DESEN

Note pentru testul UNED PCE

10 OCTOMBRIE 2019
AAB

0
 Note de desen PCE

DESEN.
Conţinut
1. Capabil cu arcul. Aplicații...................................................................................................3
a. Procedură.........................................................................................................................3
b. Aplicație...........................................................................................................................3
2. Conceptul de investiție. Aplicație la rezoluția tangentelor..................................................4
a. Concept................................................................................................................................4
b. Aplicație la rezoluția tangentelor.....................................................................................5
c. Puterea unui punct față de un cerc...................................................................................6
3. Curbe ciclice, identificarea elementelor lor principale........................................................7
a. Definiție........................................................................................................................7
b. Articole.........................................................................................................................8
c. Clasificare....................................................................................................................8
4. Concept de strat într-un sistem de proiectare asistată.......................................................10
5. Dreptunghiul de aur. Aplicații...........................................................................................10
a. Natură.............................................................................................................................11
b) Artă................................................................................................................................11
b. Originea, determinarea și dispunerea elipsei.....................................................................11
a. Origine și determinare...................................................................................................11
b. Focalizări și linii directoare ale unei elipse...................................................................12
c. Definiţia elipsei..............................................................................................................12
d. Dispunerea elipsă...........................................................................................................12
e. Calitățile elipsei.............................................................................................................13
7. Construcția grafică a elipsei..................................................................................................14
la. Introducere.......................................................................................................................14
Definiţia elipsei.....................................................................................................................14
c. Construcția grafică a elipsei..............................................................................................14
8. Originea, determinarea și dispunerea parabolei................................................................15
a. Origine...........................................................................................................................15
b. Construcția parabolei.....................................................................................................16
c. Calitățile parabolei.........................................................................................................16
10. Originea, determinarea și dispunerea hiperbolei...........................................................18
d. Graficul hiperbolei.........................................................................................................20
e. Calitățile hiperbolei........................................................................................................20
9. Cântare...............................................................................................................................21

1
 Note de desen PCE

a. Concept..........................................................................................................................21
b. Scale normalizate. Exemple...........................................................................................21
c. Scale grafice. Exemple..................................................................................................22
10. Coeficientul de reducere în sistemul izometric..............................................................23
11. Standarde privind desenul tehnic. Avantaje și dezavantaje...........................................24
12. Construirea poligoanelor regulate din lateral. Exemple................................................25
13. Sisteme de reprezentare. Exemple.................................................................................26
14. Împărțirea unui segment în secțiuni egale. Exemplu și aplicații...................................27
15. Perspectivă conică. Exemple.........................................................................................28
a. Concept..........................................................................................................................28
b. Articole..........................................................................................................................28
16. Alegerea punctului de vedere în perspectiva conică......................................................29
17. Perspectiva Cavalerului. Exemplu practic.....................................................................30
18. Sistemul diedric. Exemplu practic.................................................................................31
7.

Aceste note conțin subiectele care au apărut cel mai frecvent la examenele de desen UNED PCE.

2
 Note de desen PCE

1. Capabil cu arcul. Aplicații.

Arh . Este o bucată de cerc, adică un segment de cerc. Arcul de cerc este definit de:
• trei puncte nealiniate sau
• două puncte îndepărtate (ar trebui să fie punctele de
capăt ale arcului) și raza, sau
• prin lungimea unei coarde și raza
Un arc capabil este locul punctelor care subtind același unghi la
capetele unui segment.
Prin urmare, pentru a-l construi, datele de intrare sunt

segmentul AB și valoarea α a unghiului

a. Procedură
1. Se trasează segmentul AB și se găsește bisectoarea
acestuia.
α
2. Unghiul este construit pe segment.
3. În punctul A, este trasată un ar perpendicular (latura
unghiului construit), tăind bisectoarea la O.
4. Centrat la O (centrul arcului capabil), arcul este trasat
care trece prin A și B.

b. Aplicație.
Aplicatia sa teoretica este determinarea pozitiei intr-un plan
prin taierea a doua arce capabile, ceea ce se traduce in practica
prin determinarea pozitiei unei nave, cunoscand orientarile la
trei faruri. Prin diferență de orientare se obțin unghiurile
subîntinse de faruri, care sunt reprezentate pe harta nautică.
Pe segmentul care unește fiecare pereche de faruri cel mai
apropiat unul de celălalt se trasează arcul capabil de unghiul
obținut. Intersecția celor două arce este poziția navei. Poziția
astfel obținută este foarte precisă, motiv pentru care în trecut a
fost folosită în navigația prin câmpuri minate.
Utilizarea calculatorului în desenul tehnic. Avantaje și dezavantaje.

Desenul este o tehnică care vă permite să reprezentați orice tip de

grafică, planuri sau ceva ce aveți în vedere, să îl exprimați și să îl
prezentați altor persoane, pe lângă faptul că este o modalitate de a
capta idei. Mai precis, desenul tehnic este ramura desenului care
reprezinta grafic unul sau mai multe obiecte, pentru a oferi informatii utile unei eventuale si consecinte analize,
care sa permita construirea si intretinerea in viitor a obiectului.

Există diferite tipuri de tehnici de desen și printre cele mai utilizate în industrie este designul asistat de
computer, în limba engleză CAD, Computer Aided Design . Programul cel mai utilizat este AutoCAD.

In general, folosirea calculatorului in desenul tehnic asigura un numar mare de avantaje datorita instrumentelor
disponibile si a calitatii desenelor intocmite la prezentarea unei lucrari formale, pe langa economisirea de timp
prin evitarea realizarii manualului. Cu toate acestea, are și unele dezavantaje.

3
 Note de desen PCE

Avantaje:

• Un computer cu un program CAD vă permite să creați, să manipulați și să reprezentați produse în două

și trei dimensiuni. Modelul poate apărea pe ecran ca o imagine realistă, în mișcare și observabilă de la
360º.
• Îmbunătățirea procesului de proiectare: puteți vizualiza detaliile modelului, puteți verifica coliziunile
între părți, puteți întreba despre distanțe, greutăți, inerții etc.
• Disponibilitatea bibliotecilor cu figuri deja proiectate care pot fi încorporate într-un proiect.
• Ușurință de editare și introducere de modificări. Lucrările în curs sunt ușor de editat, reduse
timpul investit în modificarea planurilor și în prezentarea finală a acestora modificările nu vor fi
vizibile.
• Ușurință de reproducere. Cu un dispozitiv de imprimare (plotter), puteți obține atâtea copii pe hârtie
cât este necesar din diferite vederi ale modelului geometric.
• Ușurință de distribuție. Fișierele cu planurile sunt ușor distribuite pe Internet.
Dezavantaje.
În general, dezavantajele sunt asociate cu resursele necesare implementării acestei tehnici într-o companie:

• Cel mai menționat dezavantaj este costul licențelor de utilizare a programelor CAD.
• De remarcată este și necesitatea de a învăța aceste instrumente complexe, care necesită timp și este
asociată cu un alt cost suplimentar, care trebuie să cadă în sarcina companiei sau a celui care caută un
loc de muncă.
• Mașinile (calculatoarele) pe care rulează programele CAD trebuie să fie foarte puternice în capacitate
de procesare grafică, conducând din nou la un cost asociat ridicat. Acest lucru împiedică, de
asemenea, posibilitatea de auto-învățare, deoarece este dificil să investești în mod specific în acest tip
de mașini.
Concluzie .
Pe scurt, utilizarea computerului în desenul tehnic este deosebit de potrivită pentru uz industrial și de afaceri,
deoarece optimizează procesul de creare a unui nou produs, câștigând calitate și reducând timpul de
proiectare. Investiția inițială pentru furnizarea acestor sisteme la nivel de business este compensată pe termen
scurt-mediu prin optimizarea întregului proces de proiectare, editare, depunere și prezentare a unui proiect. Cu
toate acestea, costul licențelor și al mașinilor puternice pentru a rula aceste programe îngreunează accesul
persoanelor fizice.

