Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATATEA DE EDUCATIA FIZICA SI SPORT

PRACTICĂ PEDAGOGICĂ ÎN UNITĂȚILE DE


ÎNVĂȚĂMÂNT

NUMELE : POP
PRENUMELE: ALEX-MARIUS
SPECIALIZAREA : EFS
GRUPA : 303
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT : ZI
LOCALITATEA: CLUJ NAPOCA

~ 2023 ~
Ștafetele sunt activități motrice desfășurate, de obicei, sub formă de concurs. Ștafetele se
realizează, de cele mai multe ori, cu un număr redus de staţii de lucru.

Parcursurile aplicative (cu obstacole) reprezintă o înlănţuire de aparate (staţii) care


contribuie la educarea calităţilor motrice şi la consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi
priceperilor motrice. Se pot folosi, de asemenea, şi pentru verificarea capacităţii motrice a
elevilor

Rolul ștafetelor și parcursurilor aplicative în ciclul primar


În perioada ciclului primar, interesul copiilor pentru mișcare este foarte mare ce va duce la
dezvoltarea randamentului școlar. Predarea educației fizice la ciclul primar are ca obiectiv
principal dezvoltarea armonioasă a organismului, sporirea capacității învățare, menținerea
stării de sănătate, favorizează cunoașterea copiilor, adaptarea lor mai rapidă la noile cerințe
școlare, formarea unui climat activ de muncă și de dezvoltare a relațiilor sociale dintre ei.

Utilizarea ștafetelor și parcursurilor aplicative în lecția de educație fizică la ciclul primar


mărește eficiența dezvoltării morale a unui copil prin: asigurarea unui nivel bun de pregătire,
instaurarea unui climat de ordine și disciplină contribuind la îmbunătățirea
comportamentului, la dezvoltarea caracterului analitic al percepției, la dirijarea voită a
atenției și observației, la dezvoltarea memoriei motrice, a imaginației, supleții, gândirii,
capacității de a sesiza și anticipa evoluția situațiilor, inițiativei și independenței.

Folosirea ștafetelor și parcursurilor aplicative în lecția de educație fizică constituie o


modalitate de a-i face pe copii să participe activ la procesul de învățare ce duce la satisfacerea
în mare măsură a dorinței de afirmare a copiilor. Participarea este determinată de motivație,
interes, plăcere. În toate aceste situații, vor fi solicitate cu precădere: perseverența, spiritul de
echipă, fair-play-ul, încrederea în sine, hotărârea, curajul, ordinea și disciplina. Bucuria,
satisfacția, plăcerea pentru mișcare, alături de parteneri de aceeași vârstă, succesul, afirmarea
eului motivează participarea copiilor, aproape în orice condiții, la jocurile vârstei.

Beneficiile din punct de vedere educativ a folosirii ștafetelor și parcursurilor aplicative sub
formă de întrecere în lecția de educație fizică în învățământul primar sunt: îmbunătățirea
puterii de concentrare, îmbunătățirea încrederii în sine, stimularea autodisciplinei și a
răbdării, dezvoltarea spiritului de echipă, dezvoltarea ambiției și respectarea adversarului.

Folosirea ștafetelor și parcursurilor aplicative aduc ordine și corectitudine în activitatea


copiilor, stimulează spiritul de competiție și produc satisfacție deosebită. Copiii se joacă
împreună, sar, aleargă, se cațără acompaniați de veselie și de râs. Acest tip de activitate
contribuie în mod deosebit la dezvoltarea relațiilor sociale între copii.
Ştafetă construită de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa: I-a / Particularităţi _____________________________________


Locul de desfăşurare: Terenul de joaca din curtea școlii
Calităţi motrice: Viteza si îndemanare
Deprinderi motrice:
Alergare
Materiale şi instalaţii:
9x copete
Descriere:
Elevii vor fi împărțiți în 3 coloane,fiecare coloana în spate la câte o copeta.Primii elevi din
fiecare coloana vor avea câte o copeta în mâna,iar în față lor la 10m se află o altă
copeta.Aceștia la semnalul sonor vor alerga cu copeta în mâna până la copeta aflată la 10m de
ei.Vor face un schimb de copete după care vor alerga înapoi la șirul lor predând copeta
următorului elev.
Câștigă echipa la care au parcurs toți elevii ștafeta și ajunge la primul elev.

Prezentare grafică
Ştafetă construită de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa: III-a / Particularităţi _____________________________________


Locul de desfăşurare: Terenul de joaca din curtea școlii
Calităţi motrice: Viteza și îndemanare
Deprinderi motrice:
Alergare,Dribling
Materiale şi instalaţii:
15x jaloane,3x mingi de baschet

Descriere:
Elevii vor fi împărțiți în 3 colane.Primul elev din fiecare va avea o minge de baschet în
mâna.În față fiecăruia de află 4 jaloane.Aceștia vor trebui să alerge șerpuit în dribling printre
jaloane cu mâna dreapta până la ultimul unde se vor întoarce și vor schimbă și mâna cu care
se realizează driblingul și anume mâna stânga,intorcanduse la șirul fiecăruia pasând mingea
următorului elev.

