D.

Metodologia Cercetării în Geografie

NOŢIUNI INTRODUCTIVE – DEFINIREA CONCEPTELOR........................................4

Metodă și metodologie....................................................................................................4
Locul metodologiei în cadrul științei.........................................................................5

PRINCIPIILE ŞI METODELE CERCETĂRII.................................................................6

Principiile generale ale cercetării.............................................................................6
Principiul repartiției spațiale.......................................................................................6
Principiul cauzalității...................................................................................................7
Principiul istorismului (cronologic).......................................................................7
Principiul integrării..............................................................................................8
Principiul regionalismului....................................................................................8
Principiul sociologic............................................................................................8
Principiul ecologic...............................................................................................9
Principiul antropic...............................................................................................9
Principiul dezvoltării durabile............................................................................10
Metodele utilizate în geografie...............................................................................11
A. Metodele generale ale cercetării..................................................................12
Metoda dialectică.........................................................................................12
Metoda inductivă.........................................................................................13
Metoda deductivă........................................................................................13
Metoda analizei...........................................................................................13
Metoda sintezei...........................................................................................14
Metoda istorică............................................................................................14
Metoda experimentală.................................................................................14
Metoda comparativă....................................................................................15
Metoda anchetei..........................................................................................15
B. Metode de reprezentare și investigație...............................................................15
Metoda cartografică.....................................................................................15
Metoda modelării.........................................................................................16
C. Metode de sistematizare a cunoștințelor ..........................................................16
Clasificarea geografică................................................................................17
Regionarea geografică................................................................................18
1 2
Procedee și mijloace de cercetare 18
Observația geografică........................................................................................18
Prelucrarea statistico-matematică................................................................19
E. Mijloace de redare a rezultatelor..................................................................19
Descrierea geografică..................................................................................19
Limbajul geografic........................................................................................20

RAŢIONAMENTELE ȘI PROIECTAREA CERCETĂRII............................................21

Raționamentele cercetării.............................................................................................21
Cercetarea și menirea ei..........................................................................................21
Factorii declanșatori ai cercetării......................................................................22
Utilitatea cercetării studențești.................................................................................22
Proiectarea cercetării.............................................................................................23
Particularitățile proiectelor de cercetare............................................................23
Bloc-start-ul cercetării.......................................................................................24
Actualitatea și relevanța subiectului.........................................................................25
Tipologia subiectelor....................................................................................25
Interogații pentru alegerea temei de cercetare............................................25
Scopuri și motivații..............................................................................................26
Interrelația cercetător (student) - coordonator..................................................26

DOCUMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ...............................................................................28
Documentarea și motivațiile sale..................................................................................28
Tipologia documentelor.........................................................................................29
Fondul de documentare.........................................................................................30
Fondul de carte.................................................................................................30
Fondul periodicelor...........................................................................................32
Evaluarea calitativă a lucrărilor.........................................................................32
Valorificarea resurselor bibliotecii..........................................................................35
Documentarea la distanță ...........................................................................................37
Documentarea statistică........................................................................................37
Documentare cartografică.....................................................................................38
Documentarea în teren..........................................................................................40
Pregătirea deplasării.........................................................................................40
Activitatea de cercetare teren...........................................................................42
Cercetarea expediționară.........................................................................................43
Faza studiului de orizont..............................................................................43

1 2
 Faza informativă..........................................................................................44
Faza de cartare...........................................................................................44
Cercetarea staționară..............................................................................................45
Activități specifice la revenire din teren.............................................................46
ABORDĂRI CANTITATIVE ȘI CALITATIVE ÎN GEOGRAFIA UMANĂ....................47
Cantitativ vs. calitativ.............................................................................................47
Metoda anchetei....................................................................................................47
Tehnici de anchetă...........................................................................................48
Chestionarul.....................................................................................................50
Eșantionarea și tipologia eșantioanelor...................................................................52
Alegerea persoanei de anchetat.......................................................................55
Abordări calitative în cercetare..............................................................................56
Metoda interviului.............................................................................................56
Diferențele dintre anchetă și interviu.......................................................................57
REPREZENTĂRI STATISTICE GRAFICE ŞI CARTOGRAFICE...............................59
Reprezentări ale seriilor de repartiție ..........................................................................60
Reprezentări ale seriilor cronologice......................................................................63
Reprezentări ale seriilor de spațiu.........................................................................65
Semnele convenționale în reprezentările cartografice......................................69
RIGORILE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE......................................................................71
Deontologia cercetării științifice.............................................................................71
Sistemele de citare................................................................................................72
TEHNOREDACTAREA STUDIULUI ȘI VALORIFICAREA CERCETĂRII.................76
Aspectele tehnice ale redactării.............................................................................76
Valorificarea cercetării...........................................................................................80
Bibliografie................................................................................................................82
3 4
NOŢIUNI INTRODUCTIVE – DEFINIREA CONCEPTELOR
Metodă și metodologie
Conceptul de metodologie derivă de la termenul metodă.
Metoda – methodos = cale, drum de urmat, traseu, demers – este elementul
teoretic cel mai activ al științei, care recomandă calea dobândirii de cunoștințe noi.
Metodologie – methodos + logos = știința metodelor / ansamblul metodelor cu
care operează o știință.
Metodologia desemnează un ansamblu de principii, metode, procedee și mijloace
cu care operează o știință în vederea obținerii de cunoștințe despre realitatea studiată.
În prezent specificitatea metodologică a științelor s-a redus foarte mult, metodele
din categoria celor generale fiind utilizate în cadrul mai multor științe sau ramuri (metoda
cartografică, de exemplu, fiind utilizată în sociologie, urbanism, politică etc.).
Principiile
Principiile sunt legi generale, cu aplicabilitate mai multor fenomene, care se
constituie în norme directoare în cercetare.
– legi care ghidează cercetarea de maximă generalitate;
– indică exigențele principale necesar a fi satisfăcute de către procesul cercetării
științifice (repere teoretice pe care cercetătorul trebuie să le urmărească).
Utilizarea principiilor facilitează dezvoltarea metodelor științifice.
Metodele
– ansamblul de căi, de moduri și de procedee de cercetare, cunoaștere și
transformare a realității obiective.
– reprezintă suportul abstract al rațiunii cercetătorului care indică direcția optimă
pentru satisfacerea exigențelor principiilor.
Prin intermediul metodelor și al principiilor sunt stabilite procedeele, mijloacele și
tehnicile de cercetare – constituie forme de acțiune concretă, purtate pe cale mentală
sau cu ajutorul instrumentelor/aparatelor specifice, prin care se ating obiectivele
propuse.
 Locul metodologiei în cadrul științei și rolul său bine precizat în activitatea de cercetare.

Știința – ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate, gândire etc.,

dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor. Este o
sumă de metode de explorare și explicare provizorie a fenomenelor observate. În
acest scop, știința recurge la o metodologie centrată pe testarea ipotezelor formulate,
respectiv, a răspunsurilor explicative cu privire la realitatea observată.
Majoritatea oamenilor de știință consideră că investigația științifică (un proces al
cărui scop este evaluarea cunoștințelor empirice) este cea care corespunde metodei
științifice.
În sens mai larg, cuvântul știință deseori descrie orice domeniu de studiu
sistematic sau cunoștințele dobândite în urma unui asemenea studiu.

Ca sistem, sțiința, în mod tradițional, cuprinde următoarele părți componente:

– materialul faptic – componenta ce include informații, cunoștințe despre realitate

obținute prin observații și experimente, asigurând o cunoaștere comparabilă cu cea
empirică;

– teoria – componenta rezultată din prelucrarea materialului faptic prin generalizări și

abstractizări și concretizată în noțiuni, legi, teorii (științifice) și ipoteze;
Teoria facilitează accesul la esența realității și oferă legități care pot fi transformate
în principii metodologice.
Teoriile științifice reprezintă modelele simplificate și generalizate ale realității și au
menirea de a sistematiza cunoașterea, de a explica generalizările, unele fapte sau
evenimente și de a spori testabilitatea ipotezelor.

– metodologia – componenta concretizată prin ansamblul metodelor, al căilor de

urmat pentru dobândirea cunoștințelor științifice.
– include o mare diversitate de opțiuni, utilizate în procesul de
cercetare, care se diferențiază prin gradul lor de obiectivitate, subiectivitate sau conținut.
Concret, metodologia cuprinde o sumă de norme, reguli, mijloace, identificate
sub forma unor principii, metode, procedee, mijloace și tehnici de cercetare. Între
aceste există o strânsă interdependență și toate sunt indispensabile, fiecare având
importanță
5 6
 PRINCIPIILE ŞI METODELE CERCETĂRII Răspunsul este dat prin precizarea poziției geografice.

Principiile generale ale cercetării

Principiile sunt legi generale care ghidează cercetarea de maximă

generalitate sau, altfel spus, niște repere teoretice pe care cercetătorul trebuie să
le aibă în vedere în procesul cunoașterii, al cercetării.
Numărul principiilor invocate pentru uzul geografiei diferă de la un autor la
altul, însă câteva sunt unanim acceptate de majoritatea cercetătorilor.

Principiul repartiției spațiale

Este cel mai vechi al geografiei.

Principiul repartiției spațiale a fost fundamentat de către Karl Ritter, plecând
de la constatarea că orice fenomen sau fapt geografic are o anumită poziție
și extindere spațială, determinând legături cauzale cu fenomene învecinate, cât și
influențe la nivel global.
– impune cercetării geografice să precizeze caracteristicile spațiale
ale fenomenului studiat.
Emm. de Martonne: – principiul extensiunii => metoda geografică constă în
determinarea extinderii fenomenelor pe suprafața globului.
Precizarea poziției geografice este posibilă prin:
– prin intermediul coordonatelor geografice;
– prin raportarea la marile unități geografice, a căror influență poate fi
determinantă
pentru înțelegerea și explicarea unor procese remarcate la nivelul teritoriului studiat.
I. Donisă: în cele mai multe cazuri, cercetarea geografică nu se referă la un
teritoriu punctiform în care se petrece un proces, stabilirea poziției geografice
implică delimitarea arealului studiat;
În anumite situații, însăși poziția, forma și extensiunea arealului pot
sugera legăturile cauzale ce facilitează explicarea originii și caracteristicile
proceselor respective.
“Având în vedere consecințele așezării geografice, apare justificată
cerința principiului discutat ca prima întrebare pe care și-o pune geograful să fie:
unde?”.
5 6
 Principiul cauzalității fenomene existente la momentul istoric dat;
Principiul cauzalității derivă din principiul determinismului (caracter general)
utilizat
și aplicat în toate științele;
– este o formă a manifestării interdependenței universale, care interconectează
obiectele și fenomenele într-un întreg unitar;
– ideea de bază – axată pe dependența reciprocă dintre cauză si efect;
– în geografie este cunoscut / utilizat sub denumirea de “principiu al cauzalității”
pentru a nu fi confundat cu determinismul vulgar (geografic) de ale cărui teze ar putea
fi făcută responsabilă geografia ca știință;
– ideile deterministe vehiculate încă din antichitate (Herodot, Tucidide,
Hipocrate, Strabon etc.), apoi și în perioada medievală;
Acest principiu, al legăturilor temporale și spațiale dintre fenomenele geografice,
a fost fundamentat și promovat, sub denumirea de principiu al cauzalității, de
Alexander von Humboldt (1769-1859).
– impune necesitatea evidențierea legăturilor de cauzalitate dintre fenomenele
și/sau procesele geografice.
– de ce?
Nu întotdeauna este ușor de răspuns la această întrebare. Relațiile de cauzalitate
(de determinare) nu sunt întotdeauna directe și sunt cu atât mai greu de surprins cu
cât numărul elementelor (cauze) care influențează un proces poate fi cuprins într-un
ecart extrem de larg, în funcție de arealul (spațiul) și perioada (timpul) în care
acesta (procesul) se produce.

Principiul istorismului (cronologic)

– impune necesitatea examinării și explicării oricărui fapt geografic prin

reconstituirea evoluției lui in timp;
– nu este necesară examinarea oricăror stări din trecut sau reconstituirea tuturor
faptelor și stărilor din trecutul sociogeosistemului (cum își propune paleogeografia sau
istoria), ci doar starea trecută a faptelor actuale, ale celor care există în prezent;
– obiectele si fenomenele din realitate trebuie privite în dezvoltare istorică, în
interdependență cu condițiile concrete care le-au generat și în relație cu celelalte

7 8
 Donisă (1987) – principiu al evoluționismului în geografie – reclamând cercetării
geografice obligația căutării originii și evoluției realității geografice studiate.
În acest mod, există posibilitatea cunoașterii existenței și integrării
temporale a realității geografice actuale. Totodată, se creează premise pentru
interrelaționarea principiului cu cel al integrării (prin componenta integrării temporale)
și cel al cauzalității (prin căutarea originii transformărilor în timp a realității actuale,
transformări determinate de anumite cauze).
– informațiile obținute – un instrument eficient atât pentru
interpretarea fenomenelor, dar mai ales pentru prognozele geografice.
– când?

Principiul integrării

– formulat ca urmare a concluziei la care au ajuns geografii – “procesele

luate izolat nu pot fi înțelese pe deplin, că ele au o semnificație numai în contextul
întregului complex din care fac parte” (Donisă);
– potrivit principiului, integrarea trebuie făcută într-o ordine ierarhic-funcțională
– în cadrul subsistemului căruia îi aparține, iar ulterior la nivelul celor superioare
(regional sau planetar).
– cum?

Principiul regionalismului

Ideea existenței regiunilor geografice ca entități teritoriale distincte și cu

trăsături specifice conduce la concluzia că orice cercetare geografică trebuie să
tindă spre identificarea, delimitarea și caracterizarea regiunilor geografice din
teritoriul studiat sau să stabilească în ce regiune se integrează procesul
respectiv și ce rol joacă el în acea regiune.
=> integrarea regională, una din laturile principiului integrării geografice, cu o
nuanță aparte, aceea de a căuta și delimita unitățile teritoriale.