2. Conceptul de investiție. Aplicație la rezoluția tangentelor.

a. Concept.
Inversiunea este o transformare geometrică neproiectivă și anamorfică care nu păstrează formele,
dar păstrează relațiile unghiulare și punctele de tangență. Cunoașterea acestuia ne face mai ușor să
rezolvăm problema tangentelor dintre cercuri și drepte cu un cerc, care altfel ar fi complexă.
Pentru stabilirea unei investiții sunt necesare un centru de investiții O și o constantă K, numită și
raportul investițional sau puterea .

4
 Note de desen PCE

Din aceste elemente vom spune că un punct A este inversul

altui A' când egalitatea este îndeplinită: OA.OA'=K, punctul O
trebuie să fie aliniat cu punctele A și A' , iar K să fie diferit de
zero.
Dacă punctele omoloage (A și A') sunt de aceeași parte a lui O ,
raportul K este pozitiv (K>0), iar dacă sunt pe laturi diferite,
raportul K se spune a fi negativ (K<0) .
Pentru orice pereche de puncte A și B , alte puncte A' și B'
aliniate cu O pot fi obținute ca inverse și cu același raport K,
astfel încât să fie adevărată următoarele: OA.OA'=OB.OB'=K
Această expresie corespunde puterii unui punct P față de un
cerc t. Această relație este cea care justifică denumirea de
putere de inversare K.
Cercul de autoinversiune se numește cerc al cărui centru
coincide cu centrul de inversare O și raza lui este rădăcina
pătrată a puterii de inversare VK.

Când o dreaptă trece prin centrul de inversare, linia ei inversă

este o dreaptă dublă, deoarece pentru fiecare punct de pe linie inversul său se va găsi pe aceeași
dreaptă deoarece trebuie aliniată cu O.
Când linia nu trece prin centrul investiției, cifra inversă este un cerc care trece prin centrul investiției
O.
Când un cerc dat trece prin centrul investiției O, cifra sa inversă este o dreaptă perpendiculară pe
dreapta care conține centrul cercului și centrul investiției.
Când un cerc dat NU trece prin centrul investiției SAU Inversul acestui cerc este un alt cerc.
Când cercul NU trece prin centrul investiției O și puterea lui O față de cerc este egală cu puterea
investiției, inversul este el însuși deoarece pentru orice punct A situat pe el, omologul său A' va fi pe
circumferinta.

b. Aplicație la rezoluția tangentelor.

Deoarece tangentele sunt conservate în fiecare inversare, rezultă că, dacă două cifre sunt tangente
înainte de inversare, cifrele lor inverse vor fi, de asemenea, tangente.
Pentru a rezolva o problemă de tangență, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să alegem
corect centrul de inversiune O și cercul de autoinversiune. De aici elementele date se transformă în
altele care ne vor permite să simplificăm problema tangenței. Cu elementele inverse obținute se
rezolvă problema trasării tangentelor. În final, se obțin cifrele inverse ale fiecăreia dintre aceste
soluții.

Exemplu: Cerc care trece prin P și este tangent la două drepte R și S

1. Punctul P este luat drept centru de inversare, iar cercul cu centrul P trasat tangent la R este
luat ca cerc de autoinversiune.
2. De aici obținem inversarea dreptei despre care știm că este un cerc care trece prin T și P
(punct dublu).

5
 Note de desen PCE

3. La fel se obține inversul dreptei S , care este un cerc care trece prin P.
4. În acest fel, problema este simplificată prin a trasa liniile tangente la aceste două cercuri
inverse. Una dintre aceste linii este X , care a fost obținută prin aplicarea procedurii
geometrice corespunzătoare.
5. Figura inversă a dreptei
6. Există o altă soluție prin trasarea celeilalte drepte care este tangentă la cercurile inverse (care
nu a fost trasată pentru a nu îngreuna înțelegerea problemei)

c. Puterea unui punct față de un cerc.

Dreptele tangente sau secante trasate la un cerc dintr-un punct exterior P sunt interceptate de cerc
în punctele A, B sau T, formând segmente din P, în care se verifică întotdeauna că:
PA x PB = PC x PD = PT x PT = PT2 = cte.
Acest produs constant se numește PUTEREA punctului P în raport cu circumferința.

6
 Note de desen PCE

Pentru demonstrația sa unim A cu B' și B

cu A'. După cum se poate observa din
Figura 1, triunghiurile PA'B și PAB' sunt
similare, deoarece au aceleași unghiuri

ALPHA ( α ) și BETA ( β ).
Prin urmare, putem stabili următoarea
proporție între laturile omoloage
(unghiuri egale opuse):
PA/PB=PB'/PA'
Prin urmare, PA.PA'=PB.PB', care este tocmai ceea ce vrem să dovedim.
Punctul P poate fi situat față de circumferință în orice poziție, adică poate
fie: exterior, interior sau aparțin circumferinței.
Dacă folosim drept secantă linia care trece prin
centrul cercului, putem stabili puterea în funcție de
raza (r) și distanța (d) de la punctul la centrul
cercului. (Figura 2)

PUTERE= PA. PA'

ca PA = d – ry PA' = d + r
Inlocuim aceste valori in prima expresie:
PUTEREA= (dr) (d+r) = d 2 - r 2
Valoarea PUTERII în funcție de poziția lui P față de circumferință este:
POZIȚIA P PUTERE
In strainatate
Interior d 2 - r 2 (pozitiv pentru că d>r) d 2
-r 2
(negativ pentru că d<r) 0
Despre circumferinta (pentru că d=r)
Coincidență cu O - r 2 (pentru că d =0)
Când A și A' se contopesc
într-un singur punct T, linia secantă este tangentă la
cerc.
(Figura 3)
In acest caz puterea este:
PUTERE = PT. PT = PT 2 = d 2 - r 2
deoarece PTO este un triunghi dreptunghic.

3. Curbe ciclice, identificarea elementelor lor principale.

a. Definiție
Sunt curbe plate, generate de un punct aparținând unui cerc care se rostogolește
(fără alunecare) pe alt cerc sau pe o linie dreaptă. Ele sunt numite ciclice pentru că

7
 Note de desen PCE

aspectul lor se repetă.

Curbele ciclice sunt numite și mecanice datorită aplicațiilor lor în proiectarea pieselor.

Pentru construcția sa se determină o serie de puncte pe care le unim cu șabloane

curbe sau cu mână liberă.

b. Articole
Două elemente intervin în curbele ciclice:

• Ruleta: este elementul în mișcare, poate fi o linie dreaptă sau un cerc.

• Ghid: este elementul fix, ghidul de-a lungul caruia ruleta „umbla”. Poate fi, de
asemenea, o linie dreaptă sau un cerc.

Dacă ruleta este circulară, aceasta poate fi în exterior sau în interiorul bazei, în funcție
de locul unde are loc rularea.

