Ion

de Liviu Rebreanu

Romanul este cea mai complexa specie epica in proza, prin caracteristicele diegezei,
discursului si personajelor ca si prin variatele forme de realizare pe care le-a cunoscur in evolutia lui
istorica. A fost si este o specie deschisa modificarilor de structura si imbogatirilor de continut. De aici
numeroasele tipuri de roman pe care le-au inventariat si clasificat teoriticienii literaturii si criticii
lietari:roman de creatie/de analiza (G.Ibraileanu), roman rural /urban(Eugen Lovinrscu), roman
doric/ionic/corintic (Nicolae Manolescu), istoric/contemporan /de anticipatie ;memoralistic
/epistolar/autobiografic/ Bildungsroman;obiectic/subiectiv/simbolic;clasic/romantic/realist/
postmodernist etc.

Romanul realist obiectiv, produs de scriitori europeni de la mijlocul si din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea ( Balzac, Stendhal, Tolstoi,Dickens) se caracterizeaza prin prin situarea
extradiegetica a naratorului (perspectiva heterodiegetica auctoriala) atitudinea lui impersonala si
demiurgica (narator omniscient si omniprezent),naratiune la pesroana a III-a. Autorul se comporta
asemeni omului de stiinta: observa realitatea clasica , omenirea si situatille de viata, creand
personajele tipice in imprejurarile tipice , si le prezinta in mod obiectiv intr-o lume fictionala veridica
(verosimila). Opera literara devine ,,oglinda,, realitatii. Din punct de vedere tematic, se remarca
prferinta pentru viata sociala (rurala sau urbana)contemporana.

Romanul obiectiv s-a impus pe deplin in literatura romana abia odata cu Liviu Rebreanu, prin
Ion, publicat la 1920, opera la care ma voi referi in continuare. Pentru prima data la noi tema rurala a
fost abordata intr-o viziune realista , incat Ion constituie un momnet de rascruce dupa cum sublinia
in epoca Eugen Lovinescu. Acelasi critic ii enumera calitatile epice: perspectiva paranoramica asupra
realitatii, atitudinea fara tendinte moraliste, eticiste sau idiliste a naratorului , capacitatea autorului
de a reflecta generalul in fapt particular, structura monumentala a operei, asemanatoare
cu ,,piramidele egiptene,,.

In spiritul mariilor constructii epice a realistiilor europeni, Rebreanu a gandit romanul ca parte a
unui ciclu romanesc alcatuit din Ion, Rascoala, Padurea spanzuratilor, Intunericul si pacea (ultimile 2
nerealizate) iar personajul principa ca pe ,, simbolul individual a taranului roman, setos pana la
patima de pamantul lui,,.

Romanul s-a nascut din observarea atenta a realitatii, autorul declarand ca impulsul de a-l scrie
vine dintr-o scena vazuta in locurile natale, in tinerete. Iesit, intr-o zi de primavara , la vanatoare, a
vazut pe camp ,,un taran, imbrcat in straie de sarbatoare,, care ,,s-a aplecat si a sarutat pamantul. La
sarutat ca pe o ibovnica,,. Gestul plin de patima i-a ramas in memorie ca o expresie a misterioasei
legaturi dintre sufletul taranesc si pamant. Trecuta in fictiune si imbogatita cu multe nuante , aceasta
scena se regaseste in punctul culminant al romanului , cand Ion ajunge stapan peste pamanturile lu
Vasile Baciu. Din viata reala a satului natal, scriitorul a valorificat insa si alte amintiri: drama unui
flacau sarac (numit chiar Ion) ce incearca sa scape de saracie, insurandu-se cu o fata bogata,
disperarea unui taran instarit care isi bate fata (pe Rodovica) fiindca i s-a dat celui mai sarac baiat din
sat etc. Toate aceste situatii tipice din viata rurala sunt prelucrate din imaginatia artistica a autorului,
rezultatul fiind un material epic vast, cu numeroase personaje si conflicte.

Tema centrala a operei este viata sociala rurala , Ion putand fi considerat o monografie a
satului ardelenesc de la inceputul secolului XX, cea mai cunoscuta din literatura noastra. Romanul
poarta, de altfel, dedicatia ,,Celor multi umili!,, . Actiunea este plasata in satul Nasaudean Pripas si
imprejurarile acestuia (Amandia si Jidovita), dar operea se deschide catre intregul mediu
ardelenesc .Conditia taranului este astfel legata si de o prpblema istorica si politica:dominatia austro-
ungara, raporturile dintre ardeal si regat , amestecul etnic din Transilvania si tensiunile pe care acesta
le genereaza, romanismul, spiritul unionist , probleme din timpul alegerilor pentru parlamentul
multinational de la Viena, institutiile statului (scoala, biserica , administratia, justitia).

