Sunteți pe pagina 1din 2

ACCIDENTELE NUCLEARE

Centralele nucleare ne sunt necesare pentru a produce curent electric. Accidentele la


astfel de centrale pot avea efecte grave și pe termen foarte lung. Tocmai de aceea, oamenii
sunt foarte atenți. Sistemele de siguranță existente în centralele nucleare fac în așa fel încât
pericolul pentru populație să fie cât mai mic.
Acum 37 de ani însă, nu era așa. In 1986, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, la Cernobâl
(Ucraina), a avut loc unul dintre cele mai devastatoare accidente industriale. Un reactor, un
fel de motor al uzinei, a explodat și substanțele din reactor au ajuns în aer. Norul toxic s-a
întins pe sute de mii de kilometri și a afectat populatia din mai multe țări, dar în special din
zona accidentului. Nu toate efectele s-au văzut imediat. De atunci încoace, mulți oameni
au murit din cauza substanțelor ieșite din reactor ori au suferit diferite boli (printre aceștia
au fost și mulți copii). Chiar și acum regiunea este periculoasă pentru oameni și o zonă
întinsă din jurul centralei nucleare nu mai poate fi locuită.
SUPRAVIEȚUITORII LA … ACCIDENTELE NUCLEARE

1. Adăpostirea
A sta adăpostit în casă este un mod foarte eficace de reducere a expunerii la radiații.
O incintă dintr-o clădire reprezintă un bun adăpost. Dacă vi se va comunica să rămâneți
acasă, la serviciu sau la școală, faceți următoarele:
• Rămâneți calmi
• Intrați intr-o încăpere
• Inchideți toate ușile, ferestrele și gurile de aerisire, încercând ermetizarea acestora cu materiale din
preajmă (bandă adezivă, cârpe etc.)
• Opriți sistemele de ventilație (dacă există)
• Dacă alarma de urgență nucleară v-a surprins în exterior, odată ajunși la adăpost, scoateți-vă
hainele și închideți-le în saci de plastic. Curățați-vă părul și corpul prin spălare, utilizând sursa de
apă curentă
• Nu folositi telefoanele decât dacă este absolut necesar; liniile telefonice trebuie să rămână libere
pentru operatorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgență
• Dacă va aflati în mașină, închideți geamurile și sistemul de ventilație și părăsiti zona afectată
Adăpostirea animalelor
• Asigurați locurile care pot prezenta un adăpost și adăpostiți toate animalele aflate în locuri
deschise (vitele de la pășune, găinile din curte etc.);
• Asigurați hrana şi apa pentru aceste animale din surse care au fost protejate;
• Reduceți cât mai mult posibil aerisirea adăpostului de animale.

2. Evacuarea
Există posibilitatea să primiți mesaje de evacuare a zonei în care vă găsiți. Toate informațiile necesare
pentru evacuare vor fi transmise la radio și TV sau vor fi anunțate prin sistemul de amplificare al
mașinilor de Poliție și ale structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență;
Dacă vi se comunică să evacuați zona, aveți grijă să împachetați următoarele: articole de toaletă și două
rânduri de haine; medicamente prescrise și alte medicamente necesare; acte de identitate, bani, permisul
de conducere etc.
Evacuarea se poate face:
• cu automobilul personal, urmând ruta cea mai cunoscută sau pe cea anunțată la radio, spre unul
din principalele centre de primire; de-a lungul traseului, echipajele de poliție vă vor da
instrucțiuni;
• cu autobuze special desemnate, care se vor afla la puncte de îmbarcare anunțate prin megafoanele
Poliției, ale Protecției Civile sau prin comunicate Radio -TV.
Nu uitați să luați cu voi rucsacul pentru situații de urgență!

3. Administrarea de iodură de potasiu


Pentru ce se iau pastilele de iodura de potasiu ?
Pastilele de iodură de potasiu se iau în cazul unui accident nuclear major, însoțit de evacuarea în mediu a
unor cantități de iod radioactiv. Tabletele de iod stabil protejează glanda tiroidă împotriva iodului
radioactiv inhalat din aerul contaminat sau ingerat pe calea alimentelor și a apei potabile dacă acestea sunt
contaminate. Administrarea de iod previne absorția de către glanda tiroidă a iodului radioactiv, mărește
rata de eliminare a lui și reduce riscul de cancer tiroidian. Eficacitatea tabletelor este maximă dacă
administrarea acestora se face operativ, pe cât posibil în primele 6 ore ale expunerii la emisia radioactivă.
Nu este necesară administrarea de tablete cu iod persoanelor cu vârstă de peste 40 ani, întrucât la această
grupă de vârstă nu s-a înregistrat creșterea riscului de cancer tiroidian după expunerea la iod radioactiv.
La copii şi tineri, doza trebuie calculată şi în funcţie de nivelul de radiaţii. Administrată după
ureche, iodura de potasiu face mai mult rău decât bine. Luat fără recomandare, iodul poate
provoca dereglări ale glandei tiroide.
Este o greşeală să luăm iodură de potasiu în condiţiile în care nu avem certitudinea
expunerii la iodul radioactiv!

S-ar putea să vă placă și