Dacă ruleta este o linie dreaptă, va fi întotdeauna afară.

c. Clasificare
Putem clasifica curbele ciclice în două grupe în funcție de tangența elementelor.

d. 1 Tangenta intre cerc si dreapta:

• Cicloid
• Plic de circumferință

e. 2 Tangenta intre cercuri:

• Epicicloid
• Hipocicloid

8
 Note de desen PCE

Cicloid

Plic de circumferință

Epicicloid

Hipocicloid

9
 Note de desen PCE

4. Concept de strat într-un sistem de proiectare asistată.

Exista diferite tipuri de tehnici de desen si printre cele mai folosite in industrie este designul asistat
de calculator, in limba engleza CAD, Computer Aided Design. Programul cel mai utilizat este AutoCAD.
Un concept de bază în proiectarea asistată de computer este utilizarea straturilor pentru a organiza
informațiile despre desen.
Pe scurt, un strat dintr-un desen asistat poate fi definit ca o „coală de hârtie de calc în care se află o
parte a informațiilor de transmis, astfel încât suma tuturor informațiilor din diferitele straturi rezultă
în proiectarea în ansamblu. .
Prin urmare, fiecare strat poate conține mai multe obiecte, dar fiecare obiect din desen este situat pe
un singur strat. Distribuția adecvată a entităților în diferitele straturi este esențială pentru
modificarea ulterioară și gestionarea agilă a acestora în desen.
În general, obiectele cu o funcție similară sau cu aceleași proprietăți sunt grupate în același strat. De
exemplu, poate doriți să grupați toate axele dintr-un desen într-un strat numit „Axe”.
La rândul lor, straturile pot avea proprietăți (culoare, lățime de linie, tip de linie), astfel încât
obiectele grupate în fiecare strat să aibă proprietăți proprii sau să aibă proprietățile definite de
stratul în care se află. În acest din urmă caz, puteți modifica, de exemplu, culoarea tuturor axelor prin
schimbarea culorii stratului „Axe”.
Desenul este întotdeauna desenat pe un strat, care este așa-numitul „strat activ”. Alternativ, un strat
sau altul va fi activat și dezactivat pentru a introduce sau modifica entități. În plus, straturile inactive
pot fi vizibile sau nu, pentru a facilita aceste sarcini de introducere sau modificare a entităților.
În proiectarea manuală a planurilor, se utilizează un sistem similar. Diferitele straturi ale unui plan,
cum ar fi sistemele de electricitate sau de aer condiționat, sunt desenate separat pe hârtie de calc
transparentă. Este apoi posibil să se realizeze diferite planuri finale prin suprapunerea combinațiilor
diferitelor planuri transparente.

5. Dreptunghiul de aur. Aplicații.

Dreptunghiul auriu are particularitatea că dacă un pătrat este îndepărtat, dreptunghiul care
rămâne este similar cu cel inițial, așa cum se poate observa în figură.

L fiind cea mai lungă latură a dreptunghiului și luând ca unitate cea mai scurtă latură,
asemănarea celor două dreptunghiuri ne conduce la următoarea proporție: L/1 = 1/(L-1)

1
0
 Note de desen PCE

În curs de
dezvoltare:

Prin urmare, relația dintre laturi este egală cu L= (1 + rădăcină(5))/2, această proporție este egală

,
cu 1,61 care este așa-numitul număr de aur φ (Phi) sau raportul de aur.

Există numeroase aplicații pe care le putem găsi ale raportului de aur. Aceasta apare la animale,
plante, galaxii, corpul uman, clădiri, picturi etc. Vom distinge fundamental între aplicațiile care
apar în natură și aplicațiile în art.

a. Natură.
Dacă dintr-un dreptunghi de aur găsim dreptunghiurile reciproce și unim vârfurile opuse ale
tuturor pătratelor, obținem o spirală care apare ca una dintre formele de creștere ale ființelor vii
numite „creștere armonioasă”.

Printre multe altele, melcul, conca, pânzele de

păianjen, coarnele unor animale, semințele de
margarete și floarea soarelui, sunt legate de acest tip
de spirală, numită spirală logaritmică .

b) Artă.
Dar, fără îndoială, cei care au aplicat cel mai mult numărul de aur au fost arhitecții
tot timpul.
• Piramida lui Keops, relația dintre h și b este numărul φ
• Fațada Partenonului este un triunghi de aur
• Le Corbusier stabilește o scară sau o subdiviziune a figurii
umane jucându-se cu proporții de aur.

b. Originea, determinarea și dispunerea elipsei

a. Origine și determinare.
Elipsa este o secțiune curbă sau conică. Secțiunile conice sunt produse prin tăiere a
plan și o suprafață conică de revoluție (Con); În funcție
de poziția relativă a planului și a conului, se obțin trei
curbe conice diferite, Elipsa, Parabola sau Hiperbola.
Secțiunea eliptică se determină prin tăierea conului cu
un plan oblic față de axa care taie toate generatricele,
adică obținem o Elipsă când unghiul „a” format de
planul secant Q cu axa lui.

1
1
 Note de desen PCE

conul este mai mare decât cel format de generatricele cu aceeași axă „b”.

b. Focalizări și linii directoare ale unei elipse

α
Să considerăm un con secţionat de planul alfa ( ) şi
două sfere înscrise în suprafaţa conică tangentă la
planul menţionat. Numim Foci punctele de tangenta
ale sferelor cu planul alfa(a). Ele sunt desemnate cu
literele F1 și F2.

Dacă tăiem conul de-a lungul planurilor orizontale β

χ
și (perpendiculare pe axă), desenate de punctele
de tangență ale sferelor cu suprafața conică,
intersecția acestor plane cu alfa este o dreaptă
numită directrice .
Acestea sunt liniile punctuale D1 și D2 (care sunt
afișate confuze la un moment dat).
Prin urmare, elipsa are două focare și două direcții.

c. Definiţia elipsei
Elipsa este definită ca o curbă plană închisă și
simetrică, locul punctelor a căror sumă a distanțelor
până la focare este constantă și egală cu axa majoră.
Adică, pentru orice punct K de pe elipsă este valabil
următoarele: KF1 + KF2 = AB

Conform acestei definiții: DF1 + DF2 = AB As: DF1 = DF2, apoi 2DF1 = AB de unde: DF1 = AB/2

d. Dispunerea elipsă.
Există mai multe metode de construcție a acestuia, una dintre cele mai ușoare fiind cea indicată
mai jos:
1. Cu centrul la O și raza OA și apoi cu raza OC, se desenează două cercuri.
2. Orice diametre sunt desenate pe cercuri.
3. Pentru a obține un punct P al elipsei, se trasează o perpendiculară pe AB prin N și o paralelă
prin M. Restul punctelor se obțin în mod similar.
4. Unirea tuturor acestor puncte se poate face cu șabloane curbe sau cu mână liberă.

1
2
 Note de desen PCE

e. Calitățile elipsei.
(pune originea și determinarea pe primul loc)
• Elipsa este o curbă închisă și plată, ale cărei puncte constituie un loc geometric care are
proprietatea că suma distanțelor de la fiecare dintre punctele sale la alte două, fixe, F1 și
F2, numite focare, este constantă și egală cu 2a , cu 2a fiind lungimea axei majore AB a
elipsei.

a2= b2+ c2
• Elipsa are două axe perpendiculare care se intersectează în punctul mijlociu O, centrul
curbei. Axa majoră AB se numește axa reală și este reprezentată de 2a. Axa minoră CD
este reprezentată de 2b. Se concentrează pe axa reală. Distanța focală F1-F2 este
reprezentată de 2c.
• Între a, b și c există relația: a 2 =b 2 +c 2
• Elipsa este simetrică față de cele două axe și, prin urmare, față de centrul O. Dreptele care
unesc un punct M al curbei cu focarele se numesc radiovectori r si r' iar definitia verifica:
r+r'=2a.

