SUBIECTE SIMOID

1. SISTEME INFORMATICE GEOGRAFICE

2. ARHITECTURA UNUI GIS
3. TIPURI DE DATE GEOSPATIALE
4. SISTEME INFORMATICE DE COLECTARE ŞI PRELUCRARE A DATELOR GPS
5. SISTEME ACTUALE DE TELEDETECŢIE ŞI FOTOGRAMETRIE DIGITALĂ
6. DOMENII DE UTILIZARE A TEHNICILOR GEOMATICE ÎN SECTORUL FORESTIER
7. DATE GEOSPAŢIALE UTILIZATE IN SECTORUL FORESTIER
8. VECTORIZAREA LIMITELOR AMENAJISTICE ŞI REALIZAREA BAZEI DE DATE
GEOSPAŢIALE
9. EFECTUAREA DE MĂSURĂTORI GPS PENTRU VERIFICAREA LIMITELOR
VECTORIZATE
10. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR BIOMETRICE ALE ARBORILOR ŞI
ARBORETELOR
11. CLASIFICAREA ORIENTATĂ PE OBIECTE DE IMAGINE A IMAGINILOR
SATELITARE
12. EXPLOATAREA BAZEI DE DATE SPAŢIALE PENTRU ÎNTOCMIREA DE HĂRŢI
TEMATICE

1
 1. SISTEME INFORMATICE GEOGRAFICE

1. Definitii
GIS (Sistem Informatic Geografic) este definit de OGC (Open Geospatial Consortium) ca
fiind un sistem informatic utilizat pentru capturarea, stocarea, verificarea, integrarea, manipularea,
analiza si vizualizarea datelor referentiate geografic sau geospatiale.
Datele geospatiale sunt date legate de localizarea geografica, caracteristicile unor obiecte
naturale sau construite, limitele acestora pe suprafata Pamantului. OGC este un consortiu de 369
companii, agentii guvernamentale si universitati care colaboreaza in realizarea unor standarde,
specificatii, cunoscute sub numele de OpenGIS®
Standards and Specifications. Respectate de producatorii de sisteme informatice geografice,
aceste standarde asigura interoperabilitatea (prin aceasta intelegand abilitatea de a folosi sau de a
integra componente software dezvoltate de producatori diferiti), cu alte cuvinte, asigura buna
functionare a conceptul de "plug-and-play" si la nivel software.
2. Domenii de aplicare
GIS este aplicabil in multe alte domenii, ca de exemplu: dezvoltare regionala, turism,
financiar-bancar, sanatate, militar, criminalistica, stiinte sociale, geologie, mediu etc.
Un astfel de sistem este utilizat in dezvoltarea urbana si regionala prin crearea de harti de
urbanism, in managementul retelelor de utilitati (energie electrica, gaze, apa), in alegerea celor mai
bune locatii pentru amplasarea de noi afaceri, studiul impactului asupra mediului a diversi factori, in
sanatate (gestionarea starii de sanatate a populatiei pe regiuni), in comert (segmentarea pietelor).
Rolul esential pe care il au informatiile geospatiale, sistemele informatice geografice in vederea
atingerii obiectivelor de dezvoltare in economia cunoasterii a fost subiectul simpozionului anual AGIT
(http://www.agit.at) organizat in Salzburg, Austria, in 7 iulie 2006 al carui tematica a fost
geoinformatia pentru dezvoltare, „Geoinformation for Development
(gi4dev)”. In cadrul acestui simpozion specialistii au dovedit cum GIS-urile pot fi folosite pentru
dezvoltarea durabila regionala, reducerea saraciei, monitorizarea crizei apei si a alimentelor in
regiunile de criza.

2. ARHITECTURA UNUI GIS

Arhitectura unui sistem geografic conform standardelor OGC este prezentata in figura
urmatoare:

2
 Fig 1. Arhitectura unui sistem geografic conform standardelor OGC

Din aceasta arhitectura se pot identifica 3 nivele: nivelul de stocare a datelor geospatiale,
nivelul serverului web pentru generare de harti si nivelul aplicatiilor web sau desktop GIS in care sunt
vizualizate hartile respective.
Primul nivel din arhtectura prezentata se refera la metodele de stocare a datelor
geografice, metode ce au evoluat astfel:
- Modelul CAD, utilizat in anii 60-70 care memora date geografice in fisiere binare cu diverse
reprezentari pentru linii, puncte si arii. Foarte putine informatii descriptive sunt incluse in aceste
fisiere.
- Modelul coverage sau georelational: datele spatiale sunt combinate cu datele descriptive;
datele spatiale sunt memorate in fisiere iar cele descriptive sunt stocate in tabele in baze de date
relationale.
- Modelul geodatabase: introduce un nou model de date orientat pe obiecte, atat datele
geografice cat si cele descriptive sunt memorate in acelasi loc, aceeasi baza de date si pot fimanipulate
central, aceste baze de date purtand si denumirea de baze de date spatiale.