Principiul sociologic

– atât geografia umană, fondată de P. Vidal de la Blache, cât și

antropogeografia lui Fr. Ratzel au pus în centrul atenției raporturile dintre om și
natură;
7 8
 – se judecau atitudinile și acțiunile omului doar ca răspunsuri la “provocarea”
– formularea principiului  a compensa rolul pasiv pe care îl rezervă omului
naturii, neglijându-se alte motivații sociale și individuale;
principiul ecologic.
– în ultima vreme s-au intensificat preocupările pentru descoperirea
determinărilor psihologice și sociale ale acțiunilor umane; explicarea comportamentului Principiul dezvoltării durabile

uman face apel tot mai mult la motivațiile de ordin social.
Principiul sociologic impune ca în examinarea sociosistemului să se ia în
considerare aspectele sociale ale vieții și activității oamenilor, pentru a putea înțelege
mai profund și mai corect raporturile societății cu natura în cadrul sociogeosistemului.
Principiul ecologic
– constă în aprecierea și recunoașterea unei strânse legături a viețuitoarelor cu
mediul;
– se aplică îndeosebi în geografia fizică (biogeografie);
– încercări de utilizare și în geografia umană în forma ecologiei umane (relațiile
Conceptul de "dezvoltare durabilă" a fost lansat în 1981 de World Conservation
Strategy și reluat în 1987 de către Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCEF)
 "dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite
posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi“.
Acest principiu impune cercetării geografice, necesitatea raportării oricărui
demers (cercetare, proiectare, amenajare) în legătură cu exploatarea resurselor
(antropice și naturale) la consecințele sale viitoare.
“Pământul – un împrumut de la copiii noștri.”
Alte principii

dintre populațiile umane și mediul lor abiotic, biotic și social – dintr-o perspectivă mai – principiul divizării (pentru clasificarea și regionarea fenomenelor);

apropiată biologiei sau ecologiei); – principiul scării (cunoașterea și reprezentarea spațiului în detaliu sau în general);

– menționat de I. P. Gherasimov, concretizează una din orientările rezultate din – principiul structuralității (cunoașterea elementelor componente);

legăturile geografiei cu biologia, care a condus la conturarea (adoptarea) concepției – – principiul conexiunii (interdependența dintre fenomene).

ecosistemul = obiect de cercetare geografică.

I. Donisă: principiul ecologic reprezintă o latură a principiului integrării funcționale și În concluzie, principiile metodologice geografice stabilesc obiectivele strategice

spațiale care se referă la relațiile dintre ființele vii cu mediul. ale cercetării geografice. Respectarea principiilor este necesară, dar ponderea

“A-l impune ca principiu distinct, înseamnă ca geografia să se lase acordată unuia sau altuia depinde de procesul sau sistemul concret luat în studiu.

antrenată pe un teren străin, subjugată unor preocupări care aparțin, de fapt,

ecologiei ca parte a biologiei”.

Principiul antropic

– impune examinarea și evaluarea acțiunii omului asupra naturii, dar și

asupra
societății;
Ca răspuns la determinism care exagera influența naturii asupra societății,
unii geografi (G. P. Marsh)  rolul activ al omului, influența exercitată de societate
asupra naturii;

9 10
 Metodele utilizate în geografie A. Metodele generale ale cercetării
Caracterul vast și complex al geografiei ca știință, derivat din abordarea unui
Metoda dialectică
spectru larg de sisteme, începând de la cele naturale la cele sociale, i-a determinat pe
unii autori să caute o serie de caracteristici în măsură a-i conferi o personalitate – permite descifrarea corectă a relațiilor dintre părțile componente ale sistemelor

distinctă în ansamblul științelor. S-a încercat astfel o analiză a metodologiei la care geografice și înțelegerea modului de dezvoltare a sociogeosistemului ca urmare a

apelează geografia, cu intenția de a o evidenția prin intermediul unei metode, idee pe interacțiunilor care au loc în sistem;

care o regăsim la mai mulți autori: – metoda se bazează pe principalele legi ale dialecticii:

– F. Richthofen – geografia se distinge printr-un anumit punct de vedere şi – legea unității și luptei contrariilor – stă la baza dezvoltării obiectelor,
metodă, proceselor și fenomenelor, prin depășirea contradicțiilor;
nu prin obiect propriu; – legea trecerii schimbărilor cantitative în schimbări calitative – creșterea
– de Martonne – geografia se definește prin metoda proprie de cercetare, ce are sau descreșterea cantitativă generează un salt calitativ;
la bază trei principii generale – extensiunii, geografiei generale (coordonării) și – legea negării negației – care determină direcția de ansamblu a dezvoltării
cauzalității (Donisă, 1977); ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior, prin
– într-o oarecare măsură la Mehedinți (luând in considerare, de fapt, negarea neîntreruptă a formei precedente;
metodologia);
Toate aceste legi își aduc aportul la explicarea modului în care are loc
– Preobrajenski – metodă geografică propriu-zisă;
dezvoltarea/evoluția generală a unui proces sau fenomen.
Donisă (1987), cu o anumită reținere – ”putem admite că s-a conturat într-
Metoda dialectică – mai operează cu o serie de noțiuni științifice derivate, ce pot fi
adevăr o metodă geografică”, iar specificul acesteia ar fi dat de ”abordarea aspectelor
exprimate prin intermediul unor categorii corelative: esență și fenomen sau conținut și
spațiale prin precizarea așezării geografice, a întinderii și formei arealului și a raporturilor
formă.
spațiale cu alte fapte geografice” (p. 114).
 esență – ansamblu de trăsături fundamentale, necesare, generale și stabile
Geografia
ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta să se deosebească de altele;
natură internă a unui lucru sau a unui proces;
Metode de reprezentare
Metode
și investigație
de sistematizare a cunoștințelor  fenomen – desemnează aspectul exterior în care se manifestă esența
Metode generale Procedee de cercetare lucrurilor și a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale.
 conținut – totalitatea elementelor care constituie esența lucrurilor, fond
dialectică  formă – categorie care desemnează structura internă și externă a unui
inductivă
deductivă conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau
analizei
Mijloace ale clasificarea - observația - descrierea un proces.
sintezei - cartografică geografică - prelucrarea statisti
geografică
- matematică
cercetării
istorică - modelării regionarea co - limbajul geografic În același context, ar mai putea fi luate în considerare și alte asemenea noțiuni
experimentală geografică
comparativă corelative, cum ar fi: cauză și efect, posibilitate și realitate, general versus particular
sau singular.

11 12
 Metoda inductivă
Recurgerea la metodă are în vedere abordarea realității prin studiul cazurilor
concrete, a singularului și particularului, ca apoi, prin abstractizare, să se ajungă la
general, la esență, care să conducă la formularea unor legități.
– a fost utilizată încă din antichitate, însă a fost promovată mai hotărât de B.
Varenius (XVII), care, prin prelucrarea unui bogat material faptic, a realizat
numeroase generalizări;
Pentru S. Mehedinți, metoda inductivă avea un rol major: “... omul de știință
[geograful] după ce a observat, a descris și clasificat fenomenele telurice, să ajungă
pe calea inducției să ne arate și legea care guvernează încatenarea lor, așa ca să
putem stabili, când e posibil, chiar o prognoză. Prevederea cursului fenomenelor este
ultima treaptă de pozitivare a unei științe”.
W. Bunge pledează pentru elaborare de ipoteze, plecând de la un material
faptic minim sau chiar nul, și apoi verificarea lor; s-ar câștiga timp, geografia ar evolua
mai rapid.
Chiar dacă există și critici la adresa metodei, aceasta a fost și va rămâne încă
una dintre cele de bază ale geografiei, însă nu trebuie absolutizată.
Metoda deductivă
– urmează calea inversă metodei inductive, plecându-se de la premisele
generalului pentru a se ajunge la cunoașterea particularului;
– deducția se bazează pe generalizările efectuate prin inducție, între cele două
metode existând o intercondiționare ce formează o unitate dialectică;
– deducția nu ne poate oferi o imagine exactă a particularităților singularului
deoarece acestea au fost eliminate în momentul generalizării.
Metoda analizei
– constă în descompunerea complexelor, a întregului în părțile sale componente,
pentru cunoașterea caracteristicilor fiecărui element și a locului său în întreg;
– descompunerea prin analiză a unui obiect poate fi realizată în două modalități:
o descompunere reală (analiza materială) sau una imaginară (analiză mentală).
13
Forme particulare de analiză:
– analiză cartografică – rezultatul descompunerii se concretizează prin
reprezentarea cartografică a fiecărei părți componente a sistemului analizat;
– analiza funcțională – vizează rolul componentelor sistemului în funcționarea
acestuia, impunând examinarea legăturilor fiecărei părți cu restul sistemului;
– analiza statistică – permite surprinderea esențialului în variația proceselor
statistice și evaluarea influenței factorilor care le determină variația în timp și spațiu, atât
cantitativ, cât și calitativ.
Metoda sintezei
– reconstrucția mentală a obiectului descompus în părți componente ca urmare a
aplicării metodei analizei;
– sinteza consideră sistemul ca un întreg și examinează caracteristicile lui;
– sinteza reprezintă integrarea informațiilor parțiale într-o reprezentare unitară a
complexității sistemului studiat;
– sinteza formează o unitate dialectică cu analiza cu care se întrepătrunde și se
condiționează reciproc.
Metoda istorică
– cercetarea realității geografice prin urmărirea în timp a evoluției faptelor
sau fenomenelor și stă la baza prognozei geografice, cunoscându-se faptul că orice
sistem în dezvoltare se desfășoară într-un spațiu dat și într-o perioadă de timp
determinată;
– aplicarea metodei istorice în geografie se bazează pe analiza datelor
statistice, hărților, chiar imaginilor, din diferite perioade de timp, iar prin compararea
situațiilor din trecut cu cele actuale se poate surprinde evoluția și perspectiva acestora.
Metoda experimentală
– reproducerea unor procese sau fenomene în diverse condiții controlabile, fie în
laborator, fie în teren;
– prin modificarea dirijată a diferiților parametri, se poate studia rolul pe care îl are
fiecare parametru în parte;
14
 – pentru geografi, cel mai bun laborator – terenul, locul desfășurării a
numeroaselor “experimente involuntare” care pot conduce la descoperirea diverselor
relații funcționale, chiar legi, din cadrul sistemelor geografice. (METODA
EXPERIMENTALA ESTE DETALIATA IN PREZENTAREA PPT CURS 1-6)
Metoda comparativă
– compararea proceselor și fenomenelor de același fel cu scopul de a găsi
asemănările și deosebirile dintre ele, demers ce poate conduce la descoperirea relațiilor
dintre ele și a legităților care le guvernează;
– metoda comparativă nu disociază fenomenele, ci, dimpotrivă, le integrează
obligatoriu în complexul spațial din care fac parte;
– fundamentarea metodei în geografie i se datorează lui Al. von Humboldt, care
a folosit-o în mod sistematic în cercetările sale, aducându-și aportul la validarea unor
legi de bază în geografie (etajarea fitoclimatică, completând legea zonalității
geografice).
Metoda anchetei
– metodă de investigare, specifică științelor socio-umane, care permite culegerea
informației din sfera „realității sociale”, prin intermediul comunicării dintre cercetător și
indivizii umani.
– prin aplicarea unui instrument ce determină comunicarea între părțile implicate.
B. Metode de reprezentare și investigație
Metoda cartografică
– specific geografic mai pronunțat;
– se referă la reprezentarea cartografică la o scară redusă a elementelor,
fenomenelor, proceselor geografice de la suprafața terestră sau proiectate pe această
suprafață (de exemplu, fenomenele atmosferice).
Reprezentările reproduc areale care delimitează un anumit fenomen, dar pot fi
reprezentate și diferite caracteristici, relații sau stadii de evoluție ale faptelor geografice.
Scopul metodei este acela al obținerii unei hărți – tematice sau generale; utilizarea
metodei se concretizează printr-o hartă.
15
După realizare, harta se dovedește a fi un mijloc reprezentare, dar totodată și un
suport pentru investigație (cercetare), de pe care se pot surprinde o serie de sisteme și
structuri spațiale, relații sau chiar legități.
Harta nu se limitează doar la analiza și sinteza spațială, ci și la cea temporală;
pe diverse hărți pot fi redate stările pe care le-au avut sistemele geografice în
anumite momente, iar studiul lor comparativ permite descoperirea sensului evoluției în
timp ale acestora.
Pe linia dezvoltării științifice succesive, în categoria produselor cartografice s-
a ajuns să fie incluse și o serie de produse derivate – cartograme, cartodiagrame,
profile, diagrame (grafice) sau blocdiagrame.
Metoda modelării
– elaborarea unei reprezentări simplificate (model), care păstrează doar
trăsăturile esențiale ale realității și, apoi, studiul acestuia pentru a descoperi
“comportamentul” sistemului real;
– pot fi construite mai multe tipuri de modele: materiale, mentale, grafice,
matematice
– modelul material – printr-o reproducere în miniatură a unor sisteme în
interacțiune (harta în relief; machetele urbanistice);
– modelarea mentală – imaginarea unei reprezentări schematice a realității
geografice;
– modelarea grafică – modele ale evoluției unor procese (modelul tranzitiei
demografice);
– modele matematice – modelele geometrice ale repartiției spațiale unor
fapte sau procese socio-economice (Thunen, Weber, Christaller).
C. Metode de sistematizare a cunoștințelor
– rol deosebit în organizarea informațiilor, pe baza unor criterii logice, într-
un sistem conceptual structurat, compatibil cu cerințele procesului de investigație.
Cele mai importante, din această categorie, sunt metoda clasificării, respectiv
cea a regionării. Dacă prima se utilizează, fără excepție, în toate științele,
secunda este specifică și de mare semnificație geografiei în sine.
16
 Clasificarea geografică – de la mic la mare,
Clasificarea geografică este metoda prin care se realizează gruparea faptelor – de la nivel individual la nivel de grup (integrat),

geografice diverse în categorii (sau clase). Reunirea lor se efectuează pe baza unor – de la simplu la complex.

afinități, mai mult sau mai puțin evidente.