In structura romanului, materia epica este dispusa pe 2 planuri, care interfereaza:al taranimii
stratificate social, de la ,,bogatanii,, satului la cei mai saraci (intre care Ion si Florica) si al micii
intelectualitati rurale (invatatorul Herdeleu si preotul Belciug). In palnu taranesc , sunt evidentiate
diferentele sociale apasatoare date de avere, conflictele tipice dintre oameni, mentalitatil, datinile si
obiceiurile. De consideratie se bucura cei cu pamant mult ca George Bulbuc ori Vasile Baciu.
Casatoriile se fac din calcul, pentru a nu se stirbi agoniseala parintilor . De acecea George trebuia sa
se insoare cu Ana Baciu, in ciuda faptului ca fata il indrageste pe Ion.Raporturile dintre oameni sunt
aspre , lipsite de sentimentalismul , duiosia si blandetea din proza samanatorista.Tipurile
conventionale (taranul sfatos, invatatorul blajin si preotul intelept) sunt excluse, unor tensiuni si
conflicte. Taranimea infatisata in Ion , ca si in Rascoala, este o ,,lume a dezmostenitilor,, ,,a celor ce
nu au in raport cu cei ce au,, (Nicolae Balota), in care a fi este eschivaent cu a avean pamant.

In acest context , Ion este un personaj tipic pentru conditia taranului roman din zorii
secolului al XX-lea si in legatura cu el se naste conflictul principal din roman.Chiar din primele pagini,
naratorul subliniaza ,, patima de pamant,, a tanarului taran: ,,........ iubirea pamantului l-a stapanit
de mic copil.Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat cu o hotarare patimasa:trebuie sa
aiba pamant mult, trebuie! De pe atunci pamantul ia fost mai drag ca o mama,,. Ion ridica pamantul
la rang de valoare suprema, de emblema a vietii si identitatii personale.

La inceput eroul e prins intre ,,glasul pamantului,, (chemarea iubirii stihiale) si ,,glasul iubirii,,
(chemarea dragostei umane) pe care le aude cu egala intensitate.Dar cele doua ,,chemari,, sunt
simetric opozabile:daca vrea pamanturile trebuie sa sacrifice iubirea, daca se insoara cu Florica,
ramane sarac. Ion alege pamantul fiind convins initial ca ,, Dragostea nu ajunge in viata. Dragostea e
numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia,,. Cand dupa moartea Anei si a copilului, va fi cuprins
din nou de pasiunea pentru Florica, va spune dimpotriva: ,,Ce folos de pamanturi, daca cine ti-e pe
lume drag nu-i al tau,,.

Pasiunea obsesiva pentru pamant il aduce in conflict cu propria familie, cu Vasile Baciu si cu
George Bulbuc, si secundar cu Simion Lungu , Belciug,Herdelea si cu autoritatile.Isi dispretuieste
parintii pentru ca nu au stiut sa pastreze pamantul, lasandu-i ,,numai saracia si necazul,,. Desi istet, a
abandonat repede liceul din Amandia pentru a se intoarce la viata de taran , pentru ca ii placea ,,sa
fie vesnic insotit cu pamantul,,. Cum munca cinstita nu ii aduce folosul dorit, singura sansa este
casatoria cu o fata care sa aiba zestre buna. (Titulul initial gandit de scriitor pentru romanul sau era
chiar,, Zestrea,,).
 Ion hotaraste sa se insoare ,,uratica,, fata a lui Vasile Baciu, dar batranul se impotriveste
categoric. Intre ei se va duce o lipta de uzura , cu mijlocitori ca Herdelea si preotul Belciug, in care
raportul invingator – invins e rasturnat de mai multe ori , pana cand tanarul obtine pamanturile
ravnite. Conflictul dintre cei doi este o infruntare intre fiinte similare aflate insa la varste diferite. Ion
invinge printr-un plus de energie si de incapatanare , incercand sa recastige iubirea Floricai dupa ce
obtinuse pamantul ,Ion atrage fatalitatea prin tradarea pasiunii stihiale care –i mobilizase energiile.
Ranita mortal de George, in agonia finala, el isi rezuma conditia:,,Mor ca un caine,, .

In planul micilor intelectuali de tara , conflictele sunt lipsite de brutalitate si au surse mai
variate, unele fiind in stransa legatura cu institutiile statului multinational austro-ungar. In prim –
plan se afla familia invatatorului Zaharia Herdelea, apasata de lipsuri si compromisuri. Asezati de
mult timp in Pripas, Herdeleni si-au construit casa pe pamantul Bisericii. Odata cu trecerea anilor
prietenia lor cu cu preotul Belciug lasa loc unei dusmanii surde, iar invatatorul se teme ca , neavand
acte de proprietate asupra pamantului sa nu piarda casa. Conflictul se manifesta fatis atunci cand Ion
coseste cateva brazde din pamantul lui Simion Lungu si , osandit la doua sapatamani de inchisoare
prin interventia furioasa a preotului, primeste ajutorul Herdelenilor care –i redacteaza o plangere
catre autoritatile imperiale.Desi sprijinul dat de invatator ar i trebuit sa ramana secret, Ion abosrbit
cu totul de ambitiile sale , tradeaza si astfele Hrdelea va suporta razbunarea judecatorului incriminat
si a preotului Belciug.

