Sunteți pe pagina 1din 10

Dipl.Ing.

Teodor-Ştefan TEODORESCU
Technical Consultant SIKA România

NOUL SOFT DE CALCUL SIKA CARBODUR®


PENTRU PROIECTAREA CONSOLIDĂRII STRUCTURILOR DE BETON CU COMPOZITE POLIMERICE ARMATE CU FIBRE

Apreciată și recunoscută la nivel internațional, activitatea Concernului elvețian SIKA AG s-a


distins în cei peste 100 de ani de la înființare prin promovarea și dezvoltarea continuă a tehnologiilor de
vârf, destinate domeniului construcțiilor. Din multitudinea de sisteme patentate, prin cercetări susținute
desfășurate de-a lungul a mai bine de trei decenii, sistemele profesionale destinate consolidărilor
structurale au atins un nivel de performanță deosebit de ridicat, care a adus companiei notorietatea și
poziția de lider mondial necontestat.

În respectul renumelui deținut de către firma mamă, încă de la deschiderea ce a avut loc în anul
2002 Sika România S.R.L. s-a preocupat de implementarea pe piața românească de profil a sistemelor
de consolidări structurale constând din fibre carbon sau de sticlă și adezivi pe bază de rășini epoxidice,
iar rezultatele tuturor acțiunilor intreprinse pe acest plan sunt notabile și motivante pentru a continua în
același trend. Performanța la care a ajuns în prezent Sika România se datorează strânsei colaborări cu
inginerii proiectanți de structuri, verificatorii de proiecte, experții tehnici atestați, elita universitară tehnică,
arhitecții, dar și cu antreprenorii specializați ori investitorii.

Diversificarea periodică a gamelor de produse utilizate pentru consolidări structurale și punerea


la dispoziția celor implicați a întregului know-how Sika au făcut posibilă prezența compozitelor într-un
numări impresionant de lucrări de anvergură din țara noastră, noi sau vechi, multe din ele monumente
istorice, permițând adoptarea unor soluții moderne și inovatoare, unele dintre acestea deosebit de
îndrăznețe sau cu caracter de pionierat.

Amploarea lucrărilor de consolidări structurale înregistrată în țara noastră în ultimii ani și


permanenta contribuție a specialiștilor Sika România în desfășurarea cu succes a acestora pe parcursul
tuturor fazelor de proiectare și execuție, până la darea în exploatare, ne determină să ne menținem
aceeași atitudine activă, oferind proiectanților structuriști întregul suport tehnic necesar în stabilirea celor
mai potrivite soluții privind consolidarea cu compozite polimerice armate cu fibre.

Având în vedere rolul militant pe care ni l-am asumat alături de inginerii proiectanți de structuri, în
acest an avem plăcerea să lansăm în cadrul celei de-a XXVI-a Conferință Națională AICPS Noul Soft
de Calcul SIKA CARBODUR® care reprezintă cel mai recent instrument menit să le ofere acestora o
modalitate comodă și facilă pentru determinarea și stabilirea soluțiilor de consolidare a elementelor
structurale de beton, folosind fibre de carbon sub formă de țesături sau lamele.

Noul Soft de Calcul SIKA CARBODUR® este o versiune mult îmbunătățită a programelor
anterioare Sika de calcul automat, fiind un mijloc excelent prin care orice utilizator este asistat în
alegerea tipurilor și calcularea dimensiunilor fibrelor necesare asigurării consolidării la încovoiere și la
forță tăietoare sau a confinării stâlpilor.
Metodele de calcul pe care este structurat Noul Soft de Calcul SIKA CARBODUR® respectă
fidel prevederile Raportului Tehnic Nr. 55 al Societății Betonului, ediția a 3-a (2012) - "Normativ de
proiectare pentru consolidarea structurilor de beton folosind materiale compozite pe bază de fibre" și pe
cele ale Eurocodului 2 - "Proiectarea structurilor de beton".

LIMITELE CONSOLIDĂRII CU FIBRE, conform Raportului Tehnic Nr. 55 si Eurocodului 2

Independent de oricare alte limitări mecanice, Raportul Tehnic Nr. 55 stabilește restricții
particulare înaintea proiectării unei consolidări cu fibre polimerice de armare.

