Anul 1848 în Europa

Termeni:
Stat național –stat pe cuprinsul căruia trăiește o etnie (națiune) majoritară (mai mult de 50%
din populație), alături de etnii minoritare.

Pașoptism- totalitatea evenimentelor și ideilor (libertate, dreptate, egalitate) care au

culminat cu revoluțiile de la 1848 și care au rămas un ideal.

- Anul 1848 citit repede ca ꞌ48-pașopt » pașoptism

1. Introducere

Secolul XIX, secolul naționalităților, a fost marcat de mișcări sociale și politice care aveau
ca scop schimbarea Europei monarhiilor și imperiilor cu o Europă republicană, o Europă a
națiunilor și a statelor naționale. Această schimbare s-a realizat treptat prin revoluții, dar și
războaie, așa cum s-a întâmplat mai ales în a doua jumătate a secolului cu Italia și Germania,
state care și-au unificat teritoriul (lecția precedentă).

Anul 1848 a fost anul revoluțiilor. Idealurile de libertate, dreptate și egalitate au

îmbrăcat forma pașoptismului.

2. Desfășurarea revoluțiilor

a) Revoluția în Europa

La 22 februarie 1848 izbucnea revoluția la Paris, în Franța. Monarhia a fost

înlăturată, iar revoluționarii au preluat conducerea. Franța devenea republică. Cauzele
principale ale revoluției franceze au fost de ordin politic (felul în care era condus statul) și
social-economic (nedreptatea cauzată de bogăție și sărăcie).

În statele germane, locuitorii doreau un regim constituțional (Constituție-lege

fundamentală) și unificarea Germaniei (împlinită la 1871).

În luna martie revoluția a cuprins și spațiul italian. Italienii doreau unificarea Italiei
(ideal împlinit tot în anul 1871).

Și Imperiul Habsburgic a fost scena conflictelor. Austriecii, ungurii, cehii și românii,

popoare înglobate (cu sensul de supuse, în acest caz Imperiului) au luptat pentru drepturi și
reforme, dar și pentru libertate națională.
 b) Revoluțiile din spațiul românesc

În spațiul românesc (la 1848 nu putem vorbi de România, cu sensul actual) revoluția a avut
atât cauze politice și sociale, cât și naționale. Nume importante, conducătorii acestor
revoluții au fost Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Alexandru Ioan Cuza, în
Moldova, Avram Iancu, în Transilvania, respectiv Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu, C.A.
Rosetti, în Țara Românească.

3. Deznodământul

Toate revoluțiile din Europa au fost înfrânte prin intervenția militară a puterilor
absolutiste ale Europei, respectiv Rusia (Imperiul Țarist), Austria (Imperiul Habsburgic) și
Turcia (Imperiul Otoman), în Moldova și Țara Românească. Cu toate acestea, popoarele
asuprite vor continua să lupte pentru idealurile lor și, în a doua jumătate a sec. XIX și în
prima parte a sec. XX, își vor atinge scopurile.