3
 Exemple de baze de date spatiale open source: PostGIS/PostgreSQL, MySQL Spatially
Enabled. Ca solutii proprietare se remarca Oracle Spatial, SQL Server Spatialy Enabled.
Ca solutie de stocare a datelor spatiale folosita in lume, se remarca indeosebi fisierele de tip
shp, shapefiles, solutie proprietara ESRI. In acest tip de fisiere este stocata atat informative geografica,
spatiala, cat si informatie descriptiva.
Pentru a asigura interoperabilitatea, producatorii de baze de date spatiale, precum Oracle pun la
dispozitie instrumente, precum shp2sdo, care genereaza, pornind de la fisierele .shp, fisiere de control
(.ctl), utilizate pentru incarcarea respectivelor date spatiale in baza de date.
Urmatorul nivel al arhitecturii se refera la serverele pentru generare de harti , WMS (Web
Mapping Service) ce produc harti (fisiere .jpg, .png) avand la baza datele georeferentiate, in format
digital. Exemple de servere WMS open source: GeoServer, MapGuide Open Source; proprietare:
Oracle MapViewer. WFS (Web Feature Service) este un serviciu care returneaza date georeferentiate
in format vectorial, fara informatia despre cum vor fi vizualizate datele respective, iar WCS(Web
Coverage Service) face acelasi lucru dar pentru date in format raster.
KML – Keyhole Markup Language este un limbaj XML folosit pentru vizualizarea
informatiilor geografice, limbaj utilizat de Google Earth.
Ultimul nivel din arhitectura se refera la vizualizarea 2D sau 3D a hartilor prin aplicatii web
sau desktop GIS. Cele mai folosite aplicatii desktop pentru vizualizarea 3D a hartilor sunt:
Google Earth si aplicatia open source NASA World Wind.
In arhitectura de mai sus este prezentata doar componenta software a sistemului informatic
geografic. O arhitectura mai cuprinzatoare este prezentata de autorii Mike Worboys si Matt Duckham
in lucrarea [WORB04] :

Fig 2. Arhitectura unui GIS conform Mike Worboys si Matt Duckham

4
 Din aceasta arhitectura deducem importanta captarii datelor geospatiale, aceasta facanduse
prin:
- fotografierea din satelit
- fotografierea din avion
- scanarea planurilor/hartilor
- statie totala de masuratori
- receptoarele GNSS(Global Navigation Satellite Systems)/GPS(Global Positioning
System)

3. TIPURI DE DATE GEOSPATIALE

Exista doua tipuri de date folosite in sistemele informatice geografice: date raster si date
vectoriale.
Datele raster sunt fotografii ale Pamantului facute fie din satelit, fie din avion; sunt fisiere
care stocheaza informatia in celule discrete organizate in linii si coloane. Fiecare celula sau pixel dintr-
o fotografie pastreaza o anumita valoare.
Datele vectoriale, sunt formate din puncte, linii, poligoane, ele sunt potrivite pentru stocarea
conturului obiectelor, spre deosebire de datele raster care stocheaza continutul acestora.
Atunci cand imaginea raster este folosita impreuna cu informatii vectoriale dintr-o anumita
zona, este necesara georeferentierea imaginii raster. Georeferentierea este procesul prin care o
imagine raster este adusa in coordonatele sistemului de proiectie asociat informatiilor vectoriale.

4. SISTEME INFORMATICE DE COLECTARE ŞI PRELUCRARE A DATELOR GPS

In GIS datele sunt stocate in DBMS-uri sub forma de tabele precum si in harţi ca straturi
separate. Indiferent de sistemul ales, acesta trebuie sa cuprindă funcţii pentru actualizare, edita
re si manipulare ale datelor de tip atribut si ale celor de tip grafic. Metodele de stocare precum si
structura bazei de date pot limita funcţiile furnizate de GIS. Funcţiile de manipulare sunt cerute pentru
a ne ajuta in organizarea, corectarea si actualizarea datelor, astfel incat analiza sa fie executata eficient.
GIS-ul are posibilitatea de a efectua analize si modelări ale datelor spaţiale ceea ce- l distinge
esenţial de celelalte tipuri de sisteme de informaţii. Un GIS ne permite sa executam interogări si
analize ce sunt prea costisitoare sau mari consumatoare de timp pentru studiul lumii reale, ori sunt prea
dificile sau inadecvate in cazul folosirii altor tipuri de sisteme de management a datelor. Exista o mare
varietate de funcţii de analiza utilizitate, multe dintre acestea existând numai in GIS, si consta in
posibilitatea GlS-ului de a integra date provenite de la diferite surse si de a produce noi informării ca
5
rezultat al acestei integrări. Posibilitatea de a intreba "ce se întâmpla daca" este un exemplu al
capacităţii de modelare pe care o are GIS-ul. După o analiza si o modelare completa a datelor, este
necesar sa ne prezentam rezultatele intr-o anumita forma pentru interpretări.
Calea pe care o alegem pentru ieşirea rezultatelor depinde de mulţi factori cum ar fi costul sau
timpul consumat. Desigur toţi aceşti factori influenţează modul in care se realizează proiectul GIS, dar
poată sa aibă o importanta particulara pentru comunicarea efectiva a rezultatelor. Afişarea rezultatelor
se poate face prin vizualizare pe monitor sau in cazul unei prezentări finale a harţilor sau ale anumitor
analize si interogări se utilizează plottere sau imprimante. In alte cazuri insa datele sunt păstrate sub
forma de fişiere, ce vor face obiectul unor viitoare analize.
Principala calitate a pachetului de programe GIS este capacitatea sa de a efectua analize
geografice şi operaţii specifice:
- operaţii spaţiale cu ajutorul cărora se poate acţiona asupra datelor unuia sau mai multor
straturi;
- operaţii necesare pentru interogarea (query) bazelor de date (interogări grafice: care sunt
valorile atributelor acestor entităţi? , interogări atribut: unde sunt localizate entităţile care au aceste
valori ale atributelor? sau interogări formulate cu ajutorul limbajelor de interogare (SQL) de genul:
care sunt parcelele de teren cu suprafaţa mai mare de 0,3 ha si se afla la o distanta mai mica de 1 km de
sosea?)
- algebra cartografica (funcţii care permit generarea de noi straturi de informaţie geografica
utilizând operaţii matematice sau logice); - funcţii de interpolare a datelor spaţiale (modelare digitala a
terenului DEM );
- analize ale reţelelor care permit rezolvarea unor probleme specifice cum ar fi: determinarea
traseelor optime în operaţii de transport, colectare sau distribuţie urmărind diferite criterii (timp minim,
distanţa minima) incluzând eventual o serie de constrângeri (gabarit, capacitate portanta). SIG
generează un interes din ce in ce mai mare in cele mai diverse domenii ale activităţii umane si este
utilizat de toţi cei care utilizează in activitatea lor harţi, planuri topografice sau trebuie sa ia decizii in
cadrul spaţiului geografic. Un astfel de sistem este utilizat pentru producerea de planuri si harţi, planuri
de urbanism, modul de utilizare a terenurilor, gestionarea reţelelor de utilitate publica (apa, canalizare,
termoficare, electrice, telefonice, gaze, drumuri, cai ferate, linii de transport urban), localizarea
amplasamentelor optime pentru noi centre medicale, de comerţ sau culturale, studiul impactului unui
obiectiv (aeroport, rafinărie etc.) asupra mediului ambiant, studii privind calitatea aerului si apei,
investigarea si remedierea locurilor cu reziduri, in comerţ (identificarea pieţelor ţinta sau menţinerea
acestora in condiţii de competivitate, zonări ierarhice a pieţelor de desfacere după diverse criterii).

