarea legilor, prescripțiunilor, liniștei și
siguranței publice”52.
După înfrângerea revoluției de la 1848, Moldova și Muntenia au fost ocupate de
către armatele imperiilor rus și otoman, care au încheiat, în mai 1849, Convenția la
Balta Liman, ce prevedea, printre altele, numirea noilor domnitori pe timp de 7 ani.
În Muntenia este numit domn Barbu Știrbei (1849 – 1856) iar în Moldova este numit
domn Grigore Alexandru Ghica (1849 – 1856), întors din exilul de la Viena, în urma
unei amnistieri. În Muntenia, domitorul Barbu Știrbei împreună cu Divanul au
acordat o atenție sporită miliției pământene cu privire la organizare, dotare și alocare
de bani (piaștri și galbeni) din vistierie.
Deși, Grigore Alexandru Ghica își începe domnia în condiții dificile generate de
greutățile financiare, de problemele pentru întreținerea trupelor de ocupație, de
amestecul acestora în administrarea țării, precum și a amenințărilor din exterior, a
reușit totuși să depășească aceste greutăți. Fiind un spirit înnoitor, a înțeles
necesitatea unor reforme de modernizare a Moldovei, potrivit realităților existente.
Grigore Alexandru Ghica a condus Moldova după înăbușirea revoluției de la 1848,
într-o epocă de hegemonie a Rusiei țariste, și-a asumat riscul de a schimba
regulamentele militare rusești cu regulamente militare românești și de a orienta
instrucția miliției proprii după modelul occidental. Este important de precizat că
formația sa intelectuală a fost influențată de occident, întrucât pregătirea sa după
studiile la Iași a continuat în Germania. În anul 1826 la numai 22 de ani era hatman,
49
https://www.guardiacivil.es/es/institucional/Conocenos/index.html.
50
51
Ibidem.
52
Ibidem, p. 191
19
iar în anul 1842 este numit secretar de stat (echivalent cu funcția de ministru de
externe) și în 1843 este numit ministru de război. În aceste condiții, cunoscând foarte
bine administrația Moldovei, importanța pe care o avea jandarmeria, deși întreaga
oștire a fost neglijată anterior pe timpul domniei lui Mihail Studza, a procedat la
elaborarea unui ofis domnesc cu privire la jandarmerie. A fost pătruns de ideile
liberale ale vremii, astfel că a dezrobit țiganii, a desființat cenzura presei, a dezvoltat
școlile și a tipărit Hronica românilor a lui Gheorghe Șincai.
20
2. INSTITUȚIONALIZAREA JANDARMERIE
ROMÂNE - 1850
Înființarea jandarmeriei în Principatul Moldovei a avut loc printr-un „subtil proces

de amplificare (...) și de modificare a structurilor inițiale ale armatelor din punctul
de vedere al organizării, instruirii, dotării, recrutării și creșterii efectivelor53”. În
aceste condiții, „s-au dezvoltat trupele teritoriale nepermanente (dorobanți,
cordonași și potecași în Țara Românească, slujitori și plăieși în Moldova, care au
preluat aproape integral obligațiile de pază administrativ-polițienești”54. În baza
Tratatului de la Paris din 30 martie 1856 încheiat după războiul Crimieii (1853 –
1856), s-a dat posibilitatea Principatelor Române să „aibă oştire naţională pentru
siguranţa dinăuntru şi a graniţelor. Nici o piedică nu se va putea pune măsurilor
neobişnuite de apărare pe care, în unire cu Înalta Poartă, aceste ţări vor fi chemate a
lua spre a respinge orice năvălire străină55. În aceste condiții, „armata nu mai era
redusă la o simplă jandarmerie, ci se transforma într-o forță militară care putea
respinge un atac străin”56.
În anul 1850 domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica întărește (promulgă)
Legiurea votată de Divanul Obștesc în ședința din 12 martie 1850 pentru reforma
Corpului de slujitori în jandarmi, prin Ofisele Domnești din 3 aprile 1850.
Secția II. Despre atribuțiunile Jandarmeriei
art. 4. Jandarmeria este o putere înființată pentru a priveghea siguranța publică, ținerea
bunei orânduieli și aducerea în împlinire a legilor, o privire necontenită și înfrânătoare sînt
cele de căpetenie ale slujbei sale.
Secția III Despre slujba specială a carabinierilor
De a face umblări și patrule pe drumurile cele mari și cele lăturalnice.
53
Radu R. Florescu, Generalul Ioan Emanoil Florescu, organizator al armatei române
moderne, Editura Militară, 2004, p. 24.
54
Ibidem, pp. 24-25.
55
art. 26, Tratatul de la Paris, 30 martie 1856.
56
21
De a vizita cât se poate mai ales locurile de presus, precum sînt locurile păduroase, casele,
cîrciumile în singurătate departe de alte locuințe și altele.
De a lua știință despre străini ori vagabonzi ce ar veni să âi treacă prin astfel de locuri sau
în sate.
De a culege și alua toate lămuririle putincioase asupra crimelor și delictelor de ori și ce
fire, precum și asupra făptuitorilor și a părtașilor și de a le face cunoscute autorităților
competente.
De a căuta și a goni pe făptuitorii de rău.
De a pune mâna pe toate fețele prinse în uneltire de delict sau urmărire de strigătul
publicului.
De a pune mâna pe toate fețele aflate cu arme însângerate sau cu cu altev semne văditoare
crimei.
De a lua în scris declarațiile făcute de lăcutorii vecini, rude, prieteni și alte persoane în
stare de a devezi și lămuri asupra făptuitorului de crimă și delict și asupra părtașilor lor.
De a adeveri întâmplările de dări de focuri, prădăciuni, omoruri și despre toate crimele ce
lasă urme după dînsele, asemenea și pentru morții găsiți pe drumul mare, pe cîmpii sau
scoși din apă și de a face cunoscut autorităței competente.
De a împrăștia ori și ce adunătură înarmată și de a pune mîna pe toate fețele ce ar face
parte.
De a împrăștia toate adunările însușite ca răzvrătitoare de legi și de a aresta pe toate fețele
ce ar face parte.
De a împrăștia ori ce adunare zgomoatoasă, chiar și nearmată, mai întîi prin drumul
sfătuirei, apoi prin poruncă verbală și în sfîrșitu dacă va cere trebuință prin dizzvălirea
puterii armate, treptatu după trebuința îmrejurărei.
De a aresta pe toți ce s-ar găsi tăind sau ciuntind, ori în ce chip, copaci sădiți pe șosele sau
stricînd monumentele.
De a aresta pe toți acei ce sau din nebăgare de seamă sau din neîngrijirea sau din
repegiuirea cailor lor, sau în ori ce chip ar fi rănit pe cineva sau ar fi făcut vre stricăciune
pe drumuri, în ulițe sau pieți publice.
De a ocroti agricultura și a pune mîna pe ori ce față făptuind stricăciuni în ogoare, păduri,
năruind zidurile, îngrăditurile, sau șanțurile chiar și dacă delictele acestea nu vor fi însoțite
de furtișaguri. De asemenea de a șpune mîna pe toți acei ce vor fi prinși furînd poame sau
alte producte de pe pămîntul cultivat.
De a ocroti comerțul din ăuntru, dînd toată siguranția neguțătorilor, meșterilor și tuturor
acelor fețe, pe care comerțul, industria și trebuințele lo îi nevoesc să călătorească.
De a se ține în apropiere de adunările mari de oameni ce se fac în iarmaroace, zile de tîrg,
sărbători, și țirimoniile publice pentru a ține buna rînduială și liniște și către seară de a fi
patrule, pe drumurile și căile de prin prejur, pentru a ocroti înturnarea particularilor și a
neguțătorilor ce vor fi mers la acele adunături.
De a aresta pe dezertori și pe militarii ce nu vor avea bileturi de drum sau de coțedi după
toată forma.
De a priveghea pe cerșitori, vagabonzi și oameni fără căpătîi.
De a pune mîna pe acei ce ar ține în piețele publice, în iarmaroace și zilele de tîrguri,
giocuri de noroc și alte giocuri oprite de lege și de Regulamentele Poliției.
De a întovărăși pe prinșii întovărășiți sau osîndiți, potrivind tot una puterea pazei după
numărul prinșilor și după greutățile ce le-ar putea prilejui strîngerea lor.
22
(din Ofisul Domnesc și Instrucțiunile obștești pentru slujba Jandarmeriei în Principatul
Moldovei, 3 aprilie 1850).
Slujitorii călări au fost înființați în 1833 pe lângă „autoritățile administrative,
judecătorești și vamale, ca să urmărescă hoții, să transporte dările încasate, să
păzească temnițele, să asigure straja de noapte, să transmită ordinele. În fruntrea lor,
la fiecare reședință de județ se afla câte un căpitan”57. Slujitorii erau inițial
„întreținuți de sate, iar începând cu anul 1845 au fost retribuți printr-un adaos la
capitație”58.
Având în vedere prevederile „Acordului ruso-turc de la Balta-Liman din mai 1849,
nu s-a adus nici o atingere oștirii pamântene din Principate”59, existând astfel
posibilitatea ca principii Barbu Știrbei (Muntenia) și Alexandru Grigore Ghica
(Moldova) să se preocupe pentru întărirea și dezvoltarea oștirii pământene. În
Moldova sunt sporite „efectivele miliției cu un batalion și se organizează o baterie
de artilerie cu șase tunuri”60. În art. 4 al Convențiunii de la Balta Liman (19 aprilie/1
mai 1849) se mai prevedea că „se va avea în grije de a completa fără întârziere
reorganizația miliției indigene, astfel ca prin disciplina și efectivul său să ofere o
chezășie suficientă pentru menținerea ordinei legale”61.
În România, forțe de tip jandarmerie existau încă din perioada constituirii statelor
feudale românești. Au fost numite „oșteni cu capu în mână, Mircea cel Mare le-a
spus slujbași domnești, Mihai Viteazul i-a numit oamenii Măriei Meale, Ștefan cel
Mare le-a spus feciorii cei buni și bătrâni, iar Brâncoveanu i-a numit slujitori de
taină”62.
57
Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Ediție
revăzută, extras din Revista de Drept public, 1934 – 5, Imprimeriile E. Marvan, București,
1935, p. 69.
58
Ibidem, p. 70.
59
Ion I. Nistor, Organizarea oștirilor pământene sub regimul Regulamentelor organice, în
Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, seria III, tomul XXV, 1942 -1943,
Editura Moniorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria națională, București, 1943, p.
910.
60
Ibidem, p. 911.
61
Convențiunea de la Balta Liman (19 aprilie/1 mai 1849), în Analele Parlamnetare ale
României, Tomul XVII, partea I, Divanul Obștesc al Țării Românești, Legislatura V,
Sesiunea II (XVI), 1852, București, Imprimeria Statului, 1914, p. XX.
62
Geta Popescu, Începuturile Jandarmeriei în lume, Revista Jandarmeriei, Almanah, 1996,
p. 22.
23
Prima „atestare a structurilor militare de tip jandarmerie este din anul 1775, într-o
istorie a Valahiei apărută la Viena, apoi în Regulamentele Organice”63. Și pe baza
acestor considerente se poate aprecia că „filiația jandarmeriei noastre rurale se urcă
până la Constantin Vodă Mavrocordat”64. Structuri militare de tip jandarmerie
existau în Moldova, la jumătatea secolului al XIII-lea. Spre exemplu, contele
polonez Jerzy August Mniszech, în trecerea sa prin Moldova în anul 1775, către
Constantinopol, este primit de domnitorul Moldovei Grigore al III-lea Ghica
(Grigore al III-lea Alexandru Ghica) la palat, căruia i se asigură un alai format printre
altele și din „turci ai lui Ali-Aga (jandarmeria musulmană, alcătuită mai târziu din
delii sub delibașa) și din Marele Ușier cu suita lui, Marele Vătaf cu vătafii lui,
jandarmeria creștină cu 50 de jandarmi”65.
În Regulamentul Organic al Moldovei, este prevăzut și Regulamentul Jandarmeriei,
în care jandarmeria, numită miliție (purtătoare de arme a nației), era organizată
pentru „paza marginilor țării și pentru slujba dinăuntru”66. Domnul Moldovei este
„Înaltul șef al miliției”67 iar comanda revenea hatmanului împreună cu statul major.
Potrivit regulamentului, jandarmeria la acea vreme era de valoarea unui regiment
(primul batalion de pedestrime și primul escadron de călărime, al doilea batalion și
la doilea escadron), constituit din pedestrime și călărime. Primul batalion și primul
escadron acționa în Iași, Galați și în Ținuturile Prutului, iar al doilea batalion și al
doilea escadron „pe marginea Austriei și în ținuturile din lăuntru.”68 Efectivele
regimentului69 erau formate din: a) pedestrime: 2 colonei, 2 maiori, 8 căpitani, 16
locoteneți, 16 stegari, 8 sergenți majori, 32 caddeți, 88 subofițeri, 960 jandarmi, 16,
doboșari, 2 doctori, 16 jandarmi neînarmați, 6 scriitori; b) călărimea: 2 căpitani, 2
63
Ibidem
64
Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Ediție
revăzută, extras din Revista de Drept public, 1934 – 5, Imprimeriile E. Marvan, București,
1935, pp. 69 – 70.
65
Nicolae Iorga, Istoria Românilor prin călători, ediția a II-a adăugită, vol. 2, Editura Casei
Școalelor, 1928, p. 155.
66
art. 212, Regulamentul Organic al Moldovei, în Regulamentele Organice ale Valahiei și
Moldovei, vol. I, Colecțiunea vechilor legiuiri administrative, Biblioteca Institutului de
Științe Administrative al Românie, Editura Întrepriderile „Eminescu” S.A., 1944.
67
art. 213, Ibidem.
68
art. 252, Ibidem.
69
Tabelul nr. 2, Ibidem, pp. 302 – 303.
24
căpitani șefi de escadron, 4 locotenenți, 8 stegari, 26 subofițeri, 2 vahmeisteri70, 320
jandarmi, 4 trâmbițași, 4 jandarmi neînarmați, 1 doctor veterinar, 2 potcovari.
În Regulamentul Organic al Valahiei se precizează la cheltuielile statului pentru
fiecare an și suma alocată pentru „ținerea unui trup de jandarmerie”71 organizat pe
trei regimente. Așa după cum se precizează în regulament, „datoriile de obște”
cuprindeau „paza granițelor, a carantinelor și a vămilor, cordonul de sănătate, slujba
din lăuntru, slujba poliției orașelor și a județelor, privegherea lucrătoare pentru
împlinirea dăjdiilor”72, „gonirea și prinderea făcătorilor de rău și a turburătorilor ori
în ce loc se vor arăta”73.
Printre altele, „jandarmii cei orânduiți pentru paza hotarelor nu au voie să ceară de
la neguțători niciun havaet (taxă, n.n.) pentru trecerea produselor, vitelor și a altor
mărfuri.”74 Regimentul era organizat pe două batalioane, fiecare având câte un
escadron. Cele trei regimente erau dislocate la București, Ploiești și Craiova. Trebuie
remarcat faptul, așa după cum se preciza în Regulamentele organice, că „pentru a
asigura liniștea și ordinea publică, se (n.n.) organizează forța publică”75.
La vremea respectivă, și în mod deosebit după Tratatul de la Adrianopol „pentru ca
epidemiile să nu poată pătrunde așa ușor ca mai înainte, se îngădui prin tratat ca
guvernele de la București și Iași să organizeze de-a lungul nouei frontiere dunărene,
cordoane sanitare și stațiuni de carantină permanente, străjuite de gărzi înarmate din
miliția pământeană”76.
În aceste condiții „aducerea la îndeplinire a dispozițiunilor tratatului cu privire la
organizarea cordoanelor sanitare, devenise încă din toamna anului 1829 una din
preocupările de căpetenie ale guvernelor din București și Iași”77. În anul 1830 s-au
înființat pentru paza cordonului sanitar „6 batalioane de jandarmi pedeștri și 6
70
Sergent-major de cavalerie, superior celui de sergent și inferior celui de plutonier; se ocupa
cu administrarea unui escadron.
71
art. 65, Regulamentul Organic la Valahiei, în Regulamentele Organice ale Valahiei și
Moldovei, vol. I, Colecțiunea vechilor legiuiri administrative, Biblioteca Institutului de
Științe Administrative al Românie, Editura Întrepriderile „Eminescu” S.A., 1944.
72
Ibidem, art. 212.
73
Ibidem, art. 414.
74
Ibidem, art. 161.
75
Regulamentele Organice ale Valahiei și Moldovei, vol. I, Colecțiunea vechilor legiuiri
administrative, Biblioteca Institutului de Științe Administrative al României, Editura
Întrepriderile „Eminescu” S.A., 1944, p. XLI.
76
Apud Sturdza-Colescu, Documente privitoare la renașterea României, I, p. 327.
77
Apud Hurmuzaki - Nistor, XXI, nr. 62, p. 181.
25
escadroane de jandarmi călări sub comanda marelui spătar”78. Regulamentul pentru
funcționarea carantinelor prevedea printre altele la articolul 3 „cordonul sanitar de
pe malul stâng al Dunărei va fi patrulat de jandarmi”79 iar la articolul 4 că „serviciul
de pază pe apă se va face de 18 vase armate, dintre care fiecare va fi dirijat de un
căpitan și mânuit de 8 vâslași, având pe bord și numărul necesar de jandarmi”80.
La 19 aprilie 1852, este înaintat domnitorului un proiect pentru „înființarea a 23 de
dorobanți, a unui al treilea ajutor la poliția Capitalei”81, pe lângă cei 77 de dorobanți
existenți, cunoscuți în epoca respectivă ca dorobanți agiești. În anul 1851 se
construiește cazarma jandarmeriei din Galați.
Miliția Moldovei, comandată de hatman, asistat de un stat major, are în virtutea
regulamentului organic însărcinarea:
1. De a menține buna ordine și liniștea în țară;
2. De a aduce la îndeplinire legile;
3. De a păzi granițele și de a menține cordonul sanitar.
Ea se compune:
1. Dintr-un regiment de infanterie;
2. Dintr-o baterie de artilerie cu 6 tunuri de calibru 42 dintre care primul tun a fost oferit
de împăratul Rusiei în 1853 iar celelalte 5 dăruite de sultanul Turciei;
3. Dintr-un escadron de lăncieri;
4. Dintr-o șalupă canonieră pentru serviciul portului Galați, armată cu o caronadă (tun greu
de marină) de 4 pieriere (tunuri mici de bronz pentru marină);
5. Din grăniceri;
6. De jandarmeria țării, compusă din 14 companii repartizate porporțional pe isprăvnicii.
(Raportul hatmanului Th. N. Balș, inspectorul general al miliției din 20 Septemvrie/20

Octomvrie 1854, în Ion I. Nistor, Organizarea oștirilor pământene sub regimul
Regulamentelor organice, în Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice,
seria III, tomul XXV, 1942 -1943, Editura Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului,
Imprimeria națională, București, 1943, p. 922.)
78
Ion I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului de
carantină la Dunăre, în Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice, seria III,
Tom XXVII, 1944 - 1945, p. 413.
79
Ibidem, p. 387.
80
Ibidem, p. 388.
81
Analele Parlamentare ale României, Tomul XVII, partea I, Divanul Obștesc al Țării
Românești, Legislatura V, Sesiunea II (XVI), 1852, București, Imprimeria Statului, 1914, p.
933.
26
3. JANDARMERIA PE TIMPUL OCUPAȚIEI

RUSEȘTI (1853 – 1854) ȘI AUSTRIECE (1854 – 1857)
Pe timpul ocupației rusești între anii 1853 - 1854, „comandantul suprem al oștirilor
din cele două principate devine principele Gorceacov, comandantul armatei de
ocupație, care implicit a dobândit și puterea în principate, după ce Barbu Știrbei și
Alexandru Ghica au fost siliți să se retragă în străinătate”82. În această perioadă,
Jandarmeria din Modova avea un Regiment de jandarmi, cuprinzând 14 companii de
jandarmi pedeștri si călări. Ocupația rusească în Principate a fost urmarea refuzului
Porții de a recunoaște „protectoratul țarului asupra ortodocșilor din imperiul otoman
și îndeosebi asupra bisericii Sf. Mormânt din Ierusalim” care a determinat ruperea
relațiilor diplomatice la 21 mai 1853 și izbucnirea unui nou război ruso-turc.
Oștirea moldovenească se compunea atuncea dintr'un regiminent de infanterie, un
escadron de cavalerie,o baterie călăreață, un regiment de jandarmi, cuprinzând 14
companii de jandarmi pedeștri si călări, un batalion de grăniceri călări și din trei
canoniere de Dunăre, în total cu un efectiv de 4005 oameni și 928 cai.
Oștirea munteană dispunea de 3 regimente de infanterie cu câte 2 batalioane, de un
division de cavalerie, de o baterie de artilerie, de un regiment de dorobanți, de un batalion
de grăniceri și de patru canoniere de Dunăre, toate laolaltă cu un efectiv de 15492 oameni
și 480 cai.
(Situația efectivelor oștirilor pământene din Principate, după ce acestea au trecut în
subordinea comandantului suprem al armatei de operație, Gorceacov, în Ion I. Nistor,
Organizarea oștirilor pământene sub regimul Regulamentelor organice, în Analele
Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, seria III, tomul XXV, 1942 -1943,
Editura Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria națională, București, 1943,
p. 913.)
Pe timpul ocupației rusești „din ordinul lui Gorceacov efectivele muntene și
moldovene fură înglobate în armata de ocupație rusească întrebuințată pentru
serviciul interior de poliție și pentru paza pichetelor de carantină la Dunăre. La
Calafat jandarmii români fură dublați cu cazaci, iar artileria română fu dirijată la
82
Apud Ion I. Nistor, Principatele Române sub ocupația rusească 1 Julie 1853 - 17 Sept.
1854, în Analele Academiei Române, Ist. Ser. III. Tom, XX, p. 221 urm.
27
Brăila, întru cât Gorceacov credea că acolo ar fi mai curând locul ei”83. Totodată
„milițienii români de la Calafat nu se arătară dispuși să lupte alăturea de Ruși de
aceea ei trecură de partea Turcilor. Aceștia însă îi desarmară și îi trimiseră la vatră,
pradă curților marțiale rusești”84. În urma Convenției militare de la Bojadji-Keuy,
dintre Poartă și Austria, încheiată la 4 Iunie 1854, aceasta din urmă a primit
autorizația formală de a ocupa cu trupele sale Principatele, în cazul evacuării acestora
de către oștirile ruse. Odată cu retragerea trupelor rusești, în multe zone din cele două
Principate, oștirile române au fost dezarmate cu forța, mulți milițieni s-au retras la
vetrele lor, iar mulți ofițeri au fost escortați în Rusia. Trupele miliției pământene care
nu au putut fi dezarmate au asigurat ordinea până la sosirea trupelor austriece.
Retragerea trupelor rusești a produs multă panică în rândul populației din cauza
rechizițiilor și a ordinului dat unităților oștirii române de a urma trupele rusești. Pe
timpul ocupației austriece în încercarea de a se impune „austriacizarea” oștirilor
pământene (reorganizarea milițiilor muntene și moldovene, adoptarea
regulamentelor austriece, înarmarea cu armament austriac, delegarea de ofițeri
austrieci pentru organizarea și instrucția trupei în colaborare cu autoritățile locale) s-
au întâmpinat piedici serioase „fiindcă cea mai mică încercare de impunere ar fi
primită mai rău decât una pornită din partea Rușilor”85. În anul 1854, jandarmeria
făcea parte din miliția Moldovei care era comandată de un hatman, ajutat de un stat
major. Alături de regimentul de infanterie, bateria de artilerie, șalupa canonieră
pentru serviciul portului Galați, escadronul de lăncieri, jandarmeria era organizată
pe 14 companii, repartizate proporțional pe isprăvnicii. Ulterior, la 23 octombrie
1858, colonelul Alexandru Ioan Cuza este însărcinat cu îndatoririle de hatman asupra
oștirii.
Astfel, se prevedea crearea Regimentului de jandarmi din Moldova, organizat pe
două divizii, una cu reședința la Bârlad și cealaltă la Botoșani. Regimentul era format
din 14 companii, din care 13 la fiecare ținut și una în capitală. La fiecare companie
dislocată la isprăvniciile de starea I, Dorohoi, Botoșani, Bacău, Putna și Iași câte 18
carabinieri iar la celelalte opt isprăvnicii câte 14 carabinbieri. La fiecare ținut era
repartizată câte o companie de jandarmi, la care se mai adăuga câte o companie la
83
Apud Sturdza-Vartic, Acte Docum, II, p. 306.
84
Apud Alf. Graf Wimpffen, Erinnerung aus der Walachei, Viena, 1878, p. zo; Eg.
Kowaleski, o. c., p. 70.
85
Ion I. Nistor, Organizarea oștirilor pământene sub regimul Regulamentelor organice, în
Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, seria III, tomul XXV, 1942 -1943,
Editura Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria națională, București, 1943, p.
918.
28
Isprăvnicia Iașilor și la Poliția Capitalei (Iași); în total, 14 companii de jandarmi
călări și pedeștri cu un efectiv total de 1433 jandarmi călări și pedeștri. În perioada
1845 – 1860 instrucția oștirii se realiza în baza regulamentelor rusești din anii 1845,
1846 și 1847 la nivelul de soldat, companie și batalion. Începând cu anul 1860,
instrucția se realiza în baza regulamentelor franceze aduse de misiunea franceză.
Încă de la început s-a acordat importanță serviciului de patrulare, atât cel normal cât
și cel special, pe baza informațiilor procurate de serviciul de informații, fiind
considerat cel mai important serviciu pe care îl execută jandarmul. Se recomanda ca
un post de jandarmi să aibă trei până la patru itinerare de patrulare, de regulă în stea,
astfel încât să se poată verifica toate obiectivele importante din teren. Patrula putea
organiza pe itinerariu posturi de observare sau pânde.
Privind executarea serviciului, se prevedea că jandarmeria execută un serviciu
ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale și un serviciu
extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităților. De asemenea, se prevedea
pentru executarea servicului extraordinar constituirea de subunități mobile.
Premergător domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când eforturile domnitorului Grigore
Alexandru Ghica s-au îndreptat și spre încurajarea și sprijinirea mișcăriii unioniste,
realizarea de schimbări în adminstrarea țării, în sens unionist, pe fondul atitudinii
curajoase față de marile puteri, este înlăturat de la domnie, părăsind țara în iulie 1856.
Contextul internațional și național nu era tocmai unul favorabil, se manifesta
dominația străină, resursele financiare erau foarte limitate, iar teritoriul devenise
teren de dispută între marile puteri. Într-un astfel de context a domnit și Alexandru
Ioan Cuza, iar tot ceea ce a întreprins „a depins și de angajarea resurselor financiare.
Imensa operă de unificare și, în același timp de modernizare nu se putea realiza fără
bani”. De asemenea, primul incident parlamentar care s-a produs a fost cauzat de
probelemele provocate de situația financiară. În astfel de condiții, nevoile
jandarmilor și ale armatei au fost profund afectate. Spre exemplu, Ministerul
Ostășesc (Ministerul de Rezbel), condus de generalul Ion Emanuel Florescu,
„prezenta frecvente cereri în legătură cu nevoile oștirii; la 27 ianuarie 1860 s-a
deschis un credit de 383.449 lei pentru cumpărarea a 12.676 de pături și 6338 perne
necesare ostașilor – câte două pături de om – în locul rogojinilor de 2 lei bucata”86.
Tot în același an, la 28 mai, generalul Ion Emanuel Florescu prezenta „proiectul de
lege pentru organizarea armatei și reorganizarea jandarmeriei, cel dintâi fiind trimis
86
Victor Slăvescu, Finanțele României sub Cuza-Vodă, volumul I, Editura Fundației
Culturale Magazin Istoric, 2003, p. 277.
29
Comisiunii Centrale iar celălalt în dezbaterea Adunării Legislative”87. Pe lângă toate
provocările privind punerea bazelor statului modern român, domnia lui Cuza s-a
confruntat și cu o mare problemă socială reprezentată de „eliberarea țiganilor din
robie care s-a făcut în 1856, sub Barbu Știrbei”88 care a afectat bugetul pe termen
lung întrucât „fiecare proprietar avea dreptul la despăgubire de 10 galbeni de rob”89.
Situația financiară extrem de precară permitea doar o birjă tocmită cu luna pentru
serviciul Palatului la dispoziția adjutantului de serviciu sau a secretarului Măriei Sale
Domnitorul, dar numai pe timpul aflării Măriei sale în capitală. Și în acele vremuri
se înregistrau delapidări. Este cunoscută fapta comandantului Corpului de jandarmi
din Moldova, colonelul Dimitrie Fotea care delapidase suma de 481.953 lei. Acest
eveniment nefericit pentru corpul de jandarmi a determinat promovarea unui proiect
de lege pentru un credit în favoarea Ministerului de Război, necesar întreținerii și
organizării corpului de jandarmi și acoperirii sumei „sfeterisite de degradatul colonel
Dimitrie Fotea”. Tot atunci, la 13 mai 1860, s-a discutat și problema „mijloacelor de
înlăturare a dezorganizării din corpul jandarmeriei în urma acestei delapidări. Mihail
Kogălniceanu a amintit situațiunea jalnică a jandarmeriei Moldovei, unde din cei 698
de cai din scriptele corpului de jandarmi nu existau în ființă decât 300 ... ”90.
Deși, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, jandarmeria încă nu era o structură
foarte dezvoltată din perspectiva organizării și atribuțiilor, își câștigase deja
importanța în cadrul structurilor militare. La acea vreme, jandarmeriei i se acorda
importanța cuvenită, astfel încât la 20 martie 1859, la întâlnirea și înfrățirea
armatelor moldo-muntene participă și un detașament de jandarmi alături de o baterie
de cavalerie. Aceste forțe au plecat din Iași spre București la 4 martie 1859 și au
făcut întâlnirea pe câmpia Colentina. Trupele moldovenești erau conduse de
colonelul Duia, comandantul Regimentului de muschetari din Moldova, iar cele din
Muntenia sub conducerea colonelului Ștefan Vlădoianu, comandantul regimentului
de infanterie. Această întâlnire a fost efectuată și la Iași (Socola) în ziua de 14 aprilie
1859. Din cauza unor „uneltiri reacționare care erau favorizate de întârzierea
recunoașterii îndoitei alegeri de către puterile garante”91, a contradicțiilor politice
dintre radicali, conservatori și moderați, aveau loc uneori și acțiuni de „turburare a
societății”, uneltiri reacționare. În astfel de situații, la ințiativa lui Ioan Emanuel
87
Arhivele Naționale, Fond Consiliul de Miniștri, dos. 34 b/1860, fol. 127 – 128.
88
Culturale Magazin Istoric, 2003, p. 315.
89
Ibidem.
90
Ibidem, p. 449.
91
Dan Berindei, Constituirea României moderne, Editura Enciclopedică, 2009, p. 264.
30
Florescu se propuneau măsuri pentru „dispoziția trupelor” în București. Spre
exemplu, pentru noaptea de Paști, din anul 1860, pe lângă subunitățile de infanterie,
artilerie, lăncieri, și pompieri destinate pentru „luarea unor poziți” au participat și
două detașamente de jandarmi, unul la Piața Teatrului și celălalt la Poliție.
Într-o scrisoare pe care domnitorul Cuza o trimite împăratului Napoleon al III-lea,
arăta printre altele despre oștire că „am astăzi 12.000 de grăniceri, 8000 de jandarmi
pedeștri și călări și o armată regulată de 20.000 de oameni, recrutată din toate clasele
societății, bine înarmată, bine echipată, în măsură de a-și întrei efectivele normale
prin chemarea unor rezerve de două ori mai numeroase și formată la marea școală a
principiilor militare ale Franței”.92
În anul 1860 este lansată de către maiorul Petru Schelitti „ideea înființării de
escadroane de jandarmi în armată”93 a căror însărcinare era „ca prin tabere și adunări
de trupe, prin armată, a îndeplini serviciul polițienesc sau al poliției generale”94. Un
astfel de escadron era format din „un comandant cu gradul căpitan, ajutat de doi
locotenenți și până la 74 jandarmi, cu 62 cai”95. Acest tip de formațiune militară
reprezintă nucleul pe baza căruia s-a dezvoltat ulterior jandarmeria armatei,
cunoscută și sub denumirile de jandarmeria de campanie, jandarmeria frontului sau
jandarmeria pretorală.
Faptul că încă nu se clarificase întru totul organizarea corpului jandarmilor reiese și
din Decretul Domnesc nr. 482 din 4 septembrie 1861 pentru stabilirea semnului
distinctiv la jandarmului, în care se prevedea că „până la definitiva organizare a
corpului jandarmilor, și spre a deosebi astădi oficerii Poliției de ai oștirei, se voru
numi oficerii civili ai Poliței” cât și din Legea pentru menținerea Corpului de
jandarmi peste Milcov care „se menținu și pentru acest anu la definitiva organizare
a dorobanților, precum asemenea a unii micu numeru din vechii jandarmi ai Poliției
capitalei până la formarea definitivă a acelor organisați din nou”96. Este firesc ca pe
timpul domniei lui Alexadru Ioan Cuza să se fi acordat mai mare atenție „completării
92
Gh. I. Brătianu, Politica externă a lui Cuza Vodă și desvoltarea ideii de unitate națională,
în Revista Istorică Română, MCM XXXII, vol. II, fasc. II-III.
93
general maior Vasile Mihalache, general maior (r) Ioan P. Suciu, Din istoria legislației
Jandarmeriei Române, Editura Societății Tempus, București, 1995, p. 14.
94
Ibidem.
95
Ibidem.
96
Legea a fost aprobată în Adunarea electivă a României în ședința din 11 martie 1865,
publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 17/29 martie 1865.
31
reorganizării formațiunilor militare pe categorii arme”97, așa după cum s-a întâmplat
cu infanteria, cavaleria, artileria, dorobanții, vânătorii de munte, serviciul sanitar,
pompierii, serviciul navigației pe Dunăre. Toate acestea au avut loc și ca urmare a
viziunii dezvoltării militare a generalului Ioan Emanoil Florescu, poate unul dintre
cei mai fideli oameni ai domnitorului.
În această perioadă, pe fondul diferențelor „de cost între instituţiile din cele două
teritorii şi nevoia de a avea o singură instituţie au determinat autorităţile române ca
la 30 iunie 1864 să elaboreze Ordonanţa Nr. 896, prin care Jandarmeria este
unificată, rezultând trei inspectorate: Inspectoratul 1 cu reşedinţa la Bucureşti,
Inspectoratul 2 cu reşedinţa la Craiova şi Inspectoratul 3 cu reşedinţa la Iaşi”98.
Totodată, „au fost înfiinţate escadroane călări în Bucureşti, Iaşi, Craiova, Galaţi,
Ismail şi Bolgrad şi două companii de jandarmi pedeştri în Bucureşti şi Iaşi”99.
Astfel, ziua de 3 aprilie 1850 reprezintă momentul prin care slujitorii aflați în slujba
statului se organizează ca „trupă pe principiile unei jandarmerii, după pilda altor
staturi ... ”100, funcționând mai degrabă ca armată teritorală dar și cu atribuții de
poliție rurală. Încă de la început, jandarmii au fost apreciați în societate întrucât „în
toate staturile, sunt priviți ca un corp din cele mai alese” de aceea „ștabii obăr –
ofițerii, subofițerii și celelalte ranguri de gios se vor alege din oamenii cei mai
vrednici, deprinși cu purtarea armelor”. Până în anul 1850, serviciul de poliție rurală
era executat de corpul slujitorilor și al dorobanților, considerat insuficient.
La 27 februarie 1860, dorobanții se asimilează armatei regulate și sunt trecuți sub
autoritatea Ministerului de Război (în ceea ce privea disciplina și armamentul) cât și
sub autoritatea Ministerului de Interne prin prefecturi, ca organe de execuție în
domeniul ordinii publice. Ofițerii și subofițerii de jandarmi, inclusiv dorobanții,
devin ofițeri de poliție judiciară prin Decretul din 2 decembrie 1864 când se
promulgă Codul penal101.
97
98
general maior Vasile Mihalache, colonel Ioan P. Suciu, Jandarmeria Română – pagini
dintr-o istorie nescrisă 1850 – 1949, Editura Ministerului de Interne, 1993, p. 36.
99
Ibidem, p. 40.
100
art. 1, Legiurea votată de Divanul Obștesc în ședința din 12 martie 1850 pentru reforma
Corpului de slujitori în jandarmi, întărit prin Ofisele Domnești din 3 aprile 1850.
101
Codul de procedură Penală al Principatelor Române (Codice de procedura Criminale),
2 decembrie 1864, art. 14. Poliția judiciară va fi esercitată, sub autoritatea curțiloru de apelu,
și după distincțiunile următore: I. De comisarii și sub-comisarii de poliția. II. De ministeriulu
32
În anul 1863 s-a înființat Legionul Jandarmilor compus din 17 escadroane cu un
efectiv total de 1755 jandarmi și 803 cai. Dorobanții Poliției Capitalei sunt înlocuiți
cu un escadron și o companie de jandarmi.
La 10 octombrie 1864 se înființează din fosta legiune a jandarmilor din Moldova un
escadron și o companie de jandarmi, iar la București se mai înființează încă un
escadron de jandarmi călări și o companie de jandarmi pedeștri, la dispoziția poliției
capitalei, care înlocuiau dorobanții capitalei.
Prin Legea pentru organizarea puterii armate în România, din 6 decembrie 1864, se
reglementa că jandarmeria face parte din armata permanentă fiind compusă din
escadroane călări și companii pedestre iar „jandarmii se recrutează de preferință din
armata permanentă dintre oamenii cei mai cu bune purtări, și care vor fi având cel
puțin 3 ani de serviciu, termenul de serviciu în jandarmerie va fi de 10 ani, însă
gradele inferioare vor avea solda îndoită, și după termenul serviciului vor fi scutiți a
lua parte la orice îndatorire de avut militarii în timpul normal”102.
Jandarmii călări aveau și misiunea de escortă a domnitorului, ulterior a regelui.
Jandarmii „pedeștri (1864 și 1908), jandarmii pedeștri (de oraș), împreună cu
jandarmii rurali, înființați în 1864, respectiv în 1893, au existat până în 1949 (deși în
ultimii ani de existență a Jandarmeriei se renunță la denumirea de jandarm
pedestru)”103.
În anul 1865 în baza Regulamentului pentru serviciul jandarmilor de orașe, decretat
la 23 iunie 1865, jandarmii intră sub autoritatea „Ministerului de Întru și sub ordinele
imediate ale Prefecților de poliție în ceea ce privește serviciul polițienesc”104. În baza
acestui regulament, jandarmii de orașe erau organizați în șase escadroane călări în
Iași, Craiova, Galați, Cahul, Ismail și Bolgrad și două companii pe jos în București.
Aceste structuri de jandarmi făceau parte din armată iar personalul se putea recruta
din toate celelalte corpuri ale armatei existente. Serviciul pe care jandarmii de orașe
îl executau era la prefectura poliției, la teatru, concerte, baluri și serbări publice.
Participarea altor trupe în astfel de misiuni nu era permisă. O însărcinare specială
publicu de pre lîngă tribunalele corecționali sau județiane. III. De oficiarii și sub-oficiarii de
dorobanți și de gendarmi. IV. De judecătorii de instrucțiune.
V. De primarii și de ajutorii loru. VI. De sub-prefecții sau ajutorii loru.
102
art. XL, Legea pentru organizarea puterii armate în România, 6 decembrie 1864.
103
Nicolae Adrian Alexe, Jandarmii și milițienii de la sate, Editura „ASTRA Museum”,
Sibiu, 2014, pp. 9-10.
104
art. 1, Regulamentul pentru serviciul jandarmilor de orașe, decretat la 23 iunie 1865.
33
viza poliția piețelor iar în cazuri speciale și în alte tipuri de „serviciuri” în orașul
respectiv sau chiar și în comunele „dependinte” de prefectura poliției. În anumite
situații care interesa ordinea publică (spre exemplu adunări sedicioase), prefectul
poliției putea apela și la trupele din garnizoana respectivă. Astfel de formațiuni vor
evalua, reprezentând jandarmeria de oraș.
Potrivit Legii pentru organizarea puterii armate în România, din 11 iunie 1866, se
stabileau cele cinci forțe care o compuneau: armata permanentă cu rezerva ei,
corpurile dorobanților și grănicerilor, milițiile, garda orășenească și gloatele.
Jandarmeria alături de infanterie, artilerie, geniu, flotilă, pompieri și trupe de
adminstrație erau părți componente ale armatei permanente. Așadar, jandarmeria
permanentă se afla în serviciul adminstrativ, formată din companii pedestre și
escadroane călări. Prin Decretul nr. 748 din 16 mai 1867 pentru reinstituirea în
Moldova a unor escadroane de jandarmi, se reinstituie în orașul Iași un escadron și
o companie de jandarmi iar companiile mixte din orașele Ismail, Bolgrad și Cahul se
transformă în escadroane de jandarmi, ale căror efective de oameni și cai erau
prevăzute în buget.
În anul 1866, se desființează cele două escadroane din București. Situația structurilor
de jandarmi în anul 1868 se prezenta astfel: 5 escadroane de jandarmi, din care 2
escadroane în București, 2 escadroane în Iași, 3 escadroane în Basarabia, care au fost
transformate în călărași cu schimbul. Astfel de structuri de jandarmi înființate au
coexistat în Muntenia alături de dorobanți. În anul 1868 prin Legea Poliție Rurale se
înființează pe teritoriul rural o poliție comunală sub autoritatea primarului și a
consiliului comunal, formată din guarzii câmpeni pentru paza holdelor și țarinilor și
obligația locuitorilor să contribuie la paza de zi și de noapte împotriva răufăcătorilor
și acordarea ajutorului în caz de incendii și calamități.
Escadroanele de dorobanți călări, câte un escadron de județ, în afară de județele în
care erau jandarmi, aveau obligația să-și procure caii și echipamentul. Serviciul avea
durata de 7 ani, o săptămână în serviciu și 3 săptămâni acasă și executau ordinele
prefecților.
Dorobanții, grănicerii, jandarmii călări și jandarmii pedeștri erau considerați
auxiliari ai poliției judiciare. Chiar și în această perioadă, după Unirea Principatelor
Române, în Muntenia au continuat să existe și dorobanții ale căror atribuții au fost
stabilite prin Regulamentul dorobanților adoptat prin Decretul din 14 decembrie
1870. Constatăm, din prevederile articolului 5 că „în districtele unde se află și
escadroane de jandarmi călări, serviciul dorobanților prescris în acest regulament se
34
execută, pentru reședința acelui district de către escadronul de jandarmi, în
concurență, cu cel de dorobanți”. Dorobanții funcționau sub autoritatea Ministerului
de Război, a Ministerului de Interne, a Ministerului de Justiție și a Ministerului de
Finanțe.
În anul 1868, prin legea de organizare a puterii armate se prevede că „puterea armată
cuprinde cinci elemente distincte: armata permanentă cu rezerva ei; corpurile
dorobanților și grănicerilor; milițiile, garda orășenească; gloatele”105. Prin această
lege, jandarmeria face parte din armata permanentă și este „dată în serviciul
administrativ, se compune din companii pedestre și escadroane călări”106. Ulterior,
prin Decretul nr. 691 din 27 martie 1872, se stabilesc efectivele unui escadron și ale
unei companii. Astfel, escadronul era prevăzut cu 11 ofițeri, 170 trupă și 140 cai, iar
o companie cu 5 ofițeri și 130 trupă.
Pe fondul gradului scăzut de alfabetizare a recruţilor, prin Legea din 1868 se
hotărăşte înfiinţarea pe lângă fiecare escadron, companie şi baterie a unei şcoli de
alfabetizare sau de „gradul întâi”107, cum era numită.
În anul 1870, în baza prevederilor Regulamentului Adunării Deputaților se pune la
dispoziția Președintelui acesteia, un post de jandarmi călări.
În anul 1868, prin Legea poliției rurale din 25 decembrie 1868 se înființează guarzii
câmpeni, care răspundeau unor nevoi restrînse, întrucât atribuțiile acestora se
rezumau la paza holdelor, livezilor și a sădirilor. Guarzii câmpeni funcționau ca o
poliție comunală sub autoritatea primarului și a consiliului comunal. Locuitorii
satelor aveau obligația să contribuie la paza de zi și de noapte împotriva
răufăcătorilor și acordarea ajutorului în caz de incendii și calamități.
În Războiul de Independență, jandarmeria armatei a supravegheat abaterile, a
redactat procesele verbale și a urmărit și arestat vinovații, potrivit cerințelor de
poliție și păstrare a ordinii. Astfel de atribuții s-au executat prin Marele Pretor, în
calitatea de comandant al jandarmeriei armatei și prin pretori, în calitatea de
comandanți ai jandarmeriilor diviziilor. În conformitate cu ordinul Șefului de Stat
105
art. 1, Legea pentru organizarea puterii armate în România, Decretul nr. 970 din 11 iunie
1868.
106
art. 31, Ibidem.
107
Constantin Bărbulescu, Vlad Popoviciu, Modernizarea lumii rurale din România în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Contribuţii, Editura
Accent, 2005, p. 66.
35
Major General, colonelul Slăniceanu, din 22 aprilie 1877108 atribuțiile Marelui Pretor
se refereau la tot ce este „relativ la crime și delicte, făcute în cercurile armatei, la
siguranța ei. Pentru aceasta are poliția secretă. Datoria sa mai este de a proteja
locuitorii contra jafului, sau orice alte silnicii”109. Competențele jandarmeriei sub
autoritatea pretorilor vizau vivandierii și cantinierii, servitorii, ostașii arestați sau
dezertori, închisorile, funcțiile jandarmeriei în marșul coloanelor, jocurile de noroc
și femeile publice, dezertorii inamici etc. Acest ordin a avut în vedere și Codicele de
Justiție Militară110 care cuprindea precizări referitoare la pretori111 și competența112
acestora, poliția judiciară militară113. Poliția judiciară militară urmărește crimele sau
delictele, adună dovezile și dă pe autori în mâinile autorității însărcinate cu urmărirea
lor înaintea Consiliilor de război114 și se exercită sub „autoritatea generalului
comandant al diviziei: 1. Prin adjutanți de piață; 2. Prin ofițeri, subofițeri și
comandanți de gendarmerie; 3. Prin șefi de posturi; 4. Prin gărzi de artilerie și geniu;
5. Prin raportorii de pe lângă Consiliile de război la caz de flagrant delict”115.
Atribuțiile Marelui Pretor și ale pretorilor în general
Marele pretor este comandantul jandarmeriei armatei, precum Pretorii sunt
comandanții jandarmeriilor Diviziilor. Jandarmeria supreveghează abaterile,
redactează Procesel-Verbale, ormărește și arestează vinovații. Poliția și păstrarea ordinii
sunt de competența sa. Nu se întrebuințează la serviciul de escortă, sau ordonanță decât în
cazul cel mai neapărat trebuincios. Toți ofițerii și subofițerii trupelor sunt îndatorați a-i da
ajutorul la trebuință.
Atribuțiile speciale ale Pretorilor
Atribuțiile Marelui Pretor cuprind tot ce e relativ la crime și delicte, făcute în cercul
armatei, la siguranța ei. Pentru aceasta are poliția secretă. Datoria sa mai este de a proteja
locuitorii în contra jafului, sau orice alte silnicii.
Pretorii Diviziilor, au aceleași atribuții fiecare în cercul Diviziei la care este atașat.
Orice ostaș impiegat la armată, află vreo crimă sau delict, trebue să înștiințeze îndată pe
Marele Pretor sau Pretor, sau pe oricare ofițer din Jandarmerie. Este dator de a răspunde
categoric la toate chestiile ce adresează Pretorul.
Marele Pretor sau Pretor îndată ce a aflat o crimă sau delict, începe informațiile necesare.
În caz de surprindere în fapt, care cere osândă infamată sau aflictivă merge îndată în acele
108
Academia Republicii Populare Române, Documente privind istoria României. Războiul
pentru Independență. Vol. II (1 ianuarie 1877 – 9 mai 1877), Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1952, pp. 343 - 347.
109
Ibidem, p. 343.
110
Codicele de Justiție Militară, Decretul nr. 828 din 5 aprilie 1873.
111
Ibidem, Cartea I, titlul III, Despre pretori, art. 48 – 49.
112
Ibidem, Cartea II, Titlul II, Competența pretorilor, art. 72 – 77.
113
Art. 78, Codicele de Justiție Militară.
114
Ibidem.
115
Ibidem, art. 79.
36
locuri și apucă actele doveditoare, face provesul-verbal cu toate depunerile și informațiile
ce a cules.
Procedura la descoperirea și arestarea acizaților și în acest din urmă caz îi conduce la
generalul ce comandă Divizia din care face parte.
El dă raporturile consiliilor de Răzbel toate documentele ce aceștia îi cer și pe care ar fi în
stare de a da; este dator a se supune rechiziției și de a se arăra ca martor când acesta este
făcut regulat. Vizitează adesea locurile ce crede că au trebuință de surveghere; informează
de itinerarul său pe generalul pe lângă care este pus.
Garda și escorta de onoare a Pretorilor
Marele Pretor are o gardă la locuința sa; în marșuri și preumblări este escorta de o
despărțire de jandarmi și Brigade. Pretorii Diviziilor, de un brigadier și trei jandarmi.
Indivizii ce nu sunt ostași
Poliția relativă la indivizii ce nu sunt ostași, la neguțători din suita armatei, la vivandieri
și la servitori, intră în mod special în atribuțiunile jandarmeriei. Prin urmare Generalii și
funcționarii armatei, cari au în suita lor secretari talmaci etc. sunt datori de a le da numele
și pronumele, locul nașterii și semnalmentul, Marelui Pretor, sau Pretorului Diviziei.
Persoanele care vor să execite o profesie oarecare în serviciul armatei, se înscriu la marele
Pretor spre a dobândi o învoire și a primi o patentă. (...).
Vivandieri, Cantinieri și Neguțători
Vivandierii Cartierelor Generale au patente de la Pretor aprobate de șefi de stat Major.
Cantinierii Regimentelor primesc pe ale lor de la Consiliile de administrație și sunt datori
să le vizeze la Pretorul Diviziei. (...)
Servitorii
I.Servitorii ofițerilor și impiegaților armatei, sunt datori să aibă un atestat subscris de
stăpânul lor și constatând că sunt în serviciul său; acest atestat este vizat în corpuri de
coloane, în Stat majoare și Administrații, de pretori. Servitorii îl arată ori de câteori li se
cere.
Închisori
Închisorile destinate a primi pe ostași de orice grad, pe oamenii bănuiți, vagabonzi, etc.
Sunt puse la Cartierele Generale de Divizie prin îngrijirea Pretorilor. (...).
Ostași arestați sau dezertori
I.Ostașii arestați de jandarmerie sunt reconduși de dânsa la corpurile lor, afară dacă
învinovățirea lor nu este de competența Consiliurilor de Rezbel.(...).
Funcția Jandarmeriei în marș
I.În marșuri ea urmează coloanele, arestează pe jefuitori și strânge pe cei rămîși în urmă;
dă detașamente echipajelor ca să păstreze o poliție aspră, să se asigure dacă indivizii
dintrânsele au drept să fie, sau chiar în armată.
Trăsuri de la locuitori
I.Niciun ofițer, niciun impiegat al armatei nu poate fără autorizare să ceară trăsuri sau cai.
Jandarmeria este însărcinată de a primi plângerile proprietarilor de tot felul și la trebuință
de a da urmare.
Caii de la necunoscuți și caii furați
I.Este oprit de a cumpăra cai dela persoane necunoscute, cei care se găsesc sunt duși la
Pretor. Acesta îi dă înapoi, dacă se reclamă. În caz contrariu ei sunt dați după ordinele
șefului de stat major la arma unde pot fi întrebuințați. Caii furați sau găsiți se întorc
proprietarilor când el va fi cunoscut.
Jocuri de noroc și femei publice
37
I.Jocurile de noroc sunt oprite. Pretoriii și ofițerii jandarmi, sunt mai cu seamă însărcinați
de a opri aceasta. Indivizii care se dau la aseminea jocuri se pedepsesc cu asprime, cei care
le țin, dacă nu sunt ostași, se izgonesc dela armată. Jandarmeria izgonește dela armată
femeile publice.
Dezertori inamici
I.Sunt duși la Marele Cartier general. Armele se dau artileriei, iar călărimea Intendenței.
Consiliurile de Rezbel
I.Generalii de Divizie convoacă consiliurile de răzbel de câteori găsesc aceasta de
trebuință.
Raporturile Pretorilor
I.Afară de raporturile ce pretorii sunt datori să facă Marelui Pretor, asupra tuturor
obiectelor serviciului lor, ei fac pe toată ziua Generalilor ce comandez corpurile de trupă
la care sunt atașați. (...).
Marele Pretor trasmite, adăugând instrucțiile sale, ordinele ce primește dela Comandantul
Primar sau șeful de Stat major General, pretorilor și celorlalți ofițeri ai jandarmeriei
împărțiți în Divizii; unii și alții sunt datori să le execute și să informeze pe șeful lor de Stat
Major al Diviziei. Marele Pretor dă sama în toate zilele Comandantului Primar și ia
ordinele sale. (...).
Poliția Secretă
I.Fondurile destinate Pretorilor pentru poliția secretă le vor întrebuința cu aprobarea
șefului de Stat Major.
Șef de Stat Major General
Colonel Slăniceanu
(Extras din ordinul Șefului de Stat Major General din 22 aprilie 1877, Sursa Arhivele de
Stat București, M.St.M., 1877/78, dos. Nr. 438, f. 15, 16 și 17, în Documente privind istoria
României, Războiul pentru independență, vol. II, Editura Academiei Republicii populare
Române, 1952, pp. 344 – 347.)
Jandarmeria a mai îndeplinit și misiuni de escortă a Domnitorului Carol, dar mai ales
misiuni de escortă de onoare a pretorilor și gardă la locuința acestora. De asemenea,
se poate constata că în situații de război, jandarmeria organiza și poliția secretă, care
poate fi considerată ca reprezentând primele servicii de informații în structurile de
jandarmi. Pentru vremea respectivă astfel de servicii nu reprezentau o noutate ci mai
degrabă o instituționalizare a acestora. Încă din anul 1862, în timpul efectuării unei
inspecții la Prefectura de Poliție din București, domnitorul Alexandru Ioan Cuza „a
recomandat prefectului, colonelul N. Bibescu, să dea o deosebită atențiune
cancelariei de renseignemente, (serviciul de informațiuni), ceia ce nici colonelul
Bibescu și nici prefecții ce l-au urmat nu au făcut”116.
La 8 octombrie 1878, în zi de duminică, armata română își face triumfal intrarea în
capitală, care a trecut pe sub un arc de triumf ridicat special în acest scop, la capătul
Vasile V. Dașkevici, Istoricul Poliției Capitale, fosta Agie, Tipografia Cultura,

