1. A fost cândva un staul... nu cel din Betleem.

O peşteră ciudată, o grotă de blestem.

2. Păstorul fără grijă plecase pe poteci...

Dormeau pe sub păianjeni ciorchini de lilieci.

3. O rază de lumină nu pătrundea din cer,

De zgură era ziua şi nopţile, de fier.

4. Alunecau culbecii pe jilavii pereţi.

În fânul ud şi putred se-nghesuiau bureţi.

5. Dar într-o noapte... îngeri cântară la zenit

Şi parcă, printre stele, o stea a răsărit...

6. Şi, nu ştiu cum, deodată veneau lumini de zori;

Iar fânul era proaspăt şi mirosea a flori.

7. Zburară liliecii şi beznele s-au dus!

Iar eu cântam din fluier cu îngerii de sus...

8. Dar iată, într-o parte privirile mi-arunc

Și văd sclipind o iesle şi-n ieslea mea... un Prunc...

9. Veniţi, veniţi, voi, îngeri, păstori şi oameni buni!

Veniţi, voi, magi ai vremii, că-i vremea de minuni!

10. Şi - pentru-a câta oară –slăviţi pe Dumnezeu! ?

Căci Pruncul e acelaşi,iar staulul... sunt eu.

Pruncul cel sfânt, salvatorul!

1. Este bucurie-n lume S-a născut, un Prunc ceresc

Isus este a Lui nume Este Fiu dumnezeiesc

2. Suntem veseli, Îi cântăm Imnuri, ca să Îl slăvim

Căci de El ne bucurăm În fața Lui ne smerim

3. Într-o iesle-n Betleem El pe lume a venit

Steaua sfântă a fost un semn Magii spre cer au privit
4. Au știut că s-a născut Cel ce lumea va salva
Ș i au venit cum au putut Să se închine în fața Sa.

5. De departe au venit Încărcați cu daruri multe

Din răsărit au pornit La Pruncul sfânt să se uite

6. Plecăciuni să Îi aducă Fiului cel nou născut

Vestea bună să o ducă Ca să afle cât mai mulți

7. C-avem un Mântuitor Care jertfă, se va da

Isus cel sfânt, salvator Lângă El, ne va lua

8. În iesle El s-a născut De îngeri a fost vegheat

Întreg cerul a văzut Ce acolo s-a întâmplat

9. Pe pământ e bucurie În cer, îngerii Îi cântă

Avem o Împărăție Suntem scăpați de osândă

10. Căci acest Prunc minunat Va crește și va fi mare

Apoi jertfă va fi dat Să primim eliberare

Te-ai coborât , Isuse, la noi, la pământeni

Din Ţara fără umbre, din Plaiul luminos
Să ne ridici din nepăsare, să ne faci moşteni
Ai stărilor păstrate pentru neamul credincios.

Din dragoste nemărginită pentru făpura rătăcită

Tu ai venit pe-al nost’ pamant;
Toţi rătăceam ca nişte oi fără păstor
Era nevoie de-un etern Mântuitor.

Ai renunţat la glorie venind în umilinţă

Căci Ţi-a păsat de noi; eram ai Tăi
Am fost pierdutii, am fost nespus de răi
Dar Tu-ai venit să dai speranţă şi credinţă

Pamantu-ntreagă era cuprins de-ntuneric

Iar răzvrătirea ajunse la punctul culminant
S-a meritat să laşi acel tărâm feeric
Să izbăveşti o omenire prăbuşită în pacat.

S-a meritat să vii cu o cerească misiune

Pe care-ai înţeles-o ca Fiu şi Împărat
Şi ai sădit în noi un duh de-nchinăciune
Şi simţuri pentru ce-i divin, curat.

Ai părăsit pentru o vreme cereştile splendori

Să dai lumină minţilor întunecate
Şi nu ai fost primit cu osanale sau cu flori
Ci foarte mulţi avut-au privirile-ncruntate.

Dar cei ce-au înţeles că ai venit cu pace

Atunci când Te-ai născut în loc neînsemnat
Se străduiesc să-Ţi dea ce Ţie-Ţi place
Să-Ţi dea iubirea lor, să-Ţi dea un trai schimbat.

Lucrarea a fost sfântă, planificată Sus

Şi-nfăptuirea ei cerea o întrupare
Iar planul mântuirii nu Ţi-a fost impus
Căci ai venit de bună voie să dai răscumpărare.

Gustăm şi azi din farmecul sublimei sărbători

Şi ne proşternem fericiţi la sfintele-Ţi picioare
Cu Tine suntem oricând mai mult decât biruitori
O, cum să nu-Ţi aducem onor şi adorare?

Te proslăvim acum şi-n vecii care vin

Eşti Steua vieţii noastre, eşti Rege şi eşti Mire
La tot ce Tu ne spui noi vom rosti "AMIN"
Şi aşteptăm cu dor nestins a doua Ta venire.

În gloria cerească, iubit și adorat

Pe tronul alb și mare, stă Fiul de-Împărat
E-atâta bucurie în slăvile de sus
Oștirile-I se-nchină, iar timpu-i făr apus.

I se aduce slavă și mulțumiri în veac

Tot ce e-n cer și jos, cu mâna-I a creat,
Arhangheli, serafimi, oștiri cerești în rând
Ascultă-a Sa poruncă, se-nchină lăudând...

Sunt bucurii, e pace, lumină e, splendoare,

E veșnic biruință și nesfârșit e soare...
Nimeni nu-I stă-mpotrivă acestui Prinț ceresc
Cu drag și armonie, Îl laudă și-I slujesc.

Dar ochii Săi de pară, ca jaru-n foc aprins

Umbriți sunt de-ntristare, când spre pământ i-a-ntins.
E-atâta răzvrătire, creația-i bolnavă
Nu-i omul mulțumit, nu Îi acordă slavă...

Deși cu-atâta drag i-a modelat ființa,

I-a dăruit Edenul, puterea și știința,
I-a-nconjurat făptura cu slava sfântă-a Sa
În zorii dimineții-n grădină îi vorbea.

I-a dat și libertate, s-aleagă el, ca om

Ori moarte, ori viață, dar s-a-nfruptat din pom
E tare mândru omul, crezându-se-nțelept
Însă, ce trist e Prințul, când mulți pierzare-aleg...

Privi la bucuria ce radia în cer

Dar birui iubirea pentru acei ce pier...
Ș i într- noapte-n sat, în Betleem, pe ploaie
Regescul Prinț umil, se coborî pe paie...

Oștirile cerești, îl petreceau cântând

În cor sărbătoreau venirea-I pe pământ,
Dar omul, pentru care, tot cerul a lăsat
Îi pregăti o iesle, la margine de sat.

A biruit iubirea, dar prețu-i mult prea greu

Pe singurul Său Fiu, dădu-n schimb Dumnezeu.
Iubirea Lui Hristos, n-ai cum s-o înțelegi
Ea se coboară-n grajd, dar rupe-a morții legi...