6
 5. SISTEME ACTUALE DE TELEDETECŢIE ŞI FOTOGRAMETRIE DIGITALĂ

La sistemul RADAR de teledetecţie cu deschidere sintetică, spre care se îndreaptă atenţia în

prezent, se disting două direcţii de dezvoltare:
 radare polarimetrice, care oferă o rezoluţie spaţială de mărime decimetrică sau chiar
subdecimetrică la înregistrarea unor imagini mult mai complete şi determinări structurale de înaltă
precizie asupra coronamentului pădurii;
 radare interferometrice, care permit, de asemenea, colectarea de date cu înaltă rezoluţie
spaţială.
Senzorii radar se diversifică şi sunt apreciaţi datorită faptului că preiau imagini indiferent de
condiţiile atmosferice şi de iluminare a scenei. Intrucât înregistrările în acest sistem conduc la imagini
laterale, diferite de perspectivele centrale obţinute prin înregistrările satelitare, şi procedeele de
corectare şi prelucrare diferă. In consecinţă, preocupările pe plan internaţional se concentrează în
vederea punerii la punct a sistemelor software de prelucrare a acestor înregistrări.
Fotografierea unui teritoriu dintr-o nava aeriena ce îl survoleaza (avion, elicopter, balon - si
parca n-as include aici "satelitul") are avantajul producerii unei reprezentari unitare (în sensul de
cuprindere a tuturor entitatilor vizibile) si actuale (spre deosebire de captarea fondului grafic din
planuri/harti analogice). Însa atunci când se doresc rezultate deosebite (din perspectiva preciziei)
imaginea raster obtinuta prin aero-fotografiere necesita o serie de corectii si ajustari, si aceasta din
doua motive (inter-dependente):
• o regiune geografica mai larga necesita mai multe fotografii, ale caror imagini vor trebui apoi
corelate (aceasta fiind abordarea normala, impusa inclusiv de costurile ridicate ale acestor zboruri);
• imposibilitatea de a surprinde ortogonal toate entitatile caracterizate de altitudine (obiectivul
aparatului de fotografiat poate fi îndreptat perpendicular doar pe centrul zonei fotografiate, periferia
fiind vizata în unghiuri mai putin drepte - cu cât ne îndepartam de centrul ortogonal cu atât
reprezentarea este mai distorsionata).
Imagini satelitare
Imageria satelitara se refera la imaginile obtinute de la satelitii specializati care fotografiaza
scoarta terestra vazuta de pe orbitele lor, precum si la tehnologiile de captare, prelucrare sianalizare a
acestor imagini. Domeniul acesta se mai numeste si "teledetectie" (mai ales din perspectiva multi-
spectralitatii, asupra careia vom reveni). Imaginile digitale transmise de sateliti (fiind imagini raster) se
prezinta sub forma unor matrici de numere. Fiecare numar corespunde unui pixel (celula de imagine) si
respectiv unei pozitii de la sol (de unde si denumirea de "groundel").
Rezolutia specifica unei imagini - parametrul esential în fotogrammetria satelitara - depinde de
puterea optica a satelitului si se reflecta concret în suprafata de scoarta terestra pe care o reprezinta un