116
MCMXXXIV,p. 75.
38
șoselei Kiseleff, „la rondul al 2-lea”117. Domnitorul Carol a defilat în „capul trupelor”
iar ulterior a primit defilarea în fața Teatrului Național. De remarcat este faptul că în
fața coloanei a defilat „un pluton de jandarmi călări, răniții și drapelele luate trofeee,
duse de sergenții decorați, Măria Sa Regală Domnul. ”118
Atribuțiile acestora au fos ulterior preluate de jandarmii rurali și astfel reprezentau o
parte a servciului ordinar, astfel după cum prevedea Legea Jandarmeriei Rurale din
1893.
Prin Regulamentul dorobanților din 4 mai 1889 se organizează un serviciu de pază
de zi și de noapte în vetrele sătești. Potrivit acestor acte normative, atribuțiile
polițienești ale acestor structuri nu erau cuprinzătoare și bine definite din care să
rezulte „adevărata menire a poliției”. Cu toate acestea, prin Legea comunală din anul
1887, se prevedea înființarea Jandarmeriei rurale însă din cauza fondurilor bugetare
insuficiente, nu s-a reușit acest demers.
117
Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată 1871 – 1884, vol. I, Editura Ziarului
„Universul”, 1927, p. 229.
118
Ibidem, p. 228.
39
4. SATUL ROMÂNESC ÎN SECOLUL AL XIX-LEA ȘI

JANDARMII
Timp de aproape un secol, până în anul 1850, „principatul Țării Românești (...), este,
rând pe rând, supus mai multor categorii de nenorociri sociale: războaie; invazii
militare; operațiuni de jaf; răzmerițe; evenimente naturale extreme (seceta,
inundațiile, cutremurele de pământ, invaziile de lăcuste); epidemii; precum și
incendiile, destul de numeroase în mediul urban”.119 Se manifesta, atât în Țara
Românească, cât și în Moldova, un „antagonism dintre marea și mica boierime, de
origină identică, dar cu privilegii inegale, exista încă din veacul al XVII-lea...”120.
Este perioada în care Declarația drepturilor omului din 1793 „ ... a împrăștiat (....),
un suflu nou de viață popoarelor, iar în Principate a aruncat germenii tuturor
prefacerilor politice și sociale”121. Secolul al XVIII-lea este caracterizat în mod
deosebit de „lipsa cronică de securitate pe care o resimte în mod acut spaţiul public
al Ţării Româneşti şi mai cu seamă biata raia valahă”122. Țara Românească este
„spațiul de confruntări militare dintre imperiile vecine (toate fiind purtate pe
teritoriul valah cu efecte negative asupra dezvoltării durabile a Ţării Româneşti),
invaziile militare permanente asupra teritoriului valah şi abuzurile la care se dedau
armatele de ocupaţie (care prejudiciază populaţia civilă), operaţiunile de jaf şi pradă
organizate de bande de tâlhari proveniţi de la sud de Dunăre (teritoriu otoman aflat
sub jurisdicţia unor paşale care îndrăzneau să nesocotească autoritatea sultanului),
toate acestea se succed cu o repeziciune alarmantă, alterând grav prin consecinţele
lor nefaste calitatea vieţii, şi aşa precară, trăită în permanentă incertitudine şi
insecuritate în Ţara Românească123”. Această perioadă a fost marcată de un
119
Claudiu Neagoe, editor, Istorie, civilizație și cultură în spațiul românesc, Editura Ars
Docendi, 2013, p. 139.
120
E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, Editura Minerva, 1997, p. 125.
121
Ibidem, p. 30.
122
Bogdan Bucur, Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc,
Editura Paralela 45, 2008, p. 57.
123
Ibidem.
40
sentiment puternic de insecuritate124, numai între „1716 şi 1829 au loc nu mai puţin
de 6 confruntări armate între puterile beligerante vecine Ţării Româneşti (toate
manifestând deschis pretenţii imperiale de stăpânire asupra teritoriului nord-
dunărean)125. A fost o perioadă marcată de jaf și pradă din partea unor „formaţiuni
militare neregulate (care se alăturau de fiecare dată, în caz de război, unuia sau altuia
dintre combatanţi) cum sunt tătarii, arnăuţii albanezi, pandurii olteni, precum şi
celelalte populaţii alogene de la sud de Dunăre care invadau Ţara Românească în
scopul de a tâlhări principatul valah ori de câte ori aveau prilejul ”126. A fost perioada
cînd în divan „se concentrau atunci toate puterile: administrative, judecătoreşti şi
executive. Furtişagurile sau alte chestiuni poliţieneşti mărunte se rezolvau oral, cu
aplicarea imediată a pedepsei. Pedeapsa poliţienească generală consta în bastonadă,
la care judecătorii valahi nu se zgârceau”127.
Cele mai frecvente infracțiuni erau furtul și tâlhăria și acestea din cauză că
„foametea, sărăcia, devastarea ţării ca urmare a numeroaselor războaie au întreţinut
jaful asupra averilor boiereşti, mănăstireşti, asupra bunurilor aparţinând negustorilor
care tranzitau Moldova în această perioadă, precum şi asupra avutului mai mult sau
mai puţin însemnat, care constituia, adesea, pentru păgubit, o avere. Drumurile erau
cel mai des atacate de tâlharii „de profesie”, hoţul devenind un personaj central al
fricii colective, unii dintre ei fiind cunoscuţi şi temuţi ca urmare a faptelor lor 128.
Bătaia reprezenta cea mai frecventă pedeapsă, aplicată multă vreme; se aplica pentru
„vini mai uşoare sau pentru vini mai grele, bărbaţilor şi femeilor, ţăranilor şi
orăşenilor, meşteşugarilor şi clericilor, uneori chiar şi boierilor”129. Pedepsele erau
„compozite, cumulative, un delict adună la un loc mai multe tipuri de pedepse: bătaia
şi darea prin târg, bătaia şi înfierarea, îmbourarea şi darea prin târg, bătaia şi
închisoarea, mutilarea şi surghiunul etc. Judecătorii asociază, plecând de la
124
1716-1718 (războiul austro-turc); 1735-1739 (războiul austro-ruso-turc); 1768-1774
(război ruso-turc); 1787-1792 (războiul austro-ruso-turc); 1806-1812 (război ruso-turc);
1828-1829 (războiul ruso-turc).
125
Bogdan Bucur, Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc,
Editura Paralela 45, 2008, p. 58.
126
Ibidem.
127
Vitalie Buzu, Principatele Române în Amintirile lui Feodor Tornow, Revista Istorică,
Serie Nouă, tomul XX, nr. 5–6 septembrie–decembrie 2009, p. 453.
128
Cătălina Chelcu, Silviu Văcaru, Furtul şi tâlhăria în sentinţele Departamentului
Criminalicesc din Moldova (1799–1804), Revista istorică”, tom XXVIII, 2017, nr. 3–4, pp.
348 – 349.
129
Constanța Vintilă-Ghițulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții
cotidiene în societatea românească, 1750-1860, Humanitas, 2015, p. 158.
41
gravitatea faptei, pedepsele aplicabile făptaşului. Fiind considerată cea mai uşoară,
bătaia va fi întotdeauna asociată altor tipuri de sancţiuni. Ea este de mai multe tipuri:
bătaia la piatră, bătaia la scară, bătaia la scara Mitropoliei, bătaia la falangă sau
bătaia la tălpi, bătaia pe uliţă, bătaia cu biciul”130. Certarea cu bătaie avea loc „la
scară, la Mitropolie, la porţile divanului, pe uliţă, la poarta Curţii domneşti, în târg,
la uşile puşcăriei, la locul unde s-a desfăşurat fapta, în zi de iarmaroc etc.”131 Chiar
și pe timpul anchetelor, la isprăvnicii132 bătaia şi schingiuirile erau des folosite,
inlusiv la grosuri133 cât și la temniță.
Viața cotidiană în satele din România se derula, în principal, pe coordonatele
tradiționalismului. Cele mai importante instituții la sat erau reprezentate de primărie,
biserică, cîrciumă și postul de jandarmi. Este de remarcat faptul că la „mijlocul sec.
al XIX-lea, în ciuda reformelor introduse prin Regulamentele Organice, mai
funcționau încă instituțiile specifice feudalismului”134. În Moldova, spre exemplu,
un „Regulament administrativ despre județele sătești din 11/23 septembrie 1860, nu
făcea decât să perpetueze personalitatea juridică de tip regulamentar a satelor135. La
începutul acestui secol este adoptat în Moldova, Codul Calimach, care s-a aplicat de
la 1 octombrie 1817 până la 1 decembrie 1865, când a fost pus în vigoare codul civil,
întocmit din „neapărată trebuință”136. Deși, codul conținea „multe aspecte feudale,
fiind întocmit, când feudalismul era în descompunere, iar capitalismul începuse să
se formeze și să devină puternic”137, el reprezenta un moment de adevărat progres în
societatea românească. În Muntenia, Codul Caragea a fost promulgat la 1818 care ca
și Codul Calimach „a fost in vigoare în Principate pană la 1 decembrie 1865 și
conținea dispozițiuni cu privire la judecățile civile și penale, procedura de urmat în
fața instanțelor, recuzarea judecătorilor etc.”138
130
Ibidem.
131
Ibidem.
132
isprăvnicie – administrația și poliția unui județ
133
gros - închisoare a isprăvniciei.
134
Manuel Guțan, Istoria administrației publice locale în statul român modern, Editura All
Beck, 2005, p. 41.
135
Ibidem, p. 76.
136
Codul Calimach. Ediție critică, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958, p.
28.
137
Ibidem, p. 29.
138
Gheorghe A. Petrescu, Evoluția organizării judecătorești în România, Revista de Drept
Public, nr. 3/4, 1942, p. 4.
42
Păstrându-și atribuțiile judecătorești inițiale, județul sătesc a dobândit atribuții
adiministrative, fiscale și polițienești încredințate altădată exclusiv vornicelului”139.
Până la legea comunală adoptată în anul 1864, „în fiecare sat cu peste 50 de familii
se înființa un județ sătesc, alcătuit din preotul satului, un vornic și trei pacinici, un
fruntaș, un mijlocaș și un codaș”140. Ulterior, „în 1863, s-a reglementat și organul
executiv al satului prin intermediul unui Regulament pentru serviciul vătășeilor
sătești. Vătășeii se constituiau pe o perioadă de minimum trei ani și aveau atribuții
adiministrative și polițienești în interesul satului și al statului”141. Din perspectiva
ordinii publice, „în cadrul atribuțiilor polițienești, ei urmăreau pe răufăcători,
culegeau lămuriri asupra crimelor și delictelor, arestau tulburătorii ordinii publice și
pe cei surprinși vătămând proprietățile comunale și asigurau paza de noapte”142. Din
cauza ratei foarte mari a analfabetismului, „la nivel comunal, până la 1886, doar
secretarul Consiliului comunal urban și scriitorul Consiliului comunal rural erau
obligați, în mod firesc, să știe cel puțin să scrie și să citească”143. Chiar și mai târziu,
la începutul secolului al XX-lea, deși „legea cerea candidaților la funcția de primar
să știe să scrie și să citească, la 1904 existau încă 242 de primari, din 2884, complet
analfabeți”144.
Deși, Jandarmeria s-a (re)înființat prin lege în anul 1850, cu atribuții destul de clare
din perspectivă polițienească, încă nu avea forța suficientă de a răspunde cerințelor
pentru care a fost înființată. Au continuat să existe în paralel și alte structuri, cel mai
probabil și pe fondul manifestării fenomenului infracțional, specific acestei perioade
de trecere de la feudalism la capitalism și în condițiile unei administrații în formare.
În anul 1863, „s-a reglementat și organul executiv al satului prin intermediul unui
Regulament pentru serviciul vătășeilor sătești. Vătășeii se constituiau pe o perioadă
de minimum trei ani și aveau atribuții adiministrative și polițienești în interesul
satului și al statului”145. Atribuțiile polițienești ale vătășeilor constau în urmărirea
răufăcătorilor, culegerea de lămuriri asupra crimelor și delictelor, arestarea
139
Beck, 2005, p. 76.
140
Ibidem.
141
Ibidem, p. 80.
142
Ibidem.
143
Ibidem, p. 230.
144
Beck, 2005, pp. 230 – 231.
145
Ibidem, p. 80.
43
tulburătorilor de ordine, a celor care distrugeau proprietățile comunale și asigurau
și paza de noapte.
Prezența jandarmilor la sat, începând cu anul 1893, nu a fost agreată de către
locuitorii satelor, era în general acea mentalitate că „soldatul induce în rândul
civililor un plus de teamă într-o lume captivă unui mediu ostil, prezenţa lui este
privită cu îngrijorare, chiar cu ostilitate. Mai întâi, este un străin, vine din alte spaţii,
se raportează la alte sisteme de valori decât cele ale populaţiei rurale chiar dacă
provine din rândurile ei ...”146.
Este o perioadă în care furturile și tâlhăriile se țineau lanț. Până la reglementările
moderne147 în societate se manifesta o „violenţă cutumiară şi legislativă. Pravilele şi
codurile de legi folosite de Biserică, de domnie, de departamentele de judecată, de
Marele Divan conţin o serie de pedepse în care violenţa, bătaia, mutilarea, pedeapsa
capitală constituie elementele de bază”148.
În societatea feudală, „foametea, sărăcia, devastarea ţării ca urmare a numeroaselor
războaie au întreţinut jaful asupra averilor boiereşti, mănăstireşti, asupra bunurilor
aparţinând negustorilor care tranzitau Moldova în această perioadă, precum şi asupra
avutului mai mult sau mai puţin însemnat, care constituia, adesea, pentru păgubit, o
avere. Drumurile erau cel mai des atacate de tâlharii „de profesie”, hoţul devenind
un personaj central al fricii colective, unii dintre ei fiind cunoscuţi şi temuţi ca
urmare a faptelor lor”149. În Țările Române, mai ales pe timpul domnitorilor fanarioți
„hoţiile, tâlhăriile şi alte fapte care tulburau ordinea publică, precum găzduirile de
146
Barbu Ştefănescu, Soldaţi în campanie, soldaţi încartiruiţi, soldaţi-vagabonzi la
începuturile epocii moderne, în Caiete de antropologie istoricã, anul IX, nr. 1 (16), ianuarie-
iunie 2010, p. 80.
147
Înaintea Codului Penal din 1864 (în vigoare de la 30 aprilie 1865 până la 17 martie 1936,
înlocuit prin Codul Penal din 1936) în Moldova se aplica Codul penal din anul 1826 iar în
Muntenia Condica Criminală, lucrată de divanul obștesc, sub Barbu Știrbei, în 1850-1853 (în
vigoare, cu modificările din anul 1853, până în anul 1865).
148
Constanţa Vintilă-Ghițulescu, La „scara Mitropoliei”: pedeapsa publică ca spectacol în
societatea românească (1750-1834), în Spectacolul public între tradiţie şi modernitate.
Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii, Coordonatori: Constanţa Vintilă-Ghiţulescu
şi Maria Pakucs Willcocksp, Editura Institutul Cultural Român, 2007, p. 196.
149
Criminalicesc din Moldova (1799–1804), Revista istorică, tom XXVIII, 2017, nr. 3–4, p.
348.
44
tâlhari, erau numeroase. Aceste fapte care prezentau un real pericol social deveniseră
un adevărat fenomen social îngrijorător ….”150
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea dar și la începutul secolului al XIX-lea,
„violenţa constituie un element esenţial şi des întâlnit în societatea românească (...).
O violenţă domestică, o violenţă publică, o violenţă instituţională, prezentă în
familie, pe uliţele mahalalelor sau satelor, utilizată de slujbaşii laici sau slujitorii
ecleziastici, exprimată la cârciumă sau la drumul mare. Statul şi Biserica nu reuşesc
încă să controleze această violenţă prin impunerea unui monopol, prin dezvoltarea
unor instituţii puternice capabile să preia această agresivitate, s-o domesticească, s-
o transforme printr-o educaţie a toleranţei, să imprime un echilibru social, astfel încât
raporturile sociale să fie reglementate într-o altă manieră decât în mod violent. Cele
două puteri răspund violenţei cu violenţă”151. Pe timpul anchetei, la isprăvnicii bătaia
şi schingiuirile erau des folosite. Din documente reiese că bătaia se aplica atât la
cercetarea făcută la grosuri (închisoarea Isprăvniciei), cât şi la temniţa din Iaşi.
150
Alexandru Nacu, Asigurarea ordinii publice prin prevenirea și sancționarea faptelor de
tâlhărie în perioada secolelor XVIII–XIX: Incriminarea tâlhăriei în Codul Penal al lui
Alexandru Ioan Cuza, Arhivele Olteniei, serie nouă, nr. 33, 2019, pp. 55–66.
151
Constanţa Vintilă-Ghițulescu, La „scara Mitropoliei”: pedeapsa publică ca spectacol în
societatea românească (1750-1834), în Spectacolul public între tradiţie şi modernitate.
Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii, Coordonatori: Constanţa Vintilă-Ghiţulescu
şi Maria Pakucs Willcocksp, Editura Institutul Cultural Român, 2007 p. 191.
45
5. LEGEA ASUPRA GENDARMERIEI RURALE DIN 1

