1.

DINCOLO DE BECUL CARE LUMINEAZA INCAPEREA :

Deşi mulţi ştiu că Thomas Edison a inventat becul cu incandescenţă în anul 1879, în fapt, acesta
l-a perfecţionat. Edison a dezvoltat becul cu filament care putea funcţiona fără a se arde timp de
câteva ore, făcând astfel din bec un obiect practic, util în treburile zilnice.
CUM FUNCŢIONEAZĂ BECUL CU INCANDESCENŢĂ?
Principiul de funcţionare al becului cu incandescenţă este următorul: încălzirea până la
incandescenţă a filamentului metalic produce lumină.
La aprinderea becului, atomii filamentului eliberează fotoni. Fotonii de diferite frecvenţe
reprezintă în fapt lumina şi căldura produsă de bec.
Atunci când electronii câştigă ori pierd energie, aceştia îşi schimbă orbitalul pentru o perioadă
foarte scurtă. Trecerea electronului de pe un nivel de energie superior pe unul inferior se face cu
eliberarea de fotoni de o anumită frecvenţă (energie).
Mişcarea electronilor produce radiaţie electromagnetică de diferite frecvenţe; unele frecvenţe
sunt în zona undelor infraroşii, care înseamnă căldură. Prin urmare, în filament, temperatura se
ridică la valori foarte mari; aceasta ajunge la peste 2500oC.
Temperatura foarte ridicată duce la "epuizarea" materialului din care este alcătuit filamentul,
tungstenul, care deşi rezistă la temperaturi ridicate pentru o vreme îndelungată, în timp se
subţiază şi se rupe, ceea ce înseamnă arderea becului. În fapt, din cauza temperaturilor ridicate,
atomii de tungsten se desprind din filament şi se aşază pe interiorul balonului de sticlă al becului.
DIN CE ESTE COMPUS UN BEC INCANDESCENT?
Alcătuirea becului este uimitor de simplă: clopotul de sticlă umplut cu un gaz inert ca argonul,
două tije metalice pe care este prins filamentul şi care au rolul de a realiza circuitul necesar
"curgerii" curentului electric prin bec, o montură de sticlă pe care sunt prinse cele două tije
şi soclul pentru înşurubare a becului.

CE ALTE TIPURI DE BECURI EXISTĂ?

Există trei tipuri de becuri: becul cu incandescenţă, becul fluorescent şi becul cu halogen.
Becul fluorescent a apărut în jurul anului 1930 şi este mult mai eficient decât becul incandescent.
Acesta are partea interioară căptuşită cu fosfor şi este umplut cu un gaz inert. Fosforul are rolul
de a reflecta lumina produsă de bec. Lumina becului fluorescent nu este însă asemănătoare celei
naturale, distorsionând culorile.
Becul cu halogen creează o lumină albă, foarte asemănătoare cu lumina naturală. Acesta produce
foarte multă căldură şi nu poate fi încapsulat în sticlă, ci în cuarţ. În interiorul becului se găseşte
halogen, nu argon.
BECURILE INCANDESCENTE SE APROPIE DE PENSIE...
Deşi foarte folosite în România, becurile cu incandescenţă au zilele numărate. Măsura are rolul
de reduce consumul de energie prin înlocuirea becurilor cu incandescenţă cu becurile economice.
 2. EVOLUTIA ILUMINATULUI SI REVOLUTIA PRODUSA DE APARITIA
BECURILOR :
În ziua de azi, îți este aproape imposibil să îți imaginezi viața fără lumină artificială.
Însă „dependența” noastră de lumină artificială și, implicit, de electricitate reprezintă doar
rezultatul a mii de ani de cercetare și inovație. În continuare, vom trece în revistă doar câteva din
momentele cheie care ne-au dus în punctul în care ne aflăm acum.
Cândva, în preajma anului 70.000 î.Hr., oamenii umpleau scoici sau pietre goale cu grăsime
animală, pe care apoi o aprindeau cu diverse frunze. Lămpile ceramice cu ulei apar odată cu
invenția olăritului, în jurul anului 4.000 î.Hr.
Prima lumânare din ceară de albine a fost introdusă de egipteni, în jurul anul 3.000 î.Hr. Romanii
par să fi inventat lumânarea din seu, în preajma anului 500 î.Hr., aceasta arzând cu ajutorul unui
fitil făcut din papirus.

Timp de secole întregi, principiile despre iluminare descoperite în Antichitate nu au evoluat prea
mult. Lumânările și focurile șemineurilor erau folosite pentru iluminatul interior, în timp ce
unele lămpi cu ulei erau folosite pentru iluminatul stradal.

În anul 1790, inventatorul scoțian William Murdoch începe să experimenteze cu posibilitatea de

a folosi gazul drept combustibil pentru flacără. Pentru a obține o flacără cât mai strălucitoare,
Murdoch va folosi un gaz provenit din distilarea cărbunelui. Prima clădire iluminată cu gaz va fi
chiar casa lui Murdoch, în anul 1792.

Până la sfârșitul secolului XIX, majoritatea orașelor din Europa și America aveau străzi luminate
cu lămpi cu gaz.
Chiar dacă au trecut mai bine de 100 de ani până când iluminatul electric a început să îl
înlocuiască pe cel cu gaz, invențiile care au dus la acest fenomen apar încă de la începutul
secolului al XVIII-lea. Chimistul britanic Humphrey Davey inventează prima sa lampă electrică
cu arc în anul 1802, în cadrul Institutului Regal al Marii Britanii.

Însă 1879 este considerat anul oficial de naștere al becului incandescent. Atât inventatorul
american Thomas Alva Edison cât și britanicul Joseph Swan reușiseră să patenteze diferite
modele de lămpi electrice.

In 1884, Timisoara devine primul oras din Europa care trece la un nou tip de iluminat public
stradal : iluminatul electric.

Cea mai importantă invenție a secolului XX în materie de iluminat este LED-ul. Nu există
îndoială că, în momentul de față, tehnologia LED reprezintă soluția de iluminat nu doar a
prezentului, ci și a viitorului, acestea avand o rezistenta sporita in timp si preturi convenabile.

3. RECICLAREA BECURILOR
De ce trebuie reciclate becurile și neoanele arse?

Reciclarea surselor de lumină uzate este foarte importantă deoarece astfel asigurăm un viitor mai
bun pentru mediu. Becurile economice arse sau stricate nu sunt biodegradabile şi trebuie duse în
locuri special amenajate şi nu aruncate la gunoi pentru că ele conţin substanţe și gaze toxice.
Odată aruncate la grămadă cu celelalte deşeuri, becurile ajung la groapa de gunoi, unde
substanţele care se scurg din ele poluează solul şi apa. Anumite echipamente de lumină conțin
mercur, un element chimic toxic și dăunător care poate crea probleme de sănătate și de mediu
dacă este depozitat în mod necorespunzator. De aceea, aceste echipamente nu trebuie aruncate la
gunoi, ci colectate și reciclate în mod corespunzător.