7
pixel. Astfel, rezolutia de "1 metru" ar însemna ca unui "groundel" din imagine îi corespunde la sol un
patratel de un metro patrat. Insa - atât din perspectiva terminologica (rezolutia optica), cât si din punct
de vedere topografic - poate ca mai corect ar fi sa vedem lucrurile printr-un efect al granularitatii: o
imagine cu o rezolutie de "1 metru" nu capteaza/surprinde obiecte având gabaritul mult mai mic de un
metru.
Pentru imaginile satelitare valoarea fiecarei celule (fiecarui pixel) traduce intensitatea unei
lungimi de unda specifice a radiatiei electromagnetice receptionate din zona respective (justificând
deci termenul "radiometrie"), care în particular este în spectrul vizibil.
În timp ce imaginile digitale obtinute prin scanarea planurilor/hartilor sau prin fotografiere au
un singur tip de informatie pentru punctele de la sol (culoarea), satelitii pot colecta mai multe tipuri de
informatii deodata, iar aceste date sunt furnizate ca benzi (straturi) distincte într-o imagine multi-
spectrala. (De obicei imaginea "multibanda" capteaza/stocheaza laolalta trei domenii de frecventa a
radiatiei - în spectrul vizibil sau pe lânga acesta - provenite dinspre Pamânt.)
6. DOMENII DE UTILIZARE A TEHNICILOR GEOMATICE ÎN SECTORUL
FORESTIER
GIS este aplicabil in multe alte domenii, ca de exemplu: dezvoltare regionala, turism, financiar-bancar,
sanatate, militar, criminalistica, stiinte sociale, geologie, mediu etc.
Un astfel de sistem este utilizat in dezvoltarea urbana si regionala prin crearea de harti de urbanism, in
managementul retelelor de utilitati (energie electrica, gaze, apa), in alegerea celor mai bune locatii
pentru amplasarea de noi afaceri, studiul impactului asupra mediului a diversi factori, in sanatate
(gestionarea starii de sanatate a populatiei pe regiuni), in comert (segmentarea pietelor).
Rolul esential pe care il au informatiile geospatiale, sistemele informatice geografice in vederea
atingerii obiectivelor de dezvoltare in economia cunoasterii a fost subiectul simpozionului anual AGIT
(http://www.agit.at) organizat in Salzburg, Austria, in 7 iulie 2006 al carui tematica a fost
geoinformatia pentru dezvoltare, „Geoinformation for Development (gi4dev)”. In cadrul acestui
simpozion specialistii au dovedit cum GIS-urile pot fi folosite pentru dezvoltarea durabila regionala,
reducerea saraciei, monitorizarea crizei apei si a alimentelor in regiunile de criza.

7. DATE GEOSPAŢIALE UTILIZATE IN SECTORUL FORESTIER

Organizarea şi "stratificarea" datelor Modelarea entităţilor reale Vă propun să ne imaginăm împreună
fondul grafic al unei aplicaţii GIS oarecare (deşi, în contextul proiectelor GIS reale, acest "oarecare" e
un abuz de limbaj, pentru că particularităţile intense deseori neagă tendinţa de generalizare) şi să
vedem ce entităţi grafice folosim pentru a-l constitui şi cum anume le organizăm. Ne propunem -
pentru că-i un exemplu destul de solicitant şi acoperitor - cartografierea unui oraş, deci vom avea de
modelat o serie de entităţi geo-spaţiale, pe care le vom grupa/structura de la început:

8
 De obicei este bine să identificăm (încă din fazele incipiente ale proiectului GIS) cât mai multe
categorii de entităţi grafice. într-o primă aproximare, pentru scenariul propus, putem defini câte un
strat pentru fiecare dintre rândurile tabelului anterior. însă o abordare mai rafinată poate lua în
considerare o stratificare şi după subcategorii ale acestor entităţi (exemple: un strat pentru reţelele
electrice aeriene şi altul pentru cele subterane; disocierea căilor ferate electrificate de cele
neelectrificate). Totuşi separarea prea intensă pe subcategorii nu-i întotdeauna recomandată, deoarece
9
o structurare prea fină poate reduce din flexibilitatea de exploatare. Mai mult, mediile GIS moderne
sunt capabile să facă separarea şi pe baza unor atribute alfa-numerice asociate entităţilor grafice. Astfel
segregarea vizuală (afişare şi/sau simbolizare) se deplasează înspre fazele de exploatare (şi nu rezidă
doar aici, la proiectare).
Straturile grupează entităţile în unităţi omogene (entităţi de acelaşi tip vectorial şi înrudite prin
tematică). La rândul lor straturile se pot organiza în colecţii (acoperind aproximativ aceeaşi zonă
terestră, şi având eventual elemente coincidente).
De obicei fiecare strat are asignat un tabel de date alfa-numerice (atribute asociate entităţilor geo-
spaţiale din acel strat), iar numărul de rânduri/înregistrări din tabel este (mai mare sau) egal cu
numărul de entităţi grafice.
În programul FAO activitatea privind aplicaţiile teledetecţiei în domeniul forestier se referă la
cartarea în scopul folosirii planificate a teritoriului, gestionarea raţională a pădurilor, aplicaţii în
protecţia pădurilor. De asemenea activitatea acestui for s-a concretizat în proiectul RESPAS - sistem
de prelucrare şi arhivare a datelor de teledetecţie - care furnizează date, respectiv imagini, de
teledetecţie corectate geometric (georeferenţiate) optimizate pentru aplicaţii concrete din silvicultură
care sunt la dispoziţia instituţiilor forestiere naţionale şi regionale cu scopul de a stabili şi întări
capacităţile ţărilor în curs de dezvoltare în vederea evaluării şi monitorizării resurselor forestiere.