Prezentare grafică
Ştafetă construită de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa: V-B / Particularităţi _____________________________________


Locul de desfăşurare: Terenul de joaca din curtea școlii
Calităţi motrice: : Viteza și îndemanare
Deprinderi motrice:
Alergare,saritura
Materiale şi instalaţii:
9x conuri;12x cerculețe;5x mingi de oina;12x gardulețe
Descriere:

Elevii sunt împărțiți pe 3 coloane (echipe).Fiecare coloana va stă la primul jalon.Primul din
fiecare coloana pornește la fluier în alergare cu mingea de oină în mâna.Ocolesc cele 3
jaloane, în alergare apoi vor face sărituri pe fiecare picior în cele 4 cercuri așezate pe
sol,continuă alergarea până la gărdulețe. Acolo vor sări cu ambele picioare deodată peste cele
4 gărdulețe și se vor întoarce la șirul lor pasând mingea de oină următorului participant.
Câștigă echipa care termină prima.

Prezentare grafică
Ştafetă construită de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa: VIII / Particularităţi _____________________________________


Locul de desfăşurare: Terenul de joaca din curtea școlii
Calităţi motrice: Viteza și îndemanare
Deprinderi motrice:
Alergare,saritură,rostogolire,mers in echilibru,dribling
Materiale şi instalaţii:
15x jaloane;3x saltele;3x mingi de baschet;3x corzi de sărit,3x lada de gimnastica
Descriere:
Elevii sunt împărțiți pe 3 coloane.Primul elev din fiecare coloana va porni în alergare de
laprimul jalon,va face două rostogoliri înainte pe saltea,urmând să treacă în dribling cu
mingea de baschet printre jaloane.După aceea vor face 10x sărituri cu coarda,apoi vor pleca
în alergare ușoară în echilibru pe banca de gimnasticî.La sfârșit vor face un sprint de 10m
până la următoarea copeta.Se vor întoarce în alergare la șirul respectiv pasând ștafeta
următorului.
Prezentare grafică
Parcurs cu obstacole construit de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa/ I-a / Particularităţi _________________________________________


Locul de desfăşurare: Sala de sport
Calităţi motrice:
Forța, Îndemânare ,echilibru
Deprinderi motrice:
Alergare,tracțiuni,mers in echilibru

Materiale şi instalaţii:
4x bănci de gimnastică,8x cercuri
Descriere:
Elevii vor fi împărțiți în 2 coloane.Primul va pleca la semnalul sonor în alergare până la
prima banca de gimnastică unde va realiza mers în echilibru pe banca după care va continuă
până la cercuri unde va realiza sărituri de pe un picior pe celălalt,continuant alergarea până la
următoarea banca unde vor realiza tracțiuni pe banca de gimnastică.la sfârșitul traseului se
vor întoarce la capătul șirului în plimbare.

Prezentare grafică
Parcurs cu obstacole construit de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa/ IV-a / Particularităţi _________________________________________


Locul de desfăşurare: Sala de sport
Calităţi motrice:
Forța, Îndemânare ,viteza,rezistenta
Deprinderi motrice:
Alergare,târâre,aruncare,rostogolire,mers

Materiale şi instalaţii:
2x saltele,2x bănci de gimnastică,6x cercuri,1x tinta,1x cutie cu 30 de mingi de tenis
Descriere:
Elevii pornesc în alergare ușoară până la saltea,acolo vor efectua o rostogolire spre înainte
din apropiat în apropiat,după care mers pe vârfuri până la banca de gimnastică unde vor
efectua mers pe banca în echilibru cu brațele lateral întinse.După banca elevii întâlnesc 6
cercuri prin care trebuie să sară pe două picioare ,la capătul cercurilor este o lada cu mingi de
tenis,fiecare elev își ia câte o minge pe care o ține în mâna și face târâre pe saltea după care
se ridică și aruncă la țintă
Prezentare grafică
Parcurs cu obstacole construit de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa/ V-a / Particularităţi _________________________________________


Locul de desfăşurare: Sala de sport
Calităţi motrice:
Îndemânare
Deprinderi motrice:
Alergare,tracțiuni,catarare,sarituri

Materiale şi instalaţii:
1x bancă de gimnastică,3x cercuri,3x conuri, 3 gărdulețe
Descriere:
Așezați pe o coloana.Vor pleca la fluier primul elev și următorul la o distanță de 10” față de cel din
față lui.Primul va alerga până la banca de gimnastică,va execută 2 tractiuni pe banca,continuând
alergarea,executând 3 sărituri peste gărdulețe cu picioarele adunate după care la cerculețe vor execută
sărituri de pe un picior pe celălalt urmând să plece în alergare ocolind 3 conuri și asezanduse la
capătul șirului.
Prezentare grafică
Parcurs cu obstacole construit de către student/studentă
ciclul primar/gimnazial

Clasa/ VII-a / Particularităţi _________________________________________


Locul de desfăşurare: Sala de sport
Calităţi motrice:
Îndemânare
Deprinderi motrice:
Alergare,sărituri,coordonare,șut la poartă,aruncare

Materiale şi instalaţii:
1x bancă de gimnastică,1x minge de fotbal,2xmingi de mandbal,2xscarita,5x conuri, 3
gărdulețe
Descriere:
Elevii vor fi așezați într-o coloana.Primul va pleca la semnal iar al doilea la 10” după cel din
față.Alergare ușoară și săritură pe o parte și altă a băncii de gimnastică.Continuă
alergarea,ajunge la prims scăriță și realizează joc de glezna pe partea dreapta iar la
următoarea invers și anume pe partea stânga.Apoi sprind de la un con la altul până la mingea
de fotbal/handbal unde băieții vor finaliza cu șut la poartă cu piciorul iar fetele cu aruncare la
poartă.
Prezentare grafică
Bibliografie

http://prodea.ro/wp-content/uploads/2019/04/model-stafeta-si-parcurs-
obstacole.pdf
https://edict.ro/rolul-stafetelor-si-parcursurilor-aplicative-in-ciclul-primar/

S-ar putea să vă placă și