1
3
 Note de desen PCE

• Circumferința principală C p a elipsei este cea al cărei centru este cel al elipsei și raza a.
Este definită ca locația geometrică a picioarelor perpendicularelor trase de focare la
fiecare dintre tangente. Cercurile focale Cf1 și Cf2 ale elipsei au unul dintre focare drept
centru și rază 2a.
• Elipsa poate fi definită și ca locul centrelor cercurilor care trec printr-un focar și sunt
tangente la cercul focal al celuilalt focar.
• Dacă avem un diametru al elipsei, diametrul conjugat cu acesta este locul punctelor medii
ale tuturor acordurilor paralele cu prima. Axele sunt două diametre conjugate și singurele
care sunt perpendiculare. În circumferință toate perechile de diametre conjugate sunt
perpendiculare

7. Construcția grafică a elipsei

la. Introducere
Elipsa este o secțiune curbă sau conică. Secțiunile conice sunt produse prin tăierea unui plan și a
unei suprafețe conice de revoluție (Con); În funcție de poziția relativă a planului și a conului, se
obțin trei curbe conice diferite, Elipsa, Parabola sau Hiperbola.
Secțiunea eliptică se determină prin tăierea conului
cu un plan oblic față de axa care taie toate
generatricele, adică obținem o Elipsă când unghiul
„a” format de planul secant Q cu axa conului este mai
mare decât cel format din generatricele cu aceeași
axă „b”. (Figura 1)

b. Definiţia elipsei
Elipsa este definită ca o curbă plană închisă și
simetrică, locul punctelor a căror sumă a distanțelor
până la focare este constantă și egală cu axa majoră.
Adică, pentru orice punct K de pe elipsă este valabil
următoarele: KF1 + KF2 = AB
ing
Conform acestei definiții: DF1 + DF2 = AB
Ca: DF1 = DF2, apoi 2DF1 = AB din care: DF1 = AB/2
(Figura 2)

c. Construcția grafică a elipsei.

Există mai multe metode de construcție a acestuia, una dintre cele mai ușoare fiind cea indicată
mai jos (Figura 3)
1. Cu centrul la O și raza OA și apoi cu raza OC, se desenează două cercuri.
2. Orice diametre sunt desenate pe cercuri.
3. Pentru a obține un punct P al elipsei, se trasează o perpendiculară pe AB prin N și o paralelă
prin M. Restul punctelor se obțin în mod similar.
4. Unirea tuturor acestor puncte se poate face cu șabloane curbe sau cu mână liberă.

1
4
 Note de desen PCE

8. Originea, determinarea și dispunerea

parabolei

a. Origine
Parabola este o secțiune curbă sau conică. Secțiunile
conice sunt produse prin tăierea unui plan și a unei
suprafețe conice de revoluție (Con); În funcție de poziția
relativă a planului și a conului, se obțin trei curbe conice
diferite, Elipsa, Parabola sau Hiperbola.
Obținem o parabolă atunci când un con este tăiat de un

plan paralel cu o generatrice. În figură, unghiul „ ” α

format de planul secant cu axa conului este egal cu

unghiul „ β ”, pe care generatricea îl formează cu axa.

Parabola este o curbă plată, deschisă a unei ramuri,
definită ca locul geometric al punctelor planului care
sunt echidistante de un punct fix numit focar și de o linie
dreaptă numită directrice. Are o singură axă de simetrie.
Conform definiției, pentru orice punct M de pe parabolă,
trebuie să fie adevărat că MK=MF=constant.
Luând în considerare această proprietate, vârful V este
situat la mijlocul lui OF.

1
5
 Note de desen PCE
b. Construcția parabolei.
Există mai multe metode, cea explicată mai jos este
metoda punctului:
1. Având în vedere o linie directrice d și un focar F , vârful
V al parabolei se obține ținând cont de faptul că este
situat la mijlocul lui OF.
2. Pornind de la V, axa este împărțită în orice număr de
părți egale sau inegale (A, B. C, D), trasând linii drepte
perpendiculare pe axă. Focus F poate fi, de asemenea,
utilizat.
3. Cu centrul la F și raza AO se trasează arce, obținându-
se punctele a și a' pe perpendiculara trasată de A
4. Procedând în mod analog, întotdeauna cu centrul în F
și razele FO, BO, CO, DO, se obțin restul punctelor b-b'
e-e', dd' și e-e' ale parabolei.
5. Prin unirea tuturor acestor puncte cu șabloane curbe
sau cu mână liberă, se obține parabola.

c. Calitățile parabolei.
(dacă este întrebat separat, repetați această introducere:)

Parabola este o secțiune curbă sau conică. Secțiunile conice sunt produse prin tăierea unui plan și a
unei suprafețe conice de revoluție (Con); În funcție de poziția relativă a planului și a conului, se obțin
trei curbe conice diferite, Elipsa, Parabola sau Hiperbola.
Obținem o parabolă atunci când un con este tăiat de un plan paralel cu o generatrice. În figură,

α
unghiul „ ” format de planul secant cu axa conului este egal cu unghiul „ β ”, pe care generatricea
îl formează cu axa
Calitati:
Parabola are o axă perpendiculară pe directrice
Parabola are un vârf V și un focar F situat pe axă
Vârful, ca orice alt punct de pe parabolă, este echidistant de directrice și de focalizare.
Simetrie: parabola este simetrică față de axă.
Raze vectoriale: sunt liniile MF și MK care unesc un punct cu focarul F și cu directriza. Cercul
principal: este linia tangentă la vârf; prin urmare are o rază infinită. Circumferința focală:
este ghidul în sine; Prin urmare, are o rază infinită.
Parametrul 2p: este lungimea coardei (b-b' în figură) perpendiculară pe axa de la focarul F.
Proiecția focarului pe o tangentă aparține cercului principal, adică tangentei de la vârf.
Directricea este locul geometric al punctelor simetrice ale focarului F față de fiecare
tangentă.
Focalizarea F este echidistant de punctul de tangență P al unei tangente și de punctul C unde
taie axa parabolei, FP=FC.

