Șase definiții ale filozofiei la Sfântul Ioan Damaschin

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 17 Octombrie 2023

Între Sfinții Părinți care au studiat și au folosit filozofia ca o metodă utilă pentru răspândirea
credinței creștine îl regăsim și pe Sfântul Ioan Damaschin. Mai mult decât atât, autorul
patristic menționat este singurul care și-a intitulat una dintre scrierile sale Capitole filozofice
și aici ne-a lăsat șase definiții cuprinzătoare ale acestui domeniu vast și folositor al filozofiei.

Filozofia - cunoaștere a celor dumnezeiești și omenești

„1) Filozofia este cunoașterea celor ce sunt întrucât sunt, și anume cunoașterea naturii celor ce
sunt; și iarăși 2) Filozofia este cunoașterea lucrurilor dumnezeiești și omenești, adică a celor
văzute și nevăzute” (Sfântul Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, 3, în: pr. prof. Andrew
Louth, Sfântul Ioan Damaschinul: tradiție și originalitate în teologia bizantină, trad. de pr.
prof. Ioan Ică sn. și diac. prof. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2010 p. 448). A iubi înțelep-
ciunea înseamnă a iubi întreaga creație așa cum a fost aceasta adusă la viață de Bunul
Dumnezeu. Cunoașterea rațiunilor lucrurilor create este considerată de teologia patristică
drept o a doua treaptă a progresului spiritual după cea a purificării de patimi. Tocmai aici
majoritatea oamenilor se înșală profund, crezând că firea lucrurilor create constă în a sluji
pentru împlinirea propriilor lor dorințe și idealuri. Cine se gândește la lumea înconjurătoare ca
la o fereastră către cunoașterea lui Dumnezeu?

În ceea ce privește a doua definiție, Sfântul Ioan Damaschin conduce filozofia către
cunoașterea care trece dincolo de creația văzută. Pe de o parte, regăsim aici o aprofundare a
cunoașterii lui Dumnezeu, pe de altă parte, o amplitudine oferită cunoașterii de sine. Pentru
cel care începe să înțeleagă raționalitatea universului, se intensifică atât cunoașterea lui
Dumnezeu, cât și cunoașterea celor privitoare la propria fire. Omenescul mai întâi, apoi
dumnezeiescul se îngemănează într-o treaptă superioară, accesibilă cunoașterii noastre, a celor
care însetăm după cele spirituale.

Filozofia - gând la moarte

A treia definiție este următoarea: „Filozofia este, iarăși, exercițiul meditativ al morții, atât al
celei liber alese, cât și al celei naturale; căci viața este dublă: cea naturală potrivit căreia
viețuim, și cea liber aleasă prin care ne atașăm în chip pătimaș de viața prezentă. Dublă este și
moartea: cea naturală, care este separarea sufletului de trup, și cea liber aleasă, disprețuind
viața prezentă ne grăbim spre cea viitoare” (Sfântul Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, 3,
p. 448).

Filozofia este prezentată aici drept un gând necurmat privitor la sfârșitul vieții noastre pămân-
tești. Cu siguranță, atât în filozofia antică, cât și, mai ales, în gândirea creștină ulterioară,
gândul la moarte a fost considerat drept o activitate spirituală foarte importantă, care îl păzește
pe om de căderea în greșeli mari și, totodată, îi permite să se concentreze asupra realizării
binelui. Efemeritatea existenței noastre pământești este transfigurată astfel într-un punct forte.
Omul este singura făptură conștientă de propria ei moarte, de sfârșitul acestei existențe
terestre și singura făptură menită veșniciei și dialogului nemuritor cu Dumnezeu și sfinții Săi.
Însă Sfântul Ioan Damaschin ne descoperă aici faptul că există două moduri în care putem
privi moartea. Pe de o parte, ea constă în separarea sufletului de trup, pe care, fie că vrem, fie
că nu vrem, suntem siliți să o îndurăm. Însă fiecare om se poate elibera, prin detașarea de
această viață, de privirea morții ca un fapt rău. Cu ochii ațintiți spre veșnicie, creștinul poate
îndura chinurile martiriului sau ale unei boli necruțătoare, disprețuind ceea ce este pământesc,
fiind pregătit să moară, deoarece știe că viața aceasta este doar o pregătire pentru cea
împreună cu Dumnezeu.

Filozofia - știința științelor

A patra definiție oferită de Sfântul Ioan Damaschin este următoarea: „Filozofia este, iarăși,
asemănarea omului cu Dumnezeu. Lui Dumnezeu însă ne asemănăm prin înțelepciune, adică
prin cunoașterea adevărată a binelui, prin dreptate, care este împărțirea în mod egal și
imparțialitatea în judecată, și prin sfințenie, care înseamnă, dincolo de dreptate sau bunătate, a
face binele celor ce te nedreptățesc” (Sfântul Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, 3, pp.
448-449). Filozofia capătă și o coloratură pragmatică odată cu această definiție. Ea ne asigură
asemănarea cu Dumnezeu, de vreme ce căutăm să devenim înțelepți, dar nu într-un mod
trupesc - prin acumularea de cunoștințe -, ci într-un mod duhovnicesc, prin împlinirea
poruncilor dumnezeiești. Treapta cea mai înaltă a filozofiei practice constă în iubirea celor
care ne fac rău.

Ajungem, astfel, la cea de-a cincea definiție, respectiv: „Filozofia mai este meșteșugul
meșteșugurilor și știința științelor. Pentru că filozofia este principiul oricărui meșteșug și orice
știință. Potrivit unora, deci, meșteșug este ceea ce poate fi indus în eroare în unele privințe,
dar știința nu este indusă în eroare. Potrivit altora, însă, meșteșug este cel care lucrează cu
mâinile, iar știința este orice meșteșug rațional: gramatica, retorica și cele asemenea” (Sfântul
Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, 3, p. 449). În această definiție ni se arată că fiecare
persoană care a dobândit un meșteșug în viață încă mai are de lucrat până la a-l dobândi pe cel
al filozofiei, deoarece din acesta se nasc toate celelalte. Matrița oricărei meserii, oricărei
priceperi este una filozofică, deși realitatea pare să contrazică acest aspect. Orice progres
științific are la bază un progres de natură filozofică, este un rezultat al înțelepciunii și
priceperii omenești insuflate de înțelepciunea dumnezeiască. Din iubirea de înțelepciune se
naște, așadar, tot ceea ce omul a creat mai frumos, mai intens și mai aplicat în toată existența
sa pământească, trecătoare.

Filozofia - iubire de Dumnezeu

Ultima definiție pare a fi și cea mai frumoasă dintre toate, și anume: „Filozofia este, iarăși,
iubire de înțelepciune. Înțelepciunea cea adevărată însă este Dumnezeu; prin urmare,
adevărata filozofie este iubirea de Dumnezeu” (Sfântul Ioan Damaschin, „Capitole
filozofice”, 1, p. 449). A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a merita cu adevărat numele de
filozof. Așadar, marii filozofi ai istoriei nu sunt cei pe care-i cunoaștem din cărți, ci sfinții
Bisericii, singurii care au urcat cu adevărat treptele către culmea luminoasă a iubirii de
Dumnezeu și de aproapele. Pentru a fi, așadar, filozof și înțelept în adevăratul sens al
cuvântului, trebuie să înveți să-L iubești pe Cel care te-a iubit înainte de a fi născut...