Limite de exploatare normală - Limitele specifice betonului armat:

Efortul efectiv în barele de armătură sub încărcările de exploatare (combinația caracteristică) va


rămâne sub 80% față de punctul de curgere al oțelului.

fy ≤ 0,80 fyk

Elementul de beton trebuie să manifeste o rezistență minimă:

În situația deteriorării sistemului de armare cu fibre, structura trebuie să fie în continuare capabilă
să reziste unei limite rezonabile minime a încărcărilor din gruparea fundamentală și din cea quasi-
permanentă a încărcărilor de exploatare, fără a ceda.

FACTORII DE SIGURANȚĂ, conform Raportului Tehnic Nr. 55 si Eurocodului 2

Spre deosebire de alte coduri existente de proiectare cu fibre de armare polimerice, Raportul
Tehnic Nr. 55 recomandă ca la proiectare să se considere o combinație complexă de trei factori de
siguranță, ținând seama de forma de aleasă pentru fibrele cu care se realizează consolidarea (lamele ori
țesături) și de tipul metodei de aplicare.

Parametrii de proiectare afectați în proiectarea consolidării cu fibre polimerice de armare sunt:

- deformația adimisibilă ultimă;

- rezistența de proiectare ultimă;

- modulul de elasticitate al sistemului de fibre.


Exemplul 1: Lamele Sika CarboDur-S

ACI 440: 170 GPa TR 55: 165 GPa / (1,1 x 1,05) = 142 GPa (84%)

Exemplul 2: Panză SikaWrap-230C (pe baza grosimii pânzei aplicate)

ACI 440: 225 GPa TR 55: 220 GPa / (1,1 x 1,20) = 166 GPa (73%)

Raportat la legislația tehnică romînească trebuie aici să amintim că principiile Noului Soft de
Calcul SIKA CARBODUR® se supun cerințelor normativului românesc în vigoare NP 117-2004 -
"Normativ privind consolidarea cu fibre a elementelor structurale de beton".
Dispunerea uzuală a fibrelor de carbon în cazul grinzilor din beton armat consolidate complet ține
seama atât de încovoiere, cât și de forța tăietoare care acționează asupra elementului.

Lamelele din fibre de carbon, care se aplică longitudinal de partea fibrei întinse, intră în lucru
doar în momentul în care elementul este tensionat. De aceea, este necesară determinarea poziției
efortului de întindere de-a lungul grinzii. Cel mai adesea, forța tăietoare acționează la capetele grinzii,
consolidarea în acest caz facându-se cu fâșii de pânză aplicate transversal pe secțiune, complet (pe
toate cele patru laturi ale grinzii) sau parțial (pe cele două fețe laterale ale grinzii și pe talpă sau doar pe
cele două fețe laterale).
Aplicarea de lamele longitudial pe talpa unei grinzi existente pentru mărirea rezistenței la
încovoiere este similară cu îndesirea armăturilor longitudinale de la partea inferioară a grinzii.

Pe același considerent, o consolidare pe patru laturi la forță tăietoare este echivalenta unei
îndesiri a etrierilor.

Confinarea stâlpilor este strâns legată de efectul Poisson, datorită căruia betonul se dilată
tranversal sub efectul compresiunii. In extremis, această dilatare determină colapsul stâlpului, deoarece
betonul are o capacitate de alungire foarte redusă.
Pentru a restricționa dilatarea transversală este necesară realizarea unei confinări în jurul
elementului, folosind un material rigid, cu rezistență ridicată. Materialul de confinare trebuie să se plieze
pe geometria elementului când acesta încearcă să se dilate.

Extrapolând raționamentul de mai sus asupra unui stalp de beton solicitat la compresiune, se
desprinde concluzia că dilatarea transversală este restricționată prin aplicarea de panze din fibre de
carbon orientate transversal pe axul stâlpului, iar rezistența finală a stâlpului crește. Fibrele de carbon
aplicate cu rășină epoxidică în jurul stâlpului sub forma unei confinări realizează o matrice rigidă de
înaltă rezistență, având marele avantaj că se mulează pe geometria stâlpului în timp ce betonul tinde să
se dilate.

