Dispozitivul de sexualitate

3. Domeniul

În acest capitol, Foucault vorbește despre care ar fi „domeniul” unei istorii a sexualității: ce fel
de fenomene ar trebui studiate. Continuând punctul pe care l-a stabilit în capitolul 2, Foucault insistă
asupra faptului că sexualitatea nu este ceva străin puterii, nu ceva care puterea pur și simplu reprimă,
controlează sau gestionează. Dimpotrivă, sexul este un „punct de transfer” pentru relațiile de putere
între o varietate izbitor de diversă de subiecți. Cu alte cuvinte, sexul este centrul fluxurilor și
schimburilor de putere între bărbați și femei, tineri și bătrâni, profesori și elevi, părinți și copii,
administratori și populația generală. Din acest motiv, sexualitatea a fost un instrument deosebit de util
pentru exercitarea puterii, ca „punct de reper” al relațiilor caracterizate prin inegalitate sau dezechilibru.

În ciuda multiplicității posibilelor strategii care ar putea folosi sexualitatea pentru a exercita
puterea, Foucault numește 4 „unități strategice” particulare pe care le consideră fundamental
importante pentru istoria sexualității moderne:

1. Histericizarea corpurilor femeilor: un proces triplu de tratament moral, medical și sociologic a

susținut în primul rând că corpurile femeilor erau excesiv de sexuale, apoi a patologizat această
sexualitate excesivă ca problemă medicală (isterie) și apoi a interpretat sexualitatea patologică a
femeilor ca fiind o problemă care preocupă societatea în general. Societatea a cerut controlul adecvat al
sexualității femeilor, pentru a controla populația la nivelul reproducerii.

2. O pedagogizare a sexualității copiilor: copiii erau considerați în mod similar excesiv de

sexuali, deși erau considerați, de asemenea, „liminari” („situaţie dincoace de sex, dar deja în interiorul
lui, pe o riscantă linie de graniţă”) Pp. 99. Prin urmare, sexualitatea copiilor a fost considerată un pericol
pentru societate, dacă nu este gestionată corespunzător de experți adulți prin mijloace pedagogice.

3. O socializare a comportamentului procreativ: viața sexuală a cuplurilor căsătorite a fost

supusă intervenției de noi discursuri asupra modului de a procrea social-economic și responsabil.
Foucault citează ca exemplu practicile de control al nașterii.

4. O psihiatrizare a plăcerilor perverse: pe măsură ce medicina psihiatrică a devenit autoritatea

sexuală, „anomaliile” sexuale au devenit clasificate ca patologii mentale. A devenit apoi opera psihiatriei
și a altor discipline din cadrul medicinei, de a urmări modalități de a corecta sau trata comportamentul
pervers.

Deși poate părea că aceste strategii au căutat în diferite moduri suprimarea sexualității -
sexualitatea femeilor, a copiilor, a cuplului căsătorit sau a așa-numitului pervers - Foucault susține,
dimpotrivă, că aceste strategii sunt cele care au produs sexualitatea. Interacțiunile lor au dat naștere
unui mod de organizare și experimentare a dorinței și plăcerii sexuale pe care acum îl numim
„sexualitate”. Foucault susține că sexualitatea nu ar trebui gândită ca o parte obiectivă a noastră, ci ca
un construct istoric (sau social).

Mai degrabă decât un element evaziv al vieții pe care puterea încearcă să îl controleze,
sexualitatea este produsul unei rețele dense de forțe și relații, inclusiv incitarea la discurs, formarea de
cunoștințe specializate și intensificarea anumitor plăceri. Sexualitatea este produsul unui discurs care
organizează această rețea de forțe și relații, în conformitate cu strategiile sale de cunoaștere și putere.
Foucault își apără afirmația admițând o distincție între „dispozitivul alianței” și „dispozitivul sexualității”.
Fiecare societate din istorie a avut un „dispozitiv de alianță”, adică un set de coduri care organizează și
guvernează relații prielnice (de interes comun) între oameni. Interzicerea incestului și codificarea legilor
căsătoriei pot fi privite ca parte a desfășurării alianțelor. Cu toate acestea, din secolul al XVIII-lea,
societatea noastră a format un dispozitiv al sexualității - un set complex și multivalent de coduri care
modelează și controlează modul în care înțelegem și vorbim despre dorințele și acțiunile noastre
sexuale. În timp ce dispozitivul sexualității a prevalat asupra dispozitivului alianței, dispozitivul
sexualității se bazează pe acesta din urmă. Cele două converg cel mai vizibil în cadrul familiei, asediați nu
numai de vechile coduri și interdicții, ci și de anxietățile sexualității. Ca ceea ce Foucault numește
„cristalul” sexualității, familia este locul în care apare sexualitatea, încărcând relații între membrii
familiei. Contrar așteptărilor obișnuite, atunci familia nu este un context în care sexul este suprimat, ci
un loc în care sexualitatea este la cel mai intens nivel. Cererea de conduită adecvată între soț și soție,
între părinți și copii și între familie și restul societății face din familie un incubator deosebit de dens al
sexualității moderne.

Foucault închide acest capitol legând importanța crescândă a sexualității în secolul al XIX-lea de
o schimbare a capitalismului modern. Capitalismul industrial depindea de alianță, care se caracterizează
prin tabuuri și restricții. Această formă de putere era adecvată controlului strict al forței de muncă.
Relațiile sexuale au fost strict controlate pentru a hrăni în mod corespunzător un public care lucrează, cu
deșeuri minime. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Foucault sugerează că un capitalism de formă mai
nouă (Spätkapitalismus, sau „capitalism târziu”) necesită un control mai puțin direct asupra capacităților
reproductive ale oamenilor, ci mai degrabă o circulație mai difuză a energiilor și dorințelor în sistemul
capitalist.

În capitolul 4, Foucault trece la întrebarea: cum să identifice perioada de timp potrivită pentru
schimbările de sexualitate pe care le discută? Conform vechii „ipoteze represive”, ar trebui să vedem
istoria sexualității marcată de două rupturi majore: în primul rând, sfârșitul secolului al XVII-lea
introduce gama de interdicții discursive și induceri de modestie pe care le descrie ipoteza represivă; în al
doilea rând, secolul XX a adus sfârșitul tuturor acestor interdicții, apariția libertății sexuale liberale și
acceptarea sinceră a sexului și a diversității sexuale cu care trăim astăzi. Mai întâi vin două secole de
mecanisme represive, apoi un secol în care începem să devenim mai liberi și prinderea acestor
mecanisme asupra vieții sexuale a publicului se relaxează.