Regionarea geografică
Între obiecte sau fenomene diferite, pot fi determinate grade de similitudine, în
– pune dificultăți determinate, în principal, de inexistența unei scheme unanim
virtutea cărora, ele pot fi reunite în categorii de fapte.
acceptate de clasificare regională.
Fiecare categorie sau clasă, corespunde unui tip definitoriu de obiecte, procese
Regionarea geografică este metoda de divizare a teritoriului în unități
sau fenomene, rezultat prin combinarea și repetarea acelorași trăsături esențiale.
spațiale, separate pe baza identificării elementelor de coerență, specifice fiecărei
Clasificarea este tipologică dacă faptele, grupate în categorii, nu întrețin, în mod
unități și a modalităților prin care relaționează cu alte unități teritoriale de ranguri diferite.
necesar, legături cauzale sau spațiale. Prin acest proces de divizare, ele pot fi mai ușor
Aplicarea metodei implică trasarea limitelor și atribuirea de denumiri unităților
comparate și analizate.
stabilite prin regionare.
Criteriile utilizate în clasificarea tipologică reunesc faptele pe baza unor însușiri
semnificative comune ale obiectelor sau fenomenelor analizate. Se remarcă, în acest D. Procedee și mijloace de cercetare
sens următoarele:
Observația geografică
– criteriul genetic, care grupează faptele cu origine comună; de ex. clasificarea
genetică a formelor de relief, maselor de aer, lacurilor, solurilor, așezărilor omenești ș.a; Observația este un procedeu de bază pentru orice disciplină științifică, fiind,

– criteriul dimensiunii – clasificarea formelor de relief după mărime, așezărilor totodată, și cea mai veche.

omenești după mărimea demografică ș.a.; Particularizând pentru observația geografică, procedeul constă în urmărirea

– criteriul formei – clasificarea versanților, bazinelor și a rețelelor deliberată și înregistrarea riguroasă, obiectivă, a proceselor și fenomenelor geografice

hidrografice, norilor, agregatelor de sol, vetrelor de așezări ș.a.; supuse cercetării (observației).

– criteriul funcției – clasificarea factorilor morfogenetici, pedogenetici, așezărilor Uneori, procedeul este asimilat unei metode de cercetare (în geografie) –

omenești, variabilelor în geosistem ș.a.; Grecu, Cocean.

– criteriul gradului de complexitate – clasificarea proceselor geomorfologice Observația geografică trebuie făcută într-o formă integrativă (principiul integrării)

(elementare, simple, complexe), structurilor teritorial-urbane, unităților teritoriale etc. și nu disociativă care să vizeze doar anumite elemente sau procese din cadrul

Clasificarea taxonomică sistemului geografic. Se impune o observație a cadrului contextual, general, în

În alte situații, este necesară analiza faptelor într-o formă apropiată de condițiile lor reale care se produc fenomenele respective.
de existență (dispunerea ierarhică, integrarea spațială, funcțională etc.) în acest caz, Există păreri potrivit cărora ar fi și cea mai eficientă, însă nu putem pleda pentru
clasificarea este taxonomică. o asemenea opinie având în vedere valențele sale calitative ce pot fi nuanțate
– se fundamentează pe premisa că faptele geografice nu sunt izolate ci, dimpotrivă, sunt de subiectivismul aprecierilor cercetătorului.
interconectate în structuri asociative de complexitate crescândă. – în funcție de obiectul observației:
Modelul ierarhizării poate fi operat în sens ascendent sau descendent, în conformitate
– directă;
cu anumite puncte de vedere asupra manifestării faptelor:
– indirectă;
17 18
 (+ mixtă).
– comparativă (să compare obiectele sau procesele din aceeași categorie, să
Observația directă are loc în teren. De cele mai multe ori observatorul nu poate
compare teritoriile între ele pentru a le surprinde specificul, particularitățile);
cuprinde în câmpul său vizual decât o parte redusă din suprafața pe care o
– holocronică (modificările în timp);
cercetează; din acest motiv se recurge la o observare cu caracter succesiv
– selectivă (caracteristică) – prezentarea obiectelor, proceselor sau a teritoriului
(observație succesivă), urmărirea fenomenelor efectuându-se în mai multe etape, din
în formele lor cele mai reprezentative;
puncte de observație bine stabilite.
– explicativă – să-și aducă aportul la o lămurire a genezei;
Observația indirectă: pe hartă, imagine, schiță, model
– analitică și sintetică, sugerând de fapt necesitatea utilizării metodelor omonime.
– oferă avantajul unei perspective simultane, generale asupra obiectului sau
– științifică – descrierea care oferă informații în conformitate cu realitatea oferind
fenomenului de cercetat;
date exacte, concrete, fără implicare emoțională (estetică). Atributul estetic al
– inconveniente: receptarea unei imagini depășite a realității geografice.
descrierii poate fi privit ca un bonus dependent de talentul geografului.
– observația mixta – interferențe cu comparația
.
Prelucrarea statistico-matematică

– procedeu comun și altor științe;

– prelucrarea datelor obținute folosind metodele statistico-matematice pentru
a evidenția aspectele cantitative, corelative sau relaționale ale proceselor și
fenomenelor studiate.
– mijloacele de stocare și prelucrare automată a datelor
– calculatoarele și mediile de stocare (cd-uri, dvd-uri, stick-uri, hard-uri,
servere etc.) asigură stocarea, selectarea și prelucrarea unui volum mare de informații
și date statistice cu care se operează în geografia umană, din categoria celor
demografice ori social-economice.

E. Mijloace de redare a rezultatelor

Descrierea geografică

– unul din primele procedee sau mijloace de redare a rezultatelor utilizate în

geografie;
– constă in consemnarea rezultatelor observației și a celor obținute prin alte căi,
pentru a reda o imagine a obiectului, procesului sau teritoriului studiat;
Mehedinți – recomandări – în privința satisfacerii anumitor atribute în funcție de
scopul în care se utilizează:
– exactă (bazată și validată prin informații cantitative);
19 20
 RAŢIONAMENTELE ȘI PROIECTAREA CERCETĂRII
Boyer (1990, apud Altinay și Paraskevas, 2008)
Raționamentele cercetării – trei dimensiuni ale cercetării academice:
– integratoare:
Cercetarea și menirea ei
– prin reunirea cunoștințelor izolate de la două sau mai multe discipline sau
– cercetarea? domenii – noi perspective înțelegerii și dezvoltării;
– căutare, investigare, explorare, studiere atentă; – aplicativă:
– studiu amănunțit efectuat în mod sistematic cu scopul de a cunoaște ceva – aplicarea cunoștințelor – schimbări, ameliorări sau rezolvări ale
/ de a-și aduce contribuția la cunoaștere. problemelor sociale și economice;
– două forme ale cunoașterii: – activă:
– cunoașterea comună – realizată în virtutea înzestrării naturale a omului, în – mijloace creative și originale pentru a diminua participarea pasivă și a
limitele practicilor cotidiene, sub forma unor cunoștințe elementare despre stimula pe cea activă, meditativă și creatoare.
realitate, formulate în limbajul natural;
Factorii declanșatori ai cercetării
– cunoașterea științifică – realizată prin folosirea unor mijloace, tehnici și
metode, care asigură descoperirea legilor, sub forma unor cunoștințe formulate în – o problemă economică, socială presantă;
limbaje speciale. – convingerea că abordarea unui domeniu necesită o altă formă;
– durată și perseverență! – apariția unor oportunități specifice determinate de anumite evenimente /
procese;
Cercetarea este esențială pentru înțelegerea diverselor fenomene cu care
– stimulentul experienței sau pasiunii personale;
persoanele, instituțiile, societățile comerciale, organizațiile se confruntă în activitatea lor
– finanțările din surse externe;
cotidiană.
– condiție pentru confirmarea dobândirii unei calități, a unui statut.
=> cercetarea poate fi făcută de o gama largă de indivizi
Utilitatea cercetării studențești
– R&D (research and development)
Mie, ca student, la ce-mi folosește cercetarea? Îmi va fi ea utilă
– cauza principală a progresului tehnic, inovării și creșterii
vreodată?
economice.
existente.
Cercetarea este o artă, iar cercetătorul un artist (Altinay, L., Paraskevas, A.,
2008).

– în instituțiile de învățământ superior – cercetarea – una din activitățile de

bază, alături de cea didactică;
– tradițional, cercetarea din învățământul superior este percepută ca o
activitate științifică concentrată pe furnizare de noi cunoștințe sau pe reformularea celor

21 22
 Licența
– un prilej, o platformă perfectă de a proba abilitățile
cognitive și aplicative de nivel superior, dobândite pe parcursul studiilor.
Cercetarea – o manevrare a bagajului de informații pentru a atinge un scop
sau a găsi posibile răspunsuri pentru situații complicate.
– cercetarea oferă prilejul:
– conștientizării rolului și importanței aplicațiilor practice;

21 22
 – intensificării preocupărilor de documentare teoretică;
– divizarea problemei principale în mai multe puncte sau părți de gestionat pentru
– căutării resurselor, instrumentelor de lucru;
a preveni o tratare greoaie ori confuză;
– stimulării interrelației academice cu cadrele didactice, cu cercetătorii, cu – orientează cercetătorul către datele și informațiile adecvate;
profesioniștii din domeniu;
– necesitatea emiterii unor supoziții critice, însoțite de ipoteze care stau la baza
– exercițiului formulării întrebărilor punctuale specifice;
dezvoltării teoriei;
– identificării și definirii clare a problemelor;
– necesitatea colectării și interpretării datelor sau informațiilor reclamate de
– planificării metodice a activităților;
proiect;
– căutării modalităților de a găsi și formula răspunsuri; – ciclicitatea cercetării ar putea impune cercetări suplimentare.
– dobândirii experienței colectării și analizei datelor;
– depășirii unor probleme neprevăzute; Bloc-start-ul cercetării

– formulării concluziilor și recomandărilor; “Lucrul bine început e pe jumătate făcut.”

– comunicării rezultatelor și interacțiunii cu alți cercetători și practicieni din – ideea de cercetare
domeniu; – “tehnici” generatoare de idei
– familiarizării cu și respectării deontologiei academice; – identificarea aspirațiilor personale
– utilizării / aplicării unui anumit design lucrării elaborate. Ce vreau de la acest proiect?
Cercetarea: Ce perspective mi-ar oferi acest proiect?
– lasă o anumită amprentă asupra dezvoltării personale a cercetătorului,
– identificarea tendințelor în domeniu:
uneori cu repercusiuni asupra carierei acestuia;
– “pulsul” manifestărilor științifice;
– stimulează dezvoltarea continuă a abilităților, creativității, gândirii critice;
– producția științifică existentă;
– dezvoltă deprinderi de gestionare a timpului (și a bugetului);
– consultarea revistelor și volumelor științifice ale instituției;
– stimulează încrederea în posibilitatea stabilirii și atingerii obiectivelor
provocatoare. – dialogul cu experții / cercetătorii, prin căutarea alternativelor de
fructificare a experienței acestora:
Proiectarea cercetării – din cadrul instituției;
– din afara ei, dar la manifestări organizate în cadrul acesteia;
Particularitățile proiectelor de cercetare
– contactarea cercetătorilor întâlniți în literatura de specialitate;
– proiectele de cercetare debutează cu o întrebare sau problemă, ceea ce
presupune identificarea clară a interogației sau problemei care va fi supusă investigării; Ideea conturată (a proiectului):
– definirea scopului / obiectivului cercetării în concordanță cu problema, întrebare  încadrarea ideii proiectului într-un domeniu larg de cercetare;
sau ipoteza inițial formulată;  alegerea temei de cercetare;
– elaborarea unui plan preliminar de abordare; – cea mai importantă decizie;
– impact asupra tuturor etapelor cercetării;

23 24
 – procesul de cercetare – unul de durată, reclamă răbdare, perseverență,
Primele patru întrebări vizează popularitatea și durabilitatea subiectului, iar
rezistență;
cele finale – aspectele motivaționale personale.
 tema stabilită – prezintă interes pentru cercetător (menținerea
ritmului chiar și atunci când lucrurile nu funcționează conform planului). Scopuri și motivații

– după stabilirea temei  ce va testa, explora sau explica

Actualitatea și relevanța subiectului
proiectul nostru: scopul / obiectivele studiului;
– situații contradictorii
– un titlu scurt / titlu de lucru

Tipologia subiectelor – un element de referință, de meditare ce ar putea fi remodelat pe

parcurs;
– difuz - a stârnit interesul cercetării, au stimulat dezbaterea, dar au lăsat
– inițial, poate fi făcută o formulare mai largă, chiar aproximativă, care
unele zone neexplorate, au rămas întrebări fără răspuns;
ulterior va suferi completări.
– interesant pentru cercetător, subiectul poate fi suprasaturat după o
– motivația alegerii subiectului
cercetare intensivă;
– ce anume v-a reținut atenția, v-a determinat să optați pentru
– inovator – pune în valoare creativitatea cercetătorului, dar poate fi destul
domeniul și tema respectivă?
de anost pentru alți cercetători, preferabil totuși față de un subiect suprasaturat;
– suportul referințelor creionat – într-o primă fază axat mai mult pe titluri și
– (prea) consacrat un subiect pentru care paradigmele persistă, dar în
multe mai puțin pe conținut.