Spre deosebire de modelele anterioare de proiectare asistată de calculator, care erau afectate de
o serie de simplificări mai mult sau mai puțin severe, reglementările actuale sunt orientate către un calcul
cât mai exact și real al elementelor structurale de beton, unele dintre ele deosebit de complexe. Datorită
acestui motiv, a elabora un program de calcul automat de înaltă performanță și precizie, a devenit o
necesitate și un deziderat major pentru compania noastră. Așadar, Noul Soft de Calcul SIKA
CARBODUR® a apărut din dorința de a veni în sprijinul proiectanților structuriști, cărora avem astfel
posibilitatea de a le oferi un suport digital actualizat care să le ușureze activitatea, mai ales că în multe
cazuri o serie de calcule nu pot fi efectuate manual sau prin metode simple, tabelare.
Noul Soft SIKA CARBODUR® este un program de calcul PROFESIONAL:

Prin comparațiile cu programele anterioare de calcul, Noul Soft de Calcul SIKA CARBODUR®
ajută la obținerea necesarului de fibre de carbon aferent consolidării structurale a grinzilor și planșeelor
la moment încovoietor ori la forță tăietoare și al celui aferent confinării în cazul stâlpilor de beton,
incluzând posibilități de calcul de înaltă performanță conforme unor situații reale, precum:

- Consolidarea unui întreg element structural în conformitate cu distribuția încărcărilor, fără ca


proiectarea să se bazeze doar pe încărcarea dintr-o anumită secțiune

- Calculul unor secțiuni geometrice complexe, atât pentru elemente de beton armat, cât și pentru cele de
beton precomprimat

- Existența unor posibilități multiple de consolidare, alegând cea mai adecvată soluție dintr-o gamă
complexă de fibre de carbon avute la dispoziție (cu aplicare aparentă pe suprafața elementului de beton,
cu aplicare prin introducere în șlițuri tăiate în stratul de acoperire de beton existent peste barele de
armături ori fibre de carbon post-tensionate), toate deținând agrementare tehnică națională

- Posibilitatea de a calcula elemente expuse simultan la solicitare axială și la încovoiere, softul furnizând
diagramele plane și spațiale de interacțiune în cazul stâlpilor
Noul Soft SIKA CARBODUR® este un program de calcul SIGUR:

Toate formulele de calcul structural care stau la baza acestui program de calcul respectă strict
cele mai recente normative europene și americane și se raportează la cele mai noi metode unanim
acceptate de proiectare.

În plus, Noul Soft de Calcul SIKA CARBODUR® include toate acele evaluări necesare unui
calcul computerizat, care asigură utilizatorul că restricțiile și parametrii logici determinați automat de
program pe durata introducerii datelor de intrare și pe durata calcului sunt rezonabili în conformitate cu
normativul de proiectare cu fibre de carbon considerat.

Dacă anumite condiții nu corespund sau depășesc limitele rezonabile, programul informează
automat utilizatorul despre acest fapt și blochează continuarea calculului, pana la introducerea unor
valori corecte.

Noul Soft SIKA CARBODUR® este un program de calcul UȘOR DE UTILIZAT, cu o interfață
prietenoasă:

Introducerea datelor necesare efectuării calculului se realizează într-o manieră secvențială,


utilizatorul neputând să treacă la un pas ulterior până ce nu completează toate informațiile solicitate în
pasul curent și până ce nu sunt satisfăcute toate condițiile și verificările intermediare.

Rularea programului generează o cantitate semnificativă de grafice statice sau dinamice și


schițe, care facilitează înțelegerea de către utilizator a întregului proces de proiectare, dar și înțelegerea
schemei de consolidare rezultată.

Softul include toate informațiile necesare care facilitează utilizarea sa de către inginerul
structurist.
Softul se pune la dispoziția proiectantului însoțit de Manualul de Utilizare care are cca. 50 de
pagini ce conțin în detaliu atât descrierea formulelor de calcul, cât și modul de introducere pas cu pas a
datelor și obținerea rezultatelor. De asemenea, pentru a oferi un suport tehnic complet, putem oferi celor
interesați documentele normative pe baza cărora este elaborat softul: Raportul Tehnic Nr. 55 din anul
2012, Eurocodul 2 și Normativul de proiectare NP 117-2004.