SEPTEMBRIE 1893
Ideea înființării jandarmariei rurale apare în mod oficial în Legea Comunală din 7
mai 1887152 care la articolul 82 prevedea că „printr-o lege specială se va organiza un
serviciu de jandarmerie comunală rurală, determinându-se condițiile de numire,
gradele, uniforma, salariul, atribuțiunile și relațiunile de serviciu” a cărei organizare
va fi „pe despărțiri, cuprinzând o circumscripție de 3 sau 4 comune”. Potrivit acestei
legi, primarul în comunele rurale era însărcinat pe lângă poliția comunală și cu poliția
administrativă, astfel că acesta putea lua măsuri pentru a reprima orice turburări
aduse ordinii publice (certurile și disputele însoțite de alarmă și mișcare pe stradă și
în locuri de întruniri publice, atrupamentele, zgomotele și adunările nocturne care
turbură liniștea publică a locuitorilor și orice alte acte de aceeași natură), a menține
buna ordine în târguri, bâlciuri, ceremonii publice, spectacole, jocuri, cafenele,
biserici și alte locuri publice. Primarul putea cere autorităților militare intervenția
puterii armate, care potrivit legii, era datoare să se conformeze cererii primarului. În
situația intervenției poliției judiciare, nu mai era nevoie de cerere din partea
primarului.
Problema înființării unei jandarmerii rurale a suscitat dezbateri foarte aprinse înainte
de anul înființării acesteia, considerându-se ca prioritate descentralizarea
adminstrativă și mai puțin nevoia unei „miliții de centralisare, un adaos la forța
armată. Acesta e un fapt neconstituțional. Dar nici chiar așa cum sunt astăzi județele
și comunele nu s-a simțit până acum nevoe de gendarmi pentru aplicarea legilor”153.
Se aprecia, de asemenea, că nu au fost rebeliuni care să necesite intervenția
152
Monitorul Oficial, 7 mai 1887, publicată sub denumirea Lege pentru modificarea legei
comunale, întrucât această lege a modificat și înlocuit pe cele anterioare din 1 aprilie 1864,
9 aprilie 1874 și 5 noiembrie 1882.
153
Ședința de la 11 decembrie 1890, Adunarea Deputaților, Monitorul Oficial din 18
decembrie 1890, Desbaterile Adunării Deputaților, p. 209.
46
autorităților și că de fapt jandarmii sunt călărașii. Înființarea unui serviciu de
jandarmerie era susținut de nevoia de aplicare a legilor în mediul rural.
Abia în anul 1893 la 1 septembrie prin Înaltul Decret nr. 9210 se promulgă Legea
asupra Gendarmeriei Rurale. Prin această lege se realizează un progres în
organizarea jandarmeriei. Jandarmeria devine un corp de specialitate organizat
militar care nu mai face parte din armată. Cu toate că jandarmeria dobândea un
caracter de modernitate pentru acea vreme, totuși erau și dificultăți. Din cauza lipsei
localurilor pentru instalarea secțiilor în comunele rurale, acestea erau concentrate la
reședința companiilor iar serviciul în teritoriul județului se executa în funcție de
nevoile operative. În anul 1895 efectivele jandarmeriei cuprindeau 1 general, 5
maiori, 30 capitani, 24 locotenenți, 58 sergenți major plutonieri, 33 sergenți major,
230 șefi de secție, 18 brigadieri, 713 jandarmi călări, 47 jandarmi pedeștri (total trupă
1099). Organizarea consta în 4 circumscripții, 32 de companii, 77 plutoane, 213
secții și 1 post154. Efective de jandarmi pedeștri cu „baioneta pe arme” au participat
pentru a asigura „liniștea și buna ordine” pe timpul funeraliilor părintelui și
organizatorului armatei, generalul Ioan Emanuel Florescu în ziua de 23 mai 1893.
Interesant este că în ședința Adunării Deputaților din 6 martie 1896, se propune spre
dezbatere proiectul de lege pentru desființarea jandarmeriei155, însă acesta nu a fost
aprobat. În dezbateri sunt prezentate printre altele, rezultatele jandarmeriei „crime
241 descoperite; delicte 3.078; contravențiuni 2.558; vagabonzi prinși 589; dezertori
593; nesupuși 306”156. Se argumenta faptul că „statul are atribuțiuni esențiale, și cea
dintâi din aceste atribuțiuni e să mențină ordinea publică și să păzească oamenii de
hoți și de pungași.”157 În același timp, se susținea că se va face „o economie de
1.168.357 lei, care sumă va ajuta foarte mult la echilibrarea budgetului sau
întrebuințându-se acolo de unde țara să poată trage foloase”158.
154
1/1893.
155
Proiect de lege, Art. 1, Legea gendarmeriei, votată de Cameră la 29 Ianuarie 1893, de
Senat la 24 Februarie
1893, și promulgatä la 30 August 1893, este și rămâne desființată. Art. 2. Serviciul
administrativ se va face de acum înainte așa cum a fost organisat, și cum s'a făcut înainte de
promulgarea legei gendarmeriei, Monitorul Oficial nr. 277, 10 martie 1896.
156
Monitorul Oficial nr. 277, 10 martie 1896, p. 488.
157
Ibidem.
158
Ibidem, p. 468.
47
Abia prin legea din anul 1908, jandarmeria va face parte integrantă din nou din
armată când se introduc și jandarmii în termen. La nivel intern, răscoala din anul
1888 a impus promovarea acestei legi.
Potrivit legii, „se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie
rurală menit a veghea, în comunele rurale, la siguranța publică, la menținerea ordinei
și executărei legilor”159. Trebuie totuși, de precizat că legea în cauză s-a pus în
aplicare în perioda 1893 – 1895 (în doi ani consecutivi, 1893 – 1894 și 1894 – 1895,
începând cu județele din zona de responsabilitate a corpurilor II și IV de armată și în
anul următor în județele din zona de responsabilitate a corpurilor I și III de armată,
evident în raport și cu mijloacele bugetare ale comunelor rurale.
Lipsa fondurilor a determinat ca „între 1893-1908 Jandarmeria rurală să aibă efective
ridicol de mici față de populația rurală a României, care forma peste 80% din total.
Conform legii, jandarmii de la sediile companiilor și secțiilor de plasă erau finanțați
de stat, iar întreținerea posturilor cădea în sarcina comunelor. Așa se face că, în anul
1895, din cele aproape 3.000 de comune rurale ale României, doar una avea post de
jandarmi, iar în 1907 doar 64. În rest, jandarmeria rurală se regăsea doar la nivel de
plasă și de județ”160
Organizarea jandarmeriei pe inspectorate de circumscripție, corespundea astfel
zonelor de responsabilitate ale celor patru corpuri de armată. În mod deosebit,
atribuția principală consta în paza căilor de comunicație. Sub aspectul subordănării,
Jandarmeria Rurală depindea de Ministerul de Interne în tot ceea ce privea ordinea
publică iar sub aspectul disciplinei militare, al comandamentului și instrucției
militare se subordona Ministerului de Război. Prin faptul că jandarmii erau și agenți
și ofițeri ai poliției judiciare, aceștia se subordonau Ministerului de Justiție și
Ministerului Public. Trebuie să precizăm că la începutul aplicării legii, niciun
jandarm nu avea dreptul de a „dresa” acte în calitatea de ofițer de poliție judiciară ci
numai să întocmească simple rapoarte informative. Companiile de jandarmi erau
formate din stațiuni de plasă și stațiuni comunale. Stațiunile de plasă erau încadrate
cu jandarmi călări care aveau calitatea de ofițeri de poliție judiciară și erau plătiți din
bugetul județului iar cele comunale erau încadrate cu jandarmi pe jos care aveau
numai calitatea de agenți de poliție, drept pentru care nu puteau încheia acte ci doar
159
art. 1, Legea asupra gendarmeriei rurale, 1 septembrie 1893.
160
Sibiu, 2014, p. 10.
48
să informeze primarul. Erau plătiți din bugetul comunei. În aceste condiții, stațiunile
se organizau numai în comunele care aveau buget.
În conformitate cu legea, toate măsurile privind ordinea și siguranța publică,
executatrea legilor și regulamentelor pe linie de administrație publică erau de
competența ministrului de interne. De asemenea, serviciul jandarmilor de toate
gradele, ca ofițeri de poliție judiciară, se desfășura în virtutea „legilor de procedură
penală”. Autoritatea Ministerului de Război se exercita asupra instrucției, poliției și
disciplinei, armamentului, echipamentului, ținutei și remontei. De asemenea, în
atribuțiile Ministerului de Război erau și cele de poliție judiciară militară, care se
exercita sub autoritatea generalului comandant al corpului de armată prin personalul
jandarmeriei (ofițeri, subofițeri, brigadieri și caporali).
În domeniul ordinii și siguranței publice, la nivelul unui județ, unitățile de jandarmi
se subordonează prefectului de județ, la nivelul plasei, inclusiv comandantul de
pluton, se subordonează direct subprefectului de plasă, iar la nivelul comunei
jandarmii se subordonau primarului. În primii ani de existență a Jandarmeriei Rurale,
compania cuprindea personalul de jandarmi de la nivelul unui județ, plutonul
cuprindea personalul mai multor secțiuni iar acestea din urmă cuprindeau posturile
destinate reședințelor de județ, de plasă sau de comună, numite și stațiuni.
La acea vreme, Jandarmeria Rurală era organizată astfel: 1 Inspectorat General al
Jandarmeriei Rurale cu sediul în București, 4 Inspectorate de circumscripție,
corespunzătoare celor patru corpuri de armată, la Craiova, București, Galați și Iași.
Aceste inspectorate erau comandate de către un ofițer superior cu gradul de maior.
Companiile de jandarmi ale județelor Constanța și Tulcea făceau parte din
circumscripția Corpului III de armată.
La nivelul comunelor, activitatea de poliție era desfășurată de către o secție de
jandarmi. Secția de jandarmi era comandată de un subofițer ajutat de cinci jandarmi
inferiori în grad, călări sau pedeștri. Raionul de responsabilitate al secției de jandarmi
cuprindea mai multe comune, cu reședința pe cât posibil în comuna din centrul
raionului. În ceea ce privește divizionul, escadroanele și companiile de jandarmi
București și Iași, acestea au rămas în organizarea lor, ca făcând parte integrantă a
armatei permanente.
La nivelul anului 1893, în Regatul României, la nivelul celor 32 de județe, era
prevăzută câte o companie de jandarmi iar la reședința fiecărui județ era prevăzut
câte un post de jandarmi. Documentele vremii evidențiază că la nivelul anului 1893
erau prevăzuți 1260 de jandarmi, un număr destul de redus și abia în anul 1895 erau
49
încadrați 1099 jandarmi. Din cele „aproape 3000 de comune rurale ale României,
doar una avea post de jandarmi, iar în 1907 doar 64”161.
Ofițerii jandarmeriei proveneau din rândul ofițerilor din armata activă sau din rândul
celor care au fost disponibilizați, retrași sau demisionați. Jandarmii destinați
stațiunilor de plăsă și reședințe de județ erau asimilați cu gradul de caporal din armata
activă și proveneau din voluntari, foști militari trecuți în concediu, rezervă sau miliție
și din reangajați. Aceștia depuneau jurământul în fața subprefectului și a
comandantului plutonului de jandarmi. Din perspectivă logistică și financiară,
procurarea și întreținerea localurilor stațiunilor comunale reveneau în sarcina
consiliilor comunale iar cele de la reședința plășilor și județelor intrau în sarcina
consiliilor județene. Solda, hrana, furajul, primele de reangajare și pensiunile care se
cuveneau jandarmilor din stațiunile comunale intrau în sarcina bugetelor comunelor
respective. Constatăm așadar, că serviciul jandarmilor depindea în mare măsură de
puterea financiară a comunelor și consiliilor județene, fapt pentru care jandarmeria
comunală s-a dezvoltat treptat, corespunzător bugetelor comunale. Jandarmii
stațiunilor comunale nu aveau competențe să dreseze procese-verbale cu privire la
constatările acestora pe timpul servciului ci se raportau primarului care era
împuternicit să ia măsurile necesare. Competențe de poliție judiciară aveau numai
ofițerii, subofițerii, brigadierii și jandarmii de la reședința plășilor.
Art. 1. Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit
a veghea în comunele rurale, la siguranța publică, la menținerea ordinei și executărei
legilor. În deosebi, Gendarmeria este însărcinată cu paza căilor de comunicație.
Art. 51. ( ..... ) Serviciul ordinar este acela care se execută zilnic, sau la epoce periodice,
fără a fi trebuință de veri-o cerere din partea ofițerului de poliție judiciară și a deosebitelor
autorități.
Serviciul extraordinar este acela care se execută numai în virtutea ordinelor sau a cererilor.
Art. 52. Serviciul ordinar cuprinde:
a) poliția administrativă și preventivă, poliția drumurilor și a țarinelor, poliția judiciară,
transferarea arestaților civili, poliția militară, transferarea arestaților militari.
Atribuțiile date de legea poliției rurale guarzilor câmpeni trec în mod special asupra
gendarmilor stațiunilor comunale și fac parte din serviciul lor ordinar.
Art. 53. Serviciul extraordinar constă în a da ajutorul cerut:
-funcționarilor vamali pentru perceperea drepturilor de import și export, pentru
combaterea contrabandei sau introducerii mărfurilor oprite;
-administrațiilor și agenților silvici pentru stârpirea hoților prin păduri, râuri, lacuri sau
gârle;
-casierilor primitori ai fondurilor statului și altor funcționari însărcinați cu încasarea
contribuțiilor indirecte și directe;
161
Ibidem.
50
- portăreilor și executorilor de mandate judecătorești, purtătorilor de rechiziții sau sentințe
speciale, cu a căror executare sunt însărcinați;
-comisarilor și sub-comisarilor de gări și porturi, șefilor de bariere și altor agenți
însărcinați cu supravegherea drumurilor de fier;
- rechiziționărilor în timp de răzbel.
Art. 54. Corpul gendarmilor dă escorte, legalmente cerute, mai cu seamă acelea pentru
siguranța banilor Statului, convoiuri cu praf de pușcă, curieri de poștă, trăsuri și mesagerii
publice cu fondurile Statului.
(Legea asupra gendarmeriei Rurale, 1 septembrie 1893)
Primul inspector general al Jandarmeriei Rurale a fost colonelul Rastty Mihail162,
fost prefect al Poliției Capitalei, ulterior avansat la gradul de general. În anul 1894 a
îndeplinit simultan și funcția de prefect al Poliției Capitalei.
În conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul de aplicațiune al Legei
asupra Gendarmeriei Rurale cu privire la „întâmplările sau faptele extraordinare” de
pe teritoriul unui județ care se raportau imediat și direct Ministerului de Interne, de
către comandantul companiei de jandarmi, se poate concluziona existența unei
situații operative extrem de complexe în care erau implicați jandarmii la acea vreme
și fără nicio pregătire profesională în afara de ceea ce își însușeau pe timpul stagiului
militar. Acestea vizau furturile, incendiile, inundațiile (alte calamități), omorurile,
asasinatele, tentativele de omor și de asasinat, tâlhăriile, atacuri ale răufăcătorilor
asupra trăsurilor publice, curierilor, convoaielor cu bani sau cu muniții ale statului,
furturile și devastările caselor publice și magazinelor militare, arestarea spionilor,
provocările de revolte împotriva guvernului, atrupamentele sedețioase având ca scop
devastările convoaielor de grâne sau alte obiecte de subzistență; descoperirile de
ateliere și instrumente pentru falsificarea monedelor, atrupamentele sedețioase sau
nu, calificate de lege ca sedețioase, atacurile dirijate împotriva forțelor armate
însărcinate cu escortarea și transferul preveniților și condamnaților, adunările și
atacurile răufăcătorilor organizați în bande, încercările de dezertare, refuzul
militarilor de a merge sub drapel, descoperirea depozitelor de arme ascunse,
atelierielor clandestine, scrisori de amenințare, înscrisuri, scrieri, afișe și pancarde
incendiare provocatoare de revoltă, sedețiune, asasinat, jaf, invadarea posturilor
telegrafice și distrugerea aparatelor telegrafice sau telefonice, degradările drumurilor
de fier, supravegherea recidiviștilor, a celor care fac propagandă răzvrătitoare,
identificarea celor fără pașapoare sau acte de călătorie în neregulă, reținerea și
162
În anul 1893 a locuit pe strada Știrbei Vodă, nr. 181, iar în anul 1895 pe aceeași stradă la
nr. 24. (Anuarul Bucurescilor pe anul 1894, Litho-Tip. „Carol Gobl”, Bucuresci, 1894, p. 12,
Anuarul Bucurescilor pe anul 1895, Litho-Tip. „Carol Gobl”, Bucuresci, 1895, p. 98.)
51
conducerea la secție a răufăcătorilor, hoților, asasinilor, tulburătorilor de ordine
publică, a evadaților din închisori sau ocne etc.
Regulamentul asupra dorobanților, Regulamentul de aplicațiune al Legei
Decretul din 14 decembrie 1870 (extras) asupra Gendarmeriei Rurale, 1 septembrie
1893 (extras)
Capitolul I. Secțiunea 1. Atribuțiile Secția I. Poliția administrativă și
poliției judiciare judiciară
Art. 201. Poliția judiciară are drept obiect a Art. 199. Funcțiunile obișnuite și ordinare
urmări descoperirea crimelor, delictelor și ale gendarmilor sunt de a vizita, a parcurge
contravențiilor, de a aduna probele și de a sau a patrula căile naționale, județene,
da pe făptuitori justiției. Ofițerii și vicinale, comunale; comunele, cătunele,
subofițerii de dorobanți sunt ofițeri de pădurile, fermele și fabricile de industrie de
poliție judiciară, auxiliari ai procurorilor. tot felul, precum și toate localitățile de orice
Ofițerii și subofițerii de dorobanți vor primi fel din coprinsul circumscripțiunei lor
denunțurile crimelor și delictelor comise în respective.
locurile unde își execută funcțiunile lor Secția II. Poliția drumurilor și a țarinelor
obișnuite. Contravențiile nu se urmăresc de Art. 230 Una din datoriile principale ale
dânșii. ...... . Gendarmeriei este de a face poliție pe
Capitolul II. Poliția judiciară și drumurile mari și a menține libertatea și
administrativă siguranța comunicațiilor; în acest scop ea
Art. 232. Funcțiunile ordinare ale dresează procese-verbale de toate
brigadelor sunt de a face goana de tâlhari contravențiunile la legile și regulamentele
sau patrule pe drumurile cele mari, privitoare la drumuri, cu anticipări
drumurile vicinale, în comune și păduri din (ocuparea sau închiderea terenurilor
circumscripția lor respectivă. .... . rezervate pe laturile șoselelor, depunerile de
Art. 233. Ei prind asemenea pe omorâtori, băligar sau alte obiecte, constată orice fel de
furii și delicvenții prinși asupra faptei sau deteriorări comise pe drumuri, mai ales
urmăriți de strigarea publică, precum și pe asupra arborilor și plantațiunilor care sunt
cei ce au găsit cu arme pline de sânge sau puse pe ele, asupra șanțurilor, lucrărilor de
alte indice ale crimei. artă și materialelor destinate îmtreținerei
Capitolul III. Poliția militară lor; ea denunță autorităței competente pe
Art. 251. Sunt speciali îndatorați dorobanții autorii acestor delicte sau contravențiuni.
a urmări și a aresta pe ori unde vor întâlni Secția III. Poliția militară
dezertori și recruți absenți, rezerviști Art. 253. O îndatorire a Gendarmeriei este
neajunși la timp la destinația lor, sau și aceea de a căuta cu cea mai mare grije și
milițienii cu hârtiile în neregulă. Ei de a aresta, oriunde vor întîlni, pe desertorii
arestează asemenea militarii căror concediu și nesupușii semnalați, ca și pe militarii cari
a expirat și care fără vreo cauză de boală nu au întârziat a se prezenta în corpurile lor
sunt încă întorși la corp. dupe expirarea congediului sau permisiei
Capitolul IV. Poliția drumurilor și obținute. Ea arestează de asemenea pe orice
pădurilor militar care nu va avea foaia de drum sau
Art. 263. Dorobanții sunt însărcinați cu biletul de congediu, ori permisiunea în
poliția drumurilor celor mari, ei constată regulă.
stricăciunile făcute asupra lucrărilor de artă Capitolul III. Servicul de întâlnire și
și liniilor telegrafice și denunță pe autori transferarea arestaților.
părților competente. Secția I. Transferarea arestaților civili
52
Caăpitolul V. Transferarea arestaților Art. 274. Unul din serviciile ordinare mai
civili obicinuite ale secțiunilor de Gendarmerie
Art. 270. Una din funcțiunile obișnuite ale este de a corespunde periodic între ele la
dorobanților, este transferarea de arestați. dile și puncte hotărâte de comandanții
Art. 271. Ori de câte ori se transferă companiilor și șefii de circumscripție.
arestați, ofițerii de dorobanți sau în lipsa Punctele de întâlnire vor fi todeauna alese,
lor, subofițerii ori brigadierii singuri au pe cât va fi posibil, la distanțe egale între
dreptul a regula escorta. reședințele secțiunilor ai căror gendarmi
Art. 296. Măsurile prescrise pentru urmează a se întâlni și, mai ales cu seamă,
transferarea arestaților civili, sunt tot în localități unde s-ar putea mometan găsi
aceleași și pentru arestații militari, afară adăpost atât pentru ei, cât și pentru indivizii
de modificațiunile de mai jos. încredințați pazei lor, pe timpul necesar
Art. 325. Dispozițiile acestui regulament predării persoanelor și obiectelor. .... .
coprinse în titlul VII (Pedepsele Ssecția II. Transferarea arestaților
dorobanților, jurisdicția tribunalelor asupra militari
lor), sunt aplicabile companiilor și Art. 302. Pentru arestații militari care
escadroanelor de jandarmi. urmează a fi transportați prin gendarmi,
comandantul companiei de gendarmi de la
Ministerul de Război avea sub autoritatea reședința județului de unde pornesc dă
și în atribuțiile sale organizarea, pentru fiecare un ordin de drum individual
comandamentul și executarea și face avisul hranei în bani necesari lor. ....
regulamentelor tuturor părților în serviciu. .
Ministerul de Interne elabora măsurile Capitolul IV Servicul extraordinar
trebuincioase spre a asigura liniștea țării, Art. 330. Serviciul extraordinar al
pentru menținerea ordinii și pentru gendarmilor unei secțiuni consistă în a da
executarea legilor și regulamentelor de mâna de ajutor:
administrație publică. Ministerul de 1)Aenților vamali pentru perceperea
Interne da ordine pe linie de poliție drepturilor de import și export, pentru
generală și pentru siguranța Statului. reprimarea contrabandei sau introducerea
Ministerul Justiției avea atribuții asupra pe teritoriul țării a mărfurilor prohibite;
serviciului ofițerilor dorobanți considerați 2)Administrațiilor și agenților silvici pentru
ofițeri ai poliției judiciare, când vor lucra, represiunea hoților prin păduri, fluviuri,
sau în caz de flagrant delict, sau în virtutea lacuri și râuri;
unei invitări din partea autorităților 3)Casierilor și perceptorilor primitori ai
judiciare. fondurilor Statului, cum și altor funcționari
Ministerul de Finanțe. Serviciul ofițerilor însărcinați cu încasarea contribuțiilor
de dorobanți considerați ca funcționari ai indirecte și directe.
Ministerului de Finațe se întinde asupra
contrabandelor, asupra ajutorului pentru
împlinirea dărilor și asupra transmiterii
banilor de la o casă a Statului la alta.
Activitatea de poliție consta în serviciul ordinar de patrulare și verificare pe căile
naționale, județene, vicinale, comunale sau a comunelor, cătunelor, pădurilor,
fermelor și fabricilor și la informarea și documentarea cu tact și discreție a situației
din raionul de responsabilitate. În executarea serviciului ordinar, jandarmii puteau
53
cere declarații semnate de către martori, din proprie inițiativă, puteau urmări pe
răufăcători pentru a-i aresta. În caz de reținere a celor preveniți de crime, delicte sau
vagabondaj se întocmea un proces-verbal de constatare. În cazul vagabonzilor, sau a
celor fără de căpătâi, jandarmii îi puteau lăsa liberi dacă se justifica o astfel de
măsură.
În cazul asasinilor, hoților și delincvenților surprinși în flagrant delict sau a celor
asupra cărora se găsesc arme însângerate ori sunt indicii din care rezultă că au comis
o crimă sunt reținuți. În astfel de cazuri se întocmea un proces-verbal, cei în cauză
erau conduși la reședința plasei și îi încredințau sub-prefectului. În caz de incendii,
participau la stingere, evacuarea bunurilor și împiedicarea furtului acestora. Atunci
când pe baza declarațiilor rezulta învinuirea altor persoane, acestea erau chemate
pentru interogare. În caz de constatare sau identificare a autorilor incendiului, cei în
cauză erau reținuți până la sosirea procurorului sau a subprefectului de plasă când
erau predați cu toate dovezile și procesul verbal întocmit.
Pentru căutarea celor semnalați de autorități sau a căror arestare a fost ordonată se
verificau hanurile, cârciumile și orice altă casă destinată publicului. În astfel de
situații puteau verifica registrele conform ordonanțelor de poliție iar dacă se constata
omisiuni sau neglijențe în ținerea acestora se întocmea un proces-verbal care se
înainta autorității administrative.
Una dintre însărcinările speciale ale jandarmeriei rurale se referea la protejarea
liberei circulații a subzistențelor, obiectelor de hrană, nutreț, încălzit și iluminat și de
asemenea de a-i descoperi și reține pe cei care, prin acte de violență, ar împiedica
aceste transporturi.
Atribuțiile jandarmilor priveau și răspândirea oricăror adunări care se opuneau
executărilor legilor, ordonanțelor autorităților adminsitrative, a hotărârilor
judecătorești, a arestărilor sau ridicărilor de persoane. În cazul mișcărilor populare
împotriva siguranței persoanelor, împotriva autorităților, a libertății absolute a
comerțului, împotriva libertății muncii și industriei, jandarmii aveau ca datorie să le
reprime. Responsabilitățile acestora vizau și răspândirea oricărui atrupament armat
sau nearmat combinat în scopul de a libera arestații și condamnații, pentru a invada
proprietățile publice, pentru jaf și devastarea proprietăților particulare.
În astfel de situații, utilizarea armamentului nu se putea face decât în prezența unei
autorități judiciare sau administrative, cu execepția situațiilor de legitimă apărare,
pentru respingerea atacurilot cu violență asupra jandarmilor și dacă nu se putea apăra
spațiul pe care îl ocupau, posturile și persoanele care le erau încredințate.
54
Jandarmeria rurală supraveghea comerțul ambulant cu cărți, gravuri, litografii,
fotografii etc., combătea contrabanda materiilor ce trebuiau vămuite, rețineau
mărfurile transporate prin fraudă. Astfel de contrabandiști și delincvenți erau reținuți
și predați autorităților competente pe bază de proces verbal.
În domeniui poliției militare jandarmii aveau ca îndatorire „de a căuta cu cea mai
mare grijă și de a aresta, oriunde vor întâlni, pe dezertorii și nesupușii semnalați, ca
și pe militarii care au întârziat a se prezenta în corpurile”163 de care aparțineau.
În cadrul serviciului de întâlnire și transferare a arestaților, considerat un serviciu
mai obișnuit, se avea în vedere transferarea arestaților din secțiune în secțiune și
predarea actelor (ordin al autorității militare, mandat judecătoresc).
Astfel, după cum legea prevedea, „poliția judiciară are de scop să descopere crimele,
delictele și contravențiunile, să adune probele, să dea pe făptuitori tribunalelor
însărcinate a-i pedepsi”164 iar ofițerii, subofițerii, caporalii și jandarmii erau
considerați ofițeri ai poliției judiciare, auxiliari ai procurorilor curților sau
tribunalelor din circumscripția din care făceau parte. În cazurile de flagrant delict,
jandarmii aveau calitatea de a întocmi procese verbale, să primească plângeri,
denunțuri, declarații de martor. Ofițerii, plutonierii, șefii de secțiuni și stațiuni atât
în calitatea de ofițeri ai poliției judiciare sau prin comisii rogatorii, puteau executa
acest serviciu oriunde în circumscripția din care făceau parte. Tot ei, erau considerați
și ofițeri ai poliței judiciare pe lângă tribunalele militare. Față de cele de mai sus
trebuie precizat că exceptând flagrantul delict, jandarmii nu puteau efectua arestarea
decât în baza unui ordin sau mandat eliberat de autoritatea competentă. Jandarmii
aveau obligația să întocmească procese-verbale pentru constatarea spargerilor,
asasinatelor și tuturor crimelor care lasău urme. Primele etape din cercetarea penală
la fața locului cădeau în sarcina jandarmului până la sosirea ofițerului de poliție
judiciară sau a comandantului de companie.
Serviciul extraordinar consta în sprijinul agenților vamali pentru perceperea
drepturilor de import și export, pentru combaterea contrabandei sau introducerea
mărfurilor prohibite, sprijinul administrațiilor și agenților silvici pentru represiunea
hoților prin păduri, fluviu, lacuri și râuri, sprijinul casierilor și perceptorilor primitori
ai fondurilor statului, precum și altor funcționari însărcinați cu încasarea
contribuțiilor indirecte și directe, sprijinul portăreilor și executorilor de mandate
163
art. 253, Regulamentul de aplicațiune al Legei asupra Gendarmariei Rurale, 1 septembrie
1893.
164
Ibidem, art. 354.
55
judecătorești, purtătorilor de rechiziții sau sentințe speciale, sprijinul comisarilor și
subcomisarilor de gări, porturi, păzitorilor de trecători peste liniile ferate și altor
agenți însărcinați cu supravegherea drumurilor de fier.
Pentru siguranța diligențelor sau trăsurilor cu fondurile statului, convoaielor cu
pulbere, muniții, explozivi, curierilor de poștă, trăsurilor și mesagerilor publici cu
fondurile statului se organizau escorte. Atunci când efectivele erau insuficente pentru
astfel de misiuni se organizau patrule sau posturi ascunse.
Competențele jandarmilor în raprt cu serviciul ordinar și extraordinar erau teritoriale,
în sensul că puteau opera pe teritoriul unui județ. În caz de flagrant delict, urmărire
a făcătătorilor de rele puteau continua și pe teritoriul de competență al altei unități
de jandarmi.
O mare atenție se acorda inspecțiilor care erau reglementate astfel:
- inspectorul de circumscripție avea obligația să inspecteze cel puțin o dată pe an,
fiecare companie din circumscripța sa;
- comandantul de companie avea obligația de a inspecta cel puțin o dată pe an,
fiecare secțiune (post de jandarmi destinat reședințelor de județ, plasă sau de
comună) și stațiune din județ;
- sergentul-major-plutonier avea obligația să inspecteze de două ori pe an fiecare
stațiune sau secțiune ce compune plutonul său și independent de aceste două inspecții
trebuia să mai viziteze (neanunțat) cel puțin de două ori pe an fiecare din secțiunile
și stațiunie de jandarmi;
- sergentul șef de secțiune inspecta înainte de intrarea și după ieșirea din serviciu
personalul, caii și armele.
Analizând condițiile de recrutare a jandarmilor (trupei), cu excepția ofițerilor, se
constată dependența de prefect pentru aprobarea angajării jandarmilor destinați
stațiunilor de la reședințele de plasă sau județ și dependența de primar care supunea
consiliului comunal spre deliberare angajarea jandarmilor destinați stațiunilor.
Ulterior, raportul pe care primarul îl întocmea era înaintat subprefectului. Caporalul
ca șef al stațiunii comunale răspunedea de toate faptele petrecute în 24 de ore în
legătură cu serviciul interior al stațiunii și implicit cu ordinea și siguranța publică.
În opinia noastră, acest regulament era extrem de util în respectarea și aplicarea legii
de către jandarmi, aceasta și pe fondul unei exigențe sporite ale disciplinei militare,
fiind neglijată pregătirea profesională.
56
6. CONTINUAREA PROCESULUI DE
MODERNIZARE A JANDARMERIEI 1896 – 1929.
EXPERIENȚA DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
ASUPRA EVOLUȚIEI JANDARMERIEI
6.1. Legea pentru modificarea unor articole din Legea asupra

Gendarmeriei Rurale promulgată la 16 martie 1896 și publicată în
Monitorul Oficial nr. 283 din 17 martie 1896
Această lege aduce modificări ale unor articole prin care se corelează unele apecte
legate de organizarea corpului, pregătirea jandarmilor, jurământul jandarmilor,
ierarhia militară, armamentul și echipamentul, solde și indemnizații, autoritatea
Ministerului de Război, poliția judiciară și poliția judiciară pe lângă tribunalele
militare. Prin această lege de desființează jandarmeria comunală în toate dispozițiile.
Jandarmeria putea fi comandată de un ofițer cu gradul de locotenent- colonel, funcție
corespunzătoare unui comandant de corp, ajutat de 2 ofițeri superiori cu gradul de
maior, cu reședina la Iași și la Craiova. Companiile de jandarmi fac corp aparte iar
plutoanele de jandarmi se desființează. Secțiunile de jandarmi sunt posturile de
jandarmi destinate reședințelor de județ și de plasă și iau denumirea de stațiuni.
Companiile și secțiile se compuneau numai din jandarmi călări. Divizionul,
escadroanele și companiile de jandarmi București și Iași rămân în organizarea lor, ca
parte integrantă a armatei permanente.
Dacă la 1 septembrie 1893, se prevedea la nivelul celor 32 de județe cu 227 de plăși
și 259 de stațiuni (adică 227 plăși plus 32 stațiuni la nivelul județelor) un efectiv de
1260 de jandarmi, la 17 martie 1896 se prevedea ca efectivele să fie de 842 de
jandarmi. Se prevedea ca la nivelul celor 151 de stațiuni (inclusiv cele 119 plăși) din
cele 32 de județe următorul efectiv: 32 de sergenți major ca ajutori ai comandantului
de companie, 119 sergenți călări, 151 de brigadieri, 540 jandarmi călări. Se constată
așadar o reducere cu 318 jandarmi.
57
Ulterior prin Legea nr. 2844 din 28 iunie 1899 se abrogă Legea asupra Gendarmeriei
Rurale din 16 martie 1896 și se repune în vigoare Legea Gendarmeriei Rurale din 1
septembrie 1893 cu modificările din prezenta lege.
Această lege intră în vigoare începând cu 12 iulie 1899 și repune în vigoare legea
din anul 1893. Prin această lege, s-a prevăzut că Jandarmeria Rurală se află sub
comanda unui inspector general, cu gradul de general de brigadă sau ofițer superior
cu gradul de colonel, ajutat de 4 ofițeri superiori. Este modificată printre altele și
metodologia stabilirii efectivelor companiilor de jandarmi, prevăzându-se la
reședința de județ un sergent major călare, un sergent furier, un sergent călare – cap
al stațiuni și șase jandarmi călări, la fiecare din celelalte stațiuni câte un sergent
călare, cap al stațiunii și șase jandarmi călări. La fiecare comună rurală va putea să
funcționeze o stațiune (post) de jandarmi care va fi încadrată cu un caporal ca șef și
ajutat de minimum un jandarm la 100 de familii. Efectivele la nivelul celor 32 de
județe cu un total de 304 stațiuni erau de 2192 de jandarmi.
Spre exemplu, cele mai mici efective erau în județul Covurlui în care funcționau 2
plăși cu 3 stațiuni, 1 sergent major, 2 sergenți călări, 3 brigadieri și 10 jandarmi călări
(efectiv total 16 jandarmi) iar cele mai mari efective erau în județele Argeș,
Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Vâlcea. Astfel, în
județul Prahova erau organizate 5 plăși, 6 stațiuni care aveau câte 1 sergent major
ajutor al comandantlui de companie, 5 sergenți călări, 6 brigadieri, 22 jandarmi
călări. Din analiza documentelor rezultă că ofițerii comandanți de companie nu erau
cuprinși în aceste efective, astfel că la fiecare companie exista un ofițer cu gradul de
căpitan sau locotenent, deci 32 de ofițeri. Dacă ne raportăm la prevederea articolului
V din lege, că „stațiunile și efectivele prevăzute în tabloul art. 14 se vor înființa
treptat cu sursele bugetare”, putem concluziona că la nivelul mediului rural,
jandarmeria rurală nu funcționa în deplinătatea totală a prevederilor din lege,
efectivele erau relativ reduse, însă totuși destul de eficiente, pregătirea se realiza mai
degrabă prin grija comandantului de companie.
La nivelul capitalei, efectivele de jandarmi se compuneau „dintr-un divizion de
jandarmi călări format din 2 escadroane cu 16 ofițeri și 249 de soldați, în cazarma
din Calea Plevnei și o companie de jandarmi pedeștri cu un efectiv de 5 ofițeri și 274
de soldați, cu sediul în curtea prefecturii de poliție, în fosta casă Baron Meitani, de
pe Calea Victoriei”165.
165
Societatea Geografică Romînă, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, volumul II,
Editura Stab. Grafic J.V. Soceco, București, 1899, p. 20.
58
Deși efectivele la acea vreme erau relativ reduse comparativ cu suprafața unui județ
și infracționalitatea specifică a vremii, încă de la început Jandarmeria rurală a avut
un rol deosebit în păstrarea bunei ordini și a siguranței publice. Acest fapt este validat
și de faptul că ofițerii de orice grad din jandarmerie sunt numiți de către Rege la
propunerea ministrului de interne și cu avizul ministrului de război.
Pe fondul greutăților generate de resursele financiare insuficiente alocate în baza
Legii bugetare din 1901 care a dus și la apariția Legii pentru modificarea unor
articole din Legea asupra Gendarmeriei Rurale din 29 martie 1901, se aduceau
modificări ale art. 3 al legii din 29 iunie 1899, astfel că la cele 32 de județe să fie
încadrate la companiile de jandarmi, următoarele efective: 32 de sergenți majori, 200
sergenți, șefi de stațiune, 1000 de jandarmi și 800 de cai. Totodată, prin
amendamentul adus la art. 3 din vechea lege, „comunele rurale, care dispun de
mijloace pot înființa gendarmi pedeștri”. Ulterior, la 13 octombrie 1904 se promulgă
regulamentul sergenților rurali.
59
7. LEGEA NR. 884 DIN 4 MARTIE 1903 PENTRU