situații ele nu-și mai dovedesc aplicabilitatea, nu se potrivesc; Regulamentul intern:

“Studentul va elabora și prezenta coordonatorului un plan de lucrare orientativ și
o listă sumară cu resursele bibliografice relevante tematicii și subiectului propus.”
– contemporan, oportun și durabil, nu doar un subiect al momentului (“la
modă”); Interrelația cercetător (student) - coordonator
– tema – fezabilă, concordantă cu capacitatea, abilitățile
Regulamentul intern:
dobândite, constrângerile determinate de timp, accesul la informații și/sau resurse.
“Studentul trebuie să respecte, pe parcursul elaborării și prezentării
lucrării, cerințele impuse de coordonator”.
Interogații pentru alegerea temei de cercetare
“Rezultatul final al susținerii va consta în media notelor acordate de membrii
Care ar fi tendințele semnificative, cu implicații teoretice și practice pentru
comisiei (50%) și de coordonatorul lucrării (50%)”.
viitor? Este un subiect durabil și nu doar un moft al momentului?
– rolul coordonatorului – important;
Va fi un subiect suficient de generos pentru a stârni interes în cadrul unui grup
– sfera de preocupări – apropiată temei de cercetare;
suficient de mare de cercetători?
– “compatibilitatea” student – coordonator.
Câtă atenție a fost acordată unui asemenea subiect până în prezent?
– coordonatorul:
Care este avantajul meu competitiv în acest domeniu?
– dezvoltarea cunoștințelor și abilităților de cercetare;
Sunt cu adevărat pasionat și entuziasmat de subiect?
– orientări pentru clarificarea aspectelor interogative ale cercetării;

25 26
 – indicații pentru completarea posibilelor lacune de cunoștințe pe subiectul
DOCUMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ
ales;
– aport la stabilirea cadrului conceptual al cercetării; Documentarea și motivațiile sale
– indicații metodologice și tehnice de colectare a datelor; – cercetare, informare, studiu;
– sfaturi în privința modului de abordare a analizei rezultatelor; – a (se) sprijini (într-)o cercetare, (într-)o afirmație etc. pe documente;
– confirmă parcursul bun al cercetării – documentul
/ atrage atenția când devine problematică; – text scris, inscripție, dovadă sau probă, utilizate pentru cunoașterea
unui fapt real actual sau din trecut;
– respectarea de către ambele părți a unor reguli inițial stabilite
– documentarea științifică
Coordonatorul – nu este singura persoană pe care vă bazați! – activitatea sistematică și riguroasă a unei persoane interesate
de un anumit subiect care consultă documente aferente subiectului în cauză.

Motivațiile documentării:
– dobândirea unor competențe profesionale:
– aprofundarea unor subiecte;
– dezvoltarea capacității individuale de lucru;
– actualizarea cunoștințelor.
– informare pentru activitatea de cercetare:
– stadiul cunoașterii / realizările obținute până la momentul respectiv;
– cunoașterea preocupărilor în domeniu, sub aspectul cercetării;
– identificarea potențialelor direcții de cercetare;
– posibilitatea raportării rezultatelor obținute de alți cercetători la
rezultatele proprii.

– beneficiile – mult mai mari decât “disconfortul” efortului activității:

– abilități de gândire analitică, intelectuală – suporturi solide
pentru argumentarea opiniilor exprimate;
– idei, soluții pentru abordarea și derularea proiectului de cercetare;
– verificarea și validarea propriilor idei prin comparație cu cele existente;
– identificarea posibilelor conexiuni dintre procese sau fenomene, care,
valorificate în cadrul proiectului de cercetare, conferă nota de originalitate
reclamată de un material științific.

27 28
 – documente secundare

– activități specifice documentării:

– consultarea unor cărți/capitole din cărți – privire de ansamblu asupra
subiectului;
– consultarea în periodice a diverselor tipuri de articole;
– vizitarea unor site-uri de profil.

– [!] volumul mare de informații => consultarea selectivă

Lubbe (2004, apud Altinay și Paraskevas):

– consultare activă, problematizantă a materialelor – prin căutare
de raspunsuri pentru întrebările formulate:
Care sunt principalii cercetători din domeniu? Le-am consultat lucrările?
Ce anume s-a obținut cu această lucrare?
Pe ce lucrări / autori se sprijină
materialul?
De ce subiectul abordat prezintă importanță pentru domeniul respectiv?
Cum ar putea fi perceput subiectul respectiv de către alți cercetători?
Există interrelații cu alte fenomene?
Ce elemente din domenii conexe ar putea fi incluse în ecuația acestui
subiect?

Tipologia documentelor

Clasificare după suport:

– tipărite
– în format electronic

Clasificare după tipul de informație oferită:

– documente primare
– oferă elemente de cunoaștere propriu-zisă (informații originale),
însoțite de informații bibliografice
– exemple:
– cărți, periodice, teze, CD-uri, site-uri etc.

29 30
 – oferă numai informații bibliografice, prin trimitere la – obiectiv:
documente primare, permițând regăsirea acestora (repertorii bibliografice)
– instrumente de lucru, rezultat al unei documentări
specializate care are la bază documentele primare
- exemple:
– fișă de carte,
– catalog de bibliotecă,
– listă bibliografică pe subiect,
– index de revistă,
– documente terțiare
– semnalează sau prezintă documente secundare
– exemplu:
volume de bibliografii

Clasificare după modul de stocare și prezentare a informației:

– biblioteci clasice
– organizate pe baza unui fond propriu de carte și periodice
– biblioteci multimedia
– biblioteci în care informația se poate găsi în format tipărit, pe
CD-uri, pe casete video/audio, pe discul unor calculatoare sau on-line, iar
această informație poate fi consultată simultan.

Fondul de documentare

– fondul de carte;
– fondul periodicelor.

Fondul de carte

Manualul (cursul)
– carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei științe, utilizată
mai
ales în instituțiile de
învățământ;
– se adresează:
– studenților (caracter didactic);
29 30
 – instruire de bază într-un domeniu mai larg, bine – lucrare erudită, foarte documentată, focalizată pe problematica cercetării;
precizat.
Structură: – corelează într-o manieră sintetică informațiile existente, prin prisma
– uzual corespunde tematicii abordate în cadrul unor prelegeri/cursuri, de cunoaștere.
conținând mai multe informații decât expunerea orală; Structură:
– adaptat nivelului de cunoștințe anterioare, la care se face apel;
– prezintă informații clasice actualizate, în general fără referiri la
problematica cercetării în domeniu;
– referințele bibliografice permit aprofundarea anumitor detalii și includ
materiale apreciate pentru claritatea expunerii, interesul istoric, valoarea de
îndrumare.

Tratatul
– lucrare de specialitate, în care sunt expuse principiile fundamentale
ale unei discipline;
– adresabilitate:
– studenți, doctoranzi, specialiști (caracter didactic);
– obiectiv:
–instruire aprofundată într-un domeniu mai larg, bine precizat.
Structură:
– prezintă informații detaliate, incluzând noțiuni și concepte de dată
recentă, cu referiri la aspectele cele mai importante ale cercetării în domeniu;
– referințele bibliografice: uzual tratate de aceeași amploare, monografii
sau articole de cercetare cu rezultate bine cunoscute în domeniu;
– frecvent elaborat de un colectiv mai numeros de autori, sub
coordonarea unei personalități științifice în domeniu.

Monografia
– studiu științific asupra unui subiect, tratat detaliat și multilateral;
– adresabilitate:
– doctoranzi, specialiști, cercetători (caracter științific);
– obiectiv:
– acoperirea în mod exhaustiv a unei singure ramuri (domeniu
îngust)

31 32
experienței personale din aria științifică abordată;
– referințele bibliografice: articole cu caracter clasic, articole de dată
foarte recentă, alte monografii cu subiect similar/apropiat.

– mai putem reține:

– atlase;
– albume;
– lucrări cu caracter biografic și/sau istoric;
– teze de doctorat;
– rapoarte de cercetare;
– dicționare;
– enciclopedii.

Fondul periodicelor

– reviste sau volume (vezi pagina următoare!):

– cu profil general:
– se adresează persoanelor cu instruire superioară în domeniu;
– urmăresc promovarea cunoașterii și transmiterea
informațiilor într-un domeniu științific larg.
– de specialitate:
– vizează specialiștii dintr-un anumit domeniu;
– informațiile aparțin unei arii de cercetare bine delimitată;
– editate sub egida unor societăți științifice/instituții de profil.

Evaluarea calitativă a lucrărilor

– primii pași în cercetare - sub presiunea imensului volum de lucrări

existente;
– non-pretenția parcurgerii tuturor lucrărilor – lectura academică = mai
degrabă calitate decât cantitate!
 parcurgere selectivă a lucrărilor.

31 32
 Reperele orientative ale lucrărilor

Reperele fondului de carte

– titlul;
– autorul;
– cuprinsul;
– bibliografia;
– prefața;
– introducerea;
– recomandările specialiștilor;
– recenziile.

Reperele fondului periodicelor

– convenții în structurarea lucrărilor

Titlul

– un bun indiciu al conținutului lucrării;

– poate fi concis, redat prin aproximativ opt cuvinte;
– poate avea o prima parte, urmată de: punct, două puncte (cratimă) și o
comunitate, societate etc.;

Ce selectăm și după ce criterii?

– tema, scopul și obiectivele cercetării – elemente de care ținem cont:
– cuvinte și fraze cheie;
– enunțarea clară a problemei de fond a cercetării;
– referirile la cercetările similare în domeniu (calitatea documentării - o
lucrare care se sprijină pe o literatură științifică relevantă și la zi conferă greutate
cercetării);
– maniera prezentării rezultatelor (logica, claritatea, precizia, coerența);
– elementele de originalitate;
– impactul rezultatelor asupra cunoștințelor existente în domeniu;
– identificarea cadrului cercetării - cercetarea poate viza un areal, o țară, o

33 34
fraza mai explicită.

Abstractul
– un rezumat bun – decide relevanța lucrării pentru necesitățile cercetării
noastre - se impune sau nu a fi citită;
– convențional – informații despre tipul lucrării, scopul lucrării,
rezultatele și modul în care ele au fost obținute;

Introducerea
– reliefarea problemei și obiectivelor cercetării;
– stadiul cercetărilor în domeniu – referințele bibliografice;
– referiri la metodologie, rezultatelor și concluzii;
– ultima parte a secțiunii – referiri la structurarea conținutului.

33 34
 Recenzia literaturii de specialitate
– pentru a concepe o bibliografie – trecerea în revistă a multor cărți (lucrări)
O lucrare care se sprijină pe o literatură științifică relevantă și la zi conferă greutate
– consultarea lucrărilor unei biblioteci – disconfortul respectării unor reguli:
cercetării.
– împrumut pentru o anumita perioadă de timp;

Construcția cercetării / Design-ul cercetării / Metodologia cercetării – consultarea unor lucrări doar in sala de lectura.

O lucrare bună va include o secțiune în care se discută modul în care a  precauție în abordarea fazei: o bibliografie de plecare / inițială;
fost efectuată cercetarea. – selectarea lucrărilor utile pentru lecturare;
– referiri la strategia (studiu de caz, ancheta etc.), precum și metodele lor de – consultarea materialului bibliografic  îmbogățirea acestuia cu alte
cercetare (proveniența datelor colectate, motivația colectării acelui gen de date; titluri.
modalitatea de alegere a eșantionului; modul în care datele au fost interpretate sau
– elaborarea fișelor generale și speciale;
analizate și rezultatele obținute).
– astăzi – fișiere gestionate computerizat;
Prezentarea rezultatelor
– fișele generale
– începe cu răspunsul la întrebarea inițială;
– trei categorii de informații:
– explică răspunsul în funcție de rezultatele altor studii;
– datele tehnice ale lucrării;
– explică lucrurile neașteptate;
– datele de conținut;
– explică limitele studiului;
– adnotările personale.
– prezintă implicațiile studiului.
– fișele speciale
Concluzii, recomandări – se întocmesc pe teme/probleme:
– mai mult decât un rezumat de final cu scopul de a conferi un final coerent – tema;
studiului; – în ordine cronologică – lucrările importante;
– ar trebui să sintetizeze argumentele generale ale cercetării și să o informațiile de interes (pag.);
evidențieze contribuțiile acesteia; o textele-citat (pag./[ile]) ce vor fi utilizate în lucrarea finală;
– atingerea obiectivelor; o adnotările personale.
– evidențierea importanței (argumentat), elementelor de noutate /  fișele speciale se pot constitui într-un nucleu al lucrării.
originalitate ale cercetării.