Pe parcursul rulării, softul afișează în ferestre mesaje de informare sau de atenționare și asigură
permanent acces către secțiunea "Help" prin pictograme ajutătoare.

Noul Soft SIKA CARBODUR® este un program de calcul care NU RULEAZĂ ALEATOR:

Utilizatorul softului conduce și controlează întregul proces de rulare a acestuia.

Orice evaluare pe parcurs privind proiectarea consolidării cu fibre de carbon poate fi făcută
manual sau automat în conformitate cu necesitățile considerate de către proiectant. Acesta poate
verifica rezultatele intermediare obținute pe durata rulării softului, permițând verificarea tuturor
parametrilor de proiectare prin mesaje de informare care se deschid pe ecranul computerului sub forma
unor ferestre.
Toate informațiile privind poiectarea sunt detaliate în raportul final aferent calculului efectuat,
reprezentat sub formă de listing, care cuprinde rezultatele obținute în urma rulării softului și toate datele
relevante.

Noul Soft SIKA CARBODUR® este un program de calcul "VIU" ȘI ACTIV, care se va
up-data periodic:

Up-datarea softului va fi anunțată și oferită utilizatorilor imediat ce va realizată.

Cazurile în care softul va fi automat up-datat sunt:

- dacă apar modificări sau up-date-uri ale normativelor de proiectare cu fibre care stau la baza
acestuia;

- dacă vor fi dezvoltate noi coduri ori reglementări de proiectare cu fibre;

- dacă apar noi caracteristici ori elemente de proiectare;

- dacă apar noi sisteme de consolidări structurale cu fibre de carbon Sika sau modificări în gama
actuală de produse.

O altă noutate de care s-a ținut seama la elaborarea Noul Soft de Calcul SIKA CARBODUR®
este evaluarea scenariului de comportare la foc.

Astfel, sunt luați în considerare doi parametri care caracterizează scenariul de incendiu:

1. Reacția la foc care determină felul în care materialul sau sistemul aplicat va contribui la
întreținerea și răspândirea incendiului, precum și degajarea fumului ori a scânteilor.

Conform utilizării lor, anumite cantități și/sau tipuri de materiale nu pot fi folosite pentru tencuirea
pereților, pardoselilor sau tavanelor. Betonul și otelul beton nu vor contribui la extinderea unui incendiu și
nu vor degaja fum. Datorită conținutului polimeric al fibrelor de carbon și al adezivilor epoxidici cu care
acestea se aplică, reacția la foc a sistemului de consolidare cu fibre este moderată. Prin urmare, în
majoritatea situațiilor, influența globală a focului este neglijabilă datorită suprafațelor relativ reduse
consolidate cu fibre.
2. Rezistența la foc a elementului structural, pentru a asigura menținerea capacității portante a
acestuia pe o anumită durată specifică de timp - uzual, între 30 și 240 de minute

Rezistența la foc este necesară pentru a da timp ocupanților unei clădiri să o poată evacua în caz
de urgență, înainte de colapsul acesteia.

Prin urmare, în cazul unei clădiri, timpul necesar pentru a rezista la foc este în general
proporțional cu numărul persoanelor care trebuie să o părăsească, cu numărul de ieșiri și cu distanța
până la acestea, dar depinde și de folosința ori de tipul clădirii.

Noul Soft de Calcul SIKA CARBODUR® face toate corelațiile cu parametrii care descriu
scenariul la foc și emite un raport după modelul celui de mai jos.

Pentru mărirea duratei de rezistență la foc a elementelor consolidate cu fibre polimerice de


armare, este necesară acoperirea acestora cu mortar de protecție refractar SikaCrete®-213F aplicat
mecanic. Acest produs a fost verificat și a trecut toate testele necesare încă din anul 2010 asigurând, în
funcție de grosimea stratului aplicat, o rezistență la foc de peste patru ore. El îndeplinește toate cerințele
la foc, în confomitate cu standardele specifice europene și americane.

S-ar putea să vă placă și