Pe de alta parte, odata cu cresterea copiilor , invatorul nu mai face fata dificultatilor materiale.
Micile capricii ale fetelor ( Laura si Ghighi), apoi nunta Laurei cu Pintea il impovareaza cu datorii si in
cele din urma Herdelea e constrans sa accepte sechestrul pus de banca si scoaterea la licitatie a unor
bunuri. In aceste imprejurari titlul , fiul cu veleitati de poet trebuie sa ia viata in serios si sa isi
gaseasca o slujba; el va indeplini intr-adevar , cateva muncii marunte in localitati tot mai indepartate
de Pripas, experientele pe care le traieste cu aceasta ocazie ii tempereaza idealismul si il maturizeaza.
Ameninta cu un proces pentru creditele neachitate si cu destinuirea din invatamant, aflat in conflict
cu autoritatile , Zaharia Herdelea voteaza, impotriva convingerilor sale, in favoarea candidatului
ungur, determinadu-i si pe unii satenii sa o faca .

Invatorul traieste , de fapt , drama multor intelectuali ardeleni care ajung sa tradeze cauza
romanismului . In cele din urma , avocatul Grofsorul, candidatul roman invins in alegeri, ii ofera
sprijinul cu sperenta unei sustineri viitoare din partea invatatorului. Impacati cu preotul Belciug si
multumiti de prefigurata logodna a lui Ghighi cu noul invatator , Zagreanul, bucurosi de iesirea
onorabila a lui Zaharia la pensie, Herdeleni parasesc in final Pripasul, mutandu-se la Amadia.

Pe langa aceasta problematica sociala , romanul Ion cuprinde si alte teme, de profunzime:
relatia abisala dintre sufletul taranesc si pamant s-au conditia tragica a omului.Sunt sugestive in acest
sens cuvintele rostite de Rebreanu in discursul de primire in Academia Romana (1940): ,,pentru
taranul nostru pamantul nu e un obiect de exploatare , ci o fiinta vie ,fata de care nutreste un
sentiment straniu de adoratie si de teama,,.

Pamantul este in roman, un supra personaj feminin zeificat, pe care eroul il venereaza traidn
paroxixstind atasamentul fata de el.Astfel Ion devine ,, un posedat al pamantului,, ai ,,un posedat al
posesiunii ,, (Nicolae Balota) pana la dezumanizare. Venerand pamantul , el ii aduce ,,jertfe
sangeroase,, (Ana, copilul, pe el insusi). Dar dupa ce primeste averea lu Baciu, atitudinea lui se
schimba , devine trufas, se considera stapanul stihiei , se intoarce ,,glasul iubirii,, aceasta tradare ,, a
idolului,, ii aduce pieirea.

Scenele care oglindesc legatura abisala dintre tarani si pamant sunt plasate simetric in roman:
cositul din capitolul al doilea (zvarcolirea) si contemplarea pamanturilor din capitolul al IX –lea
(Sarutarea) . Prin calcul siret, lipsit de scrupule, prin perseverenta patimasa, Ion ajunge stapan
peste ,,intre locurile lui Vasile Baciu,, , iar in el se produce o schimbare fatala. E sfarsitul iernii si eroul
ravneste ,,sa le vada si sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase,, . Trufia la locul sfielii umilite
din scena cositului. Atunci ,, se simtea mic si slab, cat un vierme pe care –l calci in picioare,, . Acum i
se pare ca ,,pamantul se inchina in fata lui tot pamantul ... ,, . Dintr-un slujitor smerit si al stihiei
eroul se transforma intr-un stapan tiranic si patimas , cuprins de orbirea tragica. Schimbarea
atitudinii ii anunta moartea al carei semne sunt camuflate de detaliile descrierii : pamant ,,negru
lipicios,, ,,ii tintuia picioarele,, . Mainile ii raman muradare ,, ca niste manusii de doliu,, , iar sarutarea
pamantului ii da ,,un fior rece ametitor ... ,, .

