Sunteți pe pagina 1din 1

Psalmul 46: Biblia contemporană

1. Toate popoarele bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
2. Că Domnul este Preaînalt, înfricoşător, Împărat mare peste tot pământul.
3. Supusu-ne-a nouă popoare şi neamuri sub picioarele noastre;
4. Alesu-ne-a nouă moştenirea Sa, frumuseţea lui Iacob, pe care a iubit-o.
5. Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.
6. Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi; cântaţi Împăratului nostru, cântaţi.
7. Că Împărat a tot pământul este Dumnezeu; cântaţi cu înţelegere.
8. Împărăţit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu şade pe tronul cel sfânt al Său.
9. Mai-marii popoarelor s-au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam, că ai lui
Dumnezeu sunt puternicii pământului; El S-a înălţat foarte.

Psalmul 46: versificarea lui Dosoftei

Limbile să salte De bucine mare,


Cu cântece nalte, Cu naltă strigare,
Să strige-n tărie Că s-au suit
Glas de bucurie, Domnul Să-l vază tot omul.
Lăudând pre Domnul, Cântaț în lăute,
Să cânte tot omul. În zâcături multe,
Domnul este tare, Cântaț pre-mpăratul,
Este-mpărat mare Că nu-i ca dâns altul
Preste tot pământul Să domnească-n lume,
Și-ș țâne cuvântul. Cu svântul său nume,
Supusu-ne-au gloate Cântaț să-nțăleagă
Și limbile toate, Preste lume largă.
De ni-s supt picioare Că Dumnezău poate
Limbi de pre supt soare. Pre limbi preste toate,
Alesu-ș-au șie De le îmblânzește
Parte de moșie Și le-mpărățește.
Țara cea dorită. Scaunul dă rază
Carea-i giuruită Unde va să șază
Lui Iacov iubitul, Domnul din direapta,
Ce-i țâne cuvântul, Să-mpărțască plata,
Mila să-ș arate Pre boieri, pre gloate,
Cea de bunătate Pre limbile toate.
Spre noi, ticăloșii, Și cine să-nalță
Precum ne spun moșii. Din hire sămață,
Pre vârvuri de munte I-a vedea tot omul
S-aud glasuri multe Cum i-a certa Domnul.

S-ar putea să vă placă și