1
6
 Note de desen PCE
10. Originea, determinarea și dispunerea hiperbolei

Hiperbola este o secțiune curbă sau conică. Secțiunile conice sunt produse
prin tăierea unui plan și a unei suprafețe conice de revoluție (Con); În funcție
de poziția relativă a planului și a conului, se obțin trei curbe conice diferite,
Elipsa, Hiperbola sau Hiperbola.
Hiperbola se obține prin tăierea conului printr-un plan paralel cu două
generatrice. Ca caz particular, planul poate fi paralel cu axa. În orice În
caz, trebuie să fie întotdeauna adevărat că a< b
Formal, Hiperbola este o curbă plată, deschisă, cu două ramuri, definită
ca locul geometric al punctelor planului a cărui diferență de distanțe față de alte două puncte fixe
numite focare este constantă.
Adică, pentru orice punct M al curbei EL
rezultă întotdeauna că: F 1 M - F 2 M = K
Aplicând această proprietate punctelor A și de
B de pe curbă, avem:
pentru punctul A: F 2 A - F 1 A = K [1]
pentru punctul B: F 1 B - F 2 B = K
sau ce este același: - F 2 B + F 1 B= K [2]
Adunând ecuațiile [1] + [2] termen cu
termen, avem: (F 2 A - F 2 B) + (F 1 B- F 1 A)
=2K
Fiecare paranteză fiind egală cu distanța așa AB,
cum se poate observa în figură, atunci:
AB + AB =2K 2AB =2K
AB=K
Apoi se arată că diferența de distanțe de la un punct de pe hiperbolă la focare este egală cu AB.
Această distanță se numește axa majoră .
Hiperbola are două axe perpendiculare una pe cealaltă, numite axa reală (axa majoră AB) și axa
imaginară (axa minoră CD). Numele de imaginar se datorează faptului că nu are niciun punct în
comun cu hiperbola.
Liniile tangente la hiperbola la infinit se numesc asimptote .
Ca și în elipsă, cercul principal se numește cerc al cărui diametru este axa majoră AB și cercurile
focale sunt cele al căror centru este focarele și raza este axa majoră AB.

1
7
 Note de desen PCE

d. Graficul hiperbolei.
Există mai multe metode de construcție. Cel indicat mai jos este pe puncte.
1. Având în vedere axele și focarele F 1 și F
2 , axa reală este împărțită în orice număr

de părți egale sau inegale. De exemplu 1 23

2. Cu razele 1A și 1B și centrele la F 1 și
respectiv F 2 , sunt trasate arce care se
intersectează în punctele M și M'.
3. Alte puncte precum NN" și P-P' sunt
obținute în mod analog.
ținând cont de faptul că razele vor fi acum
2A-2B și, respectiv, 3A-3B.
4. Cealaltă ramură a hiperbolei poate fi
obținută prin simetrie sau urmând un
proces analog prin alegerea punctelor din
zona stângă a axei reale.
5. Hiperbola se desenează prin unirea tuturor punctelor obținute cu șabloane curbe sau cu mână
liberă.

e. Calitățile hiperbolei.
(dacă este întrebat separat, repetați această introducere:)
Hiperbola este o secțiune curbă sau conică. Secțiunile conice sunt produse
prin tăierea unui plan și a unei suprafețe conice de revoluție (Con); În
funcție de poziția relativă a planului și a conului, se obțin trei curbe conice
diferite, Elipsa, Hiperbola sau Hiperbola.
Hiperbola se obține prin tăierea conului printr-un plan paralel cu două
generatrice. Ca caz particular, planul poate fi paralel cu axa. În orice caz,
trebuie să fie întotdeauna adevărat că a< b
Formal, Hiperbola este o curbă plată, deschisă, cu două ramuri, definită ca
locul geometric al punctelor planului a cărui diferență de distanțe față de de
alte două puncte fixe numite focare este constantă.

Calitati :

f. Axa majoră : Diferența de distanțe de la orice punct al curbei la focare este o măsurătoare
constantă și egală cu axa majoră, distanța dintre vârfuri, cunoscută și sub denumirea de axă
reală și este reprezentată ca 2a.

g. Axa mică : reprezentată ca 2b, este perpendiculară pe axa majoră în punctul său de mijloc.
Masurarea lui se obtine din triunghiul dreptunghic care are distanta a ca catet si distanta c ca
ipotenuza. Cunoscută și sub denumirea de axă imaginară.

h. Focuri : sunt două puncte de referință situate pe axa majoră care sunt echidistante de
centrul hiperbolei.
i. Distanța focală : este distanța dintre cele două puncte focale și este reprezentată ca 2c.
j. Raze vectoriale : sunt segmentele care unesc fiecare dintre punctele hiperbolei cu focarele.
k. Cercul principal : Este cel al cărui centru este cel al hiperbolei și raza sa este a.
1
8
 Note de desen PCE

l. Circumferința focală : este cea care are unul dintre focare ca centru și 2a ca rază. Deoarece
hiperbola are două focare, are și două cercuri focale.

m. Asimptote : sunt cele două linii tangente la curbă în puncte situate la infinit. Ele trec prin
centrul hiperbolei și sunt simetrice între ele.

9. Cântare.
a. Concept
Reprezentarea obiectelor la dimensiunea lor naturală nu este posibilă atunci când sunt foarte mari
sau când sunt foarte mici. În primul caz, pentru că ar necesita formate de dimensiuni grele, iar în al
doilea, pentru că ar fi o lipsă de claritate în definirea lor.
Această problemă se rezolvă prin SCALE, aplicând mărirea sau reducerea necesară în fiecare caz astfel
încât obiectele să fie clar reprezentate pe planul desenului.
SCALA este definită ca relația dintre dimensiunea desenată în raport cu dimensiunea sa reală, adică:
Scară = (dimensiune în desen)/(dimensiune în realitate)
Dacă numărătorul acestei fracții este mai mare decât numitorul, este o scară de expansiune, iar în caz
contrar va fi o scară de reducere. Scara 1:1 corespunde unui obiect desenat la dimensiunea lui reală
(scara naturală).

b. Scale normalizate. Exemple.

Deși, teoretic, este posibil să se aplice orice valoare de scară, în practică se recomandă utilizarea
anumitor valori normalizate pentru a facilita citirea dimensiunilor prin utilizarea riglelor sau
scalemetrelor.
Standardul UNE 1-026-83 (1) 2R, care este de acord cu ISO 5455 - 79, stabilește următoarele categorii
și scale recomandate:
Categorie/Scală recomandată:

• Scale de mărire / 50:1; 20:1; 10:1; 5:1; 2:1

• Scară naturală / 1:1
• Scale de reducere / 1:2; 1:20; 1:200; 1:2000; 1:5; 1:50; 1:500; 1:5000; 1:10: 1:100;
1:1000; 1:10000
Cu toate acestea, în cazuri speciale (în special în construcții) se folosesc anumite scale intermediare
precum: 1:25, 1:30, 1:40 etc...
Exemple
1- Dorim să reprezentăm planul unei clădiri de 60 x 30 metri în format A3.

1
9
 Note de desen PCE

Cea mai convenabilă scară pentru acest caz ar fi 1:200, care ar oferi dimensiuni de 30 x 15 cm,
foarte potrivite pentru dimensiunea formatului.
2- Dorim să reprezentăm o piesă de ceas de 2 x 1 mm în format A4.
Scara adecvată ar fi 10:1
Cea mai obișnuită formă a scalei este aceea de riglă de 30 cm lungime, cu o secțiune în stea cu 6
fațete sau fețe. Fiecare dintre aceste fațete este gradată cu scări diferite, care sunt de obicei: 1:100,
1:200, 1:250, 1:300, 1:400, 1:500

c. Scale grafice. Exemple.

a. Teorema lui Thales.
Pe baza teoremei Thales, se folosește o metodă grafică simplă pentru aplicarea unei scale.
Să ne uităm la construcția, de exemplu,
pentru cazul Scalei 3:5

1. Cu originea într-un punct arbitrar O,

două drepte r și s sunt trasate formând
orice unghi.
2. Numitorul scalei este situat pe linia r (5
în acest caz), iar numărătorul (3 în
acest caz) este situat pe linia s.
Capetele acestor segmente sunt A și B.
3. Orice dimensiune reală situată
deasupra lui r va fi convertită în cea a
lui
desen folosind o paralelă simplă cu AB.

b. Triunghi universal de solzi

Folosind un triunghi, putem
construi cele mai simple scale, atât
standardizate, cât și nu.
După cum vedem în figuri, o putem
face folosind un triunghi echilateral
cu latura de 10 cm, sau folosind un
triunghi dreptunghic isoscel, ale
cărui picioare măsoară 10 cm.