SPORIREA EFECTIVULUI GENDARMERIEI
RURALE
Prin această lege se prevedea ca începând cu 1 aprilie 1903, efectivele jandarmeriei

să fie următoarele: 1 maior, inspector general; un căpitan, ajutor al inspectorului
general și șef al cancelariei, 27 de căpitani și 5 locotenenți, comandanți de companie;
un sublocotenent, șef contabil; 32 sergenți majori; 200 sergenți, șefi de secțiuni; 256
de jandarmi călări și 924 jandarmi pedeștri. De asemenea, acele comune rurale care
doreau să aibă jandarmi, era necesar ca acestea să înscrie în buget și să aloce sumele
necesare, având ca bază de calcul 760 lei lunar pentru fiecare jandarm pedestru.
În anul 1906, s-a organizat Expoziția națională, în cadrul căreia a existat și Secțiunea
Militară, iar ulterior în anul 1907 s-a publicat și lucrarea Armata la Expozițiunea
Generală Română. Din studiul acestei lucrări, reies și efectivele pe care jandarmeria
le-a avut în anul 1866 și în anul 1906166. Tot din această lucrare, aflăm că șeful
Jandarmeriei București era la vremea respectivă, căpitanul Eduard Fisher.
10 mai 1866 10 mai 1906
În cadrul Infanteriei În cadrul Infanteriei
- 4 companii de jandarmi pedeștri - 2 companii de jandarmi pedeștri
cu 12 ofițeri și 400 trupă cu 6 ofițeri și 368 trupă
În cadrul Cavaleriei În cadrul Cavaleriei
- 2 escadroane de jandarmi călări - 3 escadroane de jandarmi călări (
(unul în București și unul în Iași) două în București și unul în Iași)
cu 6 ofițeri, 330 trupă și 290 cai cu 21 de ofițeri, 368 trupă și 314
cai
Jandarmi rurali Jandarmi rurali
6 escadroane; 2 companii cu 20 de ofițeri, - 32 companii cu 38 de ofițeri și
980 trupă și 680 cai peste 1500 trupă.
166
General C. I. Brătianu, Armata la Expozițiunea generală română, Stab. Grafic Albert
Baer, București, 1907, pp. 60 – 65.
60
În anii 1904 - 1906, la nivelul capitalei București existau Compania de geandarmi
București, comandată de maiorul Brezoianu C. și Divizionul de geandarmi
(organizat pe două escadroane), comandat de maiorul Socec Alexandru în 1905, de
maiorul Lupu Victor167 în anul 1906, ca aparținând Corpului II Armată.
În raport cu acestea, putem estima că potrivit prevederilor legii, efectivele
jandarmeriei la începutul anului 1907 puteau fi cel mult de 45 de jandarmi la fiecare
județ. Este important de menționat că prin această lege se prevedea faptul că
„jandarmii vor face serviciul lor în comuna care îi plătește” în cazul când erau
solicitări din partea comunelor către Ministerul de Interne.
Din studiul documentelor se poate concluziona că implicarea jandarmeriei rurale în
timpul răscoalei a fost nesemnificativă, mai ales că efectivele la nivelul unui județ
nu puteau fi mai mari de 45 de jandarmi, o medie de 4 jandarmi la fiecare secție.
Aceasta evidențiază rolul foarte redus al jandarmeriei în timpul răscoalei. Cu toate
acestea, chiar dacă armata a acționat cu reținere a fost considerată ca „o forță oarbă
de represiune” de către presa vremii. Trebuie totuși, să precizăm că agresivitatea
țăranilor răsculați era de fapt „împotriva administratorilor de moșii, arendașilor și
chiar a oficialităților”168 și evidenția adevăratele probleme grave din mediul rural,
inegala distribuție a proprietății care a dus la sărăcirea țăranului român. Interesantă
este în acest sens afirmația lui Ionel Brătianu care în discursul la mesajul tronului
din 19 iunie 1899, afirma că „leacul răului nu stă în jandarmeria rurală, ci în
moralizarea administrațiunii și în educațiunea socială a țăranului român”. Privind
evenimentele din primăvara anului 1907 prin prisma „atrocităților” trebuie să avem
în vedere și tensiunile existente în aproape toate țările europene ca urmare a
transformărilor rapide în domeniul social, economic și politic. De asemenea, cu toate
măsurile luate, „concentrările și dislocările jandarmilor nu s-au putut efectua la
timp”169. Efectivele jandarmeriei la 1 aprilie 1907 la nivelul celor 4 circumscripții,
erau de 32 companii, 164 plutoane, 389 secții și 64 plutoane, în total trupă 2580170.
167
Anuarul Bucurescilor, 1906, ediția XVI, Editura Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”,
pp. 111 – 112, Anuarul Bucurescilor pe anul 1904, Editura Institutul de Arte Grafice „Carol
Gobl”, p. 110.
168
Florin Şperlea, Lucian Drăghici, Manuel Stănescu, Armata română şi Răscoala din 1907:
documente, Editura Militară, 2007, p. 10.
169
1/1893.
170
Ibidem.
61
8. LEGEA JANDARMERIEI RURALE NR. 817 DIN 24

MARTIE 1908
Această lege apare la 15 ani de la prima lege a jandarmeriei rurale (legea lui Lascăr
Catargiu). Ca urmare a „mișcărilor agrare” din anul 1907 se modifică legea de
organizare a jandarmeriei rurale iar fiecare comună rurală poate avea un post de
jandarmi pedeștri, compus din cel puțin un jandarm sergent și un caporal. Prin Înaltul
Decret nr. 817 se aduc modificări ale legii din 1903. Acestea vizau următoarele:
- ofițerii se recrutau numai din rândul ofițerilor activi din armata activă, indiferent
de armă și numai după un an de „încercare”;
- se introduce recrutarea jandarmilor în termen ca serviciu obligatoriu sub arme
pentru o perioadă de trei ani, din care primul an se efectua la corpurile de trupă iar
următorii doi ani în structurile jandarmeriei; repartizarea se făcea la companiile de
jandarmi pentru ca timp de o lună să dobândească instrucția profesională;
- la nivelul fiecărei comune rurale se înființează un post de jandarmi sub comanda
unui sergent angajat, cu atribuții de ofițer de poliție judiciară, cu drept de a „dresa”
acte, ajutat de un jandarm în termen;
- posturile de jandarmi sunt grupate în secții de jandarmi corespunzătoare plășilor,
cu reședința la plasă, comandate de câte un sergent major;
- la rândul lor, secțiile de jandarmi la nivelul unui județ constituiau o companie de
jandarmi, comandată de un căpitan;
- șeful de post devine și șef de garnizoană;
- se înființează o companie mobilă de jandarmi (ofițeri și trupă) cu scopul de a
asigura efectivele necesare completărilor nevoilor companiilor teritoriale;
- înainte de numirea în funcția de șef de secție sau a șef de post, și cu atribuții de
poliție judiciară, jandarmii respectivi trebuiau să urmeze cursurile școlii care
funcționa pe lângă Compania mobilă București.
62
Prin lege se stabilea efectivele la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei: un
inspector general, cu gradul de colonel, ajutat de un locotenent colonel; un căpitan -
șef al cancelariei și un personal care urma să fie stabilit prin legea bugetară; 4
inspectorate de circumscripție, corespunzătoare corpurilor de armată, fiecare având
un inspector, ofițer superior.
La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Rurale ia ființă o companie
mobilă de jandarmi care suplinea temporar cu efective jandarmii concentrați pentru
școală, din teritoriu cât și pentru intervenții la nivelul companiilor, dacă situația
cerea. Pe lângă compania mobilă de jandarmi se înființează școala pentru jandarmii
angajați în vederea dobândirii calității de ofițer de poliție judiciară iar pentru șeful
de post pentru a putea fi numit șef de secție, se înființează școala pentru șefii de post
și școala pentru șefii de secții. În anul 1908, efectivul ajunge la 6038 jandarmi din
care 44 ofițeri, 3026 reangajați171 și 3012 militari în termen – brigadieri, caporali și
soldați.
Prin această lege se prevedeau 33 companii cu 353 de secții și 2577 de posturi. Pe
baza acestei organizări, în anul 1910, efectivele de jandarmi cuprindeau: 44 de ofițeri
(1 colonel, 1 locotenet colonel, 5 maiori, 28 de căpitani, 9 locotenenți), 6214
jandarmi (35 sergenți majori șefi de cancelarie, 320 sergenți majori șefi de secție,
2741 sergenți șefi de posturi, 418 brigadieri, 2699 caporali).
Este numit inspector general al Jandarmeriei Rurale, locotenentul colonel Berlescu
Anton din arma artilerie (avansat la gradul de colonel la 10 mai 1908) în locul
locotenentului colonel Mirinescu Gheorghe, desărcinat.
Termenul de angajare, după satisfacerea stagiului legal sub arme, era de trei ani,
pentru reangăjările următoare, cinci ani și se putea repeta până la vârsta de 40 de ani,
la sergenți și până la vârsta de 50 de ani pentru sergenții majori. Legea mai prevedea
ca la mobilizare, fiecare circumscripție de jandarmi să mobilizeze o companie de
jandarmi rurali pedeștri și un detașament de jandarmi rurali călări, care vor intra în
ordinea de bătaie a armatei de operații. Jandarmeria rurală avea atribuții în domeniul
recrutării concediaților, rezerviștilor, milițienilor, al distribuirii ordinelor de chemare
pentru încorporarea în servicul militar precum și conducerea instruirii premilitarilor
în fiecare zi de duminică. Întreprinderile industriale și comerciale, proprietarii și
171
Jandarmul reangajat reprezenta militarul care, după efectuarea stagiului obligatoriu,
rămânea angajat în armată; până în anul 1911 subofițerii puteau fi atât militari în termen, cât
și reangajați; din 1911 până în 1932 termenul de reangajat devine aproape echivalent cu cel
de subofițer iar în anul 1932 reangajații sunt redenumiți, oficial, subofițeri;
63
arendașii puteau solicita înființarea de posturi de jandarmi dacă plăteau cheltuilelile
aferente la bugetul statului. Pe timpul desfășurării manevrelor militare, Jandarmeria
Rurală trebuiea să asigure misiuni de poliție militară, să efectueze rechizițiile
necesare, să funcționeze ca poliție militară pe toată durata exercițiilor și manevrelor.
Subunitățile de jandarmii rurali erau considerate componente ale armatei active, cu
aceleași drepturi și obligații ca și celelalte structuri similare ale armate active.
64
9. REGULAMENTUL DE APLICARE AL LEGII

ASUPRA JANDARMERIEI RURALE DIN 1908 CU
MODIFICĂRILE DIN 1 IANUARIE 1911
Evoluția jandarmeriei rurale este oarecum legată și de evoluția organizării

administrative, în special de organizarea comunelor rurale, prin legea din 1 iunie
1908. Prin această lege de organizare a comunelor rurale, primarul este descărcat
printre altele, „de calitatea de ofițer de poliție și auxiliar al parchetului”172 iar
„atribuțiunile sale ca șef de garnizoană au trecut asupra jandarmului șef de post”173.
Jandarmii se găseau sub ordinele administratorului de plasă în ceea ce privea ordinea,
siguranța publică și executarea legilor.
Pe baza acestor prevederi, serviciul Jandarmeriei în fiecare județ era în subordinea
prefectului județului, căruia zilnic i se prezenta în scris de către comandantul
companiei evenimentele importante și măsurile luate. Un astfel de raport se înainta
Direcțiunii poliției generale și siguranței generale din cadrul Ministerului de Interne.
Jandarmeria Rurală se afla sub autoritatea Ministerului de Interne privind siguranța
publică, menținerea ordinii și executarea legilor, sub ordinele Ministerului de
Justiție, în ce privește atribuțiile de poliție. Subordonarea jandarmeriei Ministerului
de Război privea aspectele de disciplină, comandament și instrucție, dar și cele legate
de atribuțiile ca șef de garnizoană pentru comunele rurale. Din această perspectivă a
autorității Ministerului de Război, șefii de post în calitatea lor de cap de garnizoană
erau și agenții comandanților districtelor de recrutare. În acest sens, atribuțiile pe
care le aveau vizau următoarele: recensământul tinerilor, recrutarea, încorporarea,
instrucția tinerilor de la 19 la 21 de ani, controlul acelora din diferite elemente ale
armatei aflați la vetrele lor, trimiterea la destinație a celor aflați în concediu,
completare, rezervă și miliții, chemați pentru serviciul de gardă, instrucție, manevre,
172
Vasile C. Nicolau, Contribuțiuni la studiul organizărei administrative a satelor din
Moldova, Tipografia și legătoria de cărți Const. D. Lupașcu, Bârlad, 1910, p. 102.
173
Ibidem.
65
mobilizare sau alte nevoi, avizarea livretelor din luna februarie, rechizițiile militare,
urmărirea dezertorilor, poliția militară.
Organizarea administrativ-teritorială era determinată și de organizarea armatei pe
cele patru corpuri de armată, astfel că și Jandarmeria Rurală era împărțită în
circumscripții corespunzătoare corpurilor de armată, cu aceeași numerotare (I, II, III,
IV).
Compania mobilă de la București asigura instrucția profesioanlă a jandarmilor nou
angajați cât și reîmprospătarea cunoștințelor vechilor jandarmi, ceea ce azi numim
pregătire continuă. Funcționa la vremea respectivă și Școala pentru instrucție de pe
lângă Compania mobilă București cu durata de cel puțin trei luni. În cadrul școlii,
cursurile de drept penal și procedură (cu aplicații practice relative la instrumentarea
diferitelor crime, delicte și contravenții), drept administrativ și medicină legală erau
conduse de profesori civili.
În cazul în care se efectuau manevre militare la nivel de divizie sau corp de armată,
Serviciul de jandarmerie, pe lângă aceste comandamente se îndeplinea de către
jandarmi călări de la reședința secțiilor, din zona în care se desfășurau manevrele.
Atribuțiile jandarmilor constau în îndepărtarea „privitorilor” de la locurile unde ar
putea împiedica manevra trupelor, permiterea accesului numai a celor cu bilete de
liberă circulație în cazul în care directorul manevrei lua această decizie,
supravegherea conducătorilor trăsurilor de rechiziție ce însoțeau trupele cu scopul de
a preveni risipa și jaful, supravegherea furnizorilor civili și a comercianților
ambulanți, care posedau autorizații de a urma trupele, intervenția în cazuri de
conflcite între militari, între militari și civili. În absența comandanților, jandarmii
puteau aresta pe militarii izolați care făceau scandal sau care erau prinși în flagrant
delict. O altă atribuție viza arestarea și escortarea militarilor la cel mai apropiat corp
de armată, a celor care pe timpul marșurilor se „furișau” și nu puteau justifica absența
de la unitatea din care făceau parte. Din analiza „tablourilor” care erau raportate la
Inspectoratul General al Jandarmeriei și la Ministerul de Interne, se constată o
situație operativă extrem de complexă. Astfel de raportări vizau „dresările” de
procese verbale, executările de mandate, escorte, transferul de arestați, arestări de
persoane civile și militare, percheziții, supravegherea foștilor osândiți, a cerșetorilor,
vagabonzilor, oamenilor fără căpătâi, a persoanelor suspecte etc.
Se aveau în vedere în astfel de raportări, furturile, incendiile, inundațiile, lăcustele,
epidemiile, epizotiile, omorurile, sinuciderile, asasinatele, tentativele, tâlhăriile,
atacurile asupra trenurilor, diligențelor, curierilor, perceptorilor convoaielor cu bani,
66
proviziilor sau munițiilor de război. Raportările vizau și furturile și devastările
caselor publice și magaziilor militare, arestările de spioni, instigatorii și provocările
la revoltă, mișcările populare și agitațiile, falsificatorii de monede, timbre și bilete
de bancă, atrupamentele sedețioase armate sau nearmate, adunările și atacurile celor
constituiți în bande, tentativele de dezertare sau împiedicarea recruților de a merge
sub drapel, descoperirile de ateliere clandestine, scrisorile de amenințare, înscrisuri
și pancarde care incitau la revoltă, degradarea și distrugerea căilor de comunicație, a
căilor ferate, telegrafelor și telefoanelor. Din perspectiva serviciului ordinar, acesta
cuprindea poliția administrativă, poliția judiciară, poliția militară, poliția drumurilor
și a țarinelor, amenzile și procesele verbale și transferarea arestaților militari și civili.
Serviciul ordinar consta în patrulări prin care se inspectau și se vizitau căile de
comunicație, satele și cătunele, pădurile, fermele și fabricile de tot felul, localitățile
sau locuințele izolate (stâni, ocoale, case de pădurari, cantoane, puțuri, iazuri).
În serviciul de patrulare, șeful postului și caporalul jandarm (înarmați) culegeau
informații despre crime sau delicte, se asigurau de viabilitatea căilor de comunicație
iar în cazul descoperirii unor cadavre înștiințau șeful parchetului și șeful de secție,
care la rândul său îl informau pe comanadantul companiei și pe administratorul de
plasă. Până la sosirea acestora culegeau acele informații necesare, stabileau
identitatea cadavrului și asigurau paza locului.
De asemenea, în serviciul de patrulare observau și supravegheau pe cei care
exercitau comerțul ambulant, cu scopul de a descoperi contrabandele și
contravențiile la legea monopolurilor. În acest sens „dresau” procese verbale iar
marfa era confiscată și trimisă la cel mai apropiat depozit al Regiei monopolurilor
statului. Printre altele, aveau în atribuții și controlul transporturilor băuturilor
spirtoase potrivit prevederilor din Legea pentru așezarea și administrarea impozitului
asupra băuturilor spirtoase.
În ceea ce privește paza comunelor rurale, împreună cu primarii stabileau tablouri
trimestriale de pază pentru fiecare sat și cătun. Personalul pentru pază se compunea
din locuitorii cu vârsta între 18 și 60 de ani cu excepția străinilor stabiliți în comună,
a servitorilor cu simbrie și a păzitorilor particulari de țarine care trebuiau să plătească
o taxă anuală stabilită de către consiliul județean.
În ceea ce privește serviciul extraordinar, acesta se executa în baza solicitărilor scrise
ale autorităților administrative, judiciare și militare. Serviciul extraordinar consta în
ajutorul următoareor autorități:
67
- funcționarilor vamali pentru perceperea drepturilor de import și export, pentru
combaterea contrabandei sau introducerii mărfurilor străine;
- agenților silvici, domeniali ai regiei, ai pescăriilor statului și oricărei administrații
publice, pentru urmărirea contrabandei și a oricăror infracțiuni a căror constatare
intră în competența lor;
- funcționarilor administrațiilor financiare pentru împlinirea dărilor către stat,
atunci când se vor întâmpina împotriviri;
- portăreilor în executarea sentințelor judecătorești, când se vor întâmpina
împotriviri;
- comisarilor și subcomisarilor de gări și posturi ale altor agenți însărcinați cu
supravegherea drumurilor de fier;
- corpului grănicerilor;
- însărcinaților cu rechiziții în timp de război sau manevre;
- pentru escortarea transportului de bani ai statului sau materialelor explozive.
Bunurile confiscate prin contrabandă erau predate regiei iar din amenzi se achita
primele fixate de regie. Spre exemplu, denunțătorul primea ¼, agentul constatator
primea ¼ din primă iar dacă jandarmul constata contravenția din inițiativa lui, primea
¾ din primă.
Din Circulara domnului ministru de interne nr. 32485 către domnii Prefecți de
județe din 8 aprilie 1910174 se aduce la cunoștința acestora constatările în urma
inspecțiilor în teren privind aplicarea legii. În acest sens, se avea în vedere ca pe
viitor în cadrul inspecțiilor în comune, la postul de jandarmi să se aibă în vedere
„dacă există un local special pentru postul de jandarmi și în ce stare se găsește, dacă
este local propriu sau este închiriat, este satisfăcător și are mobilierul necesar, dacă
postul de jandarmi își face în mod satisfăcător datoria, câte procese-verbale pentru
descoperirea infracțiunilor a dresat în cursul anului și dacă sunt încheiate conform
procedurii penale, dacă șeful postului de jandarmi ține regulat registrul pentru străinii
aflați în comună și dacă sunt controlați că ei posedă acte de călătorie în regulă, ținerea
registrului de condamnați din comună și registrul pentru urmăriți, carnetele de
174
Circulara domnului ministru de interne nr. 32485 către domnii Prefecți de județe din 8
aprilie 1910, Monitorul Oficial nr. 7 din 8 aprilie 1910.
68
amenzi, numărul amenzilor și pentru ce fapte, dacă s-au vărsat sumele încasate la
perceptorul fiscal”175.
Cu această lege și regulamentul din anul 1911 s-a intrat în primul război mondial.
În anul 1912, pentru stoparea refugiaților din Bulgaria, servicul de poliție din județul
Constanța s-a întărit cu un detașament de 200 de jandarmi și 4 ofițeri.
Problematica atribuțiilor jandarmeriei rurale interesa destul de mult și Parlamentul
României din acea vreme, urmărindu-se eficientizarea misiunilor acesteia. Pe tot
parcursul său din anul 1893, jandarmeria rurală a fost „încărcată” cu unele „servicii
judiciare și administrative, care o impiedică de a-și împlini misiunea ei principală,
aceea de paznic al ordinei publice”176, servicii care constau în „numărul fantastic de
citațiuni și de mandate de aducere și de mandate de arestare pe care jandarmii le
duc”177.
La 1 aprilie 1913 efectivele de jandarmi cuprindeau 45 de ofițeri și 5936 de jandarmi
(36 plutonieri secretari, 321 plutonieri șef de post, 2409 sergenți majori șefi de post,
884 sergenți, 338 brigadieri, 1368 caporali, 580 soldați).
Jandarmeria Franceză a reprezentat modelul pentru toate țările europene și a fost
adaptat în raport cu nevoile fiecărei țări, ca un corp polițienesc organizat pe principii
militare pentru îndeplinirea atribuțiilor polițienești în timp de pace dar și în timp de
război. În cea din urmă situație, atribuțiile jandarmeriei privesc executarea măsurilor
de poliție în zona de luptă, în spatele frontului și justiția pretorală cu scopul de a
menține capacitatea combativă a unităților combatante. Jandarmeria a particpat
pentru prima dată cu unități de jandarmi pentru poliție în spatele trupelor în Războiul
de Independență din 1877 și ulterior în campania din 1913 prin serviciile pretorale
pe lângă marile unitați ale armatei. În această campanie jandarmeria a mobilizat 24
de ofițeri, 120 de reangajați și 574 de jandarmi în termen. În intervalul dintre „cel
de-al doilea război balcanic şi primul război mondial, au fost înfiinţate posturi
speciale de jandarmi la fabricile producătoare de materiale militare din Capitală,
puncte de pază şi control la trecătorile din Carpaţi şi un detaşament pentru paza
regiunilor petrolifere”178.
175
Ibidem.
176
Dezbaterile Adunării Deputaților din 16 martie 1912, Anexa la Monitorul Oficial nr. 287,
31 martie 1912, p. 1528.
177
Ibidem.
178
http://arhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/iasi/Inspectoratul-de-Jandarmi-
Iasi-1918-1949.pdf
69
10. LEGEA NR. 4217 DIN 27 MAI 1913 PENTRU

MODIFICAREA UNOR ARTICOLE DIN LEGEA
PENTRU ORGANIZAREA JANDARMERIEI
RURALE DIN 1908
Condițiile pentru primirea ofițerilor în corpul jandarmeriei vizau gradul de

locotenent și cel puțin doi ani și cel mult cinci ani de vechime și să nu fi trecut de
vârsta de 30 de ani iar termenul pentru reangajări era de 5 ani și se putea contracta și
repeta până la vârsta de 43 de ani de către jandarmi și sergenți majori și până la 45
de ani de către jandarmii plutonieri și jandarmii plutonieri majori.
În vederea menținerii ordinii și siguranței publice cât și pentru executarea servicului
de poliție judiciară în teritoriul de la sudul Dobrogei începând cu 1 septembrie 1913
s-a constituit Detașamentul de Jandarmi Dobrogea Nouă (format din 1 maior, 2
locoteneți, 3 plutonieri majori secretari, 10 plutonieri șefi de secție, 67 sergenți
majori șefi de secție, 67 caporali) din care s-au organizat companiile Balcic și
Silistra. Detașamentul de jandarmi a fost sprijinit de trei companii de infanterie, ale
căror efective au fost ulterior înlocuite cu infanteriști special destinați pentru
jandarmerie. La 17 octombrie 1913, detașamentul de jandarmi s-a desființat,
organizându-se în schimb două companii de jandarmi, similare ca cele din Regat,
compania Silistra (5 secții, 39 de posturi) și compania Dobrici (5 secții, 29 de
posturi). Ulterior, la 1 aprilei 1914, compania de jandarmi Dobrici a luat denumirea
Caliacra cu reședința la Bazargic iar compania Silistra a luat denumirea Durostor cu
reședința la Silistra. În campania din Războiul Balcanic, Corpul Jandarmeriei a
mobilizat 694 jandarmi și 24 ofițeri care au fost atașați pe lângă marile unități
operative și etape cu atribuții specifice serviciului de jandarmerie în campanie.
Potrivit reglementărilor în vigoare, inspectorul general al jandarmeriei devenea Mare
Pretor al armatei de operațiuni iar la comanda Corpului de jandarmi acesta numea
un ofițer.
70
Efectivele jandarmeriei rurale la 1 aprilie 1914 cuprindeau 52 de ofițeri, 2887 de
angajați, 3690 trupă în termen. La nivelul celor patru circumscripții de jandarmi
existau 35 de companii de jandarmi, 324 de secții și 2646 de posturi de jandami.
Activitatea Jandarmeriei Rurale în Dobrogea Nouă este apreciată extrem de pozitiv
de însuși Regele Carol I, care la întoarcerea din călătoria pe Dunăre a vizitat noul
teritoriu Dobrogea Nouă, la 12 mai 1914, când și-a evidențiat satisfacția pentru
ordinea păstrată și atitudinea ostășească a jandarmilor. Jandarmii s-au remarcat și pe
timpul vizitei familiei imperiale ruse la 1 iunie 1914 la Constanța, când au fost
mobilizate pentru „măsuri de ordine și siguranță excepțională” efective în valoare de
500 de jandarmi din compania mobilă și din alte companii din teritoriu.
71
11. JANDARMERIA RURALĂ ÎN PRIMUL RĂZBOI

MONDIAL
Premergător intrării României în război, încă din luna iunie 1914 sunt luate măsuri
de siguranță a căilor de comunicație și a lucrărilor de artă iar pentru a se acoperi
necesarul de forțe, la paza acestor obiective s-au folosit și milițieni sub controlul și
răspunderea jandarmilor. Până la ordonarea mobilizării, la 14 august 1916, prin
Înaltul Decret nr. 2.784, jandarmeria dispunea de un general, 3 colonei, 3 locotenenți
colonei, 20 de maiori, 17 căpitani, 5 locotenenţi, în total 49 de ofiţeri; 36 de plutonieri
majori, 328 plutonieri, 2.655 sergenţi majori, 3.040 reangajaţi; 884 sergenţi, 344
brigadieri, 1.368 caporali, 580 soldaţi, 3.176 trupă, 21 funcţionari civili. Au fost
înfiinţate posturi de jandarmi speciale pentru paza fabricilor, a trecătorilor din munţi,
de la Vatra Dornei până la Turnu Severin, şi a fost creat un detaşament de jandarmi
destinat pazei zonelor petrolifere din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Bacău.
Trupele de jandarmi au asigurat poliţia frontului marilor unităţi române pe timpul
ofensivei de eliberare a Transilvaniei, dar şi organizarea administrativă a teritoriilor
eliberate.”179
Atribuțiile jandarmeriei în timp de război erau precizate în Proiectul de regulament
asupra serviciului în campanie pentru toate trupele, din anul 1905 (Capitolul XII.
Serviciul de Jandarmerie la Armată). Așa se face că în campania din 1916,
Jandarmeria având o organizare „șubredă” și reglementări sumare, mobilizează la
partea activă un efectiv de 1420 trupă, 30 ofițeri activi și de rezervă dintr-un efectiv
total din timp la pace, 48 de ofițeri și 6195 trupă. Abia după retragerea în Moldova,
odată cu refacerea și organizarea armatei, s-a reorganizat și jandarmeria de la armată.
La fiecare divizie de infanterie s-a constituit pe lângă serviciile pretorale câte o
companie de poliție, formată din jandarmi în termen și reangajați. Misiunile și
competențele Pretorului au fost stabilite prin legea din 28 decembrie 1916 prin care
s-a introdus în Codul Justiției Militare un nou titlu – Titlul II Adițional. În campania
179
http://arhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/iasi/Inspectoratul-de-Jandarmi-
Iasi-1918-1949.pdf
72
din 1916 – 1918, cea mai mare parte a jandarmeriei a fost întrebuințată la poliția
Cartierelor. Începând cu 11 noiembrie 1916, Inspectoratul General al Jandarmeriei
Rurale își mută reședința la Iași iar pe timpul „retragerii din Oltenia, Muntenia și
Dobrogea, parte din efective, fie atașate pe lângă diferite unități operative, fie în mod
independent, au fost utilizate pentru poliția drumurilor și în special a numeroaselor
coloane și convoaie în retragere.”180
În conformitate cu Regulamentul serviciului de jandarmerie în campanie la fiecare
divizie era repartizat câte un pretor (ofițer superior din jandarmerie) având în
subordine o companie de poliție comandată de un căpitan. În principiu, compania de
poliție era organizată pe 6 plutoane a câte 6 grupe, o grupă de mitraliere, echipe de
jandarmi. Unul dintre cele șase plutoane avea însărcinări permanente la cartierul
diviziei, la divizionul coloanelor de muniții, la coloana de subzistență, ambulanța
divizionară, închisoarea diviziei și cancelaria companiei, cărora le era repartizat un
ofițer de poliție judiciară cu jandarmii necesari, cu excepția închisorii diviziei care
era condusă de un jandarm plutonieir major, ajutat de un jandarm plutonier.
Repartizarea jandarmilor din companii la unitățile militare ale armatei aveau ca
misiuni:
- asigurarea transporturilor;
- organizarea de cordoane de supraveghere, pânde, scotociri pentru interceptarea
spionilor, străinilor, fugarilor, sodaților pierduți etc.;
- serviciul polițienesc prin patrulare pentru prinderea dezertorilor și militarilor cu
acte în neregulă, serviciul de transferare, descoperirea spionilor;
- menținerea ordinii pe căile de comunicație;
- recuperarea răniților;
- siguranța drumurilor, scotocirea unor raioane, siguranța marșului, zădărnicirea
fugarilor, paza carantinelor;
- acțiuni împotriva comitetelor comuniste și a bandeor bolșevice;
- paza și patrularea unor sectoare, raioane de interes operativ;
- serviciul polițienesc în spatele frontului;
- apărarea satelor;
180
Arhivele Naționale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, 1474, dosar 1/1893.
73
- prevenirea atentatelor la calea ferată;
- acțiuni de urmărire și prindere a bandelor;
- protejarea populației care era amenințată de convoaiele rusești care se retrăgeau
peste Dunăre.
Reinstalarea jandarmilor la posturi s-a făcut cu multă greutate pentru că toate
localitățile erau ocupate de trupele ruse iar din cauza incidentelor aproape zilnic,
între jandarmi și soldații ruși care comiteau furturi și abuzuri împotriva populației s-
au luat măsuri pentru executarea serviciului de poliție în oraș (în special în Brăila) și
în bălțile Dunării, paza litoralului. În județul Durostor, 27 de jandarmi au căzut
prizonieri.
La 1 ianuarie 1917, statul român era redus la o treime din teritoriul său, pe care mai
staţiona şi armata rusă cu un efectiv de aproximativ 1 milion de oameni. Cu scopul
de a asigura liniştea Iaşiului contra unor eventuale tulburări provocate de armata
rusă, aflată în plină dezorganizare în urma revoluţiei bolşevice, a fost creat la 20
noiembrie 1917, Comandamentul Trupelor. În acest context, s-a trecut la întărirea
(dublarea) unităților și subunităților locale de jandarmi pentru a executa un serviciu
mai intens de poliție și pentru împiedicarea spionajului sau au fost puse la dispoziția
Marelui Cartier General. Se mențin serviciile pretorale numai la comandamentele de
armată, de divizie și la Marele Cartier General, iar la fiecare divizie se înființează
câte o companie de poliție cu o secție de mitraliere.
Începând cu luna martie 1918 se iau măsuri pentru instalarea în Basarabia, mai puțin
în județul Hotin, încă ocupat de trupele germano-austriece, unități de jandarmi
constituite pe centre, care cuprindeau câte două județe. Aceste unități s-au constituit
prin detașare din toate companiile de jandarmi iar în sudul Basarabiei unitățile s-au
constituit din jandarmi, din cele patru companii din Dobrogea.
74
12. DECRETUL PENTRU MODIFICAREA LEGII

JANDARMERIEI RURALE DAT LA 18 MAI 1918
Prin acest decret se prevedea organizarea Corpului Jandarmeriei pe regimente,

batalioane, companii, plutoane, secții și posturi de jandarmi. La reședința fiecărui
regiment funcționa câte câte un batalion de instrucție și câte o școală pentru
pregătirea jandarmilor ofițeri de poliție. Mai multe posturi de jandarmi formau secția
de jandarmi. Aceasta era comandată de un jandarm plutonier major, ajutat de 2
jandarmi, dintre care unul era ofițer de poliție, ambii călări. La fiecare secție se mai
aflau 3 jandarmi călări, dintre care un jandarm era ofițer de poliție judiciară a căror
însărcinare era patrularea drumurilor și controlul asupra poliției țarinelor. Prin acest
decret se prevedea posibilitatea dotării jandarmilor cu motociclete. Ministerul de
Interne cât și prefecții de județe puteau să ceară comandanților de regimente,
întrebuințarea jandarmilor din batalioanele de instrucție, pentru menținerea ordinii
publice sau siguranței publice, în orice punct al țării. Această solicitare o puteau face
și administratorii de plasă, comunicând în prealabil prefectului. Această modificare
a legii jandarmeriei este oarecum impusă de clauzele Tratatului (Pacea) de la
București, când unitățile de jandarmi evacuate în Moldova încep pregătirile pentru a
reveni în teritoriul încă ocupat în Oltenia și Muntenia și ulterior după 20 noiembrie
1918 în Dobrogea. La nivelul conducerii jandarmeriei s-a luat măsura ca la
„instalarea jandarmeriei în teritoriul fost ocupat niciun jandarm să nu mai fie
repartizat la aceeași localitate de unde a fost evacuat în 1916”181. În Dobrogea, mulți
jandarmi au fost primiți cu ostilitate, chiar și cu focuri de armă de către populația
bulgară ostilă. După încheierea Armistiţiului cu Bulgaria din 29 septembrie 1918,
mai ales în primele luni ale anului 1919 „cei care se confruntau cel mai des cu diferite
situaţii erau jandarmii români”182. Această situație s-a menținut chiar și după sosirea
trupelor de grăniceri în sudul Dobrogei, în septembrie 1919.
181
Arhivele Naționale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, 1474, dosar 1/1893, fila
19.
182
Silviu Daniel Nicolae, Contribuții la istoria Diviziei 9 Infanterie în Dobrogea de Sud
(1919 – 1924), în Analele Dobrogei, Revistă de istorie medie, modernă şi contemporană
dobrogeană, Seria a treia, An II, 2019, p. 163.
75
Situația internă, determină mutarea unui număr de 67 ofițeri inferiori din cadrul
armatei (infanterie, grăniceri, artilerie, pionieri, vânători, roșiori, obuziere, cavalerie,
escortă regală, specialități etc.)183 în jandarmerie.
Pe fondul nerespectării condițiilor armistițiului de către Comandamentul german, la
28 octombrie 1918 se decretează mobilizarea parțială a armatei, întrucât armatele
ocupante din Oltenia și Muntenia au acționat pentru dezarmarea și internarea
jandarmilor, mulți jandarmi reușind să se salveze. În retragere, trupele ocupante au
devastat propriile depozite, multe materiale și produse au fost vândute populației
locale ceea ce a făcut ca pe acest fond al indisciplinei și al scăderii autorității
comandanților să se solicite ajutorul jandarmeriei locale pentru restabilirea și
menținerea ordinii față de militarii trupelor ocupante. Pe lângă această însărcinare
destul de complexă, jandarmii s-au mai confruntat și cu stoparea jafurilor și
devastărilor din partea populației locale.
Propaganda sovietică, destul de activă, a determinat ca „frămîntările și mișcările
revoluționare care cuprinseseră întreaga țară (n.n.) să se reflecte și în armată”184,
acestea și pe fondul situației grele a soldaților din armată, a lipsei inventarului
necesar muncilor agricole al familiilor soldaților mobilizați. Într-o astfel de situație
extrem de complicată, s-au înregistrat foarte multe dezertări în masă. Spre exemplu,
numai „din a doua jumătate a anului 1917 se constată o înmulțire a cazurilor de
dezertare din armatä. Numai în 1917 Tribunalul militar al Corpului IV armată din
Iasi „a judecat 7.288 de procese ale ostașilor pentru nesupunere la mobilizare,
dezertare, automutilare și fapte penale”185. La înmulțirea cazurilor de dezertare
contribuia în primul rînd lipsa grijei guvernului și a comandamentului față de
condițiile de trai ale soldaților și ale familiilor lor, și de hrană; mulți soldați fugeau
pentru a procura hrana necesară familiei amenințate să piară de foame.”186 În aceste
condiții s-au luat măsuri pentru modificarea art. 63, titlul II adițional din Codul
justiției militare prin Înaltul Decret nr. 1.045 din 1917, potrivit căruia „cei
183
Monitorul Oficial nr. 62 din 10 (23) iunie 1918.
184
Institutul de Istorie al Academiei Republicii Populare Romîne, Studii și materiale de
istorie contemporană, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1962, p. 12.
185
Apud. Arhivele Statului Iasi, dosar nr. 553, f. 5, 6, 7.
186
Apud, Loc. cit., dosar nr. 2363/1919, f. 4, 24, dosar nr. 628, Tr. 1883, f. 126, 133, 137,
dosar nr. 627, f. 19, dosar nr. 4289 etc., în Institutul de Istorie al Academiei Republicii
Populare Romîne, Studii și materiale de istorie contemporană, vol. II, Editura Academiei
Republicii Populare Romîne, 1962, p. 11.
76
condamnati cari au facut fapte vitejești, constatate prin ordine de zi, date de
comandanții unităților, vor putea fi reabilitați”187.
Multe misiuni ale jandarmlor au vizat și capturarea soldaților dezertori, astfel că „în
1919 numai din Regimentul 16 infanterie din Suceava au fost arestați de către
compania de jandarmi, 92 de soldați care au părăsit regimentul”188. Multe misiuni
ale jandarmeriei, considerate cu carater special, erau reprezenate de „curățirea”
teritoriilor județelor de nord ale Moldovei, de dezertori, cei mai mulți înarmați și
sprijiniți de locuitorii satelor. Într-o astfel de situație, este evident că jandarmeria
devenea tot mai puțin agreată în mediul rural.
187
188
Apud, Loc. cit., dosar nr. 83/1920-1921, f. 23.
77
13. DECRETUL LEGE DIN 14 NOIEMBRIE 1918

(GENERAL VĂITOIANU)
În baza acestui decret se mărește numărul jandamilor de la 6.310 la 20.000, iar