8. VECTORIZAREA LIMITELOR AMENAJISTICE ŞI REALIZAREA BAZEI DE

DATE GEOSPAŢIALE
Vectorizarea planurilor/hartilor analogice (arhiva analogica)
Multe institutii/întreprinderi beneficiaza de o arhiva de planuri/harti (obtinute prin procese
tipografice sau prin desenare manuala) reprezentând teritorii si entitati geo-spatiale. în multe cazuri
construirea proiectului GIS ar putea folosi aceste informatii, însa de pe suportul lor material (hârtie,
carton, pânza, calc, film, ozalit, etc), ele trebuie aduse în memoria calculatorului (conversie analog-
digital) si apoi în formatul vectorial propriu GlS-ului.
Pentru copierea/aducerea planurilor/hartilor de pe suportul lor material în calculator se
foloseste scanner-ul (un aparat exterior/periferic capabil sa copieze optic imagini). Prin procesul de
"scanare" se obtine o imagine raster -ca fisier stocat în memoria (pe discul) calculatorului. Dupa
eventuale ajustari ale acestei imagini se poate trece la extragerea entitatilor vectoriale - activitate
numita vectorizare (sau "conversie raster-vector").
Obtinerea graficii vectoriale corespunzatoare formelor din imaginea raster se poate face prin:
• Vectorizare automata: software-ul preia imaginea raster si încearca sa recunoasca entitatile
reprezentate în ea pentru a Ie transforma în entitati vectoriale. Majoritatea software-urilor destinate
acestei activitati ofera utilizatorului posibilitatea de stabilire/ajustare a unor parametrii ce controleaza

10
modul de tratare/recunoastere a petelor de culoare (pixelii semnificativi din imaginea raster), ceea ce
poate îmbunatatii conversia (adaptând-o la particularitatile imaginii sursa). Metoda vectorizarii
automate se foloseste foarte rar datorita rezultatelor imperfecte (genereaza entitati vectoriale prea
fracturate si negeometrizate), si se recomanda doar când imaginea raster este foarte buna (de exemplu
imagini obtinute prin scanarea filmelor), sau când se accepta o precizie redusa.
• Vectorizare manuala: se aduce o imagine raster în mediul GIS/CAD si se foloseste ca simpla
referinta vizuala pentru redesenarea vectoriala a entitatilor reprezentate. În aceasta abordare operatorul
uman are sansa fireasca de a construe foarte corect entitatile vectoriale si de a le distribui în straturile
corespunzatoare. Rezultatele pot fi net superioare vectorizarii automate, însa necesita foarte mult timp.
Metoda se recomanda mai ales pentru vectorizari locale (restrânse).
Vectorizare interactiva: în cadrul imaginii raster utilizatorul arata programului de unde sa
înceapa o vectorizare locala, iar software-ul construieste automat entitatea vectoriala recunoscând
formele raster pâna în pozitia în care apare un final/dubiu, iar atunci omul - analizând vizual situatia -
hotaraste daca sau pe unde trebuie continuata vectorizarea ("tracing"). Fiind o abodare mixta
(compromis între tratarea automata si cea manuala), desigur ca are cele mai multe sanse de utilizare.
Vectorizarea va fi cu atât mai scumpa si mai lenta cu cât rezultatul se doreste mai precis -
referitor la geo-referentiere (aducerea informatiei grafice în coordonatele sistemului de proiectie) si la
prelucrarea specializata a entitatilor (de exemplu seasigura continuitatea poliliniilor chiar daca pe
planul original acestea au\ discontinuitati) - si mai bine organizat pe straturi (operatorul uman, ajutat de
software, va distinge, dupa simbologia de specialitate, entitati specifice precum ape, curbe de nivel,
drumuri, limite administrative, retele electrice, cladiri, puncte de referinta, categorii de terenuri, cote,
nume).
La cele scrise ar mai fi de adaugat câteva facilitati specifice:
» definirea de reguli de recunoastere a formelor (uneori aplicatiile de conversie raster-vector
ofera - pe lânga posibilitatea de acordare fina a parametrilor de vectorizare dupa cerinte particulare - si
profile de configurare a seturilor de optiuni, recomandate pentru domeniile consacrate: MCAD, AEC,
GIS);
» snap-ul raster (prinderea cursorului de pozitii semnificând capete, mijloace, centre, tangente,
perpendiculare, în cadrul imaginii bitmap);
» recunoasterea si generarea textelor (OCR - recunoasterea automata a scrisurilor din imagine
si transformarea lor în texte vectoriale/ editabile);
» recunoasterea de simboluri si plasarea de blocuri corespondente ("bloc" = grup grafic).
Merita aici mentionata abilitatea de manevrare a culorilor din imaginea raster, în sensul ca
programele mai performante pot identifica, în procesul de vectorizare, nuantele cromatice, pentru a le
grupa/unifica (aducând entitati înrudite în aceeasi clasa sau rezolvând astfel abaterile cromatice ale