Structura resurselor bibliotecii (catalogul bibliotecii)

Valorificarea resurselor bibliotecii
– tradițional
– biblioteca:
– autori
– căutarea unei lucrări despre care se știe că există;
– tematic (subiecte)
– un cercetător bun - cel care intră într-o bibliotecă fără a avea nici cea
– computerizat
mai mică idee despre un subiect și iese de acolo știind ceva mai mult (Eco, 2000)
– software dedicat - Aleph

35 36
 Documentarea la distanță – Eurostat - Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene; are
(Valorificarea resurselor de pe internet) sarcina de a oferi UE statistici la nivel european care să permită comparaţii între ţări şi
– utilizează informații/documente în format electronic; regiuni (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/)
– complementară documentării clasice;
Informațiile statistice pot viza datele referitoare la (vezi captura [imaginea]!)
– facilitează un acces rapid la informația secundară și, în anumite condiții,
la informația primară; – impedimente – datele statistice din

– utilizarea sistemelor informaționale redimensionează unele activități: anuarele și periodicele statistice se referă,

– căutarea resurselor (secundare) – eficacitate; în general, doar la situația la nivel județean

– obținerea facilă a listei referințelor. sau chiar național și prezintă un caracter

mai generalizat.
Inconveniente utilizării internet-ului
Pentru suplinire, se poate recurge la
– nu există o sistematizare a imensei cantități de informație;
documentare în cadrul unor instituții sau unități de
– nu există instrumente de clasificare și ordonare care să evalueze
profil ori pot fi inițiate cercetările proprii (totale
conținutul științific al informațiilor;
sau parțiale).
– timpul de căutare a informației este frecvent mult mai mare decât s-ar
De asemenea, în cadrul studiilor de
crede;
profil, informații statistice pot fi găsite în
– viteza de transfer a datelor este puternic dependentă de furnizorul
cadrul unor tabele ce completează studiile
serviciilor de internet.
sub forma unor anexe.
Documentarea statistică
– prelucrarea datelor – pe baza
– acest stadiu se concretizează prin consultarea și culegerea informației statistice metodelor cantitative (statistico-
cu caracter geografico-uman; matematice) și pregătirea lor pentru analiza
– fază importantă – facilitează surprinderea aspectelor cantitative ale studiului finală;
(dinamică, mărime, structură etc.) ce vor constitui argumentul-suport al enunțurilor – pentru o mai corectă și mai facilă
științifice calitative ale studiului. interpretare a informației statistice 

– pentru date statistice pot fi consultate: construcții grafice și cartografice.

 publicațiile INS (www.insse.ro) Documentare cartografică

– anuare statistice,
• materialul cartografic permite un prim
– periodice statistice,
contact cu terenul;
– baza de date online etc.
• în primul rând se au în vedere hărțile topografice;
o alegerea scării  în funcție de:

37 38
 dimensiunea arealului;

37 38
  gradul de detaliere propus/cerut;
 (referitoare la temperatură, presiune, precipitații, vânturi) – prezintă
• areale mai extinse  hărți topografice – 1:25.000 până la 1:100.000 importanță pentru influențele asupra favorabilității / defavorabilității unor
• areale restrânse  planuri topografice – 1:5.000 sau 1:10.000 amenajări turistice;
 hărțile hidrologice și hidrogeologice
– analiza hărților permite delimitarea teritoriului
 permit cunoașterea resurselor de apă care facilitează sau
o limitele  pe baza rezultatelor cercetărilor precedente.
obstrucționează dezvoltarea centrelor sau unităților turistice;
 hărțile biogeografice
Teritoriul – poate fi stabilit după:
 prezintă importanță îndeosebi pentru identificarea prezenței elementelor
– criterii administrativ-teritoriale
de floră/faună ce ar putea prezenta interes din punct de vedere turistic.
(comună, oraș, municipiu, județ, regiune [de dezvoltare]);
 hărțile turistice
– criterii fizico-geografice
• permit identificarea obiectivelor naturale, antropice,
(câmpie, depresiune, deal, podiș, munte);
localizarea bazelor de cazare etc.
– criterii istorice (geografico-istorice)
(provincii geografico-istorice – Moldova, Transilvania, Muntenia etc. Studiul hărților existente – efectuat concomitent cu studiul materialului bibliografic

sau “țări”/ “spații mentale” – Ţara Bârsei, Ţara Maramureșului,  la schițarea primelor hărți de analiză ce vor servi, în etapa finală, elaborării studiului

Dornelor etc.); în sine.

– criterii turistice (unități taxonomice teritoriale turistice)
Documentarea în teren
(obiectivul, centrul, complexul, arealul, zona, regiunea – turistic);
– etapă importantă a cercetării
– criterii geografico-economice
– verificarea ipotezelor, informațiilor etapelor precedente;
(centru, nod, zonă, regiune – economic).
– observația - în toate formele sale, se observă direct și se adună date și
 pot fi consulate (analizate) hărțile speciale sau tematice: informații geografico-umane noi.
 hărțile geologice
Pregătirea deplasării
 cunoașterea structurii geologice ce condiționează extinderea teritorială a
– concret, se concepe un plan de activitate/cercetare pentru teren, care
unor centre, obiective sau unități turistice;
va trebui să conțină:
 hărțile geomorfologice
– o listă a problemelor ce vor trebui urmărite;
 generale sau speciale (ale proceselor geomorfologice actuale, ale
– materialele cartografice care trebuie întocmite pe baza observațiilor
pantelor, energiei de relief) – se corelează cu problemele de
din teren.
organizare, amenajare și valorificare a teritoriului;
 hărțile climatice – se stabilesc itinerariile;

39 40
 – se stabilesc punctele de observație și, eventual, unele sectoare-cheie (sectoare acuratețe de ordinul metrilor;
etalon) – reprezentative, ce vor fi supuse unei cercetări amănunțite; – adresă unică fiecărui metru pătrat al Planetei.

– în funcție de: obiectivele

cercetării, particularitățile regiunii, condițiile
climatice se pregătește echipamentul, aparatura
și materialele pentru teren:
– carnetul de teren + creion;
– laptop, mini-laptop
– harta topografică (copie)

– teodolit sau stație totală, altimetru,

busola GPS – Global Positioning

System /
Sistemul de Poziționare Globală
– un sistem de radio-navigație
globală;
– dintr-o constelație de 24 de sateliți
și stațiile lor de la sol;
– folosește sateliții ca puncte de
referință pentru a calcula pozițiile cu o

41 42
– medii digitale de stocare a informației;
– aparat-foto, cameră-video;
– tabele pregătite – pentru completarea (actualizarea) datelor statistice
existente sau pentru culegerea unor date noi;
Ani Agricol Arabil Pășuni Fânețe Vii Livezi
2013
2014

– chestionar / ghid de interviu;

– posibilitățile de transport, căile de acces;
– documentele oficiale.

Activitatea de cercetare teren

– notarea riguroasă a informațiilor în carnetul de teren:

 data și locul cercetării;
 comentarii, explicații, legăturile dintre fapte sugerate de situația din teren;
 aspectele neclarificate, problemele nerezolvate, ipotezele și interpretările
care vor trebui urmărite și verificate în continuare;
 daca se realizează fotografii (filmări) – se va nota semnificația lor,
data
efectuării lor;
o imaginile foto/video  elemente de comparație.

Formele cercetării în teren

Cercetarea de teren – sub două forme: cercetare expediționară și cercetarea staționară

41 42
 Cercetarea expediționară
– se realizează pe o întindere mai mare, reclamă un instrumentar relativ simplu,
are un caracter discontinuu;
– în general, deplasarea se face pe o rețea de itinerarii, oferind posibilitatea unui
studiu comparativ pentru diverse fapte sau fenomene spațiale;
– dezavantaj – observarea surprinde doar anumite momente izolate din existența
faptelor sau fenomenelor, fără a fi posibilă aprecierea dinamicii și evoluției lor;
– utilitate – deosebit de utilă pentru studiul teritoriilor puțin cunoscute și asupra
cărora trebuie adunate cât mai multe informații într-un timp relativ scurt;
– indicată pentru cercetările specifice geografiei umane, (așezări, unități
economico-comerciale, infrastructură, obiective turistice etc.)
Fazele cercetării expediționare
– studiului (turului) de orizont
– informativă
– de cartare
Faza studiului de orizont
– ideală abordarea dintr-un punct de perspectivă (de belvedere);
– facilitează cunoașterea de ansamblu a arealului;
– se conturează preliminar poziția geografică;
– se face integrarea preliminară în complexul teritorial;
– o primă examinare a fenomenelor ce urmează a fi analizate;
43
– suport harta topografică – localizarea geografică în raport cu unitățile de relief,
cu căile de comunicații și în raport cu așezările din vecinătate;
– se fac observații referitoare la:
• eventualele modificări ale arealului vetrei localității;
• apariția de noi construcții, obiective;
• dispariția prin demolare a celor existente la un moment dat;
• tipurile de construcții, urmărindu-se dezvoltarea lor pe orizontală
sau verticală;
• utilizarea teritoriului în perimetrul vetrei așezării.
Din punctele de perspectivă, pot fi identificate spații propice implementării
obiectivelor social-economice.
Faza informativă
– continuă și completează documentarea acumulată;
– informațiile statistice pot fi urmărite la diversele instituții locale (DJS, primării);
– alte informații – activitatea de documentare în bibliotecile, muzeele, arhivele
publice locale etc.
– aplicarea chestionarelor sau realizarea unor discuții sub formă de interviu.
Faza de cartare
– reprezintă o continuare a acțiunilor demarate în faza studiului/turului
de orizont, dar de data aceasta, la fața locului, pentru surprinderea detaliată și mai
exactă a obiectivelor de interes și consemnarea/plasarea lor pe suporturi cartografice
(hăți topografice / schițe de hărți)
– se pot actualiza hărțile utilizării teritoriului, a evoluției teritoriale a
localităților/stațiunilor, căilor de comunicație, unităților comerciale, economice etc.;
– pe hărțile de lucru, prin comparație cu realitățile precedente – se pot însemna
punctele unde au fost identificate o
serie de elemente sau obiective noi;
– se pot realiza și schițe
panoramice;
44
  pentru imperativele
geografico-umane, cercetarea
staționară este mai puțin utilizată;
 serviciile de statistică
economică suplinesc, în parte,
acest rol, înregistrând periodic
starea cantitativă a unor fapte și
evenimente social-economice;
– se pot realiza profile, măsurători de cote (+ imagini foto de detaliu).
 pot fi asimilate
cercetării staționare demersurile de studierea fenomenelor prilejuite de unele
evenimente cu caracter ciclic, care antrenează o participare însemnată (manifestările
culturale - religioase, artistice).

Activități specifice la revenire din teren

o prelucrarea / sinteza informațiilor statistice;

o prelucrarea rezultatelor cercetării selective;
o se calculează / stabilesc eventualele corelații dintre fenomenele surprinse în

Activitățile reclamate de faza de cartare se pot baza și pe consultarea unor hărți teren;

ce pot fi întâlnite la instituțiile de profil din teritoriu (planuri ale intravilanului / PUG-urile o soluții pentru rezolvarea aspectelor neclarificate / nerezolvate în teren;

– Consiliul local/Primărie, hărți ale modului de utilizare a terenurilor / Direcțiile agricole). o definitivarea materialul cartografic;
o trierea și prelucrarea materialului imagistic;
Cercetarea staționară

 o observație continuă, pe o perioadă mai îndelungată, a fenomenelor pentru

surprinderea evoluției lor în timp.
 se pretează mai bine studiilor din geografia fizică: climatologie-
meteorologie, hidrologie, chiar geomorfologie, însă rezultatele lor pot prezenta interes
și pentru studiile de geografie umană;
 câmpul de observație este foarte limitat, informațiile obținute – valabile
pentru punctul de stație; pot fi extrapolate pentru regiunea înconjurătoare, însă nu
foarte extinsă;
  crearea unei rețele de stații de observații pentru caracterizarea unui  eventuale analize de laborator (apă, sol, floră);

teritoriu mai extins (stații meteo, hidrologice);  dacă se impune, se revine în teren.
45 46