Jandarmeria este denumită Corp de Jandarmi organizat pe brigăzi, regimente,
batalioane ca și celelalte corpuri de armată. Cu privire la creșterea efectivelor de
jandarmi, aceasta nu a vizat formațiunile teritoriale, ci s-au creat unități constituite
cu trupă permanentă, pusă la dispoziția autorităților pentru poliție și intervenția
împotriva „maselor recalcitrante”.
Decretul Lege nr. 3276 din 5 noiembrie 1918 pentru organizarea Corpului
Jandarmeriei
În baza acestei legi, întreaga Jandarmerie formează un corp de jandarmi și se
organizează pe regimente, batalioane, companii, plutoane, secții și posturi de
jandarmi. De asemenea, se prevedea ca la reședința fiecărui regiment să existe câte
un batalion de instrucție și câte o școală pentru pregătirea jandarmilor ofițeri de
poliție. Fiecare comună rurală să aibă câte un post de jandarmi, condus de un jandarm
plutonier, șef de post, al cărui efectiv poate varia în funcție suprafața teritoriului
comunei, numărul satelor, dezvoltarea economică, numărul populației. Jandarmii vor
acționa pe jos, călare sau pe motocicletă.
Se mențin prevederile serviciului ordinar de poliție administrativă, poliție a
drumurilor și a țarinelor, poliție judiciară, transfer al arestaților civili, poliție militară
și transferul arestaților militari. Completarea efectivelor de jandarmi și personal civil
se va face treptat, astfel încât la 1 aprilie 1922, aceasta să fie definitivată.
Serviciul de poliție pe care jandarmeria îl executa cuprindea:
- poliția de siguranță în scopul prevenirii delictelor și crimelor și se realiza prin
supraveghere fundamentată pe informații și patrulare;
- poliția judiciară cu scopul descoperirii crimelor și delictelor, adună probele și dă
pe făptuitorii lor în judecata tribunalelor însărcinate cu aplicarea pedepselor;
- poliția administrativă cu scopul prevenirii și constatării contravențiilor prevăzute
în codul penal și în celelalte legi, prin paza obiectivelor;
78
- alte servicii cu caracter polițienesc (transferarea arestaților, alte servicii la ordin
sau la cerere, aplicarea amenzilor).
La 12 decembrie 1918, Consiliul Dirigent din Ardeal numește ca șef al armatei și
siguranței publice pe Ștefan Ciceo Pop care începe prima reorganizare a jandarmeriei
române în noile ținuturi. Așadar, la 30 decembrie este lansat de către Consiliul
Dirigent apelul către populația locală pentru recrutarea efectivelor necesare noii
jandarmerii, atât ofițeri cât și trupă iar începând cu 1 ianuarie 1919 se înființează
companiile de jandarmi din sud-estul Transilvaniei și succesiv, odată cu înaintarea
trupelor de operații, s-a continuat înființarea altor companii de jandarmi.
După Marea Unire, multitudinea de probleme de interes polițienesc erau legate de
siguranța statului, fapt ce a impus dezvoltarea serviciului de informați cu scopul de
a combate mișcările subversive și iredentiste. O mare provocare a fost reprezentată
și de înființarea structurilor de jandarmi în noile teritorii. Astfel, în Ardeal fusese
jandarmeria maghiară care funcționa în baza legiuirii din 1881, în Bucovina fusese
jandarmaria austriacă iar în Basarabia jandarmeria nu era cunoscută. În Basarabia
misiunile specifiec erau executate de uriadnic (subofițer, funcționar inferior în poliția
rurală), șeful volostei (plasă) până la 1906. Ulterior oficiul de poliție era îndeplinit
de către instituția strajnicilor, un fel de poliție de stat.
După unire, în Basarabia situația era destul de complexă din cauza retragerii sălbatice
a trupelor bolșevice, a jafurilor comise, astfel că pentru armată, jandarmerie,
administrație, școală etc., a fost o misiune extrem de delicată să instaureze ordinea
și să combată „extraordinara corupție”189. Multe dintre „abuzurile și chiar
ilegalitățile săvârșite de către unele elemente ale armatei, ale jandarmeriei – care în
multe împrejurări se foloseau de brutalitate ori bătaie și ale administrației”190 s-au
săvârșit în condițiile anormale ale anilor 1918 – 1919. Acțiunile bandelor de tâlhari
aveau loc și din cauza numărului redus de efective de jandarmi, „un jandarm la 3000
și ceva de locuitori”191, al insuficienței poliției de siguranță.
În campania Primului Război Mondial s-au înregistrat ca pierderi 4 ofițeri, 147
jandarmi (trupă), morți sau dispăruți. Au fost luați prizonieri 1 ofițer și 128 jandarmi
(trupă).
189
Bațaria Nicolae, Raportul Comisiunii Parlamentare asupra anchetei făcută în Basarabia,
Imprimeria Statului, București, 1921, p. 2.
190
Ibidem, pp. 2 – 3.
191
Ibidem, p. 65.
79
La 25 ianuarie 1919, pe lângă Consiliul Dirigent din Ardeal, cu sediul la Sibiu, se
înființează un serviciu special de jandarmerie. Este demn de remarcat că până la 15
februarie 1919 s-au înființat companii de jandarmi la Cluj, Târgu Mureș, Bistrița,
Dej, Satu Mare, Maramureș, Sibiu, Făgăraș, Sighișoara, Sânmartin, Sângeorz,
Odorhei, Ciuc, Brașov, Turda, Aiud, Deva, Arad, cu un efectiv total de 130 ofițeri și
3000 trupă, urmând ca mai apoi la 1 aprilie 1919 să se înființeze și compania de
jandarmi Oradea Mare, întrucât districtul Satu Mare încă nu era eliberat în întregime.
Secțiile și posturile de jandarmi care s-au înființat în noile teritorii au funcționat în
fostele cazărmi maghiare sau au fost închiriate localuri.
La 1 martie 1919 se înființează primul batalion de instrucție în cadrul Regimentului
1 Jandarmi, cu un efectiv la început de 114 recruți (2 companii), cu precizarea că toți
erau voluntari. La 23 mai 1919, odată cu eliberarea de noi teritorii se înființează
companiile de jandarmi Caransebeș, Timiș și Torontal.
Ca urmare a încălcării clauzelor armistițiului de către Ungaria, România este atacată
cu 9 divizii fapt ce impune mobilizarea de unități de jandarmi cu un efectiv de 509
jandarmi trupă. La 3 august 1919 trupele ungare sunt învinse și dezarmate însă din
motive de siguranță și nevoi operaționale se mai mobilizează încă 804 jandarmi. În
luna aprilie 1920 are loc o demoblizare parțială, rămânând doar 256 de jandarmi
mobilizați. La 20 decembrie 1919 se definitivează organizarea Brigăzii IV jandarmi
Cluj cu Regimentul 7 Cluj, Regimentul 8 Brașov și Regimentul 9 Timișoara. La 1
aprilie 1920 efectivul Corpului de Jandarmi ajunge la un efectiv de 27993 jandarmi
din care 408 ofițeri (inclusiv un general), 28 ofițeri asimilați, 6416 jandarmi
reangajați, 21577 militari în termen iar ca organizare existau 4 brigăzi, 9 regimente,
un batalion independent Moldova care depindea direct de Comandamentul Corpului
de Jandarmi și care trece ulterior la 30 iulie 1920 în structura Brigăzii II Jandarmi, 2
școli, 1 atelier de confecții, 30 batalioane (din care 10 batalioane de instrucție), 122
de companii, 237 plutoane, 609 secții și 445 posturi. Reorganizările jandarmeriei și
mărirea efectivelor erau impuse de situația operativă internă dar și de pericolul
mișcărilor iredentise și bolșevice. La mai puțin de un an, în 1921 Corpul de jandarmi
este organizat pe trei brigăzi – Brigada 1 Jandarmi București (R 1 J Craiova, R 2 J
București, R 11 J Constanța și R 3 J Galați), Brigada II Jandarmi Iași (R 4 J Iași, R
10 J Cernăuți, R 5 J Cetatea Albă, R 6 J Chișinău), Brigada III Cluj (R 7 J Cluj, R 8
J Brașov, R 9 J Timișoara). În urma acestei reorganizări efectivele jandarmeriei
ajung la 30350.
Situația operativă din Basarabia era deosebit de complexă și cu toate acestea
jandarmii aflați în serviciu și-au îndeplinit datoria de străjeri ai siguranței publice cu
80
jertfe. În Basarabia și Bucovina se manifesta o atitudine de ignorare a noilor
autorități admistrative instalate. De la instalarea jandarmeriei în Basarabia și până la
8 iunie 1922 au căzut la datorie 110 jandarmi din care 8 plutonieri, 1 sergent
instructor, 9 sergenți, 39 de caporali și 53 de soldați. Surprinzător, pierderile sunt
aproape identice cu cele din campania Primului Război Mondial. Este un fapt de
netăgăduit că jandarmii și-au îndeplinit cu mare patriotism serviciul în slujba
populației împotriva bandelor de criminale și de răufăcători și aceasta în condiții de
pace, comparativ cu totalul jertfelor din campania Primul Război Mondial - 4 ofițeri
și 147 jandarmi (trupă) care au fost declarați morți sau dispăruți. O situație
asemănătoare a fost și în Dobrogea, unde jandarmii au acționat pentru stârpirea
bandelor de comitagii inflitrate peste graniță din Bulgaria dar și pentru prinderea
răufăcătorilor locali. De la Marea Unire și până la 1 noiembrie 1919 s-au jertfit în
acțiunile de luptă cu răufăcătorii (tâlhari, bandiți) 18 jandarmi (3 plutonieri, 1
sergent, 3 caporali și 11 soldați). În anul 1919, în București funcționau următoarele
sedii ale comandamentelor (cazărmilor) de jandarmi: „Corpul de jandarmi rurali în
Calea Dorobanților, nr. 39; Brigada 1 și Regimentul 2 jandarmi Rurali în strada
Caragiale, nr. 15 (fostă Rotari); Batalionul 1 Jandarmi Pedeștri, Calea Victoriei, nr.
25; Compania de jandarmi rurali, strada Ilfov, nr. 6; Școala de plutonieri de jandarmi
rurali, splaiul C. A. Rosetti, nr. 3”192.
Sunt de remarcat și acțiunile jandarmeriei pe timpul solemnității încoronării Regelui
Ferdinand la Alba Iulia în ziua de 15 octombrie 1922, când s-au mobilizat pentru
menținerea ordinii și pentru paza lucrărilor de artă, efective din Regimentele 7, 8 și
9 Jandarmi, ofițeri și elevi ai Școlii de Jandarmi Oradea Mare.
În contextul dat al României Mari, ca stat modern, s-a impus și unificarea legislației
cu caracter polițienesc pe teritoriul rural. Misiunea Jandarmeriei după Unire a
devenit și mai complexă ca urmare a creșterii numărului localităților rurale de la
2691 la 6142. Cu toate că Marele Război se încheiase și se înfăptuise Marea Unire,
totuși jandarmeria a trecut la starea de pace la 1 aprilie 1921 pe fondul situației
extrem de încordate la frontierele româno-sovietică și româno-maghiară. Starea de
asediu a încetat în anul 1924. Situația încordată a fost și la frontiera cu Bulgaria, în
special în sudul Dobrogei. Pe fondul acestor tensiuni la granițele României, „trupele
de grăniceri și-au îndeplinit misiunile de luptă până în anul 1928”193. Semnificative
192
Căpitan Mih. C. If. Pântea, Noul plan și ghid al orașului București și harta jud. Ilfov,
Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1919, pp. 284 – 286.
193
Sever Neagoe, Grănicerii români în cele două conflagrații mondiale ale secolului al XX-
lea, Editura Ministerului de Interne, 1996, p. 108.
81
sunt și acțiunile jandarmilor alături de trupele de grăniceri pentru „nimicirea
bandelor teroriste” în localitățile Sagani, Nicolaevna, Jibrieni, Cișmele, Tatar Bunar,
din zilele de 11 – 17 septembrie 1924. Documentele de arhivă194 menționează că o
bandă de indivizi înarmați au atacat primăria comunei Nicolaevna, județul Ismail și
au omorât primarul și pe soția acestuia și doi jandarmi aflați în servicul de patrulare.
Acest fapt a fost calificat inițial ca tâlhărie drept pentru care s-au luat măsuri de către
jandarmerie să intervină, astfel că în timp ce forțe de jandarmi se îndreptau către
Nicolaevna, în noaptea de 15 septembrie 1924, așa zișii bandiți au atacat localitatea
Tatar Bunar și împrejurimile la nivelul a 8 sate. În fond, mișcarea urmărea întronarea
bolșevismului în întreaga Basarabie sub masca înființării unei republici
moldovenești. Ulterior s-a descoperit o organizație bolșevică în apropape toate satele
din județele Cetatea Albă, Ismail și Cahul. În sprijinul jandarmilor au acționat trupe
de grăniceri și de infanterie. Astfel de evenimente „au reliefat conducerii Armatei
Române că sistemul național de contraspionaj trebuia în continuare întărit în
problema sovietică”195. Din perspectiva contrainformațiilor, la nivelul jandarmeriei
se decide ca în „Brigada 3 jandarmi să se înființeze pe lângă fiecare companie câte
un Birou de contrainformații, sens în care Jandarmeria a solicitat Serviciilor de
Siguranță să-i comunice zilnic toate informațiile care prezentau interes pentru
siguranța statutului”196, fapt ulterior reclamat ministrului de interne privind acțiunea
contrară legii a jandarmeriei.
La propunerea Comandamentului Corpului de Jandarmi în ziua de 13 mai 1925 s-a
organizat o solemnitate în localitatea Cetatea Albă pentru conferirea de medalii
ofițerilor, reangajaților și jandarmilor în termen din Regimentul 5 Jandarmi
comandat de colonelul Ioan Topor. La această solemnitate a participat ministrul
pentru Basarabia, Ion Inculeț, subsecretarul de stat Tătărescu, comandantul Corpului
III Armată Chișinău generalul Rudeanu Vasile, comandantul Corpului de Jandarmi
generalul Ștefănescu Ștefan și comandantul Diviziei 12 generalul Mihăilescu. Au
fost decorați 6 ofițeri, 14 reangajați (1 plutonier major și 13 plutonieri) și 13 jandarmi
în termen.
Multe dintre problemele complexe cu care se confruntau jandarmii au fost
reglementate prin legea din 1929. Deși, în societate, și chiar și la nivelul
Parlamentului se aduceau învinuiri jandarmeriei pentru „proceduri necivilizate”,
194
Arhivele Naționale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, 1474, dosar 1/1893.
195
Sorin Aparaschivei, Sistemul național de informații de la Regulamentul Organic și până
după Războiul de întregire națională, Editura Militară, 2018, p. 421.
196
Ibidem, p. 422.
82
fenomenul criminalității era unul îngrijorător pentru ordinea socială, în mod special
cel al bandiților, pe fondul analfabetismului, nivelului scăzut al traiului,
alcoolismului și multor altor probleme „lăuntrice” de ordin social și economic, care
reclamau o „grabnică îndreptare” și mențineau în actualitate și atenție pentru fiecare
guvern, „chestiunea țărănească”. Dar, după cum afirma și Ionel Brătianu „în
discursul la mesajul tronului din 19 iunie 1899, că „leacul răului nu stă în jandarmeria
rurală, ci în moralizarea administrațiunii și în educațiunea socială a țăranului
român”197. Este necesar să precizăm că este nevoie mai degrabă de a înțelege
contextul istoric decât de a judeca serviciul jandarmilor. Printre altele, jandarmii
aveau ca sarcină să privegheze ca deschiderea cârciumilor să se faccă după
terminarea slujbei la biserică.
Era mai degrabă și o problemă a respectului pentru instituțiile statului. Problema
violenței poliției și jandarmeriei era destul de frecventă și la nivel european, în Codul
penal belgian, spre exemplu, se introdusese bătaia corporală pentru recidiviști și
escroci.
Cu toate că la nivelul Jandarmeriei erau preocupări privind pregătirea profesională a
jandarmilor, existau și opinii privind reducerea efectivelor. Fostul ministru de interne
dr. Nicolae Lupu „a iniţiat un proiect de lege privind Jandarmeria, prin care se
preconiza reducerea numărului de jandarmi de la 37.000 la 5.000, precum şi
atribuţiile lor”198. Cu toate neajunsurile vremurilor respective și dincolo de unele
acuzații privind abuzurile săvârșite de unii jandarmi, pregătirea profesională din
școlile înființate, în materie de drept și procedură penală, medicină legală, drept
administrativ și constituțional era destul de consistentă în sensul că „unii jandarmi
sunt mai bine pregătiți sub raportul primelor cercetări și metodelor practice de
investigație decât mulți dintre tinerii procurori sau judecători de instrucție”199.
Activitatea de poliție generală în mediul rural a fost extrem de intensă, complexă și
diversă în condițiile în care trebuia să se aplice legea și în noile teritorii. Jandarmii
s-au confruntat cu atitudini uneori ostile sau de ignorare față de noile autorități, în
respectarea legilor. În Basarabia și Bucovina multe posturi de jandarmi au fost
atacate de bande, iar pe lângă atribuțiile de poliție generală, jandarmii acționau și
pentru combaterea propagandei comuniste și iredentiste care era foarte activă în
aceste noi teritorii. Multe dintre bandele care acționau au fost destructurate chiar și
197
Apud, Ioan Scurtu, Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică, București, 1992, p. 107.
198
Constantin Gheorghe, Miliana Şerbu, Miniştrii de interne (1862 – 2007) – mică
enciclopedie, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2007, p. 204.
199
Revista Jandarmeriei, nr. 4, 1925, pp. 129 – 130.
83
după 5 – 7 ani. Este cazul bandei Leon Rusicioru (Macoviciuc) cu peste 40 de
membri, care în perioada 1912 – februarie 1920 a terorizat locuitorii județelor
Botoșani, Dorohoi, Suceava.
La 1 decembrie 1922, apare primul număr al Revistei Jandarmeriei într-un tiraj de
1000 exemplare prin sprijinul financiar al ofițerilor Școlii de jandarmi Oradea Mare.
Revista era considerată ca „organ de publicitate” cu scopul de a veni în ajutorul
camarazilor ofițeri și jandarmi pentru o unificare a serviciului și se distribuia pe bază
de abonamente. În anul 1923 existau deja 5620 de abonamente, prețul unei reviste
fiind de 6 lei. Studiul arhivei Revistei Jandarmeriei din perioada 1922 – 1944,
evidențiază contribuțiile cu articole reprezentative ale jandarmilor (ofițeri și șefi de
post) în îndeplinirea menirii jandarmeriei. Remarcăm în acest sens, abordările în
clarificarea conceptuală a unor termeni din legisalție, siguranța în materie de poliție
ca fiind „certitudinea ce trebuie să o aibă, statul și individul, în ce privește existența
lor, că nu vor fi atacați, unul în organizarea sa (forma de stat, guvernământ etc.), altul
în persoana sa fizică sau în produsul muncii sale acumulate (proprietatea)”200, sau
„totalitatea măsurilor care asigură colectivitatea organizată în însăși ființa ei – statul
cum și existența membrilor care îl compun, inclusiv bunurile lor”201. Totodată „când
garantăm existența statului – zicem că facem siguranța de stat, iar când asigurăm
viața individuală și a proprietății, facem siguranța publică. Siguranța internă este
lăsată în sarcina poliției, jandarmeriei și la nevoie armatei. Pentru toate acestea este
nevoie de o riguroasă poliție preventivă”202.
Deși, prin lege se acorda o mare importanță secției de jandarmi, în realitate nu
toate secțiile erau încadrate cu personalul prevăzut. Multe secții duceau lipsă de
cai, cei mai mulți jandarmi nu aveau o pregătire corespunzătoare, și totuși își
îndeplineau cu devotament misiunile pe care le aveau într-o societate în plină
dezvoltare, care din punct de vedere politic își realizase obiectivul.
200
maior Belloiu Gheorghe, Din practica serviciului ordinar, Revista Jandarmeriei, nr. 7 –
8, 1925, p. 282.
201
Ibidem.
202
Ibidem.
84
Tabelul 1. Situația infracțiunilor în anul 2020
Omor Loviri sau vătămări cauzatoare Tentativă de omor Tâlhării
de moarte
251 53 335 3854
Sursa: https://www.politiaromana.ro/ro/utile/statistici-evaluari/statistici
Din analiza Studiului asupra mersului crimelor, delictelor și contravențiunilor

săvârșite pe teritoriu rural al țărei de la anul 1918 la anul 1923, în mod special a
diagramelor evenimnetelor pe companii și Tablou de evenimente întâmplate și
descoperite în cursul de la 1 mai 1922 la 30 aprilie 1923203 la nivelul celor 73 de
companii de jandarmi s-au înregistrat.
Tabelul 2 Situația infracțiunilor în anii 1922 – 1923
Crime și asasinate Tâlhării Furturi

1904 715 4491
În această perioadă care a urmat după Marea Unire, s-a acordat mare atenție
prevenirii crimelor și delictelor, considerându-se că cel mai important serviciu al
jandarmeriei este poliția de siguranță prin cele două mari componente: serviciul de
informații și serviciul de patrulare. O mare provocare a fost reprezentată și de
uniformitatea aplicării legii și regulamentelor pentru executarea serviciului ordinar.
203
Revista Jandarmeriei, nr. 9, 1924
85
14. LEGEA NR. 3406 DIN 13 OCTOMBRIE 1924
Cu toate că se îndeplinise idealul Marii Uniri, ordinea internă în Regatul României

se agrava tot mai mult din cauza manifestării propagandei comuniste, socialiste,
antisemite și a sectelor religioase. Încă după Marea Unire, încep să se desfășoare
acțiuni iredentiste ruso-ucrainene, bulgare, maghiare și acțiuni de spionaj. Ulterior
se manifestă acțiunile hitlerismului, Gărzii de Fier, Ligii Apărării Național Creștine.
Cunoscându-se situația operativă din Basarabia, pe timpul exercițiilor militare ale
Marelui Stat Major, cât și pentru a întări jandarmeria din Basarabia, s-a dispus
trimiterea batalioanelor de jandarmi instrucție (din Regimentele 1, 2, 3, 4, 8, și 10
Jandarmi) pe lângă Diviziile 1, 8, 12 și 14 Infanterie, în perioada 14 iunie 1924 – 10
octombrie 1924. Pentru pericolele interne pentru siguranța statului român se iau
măsuri pentru întărirea ordinii și siguranței publice, înființându-se câte o companie
de jandarmi (oraș) în Cluj, Iași, Cernăuți, la 20 noiembrie 1924. Ulterior, la 10
decembrie 1924 se înființează câte o companie de jandarmi (oraș) în Tighina, Soroca
și Hotin. Este de remarcat că dacă din perspectivă politică România progresase
urmare Marii Uniri, la nivel social existau foarte multe probleme care necesitau o
implicare tot mai activă a jandarmeriei pe linia combaterii infracționalității. Jafurile
asupra căruțelor, trăsurilor, automobilelor se înmulțesc. Acțiunile jandarmeriei vizau
bandele de tîlhari, spionii, dezertorii, evadații, sectele religioase, caravanele și
sălașurile de țigani, organizațiile comuniste. Are loc și primul jaf asupra unui tren,
pe ruta Dorna - Borgo Prund, de către o bandă de tâlhari (40 – 50 membri) la 25
septembrie 1925.
Prin această lege, Batalionul de jandarmi pedeștri este trecut sub comanda Corpului
de jandarmi cu denumirea Batalionul jandarmi București, se renunță astfel la
denumirea de jandarmi pedeștri. Efectivele jandarmeriei la 1 ianuarie 1924 erau de
30866 jandarmi. Urmare măsurilor întreprinse în anul 1924, la 1 ianuare 1925,
efectivele jandarmeriei au ajuns la 32091 jandarmi.
Având în vedere evoluția situației din Basarabia, se dispun măsuri pentru întărirea
pazei prin dislocarea Batalionului instrucție Lugoj în localitatea Căușani, a
86
batalionului instrucție Slobozia în localitatea Kilimenți și a Batalionului instrucție
Târgu Neamț în localitatea Târnova.
La 1 ianuarie 1926 efectivul jandarmeriei este de 32017 jandarmi.
Situația politică creată la moartea regelui Ferdinand impune ca pentru prevenirea
unor eventuale mișcări și totodată pentru întărirea menținerii ordinii se înființează în
anul 1927 Batalionul 1 Mobil și Batalionul 2 Mobil la București și Batalionul 3
Mobil la Cluj. Tot în această perioadă se desființează posturile speciale de jandarmi
pentru paza înreprinderilor. Foarte important de reținut că întreprinderile respective
efectuau plata pentru aceste misiuni jandarmeriei.
Presa din vremea respectivă, în special ziarul Universul, de altfel o publicație foarte
populară, acorda premii în bani jandarmilor care se remarcau în luptele cu bandiții.
Precupările comandamentului Inspectoratului General al Jandarmeriei se extind în
aproape toate domeniile, fapt prin care se întărește atributul de modernitate al
jandarmeriei. La 4 octombrie 1927 se înființează tipografia corpului și astfel se
editează ziarul Cultura Jandarmului. Se iau măsuri pentru ca ofițerii, reangajații și
trupa în termen să se pregătească în scopul imobilizării infractorilor, în tehnici de
autoapărare. În acest sens s-au elaborat broșuri speciale inspirate după modelul
francez „Exerciții de educație fizică speciale ale Jandarmeriei Franceze”.
Tot în anul 1927 se desființează unul dintre cele două batalioane mobile de la
București, detașamentele speciale, compania de jandarmi oraș de la Cernăuți,
Tighina și Soroca.
Din perspectiva statutului personalului jandarmeriei, în mod special al rengajaților
și jandarmilor în termen, surprinde viziunea foarte evoluată la nivel de comandament
cu privire la reducerea efectivelor de militari în termen și creșterea numărului de
reangajați la nivelul posturilor, revizuirea numărului de posturi și secții. Astfel, la
nivelul anului 1928, numărul reangajaților crește de la 5965 la 6465, iar cel al
jandarmilor în termen scade de la 26042 la 23042.
Se organizează la nivelul corpului de jandarmi serviciul medical condus de un medic
general activ, încadrându-se medici la nivelul brigăzilor, regimentelor și
batalioanelor de instrucție și sanitari (2-3 angajați) la companii, care să viziteze lunar
jandarmii de la posturi și secții. Tot în anul 1927 se mai înființează Serviciul
Construcțiilor și Domeniilor Militare, Comandamentul Școlilor. În cadrul Școlii de
Jandarmi de la Oradea funcționa Școala de șefi de post, Școala de aspiranți șefi de
post nr. 1 și Școala de aspiranți șefi de post nr. 2.
87
Nevoia de pregătire face să se ia în considerare ca pe lângă cursurile de pregătire
profesională și militară, elevii să urmeze și cursurile clasei I de liceu. Se acorda o
mare importanță primelor două clase de liceu, astfel încât se pune problema ca pentru
școala de șefi de secție să nu se mai primească decât absolvenți ai cursului inferior
de liceu. În preocupările asupra pregătirii profesionale a jandarmilor se are în vedere
și elaborarea Regulamentului provizoriu asupra serviciului jandarmeriei în
campanie, întrucât vechile prevederi pentru toate categoriile de trupe erau sumare și
astfel se răspunde cerințelor „războiului modern”. De asemenea, se introduc stagiile
la companiile teritoriale cu durata de două luni pentru ofițerii absolvenți iar pentru
aspiranți șefi de post cu durata de trei luni. Se acordă o atenței destul de mare și școlii
de adulți și neștiutori de „limbă românească”.
La 22 noiembrie 1928 se înființează detașamentele de jandarmi pentru menținerea
ordinii la Compania de jandarmi Cetatea Albă, Tighina, Soroca, Bihor, Careii Mari,
și Hotin. Efectivele de jandarmi la nivelul anului 1928 erau de 555 ofițeri, 6827
reangajați, 28347 jandarmi în termen, 2787 cai, 62 boi. Din perspectiva situației
operative încep să se înmulțească jafurile, asasinatele și tâlhăriile.
88
15. ȘCOALA SPECIALĂ DE JANDARMERIE ORADEA
La data de 1 noiembrie 1919, în clădirea în care astăzi funcţionează Universitatea

din Oradea, a luat ființă Şcoala de Jandarmi Oradea Mare destinată pentru instruirea
şi pregătirea profesională a ofiţerilor şi jandarmilor reangajaţi recrutaţi din ţinuturile
Transilvaniei, Crişanei, Sătmarului, Maramureşului şi Banatului, din zona de
competență a Brigadei a IV-a Cluj. O mică minoritate din personalul jandarmeriei
provenea din fosta jandarmerie maghiară. Începând cu septembrie 1920 pregătirea s-
a efectuat pentru întregul Corp al Jandarmeriei, când se desființează școlile pentru
șefii de posturi de la nivelul regimentelor. Inițial în acest local a funcționat școala
pentru pregătirea jandarmilor maghiari. Școala Specială de Jandarmerie pregătea atât
ofițeri (activi) cât și subofițeri care urmau să fie numiți șefi de secție. Spre exemplu,
în seria a XVII-a, în perioada 1 septembrie 1925 – 15 februarie 1926, au urmat
cursurile 25 de ofițeri, din care 2 căpitani și 23 de locotenenți, în seria a XVI-a, în
perioada 3 septembrie 1925 – 15 februarie 1926, au urmat cursurile 35 de subofițeri
pentru funcția de șef de secție, din care 1 plutonier major și 34 de plutonieri, în seria
a XIII-a, în perioada 3 septembrie 1925 – 15 februarie 1926, au urmat cursurile 268
de subofițeri pentru funcția de șef de post. Inițial au fost înscriși 300 de subofițeri
din care 24 au rămăs repetenți iar 8 au fost dispensați de a mai urma cursurile pentru
diferite motive. Comandantul Școlii era colonelul Șerb Miron (ulterior înaintat la
gradul de general și numit Comandantul Școlilor de jandarmi), iar Directorul de
studii, era maiorul Belloiu Gheorghe (ulterior comandantul școlii).
În contextul în care societatea românească se afla în plină dezvoltare s-a pus
problema pregătirii jandarmilor șefi de post și de secție. Deși, nivelul de școlarizare
al acestora era de 3, 4 sau 5 clase primare și ulterior cu 5 luni de pregătire în școală,
cei mai mulți își executau serviciul cu conștiinciozitate. O situație similară privind
nivelul de pregătire al subofițerilor și maiștrilor militari (miliție, trupe de securitate
etc.) o regăsim și în anii perioadei comuniste, când existau și subofițeri cu numai 7
– 8 clase primare chiar și după anul 1990. Evident că unele abuzuri pe care aceștia
le făceau ar putea fi justificate și prin nivelul lor de pregătire, executarea serviciului
în alte județe din care proveneau, atitudinea populației din mediul rural față de
89
jandarmii șefi de post pe care îi considera străini, raionul de responsabilitate destul
de mare al postului de jandarmi cu 3 - 4 sate sau 2 - 3 comune, uneori și mai mult,
complexitatea fenomenului infracțional, alcoolismul etc. Mai adăugăm aici și
presiunea care se exercita de la eșalonele superioare prin inspecțiile asupra
organizării și executării serviciului, întreținerea și gospodărirea postului de jandarmi,
instrucția jandarmilor. În aceste condiții s-a pus problema ca durata pregătirii șefilor
de post și de secție să aibă durata de 2 ani. Astfel, se putea realiza o mai bună prin
pregătire și datorită selecției personalului. Multe dintre actele „dresate” de jandarmi
stârneau deliciul judecătorilor și cu toate acestea cei mai mulți jandarmi șefi de post
se remarcau prin munca polițienească. Un post de jandarmi cât și secția de jandarmi
funcționau asemenea unei subunități militare cu toate rigorile specifice, deși clădirile
nu erau tocmai dintre cele mai reprezentative pentru o autoritate. Cele mai multe
posturi erau inadecvate ca spațiu și condiții de trai, unele erau închiriate de la săteni,
altele erau în case părăsite, chiar acoperite cu stuf, și nu întodeauna cât de cât central
în localitatea rurală. Multe dintre aceste probleme legate de traiul necorespunzător
al jandarmilor erau cunoscute de comandanții de legiune pe care le semnalau
superiorilor, în condițiile în care jandarmii rurali erau solicitați să dea tot concursul
pentru construirea localurilor de școli la sate, cantoane etc. iar localurile în care
funcționau posturile erau improprii și arătau ca niște „gospodării părăsite”. În afara
serviciului, jandarmul șef de post îndeplinea și sarcini rezultate din atributul său de
„factor social și cultural” în mediul rural.
În perioada interbelică, jandarmul era considerat ca factorul cel mai important în a
păzi ordinea socială. Astfel, jandarmii erau obligați să cunoască, printre alte legi
referitoare la executarea serviciului, Legea pentru reglementarea migrațiunilor
(Monitorul Oficial nr. 92 din 1925)204, Legea sanitară și de ocrotire (Monitorul
Oficial nr. 154 din 1930 modificată prin legea din 1935, Monitorul Oficial nr. 140),
Legea străinilor (Monitorul Oficial nr. 285 din 1915), Legea spionajului (Monitorul
Oficial nr. 242 din 1913, modificată în 1930), Legea pentru reprimarea unor noi
204
Potrivit acestei legi, în art. 7 se prevedea cui îi este interzisă emigrarea:
1. Cetățenilor români având etatea între 17 – 28 ani care n-au satisfăcut obligațiunile legei
recrutărei sau se găsesc în serviciul militar activ;
2. Cei puși sub urmărire penală pentru fapte pedepsite de lege cel puțin trei luni închisoare;
3. Minorilor sub 17 ani, excepție când însoțesc părinții;
4. Femeilor nemăritate până la 25 de ani, cînd sunt însoțite de persoane cunoscute cu purtări
rele;
5. Femeilor măritate când n-au autorizația soțului;
6. Celor ce nu îndeplinesc condițiunile țării de destinație;
7. Părintelui care nu dovedește că a asigurat traiul familiei acasă.
90
infracțiuni contra liniștii publice din 19 decembrie 1924, modificată în 1927, Legea
pentru apărarea ordinii de stat din 7 aprilie 1934.
Activitatea de poliție judiciară a jandarmeriei în mediul rural se baza foarte mult pe
„organizarea serviciului de informații” pentru descoperirea și prinderea bandelor de
hoți prin cooperare cu prefecturile de poliție. S-a dat mare importanță educației
patriotice a personalului jandarmeriei. Este important de a reaminti că la fiecare
schimbare (numire, plecare, mutare, retragere) a inspectorului general al
jandarmeriei, întotdeauna mesajul prin ordin de zi era unul de apreciere și mulțumire,
îmbărbătare și încurajare pentru întregul personal, atât din partea celui care preda
comanda cât și din partea celui care prelua comanda.
91
16. JANDARMERIA RURALĂ – FORȚĂ DE POLIȚIE