2
0
 Note de desen PCE

10. Coeficientul de reducere în sistemul izometric.

Perspectiva izometrică este o perspectivă de axonometrie
cilindrică ortogonală, adică o tehnică de reprezentare grafică a
unui obiect tridimensional în două dimensiuni, în care cele trei
axe de coordonate ortogonale atunci când sunt proiectate
formează unghiuri egale de 120º fiecare pe plan. Dimensiunile
corpurilor paralele cu axele sunt reprezentate la aceeasi scara.
Această perspectivă are avantajul de a permite reprezentării la
scară, iar dezavantajul de a nu reflecta scăderea aparentă a
dimensiunii - proporțională cu distanța - percepută de ochiul
uman.

În setul de proiecții axonometrice sau cilindrice, există și alte

tipuri de perspective diferite, în principal datorită poziției axelor principale și utilizării diferiților
coeficienți de reducere pentru a compensa distorsiunile vizuale.
Coeficienții de reducere sunt factori care se aplică dimensiunilor măsurate pe fiecare axă a desenului,
cu intenția de a atenua deformațiile datorate perspectivei. În perspectiva izometrică, coeficientul de
reducere este același în toate cele trei axe, deoarece cele trei axe formează unghiuri egale între ele.
Perspectiva izometrică utilizează în general un coeficient de reducere a dimensiunii egal cu 0,82.
Modalitatea de obținere a acestuia este următoarea:
1. Fiecare axă este extinsă în direcția celorlalte două. O reprezint cu o linie întreruptă.
2. O linie perpendiculară este trasată la unghiul opus uneia dintre axe. În figură, între axele X și
Y o linie perpendiculară pe axa Z.
3. Este desenat arcul capabil de axa XY pentru unghiul de 90º. Pentru a face acest lucru, se
trasează bisectoarea segmentului 1-2 și se obține punctul de mijloc M. Centrat în acest punct
M, arcul de circumferință este trasat între 1 și 2.

2
1
 Note de desen PCE

4. Extinderea axei Z în tăierea sa cu arcul de circumferință determină poziția punctului deprimat

O (O). Se unește cu punctele 1 și 2 și se obține planul XY coborât.
5. Cu avionul coborât, acesta poate fi acum măsurat în magnitudine adevărată. Axele X și Y sunt
împărțite în părți de câte 1 cm fiecare, începând de la punctul O.
6. Se trasează paralel cu axa Z, obținându-se centimetrii redusi conform perspectivei izometrice.
7. Procesul se repetă pentru axa Z. Se poate face fie prin prelungirea axei X (cum am făcut eu),
fie a axei Y. Rezultatul este logic același.

11. Standarde privind desenul tehnic. Avantaje și dezavantaje.

Un standard este o specificație tehnică, sau alt tip de document, stabilit în principiu cu cooperarea și
consensul general al părților interesate, pe baza rezultatelor comune ale științei, tehnologiei și
experienței, care vizează beneficiul optim al comunității și care a fost aprobat. de către un organism
calificat la nivel regional, național sau internațional.
În desenul tehnic există reguli de reprezentare care includ formate, etichetare, cotare și desen de
linii.
Normalizarea are următoarele avantaje:
• Transparență în piață.
• Creșterea producției.

2
2
2
1
 Note de desen PCE

• Protectia Consumatorului.
• Simplificarea operațiunilor de afaceri.
• Schimburi comerciale internaționale.
• Reducerea litigiilor.
• Dezavantaje:
• Efect inflaționist imediat.
• Poate fi folosit ca o barieră tehnică de către țări sau companii.
• Utilizarea soluțiilor optime specifice pentru probleme specifice este complicată.

12. Construirea poligoanelor regulate din lateral. Exemple

Există diferite metode de a construi un poligon obișnuit, în funcție de lungimea laturii sale și de
numărul de laturi pe care trebuie să le aibă poligonul. Astfel, există metode specifice pentru
construirea unui pentagon, hexagon sau heptagon.
Următoarea metodă poate fi aplicată unui poligon obișnuit cu orice număr de laturi și orice lungime a
laturii, deci este foarte flexibilă și evită nevoia de a învăța o procedură diferită pentru fiecare poligon.
Primul lucru care este necesar este să știți cum să împărțiți un cerc în orice număr de părți egale prin
procedura generală aproximativă. Ca exemplu, vom împărți cercul dat cu centrul O în 11 părți egale.
Procesul de urmat este:
1. Diametrul AB este împărțit în același număr de părți
A1119
la fel cum vrem să împărțim circumferința, adică în
Xy1
11.

2. Cu centrul în A și apoi în B și deschiderea busolei egală cu diametrul, se trasează arce care se

intersectează la P.
3. P se unește cu diviziunea numărul 2 a diametrului și se extinde până când taie circumferința la 1.
4. Mărimea A1 este transportată cu busola pentru un total de
de 11 ori.

Poligon regulat de orice număr de laturi începând din lateral, folosind procedura generală
aproximativă :

2
3
 Note de desen PCE

Ca exemplu, vom construi un heptagon obișnuit care are segmentul h ca latură.

Procesul de urmat este:
1. Se desenează un cerc cu orice rază și acesta este
împărțit (folosind procedura generală aproximativă)
în același număr de părți ca poligonul pe care doriți
să-l construiți, adică 7.
2. O este unită cu J și K.
3. Se trasează bisectoarea unghiului JOK și se
transportă simetric mărimea laturii h pe o dreaptă
perpendiculară pe aceasta, obținându-se punctele P
și Q.
4. Prin P și Q se trasează paralel cu bisectoarea
JOK, obținându-se punctele A și B.
5. Cu centrul în O, se desenează cercul cu raza OA
în care va fi înscris poligonul.
6. A se unește cu B și această măsurătoare este
transportată până la finalizarea aspectului poligonului.

13. Sisteme de reprezentare. Exemple.

Toate sistemele de reprezentare urmăresc să reprezinte obiecte care sunt tridimensionale în spațiu
pe o suprafață bidimensională, cum ar fi o foaie de hârtie.
Cu acest obiectiv, de-a lungul istoriei au fost concepute diferite sisteme de reprezentare. Dar toate
îndeplinesc o condiție fundamentală, reversibilitatea , adică, deși plecând de la un obiect
tridimensional, diferitele sisteme permit o reprezentare bidimensională a obiectului menționat, în
același mod, având în vedere reprezentarea bidimensională, sistemul trebuie să permită obținerea
poziției în spațiu a fiecăruia dintre elementele obiectului menționat.
Toate sistemele se bazează pe proiecția obiectelor pe un plan, care se numește imagine sau plan de
proiecție , folosind așa-numitele raze de proiectare.
Numărul de planuri de proiecție utilizate, poziția relativă a acestora față de obiect, precum și direcția
razelor de proiectare, sunt caracteristicile care diferențiază diferitele sisteme de reprezentare.
Razele proiectante sunt linii imaginare care, trecând prin vârfurile sau punctele obiectului, asigură, la
intersecția lor cu planul imaginii, proiecția nodului sau punctului respectiv.
Dacă originea razelor proiectate este un punct la infinit, care se numește punct impropriu, toate
razele vor fi paralele între ele, dând naștere a ceea ce se numește proiecție cilindrică.
Dacă aceste raze sunt perpendiculare pe planul de proiecție, vom fi în fața proiecției cilindrice
ortogonale ; dacă sunt oblice față de planul menționat, vom fi în fața proiecției cilindrice oblice.

