Proiect realizat de:

Păun Angela Maria

Clasa a XI-a G
elev
[Nume companie]
[Data]
Influențele Lunii asupra Terrei.
Cuprins
Capitolul 1..............................................................................................................................................2

Capitolul 2..............................................................................................................................................2
 Capitolul 1

Pământul (numit și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă de la Soare și cea mai
mare dintre planetele telurice ale Sistemului Solar, atât pentru masă, cât și pentru diametru.
Este singurul corp ceresc despre care se știe că adăpostește viață. Aproximativ 29,2 % din
suprafața Pământului este un uscat format din continente și insule. Restul de 70,8 % este
acoperit cu apă,[16] în mare parte de oceane, mări, golfuri și alte corpuri de apă sărată, dar și
de lacuri, râuri și alte ape dulci, care împreună constituie hidrosfera.[28] O mare parte din
regiunile polare ale Pământului sunt acoperite cu
gheață. Stratul exterior al Pământului este împărțit în
mai multe plăci tectonice rigide care migrează pe
suprafață de-a lungul a multe milioane de ani.
Interiorul Pământului rămâne activ cu un nucleu
interior din fier solid, un miez exterior lichid care
generează câmpul magnetic al Pământului și o manta
de convecție care conduce tectonica plăcilor.
Atmosfera Pământului este formată în principal din
azot și oxigen. Regiunile tropicale primesc mai multă
energie solară decât regiunile polare și este
redistribuită de circulația atmosferică și oceanică. Gazele cu efect de seră joacă, de
asemenea, un rol important în reglarea temperaturii suprafeței. Clima unei regiuni nu este
determinată doar de latitudine, ci și de înălțime și de apropierea de ocean, printre alți factori.
Gravitația Pământului interacționează cu alte obiecte din spațiu, în special cu Soarele și
Luna, singurul satelit natural al Pământului. Pământul orbitează în jurul Soarelui în
aproximativ 365,25 de zile. Axa de rotație a Pământului este înclinată în raport cu planul său
orbital, producând anotimpuri pe Pământ. Interacțiunea gravitațională dintre Pământ și Lună
cauzează mareele, stabilizează orientarea Pământului în jurul axei sale, și încetinește treptat
rotația acestuia. Pământul este cea mai densă planetă din Sistemul Solar și cea mai mare
dintre cele patru planete telurice.
 Cel mai vechi material găsit în Sistemul Solar este
datat 4,5672 ± 0,0006 miliarde de ani în urmă. Acum
4,54 ± 0.04 miliarde de ani în urmă s-a format
Pământul primordial.
Corpurile din
Sistemul Solar s-au
format și au evoluat
cu Soarele. Teoretic,
o nebuloasă solară
separă un volum
dintr-un nor
molecular prin
prăbușirea
gravitațională, care
începe să se rotească și să se aplatizeze într-un disc circumstelar, iar apoi planetele și Soarele
se formează din acest disc. O nebuloasă conține gaz, bucăți mici de gheață și praf cosmic
(inclusiv nucleide primordiale). Conform ipotezei nebulare, planetezimale s-au format prin
acreție, Pământul primordial căpătând o formă în 10-20 milioane de ani.
22 aprilie este Ziua Pământului, planeta pe care o numi „casă” și care e totuși plină de
mistere și splendori descoperite, iar în lumea în care trăim este un loc destul de interesant.
Planeta Pământ denumită și Terra sau Planeta Albastră este a treia planetă de la Soare și cea
mai mare dintre planetele terestre ale Sistemului Solar. Este singura planetă din univers
cunoscută că are viață. Terra face parte din sistemul solar, este cea mai mare planetă telurică,
care sa format acum aproximativ 4,57 miliarde de ani și este cea mai densă planetă din întreg
sistemul solar. Planeta Pământ se învârte în jurul soarelui în 365,26 de zile, perioadă aceasta
este cunoscută drept un an. În tot acest timp, Pământul se rotește în jurul axei sale de
aproximativ 366,26 de ori. În timpul gravitației, Pământul interacționează și cu alte obiecte
din spațiu, în special cu Soarele și Luna, singurul satelit natural al Pământului.
Anotimpurile apar pe Pământ, deoarece axa de rotația a acestuia este înclinată în raport cu
planul orbital. Interacțiunea gravitațională dintre Pământ și Lună stabilizează orientarea
Pământului pe axa sa și încetinește treptat rotația. Suprafața Pământului este acoperită în
proporție de 71% cu apă, în principal de oceane, iar restul de 29% este formată din
continente și insule care, împreună cu alte râuri și surse de apă, contribuie la hidrosferă.
Numele planetei Pământ nu derivă din mitologia greacă sau romană, așa cum se întâmplă în
cazul celorlalte planete ce au fost denumite după zei și zeițe din mitologia greco-romană.
Cuvântul “Pământ” provine din limba latină “pavimentum”, care înseamnă “pământ
bătătorit” sau “nivelat”, “podea”, “drum pietruit”, “loc neted”, “pavaj”, “mozaic” sau
“bătătură”. Numele Terra provine din latinescul “terra” care înseamnă “pământ”, “sol”, însă
Terra a mai fost denumită în trecut și “orbe terracqueo”, iar cuvântul latin orbe a avut
semnificația “cerc” și ulterior “lume”. Pământul este leagănul și sursa de existență a vieții
noastre, este ceea ce avem noi cu toții. Suntem o familie mare. Noi nu moștenim Pământul
de la străbunii noștri, ci îl împrumutăm pentru copii noștri.
 Scara timpului geologic:
Istoria Pământului poate fi organizată cronologic în funcție de scara timpului geologic,
care este împărțită în intervale pe baza analizei stratigrafice. Aceste diviziuni se bazează în
principal pe schimbările faunei observabile în înregistrarea fosilelor și au putut fi datate cu o
anumită precizie prin metode radiometrice. Din anul 1974 elaborarea formală a scalei este
efectuată de către Comisia Internațională de Stratigrafie a Uniunii Internaționale de Științe
Geologice iar modificările, după mai mulți ani de studii și deliberări în subcomitetele
specifice, trebuie să fie ratificat în congrese mondiale.