ABORDĂRI CANTITATIVE ȘI CALITATIVE ÎN GEOGRAFIA UMANĂ
Cantitativ vs. calitativ
Dezbaterile derivă din metodele utilizate pentru obținerea datelor primare prin
intermediul cercetărilor selective.
– cercetările selective – bazate pe eșantion.
Cercetările cantitative:
– folosesc cifre și metode de analiză statistică;
– tind să se bazeze pe măsurarea numerică a unor aspecte
specifice
fenomenelor studiate;
– folosesc tehnici structurate (ancheta + chestionar).
Cercetările calitative:
– nu se bazează pe măsurări numerice, urmărind
descrierea comprehensivă a unui eveniment;
– folosite pentru a obține date mai bogate în conținut și mai de
profunzime;
– folosesc tehnici nonstructurate (interviul, observația, studii de caz,
analiza documentelor);
– ambele abordări sunt utile – aport la sporirea cantității de cunoștințe;
– utilizarea ambelor metode.
– calitativul poate precede cantitativul (pentru construcția instrumentelor
adecvate)
– post-cantitativ - calitativul poate fi util pentru explicarea fenomenului
surprins prin cantitativ.
Metoda anchetei
Ancheta – metodă de investigare, specifică științelor socio-umane, care
permite culegerea informației din sfera „realității sociale”, prin intermediul comunicării
dintre cercetător și indivizii umani;
47
– prin aplicarea chestionarului, instrument ce determină comunicarea între
părțile implicate.
Tehnici de anchetă
Culegerea / transmiterea informației se poate face pe cale orală / directă sau scrisă
/ indirectă.
În funcție de modul în care se culeg informațiile, tehnicile de anchetă se divizează
în două categorii: ancheta directă (orală) sau și ancheta indirectă (în scris).
Ancheta orală sau directă
– cel mai frecvent folosită;
– două variante de realizare: ancheta față în față și ancheta prin telefon
Ancheta față în față
– se poate aplica la domiciliu, locul de muncă, instituții de învățământ, pe stradă,
la ieșirea de la manifestări colective;
– alegerea locului de realizare depinde de: populația vizată pentru cercetare, de
procedura de eșantionare, de tematica cercetării, de mijloacele materiale și umane
avute la dispoziție etc.;
– în majoritatea cazurilor se recurge la ancheta prin vizita operatorilor la
domiciliul respondentului (repondentului, subiectului).
– avantaje:
– pot fi aplicate chestionare lungi;
– calitatea rezultatelor este mai ridicată;
– cel mai puțin afectată de fenomenul de non-răspuns (refuzul de a
raspunde la chestionar = non-răspuns total; refuzul de a raspunde la una sau
mai multe întrebări din chestionar = non-răspuns parțial);
– în bună măsură non-răspunsurile parțiale pot fi înlăturate.
– impedimente:
– greutatea realizării primului contact, mai ales în mediul urban, din cauza
sistemelor controlate de acces în spații private (interfon, bariere etc.).
48
 Ancheta prin telefon
– se înlătură greșelile de înregistrare și interpretare datorate operatorului;
A cunoscut o „perioadă de glorie” în anii 1930-1940, în SUA, dar urmare a
– oferă subiecților timp de gândire;
furnizării unor rezultate total eronate, infirmate de realitate, a fost abandonată pentru
– asigură argumentul anonimatului (forma aplicării simultane).
o îndelungată perioadă de timp.
– dezavantaje:
– azi – puternică revenire a variantei datorită progreselor tehnico-informaționale
– incertitudinea că răspunsurile sunt date de persoana stabilită;
în:
– se pierde spontaneitatea răspunsurilor;
– alegerea eșantionului;
– se înlătură posibilitatea eliminării efectului de contaminare a răspunsurilor;
– culegerea și prelucrarea răspunsurilor, pentru chestionare cu
– creșterea proporției non-răspunsurilor (parțiale și totale; mai afectată
întrebări închise;
ancheta prin poștă);
– generalizarea accesului la telefon.
– se pierde o mare cantitate de informație (întrebările deschise);
– avantaje:
– teama de răspunsuri în scris;
– rapiditate;
– produce mai multe erori generate de chestionar;
– aria de acțiune largă;
– se înlătură posibilitatea eliminării ambiguităților, impreciziei, inconsistenței
– costul mai redus;
sau incompletitudinii răspunsurilor.
– fiabilitate și non-răspunsuri mai puține;
– controlul constant al terenului; Chestionarul
– prelucrarea operativă a chestionarului.
– instrumentul cu ajutorul căruia se realizează culegerea datelor în anchete
– dezavantaje:
– se prezintă sub forma unei succesiuni de întrebări ce se adresează oamenilor
– nu poate fi utilizată decât la colectivități cu un acces generalizat la
care formează populația supusă investigării;
telefonie;
– întrebările formulate se constituie în indicatori ai unor fapte sau fenomene
– anumite dificultăți în stabilirea contactului cu respondentul.
sociale;
– în funcție de tematică – dificultăți de identificare a respondetului vizat.
– conceput pentru a analiza statistic răspunsurile.
Ancheta indirectă (în scris, prin autocompletarea chestionarului)
Reguli generale pentru construcția chestionarelor
– mai multe forme de aplicare:
– să fie sintetic, cât se poate de concis;
– similară anchetei la domiciliu (completarea pe loc a chestionarului sau
– utilizarea corectă a ortografiei și punctuației, a regulilor gramaticale – în
revenirea pentru ridicarea acestuia);
general;
– aplicarea simultană a chestionarelor unui număr mai mare de subiecți;
– întrebările (propozițiile) să fie scurte, simple şi formulate clar - interpretate
– ancheta prin poștă (chestionarul poștal);
– publicarea chestionarelor în presă. în același mod de către membrii populației de interes;
– pentru populația eterogenă – formulare clară, ușor de înțeles pentru toate
– avantaje:
nivelurile de educație;
– costul redus;
– contraindicate presupunerile despre respondent;
– se înlătură influența perturbatoare a operatorului;
49 50
 – să înceapă cu întrebări simple pentru a-l face pe respondentul să se Întrebările mixte – combinare a întrebărilor deschise cu cele închise.
simtă
confortabil;
Numărul și ordinea întrebărilor din chestionar

– să fie evitate întrebările prea sugestive; Numărul – de la câteva la ordinul sutelor.

– se recomandă pre-testarea chestionarului. – este determinat de:

Clasificarea întrebărilor surprinse în variante de răspuns diferite);

– în funcție de conținut:

– întrebările factuale – vizează culegerea de informații legate de fapte,

stări, evenimente care există în mod obiectiv, independent de interpretările sau
opiniile pe care le poate avea omul în legătură cu ele;
– se referă la o situație obiectivă, verificabilă prin alte mijloace.

– întrebările de opinie – aspecte ce țin de universul interior al individului (păreri,

atitudini, opinii, evaluări, motivații)
– informația nu poate fi obținută în mod direct prin alte metode decât cele
care fac apel la comunicarea verbală cu subiecții, iar verificarea celor afirmate de
aceștia este un demers dificil, doar uneori posibil de realizat prin metode
indirecte.

– întrebările de cunoștințe – evidențiază preocupările intelectuale ale indivizilor în

anumite domenii;
– pot fi folosite pentru a testa sinceritatea subiectului .

– în funcție de forma de înregistrare a răspunsurilor

Întrebările deschise – urmate de un spațiu liber în care se va înregistra

răspunsul

Întrebările închise – însoțite de variante posibile de răspuns, subiectul fiind

obligat să aleagă pe cea potrivită.
Sistemul de variante de răspuns al oricărei întrebări închise trebuie să satisfacă
anumite condiții:
– trebuie să fie complet (orice răspuns posibil trebuie să-și găsească locul
în gama variantelor prevăzute);
– trebuie să fie discriminatoriu (două situații semnificativ diferite trebuie
51 52
 – conținutul problemei de studiat;
– bogăția interacțiunilor;
– cunoștințele pe care le are cercetătorul în legătură cu tema;
– consistența schemelor teoretice și explicative de care dispune;
– mijloacele materiale și timpul avut la dispoziție;
– tehnica de aplicare a chestionarului.

Ordinea întrebărilor – în general, nu prezintă importanță, cu excepția în

următoarelor două cazuri:
a) când conținutul unor întrebări este de așa natură încât ele trebuie
așezate la distanță cât mai mare una de alta pentru ca răspunsurile să nu se
influențeze reciproc;
b) când chestionarul conține unele întrebări ”dificile”, sensibile, care pot
trezi neîncrederea subiectului sau genera refuzul de a mai răspunde (acestea se
plasează în ultima secțiune a chestionarului);
– de asemenea, la finalul chestionarului se plasează întrebările
factuale de clasificare (vârsta, sexul, gradul de pregătire, venitul etc.).

Eșantionarea și tipologia eșantioanelor

Definirea eșantionării

Eșantionarea sau selecția reprezintă setul de operații cu ajutorul cărora,

din ansamblul populației vizate de cercetare, se alege doar o parte (eșantion)
ce va fi supusă în mod nemijlocit investigației. Alegerea acelei părți, a
eșantionului trebuie făcută în așa manieră încât prin intermediul unui studiu redus să
se obțină concluzii cu valabilitate generală
Cercetări selective se realizează în diverse sfere ale investigațiilor.
– sfera realităţii sociale mult mai complexă (comportamente, opinii,
atitudini);
În orice studiu realizat pe un eșantion rezultatele obținute prezintă un caracter
de
probabilitate și intervine un anumit risc de încadrarea într-o marjă de eroare
rezonabilă.

51 52
Cu toate acestea cercetările selective sunt larg utilizate deoarece prezintă trei tipuri n = mărimea eșantionului
mari
avantaje:
– economic (cheltuielile materiale aproape proporționale cu numărul
subiecților);
– aplicativ (scurtarea timpului necesar finalizării cercetării);
– de cunoaștere (de ordin calitativ, profunzime).

Reprezentativitatea eșantionului
Reprezentativitatea = capacitatea de a reproduce cât mai fidel structurile și
caracteristicile populației din care este extras eșantionul.
Gradul de reprezentativitate este determinat de caracteristicile populației studiate,
mărimea eșantionului, procedura de eșantionare.
Caracteristicile populației – eșantionul va fi mai reprezentativ pentru acele
caracteristici ce evidențiază o mai mare omogenitate și, invers, va fi puțin reprezentativ
pentru cele ce determină o eterogenitate ridicată.

Mărimea eșantionului
– reprezentativitatea eșantionului crește odată cu creșterea numărului de indivizi
cuprinși în eșantion;
– sporul de reprezentativitate nu este direct proporțional cu creșterea volumului
eșantionului sau, altfel spus, dependența dintre reprezentativitate și numărul de indivizi
din eșantion nu e lineară;
Reprezentativitatea atinge foarte
repede un nivel suficient de ridicat, așa
încât o creștere suplimentară nu mai aduce
un spor notabil de reprezentativitate.
Este de reținut că nu mărimea populației
este esențială, ci decisivă este mărimea
absolută a eșantionului.

Un exemplu de determinarea mărimii absolute a eșantionului

n = t² * p * (1-p) / e²
unde:

53 54
 t = valoarea teoretica a probabilității acceptate (se ia de regula t = 1,96 pentru un selective.
nivel al încrederii de 95%)
p = ponderea în care populația deține caracteristica de eșantionare (de regula = 0,50)
e = eroarea limita de reprezentativitate admisa (se accepta valori intre 1% si maxim 5%)

În funcție de mărimea populației, mărimea eșantionului se corectează prin:

n1= n/[1+ (n-1)/N]
n1= mărimea eșantionului
corectat n = mărimea
eșantionului obținut N =
populația totala
n = 1,96² * 0,5 * (1-0,5) / 0,05² = 384,16
n1= 384,16/ (1+ (384,16 -1)/2500)= 333,11 (varianta pentru o localitate de 2500 loc.)
n1 =384,16/(1+(384,16-1)/19045000)=384,15 (varianta pentru o populația
[date preliminare] României la ultimul recensământ – 2011)

Tipuri de eșantioane
Se disting două categorii de eșantioane:
– aleatoare (probabilistice) = când fiecare individ din populație are o
șansă calculabilă și nonnulă de a fi ales în eșantion;
– nealeatoare (neprobabilistice) = orice procedură care încalcă cel puțin
una dintre cerințele procedurii aleatoare (nu are o șansă calculabilă sau nonnulă).

Eșantionarea simplă aleatoare

La nivel teoretic este cea mai simplă pentru ca are în vedere o probabilitate
identică pentru fiecare individ de a fi cuprins în eșantion, cum îi spune și numele
– în mod aleatoriu, printr-o procedură similară unei trageri la sorți. Punerea ei în
aplicare este mult mai complicată, practic imposibilă, deoarece ar trebui să avem
la dispoziție întreaga colectivitate statistică ce ar urma să fie supusă cercetării
selective.
Oricum, trebuie reținută pentru că reprezintă șablonul eșantionării simple,
furnizând schema teoretică de selecție în raport cu care se aplică principiile
teoriei probabilităților și se stabilesc formulele de calcul pentru reprezentativitate.

Metoda itinerariilor
Este una dintre procedurile practice la care se apelează pentru efectuarea unor cercetări

53 54
 Într-o primă fază, printr-o metodă aleatoare, se aleg localitățile din care urmează a fi selectați
– procedeul numărului aleator – se înscrie fie pe chestionar, fie pe fișa operatorului
indivizii ce vor fi incluși în eșantion.
(de eșantionare), un număr aleator din 2-3 cifre;
În cadrul localităților alese, se stabilesc punctele de sondaj (adresele de la care va începe
itinerarul unui operator), alese și ele pe baza unei scheme aleatoare sau cvasialeatoare; – operatorul stabilește numărul persoanelor persoanele anchetabile;
Operatorul de anchetă, desemnat pentru activitatea din teren (culegerea informației pe baza – aranjare în ordinea descrescătoare a vârstei;
chestionarului), pornind de la punctul de sondaj stabilit, primește instrucțiunile necesare pentru – împarte numărul aleator la numărul de persoane  un rest;
a ajunge la următoarele adrese. Instrucțiunile cuprind ruta ce urmează a fi parcursă, ”pasul” de
– alege persoana cu rangul indicat de rest (r = 1  persoana cea mai în vârstă,
aplicat (un număr care se adună la numărul pe care îl are imobilul punctului inițial de sondaj) și o serie
..., r = 0  persoana cea mai tânără).
de alte indicații pentru diverse ipostaze pentru a nu lăsa loc nici unei decizii subiective a operatorului.
Nu se admit niciun fel de abateri de la instrucțiuni deoarece s-ar deranja regularitatea seriei, iar
reconstituirea itinerarului făcut de operator ar fi dificilă. – procedura pasului prestabilit – pentru selecția în spații publice

Alegerea persoanei de anchetat

– în funcție de tematica cercetării: populația vizată de cercetare Abordări calitative în cercetare

– în funcție de areal și tematică: localitățile / grupele din care se va extrage
Metoda interviului
eșantionul
– metodă de investigare care permite culegerea informației prin
– controlul proporțiilor
intermediul comunicării dintre cercetător și subiecți.
– stabilirea punctelor de sondaj (primul punct, iar următoarele în baza unui pas
– practicat în foarte multe domenii;
coroborat cu instrucțiunile primite de operator)
– în funcție de scopul interviului
– în lipsa unei liste nominale cu persoanele dintr-o populație se poate apela la
– caracter individualizat sau generalizat;
utilizarea locuințelor ca entități materiale, ușor de identificat în teren;
– pentru a se obține un eșantion semiprobabilist (care ar putea fi asimilat unuia
– pentru obținerea informațiilor cu valabilitate pentru comunități sau grupuri
aleator), problema esențială este de a se indica operatorului o procedură riguroasă de
mari
a alege într-o manieră aleatoare, obiectivă, persoana din familie care va răspunde la
– interviurile prezintă un anumit grad de generalitate.
întrebările chestionarului

Clasificarea interviurilor
Modalități de selecție aleatoare:
– după genul convorbirii:
– procedeul zilei de naștere – dintre persoanele care îndeplinesc condiția de a intra
– față în față,
în populația anchetabilă:
– prin telefon;
 persoana cu ziua de naștere cea mai recentă;
 persoană născută la o dată cât mai apropiată de 1 ianuarie; – după gradul de libertate în formularea întrebărilor:

 persoana cea cu cifra zilei de naștere cât mai mică. – structurate,

– semistructurate,
– nestructurate;
55 56
 – după numărul de participanți:
– chestionar : ghid de interviu;
– individual,
– ancheta urmărește satisfacerea cerinței de reprezentativitate a eșantionului în
– de grup.
raport cu o populație;
– ancheta - eșantioane mari; interviul - vizează un număr mai redus;
Interviul semistructurat
– ancheta - informații relativ simple, interviul – informații profunde (tip extensiv :
– sunt prestabilite doar temele (=> ghid de interviu);
intensiv);
– ghidurile de interviu – forme variate (câteva subiecte => listă de teme
– ancheta – evaluări statistice : interviu – extrem de rar (reprezentativitatea nu
și întrebări specifice);
se ia în calcul);
– nu se recomandă folosirea operatorilor fără experiență;
– interviul - tehnici orale : ancheta - și în scris;
– utilizat (și) pentru interviuri de tip focus group.
– ancheta - informația de la persoane luate individual, interviul poate fi și de grup;
Interviul nestructurat (non-directive sau de profunzime)
– ancheta - personal auxiliar (operatorii de anchetă) : interviul - persoane
– cercetătorul poartă discuții total libere pe o singură problemă (uneori poate fi
calificate;
chiar neprecizată);
– ancheta - metodă cantitativă : interviul - metodă calitativă.
– în mai multe întâlniri (mai multe ore) sau contact prelungit;
– realizare – cercetători cu experiență.