11
planselor scanate). Putem avea si optiunea de a genera entitatile vectoriale pe straturi destinatie bine
definite, separându-le pe baza culorilor sau a nuantelor de gri, ceea ce se constituie deseori o cerinta
vitala.
9. EFECTUAREA DE MĂSURĂTORI GPS PENTRU VERIFICAREA LIMITELOR
VECTORIZATE

Metodele de ridicare în plan prin utilizarea tehnologiilor GPS în scopuri silvice au mai fost
studiate de către ICAS şi unităţile de învăţământ superior cu profil silvic (Petrila&Gancz 2003,
Vorovencii 2005, Lucău-Dănilă et al. 2000). Un avantaj major al ridicărilor cu GPS-ul, în special dacă
se utilizează tehnicile GIS, este că raportarea limitelor rezultă direct în format digital iar ridicările au
deja referinţe geografice. Aceasta permite o reducere a lungimii traseelor parcurse, deoarece
drumuirile nu mai trebuie legate de alte detalii şi nici nu este necesar să fie închise ca şi în cazul
drumuirilor cu busola topografică. Dacă datele sunt culese static staţionarea pe punct poate fi mai
scurtă sau mai lungă decât o staţionare cu busola topografică, în funcţie de precizia cerută. Dacă datele
sunt culese cinematic ele sunt preluate instantaneu, în funcţie de recepţia sateliţilor şi se pot culege
continuu la intervale prestabilite sau doar în punctele caracteristice.
Din experienţă, recomandăm pentru măsurarea limitelor forestiere aşa numita metodă „stop-
and-go”, care presupune măsurarea doar în punctele de inflexiune a câte unui vertex (poziţii obţinute
prin media măsurătorilor pentru un interval de timp determinat pentru o anume precizie cerută).
Recomandăm ca în zonele foarte accidentate deplasarea pe teren şi măsurătorile să fie planificate cu
soft specific astfel încât constelaţia de sateliţi să fie favorabilă în momentul măsurătorilor, în caz
contrar existând riscul să nu fie recepţionaţi suficienţi sateliţi, condiţiile de precizie să nu fie
îndeplinite, timpul de aşteptare să fie prea mare sau chiar măsurătoarea să nu poată fi efectuată.
De asemenea, recomandăm efectuarea de măsurători cu corecţie diferenţială, mai precise, fie cu
staţie de bază (cu post procesare), fie cu ajutorul unei staţii permanente la sol (din reţeaua ROMPOS),
care oferă posibilitatea de a face corecţia diferenţială direct pe teren, simultan cu măsurătorile sau la
birou, prin post procesare.
Acestea sunt acum accesibile pentru majoritatea teritoriului României datorită lansării de către
ANCPI a sistemului ROMPOS, având un număr de 48 de staţii permanente în anul 2008 care oferă
acoperire aproape pe toată ţara (ajungând la 73 de staţii la finele anului 2009). Sistemul oferă
posibilitatea de a descărca prin Internet fişiere de corecţie diferenţială pentru postprocesare la birou
(contra cost pentru staţiile ROMPOS, gratuit pentru staţiile EUREF) dar şi acces la semnal diferenţial
în timp real (gratuit) direct din teren prin conectare la serverul de servicii ROMPOS-DGNSS (Internet
mobil prin GSM/GPRS, DGNSS – receptor cu o singură frecvenţă L1 şi RTK – receptor dublă
frecvenţă L1/L2). Totuşi sistemele care permit recepţia de semnal diferenţial în timp real sunt scumpe

12
iar în zonele accidentate semnalul GSM poate să nu fie recepţionat satisfăcător şi se justifică doar
pentru lucrări cu nivel de precizie ridicat cum sunt cele de cadastru forestier, pentru care este indicată
folosirea aparatelor cu dublă frecvenţă L1/L2.
În cazul în care nu există acces internet sau măsurătorile se desfăşoară la o distanţă prea mare
de o staţie permanentă sau este necesar să avem datele corectate în aceeaşi zi, este satisfăcătoare ca
precizie şi varianta cu colectarea de fişiere de la o staţie de bază locală. Asta presupune însă blocarea
unui aparat şi a unui operator pentru staţionarea punctelor de coordonate cunoscute alese şi prelucrări
mai laborioase de birou.
Metodologia de prelucrare a datelor la birou este similară cu cea descrisă la paragraful 4.2.6
pentru reperajul fotogrametric, dacă pentru măsurători se utilizează aparate GPS Trimble şi softul de
culegere a datelor Terrasync Professional. Se recomandă ca datele să fie preluate în sistemul
coordonate geografice pe elipsoidul WGS 1984. Descărcarea datelor, manipularea lor, corecţiile
diferenţiale, transformarea în sistemul de coordonate Stereografic 1970 şi apoi exportul în format
shape către mediu GIS se pot realiza la birou cu softul Trimble GPS Pathfinder Office.
Pentru erori minime datorate reproiectării sistemului de coordonate se recomandă ca în loc de
transformările generice cu trei parametri să fie folosite transformări Helmert cu 7 parametri pentru
toată ţara care sunt utilizate pentru lucrările de GIS la scări mari. Pentru măsurători care necesită
precizii superioare, cum sunt lucrările de cadastru forestier, se recomandă ca transformările de sistem
de coordonate să fie făcute cu programul TransDatRO (cu abateri standard de transformare de ±10-15
cm) pus la punct de ANCPI.
În cazul în care nu sunt disponibile imagini aeriene sau satelitare de foarte înaltă rezoluţie,
liniile rezultate prin măsurători GPS se pot suprapune direct peste raster-ul planului topografic scanat
şi georeferenţiat, comparate cu eventualele detalii de pe plan şi incluse în baza de date GIS rezultată,
fără a avea în acest caz o verificare din a treia sursă (imaginea digitală). Dacă reamenajarea se face
prin mijloace clasice, fără utilizarea tehnicilor GIS, ridicarea cu GPS-ul poate fi tipărită la scară ca o
raportare obişnuită şi transpusă pe planul de bază original. Totuşi în acest caz ridicarea va trebui să
aibă puncte de sprijin suplimentare (borne, limite etc.) deoarece nefiind utilizată în format digital ea va
fi mai dificil de amplasat.

10. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR BIOMETRICE ALE ARBORILOR ŞI

ARBORETELOR

Care este importanţa vizualizărilor tridimensionale astăzi se poate vedea din

numeroasele aplicaţii 3D în marketingul turismului. Dar cel mai important aspect al
vizualizărilor 3D este o mai bună participare în procesul de decizie. Proiectele complexe sunt

13
mai bine înţelese dacă se asigură o vizualizare 3D. Este important pentru participarea
publicului dar şi pentru factorii de decizie care adesea sunt depăşiţi de complexitatea
problemei. Fiinţa umană are o mai bună abilitate de a interpreta informaţia complexă
tridimensională decât planuri abstracte bidimensionale. Din acest motiv în Europa la proiectele
pentru managementul mediului vizualizările 3D tind să devină un standard.
Măsurarea în trei dimensiuni este o altă utilizare a datelor tridimensionale. Aceasta nu
este o preocupare nouă, dar aparatura şi aplicaţiile software moderne au numeroase unelte
pentru a asigura măsurarea uşoară a dimensiunilor 3D, silvicultura fiind unele din domeniile de
utilizare a lor (Straub&Heipke 2001). Stereofotogrametria este o sursă potrivită de date atât
pentru cartarea suprafeţelor întinse de pădure cât şi pentru măsurarea suprafeţelor şi
caracteristicilor arboretelor sau a arborilor individuali, date utilizabile pentru amenajarea
pădurilor.
Înălţimea arborilor şi arboretelor, ca şi diametrul coroanei împreună cu o clasificare a
tipului de arboret, sunt variabile auxiliare din care se pot deduce volumele şi creşterile pe baza
datelor de teledetecţie.
Dincolo de calculul volumului, managementul forestier actual necesită parametri care să
descrie starea şi dezvoltarea pădurii la un mod holistic, adică parametri legaţi de ecologie,
biodiversitate şi structura habitatului. De asemenea, este necesară integrarea datelor
tridimensionale care să servească domeniul forestier la diferite scări de lucru.
Deşi pentru extragerea informaţiilor tridimensionale cele mai utilizate sunt datele optice
stereografice, o parcurgere a literaturii din domeniu arată că în domeniul integrării datelor
tridimensionale în silvicultură sistemele LIDAR aeropurtate sunt acum în atenţia cercetătorilor
(Koch et al. 2006). Însă pentru extragerea datelor tridimensionale pot fi utilizate şi alte surse
cum sunt datele de interferometrie RADAR satelitare, care sunt mai ieftine, mai ales pentru
proiecte care urmăresc suprafeţe mari de pădure.
Cercetările au arătat că, mai ales pentru pădurile de conifere, LIDAR-ul aeropurtat are o
bună capacitate pentru estimarea parametrilor arboretelor, cum sunt înălţimea medie şi
volumul, printr-o abordare din punctul de vedere al arboretului, adică prin calcularea mediilor.
Totuşi, pentru pădurile de amestec, această abordare nu este considerată suficientă. Deoarece
acolo există mai multe specii de arbori cu moduri de creştere diferite, trebuie cunoscute
speciile, numărul de arbori şi distribuţia diametrelor pentru a putea calcula parametri
arboretului.
De aceea identificarea arborilor individuali şi a speciilor este necesară pentru
amenajamentul silvic, pentru calculul parametrilor arboretului, calculul volumelor, dar şi
pentru calculul volumelor de recoltat şi a schemelor de tratament silvicultural.

14
 Deşi pentru pădurile de foioase identificarea individuală a arborilor este mai dificilă,
sunt promiţătoare rezultatele cercetărilor care combină informaţia provenită din scanări LIDAR
cu datele din imaginile RGB sau, mai ales, din imaginile multispectrale.

