Sunteți pe pagina 1din 2

EVALUARE FONETICĂ ȘI VOCABULAR CLASA a VI-a

1. Există numai cuvinte cu diftongi în seria:


a. degeaba, mereu, cicoare, iubire, vai
b. treceai, iarbă, iute, moară, caiet
c. alee, greu, noapte, copii, a vedea
d. iepuraș, ei, voinic, pâine, toamnă

2. Sunt despărțite corect toate cuvintele din seria:

a. ma-nu-al, a-tlet, fun-cți-e, a-vi-on


b. sand-viș, a-tlas, in-e-gal,punc-tua-ți-e
c. a-vi-a-tor, sculp-tor, fii-ca, hâr-ti-e
d. ex-a-men, cân-tă-reț, geo-gra-fi-e, te-le-vi-zor

3. Bifează varianta în care nu există cuvinte omonime:

a. lac
b. cer
c. unt
d. ton

4. Identifică seria care conține doar sinonime:

a. a urca, a se cocoța, a se cățăra, a coborî


b. beznă, obscuritate, întuneric, întunecime
c. etern, veșnic, pieritor, permanent
d. a clinti, a mișca, a muta, a deplasa, a emana

5. Identifică seria care conține doar perechi de antonime:


a. necunoscut-anonim, reputat-neștiut
b. a deghiza-a camufla, a masca-a piti
c. creștere-diminuare, diminuare- majorare
d. etern-efemer, efemer-trecător

6. Câte litere și câte sunete au cuvintele: GHEM, CIORBĂ, CIRIPIT?


a. 4L/ 3S, 6L/5S, 7L/ 7S
b. 4L/ 4S, 6L/6S, 7L/ 7S
c. 4L/ 2S, 6L/4S, 7L/ 6S
d. 4L/ 3S, 6L/5S, 7L/ 6S
7. Litera X se pronunță CS în ambele cuvinte din seria:
a. axă, exemplu
b. examen, xerox
c. box, taxe
d. examinare, a exemplifica

8. Marchează seria în care apar doar cuvinte cu vocale în hiat:


a. alcool, farfurie, poezie, nouă
b. două, hârtie, geografie, Maria
c. totdeauna, avion, alee, melodie
d. ființă, fereastră, punctuație, aer
9. Sunt numai cuvinte cu triftong în seria:
a. creioane, voiai, ei, doreai
b. lăcrămioară, zmeoaică, oaie, totdeauna
c. picioare, citeau, leoaică, ursoaică
d. tigroaică, creione, ceai, maiou
10. i șoptit se află în toate cuvintele din seria:
a. profesori, codri, vii
b. miniștri, meri, cazi
c. pomi, vai, pâini
d. pari, duri, cărți
11. Se află doar diftongi descendenți în seria:
a. oală, pâine, vai
b. hai, câine, brâu
c. mâine, perdea, miel
d. păun, iarnă, roade
12. Se află doar diftongi ascendenți în seria:
a. ianuarie, Ioana, broască
b. Matei, iarbă, pui
c. pârâu, Doina,treabă
d. perdea, bau, școală

13.Există o propoziție dezvoltată, negativă, interogativă în varianta:


a. Nu vii aici?
b. Nu pleca!
c. Ieri a nins?
d. Nu plouă?
14. Bifează seria care cuprinde doar termeni aparținând câmpului lexical al anotimpului VARA:
a. mare, a înota, joacă
b. colac, vacanță, cald
c. soare, plajă, ochelari
d. drumeții, însorit, căldură
15. Nu este ilustrată polisemia în varianta:

a. Doctorul mi-a scos un dinte. S-a rupt un dinte de la greblă.


b. Trecem strada cu atenție. Profesorul trece nota în catalog.
c. A ridicat ochii din pământ. S-a ridicat mult recent.
d. Pun ciorba pe masă. În piață s-a adunat o masă de oameni.

16. Bifează propoziția exclamativă, dezvoltată, afirmativă:


a. Vino aici!
b. Nu strica jucăria!
c. Ce frumos ninge!
d. Fii cuminte!
17. Identifică seria care cuprinde doar cuvinte bisilabice:
a. copiii, aripi, creion
b. ieri, fiii, ceasul
c. stilou, copii, fiii
d. fii, castan, cais

18.Bifează enunțul care nu conține nicio greșeală:


a. Ea vrea decât trei mere.
b. El vroia să plece.
c. Propriii copii l-au ajutat.
d. Fiii propri sunt harnici.

Se acorda cate 5 puncte pentru fiecare grila rezolvata corect si 10 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și