In opinia mea , realismul practicat de scriitor are accente tragice. Omului ii apare ca o fiinta
supusa mecansimelor sociale dar si unor mecanisme transcendente , invizibile si oprimante care nu
se bazeaza pe recunoastrea si rasplatirea meritelor ci pe legi de neinteles , ispitit sa isi schimbe soarta
si situatia individul de le asalteaza, dar impotriva lui se aplica ,, ecuatia metafizica a pedepsei,,(Stefan
Borbely). Aceasta viziune se regaseste si prin motivul timpului ciclic sau prin simbolurile fatalitatii,
care se obiectiveaza in semne . Astfel , savista rosteste ,,oracular,, la hora, mamele celor care vor fi
adunati in ,,cercul sangelui,, (Ion , Vasile, George, Ana, Florica). Incat ,,cvintend tragic s- a alcatuit ,,
(Nicolae Manolescu) chiar de la inceput intr –o ,, hora a soartei ,, ; bataia de la inceput dintre
George si Ion pare o ,,repetitie generala in vederea crimei ,, (N. Manolescu); moartea lui Avrum si a
lui Dumitru Moarcas anunta sinuciderea Anei.

De asemenea viata cunoaste o stranie repetitie. Ion repeta pana la un punct ,

comportamentul si evolutia lui Vasile Baciu (,,cum a fost dansul in tienerete, asa e feciorul
Glanetasului azi,,) si , imogatit prin casatorie pe aceea a tatalui sau , Alexandru Pop Glanetasu. Se
repeta scene- cheie in momente decisive. La inceput , Titu Herdelea orienteaza involuntar indarjirea
lui Ion de a se insura cu Ana : ,, Daca nu vrea sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa il siluiesti. Momentul
se repeta catre sfarsitul operei, cand Ion vine iar sa ii ceara sfatul , acum in legatura cu Florica, dar
Titu il indeamna sa se astampere. Indaratnicerea oarba a taranului (,, lasa ca stiu eu ce e de facut,,) e
de aceasta data fatala. In repetitie intervine ceva degradant care-l distruge.

Si finalul romanului exprima conceptia ca ritmul universale indiferent de soarta oamenilor

care par simple accidente, pe fondul unei imensitati de necuprins ,, peste zvarcolirile vietii , vremea
vine nepasatoare, stergand toate urmele . Suferintele, patimile, nazuintele, mar sau mici, se pierd
intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias,,.

Din punct de vedere compozitional (al organizarii discursului ) romanul e conceput ca un

corp sferic: incepe si se incheie cu motivul drumului, se compune din doua parti (initulate prin
metafore simetrice ,,glasul pamantului,, si ,,glasul iubirii,, ) aproximativ egale ca intindere (sase ,
rrespectiv sapte capitole). Primul capitol poarta titlul ,,inceputul,, , iar ultimul ,, sfarsitul,, .

Cel mai semnficativ element compozitional ramane motivul drumului din incipitul si disinitul
operei. Functiile si semnficatiile acestuia (analizate de Nicolae Manolescu in ,,Arca lui Noe . Eseu
despre romanul romanesc,, , capitolul ,,Drumul si spanzuratoarea,, ), sunt numeroase. Drmul face
legatura dintre lumea reala si lumea fictionala. Personificat, el este primul si ultimul personaj al
romanului, fiind infatisat la doua varste diferite si sustinand astfel impresia de trecere a timpului. La
inceput , e ,,alb,, (inocent), se desprinde din soseaua nationala , trece raul, ,, spinteca satul Jidovita,, ,
,,alearga,, spre Bistrita, ,, isi face printre dealurile stramtorate ,, ,,coteste brusc pe sub rapele –
dracului , ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrintitura de coline,, . Verbele personificatoare
exprima o miscare plina de energie , la fel ca si adjectivele care ii subliniaza tineretea. Drumul e tanar,
ludic si nerabdator. Finalul descrie insa un drum care ,, se indoaie ,, , ,,se intinde,, ea ,, o panglica
cenusie in amurg,, ; inlocuinduse lenes , un ,,drum batatorit ,, , imbatranite de experienete dramatice
care le-a fost martor.

In ceea ce priveste personajul narativ ,stilul rebrenian e adecvat mediului social narat.
Naratorul alterneaza registrele vorbire ( popular – regional si intelectual) in limbajul personajelor,
pentru a le situa social. Figurile de stil (personificarea, epitetul ,comparatia si hiperbola) sunt folosite
ca masura , naratorul preferand personajul denotativ care da impresia de autenticitate.

In concluzie romanul Ion este opera de referinta , complexa prin teme , structura, compozitie
si personaje. Lumea taraneasca asociata ideii de specfic national era ilustrata inainte de acest roman
intr-o maniera idilica , mitica s-au etnografica , prozatorii facand din satul romanesc un pastrator de
valori morale etice si estetice, aflat in antiteza cu orasul corupt si corupator. Aceasta reprezentare
artificiala si simplificatoare a fost descurajata odata cu aparitia marii compozitii romanesti a lui Liviu
Rebreanu.Scriitorul ardelean a proiectat asupra vietii rurarle lumina necrutatoare a realismului
obiectiv.