PREVENTIVĂ. EVOLUȚIA ÎN PERIOADA 1929 – 1944.
LEGEA NR. 912 DIN 23 MARTIE 1929 PENTRU
ORGANIZAREA JANDARMERIEI RURALE
Dezbaterile în Parlamentul României privind reforma Jandarmeriei au condus la

adoptarea acestei noi legi „care să alunge politicianismul din jandarmerie și
jandarmeria din politică, menită adică, să înalțe și să întărescă instituția
jandarmeriei”205. Această lege are meritul de a scoate jandarmeria „din sfera politicii
de partid”206. În realitate, existau de fapt, două jandarmerii, jandarmeria armatei și
jandarmeria rurală.
Această lege a fost promovată într-un context de reforme politice și sociale după
încheierea Primului Război Mondial când s-a născut necesitatea refacerii statului
român. În acest context era nevoie de o lege fundamentală prin care să se „stabilească
principiile de guvernare a statului, forma de organizare interioară și exterioară,
organizarea puterilor publice și reglementarea libertăților politice și civile ale
cetățenilor”207. Prin lege se prevedea scopul jandarmeriei rurale de a „veghea, în
comunele rurale, la siguranța de stat, la menținerea ordinei publice, precum și la
executarea legilor și regulamentelor”208. Din perspectiva conceptelor utilizate,
constatăm că menținerea ordinii publice își are originea în Legea asupra
Gendarmeriei Rurale de la 1 septembrie 1893, în care se prevedea menirea
jandarmilor pe toată întinderea regatului de a „veghea, în comunele rurale, la
siguranța publică, la menținerea ordinei și executarea legilor”209, preluat ulterior
205
Ziarul Adevărul, 20 martie 1929, articolul Reforma Jandarmeriei, p. 1.
206
Ibidem.
207
Cpt. Ispas Nicodim, Factorii care au generat o nouă lege a Jandarmeriei după război;
principiile legii din 1929, Revista Jandarmeriei, anul XIV, nr. 3, martie 1936, Biblioteca
Academiei, p. 287.
208
art. 1, Legea nr. 912 din 23 martie 1929 pentru organizarea Jandarmeriei Rurale,
Monitorul Oficial, 20 iulie 1929.
209
art. 1, Legea asupra Gendarmerie Rurale, 1 septembrie 1893.
92
prin regulamentul de aplicare a legii, prin care jandarmeria ca instituție „asigura
ordinea și siguranța publică”210. Cu privire la introducerea în lege a sintagmei
siguranța de stat, este evidențiat rolul extrem de important al jandarmeriei în
contextul unei situații interne complexe, influențată și din exterior. Practic, siguranța
de stat, poate fi considerată ceea ce azi reprezintă securitatea națională, în
accepțiune modernă. Regăsim conceptul de siguranță de stat în Legea nr. 39 din 13
decembrie 1990 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării211, ca siguranța statului, și ulterior ca siguranță națională în
Legea nr. 51 privind siguranța națională a României din 29 iulie 1991212 (republicată,
Legea nr. 51 privind securitatea națională a României, Monitorul Oficial, nr. 190 din
18 martie 2014). Mai trebuie precizat, că în anul 1849 prin modificările aduse la
procedura Condicei penale ostășești, la articolul 4, paragraful 1, se adaugă sintagma
siguranța statului. În Codul penal din anul 1864 se utilizează și conceptele de
siguranță internă213 și siguranță externă214.
Prin această lege s-a urmărit și „diminuarea caracterului pur militar al instituției”215
prin reducerea numărului de militari în termen și creșterea numărului de reangajați,
idee preluată din legea de organizare a jandarmeriei din fostul Imperiu austro-ungar.
Prin această lege se pun bazele serviciului de informații în contextul în care paza
siguranței de stat devine cu adevărat o necesitate. În una dintre dezbaterile Adunării
Deputaților din 1929 este evidențiat rolul jandarmeriei în timp de război prin două
mari atribuții, de a supraveghea „tot felul de elemente dubioase, străine, pripășite în
țară, spioni chiar, trimiși înainte sau în timpul ostilităților, de către puterile inamice”
cât și „ca trupă de poliție pe lângă armata de operațiuni” atât în „timpul luptei, după
luptă, în zona de operație, în zona de ocupație, în zona etapelor etc.” Legea
jandarmeriei din anul 1929 confirmă și la nivelul conducerii politice menirea acesteia
ca forță de poliție generală, mobilizată chiar în timp de pace, pentru a lupta împotriva
hoților și tâlharilor.
210
art. 1, Regulament de aplicațiune al Legei Gendarmeriei Rurale din 1 septembrie 1893.
211
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 142 din 13 decembrie 1990.
212
Monitorul Oficial, Partea I nr. 163 din 7 august 1991.
213
art. 66 – 75, Crime în contra siguranței exterioare a Statului, Codul Penal, Monitorul
Oficial din 2 decembrie 1864 (în vigoare de la 1 mai 1865).
214
art. 76 – 92, Crime și delicte în contra siguranței interioare a Statului, Codul Penal,
Monitorul Oficial din 2 decembrie 1864 (în vigoare de la 1 mai 1865).
215
general Ion Topor, maior Ionescu State, Jandarmeria în campanie, Tipografia Revista
Geniului, 1937, Biblioteca Academiei, București, p. 112.
93
Jandarmeria Rurală devine astfel un corp organizat militar, instituit pentru a veghea
în comunele rurale, la siguranța de stat, la menținerea ordinii publice, precum și la
executatrea legilor și regulamentelor. Organizarea Jandarmeriei Rurale cuprindea
formațiuni teritoriale – posturi, secții, legiuni, inspectorate și un inspectorat general,
servicii și școli. În contextul multiplelor probleme polițienești legate de siguranța
statului s-a acordat o atenție majoră serviciului de informații cu scopul de a combate
mișcările subversive. Prin această lege s-a urmărit înlăturarea influenței politice și a
administrației comunale, fiscale și administrative, și judecătorești, astfel că
jandarmeria dobândește un rol pur polițienesc. Este pentru prim adată când se
introduce conceptul de siguranța statului, deși în Codul Penal din anul 1864 regăsim
sintagmele „Crime în contra siguranţei exterioare a Statului” (art. 66 – 75) și „Crime
şi delicte în contra siguranţei interioare a Statului” (art. 76 – 92).
Art. 1. Jandarmeria rurală este un corp organizat militărește instituit pentru a veghea, în
comunele rurale, la siguranța de Stat, le menținerea ordinei publice, precum și la
executarea legilor și regulamentelor.
Art. 2. Jandarmeria rurală face parte din Ministerul de Interne. Pentru serviciul său ordinar
și extraordinar ea stă la dispoziția autorităților, cărora legile le conferă atribuțiuni de
poliție generală.
...............................
Art. 31. Atribuțiile Jandarmeriei Rurale sunt:
a) Prevenirea infracțiunilor;
b) Menținerea și restabilirea ordinii, în caz de tulburări;
c) Paza siguranței publice și de stat;
d) Adunarea informațiunilor referitoare la ordinea și siguranța Statului și
raportarea lor organelor în drept;
e) Cercetarea și urmărirea tuturor infracțiunilor pevăzute de legile civile, militare și
ordonanțele autorităților locale;
f) Prinderea infractorilor, adunarea și păstrarea probelor, dresarea actelor și
înaintarea lor împreună cu făptuitorii, autorităților în drept, în cadrele admise de
legile în vigoare;
g) Executarea mandatelor de aducere, de arestare, a ordinelor, intervențiilor și
cererilor primite în scris de la autoritățile cu atribuțiuni de poliție generală. În caz
de vădită urgență, ordinele se vor transmite telegrafic și se vor confirma prin
ordin scris sau prin note telefonice cu număr de ordine;
h) Asistența și ajutorul la cererea scrisă a celorlalte autorități recunoscute de legi,
sau a organelor acestora, când sunt împiedicate în exercitarea funcțiunii lor.
(Legea nr. 912 din 23 martie 1929 pentru organizarea Jandarmeriei Rurale)
În ceea ce privește Jandarmeria armatei, se prevedea că pe lângă fiecare Corp de
armată și Corpul vânătorilor de munte se înființează cel puțin câte un batalion de
jandarmi. Aceste batalionae depindeau de Corpul de armată, aparțineau de
Ministerul de Război și aveau ca destinație formarea unităților de jandarmi, ca trupe
94
de poliție, necesare armatei de operațiuni la mobilizare. Ulterior, situația extrem de
complexă din țară pe fondul „dezvoltării și acțiunii diferitelor curente politico-
sociale și religioase pe teritoriul rural, situația economică și financiară, frământările
sociale dintre diferitele naționalități ce trăiesc în granițele statului român cum și
starea de spirit din statele ce ne înconjoară”216 a impus trecerea „jandarmeriei
armatei” (centrele de instrucție) la dispoziția Ministerului de Interne. Se evita astfel
întrebuințarea armatei în măsuri de poliție. Postul central de jandarmi s-a menținut
numai ca excepție.Toate aceste evoluții au impus ca în anii următori să se înființeze
noi unități mobile, Legiunea de jandarmi CFR217 şi detaşamentul de pază feroviară
şi circulaţie, grupe călări, patrule moto, echipe volante. Din cauza frământărilor
sociale și a bugetelor reduse nu s-a reușit ca legea să fie aplicată în integralitatea sa,
mai degrabă se aplica legea din anul 1918 decât cea din anul 1929.
Postul de jandarmi avea în responsabilitate mai multe comune cu un număr de cel
puțin 5 jandarmi. Mai multe posturi de jandarmi formau o secție de jandarmi (în
principiu la nivel de plasă) iar mai multe secțiuni formau o legiune (la nivel de județ).
Mai multe legiuni formau un inspectorat.
Instrucția profesională a jandarmilor se realiza în școlile de aspiranți și se
perfecționa în școala de ofițeri de poliție iar specializarea se desăvârșea în școala de
șefi de secție. Trebuie să facem precizarea că statutul de ofițer de poliție judiciară îl
avea jandarmul reangajat începând cu funcția de șef de patrulă (sergent instructor).
Statutul de ofițer de poliție judiciară îl avea jandarmul șef de post (plutonier),
jandarmul șef de secție (plutonier major) și ofițerii de jandarmi până la comandantul
de legiune. Punerea în aplicare a legii s-a realizat treptat până la 3 aprilie 1932. Cu
toate acestea, nu s-a reușit în totalitate completarea cu subofițeri în locul jandarmilor
în termen care au fost menținuți chiar și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Se aprecia că „aportul lor în serviciu este minimal”.
Prin această lege se acordă o importanță tot mai mare pregătirii, în sensul că
jandarmii rurali numai după absolvirea școlii și după un an de practică sunt
confirmați definitiv în jandarmeria rurală, primind un livret de jadarmi ca
recunoaștere a calității de agent al forței publice (se retrăgea și se distrugea la
retragerea din jandarmerie).
216
general Ion Topor, maior Ionescu State, Jandarmeria în campanie, Tipografia Revista
Geniului, 1937, Biblioteca Academiei, București, p. 112.
217
Ordinul de Zi nr. 79 din 10 mai 1936 privind înființarea Detaşamentului de pază feroviară
şi circulaţie.
95
Situația internă era destul de dificilă și complexă, se înregistrau acțiuni ostile din
afara granițelor, în condițiile unor frământări politice, sociale, economice și
religioase. Încep să se manfeste mișcările anarhiste, comuniste și sindicaliste care
afectau grav siguranța statului și ordinea socială, propaganda sectelor religioase, apar
partidele extremiste de dreapta ca urmare a reacției împotriva propagandei comuniste
și religioase din partea tineretului universitar naționalist. În astfel de condiții se
intensifică activitatea informativă privind curentele extremiste de dreapta
reprezentate de Garda de Fier, Liga Apărării Național Creștine, cât și cel reprezentat
de național-socialismul creștin. Se manifestă, de asemenea, acțiunile iredentiste
maghiare, ucrainene și bulgare. Jandarmeria rurală, dobândește astfel și atribuții
informative, prin înființarea la nivelul Inspectoratului General a unui „birou de
analiză și sinteză a informațiilor obținute din teritoriu. Buletinele, notele, rapoartele
și dările de seamă întocmite erau trimise în funție de conținut, președintelui
Consiliului de Miniștri, Ministerului de Interne, Ministerului Afacerilor Externe,
Marelui Stat Major sau altor ministere”218.
În aceste condiții este adoptată Constituția din 1923 și ulterior în 1925, Legea de
organizare administrativă a statului român. Se poate afirma că prin această lege,
Jandarmeria Rurală dobândește atributul de modernitate, prin faptul că instituția
jandarmeriei se ridica la nivelul celorlalte instituții similare din statele europene. Prin
această lege, jandarmii reangajați pe termen lung înlocuiesc jandarmii în termen, se
înființează posturile concentrate pe comune și se prevede responsabilittaea personală
a ajandarmilor. Deși jandarmul reangajat era primit în jandarmerie, el era confirmat
definitiv numai prin absolvirea școlii de aspiranți. În realitate, se putea discuta de
două jandarmerii, o Jandarmerie rurală de „poliție pură”, ca un corp de specialitate
polițienească organizat militar sub autoritatea Ministerului de Interne (spre deosebire
din trecut când jandarmeria aparținea și de Ministerul Justiției și de Ministerul de
Război) și o Jandarmerie a armatei, formată din militari în termen, supusă numai
Ministerului de Război, fără a aparține și Ministerului de Interne. Prin această lege
se prevedea câte un batalion de jandarmi pe lângă fiecare Corp de armată și la Corpul
vânătorilor de munte și care aparțineau de Ministerul de Război. Aceste batalioane
de jandarmi erau necesare armatei de operațiuni la mobilizare.
Statutul Jandarmeriei Rurale din 1929 stabilește drepturile jandarmilor, retribuțiile,
indemnizațiile, gradațiile, înaintarea în grad, drepturile la pensie, condițiile de
218
Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete de la Cuza la Ceaușescu, vol. I, Editura
Editions, 2020, p. 70.
96
căsătorie, recompensele, obligativitatea locuințelor de stat, drepturile de echipament
etc. Prin Regulamentul legii și statutului Jandarmeriei Rurale din 1929 se conferă
atribuțiuni de poliție generală, se definește serviciul ordinar ca serviciu de poliție al
Jandarmeriei Rurale. Acesta viza poliția generală (poliția de siguranță de stat, poliția
de siguranță publică și poliția judiciară), poliția administrativă și poliția comunală.
Rezultă din acestea caracterul preventiv împotriva crimelor și delictelor. Prin
serviciul de poliție judiciară se realiza cercetarea și urmărirea probelor, întocmirea
actelor și înaintarea acestora, împreună cu făptuitorii, organelor în drept. Analiza
acestei legi evidențiază faptul că ea conținea de fapt proceduri de acțiune în diferite
situații, prevederi specifice ale conduitei jandarmului. Din altă perspectivă, regăsim
în lege și foarte multe elemente de tactică generală polițienească. Un loc aparte este
rezervat patrulărilor și inspecțiilor.
Regulamentul special al Școalelor de Jandarmi, Monitorul Oficial, partea I, nr. 170,
1 august 1930 a reglementat instrucția profesională a jandarmilor în școlile de
aspiranți de jandarmi, perfecționarea în școlile de ofițeri de poliție și specializarea în
școlile pentru șefii de secție. Prin școli se urmărea și pregătirea morală, fizică și
militară.
În anul 1930 ca urmare a organizării administrative a județelor pe Directorate
ministeriale și de inspecție219, Jandarmeria Rurală se organizează pe 7 inspectorate,
astfel:
1. Inspectoratul 1 Jandarmi Rurali, București (cu legiunile de jandarmi Ilfov, Argeș,
Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Vlașca, Muscel, Caliacra, Constanța, Durostor,
Brăila, Ialomița, Tulcea, Râmnicu Sărat, Buzău, Putna, Covurlui);
2. Inspectoratul 2 Jandarmi Rurali Cernăuți (cu legiunile Câmpulung, Suceava,
Storojineț, Rădăuți, Cernăuți, Dorohoi, Baia (Fălticeni);
3. Inspectoratul 3 Jandarmi Rurali Chișinău (cu legiunile Ismail, Cetatea Albă,
Tighina, Bălți, Lăpușna, Cahul, Orhei, Soroca, Hotin);
4. Inspectoratul 4 Jandarmi Rurali Cluj (cu legiunile Cluj, Dej, Maramureș, Turda,
Sălaj, Satu Mare, Năsăud, Târnava Mare, Târnava Mică, Mureș, Brașov, Sibiu,
Făgăraș, Ciuc, Orhei, Trei Scaune, Alba, Hunedoara, Petroșani);
5. Insectoratul 5 Jandarmi Rurali Craiova (cu legiunile Mehedinți, Dolj, Gorj,
Romanați, Vâlcea, Olt);
219
Decizia Ministerială nr. 759, Monitorul Oficial nr. 69 din 24 martie 1930.
97
6. Inspectoratul 6 Jandarmi Rurali Iași (cu legiunile Tecuci, Tutova, Vaslui, Bacău,
Roman, Neamț, Iași, Botoșani, Fălciu);
7. Inspectoratul 7 Jandarmi Rurali Timișoara (cu legiunile Caraș, Severin, Arad,
Timiș, Torontal, Oradea, Beiuș).
Încă din anul 1929 în Palatul Jandarmeriei funcționa Inspectoratul General al
Jandarmeriei și Inspectoratul nr. 1 Jandarmi București. Conducerea Inspectoratului
General al Jandarmeriei funcționase anterior în clădirea din strada Dorobanți, nr. 39.
La 25 ianuarie 1930, în zi de sâmbătă, are loc inaugurarea Palatului Jandarmeriei
Rurale. Ulterior, în anul 1932 la 28 iunie, prin Înaltul Decret Regal nr. 2057 se
înființează în acest sediu nou al jandarmeriei Școala ofițerilor de jandarmi care a
funcționat în perioada septembrie 1932 – octombrie 1948, instituție de învățământ
cu rang universitar. În conformitate cu prevederile acestui decret, s-a umărit ca
ofițerii de jandarmi să aibă o pregătire militară, universitară, profesională, morală și
fizică. Absolvenții școlii erau repatizați în primul an la centrele de instrucție, în
funcția de comandant de puton, iar în anul următor erau repartizați la legiunile de
jandarmi. În anul al treilea urmau cursurile Școlii de Aplicație, în vederea
aprofundării studiilor. Tot în această perioadă, ofițerii trebuiau să obțină și licența în
drept în cadrul Facultății de Drept din București. Anterior, ofițerii erau recrutați din
sublocotenții și locotenții activi ai armatei. Crearea acestei instituții de învățământ a
reprezentat o nouă etapă de modernizare a jandarmeriei.
Tot în acest context al legii din anul 1929 începe procesul de împroprietărire cu loturi
de teren destinate construirii de „posturi model”. Un rol foarte important în acest
domeniu l-a avut Serviciul Construcțiilor și Domeniilor Militare. Spre exemplu, în
anul 1932 s-au construit astfel de posturi model în cadrul Legiunii de Jandarmi
Constanța în localitățile Ferdinand (Mihail Kogălniceanu), Carol I (Nicolae
Bălcescu), Ovidiu, Domnești (Cogealac), Nuntași și Adamclisi. Construcția postului
de jandarmi din localitatea Ferdinad a început în ziua de 22 mai 1932 și s-a finalizat
la 1 noiembrie 1932220. Construirea de astfel de posturi model a fost în realitate a
adevărată campanie pe întreg teritoriul rural al țării, care a continuat și în anii
următori. Multe dintre aceste clădiri mai există și astăzi.
220
Arhivele Naționale, Inspectoratul General al Jandarmeriei, fond 1744, dosar 5/1932.
98
Prin Decretul nr. 1649 din 16 mai 1931 pentru trecerea unor unități de jandarmi de
la Ministerul Armatei la Ministerul de Interne, unitățile de jandarmi care au fost
trecute la Ministerul Armatei prin legea din 1929, sunt trecute la Ministerul de
Interne.
99
17. REGULAMENTUL LEGII JANDARMERIEI DIN 1931
Postul de jandarmi central sau comunal a fost considerat ca indispensabil „central pe

grupe de comune” conceput pe baza legii din 1929 , însă nu a putut rezista deoarece
„realitatea faptelor a fost mai puternică decât însăși legea”221, legea a trebuit să se
supună nevoilor locale. Activitatea de poliție comunală sub autoritatea Ministerului
de Interne și a Ministerului de Justiție, în special executarea mandatelor
judecătorești, era de cele mai multe ori în plan secund față de misiunile legate de
pregătirea și executarea mobilizării sub autoritatea Ministerului de Război. Și în
această vreme se punea problema unei poliții civile însă se aprecia că astfel costurile
ar fi foarte mari. Postul comunal de jandarmi s-a înființat după anul 1907, care a
înlocuit postul central de jandarmi, adică secția de jandarmi.
Dintre toate serviciile jandarmilor rurali, serviciul de transferare reprezenta cel mai
„real” dintre toate, deși cea mai mare importanță, inclusiv la nivelul de școlarizare,
se acorda serviciului de patrulare. În cadrul executării acestui serviciu „au căzut mai
mulți jandarmi victimă a datoriei, decât în decursul urmăririlor. În decursul
transferărilor se întâmplă multe loviri, răniri, întrebuințări de armă, abuzuri,
ultragieri, dezarmări etc. Cele mai multe cazuri de dare în judecată a jandarmilor ca
„păzitori ai legilor”, ajung în fața instanțelor ca inculpați pentru abuzuri, neglijență
ori scăpare de arestați, sunt în strânsă legătură cu acest serviciu”222. Se aprecia că
singure, mijloacele de transferare hotărau modalitatea de transferare. Acest serviciu
exista reglementat încă din 1893, apoi prin regulamentul din 1911 și prin
Instrucțiunile provizorii din 1927. Cheltuielile de transfer erau suportate de către
transferat (familia acestuia). Astfel, modalitatea de transferare, serviciul ordinar era
din post în post pe jos, sau serviciul extraordinar, direct la destinație, transportul
(transferarea) cu alte mijoace decât cel pe jos (trăsura, vaporul, trenul). Toate aceste
neajunsuri practice au fost parțial îndreptate prin Regulamentul legii jandarmeriei
221
căpitan A. David, Postul de Jandarmi central sau comunal, Revista Jandarmerei, anul
XIV, nr. 1, 1936, p. 25.
222
căpitan Ispas Nicodim, Transferarea. Reflecții asupra organizării mijloacelor de
transferare, Revista Jandarmeriei, anul XIV, nr.1, 1936, p. 31.
100
din 1931, care prevedea că transferul arestaților se face cu trenul, acolo unde este
cale ferată iar dacă distanța este mai mare de 15 km, cu trăsura. Transferul se executa
pe jos când distanța era mai mică de 15 km iar transferarea din post în post se executa
numai în cazuri excepționale. Este necesară precizarea că jandarmeria executa
serviciul de transferare numai pentru cei arestați în baza mandatelor judecătorești, a
ordinelor circulare, de urmărire sau a celor arestați din proprie inițiativă. Transferul
deținuților condamnați intra în atribuțiile gardienilor de penitenciare. Chiar și în acea
vreme se făceau simțite tot mai mult ideile umanitariste prin care se combătea
despotismul și barbarismul, este poate începutul renașterii dreptului penal. Cu toate
că la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei, se emiteau „ordine repetate și
convingătoare, măsuri largi și drastice” pentru renunțarea la bătaie a celor transferați,
bătaia încă se practica, fapt semnalat încă din 1922 în Revista Penală „că se bate la
poliție, la jandarmerie, la instrucție uneori, că se bate de la un capăt al țării la
celălalt”223.
La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei în anul 1931 se decide înființarea
unei statistici polițienești, care cel puțin la nivelul anului 1932 evidențiază
complexitatea serviciului jandarmilor în mediul rural.
Rebeliuni 59
Ultraj și violențe contra forței 873
publice
Tâlhării 250
Atentate CFR 4
Greve 14
Împușcări de bandiți 18
Jandarmi ultragiați 331
Răspândirea de manifeste incendiare 178
Treceri frauduloase de frontieră 1100
Criminali prinși în anul 1932 - 4.461 din care 3.833 bărbați și 628 de femei.
Delincvenți prinși în anul 1932 – 88.923 din care 80.137 bărbați și 8786 femei.
Extras din Studiul statistic pe inspectorate și provincii asupra serviciilor executate
de jandarmi pe teritoriul rural, în cursul trimestrului Ianuarie 1932
(Sursa: Arhivele Naționale, fond 1744, dosar 5/1932, fila 10)
223
Ibidem, p. 38.
101
În acest sens este relevant și studiul statistic întocmit la începutul anului 1932 care
evidențiază complexitatea serviciilor executate de jandarmi, excluzând poliția
preventivă. Aceste servicii cuprindeau mandatele de înfățișare, mandatele de
aducere, mandatele de arestare, dezertorii și nesupușii prinși și înaintați, indivizii
deținuți din oficiu, la cerere și din ordin, urmăriții prinși, ordinele de chemare
primite, transferările, asistența, procesele verbale dresate și hârtiile dresate.
102
18. DECRETUL NR. 2057 DIN 28 IUNIE 1932 PENTRU

APROBAREA REGULAMENTUUI PROVIZORIU AL
ȘCOLII PREGĂTITOARE A OFIȚERILOR DE
JANDARMI
În conformitate cu prevederile acestui decret, s-a umărit ca ofițerii de jandarmi să

aibă o pregătire militară, universitară, profesională, morală și fizică. În ceea ce
privește pregătirea universitară, elevii școlii erau obligați să obțină licența în drept
la Facultatea de Drept din București.
Prin Înalt Decret Regal nr. 1883 din 31 mai 1932 se înființează Școala pregătitoare
de ofițeri de jandarmi care a funcționat în perioada septembrie 1932 – octombrie
1948, instituție de învățământ cu rang universitar. Școala a funcționat în actualul
sediu al IGPR din strada Ștefan cel Mare. Palatul Jandarmeriei s-a proiectat și a
început să se construiască începând cu anul 1928. Încă din anul 1929 în Palatul
Jandarmeriei funcționa Inspectoratul General al Jandarmeriei și Inspectoratul nr. 1
Jandarmi București. La 30 ianuarie 1930, clădirea a fost inaugurată în mod oficial,
inclusiv prin sfințirea acesteia.
Crearea acestei instituții de învățământ a reprezentat o nouă etapă de modernizare a
jandarmeriei. Nevoia de personal, determină înființarea la 1 noiembrie 1938 a Școlii
de suboțițeri jandarmi Drăgășani care își începe cursurile în mod regulat la 1
septembrie 1941. La 1 decembrie 1941 încep cursurile în Școala de Subofițeri nr. 2
Cernăuți iar în primăvara anului 1942 începe să funționeze Școala de Subofițeri
Voluntari nr. 3 Timișoara. Tot în anul 1942 se înființeză la București Școala de șefi
de secție. În contextul războiului apare nevoia specializării și perfecționării
jandarmilor prin înființarea unor cursuri pentru pregătirea șoferilor din Legiunea de
Instrucție Motorizată Pantelimon, agenților informatori (subofițeri și ofițeri) pentru
nevoile din Transnistria, a agenților speciali de poliție (București), secția de dresaj
(Drăgășani).
103
Situația internă din țară impune efectuarea unor deplasări de sectoare și legiuni
pentru menținerea ordinii în Satu Mare, Bălți, Craiova, Hunedoara, Baia Mare,
Suceava, Turda, Iași. Totodată, începând cu anul 1933 se înființează noi posturi de
jandarmi la Ciupea Lagăr (Argeș), Peștera (Constanța), Izvorului (Mehedinți), Gura
Motrului (Mehedinți), Sângeac (Durostor), Ceahlău (Neamț), Santori (Brașov),
Stiani (Argeș), Sofistovca (Tulcea), Paropova (Ismail), Tânțăreni (Dolj), se
reînființează sectorul de jandarmi Târnova (Soroca). Tot în anul 1933 se înființează
Legiunea de jandarmi București, cu reședința în comuna suburbană Băneasa, care
avea ca teritoriu de respeonsabilitate toate comunele suburbane ale municipiului
București. Această legiune a făcut parte din Inspectoratul regional de Jandarmi
Ploiești. În aprilie 1933 se înființează la reședințele inspectotatelor regionale și la
legiunile teritoriale de jandarmi câte o infirmerie.
Din perspectiva situației operative, cel puțin la nivelul Inspectoratului Regional de
Jandarmi Chișinău, documentele de arhivă menționează „grelele sarcini” ale
jandarmilor.
Cu ocazia zilei de 10 mai 1933, efective de jandarmi au fost cooptate pentru prima
dată pentru a defila la această Sărbătoare Națională. Pregătirea pentru această
festivitate a făcut ca defilarea jandarmilor să fie una impresionantă. S-au mobilizat
efective pentru constituirea unui cor de 1000 de jandarmi iar prestația corală a fost
transmisă și la postul Radio București. Astfel de cântece patriotice au fost
interpretate și în curtea Palatului Regal. Pe lângă misiunile de combatere a
infracționalității jandarmii s-au implicat și în situații de urgențe civile.
Reprezentativă este intervenția acestora în ziua de 21 iulie 1933, când în urma unei
ploi torențiale a fost inundată o mare parte a orașului Chișinău. În această situație,
atât ofițerii cât și trupa din Legiunea Jandarmi Chișinău „desbrăcați la piele s-au
aruncat în mijlocul puhoaielor și au dat ajutor populației din valea orașului să-și
salveze avutul”224.
Legiunea de jandarmi din Cernăuți se remarcă prin descoperirea nucleelor
comuniste, a căror activitate devine tot mai intensă. Pe fondul preîntâmpinării
atacurilot comitagiilor, începând cu luna octombrie 1933 se iau măsuri pentru
întărirea legiunilor de jandarmi Caliacra și Durostor, prin înființarea a 60 de posturi
de jandarmi. Se poate constata faptul că misiunile jandarmilor devin din ce în ce mai
complexe și dificile. În aceste condiții, se iau măsuri pentru creșterea efectivelor de
jandarmi prin „vărsarea” de la armată la jandarmerie a unui efectiv de 2200 de
224
104
oameni. Cu siguranță, că din perspectiva serviciilor de informații ale statului român
dar și a informațiilor culese de către jandarmi, situația internă se prezenta a fi una
deloc liniștitoare. Se iau așadar măsuri pentru înființarea unui sector de pază CFR în
Legiunea Constanța cât și a 18 posturi de jandarmi, sunt create grupuri de rezervă
formate din 30 de jandarmi în legiunile Hunedoara, Bălți, Maramureș, Satu Mare,
Arad, Caliacra, Durostor, Sălaj. Contextul politic intern determină intensificarea
măsurilor și pentru menținerea ordinii la alegeri, așa după cum s-a întâmplat la cele
din 20 noimebrie 1933.
Din evaluarea documentelor de arhivă, se constată că jandarmeria cunoaștea destul
de bine situația operativă sub aspect informativ, fapt evidențiat și de capturarea în
luna ianuarie 1934 a unuia dintre complicii asasinatului fostului prim ministru I.G.
Duca, la 29 decembrie 1933. Un mare merit în această acțiune l-a avut jandarmul
plutonier Farcaș Vasile.
Noi misiuni ale jandarmilor sunt impuse de agitațiile mișcării stiliste, din anul 1936,
unele chiar anarhice, care au constat în prinderea și internarea călugărilor stiliști în
mânăstirile din nordul Basarabiei, Bălți, nordul Moldovei, nordul Bucovinei. Astfel
de acțiuni s-au desfășurat în ziua de 14 septembrie 1936, când cu mare greutate s-a
reușit scoaterea lor din orașul Piatra Neamț.
În această perioadă premergătoare celui de al Doilea Război Mondial, se acordă o
atenție tot mai mare manevrelor militare, atât în ceea ce privește menținerea ordinii
în raioanele de desfășurare dar mai ales pentru scenariile de constituire a companiilor
de poliție pentru paza cartierelor, a companiilor de poliție ale marilor unități și a
serviciilor pretorale. La 1 februarie 1936 s-a înființat Legiunea de Jandarmi CFR
care în baza unei convenții cu administrația CFR, care avea și „sarcina de a urmări
informativ activitatea și starea de spirit a salariaților prin formațiunile proprii sau
informatori recrutați din rândul personalului CFR”225. Contextul situației operative
interne a impus ulterior înființarea Serviciului de Informații al Jandarmeriei.
225
Editions, 2020, p. 150.
105
În anul 1937 se înființează Legiunea de Jandarmi Mobilă Purtată cu reședința în
Pantelimon (Ilfov). În anul 1939 au loc concentrări și dislocări de efective de
jandarmi, sunt intensificate măsurile polițienești pentru trierea, dezarmarea și
canalizarea refuguiaților după ocuparea Poloniei. Pentru paza, supravegherea și
siguranța unor demnitari militari polonezi, generalul Stakievitz și suita sa la
domiciliul stabilit în localittaea Slănic, au fost destinate efective de jandarmi din
Legiunea Prahova sau a mareșalului polonez Ritz Schimigli și a suitei sale în
localitatea Dragoslavele, pentru care s-a înființat un post special de jandarmi. .
La nivel teritorial s-au luat măsuri pentru întărirea posturilor de jandarmi dispuse în
zona de frontieră, se continuă înființarea de noi posturi de jandarmi și posturi de
control la punctele obligatorii de trecere. De asemenea, se iau măsuri pentru
prevenirea acțiunilor de terorism și sabotaj ale iredenței maghiare și ucrainene în
Ardeal și Bucovina.
106
19. LEGEA DIN 3 IUNIE 1939 PENTRU ORGANIZAREA