Interviul de grup
– înlătură "greșeala atomistică"
(deducerea stării de spirit colective prin agregarea statistică a
opiniilor individuale) (Rotariu, 1995);
– interviul de grup => metodă calitativă
– informația vizată – interacțiunea participanților, schimbul de replici,
opinii, idei – la întrebările deschise ori provocările moderatorului (cercetătorului);
– grupuri natural, informale (construite sau nominale);
– rolul intervievatorului – complex:
– intervenții puține;
– subliniază și reformulează opinii => sinteză progresivă;
– abilități de comunicare.

Diferențele dintre anchetă și interviu

– caracterul standardizat și riguros al elementelor operaționale ale anchetei

– numărul, ordinea, formularea întrebărilor, mărimea eșantionului;
– instrumentul de cercetare
57 58
 REPREZENTĂRI STATISTICE GRAFICE ŞI CARTOGRAFICE  prin mărimi relative (prin raportul dintre frecvența absolută a valorii x și
efectivul total – %, ‰)
Particularitățile datelor statistice
Cercetarea și demersurile din teren se soldează cu necesitatea utilizării unor Sistematizarea / gruparea datelor statistice permit obținerea unor serii statistice.
baze
După conținutul informațiilor – seriile statistice:
de date statistice.
– de repartiție (de distribuție);
Pe baza metodelor statistico-matematice, datele respective trebuie grupate,
– cronologice (dinamice);
analizate, interpretate.
– de spațiu (teritoriale).
Orice mulțime ce constituie obiect al unei analize statistice formează o
colectivitate statistică. Elementele componente ale unei colectivități statistice sunt Reprezentări ale seriilor de repartiție
denumite unități statistice (persoane, produse, materiale etc.).
– seriile de distribuție caracterizează fenomenele sub raport structural;
Analiza statistică se face după una sau mai multe caracteristici. Acestea sunt
– prezintă în paralel – caracteristica (nivelul) (xi) și frecvența de apariție a fiecărui
definite prin trăsăturile comune ale tuturor unităților statistice studiate.
nivel (caracteristici);
În funcție de modul de exprimare, datele statistice pot fi:
Reprezentarea grafică – în scopul analizei mai aprofundate a fenomenelor și
– cantitative – cele exprimabile cifric sau numeric (caracteristicile măsurabile, ce
generalizării rezultatelor
pot fi redate prin unități de măsură) – (km, ani, lei, tone etc.)
– graficele (diagramele) – variate;
– calitative – exprimă o însușire sau o calitate a unității statistice. Acestea se
– forma și tipul determinate natura fenomenului studiat;
redau prin cuvinte (gen, profesie, calitatea unui produs, studiile unei persoane etc.).
Setul valorilor (cuvintelor) posibile pentru caracteristicile calitative este finit. y
Diagramele sub formă de coloane sau benzi
Caracteristicile cantitative: – construcția lor se bazează pe sistemul sistemul de
– discontinue sau discrete – doar valori întregi (nr. locuitori, nr. turiști, nr. coordonate carteziene (xOy);
camere, locuri de cazare etc.) – pentru reprezentări grafice – diagramele pot fi
– continue sau indiscrete – orice valori pe un interval finit (timpul scurs, distanța construite sub formă de coloane sau benzi; O
x

parcursă etc.) – lățimile

Datele statistice se grupează și se centralizează în tabele statistice, construcții 35

coloanelor / benzilor se 30 C
constituite dintr-o rețea de linii paralele, orizontale și verticale.
stabilesc arbitrar; 25

Tabelele statistice se elaborează în dublu scop: 20

B
– înălțimea
– pentru sistematizarea datelor în vederea prelucrării și obținerii 15

coloanei, respectiv 10
indicatorilor sintetici; 5 A
lungimea benzii trebuie
– pentru prezentarea rezultatelor obținute în urma prelucrării lor. 0
A B C 0 10 20 30 40
să fie direct
Caracteristicile cuprinse în tabele redau frecvența:  prin mărimi absolute (nr. de unități)

59 60
proporțională cu mărimea caracteristicii
reprezentate.

59 60
 – diagramele – coloane / benzi – diverse tipuri de reprezentare
Piramida vârstelor
– utilizată la reprezentarea populației pe grupe de vârste și sexe la diferite
momente;
– axa verticală este destinată
>=85 ani Masculin Feminin
grupelor de vârstă, iar cea orizontală – 80 ani
75 ani
70 ani
mărimii populației (pe sexe) 65 ani
60 ani
– practic, construcția grafică se 55 ani
50 ani
compune din două diagrame alăturate 45 ani
40 ani
(una pentru feminin, cealaltă pentru 35 ani
30 ani
masculin), cu reprezentare sub formă de 25 ani
20 ani
benzi; 15 ani
100ani
ani
– lățimea benzii – arbitrară, 5 300000
ani 200000 1000000100000 200000 300000

– lungimea benzii – proporțională cu numărul persoanelor din grupele respective.

Cercurile de structură
Diagrama triunghiulară (nomograma triunghiulară)
Se utilizează pentru redarea structurii colectivităților statistice. Poate fi
– are la bază un triunghi echilateral;
utilizat cercul de structură perforat, iar in interiorul său se înscrie valoarea absolută
– se utilizează în analiza fenomenelor a
pentru care se redau frecvențele relative pe sectoarele de cerc corespondente;
căror structură se poate împărți în trei grupe
Nu mai puțin relevant este cercul simplu de structură, care însă nu permite (populația activă pe sectoare economice,
evidențierea valorii grupele majore de vârstă, baza de cazare
abolute a structurii structurată pe trei categorii etc.)
reprezentate, cum de – condiția esențială: suma procentelor
altfel se întamplă și în celor trei componente = 100%
cazul cercului biradial
– fiecărei componente îi corespunde câte
(două cercuri de
o latură a triunghiului (divizată de la 0 la 100
structură – unul
unități, corespondente procentelor);
principal, altul
Valorile procentuale ale fiecărei componente sunt redate
secundar) sau al
prin intermediul unui punct a cărui poziție în cadrul triunghiului
cercului combinat cu
se găsește prin intermediul unor paralele (de regulă, trasate
o diagramă sub formă
imaginar) duse laturilor triunghiului din dreptul valorilor
de coloană.
procentuale corespondente.

61 62
 Construită la anumite intervale de timp, diagrama redă dinamica structurii.
Cronogramele (historiogramele)
Reprezentări ale seriilor cronologice – utilizează sistemul de axe rectangulare xOy;
Seriile cronologice redau nivelul de variație a caracteristicii / lor în funcție de – abscisa este alocată timpului;
elementul temporal. – pe ordonată se reprezintă frecvențele variabilelor analizate;
– analiza seriilor cronologice evidențiază evoluția în timp a fenomenelor;
– timpul poate fi exprimat prin unități de măsură specifice (“multiplii” secundei);
– nivelul de variație a caracteristicii poate fi redat prin valori absolute sau relative.

În funcție de natura colectivității înregistrate statistic, seriile pot fi de momente și de

intervale.
• seriile de momente – redau variația în timp a volumului unui
fenomen înregistrat în diferite momente succesive de timp;
o indicatorii acestor serii nu se pot cumula;
– pe același grafic pot fi reprezentați mai mulți indicatori (variabile) cu condiția
• seriile cronologice de intervale – redau dinamica fenomenelor care se
exprimării lor prin aceeași unitate de măsură;
înregistrează în mod curent și continuu;
– facilitează comparația dinamicii variabilelor reprezentate, mai mult sau mai puțin
o indicatorii se pot cumula pe anumite intervale de timp.
interdependente.
– condiții pentru analiza seriilor cronologice:
– seriile trebuie să cuprindă indicatori de același fel (valori absolute Dacă unitățile de măsură sunt diferite, se poate recurge la utilizarea a două scări
sau relative); verticale (stânga↔dreapta /
250 20%
18%
– compararea nivelului de dezvoltare a fenomenelor să se refere numai Nr. turisti primară ↔ secundară;
200 10%
la perioade egale de timp, dar mărimea intervalului de timp se fixează în 15%
Crestere / cronograma cu scară dublă) sau
descrestere
150 0%
funcție de particularitățile fenomenului și de scopul cercetărilor. valorile absolute se transformă în
100 -10%
0% valori relative ale dinamicii, cu
Reprezentările grafice de evoluție a fenomenelor sunt utile pentru aprecierea -4% -4%
50 -20% condiția păstrării aceleiași baze
ritmului de dezvoltare a acestora sau a variațiilor sub aspect temporal (diurne, lunare -14% -26%
0 -30% de raportare.
sau anuale).
– relevă punctele critice și tendința generală a unei evoluții;
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

– permit compararea mai multor variabile simultan;

Diagramele cronologice prin coloane sau benzi
– mai frecvent utilizate sunt: cronogramele (historiogramele) – diagramele prin
– distanța dintre coloane sau benzi trebuie să fie proporțională cu distanța dintre
linii, coloane sau benzi și diagramele polare.
momente;

63 64
 – înălțimea coloanelor / lungimea benzilor – alocate variabilelor reprezentate,
– cel mai frecvent criteriu care stă la baza stabilirii unităților spațiale este
trebuie să fie direct proporționale cu mărimea indicatorilor seriei.
cel administrativ-teritorial.

Nr. locuitori
50.725
50.000
Pentru reprezentarea grafică a seriilor 250
38.731 39.483 Nr. structuri de primire turistică
38.606

teritoriale pot fi utilizate diagramele clasice – 200

40.000
32.696

30.000 150
coloane, benzi – pe una dintre axe se 100

înscriu unitățile teritoriale. 50

20.000
0

Cluj
Bihor

Sălaj
Satu Mare
Maramureş
Bistriţa-Năsăud
0
1930

1932

1934

1936

1938

1940

1942

1944

1946

1948

1950

1952

1954

1956

1958

1960

1962

1964

1966

1968

1970

1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992
10.000
Diagramă cronologică cu reprezentare prin coloane
– mai frecvent – seriile de spațiu sunt
asociate cu cartogramele sau
Diagramele polare cartodiagramele.
– au la bază o rețea radiară; ianuarie 25
20
decembrie februarie
Scara timpului, asimilată abscisei, este 15 Cartogramele
10
reprezentată pe circumferința cercului, iar noiembrie
5
martie – imagini simplificate, geometrizate ale unui anumit teritoriu, care ilustrează
0
ordonata este alocată razei aceluiași cerc, pe anumite aspecte caracteristice ale acestuia;
care sunt redate variațiile variabilei octombrie aprilie
– apar la începutul sec. XX;
reprezentate. – tind să înlocuiască harta.
septembrie mai
Circumferința cercului se împarte într-un – faptele geografice (geografico-umane) se redau prin:
număr de sectoare corespunzător numărului august iunie – puncte;
iulie
de unități cronologice (7 – o săptămână, 12 – – culori;
un an). – hașuri;
– diagrama se obține prin unirea segmentelor înscrise corespunzător pe raze; – linii (izolinii);
– sunt utilizate pentru a evidenția ciclicitatea manifestării unui fenomen. – semne convenționale.
– culorile și/sau hașurile ocupă întregul areal delimitat (țară, județ, comună etc.);
Reprezentări ale seriilor de spațiu
punctele sau liniile se înscriu în areal.
– redau variația teritorială a caracteristicii analizate, respectiv elementul după
care se structurează valorile caracteristicii este teritoriul; Cartogramele prin puncte

– reliefează modul de distribuție a volumului unei colectivități date sau nivelul unei – fenomenul este reprezentat prin intermediul unui anumit număr de puncte;

caracteristici raportate la unitățile teritoriale; – punctele au o anumită valoare sau mărime;

– permit comparații cu privire la intensitatea de manifestare teritorială a unui – amplasarea punctelor pe cartogramă este arbitrară;

fenomen;

65 66
 – principala problemă în cazul
utilizării punctelor este cea a stabilirii ## #
##

Cartogramele prin izolinii

##
### #
# # # ## # #
## #
## ###
#
# ##
#
##
#
#
## # #
# # ##
#### #
###
#
Densitatea populatiei
## #
(loc./kmp/judet)
## ### # # # ##
# ## # # #
## # # #
## ## # # # ### # # # ##
##
# # #
# ### # ## # # #
## # #
# ##

dimensiunii lor în raport cu scara

# # ## # # #
### # ### # ## # ## # # # # ##
### ## #
# ####### #
### #
#
#
### # # ## ##
# #### # # ##
# # ##
## # #
#
###
# #### #
# ## 1 punct = 1 loc.
## #
# # # ## ## ##### ##
### # ### ##
# #### # ## # # # # # # # ## #