Capitolul 2

Un subiect de cercetare este formarea Lunii, acum aproximativ 4,53 miliarde de ani. O teorie
principală (ipoteza impactului gigantic) este aceea că a fost formată prin acumularea de materiale
eliberate de Pământ, după ce un obiect de dimensiunea planetei Marte, numit Theia, a lovit Terra. În
această ipoteză, masa Theiei era de aproximativ 10 % din Pământ, și a lovit o margine a Terrei, o parte
din masa sa fuzionând cu Pământul. Între aproximativ 4,1 și 3,8
miliarde de ani de urmă, numeroasele impacturi ale asteroizilor
au provocat schimbări semnificative în mediul de la suprafața
Lunii și, prin inferență, și în cel al Pământului.

Luna este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ,

fiind singurul său satelit natural permanent. Este al cincilea cel
mai mare(d) satelit natural din Sistemul Solar, și cel mai mare
dintre sateliți planetari relativ la dimensiunea planetei pe care o
orbitează (obiectul său primar). După satelitul lui Jupiter, Io, Luna
este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale căror densități
sunt cunoscute.

Se consideră că Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de

ani, nu mult după Pământ. Există mai multe ipoteze pentru originea sa; cea mai acceptată explicație
este că Luna s-a format din resturile rămase după un impact uriaș între Pământ și un corp de
dimensiunile lui Marte, numit Theia.

Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași față către el, partea
vizibilă fiind marcată de mări lunare vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte ale
scoarței și craterele de impact mai proeminente. Văzută de pe Pământ, este al doilea obiect ceresc
vizibil de pe Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși prin
comparație cu cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanța ei fiind doar puțin mai mare decât cea a
asfaltului(d) uzat. Influența ei gravitațională produce mareele oceanice, mareele de uscat(d), și o
ușoară prelungire(d) a zilei.

Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.400 km,[10][11] sau 1,28 secunde-lumină. Această
valoare este de aproximativ treizeci de ori mai mare ca diametrul Pământului, mărimea aparentă pe
cer fiind aproape la fel de mare ca cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele aproape perfect în
timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va continua în viitorul
îndepărtat, pentru că distanța între Lună și Pământ este într-o lentă creștere.

Au fost propuse mai multe variante de mecanisme care ar fi dus la formarea Lunii cu 4,51 miliarde
de ani în urmă, [f] și la circa 60 de milioane de ani după originea Sistemului Solar.[20] Printre aceste
mecanisme s-au numărat fisiunea Lunii din scoarța Pământului, prin forța centrifugă[21] (care ar
necesita un moment cinetic inițial al Pământului prea mare),[22] capturarea gravitațională a unui corp
anterior format[23] (care ar necesita atmosferă a Pământului mult prea întinsă, pentru a disipa
energia corpului aflat în trecere),[22] și formarea Pământului și Lunii împreună din discul de acreție
primordial (care nu explică însă lipsa de metale de pe Lună).[22] Aceste ipoteze nu pot explica nici
momentul cinetic mare al ansamblului Pământ–Lună.[24]

Ipoteza predominantă este că sistemul Pământ–Lună s-a format ca rezultat al impactului unui corp de
dimensiunile lui Marte (numit Theia) cu proto-Pământul (impactul gigant), care a scos material pe
orbita Pământului, material care apoi s-a adunat prin acțiunea gravitației pentru a forma actualul
sistem Pământ-Lună.[25][26]

Partea îndepărtată a Lunii are o scoarță, cu 48 km mai groasă decât cea dinspre Pământ. Se
consideră că aceasta este din cauza faptului că Luna a rezultat din amalgamarea a două corpuri
diferite.