JANDARMERIEI
Prin această lege, se aduc modificări impuse de contextul intern și exten, astfel că se
fac precizări privind atribuțiile jandarmeriei rurale, corp organizat militar instituit
pentru a veghea pe teritoriul rural la siguranța de stat, la liniștea și siguranță publică,
precum și la executarea legilor și regulamentelor, atât în timp de pace, cât și în timp
de război. În conformitate cu această lege, jandarmeria se organizează pe formațiun
teritoriale (posturi, secții, sectoare, legiuni, regimente), formațiuni mobile, speciale,
de instrucție, școli, servicii, depozite și ateliere care constituie Corpul de Jandarmi.
Personalul jandarmeriei se compune din ofițeri, subofițeri, trupă în termen,
funcționari civili, maiștri militari și lucrători.
Art. 36. Atribuțiunile Jandarmerie sunt:
a) Prevenirea infracțiunilor;
b) Menținerea și restabilirea ordinii;
c) Paza ordinei publice și siguranței de stat;
d) Adunarea informațiunilor referitoare la ordinea publică și siguranța statului și
raportarea lor organelor în drept;
e) Cercetarea și urmărirea tuturor infracțiunilor prevăzute de legile civile, militare
și ordonanțele autorităților publice;
f) Prinderea infractorilor, adunarea și păstrarea probelor, dresarea actelor și
înaintarea lor, împreună cu făptuitorii autorităților în drept, potrivit legii în
vigoare;
g) Executarea mandatelor de aducere și de arestare, a ordinelor intervențiilor și
cererilor primite în scris de la autoritățile cu atribuțiuni de poliție generală. În caz
de vădită urgență, ordinele se vor transmite telegrafic și se vor confirma în scris
sau prin note telefonice, cu număr de ordine.
h) Asistența și ajutorul, la cererea scrisă a celorlalte autorități recunoscute prin lege,
sau organelor acestora, când sunt împiedicate în exercițiul funcțiunii lor.
(Legea din 3 iunie 1939 pentru organizarea Jandarmeriei)
La 27 iunie 1940, ora 24.00, prin Înalt Decret Regal nr. 2135 se ordonă evacuarea
Bucovinei și Basarabiei iar toate formațiunile de jandarmi din teritoriile cedate trec
sub comanda Marilor Unități ale armatei pe teritoriul cărora se aflau. Aceste
formațiuni au fost: Regimentele 3, 4, 6 și 10 Jandarmi, Centrele de instrucție 3 și 4
107
Janadarmi și Batalioanele 3, 4 și 10 Jandarmi. Companiile 2 și 3 Jandarmi din
Batalionul 4 Jandarmi Cernăuți au fost dezarmate și ținute la dispoziția autorităților
militare ruse, deși acestea au rămas în oraș pentru menținerea ordinii și predarea
orașului către autoritățile ruse. Evacuarea din teritoriile cedate s-a putut face și
datorită organizării posturilor de jandarmi, responsabilității șefilor de post care pe
lângă evacuarea materialelor și armamentului de la posturile de jandarmi trebuiau să
evacueze și efectivele postului cât și propriile familii. Cunoașterea în amănunt a
terenului din zona de responsabilitate a contribuit la evacuare fără pierderi foarte
mari. Șefii de post s-au confruntat și cu acțiuni ostile din partea populației minoritare
care alături de acțiunile bandelor bolșevice se dedau la jafuri, crime, toate cu scopul
de a produce revolta populației și discreditarea a autorităților românești. S-a avut în
vedere ca pe baza ordinelor primite, jandarmii în termen cu domiciliul în teritoriile
cedate să fie dezechipați și lăsați la vatră. Sunt mobilizate efective din teritoriu în
Constanța, Arad. În Turtucaia este deplasată Legiunea motorizată pentru menținerea
ordinii. În contextul dat al pierderilor teritoriale, acțiunile interne ostile erau în plină
desfășuarare. Este semnificativ în acest sens atacul executat de către o grupare de
legionari, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 1940, asupra Inspectoratului de Jandarmi
Constanța, împușcând mortal pe plutonierul Manolache Panait și rănind grav pe
comisarul Teodoriu Cezar. Este atacată și Legiunea Mobilă de Jandarmi Constanța,
fiind împușcat mortal plutonierul Dobre Cristache, caporalul Iordache Ion și soldatul
Silaghi Pavel, caporalul Mărculescu Ion fiind grav rănit. Localul Legiunii Mobile de
Jandarmi Constanța este incendiat, întreaga clădire fiind distrusă. Situația impune în
vara anului 1940 întărirea posturilor teritoriale, astfel că se înființează 9 posturi
intermediare de-a lungul Dunării între Brăila și Sulina, în Delta Dunării și pe litoralul
maritim al județului Tulcea. De asemenea, se iau măsuri pentru paza internă în Galați
și Brăila, în București, Regimentul de Jandarmi Pedeștri și Legiunea motorizată sunt
puse la dispoziția Comandamentului Militar al Capitalei iar în Legiunea de Jandarmi
Caliacra, posturile de jandarmi sunt întărite.
Prin Decretul Lege nr. 3118 din 12 septembrie 1940 pentru repunerea în aplicare a
legii din 1929 se abrogă Decretul-lege nr. 2370 din 12 iulie 1940, privitor la
contopirea Direcției Generale a Poliției cu Corpul de Jandarmi și Prefectura Poliției
Capitalei cât și Decretul-lege nr. 2254 din 2 iunie 1939 asupra organizării
Jandarmeriei și se repune în vigoare Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale
din 23 martie 1929. Corpul de Jandarmi revine le denumirea de Inspectorat General
al Jandarmeriei iar regimentele iau denumirea de inspectorate. Sunt continuate
punerile la dispoziție temporară a unor legiuni de la un inspectorat la altul. Legiunea
de Jandarmi Motorizată este pusă la dispoziția Inspectoratului Județean de Jandarmi
108
Constanța. Pe timpul rebeliunii legionare toate unitățile de jandarmi din București,
inclusiv 500 de jandarmi de la Școala de jandarmi Drăgășani, participă la restabilirea
ordinii. În această perioadă, începând cu luna martie 1941, este destinat un pluton de
jandarmi la Predeal pentru paza personală a conducătorului Statului. Este interesant
de reținut că în această perioadă extrem de critică are loc o grevă generală în Valea
Jiului la care participă aproximativ 5000 de mineri, la care jandarmeria participă la
menținerea ordinii și reprimarea grevei.
În noaptea de 21/22 iunie, ora 24.00, România intră în război. Din acest moment,
practic Jandarmeria are o contribuție majoră în desfășurarea războiului. Deși
efectivele operaționale au fost la nivelul companiilor de poliție, a companiilor de
poliție independente, a batalioanelor operative și a serviciilor pretorale, fără acțiunile
acestora, unitățile și marile unități ale armatei ar fi înregistrat pierderi masive. În
urma unei bombe aruncate de un avion sovietic asupra localului Legiunii de
Jandarmi Constanța, sunt uciși 26 de jandarmi în termen, răniți fiind locotenentul
Becherescu Toma și 7 jandarmi în termen.
În condițiile deja de război se întăresc posturile de jandarmi din zona de frontieră și
se înființează noi posturi pe o adâncime de 20 de km. Acțiunile de eroism ale
jandarmilor alături de ceilalți militari merită a fi redate într-o lucrare de sine
stătătoare prin cercetarea extinsă a arhivelor militare. Ar fi oarecum nedrept să se
evoce doar acțiunile companiilor de poliție și ale serviciilor pretorale, întrucât foarte
mulți ofițeri jandarmi, după 23 august 1944 (deși se declarase armistițiu, acesta a
fost recunoscut abia după 12 septembrie 1944) au fost luați prizonieiri de către
armata sovietică și duși în lagăr iar după repatriere au ajuns în închisorile din
România.
Este impresionant de menționat că după declanșarea ofensivei pentru eliberarea
teritoriilor românești, la 5 iulie 1941 primele forțe care intră în Cernăuți sunt de
jandarmi, 25 de subofițeri în frunte cu colonelul Mănicuță Ioan însoțit de căpitanul
Văcăreanu Ștefan. Primele măsuri pe care le-au laut a fost legate de ordinea și
siguranța depozitelor de alimente și a materialelor capturate de armata de operațiuni.
Colonelul Mănicuță Ioan dispune ca în Cernăuți să se țină „slujbe religioase în toate
bisericile din Cernăuți, în mod special la catedrală, pentru a se auzi din nou clopotele
creștinismului”226. Ulterior după încheierea războiului, printre jandarmii arestați la
226
109
Jilava care „reprezentau un procent destul de mare”227, se aflau foști ofițeri de la
sublocotenet la general, printre care și colonelul Mănicuță Ioan. Colonelul Mănicuță
Ioan fusese trecut de la Comandamentul Armatei a II-a în corpul jandarmeriei rurale,
alături de alți ofițeri în baza Decretului Regal nr. 1.418 din 9 lunie 1918. La acea
dată avea gradul de căpitan.
Ulterior în anul 1941, este aprobat Regulamentul asupra Serviciului Polițienesc pe
teritoriul rural (J.2)228 care cuprindea instrucțiuni, de această dată, „legal consfințite
cu putere de execuție rezultată din litera legii”229 și care totodată eliminau
„improvizațiile, interpretările sau ideile personale”230 cu scopul de „a se pune capăt
acestei stări de fapt, profund dăunătoare unei unitare și sigure acțiuni polițienești,
impusă în mod imperativ instituțiunilor chemate să garanteze liniștea și ordinea în
Stat”231. Adoptarea acestui regulament la 16 iulie 1941 a fost și din necesități
determinate de declanșarea campaniei din est în cel de al Doilea Război Mondial (22
iunie 1941).
Atribuțiuni
Art. 59. Jandarmeria execută măsurile generale de poliție pe teritoriul rural al țării,
conform prevederilor legilor, regulamentelor și ordonanțelor publice.
Acțiunea sa permanentă și continuă urmărește executarea:
- Poliției de siguranță;
- Poliției administrative;
- Poliției judiciare.
Tot Jandarmeria, este chemată să dea concursul necesar celorlalte autorități recunoscute
de lege sau organelor acestora când sunt împiedicate în exercițiul funcțiunii lor.
(Regulament asupra serviciului polițienesc pe teritoriul rural (J.2), Monitorul Oficial nr.
166, partea I, 16 iulie 1941)
Potrivit acestui regulament, se acorda o mare atenție măsurilor polițienești specifice
poliției de siguranță sau acțiunii informative. Poliția administrativă cuprindea
„totalitatea măsurilor polițienești care au ca scop apărarea libertății, proprietății,
siguranței și drepturilor recunoscute prin legi, a persoanelor și diferitelor grupări
sociale, prevenirea infracțiunilor la legi, regulamente și ordonanțe adminstrative, de
a veghea la menținerea ordinei publice, prevenirea accidentelor, nenorocirilor sau
227
Colectiv, Nemuritorii, amintiri, portrete, fapte de arme, mărturii despre participarea
unităților M.I. la cel de-al doilea răboi mondial, volumul I, Editura Ministerului de Interne,
1995, p. 38.
228
Monitorul Oficial nr. 166, partea I, 16 iulie 1941.
229
Regulament asupra serviciului polițienesc pe teritoriul rural (J.2), p. 6, Monitorul Oficial
nr. 166, partea I, 16 iulie 1941.
230
Ibidem.
231
Ibidem.
110
altor pagube, sprijinirea operei de asistență socială și morală publică”232. Poliția
judiciară era însărcinată cu cercetarea infracțiunilor pe teritoriul rural al țării. În
situația primirii reclamațiilor sau denunțurilor cu privire la unele infracțiuni săvârșite
pe teritoriul urban, jandarmii le trimiteau pentru cercetare șefului poliției, parchetului
sau judecătorului de pace competent. În situații urgente și de flagrant delict,
jandarmii puteau să înceapă cercetările din inițiativă proprie, chiar pe teritoriul urban
iar odată cu încetarea motivelor de urgență predau cercetarea șefului poliției
competente.
Serviciul polițienesc în mediul rural consta în patrulare (pe jos, călare, pe bicicletă
sau pe motocicletă), pânde, razii, transferare. Pândele se organizau în baza ordinului
șefului de post prin foaia de serviciu prin transformarea patrulei la locul, timpul și
cu durata stabilită. În acest sens șeful postului de jandarmi întocmea o schiță la scara
de 1:50 000 cu teritoriul postului după harta topografică, un tabel al obiectelor și
distanțelor, indicatorul grafic al transferărilor. Schița postului de jandarmi mai
cuprindea comunicațiile din raza postului, direcțiile și distanțele până la cea mai
apropiată localitate, numărul total al populației, naționalitățile repartizate pe comune,
sate și cătune. Pe lângă aceste documente, la postul de jandarmi se mai găsea schița
cu încăperile postului, carnetul foi de transferare, carnetul foi de serviciu. Patrulările
pe motocicletă se execuatu pe bază de itinerarii fixe în limitele unei legiuni de
jandarmi, în baza foii de serviciu. Raziile polițienești se ordonau de către
comandantul legiunii de jandarmi în baza unui plan de lucru.
Conținutul Planului de lucru al unei razii
1. Schița teritoriului pe care se va executa razia.
2. Concentrarea jandrmilor necesari, stabilindu-se:
a) Numărul total al jandarmilor necesari;
b) Subunitățile care dau efectivele;
c) Locul, data și ora concentrării.
3. Scopul urmărit
Scopul nu va fi cunoscut de jandarmi decât în momentul când vor fi dispuși în
dispozitivul de mișcare.
4. Baza de plecare a patrulelor și distribuirea efectivelor pe teren. Fixarea orei de
plecare.
- Baza de plecare se va alege în preajma terenului de cercetat. Trebuie să fie
ascunsă vederii.
- Se construiesc patrule: de cercetare, de escortă și posturi fixe. Efectivul de care
se dispune determină tăria patrulelor.
- Rezerve.
232
Ibidem, art. 68.
111
5. Itinerariile de urmat de către patrule, cu obiectibvele succesive de atins și de
cercetat.
Când pentru razie s-a întocmit și schița, aceste obiective succesive de atins vor fi
indicate pe ea.
6. Consemnul patrulelor și posturilor fixe.
7. Cum se face legătura între patrule și între patrule și comandantul raziei.
8. Limita de oprire a patrulelor.
9. Locul de adunare al indivizilor arestați.
10. Postul de comandă al raziei.
11. Locul de adunare după terminarea raziei.
(art. 292, Regulament asupra serviciului polițienesc pe teritoriul rural (J.2),
Monitorul Oficial nr. 166, partea I, 16 iulie 1941)
Transferarea presupunea conducerea forțată a unei persoane sau a mai multor
persoane la locul indicat (judecătoria plasei, alte autorități locale) prin mandat
judecătoresc, ordin emis de autoritățile competente sau din proprie inițiativă, în
cazurile prevăzute de lege. Transferarea se executa prin escorte pe jos, cu căruța,
automobilul, trenul, vaporul. De asemenea, prin acest regulament se prevedea și
serviciul de poliție la CFR prin Legiunea de jandarmi CFR organizată pe sectoare,
secții, posturi fixe, posturi mobile și echipe flotante pentru trenuri. Documentarea
arhivistică privind acțiunile companiilor de poliție evidențiază diversitatea și
complexitatea acestor acțiuni, fără de care acțiunile de luptă ale unităților și marilor
unități ale armatei nu se puteau desfășura în raport cu concepția și planurile de luptă
stabilite. Companiile de poliție au executat marșuri în condiții dificile, determinate
de intemperii și lipsa alimentelor. Foarte multe misiuni au vizat paza centrelor de
distribuție și a depozitelor, paza Marelui Cartier General și a diferitelor servicii ale
acestuia, paza în jurul comandamentelor de corp de armată, paza unor
comandamente germane, paza eșaloanelor de operațiuni contra atacurilor
partizanilor, paza traseelor telefonice, paza transporturilor, paza aerodromurilor,
paza depozitelor de muniție și a instalațiilor, paza podurilor, poliția și paza gărilor
centrale, poliția și paza gărilor de mărfuri, poliția și paza barierelor, paza lagărelor
de prizonieri, paza serviciilor, paza cantonamentelor, posturi fixe la centralele
telefonice, paza Închisorii Curții marțiale Tiraspol. Alte misiuni au fost reprezentate
de patrulări, pânde, descinderi, razii pentru identificarea dezertorilor și a suspecților,
percheziții, supravegherea catacombelor, baraje de poliție, curățarea unor zone de
partizani și elemente dubioase, acțiuni de capturare și nimicire a partizanilor,
capturarea spionilor în sectoarele de responsabilitate a unităților și marilor unități,
capturarea parașutiștilor, arestarea dezertorilor și controlul ostașilor români, măsuri
de poliție în garnizoană, poliția de circulație, posturi de control și îndrumare, posturi
de supraveghere, patrulări auto, controlul persoanelor civile și militare care intrau și
112
ieșeau din Basarabia, îndrumarea militarilor spre front. Companiile de poliție au fost
angajate și în execuatrea unor misiuni de îndrumare și controlul circulației în spatele
frontului, misiuni de procurare a informațiilor, misiuni de siguranță și pază a
localităților, a punctelor de comandă și a zonelor marilor unități, organizarea de
supravegheri de-a lungul comunicațiilor, recunoașteri, cercetări (scotociri), siguranța
zonelor de staționare, asanarea comunicațiilor, siguranța și îndrumarea unităților,
dispozitive de siguranță împreună cu plutoane din cadrul unităților germane,
executarea măsurilor de ordine și siguranță în noile circumscripții polițienești,
regruparea coloanelor și a ostașilor rătăciți, controlul pe trenuri, respingerea
atacurilor asupra trenurilor companiei, acțiuni de apărare, apărarea unor localități,
transferarea prizonierilor, razii în Delta Dunării, arestarea celor care nu dețineau
documente, descoperirea falsificatorilor de pașapoarte, măsuri pentru staționarea
trupelor, comenduirea piețelor, controlul circulației în zone, pe direcțiile de
aprovizionare a diviziilor, rezerve temporare ale subsectoarelor germane. Din
ianuarie 1944, s-a intensificat activitatea companiilor de poliție pentru executarea
raziilor în scopul împiedicării jafurilor comise de dezertorii constituiți în bande.
Multe companii de poliție au organizat echipe speciale pentru lupta contra bandelor
inamice. Pe lângă toate aceste misiuni, și nu numai, companiile de jandarmi au
executat și misiuni de siguranță pe timpul vizitelor regelui Mihai și mareșalului
Antonescu în Crimeea, inclusiv de prezentare a onorului la plecarea regelui Mihai
de pe aeroportul Melitopol (Ucraina). La 10 august 1942 ia ființă Serviciul Pretoral
al Eșalonului I al Marelui Cartier General cu misiuni de pază și siguranță, de control
și reorganizare a cantinei Crucii Roșii din Rostov, misiuni de reorganizare a centrelor
de îndrumare și afluire a răniților, bolnavilor și fugarilor. Ca urmare a ruperii
frontului la 20 august 1944, lângă Iași, după 22 august 1944, multe companii de
poliție au fost încercuite iar jandarmii au fost luați prizonieri. După 23 august 1944,
misiunile companiilor de poliție au constat în participarea la dezarmarea trupelor
germane (Băneasa și Cișmigiu), la misiuni de pază pe timpul deplasării, capturarea
de trenuri germane cu armament și material, razii generale, baraje de poliție, misiuni
de poliție a zonei, misiuni de gardă personală a comandamentului de divizie, misiuni
de pază a depozitelor, reglementarea circulației, posturi fixe de control, controlul
coloanelor, împiedicarea scurgerii dezertorilor și a fugarilor, îndrumarea ostașilor
răzleți sau rătăciți de unitate, împiedicarea accesului persoanelor civile și suspecte,
identificarea persoanelor civile.
În timp de război justiția militară se împarte de:
1. Pretorii militari;
2. Curțile Marțiale;
113
3. Curtea Militară de Casare și Justiție.
Pretorii militari
În zona armatei funcționează un mare pretor militar și un pretor militar pe lângă Marele
Cartier General, precum și unul sau mai mulți pretori, militari pe lângă Cartierele
Armatelor, Corpurilor de Armată, Diviziilor și ori unde necesitatea va cere.
Funcțiunea de mare pretor militar este îndeplinită de către inspectorul general al
jandarmeriei.
Funcțiunile de pretori militari se îndeplinesc de către ofițerii activi sau de rezervă, din
Corpul Jandarmeriei, de preferință licențiați în drept, precum și ofițeri de rezervă care să
aibă cel puțin gradul de căpitan și să fi funcționat ca magistrați civili sau militari, cel puțin
5 ani, sau să fi exercitat efectiv profesiunea de avocat cel puțin 5 ani.
Numirea marelui pretor militar și a pretorilor militari se face prin ordinea de bătaie.
Aceste numiri se pot face, în tot cursul războiului, după necesitate și de către
Comandamentele marilor unități, dintre ofițerii disponibili și în conformitate cu
prevederile articolului precedent.
În zona interioară pot funcționa pretori militari pe lângă marile unități operative, centre de
internare, lagăre de prizonieri și oriunde necesitatea cere.
Numirea pretorilor militari din zona interioară se face prin ordinea de bătaie, în aceleași
condițiuni ca și pentru cei din zona armatei.
Numirile se pot face, la necesitate, pe tot timpul războiului, de către Ministerul Apărării
Naționale.
Pe lângă atribuțiile de poliție, pretorii aveau competența de a judeca acele fapte comise pe
teritoriul sau zona în care își exercitau autoritatea.
(Extras din Codul Justiției Militare din 20.03.1937 al României, Monitorul Oficial, Partea
I nr. 66 din 20 martie 1937)
Serviciul de jandarmerie se realiza de către detașamente de jandarmi detașate la fiecare
armată, corp de armată, divizie sau brigadă independentă (izolată).
Organizarea efectivelor de jandarmi pentru executarea misiunilor de poliție în zona de
operație a diviziei se realiza de către pretorul divizie în raport cu situația în care se găsea
o astfel de unitate
Jandarmeria armatei (frontului)
Serviciul Pretoral în cadrul Comandamentului de Mari Unități ale armatei se înființa pe
lângă fiecare mare unitate,
În cadrul Comandamentului unei mari unități a armatei, Serviciul Pretoral prin șeful său
participa la conceperea, pregătirea și executarea unei operațiuni de război. Șeful Servicului
Pretoral în baza ordinului de operații desfășura activități specifice comandamentului legate
de analiza situației, elaborarea planului de întrebuințare a Serviciului Pretoral, formularea
propunerilor, elaborarea și transmiterea ordinelor și instrucțiunilor.
Activitatea șefului Serviciului Pretoral era similară cu cea a celorlați șefi de servicii ale
marii unități pe lângă care era atașat și după aceleași prevederi regulamentare. Toate aceste
activități se desfășurau în baza prevederilor regulamentelor și a instrucțiunilor privind
întrebuințările tactice ale marilor unități cu privire la asigurarea ordinii și poliției generale
și judiciare.
În cadrul serviciului Pretoral exista și funcționa și Serviciul Justiției Militare însărcinat cu
anchetarea, instruirea și judecarea delictelor și crimelor, din competența tribunalelor
militare. Legăturile șefului Serviciului Pretoral erau stabilite în baza regulamentelor cu
114
comandantul Marii Unități și șeful de stat major al acesteia cu privire la punerea la curent
a acestuia cu situația și posibilitățile serviciului, la luarea și executarea hotărârii.
Pe baza orientării tactice și a orientării materiale cu privire la misiunea marii unități și a
hotărârii comanantului cu privire la ideea de manevră, planul de întrebuințare a trupelor,
planul de întrebuințare a serviciilor, transmisiunilor, informațiilor, șeful servicului pretoral
în baza judecării (analizei) de situație își planifica misiunile de poliție pe care trebuia să
le execute în folosul marii unități și a teritoriului pe care opera marea unitate. În vederea
satisfacerii nevoilor polițienești se elabora Planul de funcționare a Servicului Pretoral care
se aproba de comandant sau de șeful de stat major.
Serviciul pretoral era în strânsă legătură cu operațiunea tactică.
Misiunile de poliție care reveneau jandarmeriei se hotărau în raport cu operațiunea
proiectată de comandantul marii unități (staționare, marș, atac, apărare, acoperire etc.) și
cuprindeau barajul de poliție, zonele de evacuat, zonele și comunicațiile de îndrumare a
evacuărilor, liniile de îndrumare a refugiaților, zonele și liniile de comunicații sensibile
din punct de vedere polițienesc, zonele de competență, însărcinările date jandarmeriei
teritoriale.
Asigură poliția generală și judiciară
Spre exemplu Serviciul pretoral în cazul staționării unei Divizii executa atribuțiile de mai
jos.
-prevenirea și împiedicarea devastărilor localităților, organizarea circulației pe căile de
comunicație, menținerea ordinii în localitățile din zona serviciilor, asigurarea și
îndrumarea circulației refugiaților, măsuri pentru împiedicarea fugarilor, măsuri de poliție
în raioanele de staționare (noile zone ocupate);
-asigurarea ordinii, supravegherea și apărarea cârciumilor, brutăriilor, tutungeriilor,
prăvăliilor de orice jaf sau nedreptăți;
-organizarea patrulelor
-jandarmii erau primii care intrau în localitatea în care staționau trupele, pentru
recunoașterea localității
-organizarea de patrule pe timp de zi și de noapte în localitate, posturi fixe la ieșirile din
localitate, patrule mobile exterioare carwe fac legătura cu patrulele din localitățile vecine,
executând poliția drumurilor;
-supravegherea continuă în interiorul și exteriroul cantonamentelor;
-observarea și controlul persoanelor care intră și ies din localitate, circulă pe drumurile și
terenurile din zona diviziei și care nu pot circula fără autorizație specială (bilet de liberă
circulație) eliberat de comandantul căruia îi aparțin;
-împiedicarea dezordinilor și constatarea contravențiilor;
-supravegherea continuă în interiorul și în jurul cantonamentelor și pe întreaga zonă
ocupată de divizie pentru împiedicarea spionajului;
-oprirea celor care transportă efcete și lucruri netolerate sau oprite prin ordonanțele date
de către Comandamentele militare;
-împiedicarea tăierii arborilor, distrugerii drumurilor, gardurilor, luarea fructelor sau
legumelor, sau orice alte rechiziții nelegale;
-primirea și cercetarea reclamațiilor locuritorilor, arestarea și dresarea actelor împotriva
miliatrilor și civililor;
-controlul respectării orelor de închidere a localurilor, cârciumilor și prăvăliilor după ora
fizxată de comandament;
-arestarea gradelor inferioare găsite în neregulă.
115
20. LEGEA NR. 264 DIN 22 APRILIE 1943 PENTRU

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA JANDARMERIEI
Prin această lege Jandarmeria este considerată corp militar instituit pentru a veghea
pe teritoriul rural, la executarea poliției generale și militare. În caz de nevoie poate
sprijini acțiunea poliției pe teritoriul urban, când nevoile de ordine și siguranță impun
acestea. Prin această lege, Jandarmeria aparține ministerului Apărării Naționale și
este pusă la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru executarea
însărcinărilor de poliție ce-i revin.
Art. 37. Jandarmeria asigură poliția generală pe teritoriul rural al țării și are, în special,
următoarele atribuții:
a) Culege, instrumentează și aduce la cunoștința autorităților superioare
informațiunile și indiciile privitoare la fapte sau stări de fapt, contrare siguranței
Statului și liniștii publice;
b) Apără libertatea, proprietatea și siguranța persoanelor, precum și drepturile
recuoscute de legi grupărilor sociale și profesionale;
c) Previne infracțiunile la legi, regulamente și ordonanțe;
d) Conformându-se regulilor de procedură penală și legilor speciale, constată și
cercetează infracțiunile la legi, regulamente și ordonanțe; urmărește și prinde pe
infractori și-i trimite înaintea justiției;
e) Execută hotărîrile date de justiție potrivit legilor;
f) Menține și restabilește ordinea, în cazul când se prevăd sau se produc tulburări
interne;
g) Dă concurs și intervine la cererea celorlate autorități când acestea sunt
împiedicate în executarea funcțiunii lor legale;
h) Sprijină opera de asistență socială.
(Extras din Legea nr. 264 din 22 aprilie 1943 pentru organizarea și funcționarea
Jandarmeriei)
La 16 octombrie 1943, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 580520 se înființează
unitățile teritoriale de apărare contra parașutiștilor care depindeau direct de
posturile comunale de jandarmi.
116
21. DE LA JANDARMERIA ARMATEI DE

