Sunteți pe pagina 1din 2

Stimată Doamnă Inspector/ Stimate Domnule Inspector,

Facultatea de Chimie Industrialǎ şi Ingineria Mediului prin Departamentul de Chimie


Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Universităţii Politehnica
Timişoara
împreună cu partenerii săi tradiționali:
TÜV THÜRINGEN KARPAT (partener al TÜV Thuringen Germania), Agenția Regională pentru
Protecția Mediului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim SA, Retim SA, Asociația
Generală a Inginerilor din România - Sucursala Timiș și în colaborare cu Liga Studenților Chimiști
din Timișoara,
vă invită în ziua de 9 noiembrie 2023, să celebrăm Ziua Mondială a Calității în cadrul
Simpozionului on-line CALITATEA – un atu pentru viitor.
În fiecare an, în cea de-a doua zi de joi a lunii noiembrie întreaga lume sărbătorește Ziua
Mondială a Calității, data fixată pentru acest an fiind 9 noiembrie 2023. Evenimentul este o
ocazie de a focaliza atenția persoanelor, echipelor, organizațiilor non-profit, agenților economici
și factorilor de decizie, asupra aspectelor esențiale care vizează îmbunătățirea calității vieții,
serviciilor și produselor.

Simpozionul CALITATEA – un atu pentru viitor se adresează elevilor de liceu și gimnaziu,


studenților de la ciclurile licență și master, doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice din
învățământul preuniversitar și universitar și specialiștilor din mediul economic cu preocupări în
tematica evenimentului.
În cadrul manifestării se pot înscrie lucrări originale sau proiecte redactate și elaborate
de către:
 Echipe constituite din elevi (clasele V – XII) coordonaţi de către un cadru didactic (de
chimie, ecologie, biologie, fizică sau care predă discipline tehnice și tehnologice în licee
și colegii de profil tehnic);
 Cadre didactice din mediul preuniversitar;
 Studenți, doctoranzi, cercetători și cadre didactice din mediul universitar;
 Specialiști și reprezentanți ai mediului economic.
Tematica simpozionului CALITATEA – un atu pentru viitor are la bază următoarele subiecte
propuse pentru lucrările și proiectele participante:
a. Calitatea vieții;
b. Calitatea mediului;
c. Calitatea educației;
d. Calitatea produselor;
e. Calitatea alimentelor;
f. Calitatea serviciilor.

Termenul limită pentru înscrierea participanților la Simpozionul CALITATEA – un atu


pentru viitor este 3.11.2023, ora 24:00, dată până la care trebuie completat online formularul
de înscriere prin accesarea link-ului:
https://forms.gle/hezi1nqSZDY3T8sw5

Echipa de organizare a evenimentului este constituită din:


 Prof. dr. ing. Adina NEGREA – coordonator eveniment
 Conf. dr. ing. Mihaela CIOPEC
 S.L. dr. ing. Aniela POP
 CSII dr. chim. biol. Nicoleta NEMEŞ
 Dr. ing. Maria MIHĂILESCU
 Drd. ing. Bogdan PASCU
 Drd. Ioana BENEA
 Stud. Roxana ALEXANDRU
 Stud. Mihaela GHEORGHESCU

Detalii suplimentare referitoare la organizarea evenimentului, documentele care trebuie


completate și trimise se găsesc pe site-ul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului
(http://chim.upt.ro/ro/), la Secțiunea Evenimente. Se vor accepta maxim 3 lucrări
elaborate/coordonate de către un cadru didactic.
Lucrările/proiectele elevilor și studenților vor fi jurizate pentru desemnarea celor mai
bune prezentări (în format PowerPoint), iar rezultatele jurizării se vor comunica la finalul
evenimentului. Lucrările premianților vor fi mediatizate prin postare pe site-ul Facultății de
Chimie Industrială și Ingineria Mediului.
Toți participanţii la eveniment vor primi diplome de participare.
Pentru alte informații și detalii organizatorice vă rugăm să ne contactați pe adresa de
email: ZiuaCalitatiiCAICAM@gmail.com

Conducerea Facultății de Chimie Industrialǎ și Ingineria Mediului ar fi onorată de


participarea Dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,
Conf. dr. ing. Mihai MEDELEANU
Decanul Facultății de Chimie Industrialǎ și Ingineria Mediului

B-dul Vasile Pârvan nr.6, 300223, Timișoara


Tel. 0040-256-403063, Fax. 0040-256-403060
Email: chimie@upt.ro

S-ar putea să vă placă și