– larg utilizate în geografie, îndeosebi în cea fizică;

# ####
#### ### # ## #### # ### # #
# ## # # # # ## ## # # ## #
# ##### ## ## # #
# ### # # ### ####### #
#### # #### ##
# # ## # #
## ## # ##
### # #
## # # # # # # ####
## ## # ###
# # ##
## #
# # # #
## # # # # # #### # ## ## # # # # ## # # #
# # # # # # # # ## ## # # # # # # # ##
# ## ## # # # ### #
### #####
### ##### # ##### # # # # ## # #
# ## # # ###
# # ## # ## ## # ##### ## ## # # # #
# # ## # # # ## # # # #
## # # ### #

hărții și cu fenomenele reprezentate;

# ## # ##
# ## ### ## # # # # # # ## ## #
# #
# # ## # ## ## # # # # ### # # ## ## # #
# ## ## # ## # # # ##
## # # # # ## ### # # ## ## ## # # # #
## ##
### ### ### # # # #
###
##

– cea mai importantă caracteristică a izoliniilor – au aceleași valori pe întreaga

# # # # ## # # # ### ##
## ## # ## ## # # ## # ## # ## # #
#### ## # # # #
## # # # ## # ## # # # # # # ##
# ### # # # # # ### # # ## # ## # # ## # # # ### # ## ## # # ### # # ## # #
# # # ### # # # # # ## ## ## ##
# # # # # # ### # # ## # # # #
# ## ## ## # ## # # ##### # # ## # ###
## # # ## # ### # ### # #
# # ## # # # # # #### # # ###
# ## ## # # # # ## # #
# # ## ### # ## # # # ### ###
## # # ## # ## ### # ## #
######### # ## # # ## ## ## # ## #
#### #
# # ## ##### # ## ##
#
### ## # # # # ### #
# # #
# ## # # # # # ## # # # # ## # # # # ## # # # ##
# ###### # # ## #
# ## ##### # # ##
#

– punctele prea mici și

# # ## # ## # # # # # # ##
# # ### ## # ### # # ## ## # # #### #
## # #
# # ## # ##
# ## # # # ######### #
# # # #####
# ## # # ### # # # # ## # ## ## ## ###
## # #
# # # ## ##### ## ## #
# #### # # ### #
# ## ## # # # # # # #
### # # ## ####

suprafață analizată în raport cu scara adoptată, ceea ce înseamnă că nu se întâlnesc

# # # # # # ### # # #
#### # ## ###
# #### # ### # # #
# ## # # # # # ### ## # #
# ### ##
#
### # #### # # # # # ## #
## #
#
# # ## # ## ## #
### ## ## # ## # ## ## # ## # ## # # # #
# # #
## ## # ### ## # ##
# # # ## ### # # # # ##
# # # ## ## # ### ###
# ####### ####
# # # ## # #### ###
## # ## ## ## # #
# #### ## # # # ## #
### # # # #### ###
# ##
# # ##### # # # # # ### ## #### # # ##
## ## ## # # ### # # # # # # ### # ### ##
# ### ## #
# # # ### # # # # # # ## # #
# ## # ## # ## #
## # ## # # ## ## # ## # # # ## # ## # # #

prea dese încarcă figura, iar cele

# # ### #
## ## #
## # ## ## # # ## # # # # # ###
# ## ## # # # ## # ## # ##
## # ##
# # ### # # # #####
# # # # # #### # ## ## #
# # # # ## # # #
# ## # #
# # ## # ##### ##
#
## ## #
# ## # ## # #
## # # #
## ## ##### # # ## # # # # # #
# # # # # ##
# # # # # ## # # # ### ##### #
# # ## # # # #
# # # # # #####

între ele;
##
## #
## # ## # ### # ## #
# ##
## # ## ## # # # # # # # # # # ###
## ## # # ## # #
## # # #
# # # ## # ### # ## # #####
### ## # ## ## ### ####### #### # ##### #
## #### # ## # #
#### ## ## ## #######
##
# #### ## ## ## ## # # ### # # ##
# ## # # ### ##### # # ## #
# ## ##
# # # # # # ## # # ####
## # ## ##### # ## #
### ## # # # # # ###
# # # # # # # # ## ###### # # # ##
# # # ## # ## # # #### ## # # # #
##### ## # # # # ## ## # # #
#
# # # ## ## ## ## ####
# # # #### # #
###
# ### ### # # # # # # ## ### # #
##
# ## ##
## ## # ## # # # # # ###
## # ##
## # # # # # ## # ###
## ######
### # ## # # # # # ## # #### ## #
## # # # # # ## # #
# # # # ## #

prea mari pot crea o impresie

## ## ### # # #
#
#### ### ###### ###### # # ## # #
## # # # # # # ## # # ## # # ## ## ## ## # #
# # # # ## # # ## # # # ## # # ## ## # # # ##### # #
#### # # # ## # # ### # # # # ##
# # # # # ### # # # # # ### # # # ### # #
#### # #
## # # ## ### # ## # ## # # #

– trasarea lor se face prin unirea punctelor cu aceleași valori cantitative;

# ##
# # ### #
# # # ##
# # # ### #
### # # # ## #
# ## # #
#
# # ### ### # ### ### ##
# # # ###
# ## ## ## # # # ## # # ## # #
# ##
# # #### # ## # # # #
### ## ###
# ## # # ##
# ## # # #
# # # #
#
# # ## # ### ## ### # # ## # ## ###
#
# ## ## # #
# ## # # ## ## ## # ###### # ### ## # # #
# # ### # ## # # ## ### ### ## #
# #### ## # # ### # # # # #
# # # ## # # # #### ## # ### # # # ## #
# # # # # ## #
# # # # #
# ## # ## ## ### # # # # # # # #
# ## # # # # ## # # ## #
## # ## #### # # #### # # # # ### # # ## # #
# # # ## # # # ## # ## ### # # # # # # #
##### ### # # ###### ## ##
# # # ## # ## ### ## # # # # # ### # # ## # # ## # #
# # # ## # ######
## ## # # # #

neconformă cu realitatea, sugerând

# ## # # # ## # ## #
# ## # # ## ## # ###
## #
# ### ## # # # ### # # # # ## # # ## # #
# #
##
# # # # #
#
# # # # ## #
# ##
# # # ### # ### #
# # # # # # #### #### #
## ##
# # # ### #### # # ### ###### ######
# ####### ######## # ### # # # # ##
# ### ## # ## # # ## # ### ## # ###
##### ### # ####
#####
## #### ####### #### ## ### # ## # # ## # ## #
### # # # ## ### ######## ####
###### # ## ### ##
#### # ### # ## ### #### ## # #
# ## # ## #

– când nu există date precise – sunt trasate prin interpolare;

## ## ## # # # #### ## ### ###
## # #####
# #### ##### ######
######## # # # # # #
##### # #### # ## ### ## #
# # #### # # ## #
# # ### ##
### ### # ## # ######## # # ## ### # ### ## # # ## ##### # #
# # ## ## ### ## # ### # ### ########### ######
# ### # ####
###### # ## #
# # ## #
# # ## # # # ## #
## ## #############
### # # ### ## #####
# ####### ###### # # # # #### ##
# ### # # # # ### # # #
## ##### # #
#### #### # ## # #####
##### ### ## # ## # # ## ## ##
# #
### ## # # # #
# # ## # ###### ## ## #### # # #### ########### ### ## #######
#### # # # ### ## ####### #### ###
#
# ### # #### # ## # ####### ##### # # ### # # #
# ## ### # # # # # # # ##### ######### ### # ## ## ## ### ### ## # # # ## #### #####
#############
## ## ## ### ##
## ### #### # # ############ # ##
# ## # # # ## #### # # ## #####
##### # # ## ## ######
##### #####
# # #### # ### ### ## # # # ## ######
# ###### ##
## # # ### # # ######
# ###### ## #### #
## #### ### # ##
# #
# # # # # # ## #### # ###### # ## #####
### ## ######
### ## ## #
###
########## # # ##
#####
#######
###
### #### # ## ## #######
## ####
# # ## # ### ###########
#### # #### ## ## # ## ###
### ## #### ## ## #### ## ## ## # #
# ## # # # ### # ## ### ##### ### ## #########
##
#### ##### ## #######
###### # ###########
####
#### # # # # ##
# ######## ### ####
# ### ##
### #####
#########
## ## # # ####
## ##### ####### ## ## ##### # ## #### # ## ######
### #### # ## ## ##### # #### # # # # # ### ## # # # # # #
## # ## ## # # ## #### ### ##### ##
## #####
##
### ###### ##
###### # ## ## # # # # # ## ## # ## # # ###
# ### ## # #### ### #### # # # # #
# # # ## ######
###### ## # ## ##### ## ##### ### ####
##### # ####
## #### # ## ## # #### # ######
#
# #### # #
# # # ## # # # # ###
## # # # # #### # #### # ##### ## ## ######## ##
# # ##
####
####
# ###
# ##
#
##### # ### #
## # #
###
# # # # ##

o prezență mai redusă, sporadică a

# # ## # ## # # # # ## ## ## ## #
## # ## # # # # # # ## ## # ### # # ### #### ## # ### # ####### #### ##
# # # # # ## # # # #
#### # # ##
# # # # ## # # #### # # # ## ## ## # # #### #### # # # ### ##### ## ## # # ## # # # # # ##
## # # # ## # ## # ## # # ##### ## ## # # ### # ## ## ## #
# #
## # # ## ## # # #
# # # # # # # # ## # # # # # ###
# # # ##
# ##

– condiția de bază pentru fi

# ## ##
#
#
# # ### # #### ### # ###
### # # #
# ## # ## ## # # #
# ## # # # # # ### ### ## ### ### ### # #
#
# # # ## # # ## # # # # # # #
## # # # ### # #
# ## # ####### # ## ## # ## # #
#
## # ###### ## # #
# ## # # ##
## # # ## #
### # #
## ## #
### # #
## ## ## #
## # #

fenomenului
## #####
30 0 30 60 90 120 150 180 Kilometers # ## #

### ###
#
#
posibilă utilizarea lor este ca
/ indicatorului reprezentat.
fenomenele reprezentate să aibă
o repartiție continuă, neîntreruptă;
Cartogramele prin culori
– în funcție de fenomenul
– fenomenele pot fi reprezentate fie prin
reprezentat, poartă diferite
culori distincte, fie prin diferite tonalități ale
denumiri – izohipse, izodistanțe,
aceleiași culori;
izocrone, izoterme, izobare,
– scara de intensitate a culorilor trebuie să
fie izohiete etc.;
în concordanță cu intensitatea fenomenului. – interpretarea geografică
Cartogramele prin hașuri
– variația intensității fenomenului a izoliniilor rezultă din modul de hașurare sau colorare a spațiilor dintre linii – mai
intens

de la o unitate la alta se exprimă pentru valorile mai mari și mai slab sau mai rar pentru valorile mai mici din scara
printr- o scală diferențiată de hașuri; adoptată.
– diferențierea hașurilor poate fi
Cartodiagramele
realizată fie prin densitate, fie prin
– sunt forme de reprezentare a
dimensiunea lor;
fenomenelor, pe suport cartografic
(hărți), prin includerea diferitelor tipuri
– în cazul în care se renunță la limitele dintre
de diagrame (coloane, cercuri etc.)
doua sau mai multe unități teritoriale care au aceeași
într- un spațiu geografic delimitat de
intensitate – modalitatea de reprezentare este numită
unitățile teritoriale stabilite pe diverse
areală sau metoda arealelor (valabil și la
criterii.
cartogramele prin culori).
67 68
 – sub aspect calitativ – permit redarea unui număr mai mare de
Asocierile cartografice elemente geografice;
– o formă mai complexă de – pentru exprimarea cantității – dimensionarea semnelor prin
reprezentare rezultă din combinarea stabilirea unei scări a valorii lor;
cartogramelor și cartodiagramelor, oferind – semnele convenționale sporesc sugestivitatea
posibilitatea redării simultane a mai hărților.
multor particularități ale aceluiași
fenomen sau chiar a fenomenelor diferite. – se clasifică în două categorii mari: figuri
geometrice (cercuri, pătrate, dreptunghiuri, triunghiuri) și
figuri-simbol (artistic schematizate sau litere) sau
Cartocronograma pictograme.
Pictogramele = desene cu valențe artistice, foarte
– elemente cartografice (spațiale) + elemente ale seriilor de timp
apropiate ca înfățișare de elementele pe care le
reprezintă;
– depind într-o oarecare măsură de
imaginația autorului;
– utilizarea pictogramelor în reprezentările grafice
trebuie să îndeplinească o serie de cerințe (Ilieș, M.,
2003):
– să fie sugestive;
– să aibă o dimensiune care să le facă distinctive,
dar să nu ocupe prea mult spațiu;
– să fie contrastante pentru a nu fi confundate;
Semnele convenționale în reprezentările cartografice
– să fie estetice;
Semnele convenționale sunt utilizate datorită facilității plasării lor pe hartă, atât în
– să creeze o identitate proprie spațiului cartografiat.
locuri bine stabilite, localizate, cât și arbitrar când trebuie acoperit un spațiu geografic
delimitat.

Particularitățile semnelor convenționale:

– adaptabilitatea și variabilitatea lor;
– posibilitatea de reprezentare sintetică a fenomenelor geografice sub raport
natural, social și economic, atât calitativ cât și cantitativ:
69 70
NOTITE

81 82