OPERAȚIUNI (JANDARMERIA FRONTULUI SAU
JANDARMERIA PRETORALĂ) LA TRUPELE DE
SECURITATE
După 23 august 1944, când practic România a intrat în sfera de influență a Uniunii
Sovietice, jandarmeria a fost „subordonată”, ca de altfel și celelalte structuri militare,
Comisiei Aliate de Control. În aceste condiții „în septembrie 1944 au început acţiuni
de intimidare a reprezentanţilor instituţiei prin arestare, dezarmare şi maltratare a
ofiţerilor, subofiţerilor şi trupei de către soldaţii sovietici, deseori însoţiţi de activişti
comunişti, precum şi prin anchetarea jandarmilor de către comandamentele
sovietice”. Un astfel de abuz s-a petrecut la sfârşitul lunii octombrie 1944, când
sovieticii au dezarmat şi arestat organele poliţieneşti trimise de guvern la Iaşi. Mai
mult, în judeţele Moldovei ocupate de sovietici până la 23 august 1944 a fost
instituită o „poliţie naţională rurală”, alcătuită şi dirijată de comunişti”233. În
contextul creat, „principala vizată imediat după 23 august 1944 a fost Jandarmeria.
În primul rând, toate cadrele de comandă ale acestei structuri, ca şi cadrele inferioare,
au fost eliminate şi înlocuite cu elemente de încredere”234. Serviciul de poliție în
mediul ruarl a fost extrem de perturbat din cauză acțiunilor împotriva jandarmilor
rurali care erau „dezarmaţi, dezechipaţi, bătuţi şi umiliţi în faţa populaţiei, posturile
lor fiind devastate”235. Perioada care a urmat după 23 august a fost un adevărat calvar
pentru jandarmi, întrucât pentru preluarea controlului jandarmeriei prin abuzuri și
epurări se recurgea și la reorganizări. Astfel la 2 octombrie 1944, jandarmeria
primește denumirea de „Gărzi cetăţeneşti pentru apărarea teritoriului” iar la 13
decembrie 1944, denumirea de „Comandamentul general al Teritoriului” ale căror
233
general maior Vasile Mihalache, colonel Ioan P. Suciu, Jandarmeria Română. Pagini
dintr-o istorie nescrisă, 1850-1949, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993, p. 166.
234
Mihaela Cristina Verzea, Aspecte privind „democratizarea” armatei și a forțelor de
ordine (1944 – 1950), în revista Muzeul Național, Editura Muzeul Național de Istorie, nr.
XVI, 2004, p. 492.
235
Ibidem.
117
unități militare teritoriale își mențin titulatura până la desființarea acestora în 1949.
De altfel, în acest context se constituie la 21 decembrie 1 944 „Inspectoratul Poliţiei
Rurale Regionala Moldovei, organizaţie ce copia modelul sovietic, căruia i se
interzicea orice contact cu jandarmeria”236.
Prin Ordinul Nr. 10.052 din 23 ianuarie 1949 al Secretariatului pentru trupe al
Ministerului de Interne sunt înfiinţate Trupele de Securitate, Comandamentul
acestora cuprinzând ulterior toate trupele de jandarmi şi centrele de instrucţie ale
Jandarmeriei, în timp ce Jandarmeria rurală se subordona Direcţiei Generale a
Miliţiei.
Prin Legea nr. 59 din 28 martie 1947 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 264 din
22 aprilie 1943 pentru organizarea și funcționarea Jandarmeriei, Jandarmeria face
parte din Ministerul de Interne, căruia îi este subordonată direct, atât în ceea ce
privește îndeplinirea îndatoririlor generale de poliție ce-i revin, cât și cu privire la
organizare, atribuțiuni și pregătire profesională a cadrelor.
Ulterior, prin Legea nr. 206 pentru organizarea Armatei237 din 21 iunie 1947,
„Jandarmeria este un corp auxiliar de poliție, instituit pentru a veghea pe teritoriul
rural la executarea atribuțiunilor de pază. Ea poate sprijini și acțiunea poliției pe
teritoriul urban, când nevoile impun aceasta”238. Și prin această lege erau evidențiate
„îndatoririle generale de poliție”239.
Prin Decretul pentru înființarea Trupelor Ministerului Afacerilor Interne din 31
decembrie 1948, trupele de securitate, trupele de grăniceri și pompierii fac parte
integrantă din Ministerul Afacerilor Interne. Trupele Ministerului Afacerilor Interne
păstrează organizarea cu caracter militar iar recrutarea trupei s-a realizat prin grija
Ministerului Apărării Naționale, potrivit cererilor. Ulterior prin Decretul nr. 25
pentru înființarea Miliției din 22 ianuarie 1949, Poliția și Jandarmeria se desființează
iar prin Decretul nr. 163 din 7 februarie 1949 se înființează Trupele de Securitate.
Potrivit prevederilor Decretului nr. 25 din 22 ianuarie 1949 privind înființarea
Miliției, „Poliția și Jandarmeria se desființează”, astfel că potrivit art. 9 din acest
decret, Legea pentru organizarea Poliției Generale a statului publicată în Monitorul
Oficial, nr. 159 din 21 iulie 1929, Legea pentru organizarea și funcționarea
236
Ibidem, . 495.
237
Monitorul Oficial, partea I, nr. 141, 24 iunie 1947.
238
art. 68, Legea nr. 206 pentru organizarea Armatei, Monitorul Oficial, partea I, nr. 141,
24 iunie 1947.
239
art. 70, Ibidem.
118
Jandarmeriei, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 29 aprilie 1943, precum și
orice dispozițiuni contrarii prezentei legi se abrogă”.
Trupele de securitate ale Ministerului de Interne erau considerate și parte
componentă a forțelor armate, care în concepția „războiului întregului popor” erau
destinate pentru apărarea „suveranității, independenței și integrității teritoriale a
patriei”.
Misiunile trupelor de securitate
- participă la asiguarea securității conducerii superioare de partid și de stat, la
obiectivele, în care își desfășoară activitatea, în raioanele de dsilocare și pe
timpul deplasărilor acestora;
- participă la asigurarea ordini pe timpul desfășurării unor manifestații cu ocazia
sărbătorilor naționale, a vizitelor unor coducători de partid și de stat din alte
țări, pe timpul unor activități protocolare și adunări populare;
- execută paza și apărarea obiectvelor d eimportanță deosebită pentru apărarea
țării, pentru activitatea statului, pentru ecoomie, știință, tehnică, cultură și artă,
precum și paza și apărarea valorilor stabilite de către Consiliul de Miniștri;
- participă la prevenirea, neutralizarea și lichidarea oricăror acte teroriste
îndreptate împotriva unor persoane sau obiective de pe teritoriul Republicii
Socialiste România și asigură securitatea aeronavelor românești pe timpul
zborului și la escalele de scurtă durată
- asigură paza și apărarea permanentă sau temporară a unor raionae cu destinație
specială, comunicații și transporturi de importanță deosebită;
- participă, la nevoie, la menținerea ordinii publice, iar în situații speciale duc
acțiuni pentru restabilirea acesteia;
- desfășoară acțiuni pentru capturarea sau nimicirea formațiunilor de cercetare-
diversiune, a spionilor și a unor agenți inflitrați pe teritoriul țării, precum și
împotriva altor elemente ostile;
- execută paza și apărarea unor locuri de deținere a condamnaților și escortarea la
pubctele de lucru;
- participă la asigurarea securității corespondenței secrete pe timpul transportului;
- participă la executarea controlului tehnic de securitate la obiectivele (locurile)
în care se desfășoară activități de importanță deosebită;
- participă la acțiunile de limitare și lichidare a urmărilor unor calamități naturale
sau catastrofe;
- participă, în cooperare cu unități ale armatei și gărzil epatruotice, la îndeplinirea
altor misiuni speciale.
În situații deosebite și în condițiile războiului întregului popor, trupele de securitate,
în cooperare cu alte forțe, mai pot îndeplini următoarele misiuni:
- asigură paza și apărarea unor obiective și instalații imnportante, care nu sunt
asigurate cu pază militară în timp d epace;
- participă la ducerea unor acțiuni de apărare sau ofensive limitate în timp și
spațiu, precum și la lupta de rezitență în spatele frontului, pe teritoriul național
vremelnic ocupat de inamic,
119
- participă la descoperirea, capturarea sau nimicirea inamicului parașutat sau
debarcat pe teritoriul țării;
- asigură escortarea prizonierilor de război și paza acestora în lagărele de zonă
interoară;
- participă la lichidarea urmărilor atacului inamic cu arme de nimicire în masă;
- sprijină organele Ministerului de Interne și organizațiile obștești la asigurarea
pazei bunurilor aparținând unităților socialiste și cetățenilor, pe timpul
dispersării și evacuării, impuse de acțiunile inamicului.
(art. 5, 6, Regulamentul trupelor de securitate, partea I, Ministerul de Interne,
Comandamentul Trupelor de Securitate, 1976)
Misiunile trupelor de securitate, astfel după cum au fost prevăzute de regulament, au
impus și conceptualizarea formelor acțiunilor de luptă ale trupelor de securitate,
având la bază și acțiunile pe care unitățile și subunitățile de jandarmi, în special
companiile de poliție, le-au îndeplinit în timpul războiului iar ulterior pe cele
desfășurate împotriva rezistenței anticomuniste din munți.
Este frapant, că legea actuală privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei
Române conține formulări similare „participă”, „execută”, „asigură”, „desfășoară”
ca în vechiul regulament din perioada comunistă, și mai ales suprapunerea unor
atribuții cu cele ale Poliției Militare, potrivit Regulamentului P.M.-1240. Este evident,
că prin aceste prevederi se ridică întrebarea dacă jandarmeria poate genera subunități
de tipul celor de poliție militară (companii de poliție) în caz de război. Totodată, așa
după cum se menționează pe site-ul oficial al Forțelor Terestre Române
(www.forter.ro) „istoricul Poliţiei Militare se află în strânsă legătură cu istoricul
jandarmeriei române”241 și „termenul consacrat de Poliţie Militară îşi are originile în
anul 1893”242, ca poliție a trupei, prin Legea asupra Gendarmeriei Rurale.
La conceperea și elaborarea Regulamentului trupelor de scuritate, o contribuție
semnificativă au avut-o ofițerii care au absolvit Școala de ofițeri jandarmi după anul
1938 și până în anul 1948 (de altfel ofițerii care au absolvit această școală aveau o
bună pregătire militară, tactică și juridică, erau totodată și licențați în științe juridice).
Avem în vedere ofițerii care au ocupat funcții de conducere și care nu au fost
îndepărtați din jandarmerie și care ulterior și-au desfășurat activitatea în trupele de
securitate. La baza acestui regulament a stat și experiența acumulată în primii ani de
existență în „operaţiuni pentru capturarea, neutralizarea sau nimicirea grupurilor de
rezistenţă armată anticomunistă sau a altor elemente înarmate aflate în diverse
240
Regulamentul P.M.-1 din 20 februarie 2013 al structurilor de poliție militară, Ministerul
Apărării Naționale, Monitorul Oficial nr. 1281 din 23 decembrie 2020.
241
https://forter.ro.
242
Ibidem.
120
regiuni ale ţării, descoperirea, capturarea sau nimicirea elementelor paraşutate pe
teritoriul României, paza şi apărarea unor obiective şi căi de comunicaţii, (.....)”243
combinată cu cea a companiilor de poliție din cel de al Doilea Război Mondial. Din
perspectiva tacticii de specialitate se justifică într-o foarte măsură și formele
acțiunilor de luptă ale trupelor de securitate din regulamentul de specialitate din anul
1976, cercetarea, blocarea, încercuirea, urmărirea, ambuscada, paza și apărarea
obiectivelor, paza și apărarea unor sectoare de comunicații, paza și apărarea
transporturilor de importanță deosebită, paza și apărarea raionelor cu destinație
specială etc. și implicit modul de conceptualizare a acțiunilor tactice și al
operațiunilor tactice. Se punea un accent foarte mare pe instrucția tactică de
securitate, instrucția tragerii și instrucția de front, în general pe disciplină. Instrucția
tactică avea la bază „locul, rolul și misiunile trupelor de securitate” iar din
perspectiva exercițiilor tactice și tactice-pregătitoare, concepția se rezuma de cele
mai multe ori la schematisme preluate din manualele de metodică. Astfel de scenarii
tactice (situații tactice) se bazau pe „elemente ostile”, „terorist-diversioniste” și
„cercetare-diversiune”.
Capitolul 3 Atribuţiile Jandarmeriei Române
Articolul 21
(1) Jandarmeria Română are următoarele atribuţii:
a) asigură paza obiectivelor, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită pentru
apărarea țării, pentru activitatea statului, pentru economie, ştiinţă, cultură şi artă, a
localurilor misiunilor diplomatice sau ale unor agenţii şi reprezentanțe economice, precum
şi a sediilor unor organisme internaţionale, care desfăşoară activităţi pe teritoriul
României, stabilite prin hotărâre a Guvernului;
b) asigură paza transportului unor valori importante, constând în sume de bani, titluri de
credite, cecuri ori alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, valori ştiinţifice,
tehnice, de cultură şi artă, precum şi transportul armelor muniţiilor, materialelor explozive,
stupefiantelor, al substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe
periculoase;
c) asigură, împreună cu alte autorităţi publice abilitate, ordinea cu ocazia întrunirilor şi a
manifestatiilor;
d) asigură, împreună cu poliţia şi cu alte structuri ale Ministerului de Interne, restabilirea
ordinii publice în cazuri de tulburare grava a acesteia;
e) îndeplineşte, împreună cu poliţia, misiuni pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea
şi combaterea infracţiunilor şi a altor încălcări ale normelor legale în vigoare;
f) execută, împreună cu poliţia, insoțirea trenurilor specializate, luând măsurile de pază şi
ordine în triaje şi în staţiile de cale ferată;
243
Florian Banu Liviu Ţăranu, coordonatori, Securitatea, 1948-1989, vol. I, Monografie,
Editura Cetatea de Scaun, 2016, pp. 372 – 374 (În cursul anului 1951, Trupele de Securitate
au executat 16 misiuni de capturare a elementelor aflate în munţi, faţă de 11 operaţiuni
executate în anul precedent. La aceste operaţiuni au participat 4.304 militari.)
121
g) îndeplineşte, împreună cu celelalte instituţii ale statului abilitate prin lege, misiuni de
asigurare a protecţiei inalților demnitari români şi străini în timpul prezenței lor în
România, precum şi misiuni de pază a sediilor de lucru şi a reședințelor acestora;
h) îndeplineşte, împreună cu celelalte instituţii specializate ale statului, misiuni de
prevenire, neutralizare şi lichidare a actelor teroriste şi diversioniste pe teritoriul
României;
i) participă la executarea pazei şi a protecţiei transportului corespondenței secrete pe întreg
teritoriul României;
j) execută măsuri de asigurare a ordinii publice în timpul acţiunilor de neutralizare a
obiectelor suspecte, care pot prezenta pericol public;
k) îndeplineşte, împreună cu poliţia, cu pompierii şi în cooperare cu unităţi ale Ministerului
Apărării Naţionale, cu cele de protecţie civilă şi cu alte formaţiuni prevăzute de lege,
activităţi de salvare şi de evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii,
explozii, avarii, accidente, epidemii, calamitati şi catastrofe, precum şi de limitare şi
inlaturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
l) execută, împreună cu poliţia şi cu celelalte instituţii publice abilitate prin lege, misiuni
de urmărire şi prindere a evadaților, dezertorilor şi a altor persoane despre care există date
şi indicii temeinice că intenţionează să săvârşească sau au săvârşit infracţiuni ori care se
sustrag măsurii arestării preventive sau executării pedepselor privative de libertate;
m) participă, la solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului
României, în afara teritoriului naţional, cu efective şi tehnica din dotare, la constituirea
forţelor internaţionale destinate îndeplinirii unor misiuni de instruire, asistenţă şi
cooperare în domeniul ordinii publice şi pentru acţiuni umanitare; în timpul îndeplinirii
acestor misiuni, efective de jandarmi participante au regimul trupelor din Ministerul
Apărării Naţionale, care execută misiuni în străinătate;
n) execuă orice alte atribuții care îi sunt stabilite prin lege.
(2) La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situaţii care nu suferă amânare,
comandantul Jandarmeriei Române poate aproba asigurarea temporară a pazei unor
obiective, bunuri, valori şi transporturi speciale.
(3) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), jandarmii folosesc armamentul şi
mijloacele tehnice din dotare, potrivit dispoziţiilor legale.
Articolul 22
Pe timpul stării de urgenta sau al stării de asediu, Jandarmeria Română, concomitent cu
îndeplinirea misiunilor permanente, participă la acţiunile pentru descoperirea, capturarea
sau lichidarea, grupurilor de cercetare-diversiune, a elementelor teroriste, precum şi la
sprijinirea evacuării unor obiective de importanţă deosebită şi a populaţiei.
Articolul 23
La mobilizare şi în timp de război, Jandarmeria Română, concomitent cu îndeplinirea
atribuţiilor prevăzute la art. 21 şi 22, în calitate de componentă a forţelor armate,
îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) execută, împreună cu alte forte, paza şi apărarea unor obiective care nu sunt asigurate
cu pază militară în timp de pace;
b) participă la descoperirea, capturarea sau neutralizarea inamicului parasutat sau debarcat
pe teritoriul țării, în raioanele de dispunere a unităţilor sau subunităților de jandarmi;
c) participă la apărarea unor localităţi;
d) asigură paza bunurilor aparţinând sectorului public sau privat, în cazurile de evacuare
impuse de acţiunile inamicului;
122
e) participă la acţiunile de înlăturare a efectelor loviturilor executate de către inamic cu
aviaţia, cu mijloacele de nimicire în masă, incendiare sau clasice;
f) participă la: evacuarea populaţiei; comenduirea şi îndrumarea circulaţiei; escortarea
prizonierilor de război şi paza acestora în lagăre de zonă interioară; dirijarea şi îndrumarea
refugiaților; paza şi apărarea unor raioane cu destinaţie specială;
g) execută orice alte atribuţii şi misiuni privind apărarea țării, potrivit legii.
(Extras din Legea nr. 116 din 5 iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea
Jandarmeriei Române, Monitorul Oficial nr. 224 din 18 iunie 1998)
Până la această lege din anul 1998, fostul regulament al trupelor de securitate a
constituit Sursa de inspirație pentru conceptualizarea noilor atribuții ale
jandarmeriei. S-a încercat ca pe baza acestui regulament să se elaboreze proiectul
regulamentului trupelor de jandarmi, menținând astfel o abordare mai mult militară
a noilor atribuții, în detrimentul uneia de natură polițienească. În domeniul de ordine
publică avem în vedere că „aplicarea legii răspunde la o gamă largă de incidente și
operațiuni de securitate care sunt de obicei gestionate de o singură unitate sau
departament”244 și că „mulțimile pot varia dramatic ca mărime, compoziție, intenții
și comportamente”245. Conceptul de restabilire a ordini publice ar trebui regândit ca
o etapă critică, ulterioară a ceea ce a reprezentat inițial managementul mulțimii și
care trebuie abordat ca fiind controlul mulțimii. Se impune astfel, cerința de
modernitate a unei noi viziuni în raport cu evenimentele de mulțime planificate sau
spontane în care structurile de jandarmi trebuie considerate ca forțe de poliție de
ordine publică. Dacă avem în vedem evenimentul de mulțime prin cele două situații
(management și control), prin coroborare cu dreptul constituțional de întrunire
suntem în fața unei operațiuni polițienești al unei mulțimi în care se regăsesc
procedee de acțiune, proceduri și tactici specifice bazate pe flexibilitate operațională
în raport cu diversitatea largă de manifestare a unei întruniri. De asemenea, „însăși
expresia de restabilire a ordine publice poate determina din start o atitudine de
combatere a protestelor din perspectiva funcției de specializare dar fără a lua în
considerare comportamentul de mulțime ca fiind o variabilă extrem de complexă”246
244
Bureau of Justice Assistance, Managing Large-Scale Security Events: A Planning Primer
for Local Law Enforcement Agencies, p. 33.
245
Tony Narr, Jessica Toliver, Jerry Murphy, Malcolm McFarland, Joshua Ederheimer,
Police Management of Mass Demonstrations: Identifying Issues and Successful Approaches,
Police Executive Research Forum, 2006, p. 53.
246
Țuțu Pișleag, De la atribuție la misiune. Operaționalizarea atribuțiilor Jandarmeriei (I),
Revista Academiei de Științe ale Securității Naționale, nr. 1, 2020.
123
și că „emoția este o caracteristică de bază a condiției umane, cu consecințe”247 de
multe ori chiar imprevizibile.
Capitolul III Atribuţiile Jandarmeriei Române
Articolul 19
(1) Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate, are următoarele atribuţii:
a) apără, prin mijloacele şi metodele prevăzute de lege, viaţa, integritatea corporală şi
libertatea persoanei, proprietatea publică şi privată, interesele legitime ale cetăţenilor, ale
comunităţii şi ale statului;
b) execută misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor,
demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale,
comerciale,
manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor
asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de
persoane;
c) execută misiuni de restabilire a ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice
fel de
acţiuni sau fapte care contravin legilor în vigoare;
d) execută, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pe baza
planurilor de
cooperare, misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice în punctele de control
pentru
trecerea frontierei de stat;
e) execută, pe baza planurilor de cooperare aprobate de ministrul administraţiei şi
internelor,
misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în
staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, precum şi pe litoralul Mării
Negre, în
Delta Dunării ori în staţiuni balneare sau în alte zone de interes operativ;
f) execută, în cooperare cu instituţiile abilitate ale statului, misiuni de asigurare a ordinii
publice pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi demnitari
români sau străini pe teritoriul României, în zona obiectivelor şi a locurilor de
desfăşurare a
activităţilor;
g) execută, în condiţiile legii, la solicitarea autorităţilor competente, misiuni de urmărire
şi
prindere a evadaţilor, dezertorilor şi a altor persoane despre care există date şi indicii
temeinice că intenţionează să săvârşească sau au săvârşit infracţiuni ori care se sustrag
măsurii arestării preventive sau executării pedepselor privative de libertate;
h) execută misiuni de intervenţie antiteroristă la obiectivele aflate în responsabilitatea
247
Nate Huber, Intelligence led policing for law enforcement managers, in FBI Law
Enforcement Bulletin, octomber 2019, https://leb.fbi.gov/articles/featured-
articles/intelligence-led-policing-for-law-enforcement-managers, accesat la 17 ianuarie
2020.
124
jandarmeriei sau pentru capturarea şi neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc
ori
alte mijloace care pot pune în pericol siguranţa persoanelor, bunurilor, valorilor şi
transporturilor speciale;
i) asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia şi apărarea obiectivelor, a bunurilor şi
valorilor
de importanţă deosebită, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi a obiectivelor aparţinând
Ministerului Administraţiei şi Internelor, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei
şi
internelor;
j) asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia transportului unor valori importante,
precum şi
a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, substanţelor
toxice
sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase, definite astfel prin lege;
k) participă, în cooperare cu celelalte instituţii ale statului abilitate prin lege, la misiuni
de
prevenire şi neutralizare a actelor teroriste pe teritoriul României;
l) participă, împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea
protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de
protecţie a
mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale
prevederilor
normelor legale;
m) participă la protecţia corespondenţei secrete pe timpul transportului acesteia pe întreg
teritoriul României;
n) participă la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de
mediu
sau complexe;
o) participă, în condiţiile legii, la misiuni în afara teritoriului statului român, cu efective
şi
tehnica din dotare, la activităţi de instruire, la constituirea forţelor internaţionale
destinate
îndeplinirii unor misiuni în cadrul acţiunilor de prevenire a conflictelor şi gestionării
situaţiilor
de criză, de întărire - consiliere, asistenţă, formare, control - a forţelor de ordine locale
sau de
substituţie a acestora în toate domeniile lor de activitate. În timpul îndeplinirii acestor
misiuni
efectivele de jandarmi participante beneficiază de drepturile stabilite prin lege pentru
militarii
care execută misiuni în străinătate;
p) asigură măsuri de ordine şi de protecţie a zonelor în care s-a produs sau există
pericolul
iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situaţii de urgenţă ce pun în
pericol
viaţa, integritatea fizică a persoanelor sau bunurile acestora;
125
q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
r) efectuează, în condiţiile legii, acte necesare începerii urmăririi penale pentru
infracţiunile
constatate pe timpul executării misiunilor specifice, potrivit prevederilor art. 61 din
Codul de
procedură penală;
s) desfăşoară activităţi de cercetare şi documentare în vederea constituirii bazei de date
de
interes operativ, necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu
antecedente în comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu
cele
cunoscute ca aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic, precum şi cu alte
informaţii
de interes operativ necesare executării misiunilor;
t) execută orice alte atribuţii prevăzute prin lege.
(2) La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situaţii care nu suferă amânare, la
propunerea inspectorului general, ministrul administraţiei şi internelor poate aproba
asigurarea
temporară a protecţiei unor persoane, obiective, bunuri, valori şi transporturi speciale,
altele
decât cele stabilite prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii.
(3) Jandarmeria Română răspunde solicitării magistratului de a participa, împreună cu
acesta,
la efectuarea unor acte procedurale.
Articolul 20
(1) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 19 alin. (1) şi (2), Jandarmeria Română se
bazează pe concursul autorităţilor publice şi al persoanelor fizice sau juridice, care
furnizează,
la cerere, date şi documente necesare îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege.
(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor, jandarmii aflaţi în misiune folosesc armamentul şi
mijloacele tehnice din dotare, potrivit dispoziţiilor legale.
Articolul 21
Pe timpul stării de urgenţă, Jandarmeria Română continuă să îşi îndeplinească misiunile
specifice, asigurând totodată aplicarea prevederilor ordonanţelor militare prevăzute în
decretul
de instituire a acestei stări.
Articolul 22
(1) Pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi în timp de război, Jandarmeria Română, pe
lângă atribuţiile prevăzute la art. 19, în calitate de componentă a forţelor armate,
îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) execută paza, protecţia şi apărarea obiectivelor stabilite de autorităţile militare, altele
decât
cele la care se asigură pază militară în timp de pace;
b) participă la descoperirea, capturarea sau la neutralizarea inamicului desantat ori
debarcat pe
teritoriul ţării, în locurile de dispunere a unităţilor sau subunităţilor de jandarmi;
c) participă la apărarea unor localităţi;
126
d) asigură paza bunurilor aparţinând domeniului public sau privat, în cazurile de
evacuare
impuse de acţiunile inamicului;
e) participă la acţiunile de înlăturare a efectelor loviturilor executate de către inamic din
aer, cu
mijloace de nimicire în masă, incendiare sau clasice;
f) execută, în cooperare cu alte forţe abilitate, acţiuni pentru descoperirea, capturarea sau
neutralizarea elementelor paramilitare care activează pe teritoriul naţional;
g) participă la acţiuni de evacuare a populaţiei, control şi îndrumare a circulaţiei, de
escortare a
prizonierilor de război şi pază a acestora în obiective din zona interioară, de dirijare şi
îndrumare a refugiaţilor, pază şi apărare a unor zone cu destinaţie specială;
h) participă la anunţarea şi trimiterea la celelalte unităţi ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor a personalului necesar pentru completarea acestora, în condiţiile legii;
i) cooperează cu celelalte componente ale sistemului de apărare şi securitate naţională
pentru
asigurarea şi protecţia mobilizării şi participă la asigurarea punerii în aplicare a
ordonanţelor
militare, potrivit legii;
j) execută orice alte atribuţii şi misiuni privind apărarea ţării, potrivit legii.
(2) Pe durata stării de război, Jandarmeria Română se subordonează operaţional
autorităţii
militare naţionale la nivel strategic.
(Extras din Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 (actualizată) privind organizarea şi
funcţionarea Jandarmeriei Române)
Din analiza legii, se constată printre altele că atribuțiile jandarmeriei se pot grupa în
trei mari categorii: din domeniul polițienesc în condiții de normalitate, în special
evenimentele de mulțime sau de ordine publică, pe timpul stării de urgență și pe
timpul stării de asediu, la mobilizare şi în timp de război. Și în situația celor două
ultime categorii, structurile de jandarmi pot acționa tot ca forțe de poliție. Pe fondul
aspectelor evolutive ale conceptului de ordine publică, definit prin propria
teritorialitate și culturalitate, în raport și cu evoluția societății este nevoie de a
reglementa cu mai multă claritate natura polițienească a atribuțiilor jandarmeriei. În
aceste condiții, se impune și regândirea pregătirii personalului având în vedere că
„aplicarea legii este o vocație în continuă evoluție”248 iar jandarmii trebuie „să se
248
John Christian, Matthew Lewis, Scott Gerwehr, Russell W. Glenn, Barbara R. Pantich,
Dionne Barnes-Proby, Elizabeth Williams, David Brannan, Training the 21st Century Police
Officer. Redefining police professionalism for the Los Angeles Police Department, Public
Safety and Justice RAND, 2003, p. 121.
127
adapteze condițiilor dinamice ale străzii”249. Este esențială o pregătire cuprinzătoare
„adaptată prezentului și modernizată sau reimaginată viitorului”250.
În ceea ce privește operaționalizarea atribuțiilor prevăzute la articolul 22, alin. (1),
pe timpul stări de asediu, la moblizare și în timp de război, semnalăm nevoia de
pregătire în domeniul armelor întrunite în cadrul Universității Naționale de Apărare
„Carol I”. De asemenea, este nevoie de interoperabilitate cu celelalte structuri
militare, cerință ce se poate rezolva prin pregătirea militară superioară. Menționăm
faptul că în perioada interbelică pregătirea de stat major a ofițerilor de jandarmi era
prioritară. Elocventă este și modalitatea de susținere a examenului final pentru
ofițerii aspiranți la gradul de maior, în special privind partea profesională
(jandarmerească), în perioada interbelică. Un astfel de examen presupunea
rezolvarea unei situații generale (de război), care în principiu avea ca cerințe
„judecarea situației”, funcționarea serviciului pretoral, conceperea unei variante de
ordonanță în rolul comandantului de divizie, competențele Pretorului de Divizie ca
instanță judecătorească în raport cu situația de luptă în care se află divizia etc. În
opinia noastră, era un examen destul de complex dar și relevant în selecția celor mai
buni ofițeri cu o solidă pregătire tactică. Luând astfel, în considerare și modalitatea
de pregătire a șefilor de post cărora li se cereau să rezolve „teme de crimă din punct
de vedere științific polițienesc”, se naște evident concluzia că din perspectiva
pregătirii personalului, se îndeplineau standarde destul de ridicate pentru acea vreme.
Deși exista o severitate excesivă în structurile militare, inclusiv în cele de jandarmi,
educația se baza pe principii morale sănătoase. Este demnă de amintit afirmația
principelui Carol I, în anul 1866, referitoare la generalul Ioan Emanoil Florescu și
implicit la ceilalți ofițeri – „ofițerii care au fost devotați lui Cuza sunt tocmai aceea
pe care mă pot bizui, fiindcă au fost credincioși unui principiu, iar nu unei
persoane.”251
Din analiza actualei legi, observăm printre altele că atribuțiile jandarmeriei aparțin
domeniului polițienesc drept pentru care este nevoie de o „regândire a pregătirii
integrate inițiale și continue, pe niveluri de execuție și conducere, care să se
circumscrie bunelor practici și principiilor strategice în managementul
249
Ibidem.
250
World Economic Forum, The Global Risks Report 2020, 15th Edition, In partnership with
Marsh & McLennan and Zurich Insurance Group, p. 15.
251
apud., Radu R. Florescu, Generalul Ioan Emanoil Florescu, organizator al armatei
moderne, Editura Militară, 2004, p. 87
128
evenimentelor de mulțime și care să fie cuprinse într-un manual de specialitate cu
termene clare de revizuire, pe baza experienței din ultimii treizeci de ani”252.
În opinia noastră „problema majoră pentru dezbatere se centrează pe ideea de
acceptare, recunoaștere și legitimare a jandarmeriei ca forță de poliție, pentru că (...)
se manifestă tendința de a considera jandarmeria ca pe o forță intermediară între
poliție și armată, bazată pe o cultură războinică”253. Marea provocare pentru aproape
toate forțele de ordine publică sunt protestele care iau o varietate de forme de
exprimare prin caracterul de spontaneitate și nereglementare, față de care se impune
adecvarea tacticilor de răspuns potrivit formelor de manifestare și obiectivelor
protestelor.
Având în vedere viziunea modernă că personalul jandarmeriei are calitatea de
reprezentant al unei agenții de aplicare a legii, atunci cu siguranță trebuie să se
înțeleagă că legea este făcută pentru a fi respectată mai degrabă de către jandarmi.
252
Țuțu Pișleag, De la atribuție la misiune. Operaționalizarea atribuțiilor Jandarmeriei (II),
Revista ASSN, nr. 2, 2020, p. 58.
253
Ibidem.
129
BIBLIOGRAFIE
a) documente internaționale
Convențiunea de la Balta Liman, (19 aprilie/1 mai 1849).
Tratatul de la Paris, 30 martie 1856.
b) legislație
Codicele de Justiție Militară, Decretul nr. 828 din 5 aprilie 1873.
Codul Calimach. Ediție critică, Editura Academiei Republicii Populare Române,
1958
Codul de procedură Penală al Principatelor Române (Codice de procedura
Criminale), 2 decembrie 1864.
Codul Justiției Militare din 20.03.1937 al României, Monitorul Oficial, Partea I nr.
66 din 20 martie 1937.
Codul Penal, Monitorul Oficial din 2 decembrie 1864.
Legea asupra gendarmeriei rurale, 1 septembrie 1893.
Legea nr. 206 pentru organizarea Armatei, Monitorul Oficial, partea I, nr. 141, 24
iunie 1947.
Legea nr. 912 din 23 martie 1929 pentru organizarea Jandarmeriei Rurale, Monitorul
Oficial, 20 iulie 1929.
Legea pentru organizarea puterii armate în România, 6 decembrie 1864.
Legea pentru organizarea puterii armate în România, Decretul nr. 970 din 11 iunie
1868.
Ofisul Domnesc și Instrucțiunile obștești pentru slujba Jandarmeriei în Principatul
Moldovei, 3 aprilie 1850.
130
Reglementul Organic al Moldaviei, Analele Parlamentare ale României, tomul I,
partea II, Obșteasca extraordinară adunare de revizuirea Regulamentului Organic al
Moldaviei 1831, Imprimeria statului, 1893.
Regulamentele Organice ale Valahiei și Moldovei, vol. I, Colecțiunea vechilor
legiuiri administrative, Biblioteca Institutului de Științe Administrative al României,
Editura Întreprinderile „Eminescu” S.A., 1944.
c) lucrări de autor(i)
Alexandru Nacu, Asigurarea ordinii publice prin prevenirea și sanționarea faptelor
de tâlhărie în perioada secolelor XVIII–XIX: Incriminarea tâlhăriei în Codul Penal
al lui Alexandru Ioan Cuza, Arhivele Olteniei, serie nouă, nr. 33, 2019.
Anghel Popa, Regulamentul organic și organizarea armatei pământene în Moldova,
Revista de Istorie, nr. 10, tomul 32, octombrie 1979, Academia de Științe Sociale și
Politice a Republicii Socialiste Romînia.
Barbu Ştefănescu, Soldaţi în campanie, soldaţi încartiruiţi, soldaţi-vagabonzi la
începuturile epocii moderne, Caiete de antropologie istoricã, anul IX, nr. 1 (16),
ianuarie-iunie 2010.
Bațaria Nicolae, Raportul Comisiunii Parlamentare asupra anchetei făcută în
Basarabia, Imprimeria Statului, București, 1921.
Bogdan Bucur, Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului
românesc, Editura Paralela 45, 2008.
Căpitan A. David, Postul de Jandarmi central sau comunal, Revista Jandarmerei,
anul XIV, nr. 1, 1936.
Căpitan Ispas Nicodim, Factorii care au determinat o nouă lege a jandarmeriei după
război; principiile legii din 1929, Revista Jandarmeriei, nr. 3, martie 1936.
Căpitan Ispas Nicodim, Transferarea. Reflecții asupra organizării mijloacelor de
transferare, Revista Jandarmeriei, anul XIV, nr.1, 1936.
Căpitan Mih. C. If. Pântea, Noul plan și ghid al orașului București și harta jud. Ilfov,
Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1919.
Criminalicesc din Moldova (1799–1804), Revista istorică, tom XXVIII, 2017, nr. 3–
4.
131
Claudiu Neagoe (ed), Istorie, civilizație și cultură în spațiul românesc, Editura Ars
Docendi, 2013.
Colectiv, Nemuritorii, amintiri, portrete, fapte de arme, mărturii despre participarea
unităților M.I. la cel de-al doilea răboi mondial, volumul I, Editura Ministerului de
Interne, 1995.
Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată 1871 – 1884, vol. I, Editura Ziarului
„Universul”, 1927.
Constantin Bărbulescu, Vlad Popoviciu, Modernizarea lumii rurale din România în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea.
Contribuţii, Editura Accent, 2005.
Constantin C. Giurescu, Principatele Romîne la începutul secolului XIX. Constatări
istorice, geografice, economice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835, Editura
Științiifcă, București, 1957.
Constantin Gheorghe, Miliana Şerbu, Miniştrii de interne (1862 – 2007) – mică
enciclopedie, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2007.
Constanţa Vintilă-Ghițulescu, La „scara Mitropoliei”: pedeapsa publică ca spectacol
în societatea românească (1750-1834), Spectacolul public între tradiţie şi
modernitate. Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii, Coordonatori:
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu şi Maria Pakucs Willcocksp, Editura Institutul Cultural
Român, 2007.
Constanța Vintilă-Ghițulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale
vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860, Humanitas, 2015.
Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date și mărturii, Editura științifică și
enciclopedică, București, 1982.
Editions, 2020.
Dan Berindei, Constituirea României moderne, Editura Enciclopedică, 2009.
Daniel Dieaconu, Panduri, arnăuți, haiduci și tâlhari la 1821, Revista Muzeul
Național, Muzeul Național de Istorie, nr. 26, 2014.
Derek Lutterbeck, The Paradox of Gendarmeries: Between Expansion,
Demilitarization and Dissolution, DCAF, 2013.
132
Diogo Mendes Alves, Morrer na estrada:„banditismo” e outros perigos no mundo
romano, Universidade de Lisboa, Faculdade de Letras, 2000.
E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, Editura Minerva, 1997.
Florian Banu, Liviu Ţăranu, coordonatori, Securitatea, 1948-1989, vol. I,
Monografie, Editura Cetatea de Scaun, 2016.
Florin Şperlea, Lucian Drăghici, Manuel Stănescu, Armata română şi Răscoala din
1907: documente, Editura Militară, 2007.
general Ion Topor, maior Ionescu State, Jandarmeria în campanie, Tipografia
Revista Geniului, 1937, Biblioteca Academiei, București.
general maior Vasile Mihalache, colonel Ioan P. Suciu, Jandarmeria Română –
pagini dintr-o istorie nescrisă 1850 – 1949, Editura Ministerului de Interne, 1993.
general maior Vasile Mihalache, general maior (r) Ioan P. Suciu, Din istoria
legislației Jandarmeriei Române, Editura Societății Tempus, București, 1995.
General-maior dr. Dan Ghica-Radu, Infanteria română modernă - 180 de ani,
Buletinul Arhivelor Militare Române, anul XIII, nr. 2 (48) 2010.
Geta Popescu, Începuturile Jandarmeriei în lume, Revista Jandarmeriei, Almanah,
1996.
Gh. I. Brătianu, Politica externă a lui Cuza Vodă și desvoltarea ideii de unitate
națională, Revista Istorică Română, MCM XXXII, vol. II, fasc. II-III.
Gheorghe A. Petrescu, Evoluția organizării judecătorești în România, Revista de
Drept Public, nr. 3/4, 1942.
Gl. c. a. dr. Tudor Cearapin, gl. d. dr. George Serițan, col. (r) dr. Octavian Burcin,
col. dr. Ţuţu Pișleag, col. drd. Daniel Georgescu, Istoria Jandarmeriei Române,
Editura Bren, Bucureşti, 2004.
Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române,
Ediție revăzută, extras din Revista de Drept public, 1934 – 5, Imprimeriile E.
Marvan, București, 1935.
Ioan Scurtu, Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică, București, 1992.
Ion I. Nistor, Organizarea oștirilor pământene sub regimul Regulamentelor organice,
Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, seria III, tomul XXV, 1942
133
-1943, Editura Moniorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria națională,
București, 1943.
Ion I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului de
carantină la Dunăre, Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice, seria
III, Tom XXVII, 1944 – 1945.
John Christian, Matthew Lewis, Scott Gerwehr, Russell W. Glenn, Barbara R.
Pantich, Dionne Barnes-Proby, Elizabeth Williams, David Brannan, Training the
21st Century Police Officer. Redefining police professionalism for the Los Angeles
Police Department, Public Safety and Justice RAND, 2003.
maior Belloiu Gheorghe, Din practica serviciului ordinar, Revista Jandarmeriei, nr.
7 – 8, 1925.
Maior Mihai Ioan, Revista Jandarmeriei, nr. 10 - 11, 1925.
Manuel Guțan, Istoria administrației publice locale în statul român modern, Editura
All Beck, 2005.
Mihaela Cristina Verzea, Aspecte privind „democratizarea” armatei și a forțelor de
ordine (1944 – 1950), în revista Muzeul Național, Editura Muzeul Național de
Istorie, nr. XVI, 2004.
Nate Huber, Intelligence led policing for law enforcement managers, FBI Law
Enforcement Bulletin, octomber 2019.
Sibiu, 2014.
Nicolae Bălcescu, Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului
Valahiei până acum, Iași, 1844.
Nicolae Iorga, Istoria Românilor prin călători, ediția a II-a adăugită, vol. 2, Editura
Casei Școalelor, 1928.
Nicolae Stoicescu, Curteni și slujitori, Editura Militară, 1968.
Pamfil Șeicaru, Unirea națională, ideia forță a României moderne, în perspectiva
istorică și în complexul politic european, Editura „Carpații”, Madrid, 1959.
Radu R. Florescu, Generalul Ioan Emanoil Florescu, organizator al armatei
moderne, Editura Militară, 2004.
134
Sever Neagoe, Grănicerii români în cele două conflagrații mondiale ale secolului
al XX-lea, Editura Ministerului de Interne, 1996.
Silviu Daniel Nicolae, Contribuții la istoria Diviziei 9 Infanterie în Dobrogea de Sud
(1919 – 1924), în Analele Dobrogei, Revistă de istorie medie, modernă şi
contemporană dobrogeană, Seria a treia, An II, 2019.
Sorin Aparaschivei, Sistemul național de informații de la Regulamentul Organic și
până după Războiul de întregire națională, Editura Militară, 2018.
Tony Narr, Jessica Toliver, Jerry Murphy, Malcolm McFarland, Joshua Ederheimer,
Police Management of Mass Demonstrations: Identifying Issues and Successful
Approaches, Police Executive Research Forum, 2006.
Țuțu Pișleag, De la atribuție la misiune. Operaționalizarea atribuțiilor Jandarmeriei,
Revista ASSN, nr. 2, 2020.
Vasile C. Nicolau, Contribuțiuni la studiul organizărei administrative a satelor din
Moldova, Tipografia și legătoria de cărți Const. D. Lupașcu, Bârlad, 1910.
Vasile V. Dașkevici, Istoricul Poliției Capitale fosta Agie, Tipografia Cultura, strada
Câmpineanu 15, București, nr. MCMXXXIV.
Culturale Magazin Istoric, 2003.
Vitalie Buzu, Principatele Române în Amintirile lui Feodor Tornow, Revista
Istorică, Serie Nouă, tomul XX, nr. 5–6 septembrie–decembrie 2009.
d) periodice
Academia Republicii Populare Române, Documente privind istoria României.
Războiul pentru Independență. Vol. II (1 ianuarie 1877 – 9 mai 1877), Editura
Academiei Republicii Populare Române, 1952.
Analele Parlamentare ale României, Tomul XVII, partea I, Divanul Obștesc al Țării
Românești, Legislatura V, Sesiunea II (XVI), 1852, București, Imprimeria Statului,
1914.
Anexa la Monitorul Oficial nr. 287, 31 martie 1912.
Anuarul Bucurescilor pe anul 1894, Litho-Tip. „Carol Gobl”, Bucuresci, 1894.
Anuarul Bucurescilor pe anul 1895, Litho-Tip. „Carol Gobl”, Bucuresci, 1895.
135
Anuarul Bucurescilor, 1906, ediția XVI, Editura Institutul de Arte Grafice „Carol
Gobl”. Anuarul Bucurescilor pe anul 1904, Editura Institutul de Arte Grafice „Carol
Gobl”.
Documente privind istoria României, Războiul pentru independență, vol. II, Editura
Academiei Republicii populare Române, 1952.
Institutul de Istorie al Academiei Republicii Populare Romîne, Studii și materiale de
istorie contemporană, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1962.
Monitorul Oficial din 18 decembrie 1890.
Monitorul Oficial nr. 277, 10 martie 1896.
Monitorul Oficial nr. 60 din 17/29 martie 1865.
Monitorul Oficial, 7 mai 1887.
Monitorul Oficial, partea I, nr. 141, 24 iunie 1947.
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 142 din 13 decembrie 1990.
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991.
Revista Jandarmeriei, nr. 4, 1925.
Revista Jandarmeriei, nr. 9, 1924
Societatea Geografică Romînă, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, volumul
II, Editura Stab. Grafic J.V. Soceco, București, 1899.
Ziarul Adevărul, 20 martie 1929.
e) regulamente, ordine, circulare
Circulara domnului ministru de interne nr. 32485 către domnii Prefecți de județe din
8 aprilie 1910, Monitorul Oficial nr. 7 din 8 aprilie 1910.
Decizia Ministerială nr. 759, Monitorul Oficial nr. 69 din 24 martie 1930.
Ordinul de Zi nr. 79 din 10 mai 1936 privind înființarea Detaşamentului de pază
feroviară şi circulaţie.
Ordinul Șefului de Stat Major General din 22 aprilie 1877.
136
Raportul hatmanului Th. N. Balș, inspectorul general al miliției din 20
Septemvrie/20 Octomvrie 1854.
Regulament asupra serviciului polițienesc pe teritoriul rural (J.2), p. 6, Monitorul
Oficial nr. 166, partea I, 16 iulie 1941.
Regulamentul asupra dorobanților, Decretul din 14 decembrie 1870.
Regulamentul de aplicațiune al Legei asupra Gendarmariei Rurale, 1 septembrie
1893.
Regulamentul P.M.-1 din 20 februarie 2013 al structurilor de poliție militară,
Ministerul Apărării Naționale, Monitorul Oficial nr. 1281 din 23 decembrie 2020.
Regulamentul pentru serviciul jandarmilor de orașe, decretat la 23 iunie 1865.
Regulamentul trupelor de securitate, partea I, Ministerul de Interne, Comandamentul
Trupelor de Securitate, 1976.
f) surse arhivistice
Arhivele de Stat București, M.St.M., 1877/78, dos. Nr. 438, f. 15, 16 și 17.
Arhivele Naționale, Fond Consiliul de Miniștri, dos. 34 b/1860, fol. 127 – 128.
1/1918.
1/1893.
Fichier de la garde constitutionnelle de Louis XVI (1791-1792), Marthe Robinet
(1954), puis Isabelle Chave (2016), Première édition électronique (2016), Archives
nationales (France), Pierrefitte-sur-Seine, 2016.
Studiul Jandarmeriilor streine, Biblioteca Academiei Române, 1929.
g) surse on-line
https://forter.ro.
https://repositorio.ul.pt/bitstream/10451/43542/1/ulfl_tm.pdf.
https://www.guardiacivil.es/es/institucional/Conocenos/index.html.
http://arhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/iasi/Inspectoratul-de-
Jandarmi-Iasi-1918-1949.pdf
137
h) alte documente
Bureau of Justice Assistance, Managing Large-Scale Security Events: A Planning
Primer for Local Law Enforcement Agencies.
World Economic Forum, The Global Risks Report 2020, 15th Edition, In partnership
with Marsh & McLennan and Zurich Insurance Group.
138
ANEXE
Anexa 1
Grafic 1. Extras din Studiul statistic pe inspectorate și provincii asupra serviciilor

executate de jandarmi pe teritoriul rural, în cursul trimestrului Ianuarie 1932
Sursa: Arhivele Naționale, fond 1744, dosar 5/1932, fila 10.
139
Anexa 2
Grafic 2. Planul general de situație al postului de jandarmi Ferdinand (Mihail

Kogălniceanu), Legiunea de jandarmi Constanța, 1932
Sursa: Arhivele Naționale, fond 1744, dosar 12/1932
140
Anexa 3
141
Grafic 3. Extras din Decretul nr. 1212 din 9 iunie 1973 privind uniformele armatei, în
Apendice la Collecțiunea de Legiuirile României vechi noui câte s-au promulgat de la 1
ianuarie anulu 1871 până la 1 ianuarie 1875 și în continuațiune, București, Noua
Typographia a Laboratoriloru Români, Strata Academiei, 19, 1875.
142
Anexa 4
Grafic 4. Abordarea integrată a tacticii jandarmeriei în corelație cu știința și arta în

domeniul ordinii publice (o variantă)
143
144

Tutu Pisleag Octavian Burcin - Evolutia Atributiilor Jandarmeriei EUD

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tutu Pisleag Octavian Burcin - Evolutia Atributiilor Jandarmeriei EUD

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evoluția atribuțiilor jandarmeriei române Țuțu Pișleag; Octavian Burcin

Editura Universitară Danubius este recunoscută de Consiliul

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Tipografia Zigotto Galaţi

1. REPERE ISTORICE PRIVIND FORȚELE DE TIP

În Țările Române, comparativ cu puterile vremii – Imperiul Otoman, Imperiul

Un început de reorganizare națională a armatei, clădit pe raporturi de esență

- Actul adițional al tratatului de la Adrianopol - instrucțiuni ce au constituit, de fapt, baza

Înființarea jandarmeriei în Principatul Moldovei a avut loc printr-un „subtil proces

(Raportul hatmanului Th. N. Balș, inspectorul general al miliției din 20 Septemvrie/20

3. JANDARMERIA PE TIMPUL OCUPAȚIEI

Vasile V. Dașkevici, Istoricul Poliției Capitale, fosta Agie, Tipografia Cultura,

4. SATUL ROMÂNESC ÎN SECOLUL AL XIX-LEA ȘI

5. LEGEA ASUPRA GENDARMERIEI RURALE DIN 1

6.1. Legea pentru modificarea unor articole din Legea asupra

7. LEGEA NR. 884 DIN 4 MARTIE 1903 PENTRU

Prin această lege se prevedea ca începând cu 1 aprilie 1903, efectivele jandarmeriei

8. LEGEA JANDARMERIEI RURALE NR. 817 DIN 24

9. REGULAMENTUL DE APLICARE AL LEGII

Evoluția jandarmeriei rurale este oarecum legată și de evoluția organizării

10. LEGEA NR. 4217 DIN 27 MAI 1913 PENTRU

Condițiile pentru primirea ofițerilor în corpul jandarmeriei vizau gradul de

11. JANDARMERIA RURALĂ ÎN PRIMUL RĂZBOI

12. DECRETUL PENTRU MODIFICAREA LEGII

Prin acest decret se prevedea organizarea Corpului Jandarmeriei pe regimente,

13. DECRETUL LEGE DIN 14 NOIEMBRIE 1918

În baza acestui decret se mărește numărul jandamilor de la 6.310 la 20.000, iar

Din analiza Studiului asupra mersului crimelor, delictelor și contravențiunilor

Tabelul 2 Situația infracțiunilor în anii 1922 – 1923

Crime și asasinate Tâlhării Furturi

14. LEGEA NR. 3406 DIN 13 OCTOMBRIE 1924

Cu toate că se îndeplinise idealul Marii Uniri, ordinea internă în Regatul României

15. ȘCOALA SPECIALĂ DE JANDARMERIE ORADEA

La data de 1 noiembrie 1919, în clădirea în care astăzi funcţionează Universitatea

16. JANDARMERIA RURALĂ – FORȚĂ DE POLIȚIE

Dezbaterile în Parlamentul României privind reforma Jandarmeriei au condus la

17. REGULAMENTUL LEGII JANDARMERIEI DIN 1931

Postul de jandarmi central sau comunal a fost considerat ca indispensabil „central pe

18. DECRETUL NR. 2057 DIN 28 IUNIE 1932 PENTRU

În conformitate cu prevederile acestui decret, s-a umărit ca ofițerii de jandarmi să

19. LEGEA DIN 3 IUNIE 1939 PENTRU ORGANIZAREA

20. LEGEA NR. 264 DIN 22 APRILIE 1943 PENTRU

21. DE LA JANDARMERIA ARMATEI DE

Grafic 1. Extras din Studiul statistic pe inspectorate și provincii asupra serviciilor

Sursa: Arhivele Naționale, fond 1744, dosar 5/1932, fila 10.

Grafic 2. Planul general de situație al postului de jandarmi Ferdinand (Mihail

Sursa: Arhivele Naționale, fond 1744, dosar 12/1932

Grafic 4. Abordarea integrată a tacticii jandarmeriei în corelație cu știința și arta în

S-ar putea să vă placă și