11. CLASIFICAREA ORIENTATĂ PE OBIECTE DE IMAGINE A IMAGINILOR

SATELITARE

Software-ul pentru procesarea imaginilor satelitare ofera, pe lânga facilitatile generoase de

vizualizare, si capabilitati specifice avansate:
-filtrare (netezire, eliminarea zgomotului de fond, accentuare, optimizarea/detectarea
muchiilor, echilibrarea variatiilor cromatice dintre imaginile adiacente mozaicate);
• ajustare (contrast, stralucire - prin transformari simple si liniare, sau de alura logaritmica sau
exponentiala);
• fuzionarea imaginilor suprapuse (accentuarea unei imagini de slaba rezolutie prin combinarea
cu una de rezolutie înalta);
• aplicarea de formule complexe (manipularea, raportarea si combinarea benzilor spectrale);
• geo-referentierea imaginilor satelitare (pentru ca obiectele reprezentate în ele sa se
potriveasca geo-spatial cu obiectele reale considerate într-un sistem de proiectie/coordonate);
• clasificarea imaginilor raster (regionalizarea dupa atribute spectral cuantificate si eventual
generarea de contururi vectoriale);
• gridding si DTM (extrapolari si generari de modele tridimensionale, respective vizualizari ale
unor imagini drapate pe modele 3D);
• aplicarea de transformate Fourier (datelor radiometrice/cromatice din imagini li se pot aplica
filtre Fourier spre si dinspre domeniul frecventei: filtre "trece-sus", "trece-jos", "trece-banda" si
"opreste-banda"; derivata întâi si a doua; câmp în directia unui vector; câmp redus la un pol; filtre
"notch" (crestatura));
• generarea de sectiuni (traverse) reprezentând amplitudinea marimilor detectate spectral
(pentru DTM traversa determina chiar elevatia, adica profilul terenului);
• compresarea imaginilor (reducerea marimii fisierelor-imagine prin folosirea unor formate
dedicate - ECW, MrSID, JPG, TIF).
Prin aplicarea diverselor transformari asupra datelor din pixelii imaginii raster, software-ul
destinat imageriei satelitare evidentiaza si extrage informatii foarte subtile.

15
 Principalele probleme tehnico-administrative de care trebuie sa tina cont atât clientul care
comanda/cere imaginile unui teritoriu, cât si furnizorul care controleaza/programeaza satelitul ce
capteaza acele imagini:
»tipul imaginii: cele mai frecvent folosite pentru aplicatiile GIS sunt imaginile optice,
fotografiate în spectrul vizibil de catre sateliti (dar exista si imagini reprezentând entitati/fenomene
invizibile ochiului uman);
» cromatica imaginii: pot fi alb-negru (pancronxatice, cu rezolutii de pâna la 0,6 m), sau chiar
color (în culoare naturala sau multi-spectrale, cu rezolutii de 1-3 m);
» rezolutia imagini: adica puterea de reprezentare la sol a unui pixel de imagine (se
considera/masoara în functie de unghiul vertical - de exemplu, daca la nadir* rezolutia QuickBird este
de 0,61 metri, la 25 de grade de la nadir aceasta scade la 0,72 de metri);
» formatele fisierelor (sursa imaginilor): EOSAT Landsat; MSS LTWG; SPOT; SPOT 4-band;
IKONOS (TIFF pe 8/16 biti, color/gri; RGB/N1R); QuickBird; IRS/WiFS, NOAA, DOQ; PCI;
RADARSAT, Landsat 7, ERS, etc. » latimea de banda spectrala (450-900 nm -pancromatic; 450-520
nm - albastru; 520-600 nm -verde; 630- 690 nm -rosu; 760-900 nm -infrarosu);
» programarea si deschiderea ferestrei necesita cel putin 1-3 zile (achizitia imaginii depinde si
de conditiile meteorologice, plafonul de nori putând împiedica fotografierea teritoriului vizat);
» frecventa cu care satelitul trece pe orbita favorabila zonei dorite (de 2-5 ori pe saptamâna);
» pret minim de referinta 7 $/kmp (dar variind în functie de multe conditii).

12. EXPLOATAREA BAZEI DE DATE SPAŢIALE PENTRU ÎNTOCMIREA DE

HĂRŢI TEMATICE

Baze de date spatiale. Analiza comparativa intre Oracle Spatial si solutia open source
PostgreSQL/PostGIS
O baza de date spatiala este o baza de date optimizata pentru a stoca si interoga date
geospatiale.
Oracle Spatial este o componenta a Oracle Enterprise Edition; ofera o schema SQL si functii
predefinite care faciliteaza stocarea, interogarea, actualizarea, analiza datelor geospatial (obiectelor
geografice) din baza de date. Componentele Oracle Spatial sunt:
􀂃 o schema (MDSYS) care defineste modalitatea de stocare, sintaxa, si semantic tipurilor de
date geometrice recunoscute;
􀂃 un mecanism de indexare spatiala;

16
 􀂃 un set de operatori si functii pentru a efectua interogari, jonctiuni pe date spatiale, si alte
operatii de analiza spatiala;
Modelul de date folosit pentru lucrul cu date spatiale este obiectual-relational.
PostGIS adauga suport pentru datele geospatiale la baza de date obiectual-relationala open
source PostgreSQL.
Cand vorbim de stocarea datelor geospatiale in bazele de date, ne referim indeosebi la datele
vectoriale. PostGIS nu ofera suport pentru datele de tip raster, in timp ce Oracle Spatial poate stoca
aceste date, alegand ca tip pentru coloana respectiva, tipul de data BLOB.
Stocarea datelor geospatiale
In Oracle Spatial, o data de tip geospatial este stocata intr-o coloana de tip
SDO_GEOMETRY.
Pentru crearea unei tabele in care sa stocam informatii despre drumurile din Romania definim
coloanele “tip” si “nume” de tip VARCHAR2, care vor stoca tipul si denumirea drumului si coloana
“geom” de tip SDO_GEOMETRY, aceasta stocand informatia geospatial referitoare la forma si
localizarea drumului respectiv.

17