2
4
 Note de desen PCE

Dacă originea razelor este un punct adecvat, ne vom uita la proiecția centrală sau conică.

Sistemele de reprezentare sunt împărțite în două grupe, sisteme de măsurare și sisteme de

măsurare. . [ochiul! reprezentant, nu reprezentare]
reprezentant
Sistemele de masurare se caracterizeaza prin posibilitatea de a putea efectua masuratori direct pe
desen, pentru a obtine intr-un mod simplu si rapid dimensiunile si pozitia obiectelor din desen.
Dezavantajul acestor sisteme este că forma și proporțiile obiectelor reprezentate nu pot fi văzute
dintr-o privire. Sistemul diedric și sistemul de planuri mărginite sunt sisteme de măsurare.
Sistemele reprezentative se caracterizează prin reprezentarea obiectelor printr-o singură proiecție,
făcând posibilă aprecierea formei și proporțiilor acestora dintr-o privire. Acestea au dezavantajul că
sunt mai greu de realizat decât sistemele de măsurare, mai ales dacă presupun trasarea unui număr
mare de curbe și că uneori este imposibil să se efectueze măsurători directe pe desen. Sistemele
reprezentative sunt sistemul de perspectivă axonometrică , sistemul de perspectivă al cavalerului ,
sistemul de perspectivă militară și broască , variante ale perspectivei cavalerului și sistemul de
perspectivă conică sau centrală .

14. Împărțirea unui segment în secțiuni egale. Exemplu și aplicații.

Teorema lui Thales spune că „segmentele a două drepte concurente interceptate de un mănunchi de
drepte paralele sunt proporționale”.
Una dintre aplicațiile acestei teoreme este împărțirea unui segment într-un număr egal n de părți
egale.
Împărțirea unui segment AB în trei părți, de exemplu:
1. Un alt segment auxiliar este trasat convergent cu cel dat în punctul A care formează a
orice.
2. Pe acest segment cu compasul, marchem
cele n diviziuni de orice lungime, una
dupa alta. Obținem punctele M, N, P,
astfel încât AM=MN=NP.
3. Ultimul punct P se unește cu celălalt
capăt al segmentului, punctul B,
obținându-se segmentul PB.
4. Sunt trasate paralele cu segmentul PB
care trec prin punctele M și N. Punctele
de intersecție K și L ale acestor paralele cu segmentul AB ne oferă diviziunile dorite.
AK=KL=LB este îndeplinită
Împărțirea unui segment în părți egale are aplicație pentru construcția scărilor grafice și este, de

2
5
 Note de desen PCE

asemenea, utilizată, de exemplu, la împărțirea unui cerc în orice număr de părți egale prin procedura
generală aproximativă.

15. Perspectivă conică. Exemple.

(Fundamentele perspectivei conice. Exemplu practic)

a. Concept
Perspectiva conică este o reprezentare a unui obiect care provoacă în viziunea noastră același efect
ca și cum ar fi observat dintr-un anumit punct cu un singur ochi, prin urmare, se bazează pe sistemul
de proiecție conic sau central, punctul de vedere fiind cel centru.proiecţie.
Vederea obținută va apărea cu reducerile și deformațiile sale aparente datorate efectului distanței,
dând astfel un sentiment de perspectivă.
Ca atare reprezentare, se pot obține perspective distorsionate în funcție de locația punctului de
vedere și a obiectului față de planul pe care este proiectat (planul imaginii). Pentru ca acest lucru să
fie cât mai real posibil, obiectul trebuie plasat în spatele planului imaginii.
Perspectiva conică se obține prin trasarea imaginativă a razelor vizuale prin fiecare dintre vârfurile
obiectului din punct de vedere. Intersecțiile acestor raze cu planul imaginii produc perspectivă.
Avantajele importante în utilizarea acestui sistem includ:
• Este un sistem ideal pentru reprezentări cu ideea de volum.
• Se simplifică atunci când elevația obiectului este paralelă cu planul imaginii, obținându-se o
proiecție frontală sau paralelă.
• Complexitatea matematică pe care o prezintă poate fi relativ rezolvată prin utilizarea
computerului.
Ca posibile dezavantaje , putem evidenția:
• Deoarece deformările apar datorită reprezentării în sine, devine complex de măsurat în plan.
• Se mențin tangentele, dar se pierde paralelismul dintre liniile care nu aparțin planului
imaginii.
• Dimensionarea devine dificilă.
• Realizarea, mai ales prin mijloace convenționale, este complexă din punct de vedere
matematic.
Pot exista trei tipuri de perspectivă conică în funcție de poziția ocupată de obiect față de planul
imaginii și de planul pe care obiectele sunt considerate că se sprijină. Deci avem:
• Perspectiva unui punct de fuga.
• Perspectiva a două puncte de fugă.
• Perspectivă cu trei puncte de fuga.

b. Articole
Elementele de luat în considerare în perspectiva conică sunt:
• Planul imaginii este planul desenului pe care se obține perspectiva obiectului. Este
reprezentat de acronimul PC . PC-ul este în general plasat între observator și obiect, dar
poate ocupa și orice altă poziție, cum ar fi în spatele obiectului sau tăierea în el.
• Planul geometral este planul perpendicular pe PC pe care obiectele sunt considerate a fi
sprijinite. Este reprezentat de acronimul PG .
• Linia de sol este linia de intersecție a planurilor geometrice și a picturii. Este desemnat cu LT
și cu două linii groase uniforme sub el.

2
6
 Note de desen PCE

• Punctul de vedere este punctul din care razele vizuale pleacă spre obiect. Se mai numește și
centru de proiecție. Este desemnat cu litera V
• Raza principală este distanța din punct de vedere la PC.
• Punct principal , acesta este numele dat punctului de intersecție a razei principale cu PC-ul.
Este desemnat cu litera P.
• Linia orizontală este linia orizontală a PC-ului care trece prin punctul principal. Este desemnat
prin acronimul LH .
• Planul orizontal este planul orizontal care trece prin punctul de vedere.
• Planul de dispariție este planul paralel cu PC-ul care trece prin punctul de vedere.
• Planul principal este planul perpendicular pe PC și PG care trece prin punctul de vedere.
Exemplu: Reprezentarea corpurilor.
Pentru a obține perspectiva conică a volumelor, urmați următorii pași:
1. Planul obiectului este desenat în perspectivă.
2. Înălțimea corespunzătoare este ridicată la fiecare dintre vârfurile sale, ținând cont de faptul că
mărimile reale pot fi purtate doar pe linii drepte situate pe PC.
Perspectiva conică a unui cub situat în fața computerului în spatele computerului:

16. Alegerea punctului de vedere în perspectiva conică.

Având în vedere obiectul căruia dorim să-i determinăm proiecția conică fixă, depinde de noi să
alegem liber să plasăm punctul de vedere (distanța principală și înălțimea) și cadrul. Forma și
dimensiunea imaginii, claritatea detaliilor și efectul plastic și real pe care îl produce în viziunea
noastră vor depinde de aranjarea acestor elemente.
Trebuie să fie departe de obiect, astfel încât unghiul maxim al conului vizual să fie mai mic de 60º.
Locația sa în plan și elevație va depinde de părțile pe care doriți să le vedeți sau evidențiați și de
efectul care trebuie obținut:
• În clădiri izolate, monumente etc. in care este interesant sa se reprezinte doua fatade, acesta
va fi amplasat in fata coltului format din ambele.

