Non omnis moriar..

Găsit-am cheia slovelor de aur,

Şi deslegănd a lumii mare taină,
Am dobândit a nemuririi haină,
Un monument mai scump ca un tezaur.
Mai trainic decât marmora din Păros,
Bronzul sonor cu verzile lui umbre,
Sau cu săgeata formelor ei sumbre
O tristă pădurice de chiparos.
Nu am măcar o salcie ce plânge
La căpătâi cu lacrimi reci de rouă
Nici tei duios ce flori de aur plouă
Sau foc etern ce'n veci nu se mai stinge.
Pe capul meu, superb port o cunună
De lauri verzi ca veşnică răsplată
A frunţii ce-a rămas ne 'ncununată
In trista lume-a globului de humă.
In veci nu se va şterge al meu nume
Din cartea muzei clipelor fugare
Cât va aduce jertfe pe altare
Soborul sfânt al templelor străbune.
Povestea mea ce'n 'nlăcrămat o spune
Ciobanul lângă foc în noaptea lungă
In salul meu, departe o s'ajungă
învestmântată'n straie de minune.
Nu am murit de tot: pe-a amintirii
Punte ce duce'n sfera cea senină
Din chaosul de umbră şi lumină
M'am înălţat în lumea nemuririi!
 Ad Iulium

S'a stins făclia marelui pororoc

în inimi doar păstrăm a ei scânteie
în van căutăm pe crucea marmoree
Un nume scris cu litere de foc.

Căci plămădit din pieritoare humă

Chip cuvios eşti doar ţărână-acum
Iar vremea trece în goana ei nebună
Ca un fugar neobosit de drum.

Nestinsă va îrăi numai iubirea

Foc de vestală tainic alintat
Ce îţi păstrează vecinie amintirea.

Eşti între noi deşi de mult Te-ai dus,

Din inimi Ţi-ai zidii o piramidă