2
7
 Note de desen PCE

• In spatii inchise (locuinte, magazine etc.) Intalnim o dificultate la localizarea punctului de

vedere, aceasta se rezolva prin amplasarea punctului de vedere in afara incintei si
considerand peretii sau peretii transparenti.
Distanța dintre observator și planul geometric este reflectată în înălțimea h (distanța dintre LH și LT).
Vederea obținută asupra obiectului diferă semnificativ cu situația punctului de vedere:
• În vederea senină , atât în interior, cât și în exterior, se stabilește în mod normal o înălțime
pentru linia orizontului (aproximativ media unei persoane) de 1,70 sau 1,20 metri, în funcție
de faptul că este considerată în picioare sau așezată.
• Un punct de vedere scăzut ( perspectiva broaștei ) arată o proporție mai mică din planul
solului, în timp ce micșorează distanța dintre linia orizontului și linia solului. Cu acest tip de
perspectivă este posibilă evidențierea înălțimii obiectelor.
• Reprezentarea ansamblurilor arhitecturale dintr-o „ vizualizare de ochi ” este utilizată pe
scară largă pentru a oferi clar distribuția urbană. În acest caz, LH se ridică cu mult peste LT
• LT este situat în vederea cerească deasupra LH astfel încât să putem vizualiza etajul inferior
al obiectului.

17. Perspectiva Cavalerului. Exemplu practic.

Perspectiva cavalerească este un sistem de reprezentare care folosește proiecția paralelă oblică , în
care dimensiunile planului de proiectare frontală, precum cele ale elementelor paralele cu acesta,
sunt în adevărată mărime.
Paralel înseamnă că razele vizuale ale observatorului sunt paralele între ele, formând un cilindru.
Aceasta este opusă perspectivei conice, în care razele vizuale converg într-un punct, vârful conului.
Oblic înseamnă că nu este ortogonal. Sistemul diedric folosește, de exemplu, proiecții ortogonale cu
planul de proiecție. Folosirea unei proiecții oblice ne permite să vedem volumul obiectului și să avem
o percepție imediată a aspectului acestuia.
În aceste două aspecte, perspectiva cavalerească este egală cu perspectiva axonometrică. Diferența
este că în Caballera unul dintre avioane este văzut în True Magnitude. Adică, în perspectiva unui
gentleman, două dimensiuni ale volumului de reprezentat sunt proiectate în mărime adevărată
(înălțime și lățime) și a treia (adâncime) cu coeficient de reducere.
Planul văzut în True Magnitude este, în mod normal, planul frontal, format din axele OX și OZ. Prin
urmare, acest unghi va fi de 90º. Axa Y, axa adâncimii, poate fi poziționată liber, deși unghiul normal
este de 135º. Acest lucru facilitează înțelegerea și executarea desenului.
Coeficientul de reducere se aplică perspectivelor pentru a atenua deformația produsă de perspectivă.
În Caballera, coeficientul de reducere se aplică doar axei Y, axa adâncimii. Axele X și Z, așa cum am
explicat, sunt văzute în Magnitudine adevărată și, prin urmare, nu au un Coeficient.
Uneori, pentru ușurință, poate fi desenat fără un coeficient de reducere. În acest caz, perspectiva
este destul de distorsionată. Cele mai comune rapoarte de reducere sunt 1:2, 2:3 și 3:4.
Exemplu practic: desenul unui cub în perspectivă cavalerească
1. Sunt desenate axele orizontală (X) și verticală (Z).
2. Axa Y este desenată formând unghiul care vă interesează.
3. Un pătrat este desenat pe planul XZ, luând aceeași dimensiune pe orizontală ca și pe
verticală.
4. De la vârfurile acestui cub, trageți linii paralele cu axa Y, trageți dimensiunea pe axa Y (cu
coeficienți de reducere, după cum voi explica mai jos) și trageți din nou paralele cu axele X și

2
8
 Note de desen PCE

Z.
5. Se verifică că toate liniile trebuie să rămână închise, trebuie să se potrivească

CR= 3/4

90º
0
135º

18. Sistemul diedric. Exemplu practic.

Sistemul diedric este un sistem de reprezentare geometrică care permite reprezentarea celor trei
dimensiuni ale spațiului în cele două dimensiuni ale unui plan, folosind o proiecție ortogonală pe
două plane care se intersectează perpendicular. Sistemul format din cele două plane se numește
diedru .
Aceste planuri de proiecție, unul orizontal (PH) și celălalt vertical (PV), determină o linie numită linie
de sol (LT) între ele și servesc pentru a ne referi în raport cu cele două vederi ale sistemului. În mod
normal, folosim un al treilea plan auxiliar numit plan de profil (PP).
Dacă se renunță la linia de sol, se numește sistem diedric direct .
Pentru a surprinde toate detaliile unui obiect, în cele mai multe cazuri, este suficient să obțineți trei
vederi numite elevație, plan și profil.

• Elevația este vederea frontală a obiectului. Se alege cota care descrie cel mai bine formele
obiectului.
• Planul este vederea obținută atunci când observăm obiectul de sus.
• Profilul este vizualizarea corespunzătoare laturii stângi a obiectului.
Odată obținute elevația, planul și profilul, proiecțiile obiectului trebuie amplasate într-un mod
specific pentru a interpreta corect desenul. Profilul (stânga) trebuie plasat la dreapta cotei; iar planul,
sub cotă.
Un punct situat în spațiu este reprezentat de cele două proiecții ale sale (ca umbrele) pe planurile
principale: proiecția orizontală și proiecția verticală.
Cota . Înălțimea unui punct din spațiu este distanța dintre acesta și proiecția sa în plan orizontal, sau
cu alte cuvinte distanța dintre proiecția verticală și linia Pământului (LT). Adică, distanța sa pe axa Z.
Înstrăinarea . Distanța dintre un punct din spațiu și proiecția lui în plan vertical se numește distanța
dintre acesta și proiecția sa în plan vertical, care este echivalentă cu distanța dintre proiecția
orizontală și linia Pământului (LT). Adică, distanța sa pe axa Y.

2
9
 Note de desen PCE

Proiecțiile verticale și orizontale ale unui punct sunt întotdeauna aliniate, segmentul care le unește
fiind perpendicular pe linia Pământului (LT).
Lateralitate . Lateralitatea sau distanța până la originea unui punct în spațiu se numește locația sa
(dreapta sau stânga) față de linia solului (LT). Adică, distanța sa pe axa X.
Determinarea prin coordonate . Un punct poate fi determinat prin coordonate. Originea acestui
sistem va fi intersecția planurilor principale: orizontală, verticală și de profil.

• Axa X este determinată de intersecția dreaptă a planurilor orizontale și verticale, adică pe

linia solului.
• Axa Y este determinată de intersecția dreaptă a planurilor orizontale și de profil.
• Axa Z este determinată de intersecția dreaptă a planurilor verticale și de profil.

Figura din exemplu este reprezentarea în sistem diedric a unui volum în formă de litera „L”: Cele două
figuri din stânga sunt proiecțiile sau vederile principale ale piesei. Figura din dreapta este vedere
laterală a aceleiași piese sau proiecția laterală a acesteia

3
0
 Note de desen PCE

3
1